Lipsurile... democraţiei

Vecina-mi puse o-ntrebare,
Cam curioasă cum e ea,
Acum un ceas, referitoare
La ce se-ntâmplă-n curtea mea;

Noi stăm afară din oraş
Şi-avem şi câteva găini
Pe lângă-un foarte nărăvaş
Cocoş, de-i scoală pe vecini,

Dar ea, naivă se vedea,
Cu doctorat, în orice caz,
Însă idée nu avea,
Prilej să fac un pic de haz,

Aşa că eu, i-am explicat
Despre cocoşul sus-numit,
Că-i communist şi... înfocat,
Ce încă nu s-a convertit:

E roşu foc, deci la culoare,
Arată că-i ilegalist,
Iar după pintenii ce-i are,
Se vede că-i şi activist,

De cum se scoală, pe-noptat,
El mi le "cântă" pe moţate,
De ştiu précis cin' n-a ouat,
Fi'nd turnător de calitate,

Iar peste zi, de ciuf le ia,
Le calcă bine în picioare...
(Dar chiar atunci el performa
Actul acesta cu ardoare!!!)

"Ce vremuri bune-au fost cândva!"
Zise vecina cu-n oftat,
"Când soţul meu şi el... călca...
Acuma este... democrat!"

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găina

O găină cam nurlie
A intrat în Parlament,
Trimiţând mereu solie,
Pentru un soţ, competent...

Avea soţul conturi grase
Ce-adunase din buget,
Din afaceri oneroase,
Spăgi în sume fără cuget!

De, era cocoş de rasă,
Ce-aduna fără de veste
Şi punea pe a sa masă,
Bogăţii ca în poveste...

Găina cotcodăcea
Să îşi facă mare nume,
Că nu ştia ce-i prezicea,
Pătând des al ei renume...

Când simţi, că el minţea
Şi-o afunda în groapă,
L-a scos urgent din reţea
Să se-adape-n altă apă...

Găina noastră s-a trezit
Cam tărzior la realitate,
In loc să se fi păzit,
S-a înfruptat din bucate...

Cocoşul hoţ şi versat
A învaţat-o la boabe alese,
Ea naivă s-a lasat
Si uite cu ce se-alese...

În zeghe azi ca să explice
De ce si cum sa-nbogatit,
Bine ei, nu o să-i pice,
Că-i tare greu de socotit...

Grâu şi orz de calitate
A mâncat pe îndelete,
Asta-i trista realitate,
O să-i fie mult timp sete...

Fudulă, proasta găină
Cotcodăceşte fără rost,
Chiar de guşa îi e plină,
Locul e ales cam prost...

Morala, e cum se spune,
Cu mătasea cea mai fină
Dacă n-ai înţelepciune,
Eşti proastă ca o găină!

fabulă de Marilena Dumitrescu
Adăugat de Marilena Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneza

De ar putea bărbaţii, printre rânduri,
Să recitească ce demult s-a scris,
Nu-şi vor mai face ei atâtea gânduri
Despre ce-a fost, cândva, în Paradis:

Era o zi la fel ca orişicare
De mii de ani, dar câţi, nu pot a şti,
Nimic interesant, nici nou sub Soare,
Doar Eva începuse a vorbi,

Puţin, fi’n’că la şcoală n-a prea fost,
Şi dulce, şi suav, să te încălzească,
Nici pomeneală,-aiurea, fără rost (!)
Dând semne că putea să şi gândească,

Însă de ani, prin Eden, cum am spus,
De păsări, flori şi animale plin,
Create pentru ea de Cel de sus,
Mai trist se contura chipu-i divin,

Că Domnul, iubitor, pe înserat
N-a mai putut, din bolta infinită
Cu-n tunet a-ntrebat-o răspicat:
-De ce eşti, fata mea, nefericită?

-Părinte, Ţi-o declar, fără sfială,
De mere până-n gât mi s-a acrit,
Sunt singură şi mor de plictiseală,
Iar şarpele, şi el, s-a ramolit,

Grădina înflorită,-nmiresmată,
Ce mi-ai făcut-o-arată de minune,
Mă-ntreb, însă, ce rost am eu ca fată
Aicea făr’ un pic de acţiune (?!)

