Sonetul consolării

Potrivnicul destin te ia la trântă,
Dar poţi să laşi o urmă-n infinit,
Precum o lasă melcul negreşit,
Pe lujerul ce-n soare se avântă.

Cu visul libertăţii răstignit,
În vârful care inima-ţi încântă,
Să fugi din turma proastă şi înfrântă
De biciul şuierând necontenit.

Priveşte cu speranţă spre zenit,
Iar soarta, în final, dacă îţi curmă
Urcuşul către vârful însorit,

Împacă-te cu gândul de pe urmă
Că-n viaţă cel puţin ai dovedit
Voinţa evadării dintr-o turmă!

sonet de Pavel Lică din Râsete în cer şi pe pământ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima zi

Se'nalţă, născute din liniştea nopţii,
în valuri de vise, în pace deplină,
ca fulgi de speranţă în zbor spre lumină,
balanţe de gânduri ce par echinocţii.

Se 'nalţă spre ceruri în rugă lăptoasă,
amestec de ceţuri şi nori cenuşii,
de doruri pierdute pe ţărmuri pustii,
umbrite de aripi ce-n urmă le lasă.

Sunt clipele zilei când anul se curmă,
iar linii de ceaţă apar din decoruri
pierdute-n siajele zilelor-stoluri,
dar toate o-aşteaptă pe cea de pe urmă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PÂN' LA CER...

Pân' la Cer, gândul îmi zboară
Ducând pietrele-mi de moară,
Pân' la Cer inima-mi duce
Şi durerea de pe Cruce,

Pân' la Cer şi mai departe,
Zboară verb din Sfânta Carte,
Cu o aripă uşoară
Dintr-o ţară-n altă ţară;

Pân' la Cer zboară cu dorul,
Înviat, Mântuitorul,
Care zilele îşi poartă
Spre a veşniciei poartă

Şi vrea oile din turmă
Să urmeze a Lui urmă
Ca a Cerului iubire
Să le-mbrace-n nemurire!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie Matinală

Vin zânele nopţii, din visuri astrale,
să-şi lase bagajele-n camere goale,
târziu, către ziuă, când zori-n derivă
adaugă cărţi necitite-ntr-o stivă,
iar somnul, venit pe cărări neumblate,
ar vrea să mă vadă plecând din cetate.

Îmi toarnă otravă din nori de cenuşă
când ziua grăbită îmi bate la uşă,
iar zânele nopţii, déjà dezbrăcate,
aleargă spre scară, cu hainele-n spate
să prindă din urmă o rază de lună,
rămasă o clipă pe vârful de dună,
să plece-mpreună când ziua apare
din zorii veniţi să se scalde în mare.

Mâhnit, eu le rog să rămână în casă,
din stiva de cărţi să aducă pe masă
doar una mai veche, citită-nainte,
din care luasem mai multe cuvinte,
să am de rezervă de-oi scrie poeme
cu fostele mele iubite boeme,
vestite amante de alţii trădate,
găsind, printre vorbe, motive ciudate.

Dar zânele bune, din visul de noapte,
plecate spre uşă, îmi lasă doar şoapte,
pe muchii de verbe de pus în poeme
cu versuri banale, dar rime supreme.
Doar zâna cea mică, rămasă la urmă,
privea peste umăr cum visul se curmă,
dar ziua cea nouă, intrând pe fereastră,
crezând că e floare, a pus-o-ntr-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vârf de munte

În vârf de munte liniştea-i adâncă
Urcuşul nu mai pare atât de greu,
Iar dacă şezi în tihnă pe o stâncă
Te simţi apropiat de Dumnezeu.

Mai jos de nori e lumea trecătoare,
Cu ale ei dureri şi frământări,
Însă pe culme e senin şi soare
Şi poţi privi până departe-n zări.

Din când în când, un vultur se avântă
Prin aerul rarefiat şi pur,
Iar capra neagră ochiul ţi-l încântă
Când zburdă pe tăpşanele din jur.

