Se-ntorc plângând

Dispar regretele pe rând,
se prăbuşesc în valuri,
iubitele se-ntorc dansând
ascunse printre şaluri.

În pragul serii le zăresc
venind din ţări străine,
chiar mi pare nefiresc
că se întorc la mine.

Dar ele nu pricep nimic,
mă cred ca înainte,
în braţe-mi cer să le ridic,
dorind să mă alinte.

Apoi, cu glasul lor frivol,
m-aduc tot mai aproape,
să-mi dăruiască trupul gol,
în şaluri să mă-ngroape.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea

Se prăbuşesc regretele pe rând,
dorinţele se pierd în valuri,
din depărtătri iubitele, plângând,
se-ntorc prin vechile portaluri.

Mă caută, de mine întrebând,
prin săli ce nu mai sunt, de baluri,
revin din depărtări cu-n singur gând –
să mă sugrume printre şaluri.

Aş vrea să mă ascund, din calea lor,
trecutul însă nu mă lasă,
iar sufletu-mi, cuprins de-atâta dor,
din piept parcă ar vrea să iasă.

Le-aştept în prag, dorind să le salut
cu caldele urări de bun venit,
să le cuprind cu magicul sărut
rămas la fel pe chipu-mi obosit.

Ele primesc sărutul meu fidel,
cu buze reci, ce mă-nfioară,
şi-n ritmuri cadenţate de rondel
mă răstignesc a doua oară.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noaptea se aşterne peste gară

Îşi cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viaţa mea plecate
revin acum cu-un tren necunoscut.

Apar pe rând în gara neştiută
cu loc plătit la ultimul vagon
şi mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.

Când trec pe lângă mine, supărate,
le strig pe nume, ca la început,
ele se-ntorc din drum înduioşate
văzându-mă cât sunt de abătut.

Şi mă cuprind în braţe resemnate,
mă strâng tot mai aproape, temurând,
eu mă îmbăt sub şaluri dantelate,
primind îmbrăţişările la rând.

Când noaptea se aşterne peste gară,
cu-n ultim tren, venit din infinit,
apari şi tu, iubita mea povară,
să mă priveşti pe cruce răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea povară

Îşi cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viaţa mea plecate
revin acum c-un tren necunoscut.

Apar pe rând în gara neştiută
cu loc plătit la ultimul vagon
şi mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.

Când trec pe lângă mine, supărate,
le strig pe nume, ca la început,
ele se-ntorc din drum înduioşate
văzându-mă cât sunt de abătut.

Şi mă cuprind în braţe resemnate,
ţinându-mă aproape, tremurând,
eu mă îmbăt sub şaluri dantelate,
primind îmbrăţişările la rând.

Când noaptea se aşterne peste gară,
c-un ultim tren, venit din infinit,
apari şi tu, iubita mea povară,
să mă priveşti, de-aproape, răstignit.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce n-am iubit...

Aduce vântul frunze dantelate

lăsând în urmă arborii mai goi,

eu mi-amintesc iubirile ratate

rămase afară noaptea, după ploi.

Şi mă cuprind regretele, deodată,

că n-am ştiut atunci să le împac,

revin acum cu toamna-ntârziată,

plutind pieziş ca frunza din copac.

Le-aş aduna pe toate lângă mine

la gura sobei să le încălzesc,

dar când le văd îmi par nişte străine,

cu ochii plânşi şi zâmbet nefiresc.

Ajung tot mai aproape de fereastră

dansând pe ritmul unui triolet,

se ofilesc garoafele în glastră,

privind prin geam apusul violet.

Se scurg prin mine clipele ratate,

ce n-am iubit rămâne doar un vis,

iubirile de-atunci, neacceptate,

în propria mea viaţă m-au închis.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe coama înserării

Se simte primăvara, cu zile tot mai lungi,
iar gândurile-aprinse în prag de neuitare
cu dorurile-n braţe te cheamă să ajungi
când soarele-n derivă se duce la culcare

Privesc de pe terasă spre malul aplecat
în apa spumegândă, rostogolită-n valuri,
şi parcă, deodată, în largu-ndepărtat,
te văd venind pe ape, învăluită-n şaluri.

Călare pe licornul cu frâul de argint,
şi aripile-ntinse pe-o margine de zare,
ajungi tot mai aproape, în vis să te alint,
regină neuitată de doruri arzătoare.

Dispari însă deodată în cuta unui val,
iar visul meu se rupe la marginea uitării,
pe când în depărtare un cântec de caval
alergă după tine pe coama înserării.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 24.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite din trecut

Iubite dragi ce-n taină m-au sedus
se-ntorc acum învăluite-n ceaţă,
şi-mi readuc pe gândul nesupus
noian de amintiri ce mă îngheaţă.