-Ei bine, draga mea, te voi servi.
Un “om” am să îţi fac, Mi-este uşor,
Dar pentru asta îmi va trebui
De la călcâiul tău un osişor…

-Dar ce e aia “om”, vreo dobitoacă
Păroasă şi cu coarne? Mi-ai făcut…
Mai bine fă-mi ceva ca să îmi placă,
Supus, şi-oricând să-mi ţină de urât…

-Îţi fac o creatură ce iubeşte
Cu foc! deja gândind să-i pun şi ouă,
Ce vrei, copila mea, mă depăşeşte….
E necesară-o coastă, poate două

Şi n-aş dori să zici că Dumnezeu,
Cu-n rid te-ar fi lăsat, din eroare,
Căci te-am creat perfectă, cum sunt Eu,
Dup-al Meu chip şi-a Mea înfăţişare,

Aşa c-am să ţi-l fac cu mici defecte,
Economia, azi fi’nd la pământ.
Pe lângă-acele două obiecte,
Am să îi pun şi-un altul, să te-ncânt,

Motiv că îţi va face zile-amare,
Te va minţi, de-i soare sau e ploaie,
Te va-nşela, caci nu are pudoare,
Bun de scandal şi gata la războaie,

Isteţ, el nu va fi, şi nu-i durere (!)
Chiar de s-ar crede el mai sus ca tine,
Că-ntotdeauna, infantil, va cere
Părerea ta, ca să gândească bine,

Însă un lucru-i foarte important
De care cred că vei fi mulţumită,
Va fi chiar şi drăguţ, mai rar galant,
Da-n pat el te va face fericită….

-Păi de-i aşa, mă-ncântă-această treabă
Chiar de aş pierde raiul pământesc,
Dacă mi-l faci acum, Te rog, pe grabă,
Cu ce-aş putea eu să Te răsplătesc (?!)

-Atâta-ţi cer, ca “omul”, anonimul,
Ce va gândi că-i zmeul între zmei,
Să-l laşi pe el să creadă c-a fost primul,
Şi-acest secret să-l ţii…ca-ntre femei!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Şi avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Şi dânsa era destul de tânără. Gândeşte-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Aşa e, ai dreptate.
Lucian: Şi uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum şi nu numai că nu am un copil sau o soţie, dar nici măcar o iubită sau cel puţin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărişor şi-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cuminţel.
Lucian: Cuminţel, eu?! Glumeşti, nu?! Nu cunoşteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Şi cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu eşti.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puţin 34, dacă vom reuşi să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puţin, cu siguranţă, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocoşul şi găina

Merge nevasta cu bărbatul
La doctor:
- Nu ştiu ce să-i fac!
De-un timp îmi spune că-i găină,
Doar că nu face cotcodac.
- De asta vi-i nelămurirea
E o psihoză... Îl tratez.
Deci îi voi da nişte pastile...
Deşi nu pot să garantez.
- Ştiţi, mare-mi este tensiunea,
Nu că e sub "papucul" meu.
M-aş mulţumi de-ar face ouă,
Dar nu doar două tot mereu.
- E un mister mărită doamnă,
Minunea de s-ar repeta.
Dar tot nu înţeleg adică,
Ce oare v-ar mai deranja.
Şi cum?! Cocoşul face ouă?!
Pardon, găina vreau să spun.
- Da, spuse doamna-ngândurată,
Dar numai două de acum...
- Şi ce vrei dumneata femeie?!
Ce faci cu ouăle 'nealui?!
Ştii, eşti cocoş cu mari pretenţii!
Deci ia mai pune-ţi pofta-n cui!
Mata, găină oropsită
(Se-ntoarse dânsul spre bărbat)
Ori eşti pe post de clocitoare,
Ori eu sunt prea dezinformat?!
Cu un cocoş aşa ciudat,
Fugi din ogradă, că altminteni
Îţi spun doar una, are pinteni!
Şi calcă tare... Cotcodac!!!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar mă bucura.

Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc şi mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.

Din bezna nopţii-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam că poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.

Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înţeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.

Minţind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar ştiu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbeşti
Dar tu mereu te ţii de şotii
Eu ştiu că tu mă păcăleşti.

Dar lângă tine când sosesc
Şi când încerc ca să-ţi vorbesc
De-odată se porneşte-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.

Îţi spun că multe vreau mereu
Ca să-ţi transmit din gândul meu
Dar tu priveşti în depărtare
Numai de mine nu te doare.

