* * *

frigul
de culoare amară
îşi trece mâna
peste aerul dilatat în ecou,
ca un trup îndelung de gând.

aşa începe?
muzica se învârte prin cameră...
ar trebui
să cos pereţii de tavanul ăsta emoţional
care se tot ridică pe vârfuri.

mă uit înapoi
după păianjenul pe care l-am hrănit
cu biscuiţi şi ochi de vrabie.
are acum
patruzeci şi patru de picioare
cu care se agaţă de imagini.
de obicei
stătea pe numele meu să mănânce.

(aici a apărut, a iubit şi a uitat o femeie)

mă aud
cum strig ferestrei să îşi închidă plaga.

curge un ger vâscos în mansardă.
cum să încălzesc înlăuntrul lui
înclinat ca o linie tristă?

poate să îmi înfig un somn vişiniu
între coaste...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vezi?
mereu mă uit,
mă rătăcesc în ceva
şi nu ştiu...
te iubesc altfel.

uite, de exemplu,
aseară,
m-am uitat într-o apă
şi te-am iubit ca o lună udă.
azi m-am uitat în zbor
şi te-am iubit ca o vrabie.

când
se întrerup aromele între noi,
mă uit într-o frică limpede
şi iubesc ca o lacrimă.

dar tu...
mă afli tu,
chiar dacă mă uit printr-o grecie de vară
şi iubesc ca o portocală nebună
sau ca un foc insular.

acum,
iubitul meu,
cred că am să mă uit în tine,
să iubesc ca o femeie.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

patru copite înfig în asfalt
nedumerirea de tropot,
pereţi de beton
îi ceartă ecoul,
i-l izbesc în timpane.

un cal.
cu ani târâş după el,
trece pe lângă pomi de oraş,
singurătatea îi rătăceşte în ham
printre eşapamente.

trage după el în căruţă
plastic şi fier,
furtuna de praf lăsată de tinereţe
în urmă.

la oraş,
un cal bunic
cu noapte în ochi
trece prin zi ca prin moarte,
încet, înainte, continuu.

dumnezeu l-a uitat bătrân.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facere

Îşi poartă mâna pe un trup de lut,
Peste-a lui viaţă, peste chipul mut
Pe care dintru totdeauna l-a ştiut,

Că poate să respire în neştire,
Pe un pământ de rouă şi iubire,
Dar lutu-i slab, se macin-a murire...

Şi imediat după creaţie, îl eliberează
Pe omul care moare şi visează,
Sperând că taina vieţii n-o trişează;

Tu mâna porţi pe trupul meu,
Eu mâna port pe trupul tău,
Naştem alt trup în Dumnezeu

Şi suntem doi şi suntem goi,
Ca într-o noapte de război,
În care moartea a uitat definitiv de noi,

Tu mâna porţi să mă supui,
Să mă deţii, să mă răpui,
Sunt patru mâini care trişează voia Lui,

Pe un pământ ce geme tulburat,
Uitat în veşnicia de păcat,
A primei guri de aer respirat.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

te îmbrăţişez, Românie, a inima oară...
mi se face drag de tine
duios, dar puternic,
în fiecare timp.

îmi eşti părinţi,
îmi eşti bunici,
copilăria mea e în tine
şi mi se împlu ochii de basme,
acum, la etajul patru din viaţă.

îmi eşti copil, Românie.
în mijlocul sufletului îmi stai tu,
aşa cum îmi stă fiul meu în dreapta inimii,
aşa cum îmi stă fiica mea în stânga inimii.
îmi eşti copil, Românie
şi am nădejdi pentru tine.

îmi eşti frunză, apă, Ană, Gheorghe,
îmi eşti ulcior, munte, Olt, fereastră,
îmi eşti gând, oraş, poem,
îmi eşti numele meu, eu.

te sărut pe inimă, Românie,
a inima oară.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu
frunze de arhanghel, sânge şi nuci
în cruci de aripi alergi să aduci
patruzeci.

prin mâneci de timp, reci,
tu întuneci
cu fier
fecioarele mele de aer,
lumite de-o zi cu cald de sidef
pe gherghef de viori,
le zbori fără sori
în ger relief...

nicicând nu fu
mai pururea toamnă
de vii şi de vină
ce condamnă
pe buza-mi din struguri,
pe buza de-apus,
la frig şi la dor descompus
toţi corbii de nori care scapă
din traista de cer
şi se-adapă
cu îngeri
şi plângeri.

nu îmi fi,
nu îmi fi mai puţin,
nu îmi zidi oglinda în zi.