Prin amintiri se rătăcesc absurde,
tot căutând regrete ne-mpăcate
în mintea mea ce în adânc ascunde
trecutul lor şi multele-mi păcate.

Căci le-am trădat cândva, deopotivă,
şi-n suflet le-am rănit fără măsură,
iar ele acum, cu-o mină compulsivă,
se-ntorc şi-aduc în amintiri doar ură.

Dar ura lor, venită să mă-ngroape,
în mângâieri se schimbă dintr-odată,
iar eu le-aduc pe toate mai aproape,
şi mă renasc din lumea lor trădată.

Pe piepturi dantelate mărţişoare
le pun cu drag şi magică tandreţe,
săruturi lungi, ca apa din izvoare,
mă scaldă-n elixir de tinereţe.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

În prag de toamnă

Se lasă toamna încă aşteptată,

părerile de rău se-ntorc pe rând,

pe-o margine de clipă-ntârziată

la uşa gândului ajung dansând.

Şi mă cuprind regrete insolite,

fără să ştiu de am greşit cumva

când dorurile-n straie de ispite

visau adânc pe nori de mucava.

Regretele s-aşază peste gânduri

cu amintiri trezite prea târziu

în notele urcate printre ziduri

din partitura unui potpuriu.

Revin acum, în clipe fără miză,

cu vânturi reci sosite de la nord,

în prag de seară ultimă surpriză,

cu amăgiri căzute-n dezacord.

La poarta neuitării se destramă,

iar gândul le alungă în trecut,

în mijlocul pădurii de aramă,

pe umbrele din visul renăscut.

Acolo te zăresc îngândurată,

cu dorurile strânse la un loc,

pe chipul ce apare ca o pată

în ramă aurită de breloc.

Aşez brelocul pe o etajeră,

întinsă peste spaţiul infinit,

privirea ta, venind din altă eră,

îmi leagănă surâsul obosit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul sărut

Iubite mai demult plecate
în suflet se întorc pe rând –
din locul cel mai tainic, stând,
cu plânsete defragmentate
se tânguie la mine-n gând.
Îmi cer să le primesc în casă,
cu-ntregul lor trecut ocult,
cum o făceam cândva, demult,
dar azi de ele nu îmi pasă,
n-aş mai putea să le ascult...!

De-aceea le îndemn să iasă
şi câte una-, n mod discret,
din gândul meu să plece-ncet
că-n mine ele oricum lasă
nescrisul lor trecut secret.
Dar ele sunt nehotărâte,
tot zăbovesc la mine-n gând
şi nu le văd nicicum plecând
ci-n locul lor, mai abătute,
rămân în inimă-mi plângând.

Ah, nu mai plângeţi dezolate,
c-o să vă-mpac ca în trecut,
vă dau întregul meu avut –
iubiri din viaţa mea plecate,
mi-a mai rămas doar un sărut!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vrei să fii poet...

În pragul neuitării spre seară se adună
pe o retină falsă cu umbre din trecut,
iubitele rebele în straie de minciună
să-mi pună vrăji amare în apa de băut.

Eu le aştept pe toate, la ora cuvenită,
să le aduc aminte de frustele trădări
lasate dimineaţa în inima-mi rănită
când una după alta mă părăseau în zori.

Doar una dintre ele voia să mai râmână,
otravă să îmi toarne în visul hibernal,
cu un pocal de aur descoperit pe lună
de cel numit Oreste, călare pe un cal.

De ar veni şi astăzi, cu vrăja-i selenară
repusă în pocale cu vinuri din zenit,
aş aştepta cuminte pe banca de afară
cu dorurile toate venind din infinit.

E vremea să ajungă, îmi zic fără răbdare,
cu gândurile-ntinse pe umbre de regret,
dar mă ridic îndată, văzând că nu apare –
ce încurcată-i viaţa de vrei să fii poet!

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, 16.02.2021, ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu iarăşi mă ridic

De mine poţi să scrii-n cronologii
Minciuni ce dor; nu zic nimic,
Şi-n tină poţi să calci pe trupul meu,
Dar eu ca praful mă ridic.

Te deranjează îndrăzneala mea?
De ce îţi simţi sufletul gol?
Eu, iată, merg de parcă-n casă am
Sonde şi pompe de petrol.

Ca soarele şi luna de pe cer,
Cum fluxul creşte câte-un pic,
Ca o speranţă care pleacă-n zbor,
Eu iarăşi mă ridic.