Şi astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îţi spun că tu eşti al meu ţel
La tine însă plouă iară…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

După revelion

Chiar de stăm şi socotim,
Nu-nţeleg cum poate fi:
Noi cu-n an îmbătrânim,
Iar nevestele... cu-o zi (?!)

epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă

Nu ştiu, dar la vârsta asta,
Zilei bune îi vezi faţa,
După cum e şi nevasta
Când se scoală dimineaţa.

epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boss, cocoşul pintenog

Pe la cinci, în zori de zi,
Recită spre-a ne trezi,
Al lui sacru monolog,
Boss, cocoşul pintenog.
Că o face dinadins
Eu de mult timp sunt convins.
O ţine într-un cântat
Până mă dă jos din pat.
Cum pe somn nu mai pun preţ,
Mă îndrept către coteţ
Să-mi hrănesc puicile toate:
Blonde, brune, ori roşcate.
Însă Boss, să vezi trăznaie,
Sare iute la bătaie
Şi-mi ţine o cuvântare
Să-nţeleg că-i cel mai tare,
Că eu sunt un om hapsân,
Iar pe puici el e stăpân.
Treişpe soaţe şi amante
Are Boss, că-i mare fante,
Dar nu-i ajung ale lui
Cu puzderie de pui
Şi tot sare la vecini,
Alergând şi-alte găini:
Două puicuţe pestriţe,
Uşuratice leliţe.
Şi-alte mândre gât golaş
Care preparau gulaş,
Aşa, dis-de-dimineaţă,
Pentru prunci şi mama raţă.
Cum nicicând nu e sătul,
Toate-au fugit în pătul.
El, stârnindu-ne tot hazul,
Sări în stradă pârleazul,
C-a văzut una moţată
Cu cizme albe-ncălţată.
Şi zău că nu vă spun glume;
A fugit cu ea în lume.
După-o vreme, jumulit,
S-a întors la noi spăşit,
Dar soaţele-i din ogradă,
L-au zburătăcit în stradă,
Că-ntre timp, alt cocoşel,
Frumos foc şi tinerel,
A dat iama prin poiată,
Cu creasta-n vânt fluturată.
Avea alt şef bătătura,
Aşa că ce tura-vura,
Vă mai spun încă o vorbă:
Boss, ajunse bun de ciorbă...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândăcelul

Am şi eu o viaţă oarecare...
Nu mă călca în picioare!
Am şi eu un rost al meu,
Ce mi l-a dat Dumnezeu...

Ştiu că sunt aşa de mic
Şi nu v-ajut cu nimic...
Dar pot învăţa şi eu!
Nu cred că-i aşa de greu!

Şi când mare-am să mă fac
Poate-am să vă fiu pe plac!
Voi fi doctor, inginer...
Dar mai aşteptaţi niţel!

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, Luci, ce era atât de important, încât nu suferea amânare?
Lucian: Cu excepţia faptului că te iubesc şi că ţi-am găsit jurnalul, iar astfel am reuşit să aflu că, de fapt şi tu ţii la mine?
Lia: Păi, da; cu excepţia acestor amănunte... Poţi trece peste ele?!
Lucian: Cred că da; pot.
Lia: Atunci, spune-mi!
Lucian: Păi... Nu ştiu cum sau cu ce să încep.
Lia: De preferinţă, cu începutul.
Lucian: Cu începutul?! Bună idee. Păi, să vedem... În cazul ăsta, ar trebui să stabilesc exact care ar fi începutul. În mare parte, e vorba despre domnul To Kuny.
Lia: Ah, despre dânsul...
Lucian: Da, întocmai, despre dânsul. Ţi se pare interesant sau nu?
Lia: Bineînţeles că e interesant!
Lucian: Încă vrei să pleci în oraş sau nu?
Lia: Luci, vezi bine că stau aici, cu tine, aşa că spune-mi o dată!
Lucian: Desigur... Deci... Luna trecută, de 1 aprilie a fost ziua dumnealui, iar datorită tabloului în care i-am pictat chipul, mi-am amintit vag unele lucruri referitoare la dânsul; ţi-am povestit atunci, imediat. Însă, în plus faţă de atunci, mi-am amintit multe alte amănunte. Spre exemplu, numele dânsului; pe când atunci îi ştiam doar iniţialele, P. V. Acum îi ştiu întreg numele.
Lia: Serios? Şi care ar fi acesta?
Lucian: Victor... Preda Victor!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Ritualuri matinale la 60 de ani" de Valentin David

Orice dimineaţă-i o plăcere-
Este-adevărat, ce spui, bărbate.
C-am îmbătrânit, dar fără vrere
Şi că mi-o serveşti cam tare, frate.

