Primăvara şi toamna

Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.
(...)

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara şi toamna

Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.

Inspiră fiecare o altă nostalgie
Şi-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunşi:
Cele de primăvară - ne-îmbată: o orgie;
De cele ale toamnei suntem mereu pătrunşi.

Dorinţa de ieşire
Adâncul cercetându-l;
Dar toamna, c-o privire,
Ne reculege gândul.

În fiecare lucru un farmec poate fi!
Aflându-l, omul ştie să fie mulţumit:
În primăvară simte nevoia de-a iubi,
Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!

poezie celebră de Iulia Hasdeu (3 octombrie 1887)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea cuvântului risipitor

Sculatu-s-a verdele din morţi
cu verde pre verde călcând
şi-au dat în muguri zăvoarele la porţi
să intre primăvara în cuvânt

Cu verde pre verde călcând
dau în floare paşii pe câmpie
un pas spre verde-i orice gând
cuvântul vine hăt din veşnicie

Tăcerea dă în floare pe hârtie
iar mugurii sunt parcă nişte porţi
pe unde primăvara ne îmbie
sculatu-s-a verdele din morţi

Cu verde pre verde călcând
iată primăvara iese din cuvânt

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-a luat toamna tributul de verde

şi-a luat iar toamna tributul de verde
frunzele picură arămite de atâta amurg
mi-am lipit buzele de petalele ofilite
şi am simţit gustul de uscăciune
cum e şi sufletul meu
şi tot acum l-am înţeles pe Paler
când am intrat pe uşă tăcând
pentru că tu plecaseşi
lăsându-mi doar amintirile
şi-am mai ştiut ce înseamnă
mâna mea întinsă
cer-şin-du-te...

şi-a luat toamna tributul de iubire
de verde
iar eu mă (re)trăiesc din amintiri
a-min-tiri...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Mi-e dor de tine frunză verde
Din primăvara ce s-a dus,
Mi-e dor de tine şi se vede
Că-s ofilită spre apus.

Mi-e dor de tine frunză verde
Şi de mai crede doar puţin,
Ai înverzi în iarna unde
Eu am albit şi-am părul lin!

Te rog, revino frunză verde,
Ajută-mă să fiu copil
Şi te-oi uda cu apă rece
Şi ţi-oi cânta un vesel tril!

E toamna mea în multe ape
Şi-s în noroiul ăstei vieţi,
Te rog, revino frunză verde,
Ridică-mi mările de poţi!

Mi-e dor de tine frunză verde,
De primăvara mea cu flori,
Aş vrea să vii şi nu mă pierde
În tainicele tale zări!

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna asta ruginie
Cu miros de razachie
Te îmbie
La melancolie.

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind timpuriu

Atunci când floarea albă de rozmarin uscat
Se-aşază pe cărarea pe care am umblat,
Atunci ştiu că şi toamna mi-aduce un septembre,
Ce nu mă va-ndura până-n miez de decembre.

Copil naiv, ce umbli cu mâna-n buzunare,
Privit de la fereastră cum seara, pe trotuare,
Te-ncumeţi să te-aşezi, îngândurat de toate,
Ca rozmarinul verde, când verde nu mai poate,

Să-ţi faci din miez de nucă ferită chilioară,
Să-nveţi colindul iernii, cuminte, pân' la vară,
Să-ţi faci şi bocceluţă din ramuri de pelin,
Apoi s-o târgui bine pe-un pumn de rozmarin...

Şi dacă floarea albă de rozmarin uscat
Va sta sub talpa vremii prin care ai umblat,
Atunci voi şti că toamna se-ndură de septembre,
Colindul iernii tale fiindu-mi alb decembre.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare lucru un farmec poate fi!
Aflându-l, omul stie să fie multumit:
În primăvară simte nevoia de-a iubi,
Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!

catren de Iulia Hasdeu din poemul, Primăvara şi toamna
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum vezi, toamna vine iar

Precum vezi, toamna vine iar,
şi omul s-ar culca bucuros...
Ia-ţi inelul cu smaraldul clar:
lumina verde va sclipi duios.

