De când şi dacii ne-nchid poarta

Ne lasă singuri, astăzi, soarta
Şi mohorât ne este ceasul,
De când şi dacii ne-nchid poarta,
Văzând ce-ncet ne este pasul,

Şovăitor, prin noaptea dată
De o putere din pustie,
Ce-a năpădit azi ţara toată
C-un veac întreg de insomnie.

Dar mult prea laşi, privim la stele
Şi invocăm puteri divine,
Ca vechii daci, treziţi din ele,
Să schimbe tristele destine

Ce le avem, bătuţi de soartă,
Că n-auzim chemarea ruptă
Din steag cu lup, lăsat la poartă,
Care-n zadar cheamă la luptă...

poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar timpul vechi de căldărar...

Pe nicovală-n fum de jar,
Când bate foile de-aramă,
De sub ciocan parcă răsar
Galopuri care-n stepă-l cheamă...

Dar timpul vechi de căldărar
Pierdut e-ades sub coviltire
De pe căruţele ce rar
Mai poartă-a şatrei rătăcire.

Iar azi iubiri de drum dispar
În cer croit din foi de-aramă,
Născut pe-un fier din care sar
Micuţe stele fără mamă.

Un cer întors este acum
Căldarea lui, care-n adâncuri,
Adună rătăciri de drum,
Cu-ai şatrei cai fără oblâncuri...

poezie de Pavel Lică din Sunt rom, ţigan de vreţi, dar OM
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul vechii Dacii vrem

Când peste Prut rusificat-au Ţara,
Iar alţii vor enclave în Carpaţi,
Să ducem grănicerii sus pe Nistru,
Sărbătorind Unirea dintre fraţi.

De mii de ani ne-au divizat imperii,
Fost-a ca mierea plaiul strămoşesc -
S-au pripăşit şi alţii... Astăzi, frate,
Nu le mai place graiul românesc.

Bolnave minţi ne spun cum că-n Moldova
Trăiesc hibrizi, românii nu-s români,
Că-n zecile de ani de plagă rusă
Confraţii au uitat de Muşatini.

Când limba românească-i umilită
Pe daco-getic, aspru plai străbun,
Noi vom cânta mereu Hora Unirii,
Vom aştepta să vină Ceasul Bun.

Nu ne mai amăgiţi cu baliverne,
Nu vrem poduri de flori... Unire vrem!
Astăzi ne este scris, prin suferinţă,
Să izbăvim al neamului blestem.

Vom aştepta... Cândva vom trece Prutul,
Capul de lup pe steagul tricolor
Va re-ntregi pământul vechii Dacii,
Nemuritor, cu noi spre viitor.

poezie de Mugurel Puşcaş
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul procurorului

Treziţi sunt astăzi cercetaşii,
Din adevăr ei s-au desprins,
Să prindă-n focul azi nestins
Hoţia ce-a mânjit făptaşii.

Că drepţi ei fi-vor, ca ostaşii
Peste dreptatea de neînvins,
Treziţi sunt astăzi cercetaşii
Din adevăr ei s-au desprins.

Că pildă stau înaintaşii
Prin adevărul necuprins,
Ce au strivit pe câţi au prins
Şi-a-npuţinat la timp borfaşii.
Treziţi sunt astăzi cercetaşii.

rondel de Constantin Enescu din Amprentele Sufletului, nr. 4/2015 (10 mai 2015)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capricii de soartă

Că azi colacii nu mai poartă
În coadă câinii, mă intrigă;
Dar e prea mult, nedreaptă soartă:
Să nu le laşi nici... mămăligă.

epigramă de Romeo Petrasciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem

S-a dus dracului ţara toată,
Nici nu trăim, nici nu murim,
E-o criză clar de libertate,
Şi mult prea mult, e prea puţin.

Prea mulţi golani, prea puţini oameni,
Azi şi nimicul este prea,
Nu mai vine nimeni cu ziua
Şi nu se mai bea secărea.

Se duce patria de râpă,
Iar noi suntem şi proşti şi orbi,
Prea laşi să încropim vreo trupă,
Pe trădători să-i dăm la corbi.

Se duce patria cu totul
Şi noi privim ca pe la nunţi,
Fantome-n hora tricoloră,
De zimbri coborâţi din munţi.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că este ceasul

Poate că este ceasul, de vreme ce scoboară
Din arbori toată frunza ce-a fost şi strălucit,
Să ne privim trecutul în faţă, liniştit,
Când urma lui de umbră începe să ne doară.

