Ar fi fost ziua ta...

Bat clopote de toamnă şi frunze sângerează
Şi mă trezeşte-un scâncet, dintr-un decor nocturn.
Mă ţine toamna asta cu lacrima ei, trează
În aşternutul rece şi-atât de taciturn.

N-am unde să te caut, n-a mai rămas vreo urmă
În casa-n care urlă singurătăţi şi n-am
Decât dureri ascunse, ce prin tăceri îmi scurmă
Şi la povara crucii, eu, sufletu-mi, înham.

Se-ngână dimineaţa la margine de lume
Şi n-aş mai vrea din noapte, să mă trezesc acum,
Când nimeni nu-mi răspunde, dar eu te strig pe nume,
Că poate îţi sunt paşii rătăcitori pe drum.

Ţi-am pus de-azi noapte grâul la înmuiat, ca bobul
Să fiarbă cât mai bine, încet, la foc mărunt
Şi candela-i aprinsă, să-ţi lumineze locul
Că-i ziua ta, iubite, şi pentru tort, n-am unt.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de toamnă

Iubite, mai trece şi-această toamnă,
Trec frunzele din nucul cel bătrân,
Iar sufletu-mi obosit mă îndeamnă
Să zidesc vise ce-n urmă ne rămân.

M-a cuprins melancolia dintr-odată
Privind culorile ce plutesc în vânt,
Nu mi-e bine fără tine niciodată,
Nici bine, mereu cu tine-n gând.

Iubite, iubirea ta n-are-un nume,
Este pustie ca şi toamna târzie...
Mi-i gândul să fug departe în lume
Să uit, să mă ascund în poezie...

De sub gene-o lacrimă îmi curge
Şi-n ea toamna aievea se-oglindeşte,
Iar nucul desfrunzit începe-a plânge
Văzând că timpul trece, nu se-opreşte.

Iubite, pleacă şi această toamnă,
Frunzele-mi sunt aşternutul rece,
Ş-un dor cumplit la iubire mă-ndeamnă
Trecând cu tine prin toamna ce trece.

poezie de Camelia Boţ (2 octombrie 2020)
Adăugat de Camelia Boţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele din floare

şi nu mai am destui arginţi şi ploi
să-mi scot credinţa de la amanet
mi-am întors buzunarele pe dos
dar n-am găsit decât vreo trei patru pistrui şi nişte vechi dureri
de şale rămase înnodate de la furtuna de acum două veacuri.

(stau în întuneric la poalele crucii şi-mi număr păcatele
de la stânga la dreapta
sperând să câştig la loz în plic borcanul cu miere)

Doamne
de când nu mai am credinţă în vrăbii şi-n pietre
îmi strig viitorul pe nume şi îmi răspunde trecutul (ca un semn
de întrebare ca o naştere abandonată într-o respirare ca o
umbră care umblă continuu şi rece şi vie pe marea cea mare)

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şarpele din floare

şi nu mai am destui arginţi şi ploi
să-mi scot credinţa de la amanet
mi-am întors buzunarele pe dos
dar n-am găsit decât vreo trei patru pistrui şi nişte vechi dureri
de şale rămase înnodate de la furtuna de acum două veacuri

(stau în întuneric la poalele crucii şi-mi număr păcatele
de la stânga la dreapta
sperând să câstig la loz în plic borcanul cu miere)

Doamne
de când nu mai am credinţă în vrăbii şi-n pietre
îmi strig viitorul pe nume şi îmi răspunde trecutul (ca un semn
de întrebare ca o naştere abandonată într-o respirare ca o
umbră care umblă continuu şi rece şi vie pe marea cea mare

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună, femeie !

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care nu a ştiut
să-ţi spună "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Acum, e...
Seară!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul aflat în toamnă,
care şi-a pierdut primăvara şi vara.
Acum, rămas cu un singur anotimp...
Iarna!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care şi-a pierdut
orele şi minutele!
Acum, am rămas doar cu fărâme de timp...
Secunde!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a văzut bine,
dar nu te-a zărit!
Acum, aş vrea să pot zări,
dar nu pot, sunt...
Orb!

Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a pierdut căldura
pieptului tău!
Acum, aş vrea să mă încălzesc,
dar e frig şi eu sunt...
Rece!

Bună seara, femeie!
Aş vrea să-ţi spun "bună dimineaţa"
sau "bună ziua"!
Dar nu mai pot...

În curând,
Noapte bună, femeie!

poezie de Ion Apostu (28 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când mă va vizita pustia,
Am să observ, bătrân cocor,
Că n-am vecie să-ţi spun: zare,
N-am vreo mirare să-ţi spun: nor.

Dacă-aş fi Dumnezeu, din lacrimi
Mi te-aş crea din nou să vii
Prin crângul vieţii mele-apuse,
Ducând în palme ciocârlii.

Maică-a tristeţilor din mine,
Se face-n lucruri tot mai frig.
Să tac nu mai găsesc cuvinte
Şi n-am tăceri să te mai strig!

poezie de Traian Vasilcău din facebook, 2019
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că mi te pierd, septembrie, mi-e teamă...

În ţipătul de pescăruşi strig eu, dar numai păsările-mi înţeleg cuvântul,
că m-a născut din păsări Dumnezeu, doar că n-am aripi pentru zbor şi n-am avântul
Să mă înalţ la cer, s-ating neatinsul, jinduitoare umbră pe pământ,
să prind în palme, Doamne, necuprinsul, pentru o clipă să fiu ce nu sunt...
Şi marea îmi recită din poeme, când face dragoste cu-amurgul pe ascuns
şi versul meu de neiubiri se teme, când de furia mării e pătruns...
Suspinul frunzelor de toamnă în cădere îmi este mic dejun, dejun şi cină
şi totuşi muşc din lacrimi cu plăcere, când ştiu că mai am veri la rădăcină...
Şi noapte sunt mai mult decât sunt zi şi-n stele mă alint deşi la ele eu niciodată nu am să ajung, doar m-amăgesc că-s una dintre ele...
În toate câte sunt mă regăsesc, dar mai ales septembrie mă cheamă şi când prin alte luni mă rătăcesc, că nu te mai găsesc îmi este teamă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Îndoială" de Valentin David

Şi clipele-astea nu mai au ce face,
Decât să muşte violent din munţi,
Nu din cei tineri, ci din cei cărunţi
Când violetul în apusuri zace?

Amurgul nesătul, iubiri ascunde,
Ne gelozeşte înghiţind cuvânt.
Din mări albastre, eu am să-i descânt,
Dar, el cu insolenţă îmi răspunde.

Şi peste toate astea, timpu-i rege,
Înghite clipele ca un nebun,
Să nu apuc, ce n-am putut, să-ţi spun
Şi de ţi-aş spune, tot n-ai înţelege,

Că, aripi nu mai am să zbor cu tine
Şi nici vioară să îţi cânt cochet.
A mai rămas un scâncet violet
Şi-un gol imens la mine-n intestine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viaţa mea.
Şi n-am să-mi însuşesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aş fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ţi zic.
Oricum n-ai înţeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deşert ce ne desparte.
Şi chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte…

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Februarie

E noapte şi-i rece, afară
e umed şi totu-i pierdut ;
singurătatea începe să doară
căci oameni în jur n-am văzut.

Încep să mă-ntreb dacă oare
s-au dus ale vieţii clipiri.
Ce viaţă, ce gânduri, splendoare
primeam peste tot cu priviri.

Ce ceaţă! Nu-i nimeni prin preajmă
şi cred că încet îmi pierd calmul
Iar locul e gol, plin de spaimă.
Aici pân' şi eu îmi pierd charmul.

Dar unde mă aflu, de ce?
N-am terminat de trăit încă-n lume.
Aştept în răcoare s-aud tot ce zice
liniştea oarbă ce-mi provoacă spume.

E-o stare de frică şi teamă de-orice
lucru ce-l simt sau chiar de-l gândesc ;
m-aşez 'grămădit pe jos să îmi plece
măcar o secundă ochii ce pândesc.

