La marginea cimitirului

Este la marginea cimitirului,
Lîngă bunic, un loc prea potrivit,
Să-mi uit de toate şi să-i ţin şi lui
Cînd noaptea-i lungă, iarna, de urît.

Mi-ar fi-n pămîntul cald aşa de bine
Şi trupu-n iarbă bună mi-aş preface,
Să-l pască vite pripăşite şi sărace,
Ce-or cere şi-o- ndurare pentru mine,

La marea judecată. Voi uita
Ce-am fost, şi-mprăştiată-n forme noi
Voi pierde pînă şi amintirea ta...
Legîndu-mi ochii prăbuşiţi şi goi

Cu veşnicia, mă voi odihni,
Şi puf de păpădii m-ar tămâia,
Nici nu m-oi bucura, nici m-oi mîhni
Că-i neagră ţărna de deasupra mea.

Dar ploile cu-ncetul m-or pătrunde
Păcatele să-mi spele de pe oase -
Şi-asemeni rădăcinii ce s-ascunde,
Eu presimţi-voi zilele frumoase.

Şi-oi scoate-'n chip de floare, din pămînt
Obrazul tinereţii de-altădată,
Să-l ardă soare şi să-l bată vînt,
Voioasă să şi-l prindă-n păr o fată!

poezie de Magda Isanos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cînd inima...

Cînd inima odată de cer îmi va fi plină,
în ceasu-acela mare şi binecuvîntat,
să vie peste mine o rază de lumină
şi sufletul la Tatăl să urce împăcat.
De mi-ar săpa o groapă şi mi-ar înfinge-o cruce,
de m-ar svîrli în flăcări ori sub un dîmb stingher,
cenuşă rece-n urnă, ori ţărnă sub uluce,
tot una-mi vor fi toate cînd voi privi din cer.

Peste cîmpii şi codri va trece iarăşi luna.
Veţi asculta izvorul şi aripa de vînt.
Iar eu, în zări de taină, voi fi întotdeauna
cu Cel ce-a pus pe-orbite şi stele şi pămînt.

Uitarea nu mi-i dragă dar nici nu mă-nspăimîntă.
Că nu visez cunună în lumea de păcat.
Dar voi primi-n vecie prietenia sfîntă
a celor ce din lume spre cer i-am îndemnat.

Aducerile-aminte pe mine nu m-or cerne,
ci va lupta dispreţul să şteargă tot ce-am spus.
Dar slava lumii trece, ca frunza-n lut se-aşterne
şi va rămîne veşnic iubirea lui Isu

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnala

încep să cred în posteritatea mea poetică
acum, cînd toamna se furişează lîngă mine
ca hingherii lîngă un cîine vagabond,
leg viaţa mea de ea
cum leagă ţăranii mînzul de iapă la căruţă,
să-l înveţe cu trasul,
în pămînt nisipos creşte via
din care singur o să beau,
pe dealurile astea doar de mine petrecute
şi de vînt...
cîtă dezolare,
cîtă organizare impecabilă, pedantă a poeziei
în jurul tristeţii
nu vrei să mesteci cu mine foile volumului
pînă cînd se fac o pastă cenuşie de celuloză
lipită de dinţi
şi s-o scuipăm cum scuipă văcarii americani
tutunul prin filme
şi-apoi să vorbim despre gagici, petrol şi vite
nu merită, fată,
chestia cu posteritatea era o vrăjeală,
îmi pun tălpile peste ochi
şi mîinile peste urechi şi gură
şi mă prefac în trei maimuţe.

poezie de Liviu Clisu
Adăugat de Dorina B
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vă va fi dor...

Cândva veţi întreba de mine şi de va fi într-un târziu,
Să nu fiţi trişti, cu zâmbet cald, iar lânga voi eu am să fiu,
Şi din mormânt, sau din eter, nici eu nu ştiu din care parte?
Voi da un semn de mângâiere şi voi pleca prin voi din moarte..!