Şi, fără umilinţă şi fără de mândrie,
Să ne-amintim în noapte de noi, din fir în fir,
Şi să privim zigzagul, pe stânci, de tibişir,
În care-şi puse pasul fragila mărturie.

O zi mărunţi, o noapte aprinşi cu foc de aştri,
Când răstigniţi, când slobozi şi mari şi-adesea mici,
Păstori de crizanteme, profeţi pentru furnici,
Deasupră-ne vulturii pluteau în cer albaştri.

Şi de ni-s rupţi genunchii de căile spinoase,
De ce pentru-ntristare să fie tot ce-a fost?
Nu-i toamnă? Să ne facem din noi un adăpost
Şi s-adunăm deşertul, la cald, pe lângă case.

Să luăm cenuşa stinsă pe vechile altare,
Să-i dăm din nou văpaia şi-un fum mai roditor.
S-o-mprăştiem, sămânţă, pe şesul viitor,
Nădăjduind culesul târziu, cu întristare.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, cocorii-n toamnă-adună...

Azi, cocorii-n toamnă-adună,
Dintr-un ceas de stei, secunde,
Să le poarte pe sub Lună,
Să le poarte nu ştiu unde,

Iar cu ei, în timp e dusă,
Dintr-o lacrimă de stele,
Câte-o Sarmizegetusă
Oglindită doar în ele

Cu-al ei chip, scăldat de-un Soare
Împietrit acum în munte,
Cu toţi dacii ţării care
Ştiau timpul să-l înfrunte.

Şi pe aripi, duc cocorii,
Cu secundele furate
Din ceas dacic, luptătorii,
Către bătălii uitate...

poezie de Pavel Lică din Chemarea lupului alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU, IUDA

Bătute în piroane, stele
Îşi lasă raze peste crinii
În care mor păcate grele,
Din care înfloresc doar spinii!

În lacrimi, Maica Sfântă spală
De noapte, Crucea care-ntinde
Lumini pe câmpuri mari de smoală
Ce vor Lumina-n veci cuprinde;

A fost o noapte pentru Cruce,
A fost un Iad ce-a vrut s-o stingă,
Dar ea crescuse în răscruce
Iubirea ce-a putut să-nvingă!.

Piroane se topesc în stele...
Hristos din Crucea lui coboară,
Păcatele în Cer să-mi spele,
Când Iudă-i sunt a mia oară!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul centenarului

Va fi iar o sărbătoare,
Cu parăzi, cuvinte mari
Spuse-n vânt de demnitari,
C-a trecut un veac în care,

Făceau România Mare
Doar eroii legendari.
Va fi iar o sărbătoare,
Cu parăzi, cuvinte mari.

Ţara-i ruptă, dar nu-i doare
Pe ai noştri demnitari;
Va mai trece-un veac, se pare
Când din nou, cu-alţi panglicari

Va fi iar o sărbătoare...

rondel de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor îngerii să-mi dea copilăria

În casa-mi din pădurile virgine
Ades coboară îngerii tiptil,
Cerându-mi să devin iar un copil
Să am deschise porţile divine.

Vor îngerii să-mi dea copilăria
Pierdută undeva-ntr-un anotimp,
Când nu ştiam ce e acela timp,
Crezându-mă egal cu veşnicia.

Şi vor cu ei spre stele să mă poarte,
Să ne jucăm, să fiu copil din nou,
Dar Domnul le răspunde cu ecou
Că pot visa la stele doar din carte.

Şi-atunci mă lasă îngerii-n tăcere
Şi se întorc la Tatăl lor din Cer
Şi îi aud, din casa mea, cum cer,
Să-mi dea copilăria la-nviere!

poezie de Pavel Lică din Galaxia marilor iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a fost... va mai fi iar o dată!

Oriunde rătăcesc prin minte,
Acolo eşti... şi te găsesc...
Iubirea ta să mă alinte,
Să mă iubeşti... să mă-mplinesc!

Oriunde inima mă cheamă,
Numai de tine mă lovesc...
Am mult curaj, dar am şi teamă
Iarăşi să nu dezamăgesc...

Oriunde gândul meu se-ascunde,
La tine vine tot mereu...
Şi dragostea încet pătrunde
În sufletu-mi atât de greu...

Oriunde viaţa ne-a purtat...
Momente grele şi frumoase,
O mare taină am aflat
Din timpurile vechi, geroase.

Şi este vorba de destin...!
Şi soarta care este dată...
Paharul gol, eu îl văd plin,
Ce-a fost... va mai fi iar o dată

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cred...