O bucurie mare te cuprinde
Întregul trup devine mai uşor,
Iar sufletul aripile-şi întinde
Şi te trezeşti purtat de el în zbor.

poezie de Octavian Cocoş (16 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispita

Să nu te laşi pradă cercării mişele!
E doar ispitire! Fii demn! Fugi de rele!

Priveşte altarul, alt pas îţi prepară:
Mai rumen obrazul, mai clar îţi e harul!

Trezeşte-ţi privirea şi văzul din hău,
Şi poartă- înainte frumos chipul tău!

Dă vlagă-n suflare spre clipa frumoasă,
O nouă lucire spre tine se lasă!

Îţi cere prezenţa, te cheamă-n hazard,
Aleargă, primeşte-o! E scumpul tău dar!

De ce să te ţină grea clipă în loc?
Vezi, alta curată renaşte cu foc!

Ridică privirea, la tine priveşte!
Pe tine te caută! Spre ea, tu, porneşte!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

floare,
în raze de soare crescută
petale ce se avântă
nemărginită câmpie

buruieni nesfârşite
singură stă, ascultă
în singurătatea care încântă
doar Ea

singura rămasă frumoasă
dar oare în folos?
timpul trece, Ea
rămânând fără rost

priveşte în jur
nimic să o facă să cânte
doar soarele înalt, voios
o încălzeşte pe frunte

timpul trece, se avântă
prin zile ce o încântă
însă repede trece
şi uită

viaţa nu este pururi mereu
ea se usucă
sorele păleşte într-un târziu
Ea
se stinge fără putinţă.

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melcul

Un melc plăpând, dar plin de glorie,
Urcase-n vârful unui obelisc
Şi zise el: - Eu înfruntai un risc,
Că-am vrut să las o urmă... în istorie.

epigramă de Carlo Alberto Salustri din Râsul lumii la români (2010), traducere de Gabriel Teodorescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De foarte multe ori când privesc în gol încerc să nasc dacă pot spune aşa ceva acolo.
Golul e un cuier simplu
în care dacă plouă îţi laşi umbrela
dacă ninge
îţi laşi bradul
dacă e război îţi laşi arma
dacă mori îţi laşi viaţa
dar dacă te naşti să te uiţi şi să priveşti în gol
atunci
da atunci
să îţi laşi casa şi să pleci cât poţi mai departe
de tine...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

OMULE, NU TE LĂSA CONDUS CA VITA-N TURMĂ
Omule, nu te lăsa condus ca vita-n turmă
De văcarii care îţi pocnesc din bice-n urmă,
Demnitate şi curaj prin vene să îţi curgă
Ş-ai să vezi cu ochii tăi cum relele se curmă.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă încă-odată

Dacă încă-odată mai asculţi Cuvântul
Care până-acuma nu L-ai preţuit
Preţuieşte-L astăzi dulce ascultându-L
Poate-n cea din urmă dată ţi-e vestit.
Dacă încă-odată îţi mai vezi părinţii
Şi azi le mai poţi încă spune un cuvânt
Spune-l al iubirii şi-al recunoştinţei
Poate-i cel din urmă, până la mormânt.

Dacă încă-odată poţi să faci un bine
Celui ce te-aşteaptă să-l hrăneşti şi-mbraci
Fă-l cu bucurie, fericit spre-oricine
Poate-i cel din urmă ce mai poţi să-l faci.

Dacă încă-odată fraţii te mai cheamă
Să-ţi îndrepţi purtarea şi să-ntorci la toţi
Nu-i urî, ascultă-i, prinde-o sfântă teamă
Poate-i cea din urmă dacă când mai poţi.