într-un cândva sau un poate,
vrei să îţi rămân în mâini
dumnezee de noapte,
miere,
femeie,
ecou de satană
la care să-nchini
un tu,
rană.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie îşi poate conduce propria afacere cu aceeaşi tenacitate şi înţelepciune cu care îşi conduce propriul destin! Îşi construieşte echipa cu care lucrează aşa cum îşi construieşte propria familie. Nu poţi face lucruri de calitate dacă tu "centrezi", tu "dai cu capul" şi mai vrei să fii şi în poartă.

citat din Corina Dănilă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Tavanul stă să pice peste visul
Ce zburdă-n capul meu neobosit,
E amintirea aia când eu ţi-eram trimisul,
Iar tu erai o sumă a tot ce mi-am dorit.

Explozia gândirii, durerea îngropată,
Mă cred toţi obosit, eu sufăr în tăcere,
Ţi-aş scrie dar mi-e frică, îmi pari aşa schimbată,
Şi ce rost ar avea acum o revedere?

Fac ordine şi-mi pare că n-am schimbat nimic,
Dezordinea din suflet mă bântuie în zi,
Eşti numele pe care n-aş mai putea să-l zic,
O tristă amintire cu care voi muri.

E albul din tavan, e visul, e lumina?
Imagini mi se zbat prin minte, şi dispar,
Aşa încerc să uit, căci ştiu a cui e vina,
Şi este prea târziu să-ţi simt iubirea iar....

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine....

Sunt tot aici! Chiar dacă nu mai pare
Că răscolesc cenuşa-acelui vis
Vibrez a zbor în doi, a-mbrăţişare
Şi cerul meu e tot întredeschis.

În cuib de braţe-ascund o amânare.
Numai acum nu pot ca să-ţi zâmbesc,
Să-mi strig iubirea peste munţi şi mare
Şi să te chem, aşa cum îmi doresc.

Pe orice drum de gând mi-apari devreme
Şi mă-nsoţeşti la fiecare pas.
Iubirea noastră trece peste vreme
Ca un torent cu nemurire-n glas.

Sunt tot aici! Chiar dacă nu mai pare
Că respirăm acelaşi înţeles
Mi-eşti cântec, poezie şi culoare
Şi-s fericită fiindcă m-ai ales!

poezie de Aura Popa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea, un fluture alb

vine din umbră şi muşcă
din marginea urmelor

aşa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieşise din drepturi
tata mă ţinea strâns de mână
ca şi când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de linişte
dimineaţa
mult prea devreme
prin care oamenii trec
urcă şi coboară
dintr-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie

de fapt fiecare
are propria linişte
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aş fi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...

acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniştea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...

pielea îi mirosea a fum

stăteam unul lângă altul
şi ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare

părea trist şi nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă şerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
aşează-ţi capul pe pernă şi
priveşte fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...

şi-am adormit

dimineaţa aerul călduţ
îmi înfăşura trupul
ascuns între palme
simţeam o stare
de sufocare şi teamă
am deschis geamul şi
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămaşă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea

poate neputinţa din mine
nu m-a lăsat să
mă uit prea mult

m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii şi l-am strigat...

undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...

îmi părea cel mai trist lucru
aş fi vrut să strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre şi
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină

abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...

de dincolo pătrundea mult frig...

poezie de Teodor Dume din Carte: moartea, un fluture alb. Editura: Pim Iaşi
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

copacul cu cămaşă portocalie
îmi spunea
că oamenii-ferăstrău
pot ţine un copac de mână
în mijlocul singurătăţii.

frunzele lui
mi-au atins patru etaje mai târziu
zidurile pe dinăuntru,
el
s-a desfăcut
din blândeţea lui simplă
şi foşnitoare,
sângeram de tristeţe
şi
mi-a depărtat oţelul de trup.

ne-am ţinut degetele
de vorbă,
de dragoste,
simţeam
cum îmi urcă prin vene
păcatul
până la feminin vegetal.

apoi
nu au mai fost
decât lacrimi care zburau
între noi,
între joi repetate
imposibil.

atunci
şi-a deschis
cămaşa portocalie
la piept
şi mi-a zis:
-sânge-mă!