Ai vrut să vezi c-am sufletul zdrobit?
Capul plecat şi ochiul plâns?
Că umerii mi s-au lăsat în jos
Şi că tristeţea m-a ajuns?

Te ofensează îngâmfarea mea?
Hai nu lua totul în serios,
Eu râd de parcă aur am găsit
Săpând în curtea mea din dos.

Poţi să mă-mpuşti de vrei cu vorba ta,
Poţi să mă tai cu ochiu-ţi clar,
Dar chiar de mă ucizi scârbit, să ştii,
Ca aerul urc iar.

Te tulbură lascivitatea mea?
Şi crezi cumva că-i nefiresc
Să dănţuiesc de parcă la şold am
Mici diamante ce lucesc?

Din al istoriei bordei
Eu mă ridic
Dintr-un trecut cu ani cam grei
Eu mă ridic
Sunt un ocean întunecat şi larg,
Cobor, mă-nalţ, am valuri ce se sparg.

Lăsând în urmă nopţi de frici şi chin
Eu mă ridic
În zori, când de minuni văzduhu-i plin,
Eu mă ridic
Strămoşii mei mi-au dat un dar grozav,
Sunt visul şi nădejdea unui sclav.
Eu mă ridic
Eu mă ridic
Eu mă ridic.

poezie de Maya Angelou, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Trec clipe reci..., prin acele de ceas –
nespusele-ntrebări încep să doară,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
pe gânduri se aştern ca o povară.

Răspunsuri n-am găsit până acum,
dar dacă timpul curge doar-nainte
cum de se-ntorc regretele din drum
ca să-mi aduc mereu de tine-aminte?

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Trec clipe reci..., prin acele de ceas –
nespusele-ntrebări încep să doară,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
pe gânduri se aştern ca o povară.

Răspunsuri n-am găsit până acum,
dar dacă timpul curge doar-nainte
cum de se-ntorc regretele din drum
ca să-mi aduc mereu de tine-aminte?

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Trec clipele prin acele de ceas –
prea multele-ntrebări încep să doară,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
pe gânduri se aştern ca o povară.

Răspunsuri n-am găsit până acum,
dar dacă timpul curge doar-nainte
cum de se-ntorc regretele din drum
ca să-mi aduc mereu de tine-aminte?

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublishers, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul convolut

Cu umbrele întinse peste seară
ajung regrete rupte din trecut,
se-aşază pe o margine de scut,
să le ascult povestea-ntâia oară.
Şi vor să-nceapă toate deodată,
eu aş dori să le ascult pe rând,
dar simt că se apropie dansând,
iar dansul se învârte ca o roată.

Se-aude-n depărtare o fanfară,
un saxofon coboară în bemol –
pe volta suplă dintre fa şi sol
regretele din horă parcă zboară.
Încearcă să ajungă pân' la stele,
diezii din fligoarne mă rănesc,
dar un becar, aproape nefiresc,
se zbate între dorurile mele.

Adun, în grabă, gândurile toate,
le spun să te aducă din trecut –
cu un regret din dorul convolut
să te aşeze-n patul cu păcate.
Dar dorul să rămână la fereastră,
de strajă să ne fie până-n zori,
iar la sfârşit să ne aducă flori –
garoafe roşii, puse într-o glastră.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

am să mă rup din rândurile noastre
am să devin universal, cosmopolit
şi am să mă strecor tacit printre dezastre
de ele ocolit. Şi tot tacit...

s-am să mai trec încet de orice rânduri
a voastre, ale lor, a tuturor
şi postament am să-mi ridic din roi de gânduri
pe care să-mi aştern un bust. De dor...

şi am să-mi duc dostoinic bătrîneţea
şi jingaşia ei în propriul azil
să mă închidă -n carapacea şi fineţea
din ciuda tuturor figurilor. De stil...

în rest - nu mai importă nici un eu
ajuns la pragul veşniciilor cu bine
rup rândurile care stau la rand mereu
şi trec in ultimul. Neocolit. De nimeni...

poezie de Iurie Osoianu (17 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul

Mă tulbură şi-acum privirea ta
venind din amintirile pierdute
pe marginile unui ciob de stea
din haosul cu forme nevăzute.

Mă-ndepărtez, cu sufletul mai greu,
de umbrele din karma ta bizară
ce-ajung pe căile de vis mereu
să-mi tulbure tăcerea către seară.

Dar încă sper că pot să regăsesc
mirajul clipelor de altădată
când amândoi, iubindu-ne firesc,
ne întâlneam cu inima curată.

Acum chiar timpul pare încărcat
de mitice poveri necunoscute,
ce mi se-aştern în cuget ne-ncetat,
cu vorbe fără duh, întreţinute.

