Aveţi cumva vreo ''anima'' în plus?

Aveţi cumva vreun suflet de vânzare, vreo rămăşiţă-n vreun tic-tac vetust? Mi l-a muşcat un lup la vânătoare şi am rămas fără miros şi gust.
Şi când servesc la cină drama vieţii, nu simt nimic şi lacrimi nu mai curg, când mor pe rând în câte-un vers poeţii şi nu-mi găsesc poemele în gând...
Şi vreau să strig şi să mă rog la lună să nu mai plece-n zori... la felinar s-aştept ca drama asta să apună... dar ruga mea e rugă în zadar...
Şi poate ştiţi pe undeva un suflet hain şi fără de afect, că n-aş mai vrea să simt nicio durere... decoru-acesta este prea infect...
Concept fictiv, o ''anima'' spectrală e sufletul ce-l credem toţi etern, dar când plecăm spre marea siderală ne descompunem humă în infern...
Aveţi cumva vreun suflet-hologramă, trimis de îngeri dintr-o altă lume? Aş vrea să-i pun retinele ca ramă şi să îi schimb şi lacrimă şi nume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i frumoasă şi la 66 de ani

A mai trecut un an dar nici nu-mi pasă!
Să treacă cât mai mulţi! Mie mi-e bine.
Că nu mai sunt nurlie şi frumoasă,
Nu sunt tot eu? Şi nici nu mi-e ruşine.

Sunt anii mei şi-i ţin cu drag în braţe
Şi sunt frumoşi, aşa cum sunt. Să treacă!
Şi nu cumva vreun hoţ să mi-i înhaţe,
Că, fără ei, aş fi mult mai săracă.

Botine fine nu mai port de-o vreme
Şi mijlocelul nu mai e subţire,
Mă scol în zori, mă culc mult mai devreme
Şi nu mai ţin nici cure de slăbire.

Mă doare un genunchi, un junghi m-apasă
În spate, drept pe şiră... şi ce dacă?
Pe zi ce trece, viaţa-i mai frumoasă
Şi nicio lacrimă nu mă apleacă.

Mai plouă-n suflet... e firesc să plouă-
Nici cerul nu zâmbeşte-ntotdeauna.
Mi se mai frânge inima în două,
Da'-mi trece, numai de răsare luna.

Mai scriu şi-un vers şi pot să uit de toate-
În poezie sunt cum vreau. Hai, viaţă,
Trăieşte-mă, atât cât se mai poate
Şi cât a mai rămas, pe mosor, aţă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

Nu am puteri să mă desprind de moarte-
(Şi nu e moarte-aceea cunoscută).
M-am exilat din mine prea departe
Şi a rămas doar scâncetul de ciută

Rătăcitoare, ca un gând de seară,
Ce nu-şi găseşte matricea pierdută
În niciun ochi de cerb. Doar ploi de ceară
Câte-un oftat de cer îi împrumută.

Aşa golită de fiorul vieţii
Nu am curaj să mai privesc oglinda;
Mă vând pe un sonet vetust poeţii
În strai de alb, când nu-mi găsesc colinda.

Şi de ce nu m-ar vinde, când din toată
Acea învolburare-nfloritoare
N-a mai rămas decât o stilizată
Dorinţă de iubire-amăgitoare?

Nu am puteri să mă adun, iubite,
O umbră am rămas, pe-un colţ de lună!
Din cioburi de furtună înghiţite,
Tu întregeşte-mă şi mă adună!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urât mirositor...

Se simte-n aer dacă vreţi
Miros de clismă şi bureţi
Miros de ape ce-s stătute
De dive zis... contrafăcute...

De iarbă putredă, respect,
Nu înţeleg cest dialect
Poate sunt eu rămas în urmă
Ori n-am, scuzaţi, spirit de turmă...

Mă simt, mă rog, neputincios
Cu termenul... suspicios
O fi vreo lovitură,-n fine
Dar mie nu-mi miroase-a bine...

Mai am aici să fac remarcă
De mult prea mult, dar parcă, parcă
Mă simt luat peste picior
Şi ce urât... mirositor...

N-aş vrea, vă rog, ca să insist
Dar nu mai pot, nu mai rezist!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi să mă strigi, pe numele tău!