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar şedinţa debută cu cuvântarea comandantului lor, care, de data aceasta, mândru, nu numai că stătea în picioare, dar îşi putea ţine raportul pe care-l citea cu mâna dreaptă, nu cu stânga. Şedinţa se derulă fără probleme, pe pacursul a patru ore şi jumătate, după care tot comandantul o declară încheiată.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e ca şi cum acum aş învăţa
prima oară să mă trezesc,
mi-e frică, ştii?
tu eşti alb,
dacă-mi las buzele să-ţi pătrundă în somn,
îţi întorci visul bărbătesc spre mine.

"intră
(îmi spui),
uite, îmi dormi a dragoste, a insomnii,
a nebănuire, a râuri,
a îmi eşti,
îmi dormi a mine
în gura mea
în venirea venirilor.

ca şi cum aseară...
tu nu mai ţii minte,
dar te-am îmbăiat în începutul meu,
tu nici nu ştii că eşti fericită, aşa-i?

apoi ţi-ai făcut vocea lebădă,
ţi-ai tăcut dintr-odată toate cuvintele
pe care încă nu ai dimineţi să le spui,
doamne,
şi eu ştiu că lacrimile tale vorbesc încontinuu.
femeie,
ce nu ţi-am mângâiat ca să-ţi adorm apa...

pe urmă ţi-am simţit visul în sânge,
intraseşi
somn prin somn în somn,
ca şi cum ştim doar nefirescul firesc
(de sus ninge
în voaluri).

da, probabil... nu,
nu asta voiam să spun,
de fapt trebuie să te conţin, să te înconjur,
femeie albă din somnul meu,
să te gust,
bănuiesc doar că ai gust de zmeură.
sau de ocean.
nu ştiu.
te revendic."

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi plânşi

Mă priveşti cu ochii
plânşi
de după florile
pe care nu le-ai adăpat
eu de după ghivece
de după lămâiul ce nu a făcut fructe
niciodată
şi-mi ceri să te uit
aşa cum şi tu şi eu
am uitat de flori
aşa cum apa-ţi din ochi
e o floare
ce trebuie
udată.

poezie de Daniel Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecce homo

omul se smulge din neant
îşi scoate inima din piept
şi o aşază pe masă
o priveşte în ochi şi suspină
inima clipeşte şi toarce
îi arată cum să facă focul
cum să îl atingă şi cum să suporte

omul întinde mâna prin haos
găseşte sticla mov
toarnă totul într-un pahar cu picior
şi dă visele peste cap
ascultând un şlagăr la radio
se sperie
face copii într-o casă cu femeie
şi begonii în pervaz

omul îşi plimbă ochii
de jur împrejurul luminii
îi aruncă pe geam
aerul dintre ei întinde gâtul să vadă mai bine
afară ba e vară ba e iarnă
ba e război

omul se aşază în genunchi
pe stele, lângă inimă
o priveşte în ochi şi suspină
inima clipeşte şi tace
îl învaţă cum să stingă focul
cum să îl stingă şi cum să suporte

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gollum: Atât de strălucitor... atât de frumos... o, Nepreţuitule.
Frodo: Ce ai spus?
Gollum: Stăpânul ar trebui să se odihnească. Stăpânul trebuie să-şi refacă puterile.
Frodo (se ridică în picioare): Cine eşti?
Gollum: Nu ai voie să ne întrebi, nu e treaba ta. Gollum, Gollum.
Frodo: Gandalf mi-a spus că erai unul din locuitorii de pe malurile râului.
Gollum: Inima îngheaţă, şi mâna, şi carnea. Mor călătorii departe de casă.
Frodo (se aşază lângă Gollum): Mi-a spus că povestea vieţii tale este una tristă.
Gollum: Ei nu văd ce îi aşteaptă, când Soarele a pălit şi Luna a murit.
Frodo (stând în faţa lui Gollum): Nu erai foarte diferit de un hobbit, nu-i aşa? (Gollum îl priveşte.) Smeagol.
Gollum: Cum mi-ai spus?
Frodo: Ăsta era numele tău odată demult, aşa-i?
Gollum: Numele meu? Numele meu... Smeagol.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dragoste

e ca şi cum aş fi singură/ fluturii din stomac s-au înecat în propriul lor sânge
aceasta e distanţa dintre mine şi mine

am faţa acoperită cu o burka
am ochii care văd limpede dezastrele

tocmai acum când trebuie să urc un munte

e linişte dar tot aud muzica unei viori stradivarius

sunetele de joasă frecvenţă
uitarea
mersul contorsionat până la magazin şi înapoi

am nevoi controlate teleghidat de catre un dispozitiv
controlat de alt dispozitiv