Vara ca un condamnat se-aşează
sub toporul toamnei sângeros şi greu -
dar noi în smarald vedem primăvară
în inel, pe-un deget al tău.

poezie clasică de Konstanty Ildefons Galczynski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde – nucă dulce (Doină românească)

Frunză verde – nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie
Boarea vine de-mi aduce
Ce mi-a fost de jale mie.

Mândrei mele nici că-i pasă
Inimioara că mi-a frânt.
Vocea mea prin frunza deasă
Cântă singură pe vânt.

Frunză verde – nucă dulce!
Boare, vin' să nu te pierzi,
Primăvara de-mi aduce
Păstoriţa să-mi dezmierzi!

De i-ai duce dragostea,
Dorul fraged ce mi-l ştii,
Doamne, cum aş mai cânta
Mândra de m-ar auzi!

Frunză verde – nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie,
Boare lină, mândrei duce
Ce mi-a fost de jale mie.

poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Monica Pillat
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mereu mi-am dorit să port
o fustă verde fără zorzoane
de frunze ce se-ascund şi mor
în arbori singuri

câtă lipsă de noi şi cuvânt
în toamna pădurii

insinuant
un gând mă străbate
ca ochiul de laser

mereu mi-am dorit să fiu
o tentă verde fără de fustă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză de toamnă

Toamna, un tablou arămiu
Când fiecare frunză căzută
Se pierde definitiv în pustiu
Cu tot cu povestea avută.

Toamna, un trist recital
La care o frunză suspină.
Când după ultimul ei bal
Dispare în a nopţii surdină.

Toamna, expoziţie de pictură
În care minunata frunză
Destinul nemilos îl îndură
Să se transforme într-o muză.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (2 noiembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul de aramă

Am crezut că nu mai pleacă
toamna cea cu ochi de aramă

E cerul arămiu afară
şi habar n-am de unde
mi-e gândul plin de ploi mărunte
de parcă nu-mi este toamnă
cu muşcături de gutuie
pândite de ochiul de aramă
ca în alte dăţi...

Ciudat, azi îmi pare
că plouă cu gândul tău în mine
iar mici tristeţi se pierd în ape limpezi
când îmi culegi iubirea de pe sacre lespezi

Iar din uitare
toamnă-ploaie
tu mă lepezi

Acum cred că nu mai pleacă
toamna cea cu ochi de aramă
doar un pic mă lasă hoaţa
iar apoi întinde braţul
şi mă cheamă...

Jalea despărţirii vara o străpunge
ochiul de aramă stă ascuns şi... plânge.

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La iarbă verde

Vine iarăşi primăvara,
Se aştern şi îşi fac halta,
Tot aici i-apucă seara.
El: acelaşi, ea: e alta!

epigramă de Viorica Găinariu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A veni toamna şi iar mi se face dor de cristalinul cântec al neuitatului nostru Labiş. A venit din nou toamna şi în gânduri tresare un braţ cu steag fluturând deasupra luptei împotriva inerţiei.

Nichita Stănescu în Respirări (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însoritul April

E primăvară, prieteni, e primăvară!
Toată câmpia zâmbeşte de-atâta verde;
Caisul din livadă, floarea-şi cerne,
Rândunelele se-ngână prima oară.

Se resimte iară-şi mireasma de afară
Şi cântecul ciocârliei ce abia se vede;
E primăvară, prieteni, e primăvară,
Toată câmpia zâmbeşte de-atâta verde.

Şi prin satul trezit, încă te-nfioară
Un piuit de pui şi cântec de cocoşi;
La porţi stau pe scaune, babe şi moşi,
Miresme-n suflet, astăzi ne coboară;

E primăvară, prieteni, e primăvară!