Şi de mă strigi, nu mă striga pe nume
Şi nici să nu mă cauţi unde-am fost!
Eu am plecat din mine-n altă lume,
Că-n lumea mea, nu mai aveam vreun rost.

Şi de mă chemi, în lumea ta de vise
Eu n-am s-adorm decât într-un poem,
Să mă trezesc sub ploile ce mi se
Încolăcesc pe versuri care gem.

Şi de m-alegi dintre atâtea Ane,
Ce-aşteaptă o zidire-n paradis,
Să nu te-aştepţi să îţi aduc plocoane,
Că-n lumea mea, bacşişul nu-i permis.

Şi de m-aştepţi cu sufletul la gură
Eu mai întârzii, la un coafor,
Că nu se cade, ca o murătură
Să vin la tine. Şi întâmplător,

De ai prin curte vreun curcan de rasă,
Să-l pregăteşti la cină, că mi-e dor,
Să mai poftesc la un mascul pe masă
Şi vezi, să îl prepari la rotisor!

Şi-un vin la rece, fără îndoială,
Eu cred că l-ai păstrat să-l bem în doi.
Te-am cam băgat, Adam, la cheltuială,
Dar mi-am propus, când vin, să te jupoi.

Şi când, pe poartă voi intra, nu-mi spune,
Că ai uitat demult ce nume port!
Tu să mă strigi, iubite, pe-al tău nume,
Că numele de evă nu-l suport!

Şi sper, că mere nu ai în grădină,
(Legenda o s-o spulberăm noi doi).
C-avem şi tu şi eu aceeaşi vină:
Cu măr sau fără măr, suntem tot goi.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă dor amintirile...

Furtuna e acum la mine-n suflet,
Să strig nu vreau, să fug nu pot.
Durerea mi-o alin doar cu un cântec
Şi simt c-aş vrea să mor încet... încet.

Mă dor amintirile... şi gândurile dor
Şi-aş vrea să nu mai simt nimic, să dispar...
Să fiu pe-albastrul mării pescăruş în zbor,
Dar totu-i doar vis şi speranţă-n zadar!

Pierdută am fost, pierdută sunt şi rătăcesc,
Iubirea-n viaţă nu mi-a fost tovarăş.
Eu am iubit din suflet şi încă iubesc...
Sper totuşi s-o găsesc când voi renaşte iarăşi!

Sunt val înspumat pe-o mare albastră,
Mă zbat şi mă zbucium şi crunt mă lovesc...
Încercând să ajung la insula noastră,
Pentru ultima dată să-ţi spun: Te iubesc!

poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

V-aş colinda, dar nu mai am cuvinte
Le-au înghiţit poemele pe toate
Mi-a mai rămas cuvântul sănătate
Şi încă unul ce-mi aduce-aminte

Că-mi sunteţi toţi aproape şi departe,
Că îmi trimiteţi câte-un gând de bine.
Ajunge-acum de Sărbători la mine
Şi este-un dar mai altfel, mai aparte.

V-aş colinda, cu mâinile-ngheţate,
Fără cojoc şi chiar în talpa goală
Şi nu m-aş teme de nicio răceală
Şi-aş merge prin troiene zi şi noapte.

Dar nu e nici zăpadă, e doar rece
Şi vă colind de-aici, pe malul mării
Sau o s-aştept un tren în faţa gării
Să-i dau din mers colinda, când va trece.

Va trece sigur pe la fiecare
E trenul Moşului cu daruri de la mine
Un gând curat de Sărbători, cu bine
Şi, pentru că-i senin aici, şi-un pic de soare...

Sărbători binecuvântate, în pace şi linişte, cu bucurii şi împliniri!
Vă îmbrăţişez pe toţi cu drag!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă

Ce frumoasă sunteţi, doamnă,
Chiar şi-aşa, puţin mai tristă
Când păşiţi uşor spre toamnă,
Vara voastră mai există.

Când păşiţi pe drum pierdută
Undeva într-o visare,
Soarele parcă sărută
Umbra voastră pe cărare.

Şi aşa frumos vă şade
Cănd vreţi să puneţi la loc
O şuviţă ce tot cade
Şi alunecă din coc.

Chiar dacă vă enervaţi
Când vă credeţi furioasă
Poate nu ştiţi, dar aflaţi
Doamna mea, sunteţi frumoasă!