O să mă regăsiţi mereu, în versul trist, dar iubitor,
În adierile de vînt, în trilul ce se-ascunde-n zbor,
Doar gândul să-l lăsaţi să zburde, mă va găsi fără greseală,
Cu găndul meu s-o întâlni, s-or bucura fără sfială..!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că... odată

când voi uita ce-i viaţa şi voi privi-n pământ
voi şti că-i timpul pentru despărţire
şi-o ultimă suflare mă va purta din gând în gând

privi-voi cerul ca pe-o mamă bună
ce m-o lua la pieptu-i să mă adoarmă
şi verdele ca pe o mantie-împărătească
în care mă voi regăsi an după an

voi săruta gura de aer ce-n cerul gurii mi s-o culcuşi
şi ultima mireasmă o voi lua la drum
să mă petreacă de voi trece pragul
şi să o las în loc de rămas bun

vă văd, v-aud, dar nu pot să v-ajut
eu timpul mi l-am tors cum am ştiut
mi-s urmele o ceaţă prefirată
şi cel ce-am fost se toarce ca un fum

odată. în trecut sau poate-n viitor
am fost sau voi fi parte din întreg
dar încă nu e prag născut să mă oprească
şi m-oi intoarce... umbră într-un colţ de cer

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solar

Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalţă-n zare
să-mi agăţ palmele de soare.

Şi cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.

Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
şi ultimul pic de sudoare...
să-l am în arşiţa de soare.

Fac cald şi eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am şi eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.

Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!

... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copac m-oi face!

Copac m-oi face, dacă tu eşti floare
Şi dacă floare eşti, m-oi face rouă!
Tot rouă, dacă rază eşti, de soare
Să ne unim fiinţele amândouă!
Iar dacă tu eşti cerul, iubita mea
O stea pe firmamentul tău voi fi
Şi dacă iadul eşti, o viaţă-ntreagă
S-ajung la tine, voi păcătui!

poezie celebră de Sandor Petofi
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Când voi muri, iubirea mea,
Nu vreau cântece sumbre
Nici trandafiri la cap să-mi stea
Nici chiparos cu umbre.
Ci fii o iarbă care creşte
De rouă udă şi de ploi
Şi dacă vrei, îţi aminteşte
Şi dacă vrei, uită de noi.

Eu umbrele nu voi vedea
Nici ploia nu o s-o mai simt
Nici n-o s-aud vreo păsărea
Cântând ori chiar jelind.
Dar când amurgul va veni
Tăcut eu voi visa
Şi poate îmi voi aminti
Şi poate voi uita.

poezie de Christina Rossetti, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După plecarea mea

Nu veni când voi fi moartă
Să-mi stai alături lângă movila gri;
Şi nici n-aduce narcise înflorite
În amintirea iubirii care-a fost;
Eu nu voi fi acolo.
Acolo nu vei putea să mă găseşti.

Eu te voi vedea în ochii
Copiilor pe stradă;
Mă voi apleca să te-întâlnesc în fremătul de ramuri
Al copacilor năvălind în floare
Şi te voi mângâia cu aerul învolburat
Al furtunilor de vară;
Îţi voi da putere să-ţi continui urcuşul
Pe colinele veşniciei;
Îţi voi răcori trupul obosit în felina
Apă curgătoare a râurilor limpezi;
Îţi voi încălzi mâinile generoase şi trudite în lumina
Focului aprins iarna în cămin.
Te voi alina cu uitarea adusă, strop cu strop,
De ploaia care cade pe acoperiş.

Îţi voi vorbi cu versuri din poeziile
Maeştrilor;
Voi dansa cu tine în trilurile
Viorii
Şi-ţi voi face inima să bată în ritm insistent
De orgă;
Îţi voi inunda sufletul cu incandescenţa
Soarelui care răsare
Şi-ţi voi aduce pacea în rozul şi auriul
Crepuscului de seară.

Toate acestea m-au făcut fericită;
Ele sunt parte din mine;
Acum şi eu voi deveni parte din ele.

poezie de Juanita De Long, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împrumută-mi un căţel

Îţi voi împrumuta un căţel, a spus Dumnezeu,
ca tu să-l iubeşti cât timp îl vei avea alături
şi să-l plângi când nu o să-l mai ai.
Poate unsprezece-doisprezece ani
ori, poate, doi sau trei...
Dar, te rog, până-l voi lua-înapoi
ocroteşte-l, vrei?

