Filozofia morţii

Eu nu voi zice Morţii c-o voce nenţeleaptă
"Din mersul tău o clipă mai stai şi mă aşteaptă!"
Să-mi dau a mea suflare, oricând, sunt pregătit!
În ea e libertatea, şi-n viaţă, e robia...
Cu braţele deschise ne-aşteaptă Vecinicia...
Reintri iar în sânul din care ai ieşit!

Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie;
Privirea sa e lină ca bolta albăstrie.
În ea se oglindeşte întregul Nenceput!
Pe graniţa lumească e-o poartă triumfală,
Şi flacăra din preajma-i de patime ne spală,
Iar sufletele noastre le curăţă de lut!
(...)

poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi

Deşi sunt om şi am nevoie
De ceva care să mă ispitească,
Nu mă mai duce nimeni în ispită.
Pentru sfârşit mi-am pregătit un buncăr
Cu multe provizii, dar fără provocări.
Voi muri puţin în urma voastră,
Doar să fiu primul înviat.
Să văd cum pe deasupra mormintelor
Deschise pentru marele moment,
Corbii se vor schimba la faţă,
Iar vulturii, dezamăgiţi
De veşnica şi noua viaţă,
Vor fi de mine ispitiţi.
Iar eu, ce n-am acum voi fi atunci:
Ispită încălcată de porunci!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi... privirea Ta îmi,, spală" lacrima
Şi nu-i târziu, târziu am fost doar Eu
Şi Tu doar Tu... aşteptarea... mea
În viaţa mea ce-o credeam trecută!

Şi în priviri mă regăsesc o clipă
Şi toată clipa fă-mi-o înc'-o viaţă
Şi viaţa toată înc'-o dimineaţă
O lacrimă să-mi fie fericirea ta!

Iar ochii tăi să-mi fie poartă descuiată
Să trec prin ea vibrând de mulţumire
Să gust ce m-am mai gustat demult
Să reuşesc să pot să am... putere!

Putere când o pierdusem toată,
Când totul părea că-i doar fum,
Aprinde-mă dintr-o scântei acum
Şi am să ard doar pentru tine-n veac!

Şi veacul fă-mi-l nemurire-n... suflet
Iar Eu cerul pentru tine să-l deschid
Tu fereastră către-o altă lume, iar...
Iar Eu un Tot trăind doar pentru tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chip de zână

Nu-i niciunde a mă duce,
Dorul tău să nu m-apuce...
Pe-ntuneric sau lumină
Tu mi-apari în chip de zână.

Îţi spun "Stai şi nu te teme!",
Doar clipeşti ciudat din gene
Şi-ntinzi aripi de nălucă
Ce mereu te pun pe ducă.

Nu mă laşi pe multă vreme
Ca iar dorul să te cheme
Şi închipuind săruturi,
Din ochi lacrimile-mi scuturi.

Când răsari în fapt de seară
Purtând lumânări de ceară,
Îmi şopteşti cu voce joasă
"Nu pot să îţi fiu mireasă

Că un duh din altă lume,
Fără chip şi fără nume,
A jurat pedepse crunte
Celui ce-o să mă sărute

Şi de-o să-mi atingă mâna,
Va răpi din ceruri luna,
Iar soarele ce răsare
Îl va îneca în mare".

Inima-n coşciug tresare
Că nu sunt ca orişicare,
Să îţi dau să-mi dai iubire...
Mă voi duce morţii mire.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra sărutului

Sunt flacăra sărutului sălbatic,

desprinsă dintr-o lume ireală

în care timpul a rămas ostatic,

iar muzica a devenit carnală.

Mereu arzândă, veselă şi vie,

cu frica doar a jarului mocnit,

dansez, atât cât viaţa va să-mi fie,

preludiul unui drum spre infinit.

Dar şi atunci, în zboru-mi de scânteie,

voi căuta o cale spre o viaţă

în care un sărut să-mi fie cheie

ce va deschide porţi de fortăreaţă.

Voi reaprinde focuri prin uitare

şi am să fiu păcatul de pe buze

ce-l vor şi-l cer în rugi ca o chemare

din jarul încă viu de printre spuze.