Mă condamnaţi, dar încă, în iubire
Mai cred şi-acum că este Dumnezeu,
Când Cerul cu o rază-mi dă de ştire
Că toţi avem apus cum am şi eu.

Prin vers intrat în cercul nemuririi,
Îi sunt femeii rob şi sacerdot
Şi-n rugăciunea mare a iubirii
Cu ea mă-nalţ înlănţuiţi de tot.

E poate blasfemie căutarea
Sfinţeniei în amforele vii,
Dar n-am putut să nu le-ascult chemarea,
Cum nici pe-ale izvoarelor din vii.

Nu aruncaţi cu pietre voi, în mine,
Că n-am putut Poruncile să ţin,
Prieteni, fericirea-n lume vine
Din Cer, doar prin femeie şi prin vin!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăcaţi privighetori

Îmbrăcaţi privighetori
Cu-asfinţitul unei flori
Şi veţi auzi cum plânge
Raiul care-n cânt se frânge.

Îmbrăcaţi în strai de nori
Cântul de privighetori
Şi-ntr-un strop de curcubeu
Se vor jelui mereu

Începutul şi sfârşitul,
Dragostea şi infinitul,
Pentr-un trup pe Cruce frânt,
Dus de filomele-n cânt,

Către-a nemuririi poartă,
Cu dorita noastră soartă...
Îmbrăcaţi, dar, filomele
Cu lumini din stinse stele,

S-auziţi în zori, de Paşte,
Asfinţitul cum renaşte
Şi în cântul lor curat,
Cum Hristos a înviat!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi suflete

Atâta timp cât cerul
este plin de milioane de stele
atâtea milioane de suflete există
se plimbă prin Univers
braţ la braţ, steaua şi sufletul
cele mai rele suflete
nu stau împreună cu steaua lor
cele mai bune merg în infinit
ţinându-se de mână, suflete şi stele
având destine comune
este frumos cerul, este frumos să-l înţelegi
este frumos să-l asculţi
când începe simfonia celestă
să răsune-n sufletele alese
cu privirea noaptea, pictez cerul
în culori multicolore
punând pe fiecare stea câte o dorinţă
ziua caut stelele cu privirea
mă îmbrăţişez cu Soarele
şi cu răsăritul divin ce curge-n
cascada timpului o dată cu viaţa,
atâta timp cât cerul este plin de stele
pe Pământ picură viaţa
prin aer planează viitorul
Planeta mamă există
atâta timp cât stelele nu mor
ele vor străluci pe cer
şi vor ţine în braţe suflete
îşi dau mâna cu apele Terrei
unindu-se într-un glas,
voi, oameni, prea mult aţi profitat de darul divin
şi nu i-aţi ştiut preţul
aşa cum nu vă preţuiţi între voi
uitaţi mereu că în spatele vostru
este cineva care v-a creat viaţa mai uşoară,
uitarea voastră aduce dezastre
când muşcaţi din mâna ce v-a hrănit
muşcând mâna lui Dumnezeu
care v-a dat viaţă şi hrană prin alte destine,
nu uitaţi că aţi venit din pântec de mamă
care a primit un suflet de înger în ea
nu a primit un diavol!
planeta a rămas goală, aşteptând pe îngerul Lumină
să se întoarcă la ea
când îngerul s-a transformat în întuneric
planeta moare o dată cu el...
Nu uitaţi, nu sunteţi singuri cu regulile lumeşti
cele divine sunt mult mai importante
pentru viitorul Universului
atâta timp cât sunt milioane de stele pe cer
va exista Dumnezeu pentru Pământ
altfel îşi va crea alte Universuri!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poartă

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în tragic decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea din vale
plânge o mierlă, a jale
se stinge şi gândul în cale

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea într-o baltă
foşneşte gândul rămas într-o stâncă
mai cântă un cocoş a mea soartă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
rezemând a ta soartă

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
ai rămas statuie de ceară
printre spini şi neguri iarăşi şi iară

vântul bate nebun într-o poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm iubirea
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