Te va înveseli cu giumbuşlucurile lui şi
(dacă timpul petrecut împreună va fi scurt )
vei rămâne cu nişte amintiri frumoase
care-or să te consoleze-n ceasul mohorât.
Nu-ţi promit că va rămâne cu tine zeci de ani,
pe lume-s hărăzite să vină şi să plece toate...
dar sunt lucruri simple pe care nu le ştii, şi-acest căţel
te va-învăţa cum să treci prin viaţă şi printr-o lungă noapte.

Am căutat în lumea largă îndelung
un suflet care să-i merite gingăşiile canine
şi din mulţimea-atâtor oameni,
iată, te-am ales pe tine.
Acum, îl vei iubi cât merită,
n-o să consideri efortul tău prea mare,
nu mă vei urî când va veni ziua să-mi iau căţelul
înapoi, aşa cum aş culege-o floare?

Mi-ar plăcea să te-aud spunând
"Sfinte Doamne,-împlinească-se-a Ta voie!"

Sau "pentru toate bucuriile pe care-acest căţel mi le aduce,
riscul de-a lăcrima la despărţire mi-l asum de bunăvoie."

Îi vei face adăpost, îl vei ocroti cu grijă şi blândeţe,
îl vei iubi atâta vreme cât îl ai şi poţi?
Iar pentru fericirea pe care-o vei afla
recunoştinţă oare o să-mi porţi?

Dar dacă va trebui să-l chem la Mine
mai repede decât te-aştepţi şi-alegi,
tu fii tare-n tristeţea pe care-o simţi
şi-încearcă să-înţelegi.
Dacă, prin iubirea ta, vei reuşi
dorinţa-Mi să-împlineşti, în amintirea lui
( care nu va scădea, ci va creşte înzecit )
fii vesel în fiecare zi pe care-o trăieşti sub soare
convins că şi el, de-asemeni, te-a iubit.

poezie de Autor necunoscut – SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chip celest

Pe-un colţ de cer, rămas al nimănui,
Neinvocat de nimeni niciodată,
Din praf de stele şi quasari, făcui
Doi ochi frumoşi, superbi, căprui de fată!

Pe-o lacrimă ce cade, am aşezat durerea;
Iar pe cuvântul din privire-am pus pecete;
Pe dulci şi roşii buze am picurat tăcerea
Spre-a fi în veci ferită de vorbe indiscrete.

Întunecatu-i păr e golul dintre stele;
Sunt mii de diademe prin el ce strălucesc!
Se pierde-n infinitul de dincolo de ele
Şi-i pieptănat de îngeri; purtat de vânt ceresc!

Din prea mult dor, creat-am un chip frumos de fată!
Să vreau să-l uit, e-acolo! N-am cum să-l uit vreodată!
Din colţul meu de lume cu dor îl voi privi
Pân' voi urca la ceruri, spre a ne logodi!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverii (XVI)

Vin' la umbră de copac
Lângă lac
Unde stau şi te aştept
Unde zac.

Şi să-mi stai întreaga zi
Pe-aşternut
De fân proaspăt, fân uscat
Cunoscut.

Să ne îmbătăm încet
De noi doi
Eu să-ţi fiu ţie poet
Aşa goi.

Ochii verzi să mi-i aduci
Să-i desmierd
În privirea lor, năluci
Să mă pierd.

Gura ta să-mi fie leac
De un dor
Barba mea de fiu de dac
Orator.

Sânii tăi marmoreeni
Şi perfecţi
S-or jerfi, pe malul apei
Inocenţi.

Iar pe pântec de fecioră
De-un alb pur
M-oi jura, a câta oară
Să îndur.

Pe şolduri de nimfă dulce
Să îmi scriu
Testamentul de răscruce
Încă viu.

Coapsele să mă-nconjoare
Ca un brâu
Braţele să-mi fie soare
Ca un râu.