şi tot aşa / îmi numesc fluturii cap de mort ceva straniu care să doară / care să mişte
în interior ca şi cum ai învârti un cuţit într-o rană

ceva creşte riscul de apariţie al nevrozelor
în camera goală înca mă aştept pe mine / distilând la maxim gândurile

fluturii mei zboară liber acum / am un stomac gol

prin care sângele curge liber

îmi dau jos burka şi fac haine mici la păpuşi care vor creşte odată cu mine / niciodată nu te-am uitat

copilărie

acum trebuie să urci muntele şi să plonjezi în gol / acolo sus pe platou e pustiu
şi din nou tebuie să te întorci în camera ta / aici unde e adevărata supravieţuire/
cu gleznele legate cu lanţuri cu mâinile libere cu care să te mângâi pe tine.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coeur De Lion

cei ce nu mă ştiu
îmi caută numele undeva deasupra capului, printre luceferi
degeaba trăieşti dacă nu adori
cerul
dacă nu îmi găseşti numele cuibărit
ba în Vega, ba în Cassiopeia
colorând nori în spatele lunii

cei ce cred că mă ştiu
mă privesc de sus
sub firul de iarbă gemând
printre cioburi şi melci
o umbră a lumii cu gleznele goale
spre care stau cu mâna întinsă
sperând

cei ce mă ştiu tac
îşi umplu rănile cu mine
călcând peste lut
peste lumea cu clovni şi covrigi
suflând tristeţea apusului
în păpădii

tu, cel care mă iubeşti,
caută-mi numele prin iarbă
răstoarnă-ţi luceferii cu pământul în sus
umple-ţi rănile cu lut şi cioburi din mine
aşază-te

acum priveşte-mă în ochi

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A gândi - verbul Gemenilor. Şi e adevărat, gândirea devine tot mai tiranică între compartimentele psihicului meu. Acum e o gândire fără substanţă, sau care îşi e sieşi substanţă. Gândesc aşa cum imaginam în adolescenţă: vedeam imagini, dar ele nu formau o lume. Poate că, la fel ca atunci, dar în planul meditaţiei, în câţiva ani am să reuşesc să devin, dintr-un om care gândeşte, un gânditor. Dacă aş duce o anume viaţă, dacă nu aş trăi în paradox şi ipocrizie, ştiu că ar fi aşa. Sunt între paliere, poate între poezie şi mistică, magie, iluminare, plenitudine, distrugere. Sau între ficţiune şi realitate (dar cea adevărată, nu cea din jur).

Mircea Cărtărescu în Jurnal I (1990-1996) (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu-mi mai am viaţa.
m-am uitat după ea
în momentul în care am simţit
că parcă aveam cândva
ceva lângă mine care se zbătea,
legată scurt cu sfoară.

şi nu mai era.

ciudat e că acum
sunt o cuminţenie lungă.
ca aşteptarea seminţei
să se facă arbore. sau om.

te văd pe tine...
cum ai furat toată istoria planetei
din împrejurul sentimentelor
şi o descarci pe masă
cu vocea ta bărbătească...

îmi pun obrajii de ascultat
în palme.
aşa îmi dau seama
cum e să te îndrăgosteşti
pe îndelete.

atunci o văd. vie.

din întreaga istorie,
te prind rămas cu viaţa mea
în mână.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penniwit, artistul

Încercând să-mi pun mintea înlăuntrul camerei de fotografiat
Pentru a prinde resortul adânc, sufletul unei persoane,
Mi-am pierdut patronul din Spoon River.
Cea mai bună fotografie pe care am făcut-o vreodată
A fost a judecătorului Somers.
Stătea drept, în picioare, cerându-mi să aştept
Până când îşi va face ochii încrucişaţi să privească drept în faţă.
Apoi, când a fost gata, a spus "All right".
Dar eu am urlat "Se respinge" şi ochii i s-au răsucit la loc.
L-am prins exact aşa cum arăta de obicei
Când spunea "Se exclude."

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!