Geaba o-ndoieşti cu apă plată,
Ai lungit-o şi e slabă tare.
Nu mai e cum mi-o dădeai odată
Şi o faci cu mare ezitare.

Las' că intru eu în acţiune
Şi-ţi arăt eu treaba cum se face.
Trebuie un pic de-afecţiune-
Zici că-i prea fierbine? Hai, dă-mi pace!

O răcesc acuma cu zăpadă,
Fierbinţeala imediat îţi trece.
(Du-te şi adună de pe stradă!)
Să nu-mi spui pe urmă, că-i prea rece!

Să ne lămurim cam cum stă treaba,
Vom chema vecina să ne spună.
E expertă, ne certăm degeaba,
Uite, zice că e foarte bună!

Morala

Până şi cafelei îi găseşti pricină,
Când o bei cu mine, şi nu c-o vecină...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roy Butler

Dacă învăţata Curte Supremă din Illinois
Ar fi capabilă să descifreze secretul fiecărui caz,
Cum ar fi acela de viol,
Ar fi cea mai grozavă instanţă din lume.
Un juriu, format mai mult din vecini, prezidat de "Butch" Weldy,
M-a găsit vinovat în zece minute,
Cu două voturi plus într-un un caz ca acesta:
Richard Bandle şi cu mine aveam o problemă privind un gard
Iar soţia mea şi d-na Bandle aveau o dispută
Referitoare la care oraş e mai frumos, Ipava sau Table Grave.
Într-o dimineaţă m-am trezit cu inima plină
De iubire întru Domnul, aşa că de ce nu m-aş duce să-l văd pe Richard
Şi să tranşăm disputa cu gardul în spiritul Lui Iisus Christos.
Am bătut în uşă şi mi-a deschis soţia lui;
A zâmbit şi m-a invitat să intru.
Am intrat – ea a izbit uşa şi a început să ţipe,
"Ia mâinile de pe mine, beţivan nenorocit!";
Chiar atunci a intrat soţul ei
Căruia am început să-i explic ţinând mâinile ridicate sus.
El s-a dus să-şi ia puşca,
Iar eu am zbughit-o afară.
Oricum, nici Curtea Supremă, nici soţia mea
N-au crezut un cuvânt din ce am spus.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: În orice caz, dânsul mi-a zis că eşti perfectă, ba chiar divină.
Diana: A spus domnul director aşa ceva despre mine?!
Lucian: Nu. De fapt, eu am spus aşa ceva, dar dânsul m-a aprobat.
Diana: Ah, linguşitorule.... Era însă vorba despre ce mi-a spus mie distinsul tău prieten.
Lucian: Te ascult.
Diana: Asta ar fi o mare noutate.
Lucian: Ce ţi-a zis dom' director, mamă?
Diana: Că i-ai fi povestit ce s-a întâmplat în seara aceea, când ne-ai anunţat despre misiune, pe mine şi pe tatăl tău.
Lucian: Da, evident, i-am povestit.
Diana: Şi i-ai spus că încă te mai simţi vinovat, deşi ne-am împăcat.
Lucian: Ah, mamă... Normal că mă simt vinovat. Nu pot uita că am fost un mare dobitoc şi nici nu ştiu cum mi-aş putea îndrepta greşeala aceea; nu prea am cum. Am fost atât de neghiob, mai ales faţă de tine... Iar acum vom pleca şi... Ceea ce-am spus rămâne...
Diana: Dragul meu, nu te mai frământa degeaba. Ţi-am spus că n-am fost supărată deloc pe tine atunci, n-am luat seama la câteva cuvinte rostite într-un moment tensionant, deci, n-are rost să te simţi vinovat, să-ţi faci zilele amare din cauza acelui incident. Uită ce-a fost atunci!
Lucian: Dacă ar fi atât de simplu...
Diana: Este!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilemă medicală

S-a întâmplat o chestie ciudată,
Cu-o fetişcană, nu cred că o ştiţi,
Naivă, dar la trup bine dotată,
De şaişpe anişori neîmpliniţi:

Cum se făcu, dintr-un motiv, adică,
Avea fetiţa greţuri şi, ciudat,
Facuse chiar şi-oleacă de burtică,
Poftind la orişice era murat,

Aşa că mă-sa, fără protocol,
De panică şi... nu mai zic, mister,
A dus-o pe copilă la control,
La doctorul din colţ, din cartier,

Care, într-o clipită, de infantă,
Privind-o-adânc, a concluzionat:
"Fetiţa dumneavoastră e pregnantă,
Cam... patru luni jumate io i-am dat"...