Eu, flacăra sărutului, acum,

pe-o muzică ce pâlpâie-n surdină,

îţi caut pe sub vălul de parfum

iubirea, focul meu să întreţină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripile noastre

Sânul tău gust al piersicii plânge
în epava unui vis răstignit
expus zborului neterminat
nu-ţi fie frică,
norii poartă chipul nostru
vom avea aripi
din tencuială trupurile captive
se vor desface în lumină
uşile deschise
vor lăsa iarna în toamnă
este timpul
să abdicăm
din visul care decora altădată cerul
în căutarea primăverii.
Nu-ţi alunga zâmbetul
vreau să-l păstrez
în fiinţa care se zămisleşte
din foc şi cuvinte
în liniştea aşternută
vom avea aripi

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valţul rozelor

Pe verdea margine de şanţ
Creştea măceşul singuratic,
Dar vântul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la danţ.
Întâi pătrunse printre foi,
Şi le vorbi cu voce lină,
De dorul lui le spuse-apoi,
Şi suspină — cum se suspină...
Şi suspină — cum se suspină...

Albeaţa lor de trandafiri,
Zâmbind prin roua primăverii,
La mângâierile-adierii
A tresărit cu dulci simţiri.
Păreau năluci de carnaval
Cum se mişcau catifelate,
Gătite toate-n rochi de bal,
De vântul serii sărutate,
De vântul serii sărutate.

Scăldate-n razele de sus,
Muiate în argintul lunii,
S-au dat în braţele minciunii,
Şi rând pe rând în vânt s-au dus.
Iar vântul dulce le şoptea,
Luându-le pe fiecare,
Ş-un valţ nebun se învârtea,
Un valţ — din ce în ce mai tare,
Un valţ — din ce în ce mai tare.

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea uitare

Din dragoste se nasc poeme,
Copii ai inimilor noastre,
Crescuţi din întâmplări boeme
Sub sărutări de zări albastre

Din dragoste ne-am întâmplat,
Nevinovaţi... plini de mirare,
Eu căutam ce am uitat,
Iar tu erai dulce uitare

Aroma ta mă atrăgea,
Nici nu ştiam că mă aşteaptă,
Dar cum să nu mă-ndrept spre ea,
Când trupul tău sublim o poartă

Şi tot din ea vom fi mereu,
Acolo unde visul cerne,
Vei fi zeiţă, voi fi zeu,
Iar timpul va pieri... o vreme

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt clipe din zi şi din noapte când te gândeşti la viitorii tăi copii, nepoţi, strănepoţi... la sufletele care aşteaptă să se încarneze, viaţa pe pământ să experimenteze... Vor avea culoarea ochilor tăi, nasul tău, zâmbetul tău? Îţi vor păstra vie memoria? Ţine minte ca una din moştenirile lor să fie puritatea inimii tale plină de dulceaţa credinţei!

citat din Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tot eu

Pleacă de aici.
Ce faci acolo?
Aş da orice
Şi totul...
Dar inima mucegăită
Praf prea mult s-a pus pe ea
Aşteaptă clipă potrivită
Stai...
Pleacă din viaţă mea.

Tristeţea nici nu e simţită,
Nesimţirea spală orice păcat
Dar păcate nu există
Şi concluzia nu e rea.

Totul are niciun sens.
Sensul vieţii nu,
Nu, nu, nu, nu,
Nu stă cu mâna-n san
Că nici eu n-am apucat,
Ajută viaţă asta de om sărac
Cu duhul şi toată simţirea lui.
Viaţă s-a dus de mult
Şi stă fix într-un cui.

Atârna acolo.
Aşteaptă cheia.
Nu există.
Bună!
Mă bucur că te-am cunoscut.

poezie de Alexandru Theodor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele oglindă

Pe chipul tău e-o linişte deplină,
Încât şi râul stă să te admire,
Curgându-şi apa în mişcarea lină
A undelor, în dulce şerpuire.

Ar vrea să-ţi spună cât eşti de frumoasă,
Din matca lui, ar vrea să se desprindă
Şi, cu o voce caldă şi duioasă,
Să-ţi fie, din cuvinte, o oglindă.

Să te acopere cu apa-i clară
Şi să îţi spele grijile mărunte,
Iar la amiază, de-i caniculară,
Cununi de stropi să-ţi cearnă peste frunte.

Tu îl priveşti, ai dragoste-n privire,
Iar liniştea-ţi dispare într-o clipă
Atunci când simţi, în suflet, o pornire
Ca mâna, într-a stropilor risipă,

Să ţi-o opreşti, în tandră mângâiere,
În scurgerea cuvintelor-cascadă,
Şi să accepţi iubirea în tăcere
A râului sedus de o naiadă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glosă toamnei în care ai plecat

Cad frunze în dantele de lumină...
În arabescul visului solar
Aleargă fluturi către crisalida
Aceluiaşi dicton prenupţial.
Un act de adormire triumfală...
Un semn divin... Căci pline de păcat
Sunt clipele ce-au modelat trecutul...
Şi stropi de zgură pică pe asfalt...