Ştiţi voi doamnă ce minune,
Ce miracol v-a-ntrupat
Dar pe drum, câte un june
Vă priveşte încântat.

Fiindcă-n trupul de fecioară
Simt că se adăposteşte
Încă multă primăvară
Care vă întinereşte.

Iar de cumva se întâmpă
Un fir alb să strălucească
Ici şi colo, pe la tâmplă,
Iarna n-o să poposească.

Până fulgii or să cearnă
Fluturi albi într-o ninsoare,
Bucuraţi-vă azi, doamnă
De căldură şi de soare!

E ceva ce mă îndeamnă
Să vă-ntreb ce v-a-ntristat
Iar de nu-mi răspundeţi, doamnă,
Răspund eu: n-a meritat!

Doamna mea fără de nume
Ştiu că nu vă regăsiţi
Căci veniţi din altă lume,
Dar vă rog eu să zâmbiţi!

poezie de Florentina Mitrică (5 mai 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Empatie stradală

Într-o zi, de dimineaţă, pe la nouă fără zece,
L-auzeam, şoptind, săracul: "Nu mai trece, nu mai trece!"

-Of, ce-nseamnă o durere! Dar ce-o fi, ce-l doare, oare?
Stă pe scaun, poa' să aibă vreo durere de picioare,

Sau – mai ştii? – la cap, se-ntâmplă, uneori, dureri, migrenă...
Când am eu, atunci mă scoate toată ziua de pe "scenă".

Dar îmi trece, pe când omul se tot vaită, nu scapă,
Şi l-o ţine cea durere până l-or băga în groapă.

Dar, de mă gândesc mai bine, nu-i aşa bătrân, rezistă,
Chiar de stă în plină stradă şi durerea lui persistă.

Poate este vreo femeie care n-o mai vrea să treacă
Pe la el, pe-aici, pe stradă, căci, de-l vede, i se-apleacă.

O fi altceva: stomacul, cu vreun ulcer, duodenul,
Nu mai pot, întreb şi gata: "Cine nu mai trece?" "Trenul".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încurajările unui viitor bunic

Fetiţa mea aşteaptă un copil
Şi-aş vrea să-i spun de-acum, ca ea să ştie
Că-s bucuros de asta şi doresc
Să-l ţin în braţe când e mic, fragil,
De va dori să mi-l aducă mie
Pe nepoţel să-l cresc.

Sugar fiind, va sta-n pătuţ frumos,
Legat, normal, căci eu n-aş vrea să cadă,
Să capete cumva vreun handicap,
Că şi eu am căzut, dar, norocos,
Am doar un semn ce-i singura dovadă
Că sunt căzut în cap.

Ea o să-şi vadă de serviciul ei,
O ştiu cum e: şi ea, ca orice mamă,
Iar laptele, mai ştiu cum l-am tot dat
Cu biberonul la copiii mei:
Nu s-a-ntâmplat nicând să fie-o dramă
De-a fost puţin stricat.

Am să-l răsfăţ, am să mă port frumos,
Îl voi plimba în zilele senine,
Dar ştiu că toţi copiii sunt zvârlugi;
De va cădea suzeta lui pe jos,
Am să o curăţ cum ştiu eu mai bine:
O frec uşor de blugi.

Pe-acasă îl mai las şi pe covor,
Şi-o să-i mai dau şi câte-un colţ de pâine,
Chiar de nu-mi place frimituri s-adun,
Îl ţin curat, dar nu prea mă omor,
Şi îi mai scutur părul scurt de câine,
De Paşti şi de Crăciun.

Promit ca, dimineaţa, la cafea,
Să stea sub masă ori mai bine-afară,
Că dimineaţa sunt cam indispus
Şi n-aş putea, oricât de mult aş vrea
Să beau cafeaua fără o ţigară
Iar fumu' n-o ia-n sus.

Ne vom plimba pe-afară mai târziu,
Când va mai creşte, am să-l las la joacă,
Va fi murdar, dar n-am să-l cicălesc,
Voi încerca şi doctor să îi fiu
Şi, pentru orice boală îl atacă,
Eu am să i-l călesc.