Pe genunchii tăi cu semne
De la fân
Îi voi face să consemne
Că amân.

Gleznele de ciută blândă
Voi privi
Tălpile cu sărutare
Voi strivi.

Urma paşilor ce-s martori
La ce-am zis
Va rămâne-n veşnicie
Manuscris...

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Noua Geneză" (9 octombrie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul mesaj

Se scurg zilele din viaţa ce-am iubit-o cu drag,
Mă voi duce de acum spre ultimul şi îndepărtatul meleag,
Voi locui şi eu, ca şi alţii ce s-au dus, printre milioane de stele,
Doar eu, cu frumoasele şi dragele, visele mele.

Voi fi mereu de acuma departe de tine;
Îţi vei mai aminti oare peste timp de mine,
Cum doream mereu să te văd şi în braţe să te strâng?
Am să fiu mereu singur şi iubirea am să-mi plâng.

Ai fost în viaţa mea o apariţie divină,
Frumoasa mea blândă şi cuminte copilă.
Plec totuşi fericit, c-am putut să te iubesc,
Cu acest curat şi cald simţământ omenesc.

Voi rămâne o mică stea în Universul acesta "infinit"
Şi voi afla, în fine, dacă acesta, care are început, are şi un sfârşit.
Te vei uita prin telescoape, ca să mă vezi,
Care te vor face să înţelegi şi să mă crezi.

Să-ţi rămân pe veci în amintirea ta aş vrea,
Femeie mult iubită, ce-ai fost iubita mea.
Şi să-ţi aminteşti aşa, fără nici un fel de apel,
De cel ce pentru tine a fost şi rămâne... Cornel.

poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asumare

Eu nu voi ceda
Nici o zi
Nici o noapte
Nici măcar o clipă
Toate mi le voi asuma
Alături de poeme
Şi aforisme şi stihuri
Nu voi ceda nimic
Din cuvinte şi din expresii
Nici din partea
Nevăzută a lunii
Pentru că în univers
Este prea multă
Materie neagră
Şi mai multă energie neagră
La care nu avem acces
Nici nu le putem defini
Nu voi ceda nimic
Până în ziua de azi.

poezie de David Boia (19 august 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi se întâmplă...

Şi iarăşi vine noaptea şi iarăşi n-am să dorm,
Am să privesc iar cerul cu luna ca un corn
Şi totul într-un mine voi cerne gândul mut,
Voi fi cu amintirea scăldată în trecut,
Voi fi un rob al nopţii cu ochii mari deschişi,
Mă voi certa cu cerul căci tu nu eşti aici,
Mă voi certa cu luna... ce mult m-a păcălit,

Mi-a spus că-i e totuna, că tu nu m-ai iubit
Şi iarăşi toată noaptea mă voi gândi ce-am fost,
Îmi voi vedea greşeala şi rostul cu-al lui rost,
Îmi voi citi prin versuri cuvinte din trecut
Să văd cu ochii minţii un adevăr pierdut,
Să văd de pot vreo dată ce-a fost să înţeleg,
Misterul ce m-apasă încerc să îl dezleg,

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi se întâmplă...

Şi iarăşi vine noaptea şi iarăşi n-am să dorm,
Am să privesc iar cerul cu luna ca un corn
Şi totul într-un mine voi cerne gândul mut,
Voi fi cu amintirea scăldată în trecut,
Voi fi un rob al nopţii cu ochii mari deschişi,
Mă voi certa cu cerul căci tu nu eşti aici,
Mă voi certa cu luna... ce mult m-a păcălit,

Mi-a spus că-i e totuna, că tu nu mai iubit
Şi iarăşi toată noaptea, mă voi gândi ce-am fost,
Îmi voi vedea greşeala şi rostul cu-al lui rost,
Îmi voi citi prin versuri cuvinte din trecut
Să văd cu ochii minţii un adevăr pierdut,
Să văd de pot vreo dată ce-a fost să înţeleg,
Misterul ce m-apasă încerc să îl dezleg,