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

verde
pământul e brun
verde
pământul e scump
verde
pământul e moale
verde
pământul e greu
verde
pământul e ieftin
verde
pământul e gol
verde
pământul e praf
pământu-i noroi
verde
pământul
verde
pământul

poezie de Alexandru Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna foarte târziu

de fapt când e toamna foarte târziu?
când mă surprind nostalgiile urcându-mă
în vârful pereţilor
când mă uit la tine fix din lăuntrul ochilor mei
cu pupilele răsucite
înconjurându-mă cu tine?

de fapt când e toamna târzie?
când te muţi tu la mine
şi eu îmi întorc sufletul înapoi în mine
şi-ţi tremură iubirea de frig
încotoşmănată pe margini
când mă rogi să te strâng cu genunchii la piept
să mă uit la tine
din toate părţile
de deasupra copacilor?

spune-mi de fapt când e toamna târziu?
când îmi rupi trupul în crengi uscate
şi faci un foc în mine să mă privesc în el
şi tu
îţi încălzeşti picioarele ude
de atâta toamnă-n neştire?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de verde

Atât de greu apare primăvara
Să-mi scald privirile-n verdele cel crud
Şi cor de păsări în dumbrăvi s-aud
Din zorii dimineţii până seara.

Când vrăbii se agită-n frunzele din dud,
Semnalu-i clar! Venită este vara
Cu greierii ce-şi pregătesc chitara
Pe fir de iarbă şi-n ramul de agud.

Eu văd cum toamna iute se iveşte,
Cum păsăretul se-ndreaptă către sud
Şi ritmul vieţii parcă-ncetineşte.

Dar iată, lunga iarnă se grăbeşte
Cu mantia să-nvelească şesul nud
Şi dor de cald şi verde îmi trezeşte.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă toamna mi-ar vorbi

dacă toamna mi-ar vorbi
mi-ar spune că e firesc să laşi frunzele să cadă
copacii nu se străduiesc să-şi înece umbrele
ele îşi schimbă forma o dată cu dansul soarelui

dacă toamna mi-ar vorbi
mi-ar spune să nu mai aştept ploaia
căci va veni oricum, seceta nu ţine o viaţă de om

dacă toamna mi-ar vorbi
mi-ar spune să îmbrăţişez anotimpurile
ele se întorc dar noi nu
mi-ar spune să mă aşez în colţul meu de lume
să respir şi să privesc doar atât

r e s p i r

p r i v e s c

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza verde de albastru

Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora,
am zis os de un schelet,
am zis hot de om întreg,
si privire-am zis de ochi
si ca-i boala ce-i deochi.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
ca am zis doar un cuvânt
despre întregul pamânt,
si de bine-am zis de morti
si de sase-am zis la sorti,
si am zis unu de doi
si zapada de noroi,
si am vrut sa fac cu gura
focul ce-l facea arsura
ca n-am fost trezit, ca dorm
pe un cal cu sa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân' la sapte -
de la sapte pân' la zece
mi-a cazut o viata rece,
de la frunza pân' la umbra
mi-a cazut o viata dubla
ca pamântul si cu luna,
noaptea când stau împreuna.
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
pe care ma tin calare
cu capul la cingatoare,
cu calcâiul la spinare
si cu ochiul în potcoave,
si cu inima-n silabe
de ma duc mari, ma duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza alba
de la floarea de zapada...
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
potcovit pe luna plina
cu miros de la sulcina,
înhamat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
si tinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
ca mi-a fost crescut pe umar
de din doi în doi un numar,
tot din trei în trei o iarba
si din patru-n patru-o salba,
si din cinci în cinci un pom,
si din sase-n sase-un om.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
vad în fata mov si verde,
coloarea care ma perde,
corcov vad cu veselie,
coloarea ce nu se stie,
mai aud si-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi si a nu fi,
când îmi cade umbra lunga
pe sub ochii grei cu punga.
Si-am zis aripa de pene
ca sa zbor cu ea prin vreme,
si-am zis mar ca sa zic sâmburi,
si-am zis pom ca sa zic scânduri,
si-am zis nord ca sa zic suduri
si dulceata ca sa sudui,
si-am zis inima la piatra
si cântec la tot ce latra,
si potcoava
la octava,
si uscata la jilava,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieras de os,
din osul de la picior
care-mi cânta cu fior,
si din osul de la mâna
fluierând o saptamâna,
din osul de la arcada
recea lumii acolada
peste doua oase mari
unde stau ochii polari.
Si-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncalecare pe-o sa,
pe o sa de cal maiastru,
foaie verde de albastru.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!