Dacă încă-odată Domnu-n uşă-ţi bate
Şi mai stă şi-aşteaptă încă să-I descui
Inima-ţi deschide-ţi dragostei curate
Poate-i cea din urmă cercetare-a Lui.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un rest din viata

Un rest din viaţă
Imi da speranţă
Precum nisipul
Prin mana mea
Se cerne
Asa sânt zilele
Se duc agale
Spre vecerne
Un dar e...
E de la cel
De sus, sa poti,
Scriind sa în
Tineresti
Si sa traiesti
Si sa iubesti
Toti oamenii
Ce-i intalnesti
Cu raza blanda
De lumina
a soarelui
Ce straluceste
Ma mângâie
Pe fata plină
Ca o speranţă...
Un rest din viaţă
Să fie lină, senină,
Înconjurată
cu lumină
Te iubesc
prinţul meu,
cu chii verzui,
Te voi astepta
si te voi iubii
Pana-n vremea
ce soarta
mi te va dărui
Atunci iubire
vesnică îţi voi mărturisi!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă ai!

O viaţă ai, o scurtă şi unică viaţă
şi orice-apus de soare îi poate fi hotar
– o ultimă răscruce, o ultimă povaţă
şi-o ultimă chemare, o ultimă chemare
îţi poate fi-orice har!
Un suflet ai, un singur şi veşnic suflet numa'
şi-n orice clipă Domnul ţi-l poate cere iar,
răscrucea ta din urmă, povaţa ta de-acuma
şi ultima-ţi chemare, şi ultima-ţi chemare
e poate-aceasta chiar.

Un Dumnezeu e numai – şi-o unică salvare
şi unica-ţi speranţă e-n unicul Său har
e poate ceasul ultim, e poate clipa mare
şi pasul fără care, şi pasul fără care
ai plînge-n veci amar.

Cristos e-a ta Viaţă, Cristos e-a ta Lumină.
Cristos e-a ta salvare, Cristos e-acel Hotar
din care-nvii spre slavă sau mori pe veci spre vină
– prilejul cel din urmă, prilejul cel din urmă
e poate-acesta chiar.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârf de inimă

Despre iubire
pot să scriu
numai cu vârful inimii
cuvinte,

luminile şi umbrele
urmelor mele.

Când înmuguresc
zboară în soare,
se avântă pe mări zbuciumate
sau călătoresc în infinit.

Pentru cineva străin
sunt simple
înşiruiri fără sens.

Numai tu,
Le-ai putea înţelege.

poezie de Mariana Dobrin (21 aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Alerg către soare, căutare mi-s zorii,
în chinul să văd, Pământul rotund îi,
lumina ce o caut îşi aşterne fiorii
şi urme mai caut, să-l văd sau să-l tuldui.
Tăinuitele-mi gânduri, îmi prind iarăşi viaţă,
un sânge curat, în inimi zvâcneşte,
mă doare tăcerea, numită speranţă
când lumea întreagă, care stă, cleveteşte.
Privesc către zări, nu te văd, în zadar,
îţi caut făptura, ea mă lasă şi pleacă,
copil rătăcit sunt, nici măcar n-am habar,
te întorci, sau mă laşi, încă o noapte să treacă.
E întuneric când sunt, dar când pleci e pustiu,
te caut în zări, prin colţul tăcerii
nu te pierd, nu te am, sunt cu tine, nu ştiu,
mă las pradă-n vis, din visul chemării.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi să fii o floare

De-ar fi să nu fii om, ci doar o floare
Ce-n cupă-i toarnă zorii, dimineaţa,
Izvoarele luminilor stelare
Prin care Cerul iar aduce viaţa,

Ai da şi tu lumina mai departe,
La fel de generos precum e Cerul,
Când chiar şi de pe Cruce-a pus în Carte
Cuvântul ce dezvăluie misterul

Întoarcerii din moarte la-nviere,
Precum ea, îngropată sub răzoare,
Lumina rupe-a morţilor tăcere,
Când Cerul iar o trece într-o floare?

De n-ai fi om, ci floare pentru-o clipă,
Ai fi în stare lumii să-i dai zorii
Precum o face-această floare-n pripă,
Să şteargă de pe inimă toţi norii?