Aş vrea să merg acum la fata mea
Căci ea, curând, o să devină mamă
Vreau s-o ajut, dar liniştitu-mi trai
Îmi spune: "Stai acasă, vine ea!"
Şi-acum închei, dorindu-i: "Fără teamă!
Încredere să ai!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Azi vreau să ştii că ştiu
că vrei să-mi spui că e mult prea târziu!
Nu mă întorc din drum, că-i timpul scurt
şi am să fac din el un ultim scut.

Azi vreau să simţi că simt
şi să nu crezi că vreau cumva să mint!
Nu dau la schimb mugurii vii din ram
pe florile de gheaţă de pe geam.

Azi vreau s-auzi c-aud
o muzică a sufletului nud,
ce-a pierdut armonia de-nceput
cu fiecare zi care-a durut.

Azi vreau să plângi că plâng
peste bucăţi de suflet ce se frâng
în jarul despuiat de-un jurământ
făcut în somn de-o inimă arzând.

Azi vreau să vezi că văd
nălucile ce-aduc în om prăpăd,
când casa-i, primitoare şi curată,
e pustiită şi-apoi dărâmată.

Azi vreau să râzi că râd
când munţii se sfărâmă rând pe rând,
în goana dup-un diamant pierdut,
acoperit de bolovani de lut.

Azi vreau să ierţi că iert
şi niciodată n-am să te mai cert!
Am să păstrez din vis un curcubeu,
în care ne vom întâlni mereu...

Aş vrea să ştiu că ştii,
Aş vrea să simt că simţi,
Aş vrea s-aud c-auzi,
Aş vrea să plâng că plângi,
Aş vrea să văd că vezi,
Aş vrea să râd că râzi,
Aş vrea să iert că ierţi
Aş vrea... să uit... că uiţi...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu jinduiesc la stele

Pe fruntea mea stau ploile să cadă
Şi nori s-au adunat pe trupul meu,
Iar îngerii sunt oameni de zăpadă,
Ce-aruncă iarnă chiar şi-n Dumnezeu.

În suflet, creşte un poem de jale-
Un muribund în atrii de oţel.
Au împietrit în mine madrigale
Şi urlă lupii sfâşiind un miel.

Nu mai am loc de-atâtea răni deschise,
Să mai aşez o lacrimă şi-aş vrea,
Să-ncui ferestrele spre măşti. Şi mi se
Mai zbate-un ochi de prevestire rea.

Închide, Doamne, poarta dinspre mine!
Nu vreau nimic din toate câte sunt.
Dar, poezia n-o lăsa-n ruine,
Cu Tine-n vers nu vreau să mă confrunt.

Eu am un loc al meu şi nu cer altul,
Nu jinduiesc la stele şi oricui,
Eu îi cedez coroana şi înaltul
Şi nu cer osanale nimănui.

Şi dacă nu-s pe plac cuiva anume
Nu-i nicio dramă-n asta şi-i firesc
Bârfele să le-nlocuim cu glume
Şi să nu spunem, oricum, ''te iubesc.''

Sunt om normal cu bune şi cu rele
Dar, viaţa mea. să ştiţi, e doar a mea.
Mi-e sufletul strivit şi în atele,
Când vă bagaţi bocancii grei în ea.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitul meu

Ma rog sa ai viata pe care ti-o doresti
Si ce-ti doresti mai tare ma rog sa si primesti.
Ce vrei mai mult in viata? Avere vrei cumva?
Ma rog atunci ca Domnul avere sa iti dea.

Poate mai mult vrei faima, renume si putere?
Ma rog atunci, din suflet, sa ai parte de ele.
Ori poate vrei distractii, placeri, mese bogate?
Petreceri cu prieteni? Ma rog sa le ai toate.

Dar dintre toate astea, oricat ti le-ai dori,
Nimic nu-mi sta-n putere sa-ti pot eu oferi.
Un singur dar ti-as face si-as vrea sa il primesti:
Iubirea mea. Dar oare e asta ce-ti doresti?

Daca mai mult pe lume iubire iti doresti
Si daca poti pe mine, pe veci, sa ma iubesti,
De vrei ca fericirea sa-nsemne TU si EU,
Atunci acesta este, iubite, darul meu.