N-am linişte, n-am pace, n-am aer,
n-am nici putere să strig şi nici cui,
că de-ar întinde o mână, eu ager
m-aş prinde de mâna oricui.

Acesta e iadul sau poate
doar purgatoriul în care nu cred.
Poate aici îmi mai pierd din păcate.
Miroase a vină, a groază şi-a putred.

Ah, viaţă nebună ce-am trăit acolo
pe când eram zeul suprem,
nu m-am aşteptat o secundă
ca eu să ajung la extrem!

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vreau...

Să vreau să-ţi fiu ce nu ţi-am fost
Din prea puţinul vieţii rost,
Să-ţi dau din tot ce nu-i al meu
Aici, acum, oricând, mereu.

Să vreau să-ţi fiu un tainic dor
Atât cât sunt şi-atât cât mor,
Să vreau să-ţi dau crezare iar
Din ce mai sunt şi ce nu par.

Să vreau să-ţi spun ce nu ţi-am spus,
Regrete de-au venit s-au dus,
Să vreau să-ţi dau din ce nu am
Măcar puţin din ce puteam.

Să vreau să-ţi cer ce n-am iubit
Din ce-am trăit şi n-am trăit,
Să vreau să-ţi fiu şi nu aş vrea
Din tot ce-a fost şi ar părea.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Buchetul de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, Poem şi tu, Cuvântul...

Te-am văzut prin ploile târzii,
Aşteptând să-ţi luminez cărarea,
Paşii îţi plângeau pe căi pustii,
Eu îţi răsăream, topindu-ţi sarea.

Primăvara, ştiu că ţi-o aduc,
Iernile le-ascund la mine-n păr
Şi în toamna cuibului de cuc
Te mai ning şi azi cu flori de măr.

Sub cireşi în floare mă mângâi,
Înfloresc sub palma ta, cum cerul
Îşi deschide porţile dintâi.
Tu îmi eşti, iubite, temnicerul

Într-un loc în care m-ai chemat.
Au venit cocorii-n zbor la tine,
Chiar de mi-este zboru-ndepărtat,
Am adus şi fluturii cu mine.

De mai sunt zăpezi în trupul tău
Şi-n coroana-ţi umbra îţi veghează
Ca un crâncen, sângeros călău,
Eu îţi dăruiesc lumina trează,

Să-ţi descânt tăcerea din nisip-
Clipele ce curg nevinovate
Şi pe buze, zâmbet, înfirip,
Noaptea o gonesc cât mai departe.

Seve de iubire-am răsădit,
''Îţi aştern cu floare tot pământul''.
Dacă pân-acuma n-am murit,
E, că-ţi sunt Poem şi tu Cuvântul...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Aş vrea ca să mă ierţi, copile,
Că n-am să-ţi las în urma mea palate,
Am fost sărac, dar te-am crescut pe tine,
Nu am ştiut că într-o zi vei fi departe.

Nu, dragul meu copil, eu n-am furat
Şi n-am averi să-ţi las ca moştenire,
N-aş vrea să-ţi spun cât am avut de îndurat,
Şi cât mi-aş fi dorit ca să rămâi cu mine.

Dar ai crescut, copile, şi-ai plecat,
Şi tu, şi sora ta v-aţi dus mânaţi de soartă,
Eu am rămas cu sufletu-ntristat
Şi încă vă aştept plângând singur la poartă.

Şi ştiu că uneori vă mai gândiţi la mine,
Dar viaţa voastră nu-i uşoară,
Acum, când zilele-mi sunt mai puţine,
Aş vrea ca depărtarea asta să nu doară.

Îmi e din ce în ce mai greu cu bătrâneţea,
Dar nu mă plâng şi nu vă chem,
Şi dacă Domnul mi-ar întoarce tinereţea,
Fără regrete şi-ndoială, eu mi-aş dori ca să trăiesc la fel.

Şi dacă nu puteţi veni, o să vin eu,
Să va aduc câte ceva ca să puneţi pe masă,
N-am să vă spun cât mi-e de greu,
Când voi veniţi atât rar şi aţi uitat cum e acasă.