Dacă răspunzi cu "da" la întrebare,
Atunci când noaptea-ţi va veni în viaţă,
Fii sigur că din om ajungi o floare,
Ce va-nflori şi ea-ntr-o dimineaţă!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astenie de primăvară

Când doarme-n suflet şi tăcerea
iar inima-ţi iubeşte straniu
închizi în tine mângâierea
şi-atingi - în gând - cu ea, un... craniu!

Şi-atunci un Shakespeare îţi şopteşte:
Frumos e gândul existenţei;
numai că un destin ţinteşte...
cam negru văl, - cel al tristeţei!

Când cugeţi în zadar iubirea
nu te izbeşte decât scrumul
şi când atingi nemărginirea
se stinge blând, duios şi fumul...

Pun rămăşag pe-un dor ce-apasă
pe umeri verzi cu nea albastră
iar aripile şi le lasă
în umbra serii; şi-i măiastră!

Cum crezi că ziua se topeşte
precum zăpada primăvara
iar noaptea vine şi şopteşte:
mergi tu mai bine - haide!-, vara!

poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile sunt precum merele neculese. Cele mai bune sunt în vârful pomului. Majoritatea bărbaţilor nu vor să se întindă după cele bune fiindcă se tem să nu cadă şi să se rănească. Preferă, în schimb, merele căzute pe jos, care nu sunt la fel de bune, dar uşor de luat. Merele din vârful pomului se gândesc că este ceva în neregulă cu ele, când, de fapt, sunt extraordinare. Trebuie numai să aştepte să apară bărbatul potrivit, care să fie suficient de curajos să urce până în vârful pomului.

citat celebru din Sigmund Freud
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Arzând în neantul fără de-nceput
Lumină sacră ce moarte n-a văzut
Ce-n infinit se-ntinde făurind
Din albă negură, fiinţă dăruind.

Tainic zămislita-n inimii o rază
Ce din prunc în moarte, speranţă ea creează
Încoronând cu a stralucirii sale fiinţa
Ce-n om îşi puse iar credinţa.

Încercat-au fitile frânte-a o defini
Rătăciţi de raţiunea simplă de-a o trăi
Căci a sa coroană greu apasă
Pe capetele ce plecate nu se lasă.

Primar instinct de-a vieţui
A altor trai spre-a birui
Prelungind doar a sa viaţă
Zdrobind sălbatic ce-n contra i se-nalţă.

Dar a timpului stăpână
Din stravechi sălăşuie
În inimi pline de lumină
Ce din pururi dăinuie.

Definindu-şi starea, ca un unic crez:
Există-n cel ce fiinţa-şi reneagă
Trăind pentru cel ce realizează
Că focul sacru nu-l trădează.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa - infinit de suflete

Şi e pustiu, e rece...
În sufletu-mi de gheaţă
Şi strig mereu: Mai vreau o viaţă!
Încă o viaţă!
O viaţă simplă, dulce,
Cum şi-o închipuie oricare
O viaţă în care toţi ar fi iubiţi
De orişicine, de fiecare.
Om să fii şi să iubeşti,
Că... ai o singură dorinţă,
Ce-ţi poate fi îndeplinită
Din simpla ta voinţă.
Voinţa de a iubi,
Voinţa de a trăi,
Voinţa de a uita,
Voinţa de a ierta.

poezie de Ecaterina Mereuţă (21 iunie 2016)
Adăugat de KittyM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic în lumea asta

Nimic în lumea asta nu doboară
Speranţa ce se zbate-ncrezătoare,
Cum cântă-n gândul fragedei fecioare,
Al îngerilor cor ce-o desfătară.

Iar frigul nopţii cerul îl despică,
Lăsând să urce tainic ruga vie,
Din voci împreunate-n bagdadie,
Ce-n tihnă peste ziduri se ridică.

La Carul Mare timpul se înjugă
Trăgând pe bolta veche nouă urmă
Şi închinări nedesluşite-ndrugă,

Sădind visări în neclintita turmă,
Ce nu ia-n seamă ancestrala fugă
De moartea care mersul ei il curmă.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!