Vârtej de clipe... Non-eterne ere...
Clepsidra, oh, s-a spart, s-a risipit!
Nici nu mai ştiu când din furtuni şi semne,
Covorul bătrâneţii ne-am croit.
Nici nu mai ştiu când tu, mireasă-n negru,
Pe lacrimi ai păşit către altar,
Într-un divin şi infinit integru...
Iar eu... iar eu acum ce rost mai am?!

Şi stropi de zgură pică pe asfaltul
Bătătorit de paşii mei stingheri,
Iar eu, eu am rămas cu amintirea
Şi fericirea clipelor de ieri...
Cad frunze în dantele de lumină,
În arabescul templului solar,
Iar tu veghezi tăcut iubirii noastre -
Un pact - acelaşi dicton prenupţial.

Tu, draga mea, pe banca noastră-n parcul
Unde ne-am întâlnit întâia oară,
Aştept să-ţi fiu acelaşi sincer mire
Şi-n act de adormire triumfală,
Pe lespezi vechi, de lacrimi şi speranţe
Să-mi duc din nou mireasa la altar
Pe braţele de crini şi de lumină,
În veşnicie, iar... şi iar... şi iar...

Letopiseţe încă se vor scrie
Şi se vor naşte sute de iubiri...
Dar fi-va doar un act de tragedie -
Acela scris de vremuri în psaltiri.
Împodobit cu lacrimi şi cununi,
Va fi de veacuri un sfârşit - acelaşi
Şi-un glas de clopot lung, şuierător...
O ultimă secundă şi... tăcere...
Un tremur... şi... o lacrimă de dor...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăieşte tot ceea ce se derivă din dragoste, iar în curând, poate fără să realizezi, acesta va deveni un nou stil de viaţă - stilul tău de viaţă - şi vei radia de fericire, pentru că pe drumul tău îşi fac apariţia numai experienţe provenite din dragoste şi din derivatele ei. Din clipa în care această carte ţi-a căzut "întâmplător" în mână, ai început să te schimbi, iar tu simţi asta. Râuri de fericire vor curge prin viaţa ta, iar peştii din aceste râuri se vor oglindi în viaţa ta sub forma experienţelor Dumnezeieşti, care s-au format în urma schimbării tale de la nivel mental şi sentimental. Aceste râuri nu se vor termina niciodată, fiindcă ele curg direct din Sursa Existenţei Noastre.

Cătălin Manea în Totul din Întreg, Iubirea de sine, Iubind Iubirea
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adormit-au zeii

Adormit-au zeii-n ceruri
Şi niciunul nu mai poartă
Grijă pentru omenirea
Ce trăieşte mai mult moartă.

Şi-au luat cu toţii faţa,
Cred, scârbiţi de-a' noastre fapte,
De la cela ce se crede
Singur, nevăzut în noapte.

Astăzi ştiu sigur că Zeus,
Budha şi cu Afrodita,
Mohamed şi chiar Hunab Ku,
Zalmoxis şi cu Damkita,

Moise, Allah şi Mesia
Au lăsat cu toţii garda.
Nepăzită, neînfrânată,
S-a rupt prea devreme zgarda.

Câtă-ntunecime-n lume,
Cine-nvinge, cine-întoarce,
Cine scoate din pierzare,
Sufletele cin' le stoarce?

Cine-mi curăţă iar haina,
Cine capul iar mi-l spală,
Când va fi iar îndreptată
Coloana mea vertebrală?

Natura azi se dezice,
Yin şi Yang nu mai învaţă,
Secretele lumii toate
Se ascund de-a noastră faţă.

Ce s-o întâmpla în lume,
Cin' din urmă se deşteaptă
Şi aduce iar speranţa
Ce-o găseşti pe Calea Dreaptă?

Numai tu, de crezi în tine
Şi cu ajutor pe care
Doar Hristos Îl dă de-a pururi
Dacă ceri şi dai... Iertare!

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi reveni...

Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Să-mi pun pecetea sărutului patetic
Pe inima ta purpurie şi neobosită,
Aşa cum n-am ştiut s-o fac la timpul potrivit.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o viaţă mai veselă ca cea de-acum,
Să-ţi cânt în nopţile înstelate plină de fericire
Măreţia caracterului tău nepreţuit,
Mai ceva ca la orice curat început.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Să îţi slăvesc icoana vie înspre nemurire,
Iar din fapte măreţe să îţi ridic statui,
Că numai tu eşti armonia din lume,
Şi bogăţia omului de zi cu zi.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Acum, îţi pictez cu ochii minţii icoana din viitor...
Şi îmi promit să nu mai pierd o clipă falsă
când te voi reîntâlni,
Căci iubirea este divină!
Dumnezeu ne-a dăruit-o
Ca s-o putem dărui.

poezie de Valeria Mahok (31 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai, înger...

Mai stai, înger, ghemuit
Încă o clipă, două,
Timpul tău nu a venit,
Aşteaptă o zi nouă!

Nu te grăbi, copile,
Să-ncepi afară viaţa,
Când sunt neclare zile,
Aşteaptă dimineaţa!

Îmi pun speranţa-n tine,
Schimbând a lumii faţă,
Să faci cum e mai bine,
Pentru această viaţă.

Vrere şi-nţelepciune,
Să iţi fie mereu aşi,
Gândul la fapte bune,
Să-nsoţească ai tăi paşi.

După-atâta tăcere,
Foloseşte-ţi cuvântul,
Şi cu a lui putere,
Să-mbogâţeşti pământul!

Ieşi din timpul maculat,
Schimbă-n om destinu-i dat,
Răul tot să îl opreşti,
Zorile să limpezeşti!

Din noi muguri ce apar,
Tu să extragi substanţa,
Şi cu braţul ei solar,
Să te cuprindă viaţa!

poezie de Gheorghe Alionte (20 februarie 2024)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... ieşit din lut am să mă-ntorc în lut
nu corp ci conştiinţă împăcată
că am trecut prin spaţiu din trecut
în viitorul meu de altă dată

cu mânile încrucişate lin la piept
şi cu privirea stinsă încă vie
eu voi plecă în luturi să aştept
materie şi timp şi energie

şi când vor coincide inedit
un şir întreg de factori de rigoare
să ştiţi că din trecutul ostenit
am revenit în lumea viitoare...

poezie de Iurie Osoianu (28 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să culeg lumină din durere

eu ador îndemânarea de-a te urca sus pe creste
unde-s norii care poartă ploile peste câmpie
cu lumini şi cu privelişti ce te poartă în poveste
cu tot dorul ce aşează toate într-o feerie

te alint cu zbor de fluturi ce se-aşează pe petale
şi văd valurile care spală zarea ce de sus se strânge
au ieşit din mare zorii care-ncep să mă îngâne
şi cu ropote de izvoare ce-n culori încep a curge

te iubesc cu toată energia şi cu freamătul de frunze
în inima mea tristă sub mersul căprioarelor fricoase
vreau să simt pe deplin arsura din ale tale buze
surâsul tău e versul ce cuprinde zările stâncoase.

poezie de Eugenia Calancea (19 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mai baţi la uşile oamenilor din trecutul tău, căci sunt pline de mucegaiul indiferenţei şi clanţele au ruginit din cauza fatuităţii! Noi zări şi perspective te aşteaptă, iar porţile inimilor de aur sunt deja deschise!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lungi-s-ar vraja destrămată

mă-nvârt în sfera asta mică
numită univers finit
privesc şi umbrele cum pică
din pomul vieţii nesfârşit

o picătură de otravă
şi alta de nectar primesc
de câte ori spun în oglindă
măi, chip de lut, eu te iubesc!

şi-un ciob ajunge-n talpa lată
- metaforă căzută-n clipă -
ia-mă, Tu, Doamne, de-o aripă
trezeşte-mă din viaţă iar

şi dacă îndrăznesc spre somnu-mi
de om comod să mă îndrept
urechea scutur-o iar zdravăn
pământul reavăn să-l strivesc
în căzătura mea de fată
femeie sau ce-oi fi acum

lungi-s-ar vraja destrămată
când trează mă visez că zbor
să nu mă-nvârt încă odată
în sfera mică dintr-un scut
de-argint de aur şi de aer
s-ajung iară şi iar acum
ce sunt

ce sunt eu, Doamne, pe pământ
şi-n câte-oglinzi privesc deodată?

când cerul bolta lui cea lată
şi-o scutură în ploi zăpadă
şi-n primăveri şi-n veri şi-n ierni
ba chiar şi toamna câteodată
uită ce lună e şi noi
primim zăpada prea curată

ce sunt eu, Doamne?
ce suntem noi?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!