"Pregnantă?! "– sări mă-sa – "Fiica mea,
La noi în casă n-a fost c-un bărbat!
Şi nici măcar o dat', de când e ea,
Pe străzi aiurea-n noapte n-a umblat!"

"Aşa e mamă, ai dreptate, zău!"
Sări şi juna – "Cum s-o fi-ntâmplat,
Căci pot chiar să şi jur, de când sunt eu
N-am sărutat măcar vreun bărbat!"

Confuz, sărmanul doctor, imediat
Deschise larg fereastra, s-a crucit,
Şi-apoi, privind spre cer, exasperat,
Căta, parcă, ceva în infinit,

Ca dup-un ceas (fi'nd blonde, nu-i bizar!)
Îl întrebară pline de mister,
În timp ce se zgâiau şi ele-afar':
-Este ceva-n neregulă pe cer?!

-Nu e nimic, doar că, aşa ceva,
Ultima oară când s-a întâmplat,
La răsărit a apărut o stea,
Şi-apoi, trei înţelepţi pe înserat.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă te iubesc!

Cimitir de amintiri, am în capul meu,
Îmi apari în vis mereu şi mi-e tare greu.
Îmi răscoleşti sufletul, chiar şi inima,
Cum pot să trăiesc iubire, cu aşa ceva?

Nu ştiu cum să fac să uit, să nu-mi amintesc
Viaţa ce-am trăit-o noi. Încă te iubesc!
Nu voi mai găsi un altul, cu inima curată,
Că sunt singură acum, ştiu că-i de la Soartă!

Iubirea mea-i îngropată-n cimitir cu tine.
Bine mai era o dată, când erai cu mine!
Cimitir de amintiri îmi sunt visele,
Unde-i viaţa mea de-atuncea? Unde-s clipele?

Aş dori atât de mult, cu mine să fii!
Pe unde umblai o dată, locurile-s pustii.
Împreună aş fi vrut, să stăm toaţă viaţa,
Însă, mi-au rămas copii! Mi-a rămas speranţa!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (30 aprilie 2002)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consultaţie

Vine Iţic la Avramy,
Medic bun, recunoscut,
Îi spune că în dragostea cu Samy
E ceva necunoscut.

Prima dată este bine
Şi se simte minunat.
Dar a doua oară... în fine
Iese tare transpirat.

Medicul l-a consultat
Şi pe faţă şi pe dos,
Dar nimic n-a constatat
Ca să-i fie de folos.

Zise Avramy:
- Iţic dragă,
Îţi spun eu că n-ai nimic.
Poate Samy ca să vină
S-o consult pe ea un pic?

Vine Samy, se dezbracă,
O consultă şi pe faţă şi pe dos.
Chiar şi-n locul acela care
Crede Avram că-i de folos.

Stă Avram să se gândească,
Că n-a constatat nimic.
Cum lui Samy să-i vorbească.
Este încurcat un pic.

- Samy, când e-n dragoste cu tine,
Iţic mi s-a confesat
Prima dată-i foarte bine.
A doua iese tare transpirat.

Zise cu vorba-i uşoară
Şi cu râs de domnişoară:
- Iarna, este prima oară.
Iar cealaltă-n plină vară!