Aş vrea ca să mă ierţi, copile,
Că n-am să-ţi las în urma mea palate,
Şi dacă s-o întâmpla să nu ajung la tine,
Să nu lăsaţi zambilele să moară neudate...

poezie de Dorin Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii

eu bat la uşa ta din nou
şi-n inimă îmi urlă lupii

te vreau flămând
şi bat mereu
la poarta-ţi grea din suflet

nu-ntrebi nimic
nu zici nimic
dar ştiu că eşti acolo
râzând că plângi
tot aşteptând
să-ţi înţelegi destinul

mi-a mai rămas un lup
în piept
şi te mai strig o dată
cuvintele se sparg de cer
n-am să-ţi mai cer nimic

rămâi
îţi las la uşă lupul istovit
şi urletul din mine

de vei deschide într-o zi
mă vei găsi în tine

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Adrian Păpăruz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcrimează cine râde - (paradoxuri)

Lăcrimează cine râde şi mai naşte un surâs
Întunericu-i mai tainic, de-i lumina tot mai sus
Peste lume ninge toamnă, dacă primăveri mai vin
Eu îţi sunt prieten mâine, chiar de azi îţi sunt străin...

Mai cerşesc un loc în Raiul cel râvnit de amândoi
Doar dac-am întins o mână şi prin Iadul cu noroi;
Şi sunt cel mai mare înger, te păzesc de cele rele
Eu, de-am adunat tăciunii, diavolul căderii mele...

Sunt iubitul ce-ţi recită din poeme de demult
Eu, ce nu ştiam cum cântă muza; doar ştiam s-ascult.
Şi-ţi adun din universuri flori de colţ pe lună plină
Eu, care călcam pe frunze şi-aveam inima haină...

Tu-mi aduci în noaptea nunţii toana nesfârşitei rugi
Să-ţi mai dau răgaz o clipă, nu ştiu ce să mai îndrugi;
Dar îţi spun că, dintre stele ce-au adus mărturisiri
Numai una dintre ele are-n colţuri trandafiri...

Niciun spin ce-a stors din viaţă picătură de pelin
Nu a înţepat când seva ce-i curgea n-avea venin;
Răul-rău va fi ma aprig şi mai greu de îndurat
Doar atunci când dinspre bine bate vânt nevinovat...

Şi nu-i ziuă fără noapte şi nu-i dulce făr-amar
Şi de sunt acum frumoasă, unii-mi spun că n-am habar
Că nu pot să fiu cum sunt, cu atâtea vise-n zbor
Dacă n-am căzut destul, dacă visul nu-mi omor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea toamnei

Câte dorinţe rămân neîmplinite
Şi câte vise în noapte mai aşteaptă
Dimineţi cu soare şi parfum
În lumea neînţeleasă prin cuvinte,
Ce au rămas la margine de drum...

Numai izvorul cel cu apă rece
Îmi potoleşte setea care mă cuprinde
Murmurul vieţii se aude lângă mine
Când toamna cu paşi repezi vine

De dor şi bucurie, când ploaia cade
Şi un miros de crizanteme pluteşte-n aer
Cu prospeţime de frunze şi culori
Iubirea revine încet, în suflet şi-n priviri

Razele de soare îmi dau binecuvântarea
E iarăşi toamnă, iar vara-mi spune adio...
Merg liniştită să îmi găsesc cărarea
Îmi este bine să vorbesc cu tine,
În curând se va aşterne iarna...

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 11

Şi de te strig, iubite, să nu-mi răspunzi la vară,
Când poţi să-mi prinzi cuvântul, din aripa în zbor!
Răspunde-mi, când sub geruri, stau vise să răsară,
Iar eu, din nori de gheaţă, secundele măsor!

Te voi chema cu gândul, tivit pe glezna serii,
Când ţipă doru-n irişi, ca neaua pe sub paşi.
Tu să nu vii, când umbre, pe pleoapele tăcerii,
Dansează fantomatic, şi nopţii, să mă laşi!