Mă rog acum, din suflet, la fericirea ta
Şi sper, o particica din ea, sa-ti pot eu da.
Aş vrea sa-ti fiu amanta, dar oare ma doresti?
Aş vrea sa-ti fiu sotie, dar oare ma iubesti?
Aş vrea sa nu existe nicicand un TU si-un EU,
Aş vrea doar NOI sa fie, la bine si la greu.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tratament pentru suflet...

Aţi vrea să ştiţi cum poate fi sufletul tratat
Oameni de ştiinţă de multe ori s-au întrebat
Dacă-i materie sau poate energie
Nici azi după atâta timp nu se mai ştie

Cum să tratezi un suflet dacă nu-i organ
Cum să-l vezi dacă-i puţin peste gram
Şi totuşi un suflet de multe ori e în suferinţă
Cum îşi explică asta oamenii de ştiinţă

Cum am putea sufletul să îl tratăm
Unde se află, ce este, ne tot întrebăm
Cu siguranţă el există şi este de găsit
Dacă un suflet şi azi mai poate fi rănit

Sunt răni ce ne-afectează sufletul
Se simt ca vuietul, se-aud ca urletul
Şi dacă vrei să vindeci sufletul în rană
Atunci un antidot există, nu-ţi fie teamă

Un singur tratament îl poate vindeca
Formula ideală este doar iubirea
Nu încercaţi s-o cumpăraţi din farmacie
Nici vreo formulă magică nu vrea să fie

Va trebui să luaţi în fiecare seară
O porţie dintr-o substanţă rară
De veţi simţi o nouă stare de trăire
Aveţi un suflet vindecat doar prin iubire

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma mea

Ani tot mai mulţi se-adună-n urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfinţit dispare.

Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviţi cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtaţi cu-n bocet de sibile.
În glasul vostru parcă desluşesc
reproşuri grele, care mă destramă,
şi tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai ştiu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aş ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiţi o ultimă privire,
şi câte-o şoaptă din cerescul glas,
să le păstrez, în gând, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
şi simt că veţi pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea ca în fiecare dimineaţă
Să am un zâmbet şi cafeaua dulce,
Aş vrea ca nici o lacrimă pe faţă
Să nu mai văd cum rece-mi curge.

Aş vrea o vorbă şi un zâmbet
S-apară din nou în viaţa mea,
Aş vrea să nu mai simt un urlet
Cum strigă în inima mea.

Aş vrea să am un cer senin
Şi un apus cu curcubeu,
Să nu-mi mai simt sufletul plin
Şi nici pierdut şi nici prea greu.

poezie de Eugenia Calancea (5 ianuarie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea este un "motiv" interesant în vremurile acestea când nimeni nu te mai caută fără vreun interes şi toţi te părăsesc fără vreun motiv.

Ioan Hapca în Gânduri şi reflecţii
Adăugat de Marius Busuios
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântat eşti Domnul meu!

Binecuvântat eşti, Doamne
Toate Tu Le rânduieşti,
Îmi dai hrană când mi-e foame
Mă ajuţi, mă ocroteşti,

Orice pas pe care-l fac
Eu la Tine mă gândesc,
Mai bine prefer să tac
Ca vorbind, să nu greşesc,

Să nu supăr pe vreun frate
Sau vreo soră să jignesc
Căci fără să vreau, se poate,
Să-i supăr, să-i necăjesc...

Mă feresc de vorbe grele
Oricât aş fi de mâhnit,
Nu vreau să mă-nvăţ cu ele
Chiar dacă sunt ispitit.

Diavolu-i neobosit,
El pe toţi ne urmăreşte
E-ncântat şi fericit
Când ce vrea, îi reuşeşte.

Doamne, stai în a sa cale
Nimic să nu-i izbutească
Şi fii plin de îndurare
Cu cel ce vrea să-Ţi slujească.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (22 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni

Ştiu, ţi-am promis ca te-aş iubi cumva, în efemer şi-n veşnicie
Dintr-un pocal al vieţii dac-am bea, tăcere, dor şi surdă nebunie
Urme de tălpi pe ţărmul amintirii, se-ngână zorii mângâiaţi de-o şoaptă
Unde n-ajunge timpul să ne piardă, şi marea să ne şteargă niciodată.