în timpul din urmă
cel din urmă rămas
plec fără urmă
tăcut şi la pas
pasul e greu şi trupul rebel
sângerează gândul în amurg
dansează prin păduri albe iele
goale, pure şi ele
privesc dansul lor aprig
dans nebun, dansul de foc
în viaţa asta fără de noroc
prin craniu şuieră vântul
ielele fug, prin păduri de fagi se ascund
obosit, poposesc în tragic cătun
la margine de veac
sfâşiate, vise atârnă de poarta tăcerii
pescăruşii ţipă pe mare,
a dulce, suavă chemare
acolo, în larg, dincolo de zare
în zori voi pleca pe valul tăcut
ce trupul îmi poartă
ce viaţă, ce soartă
să bat din poartă în poartă
să pier în a mea vatră
revin în fiecare an pe ţărm
purtat de un dor, pe câte un val
să dărui speranţă, iubire în toate
aduc din mare, o chemare
o scrisoare,
pentru femeia ce aşteaptă la mal

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine identice

Ne stăpânea temeinic Poarta,
Eram sultanului supuşi;
Dar astăzi alta ne e soarta:
Şi Poarta şade pe la uşi.

epigramă de Constantin Iuraşcu-Tataia din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula vacii conducătoare-n sat

Şeful vacii,-un cal din sat
După ce-a fost brusc "legat"
Într-un mod total atipic,
(Fiind concurent politic
Al catârului, ce-n minte
Se voia iar preşedinte,
Susţinut chiar de măgar,
În servicii şef plenar),
Vaca – premier în sat,
În partid locul i-a luat.
Şi-a-nceput ea cu un rost
S-alunge pe cei ce-au fost
Aliaţi cu armăsarul,
Cum o sfătuia măgarul
Din serviciile secrete,
Ce-a putut să o îmbete –
Ştiind-o slabă de minte –
Că va fi ea preşedinte
Peste sat, schimbând din post,
Pe catârul mult mai prost.
Ascultând ea, deci, măgarul,
Vaca a adus amarul
În partid şi-al ei guvern,
Ce părea a fi etern
Cu miniştri-i eminenţi
Şi foarte eficienţi.
Vaca însă-afară-i scoase,
Numind ţapi, capre râioase
Şi juncani în locul lor.
Astfel un întreg popor
De-animale-a constatat
Ce tare e vaca-n sat.
Dar cu asta, ce folos,
Că toate mergeau pe dos,
Şi-n sat totul a stagnat
C-un guvern remaniat!
Neavând pe cine-alege,
Căci măgarul, se-nţelege,
A manipulat logistic
Într-un stil pur securistic
Presa şi mulţimi din sat,
Toate vitele-au votat,
Neavând nici ele minte,
Vaca-n post de preşedinte.
Ce-a urmat, au văzut toţi!
Satul năpădit de hoţi
Dinăuntru şi de-afară,
A dat de-o MORALĂ clară:

Este vai de-o ţară dacă
Va conduce-n ea o vacă!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noaptea...

Când noaptea-şi trage straiul cu trena lui de stele,
Pe zbaterea alene a genei ostenite,
Tu te strecori în trupul şi-n gândurile mele
Şi curgi între părere şi vise nesfârşite.

N-ai să-nţelegi vreodată ce-adânc îmi e pustiul,
Sau în ce grea răscruce mi-e-a sufletului rugă,
Cum între două clipe născute din târziul
Ceas, bântuit de soartă, vorbe de dor îndrugă.

Te-ai cuibărit în mine şi te prelingi prin vine.
Mi-ai sfredelit în pieptu-mi o oază de iubire.
Ard între foc de jale şi albii de destine
Şi rătăcesc prin ele fără vreo osebire.

Înmugurind divine din împietrite ramuri
Printre-amintiri se 'nalţă năucitoare vise,
Ce se-mpletesc sălbatic din sfâşiate flamuri
Şi-n dans de primăvară răsar mereu ne-nvinse.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara ultimului dor

Din ţara-năbuşitelor suspine,
Se-aude-un urlet vag, ascuns în văi
Prin care cresc şi îşi rescriu destine
Lupi ce vor fi străinilor călăi.

Dulăilor ce se fălesc prin ţară,
Le-or smulge dinţii şi le vor stârpi
Năravurile ce-au făcut să piară
Mândria-n pieptul ultimilor fii.

Vor sfărâma în fălcile-oţelite
Tot ce înseamnă vrajbă, ură, chin,
Şi vor zdrobi cuvintele-otrăvite
În glia-nveşmântată cu senin.

Stindardul lor, păzit cu străşnicie
În ţara ce-a rămas c-un ultim dor,
Va fi ce trebuia demult să fie:
Un cap de lup, pe vechiul tricolor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu (26 iunie 2019)
Adăugat de Daniel Vişan-Dimitriu
Comentează! | Votează! | Copiază!