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea şi vremurile

trebuie să înfloreşti mi s-a spus, dar eu visam să devin nor
şi pentru că rădăcinile mă ţineau prizonier
mi-am aruncat braţele în aer şi florile înmiresmau cerul

mi-au arestat fructele şi toată truda mea a fost în van
nimeni nu se va putea bucura de gustul feciorelnic
cu care mă îmbrăcam în moarte

duce-mă-voi şi m-oi duce, când mi-o fi miezul mai dulce
buzele să le sărut, focul răului să-l uit
m-oi tot duce cătinel către colţul meu din cer...

să vă plâng ca să v-ajung...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi numele ei

voi
care ştiţi inima omului
voi
care ne priviţi din văzduh
cu ochi buni
voi
care n-aveţi altă odihnă
afară de dragoste

vouă vă cer
aşa cum firul de iarbă
cere ploaie
şi cântecul greierului
cere stele
daţi-mi numele ei
să-l pot rosti
atunci când inima mea
va cere un nume

poezie de Paul Alex
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N.D

... ne-om întâlni cândva la Chişinău
cu-atâtea vremi trecute, la o masă
vei comanda încetişor cafea, iar eu
voi bolmoji că nu-i nevoie, lasă...

tu vei privi în ochii mei, senin
cum savurez această bătrâneţe
şi cafeluţa, lungă ca un chin
se va prelinge-n suflul dimineţii...

în aer vor pluti şi păpădii
şi puf de plopi alergici ca o grijă
şi eu voi insista ca tu să ştii
că port în suflet drept trofeu o schijă

treptat, cafeaua ta se va răci
trecând în stări fireşti de entropie
iar eu voind în ea să poţi ghici
m-oi clătina încetişor din temelie....

şi ruşinat voi molfăi cu-acelaşi jind
venit subit în ajutor din tinereţe
c-am obosit şi voi să mă întind
pe patul lui Procust. Şi restul vieţii...

poezie de Iurie Osoianu (12 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă plângeţi

Nu mă plângeţi voi pe mine,
Plângeţi-vă voi, pe voi!
Căci nu voi aveţi nevoie de mine,
Ci eu am nevoie de voi.

Nu râdeţi voi de mine,
Râdeţi–vă voi, de voi!
Câci nu sunt eu slab de înger,
Slabi de înger sunteţi voi.

Nu fiţi cu două feţe
Şi strigaţi că-l iubiţi pe Dumnezeu,
Dar îl huliţi când vreţi,
La bine şi la rău.

Căci este o vorbă,
Spusă de Domnul Sfânt,
Să-l iubim pe Tatăl lui cu adevărat
De când ne naştem şi pănă la mormânt.

poezie de Vladimir Potlog (18 noiembrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

În timp ce munţii hoinăresc cu un rucsac în spate,
Îmi vin idei şi mă gândesc: de-ar fi să le cuprind pe toate...
Să-mpart cu cei ce îi iubesc tot ce îmi vede ochiul
Pe unde trec şi ce-ntâlnesc, aşa... să-mi treacă focul.

Să încep atunci să aştern pe bucăţi de hârtie,
Tot ce-am văzut din frumuseţi şi sufletul îmi ştie.
Şi-n timp ce munţii hoinăresc, păduri şi lacuri şi poteci,
Din când în când să mă opresc, în urmă să privesc.

De m-oi opri din când în când, n-aş vrea să calc pe frunze
Şi nici pe ramuri nici pe muşchi, fiindcă îmi sunt muze,
Iar de mă aşez să privesc în timp ce-adie vântul
Tot trupul mi-l va încălzi, cu forţa lui, pământul.

Atunci, să mulţumesc voi încerca, cu gesturi mici şi blânde,
Închizând ochii voi zâmbi că soarele-mi surâde...
Acum mă voi opri din scris, la drum din nou pornesc
Cu un rucsac, foaie, un pix şi frunza ce-o iubesc.

Şi mă gândesc că mult mi-ar place-alături să îmi fie,
Doar cei ce cred în lumea mea, în vis şi POEZIE...

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!