Ştiu, ţi-am promis că te-aş iubi cumva, în lumi care pictează cer albastru
Pe-o galaxie invers aşezată, cu rădăcini de gând, suflet sihastru
Să ne hrănim pe rând dintr-o emoţie, fără de trup şi fără nostalgii
Unde bătăi de inimă răsună si amândoi murim şi suntem vii.

Ştiu ţi-am promis că te-aş iubi cumva, prea simplu, infantil şi cu tandreţe
Sa te hrăneşti cu răsarit fragil, prins de o pleoapă, plin de tinereţe
Şi un vârtej de anotimpuri să curgă dintr-o palmă de apus
Când eşti pe rând şi rege peste inimi şi servitor supus.

Ştiu ţi-am promis prea multe într-o doară, de frică să nu pleci sau să rămâi
Dar ce-ar fi umbra unui suflet, fără lumina lui?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre medici şi spitale

Din contribuţia la buget a oricărui cetăţean
Statul pregăteşte medici cu duiumul an de an
Toţi depun un jurământ, la-nceput de meserie
Puţini apoi şi-l respectă, sunt atinşi de lăcomie

Când merge omul la spital, de nu este vreun bogat
Înainte de analize, el este amplu interogat
Cu fineţe-i întrebat, dacă şi unde lucrează,
Vor să ştie în primul rând, ce venituri încasează

Dacă este vreun şomer, ar mai avea o şansă
Poate are cumva rude, să-i achite câte o tranşă
Şi-ar mai fi o variantă, s-apeleze la vreo pilă
Un baron din aste vremuri, ce-ar avea un pic de milă

Dacă este-un amărât, fără bani, fără ajutor
Nu va fi băgat în seamă, e trimis pe coridor
Şi-o să aştepte el acolo, pân′ ce-o voce-i va spune
-Mergi acasă, cată bani şi la doctori tu-i depune.

Sunt în stare să-ţi ia totul, fără nici o remuşcare
Mergi degeaba prin spitale, peste tot e nepăsare
De n-ai punga cu parale, nici o şansă să te-atingă
Nici măcar vreo asistentă, să te-nţepe c-o seringă

Sistemul nostru sanitar, este atât de neglijat
Mor pe capete în spitale, foarte slab e finanţat
De aceea, personalul a plecat peste hotare
Pleacă tot ce e mai bun, rămân cei fără valoare

Este însă şi-o excepţie, ei formează un grup aparte
Medicii de la urgenţe, smulg pacienţii de la moarte
Când se cere vreo salvare, foarte iute intervin
Se transformă în nişte îngeri, ăsta este a lor destin.

poezie de Ionel Popa
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lacrimă, să nu mă modelezi!

Nu mai am ochi să văd lumina lunii, iar vârcolacii au muşcat din ei
Când îmbrăcam în poezii lăstunii şi mă năşteam femeie-ntre femei.
Cu palma ta, ca un olar cuminte, îmi mângâiai şi vise şi căderi
Şi nu simţeam cât este de fierbinte, dorinţa ta de-a modela tăceri.

Şi am tăcut şi m-am supus, iubite, când mi-ai pus sufletul unei femei
Abandonată-n clipe otrăvite, cu lacrimă de sânge-n ochii ei.
Păcătuise-articulând silabe, când setea de iubire a strigat.
Sub talpa ta ai fărâmat podoabe, ca pe o vină, ca pe un păcat.

Nu vezi, că sângerează încă rana şi lutul nu se leagă de-aşa chin?
Degeaba îmi propteşti cu munţi coloana, se frânge trupul meu câte puţin.
Şi mă aşteaptă-aceeaşi condamnare, când voi striga să mă dezlegi de cer,
Să mai vorbesc din când în când c-o floare, tu mă vei acuza de adulter.

Oricât ai vrea să mă priveşti de-aproape, ca pe o operă fără cusur,
În mine, înc-o rană nu încape şi nu vreau nicio umbră împrejur.
Iubirea prea iubire e letală şi te grăbeşti prea mult ca să mă ai.
Eu vreau să-ţi fiu, dar vreau să-ţi fiu reală, şi nu o evă pe-o gură de rai.

Aşa că ia o bardă şi loveşte, cât încă lutul nu e-nsufleţit
Şi-un suflet vindecat de se găseşte, am să-l primesc ca pe un dar sfinţit.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!