Iar vorbele-ţi strâmbate nefiresc
ajung arzând în mine ca o tramă,
când fără voie stau să te privesc
din vraja umbrei care se destramă

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări călătoare

Spre ţări străine păsări călătoare
la început de toamnă trec în zbor,
le însoţesc până departe-n zare
cu ochii-ntinşi pe-o aripă de dor.

De cum dispar, în suflet se arată
păreri de rău venite din trecut
pe-o margine de umbră întârziată
cu amintiri de care m-am temut.

Mă reîntorc cu gândurile toate
prin anii duşi cu tinereţea mea
ca să-mi adun regretele lăsate
pe cioburile sparte dintr-o stea.

Şi te revăd privind îngândurată,
cu lacrimile-n ochi ca un izvor,
dar te ridici spre ceruri deodată
regină-n stolul care trece-n zbor.

Dispari din amintirea mea târzie
cu stolul care tocmai a trecut,
dar te întorci pe dorul renăscut
în cântecul vrăjit de ciocârlie.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtecul ursitei

Pe la miez de noapte cântecul ursitei,
lângă poarta sorţii, mă recheamă iar,
să privesc prin vreme trupul Afroditei,
ridicat din valuri de un zvon bizar...
Se întinde zvonul dincolo de zare
peste amintirea unui vis pierdut,
iar în crucea nopţii chipul tău apare
aducând ispite scoase din trecut.

Te zăresc departe, lângă o fântână,
cu apa vrăjită de un mag pribeag,
revenit în lume să găseasc-o zână
rătăcită-n visuri lângă un drumeag.
Pe drumeagu-acela, într-o zi de vară,
tu veneai spre mine, c-un surâs senin,
umbrele-nserării se-ntindeau afară
adunând sub ele tufe de pelin.

Şi gustând pelinul cu arome brute,
lângă mine timpul parcă se oprea
să primesc ofranda zânei neştiute
care-n crucea nopţii încă mă iubea.
Mitul Afroditei stă acum de strajă
să-mi aline trupul prea îmbătrânit,
ascultând povestea, simt venind o vrajă
care-mi cerne doruri dinspre infinit.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed MATRIXROM, Bucureşi, 2018 (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ursitei

Pe la miez de noapte cântecul ursitei,
lângă poarta sorţii, mă recheamă iar,
să privesc prin vreme trupul Afroditei,
ridicat din valuri de un zvon bizar...
Se întinde zvonul dincolo de zare
peste amintirea unui vis pierdut,
iar în crucea nopţii chipul tău apare
aducând ispite scoase din trecut.

Te zăresc departe, lângă o fântână,
cu apa vrăjită de un mag pribeag,
revenit în lume să găseasc-o zână
rătăcită-n visuri lângă un drumeag.
Pe drumeagu-acela, într-o zi de vară,
tu veneai spre mine, c-un surâs senin,
umbrele-nserării se-ntindeau afară
adunând sub ele tufe de pelin.

Şi gustând pelinul cu arome brute,
lângă mine timpul parcă se oprea
să primesc ofranda zânei neştiute
care-n crucea nopţii încă mă iubea.
Mitul Afroditei stă acum de strajă
să-mi aline trupul prea îmbătrânit,
ascultând povestea, simt venind o vrajă
care-mi cerne doruri dinspre infinit.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus în Sahara

Curgea în tăcere pe dune apusul,
iar soarele-n zare părea tot mai greu,
cu raze de aur broda necuprinsul,
venind mai aproape de sufletul meu.
Sub tălpi tremura un râu fără prunduri,
şi paşii deasupra cădeau tot mai moi,
soseau întrebări neştiute pe gânduri,
iar timpul venea peste timp înapoi.

Cu el aducea amintiri destrămate
rămase în urmă la margini de drum
sau puse sub lacăt în inimi furate
ascunse-n uitări redeschise acum.
Ajung peste gânduri în ritmuri păgâne,
cu ele-aducând un parfum neştiut,
când noaptea cu ziua încep să se-ngâne
la margini de oază, pe drumul pierdut.

Tăcerea pluteşte pe dunele goale,
cu umbrele serii căzute din cer,
năluci neştiute încep să se scoale,
venind fără veste pe dorul stingher.
Dar cerul se umple întruna cu stele,
aruncă luciri de cristal în eter,
ajung printre creste în fine dantele,
din cugetul frânt nălucirile pier.

Se simte şi oaza dorită aproape,
din faţă adie o boare de vânt,
iar dorul deodată se pierde pe ape,
venind înapoi pe rostiri cuvânt.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!