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Uite, vreau să-ţi dăruiesc ceva.
Lucian: Mie?
Diana: Da. Doar dacă-mi promiţi că vei lăsa în urmă acea întâmplare.
Lucian: Să-ţi promit? Nu vreau să te mint; nu cred că pot, dar cel puţin am să încerc.
Diana: E bine şi atât. Iată; lănţişorul meu... Poftim! Ia-l tu, ca să-ţi amintească de mine în următorii ani.
Lucian: Dar, mamă, e al tău...
Diana: Bineînţeles că-i al meu. Însă vreau să-l ai tu, ca să nu mă uiţi.
Lucian: Ştii bine că nu te-aş putea uita nicicând, indiferent de distanţa care ne-ar despărţi sau anii în care nu te-aş vedea.
Diana: Te cred, dragul meu. Primeşte însă şi acest lănţişor, iar când îţi vei aminti de mine, priveşte-mi chipul din medalion. Eram foarte tânără atunci...
Lucian: Încă mai eşti şi acum, tânără şi frumoasă. În fotografia asta însă pari cu adevărat doar o copilă. Ce vârstă aveai?
Diana: 16, poate aproape 17.
Lucian: 16... Chiar erai doar o copilă. Pot să te întreb de unde ai lănţişorul şi medalionul? Sau de la cine?
Diana: Le-am primit... de la tatăl tău.
Lucian: Şi de ce nu apare şi blondul în fotografie, alături de tine?
Diana: Pentru că atunci n-a avut o fotografie atât de mică, iar după aceea am neglijat... Aşa că a rămas doar a mea.
Lucian: A rămas doar fotografia ta? Pe mine nu mă deranjează deloc, dar...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată să nu spui: niciodată

Niciodată nu se ştie, cu cin' te-ntâlneşti
Întâlneşti o poezie, şi atent nu eşti,
Cocoşii se iau la trântă, pentru o găină
Iar iubirea este-nfrântă, şi cine-i de vină?
- O... să mi-o plăteşti vecine; zice-nfuriat cocoşul:
Dau cu pintenii în tine, căci eu sunt frumosul!
- Apropie-te să te bat, să-ţi arăt eu ţie
Te trântesc imediat, frică să îţi fie.
- Ai sictir, că nu mi-e frică, am multe găini
Şi să vezi ce-ţi dau nenică, să plângi şi suspini.
- Atunci, să ne pregătim, cine a pierdut
Ne luptăm să ştim; şi lupt-a-nceput.
Un cocoş tare a dat, dar a şi primit
Şi acum a sângerat, lupta s-a oprit.
Puişorii de găină, mai toţi au fugit
Unul plânge şi suspină, şi este-ngrozit.
Iar găinile frumoase, care mai de care
Nu sunt astăzi norocoase, şi încep să zboare.
Ici şi colo o răţuşcă, bate apa-n piuă
Cu ciocul mai bea o duşcă, cât mai este ziuă.
Iar pe cer răsare luna, şi s-a înserat
O să-nceapă iar furtuna, care a-ncetat?...
- De ce s-au bătut surată, vreau şi eu să ştiu?
- Au plăcerea să se bată, unul e... diliu.
- Tot nimic nu înţeleg, cine-a câştigat?
- Acel bătăuş mai bleg, care s-a... ouat.

fabulă de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (14 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Atunci, nu înţeleg... Ce altceva atât de important ai să-mi spui?
Mihai: Ah, păi... Doream să-ţi spun că săptămâna trecută am transmis un mesaj acasă.
Lucian: Un mesaj?! Ce fel de mesaj?! Stai puţin! Când spui acasă, la ce anume te referi?! Acasă... Adică, pe Terra?! Acasă, la noi?! Asta încerci să-mi spui acum?!
Mihai: Da, sigur. Pe Terra. Iniţial, intenţionam să iau legătura cu părinţii mei, să vorbesc cu ei în direct, dar nu i-am găsit acasă, deşi era devreme, foarte devreme. Aşa că m-am hotărât să le las un mesaj pe ecranul monitorului PC-ului meu, de pe biroul din dormitorul meu. Bineînţeles, pentru a reuşi acest lucru, am folosit supercomputerul din oraş; am învăţat cum să fac acest lucru.
Lucian: Aşa, deci... Le-ai lăsat alor tăi un mesaj, acasă, pe computerul din camera ta... Foarte bine!
Mihai: Foarte bine?! Asta-i tot ce ai de spus?
Lucian: Sigur! Ce altceva ai vrea să adaug?
Mihai: Păi, nu ştiu... Dar având în vedere părerea pe care o aveai tu în legătură cu acest gen de acţiune, mă aşteptam să...
Lucian: Să, ce?!
Mihai: Nu, de fapt, eu eram convins că vei reacţiona în felul acesta; Ly credea că te vei comporta cine ştie cum, sau că vei lua cine ştie ce măsuri severe.
Lucian: Pricep; Ly... Încă mă consideră tipul cel rău! Păi, poate că are dreptate. O înţeleg!
Mihai: Chiar o înţelegi?!
Lucian: Poate nu chiar, dar nu o condamn. După ce m-am purtat cu ea ca un dobitoc, cum ar putea să aibe încă o părere bună despre mine? În felul ei, o înţeleg şi o aprob. Am fost un ticălos, deci, merit să fiu tratat ca atare!
Mihai: Te rog, Luci, să nu mai amintim de acel incident neplăcut...
Lucian: De acord! Recunosc, nici mie nu-mi face deloc plăcere să-mi amintesc...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierele şi furnica