Epistole-ţi voi scrie şi-un semn de întrebare
Voi strecura-ntre versuri. De-i greu să îmi răspunzi,
Eu îţi aştept sărutul pe locul care doare
Şi unde port povara, pe umerii rotunzi.

Voi aştepta cuminte, în aşternutul moale-
Atât de rece albul, dar tu să mă-ncălzeşti!
Hai, fură-mă, zăpezii şi-mbracă-mă-n vocale,
Din carcera consoanei, aştept să mă trezeşti!

Şi ninge peste mine, m-or troieni cascade,
Imaculate frunze din mărul lui Adam,
Te-aştept, să ne ascundem în cuib de acolade
Şi dincolo de viaţă, aproape, să te am!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu voi poezi pe frunze şi pe florile de tei...

Cum să te resping durere, când îmi calci pe primăvară şi îmi siluieşti nimicul ce mi-am mai rămas în cord?
Şi mă exilezi draconic şi mă dai pe uşă-afară, în galop să-mi număr paşii spre furtunile din nord...
N-am gustat din iarba verde, florile-au rămas în urmă, doar pe glezne port un mugur de sărut abandonat;
Îl ascund în poezie, într-un vers atins de toamnă, când eram cu muza-n goană, printre stele, la furat...
Şi va înflori pe pulpă şi pe sâni şi pe spinare, fără apă, fără soare, doar cu sângele ce-l port
Îmbibat în rime-albastre şi în viruşi de iubire dintr-o moştenire-astrală, nu din muze de import...
Poţi să mă mai dori o viaţă şi-ncă una, fără milă, nu-ţi voi ostoi dorinţa de-a mă-ngenunchea când vrei,
Cât vor străluci în noapte toate novele şi luna, eu voi poezi pe frunze şi pe florile de tei...
Că am verdele în vene şi un mov regal mă-mbracă în peregrinări ostile, cu blesteme diavoleşti
Şi nu vei putea vreodată să m-alungi şi să mă-ntuneci, că sunt înger de lumină din pagodele cereşti...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de toamnă

Plouă mărunt, dar nu e nici un bai,
Că n-am plecat în zori de zi la vie,
Se spală praful ciorchinilor bălai-
Şi eu mă mai răsfăţ prin poezie!

Şi totusi, ziua e cu spor, si e frumoasă,
Că mi-am făcut prieteni noi vreo zece,
Cu care o să-nchin curând o tămâioasă -
Când o fi toamna sură şi mai rece!

Până atunci ne umplem doar paharul,
Cu vinul poeziei bun şi sfânt,
Pe care ni-l strecoară-n suflet harul-
Ori muza ce ne mangâie-n cuvânt!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Violetele-s pe ducă...

Nu-ţi ştiam atunci plecarea şi nici lacrima de vineri-
Firul ierbii-n prag de seară încă mai ţipa a vară
Prin pădurea-n care paşii ne dansau sub brazii tineri
Şi ne-mbrăţişam cu viaţa - maci în lanul de secară.

Inspirau adânc plămânii fără greutatea fricii,
Dar pândeau ascunşi în muguri, lăncieri flămânzi de sânge.
N-am văzut cum ne-nconjoară dinspre iad toţi inamicii
Şi nici n-am simţit cum noaptea ne-nveleşte şi ne plânge.

Era linişte prin lume, înfloreau la geam muşcate,
(Ploaia ne umbla prin plete, răsfirând albastre vise)
Tu le aduceai surate de prin lume adunate,
Să împrospătezi grădina, ce de dor se-mbolnăvise.

Nu mai înfloresc camelii, violetele-s pe ducă,
Trandafirii cad în bernă, ca cenuşa, spuză fină.
Iedera pe piatra crucii nu mai creşte, se usucă
Şi eu am rămas orfană de tulpini şi rădăcină.

Nu e leac pentru uitare şi nici lacrimă să treacă-
Ochii au uitat să vadă cum revin în stol cocorii.
Fruntea nu se mai ridică, ochii-n toamne se îmbracă
Şi nu-i nimeni să-mi arate cum au înflorit bujorii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!