Dintre fabulele care
Au avut succes odată,
Este una ce îmi pare,
Astăzi, foarte demodată,

Chiar mai mult, inoportună
Pentru-această rânduială,
Cu-o morală care-i sună
Nici ca nuca-n tencuială ;

"Greierele şi furnica"...
Lăutar, ea gospodină!...
Fac pariu că şi bunica
De-ar citi-o se închină

Fiind vremile schimbate,
Crize lungi şi barosane,
Plus că nu sunt menţionate,
Celulare, blugi, Merţane,

Iar apoi, e-o "Uniune",
Ce, pentru armonizare,
Fabulei i s-ar impune
O reactualizare

După legi europene,
Şi cerinţelor de piaţă,
Puse vechile catrene
La situaţia de faţă,

Fără vreo discriminare,
Sau rasism, iar în finală
Greierele fi'nd cel care
Va veni cu o morală

(Orişicum, de vreţi-nu-vreţi,
Doar privind la noua eră,
Cam toţi vechii cântăreţi
Au făcut azi carieră!)...

Greierele, deci, artist,
Cu conservator, se ştie,
Domiciliu, navetist,
Neplătind la stat simbrie,

După şpriţuri şi manele,
Cam pe la sfârşit de vară,
Rămânând fără lovele
Şi sacâz pentru vioară

S-a gândit că n-are rost,
La furnica cea ingrată,
Să mai meargă ca un prost
A mai lua sictir o dată

Şi s-a dus la bancă, drept,
Cu elan şi bucurie,
Precum omul înţelept
Să se bage-n datorie ;

Credit, neavând vreodată,
I-a fost... dulce, sugerat,
De o viespie-nţepată
Să se ducă la furat....

Trecu strada vizavi,
La o bancă şi mai mare
Unde ăia,-n plină zi,
I-au rupt câteva picioare ;

Dar povestea lui, şocantă,
Fiind vorba de lovele,
Acu-i mai interesantă,
Ca şi în telenovele:

Dup-atâtea ghinioane,
Prin ce şmen, nu am habar,
A vândut, pe milioane,
Scripca lui ca... Stradivar!

Virtuos, plin de talente,
Şi bengos la caracter,
Se trezi, eminamente,
Peste noapte că-i bancher,

De-a-nceput chiar a se teme
Nu de foame, nici de sete,
Regulat de noi probleme:
Banii trebuiau să fete,

Şi cum fraieri n-a găsit
Să producă fecundare,
Nu ştiu cum, şi-a amintit
De furnica muncitoare (!?)

Care, fiind gospodină
Şi naivă, dedicată,
Era, fără altă vină,
Prada cea mai indicată

Să-i ofere-un împrumut
Cu-o dobândă ideală,
Doi la sută, doar atât,
(Asta numai de momeală)

Pentru ţoale, termopane,
Chiar şi două limuzine,
Ori să-şi bage silicoane
Să le-oftice pe vecine ;

Aşa că, într-o clipită
Şi cât doar ai zice peşte,
Furnicuţa ispitită
A făcut ce-i omeneşte,

Coborând pe înserat
Dintr-un Mercedes balşoi
Şi cu-n pept de-a virusat
Cam un sfert de muşuroi,

Până-n zori, când ( băi bădie,
Cum se dă şi azi din fleancă!)
Devenise pandemie....
Toate-au dat buluc la bancă,

Unde, binefăcător,
Cu-n procent de-ţi dai karate,
Le-a dat greierele, lor,
Cât puteau căra în spate,

De-a ajuns un muşuroi,
Furnicuţe muncitoare,
Generaţii apoi
Să plătescă fi'nd datoare,

Întreit, chiar mă gândesc,
Pentru zeci, sute de ani,
Fi'n'că timp ăi de trudesc
N-au, oricum, să facă bani...

Iar acuma, spre finală,
Greierele, cum spusei,
Va veni cu o morală
Ce-o găsiţi şi singurei

Numai de veţi lua aminte
La o mică eroare:
O furnică... n-are minte
Să ajungă debitoare!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!