Timp grăbit
Grăbit o ia timpul la vale
Minutele trec parcă-s scoase din minți
Se strâng și aleargă pe cale,
Iar noi le privim resemnați și cuminți.
Nici orele nu au răbdare,
Căci vin și se duc într-un ritm infernal,
Degeaba le ceri îndurare
Te poartă cu ele ca valul spre mal.
Iar zilele zboară zorite,
O filă, doar una mai e-n calendar,
Migrează spre zări infinite,
Aflate departe de-al lumii hotar.
Și anii - sălbatică turmă -
Mânați de același impuls neînțeles
Dispar undeva fără urmă
Am vrea să-i oprim, însă n-avem de-ales.
Grăbit o ia timpul la vale;
Tiranul acesta cumplit și posac
Te lasă cu mâinile goale
Și doar veșnicia îi vine de hac.
poezie de Octavian Cocoș (9 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre zbor
- poezii despre văi
- poezii despre ritm
- poezii despre ore
- poezii despre mâini
- poezii despre minute
- poezii despre minciună
Citate similare
Timpul ne aleargă
Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Și zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, și-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veșnic ne grăbim.
Trebuie să facem și una, și alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.
Timpul ne aleargă și trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu și de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.
Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar ființe mute.
Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul și trupul ni le obosim
Si scânteia vieții, încet-încet, piere.
Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideți să trăim iar, cu-adevărat!
Haideți să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'
Să avem prieteni și să știm ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naște sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.
Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a ști când viața ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim
Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârșit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Și nouă, de noi, ni se face milă....
poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre moarte
- poezii despre iubire
- poezii despre vorbire
- poezii despre viitor
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Te-am întâlnit
Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceai la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.
Și soare nu-i poate se stie
Arată luna, nu mai se vie
Pe același druuuuum
A câta oară
Mă urc la deal, da' nimeni nu coboară
Dar nimeni, nimeni, nimeni nu coboară.
Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceaï la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.
cântec interpretat de Cleopatra Stratan, muzica de Pavel Stratan, versuri de Pavel Stratan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre frumusețe sau poezii despre Soare
Transformare
Susură prin munte, un izvor,
Se aruncă-n lume, călător,
A plecat de sus, din înalt,
S-a lăsat în vale, în neant.
Vesel și zglobiu, nu se teme,
Se va-ntoarce-aici, dup-o vreme,
Limpede, senin, ca o joacă
Pleacă înspre vale, să se-ntoarcă.
Se-mpletește-n cale cu un pârâiaș,
Fratele mai mare, mai poznaș,
Iar la confluență se învolburează
Când se-adună-n brațe și dansează.
Merg îmbrățișați spre un râu
Și se-ncing tustrei într-un brâu,
Duc cu jocul lor, în aluviu,
Bucuria vieții, într-un fluviu.
Hora s-a lărgit, pe sub soare,
Drumul se sfârșește, într-o mare!
Arșița-i ridică, într-un nor,
Noru-i poartă iarăși, la izvor.
Ăsta-i ciclul vieții, de nu știm,
Am crezut că viața e ca să murim
Și că am venit doar să procreăm,
Însă nu ne ducem, noi ne transformăm!
Din sămânță-n floare, din crenguță-n pom,
Apoi, din iubire, în copil, în om,
Din puștanii veseli devenim adulți,
Mai albim puțin și suntem cărunți.
Singuri am venit! Ne iubim... în doi,
Învățăm cu timpul, cum să spunem, noi!
Ne-nvârtim în cercuri și uităm, desigur,
Că plecăm spre moarte, câte unul, singur.
Suntem ca izvorul care se transformă,
Doar că nu-nțelegem, încă, sub ce formă,
Fără să simțim, tragem doar concluzii:
În material, suntem doar iluzii.
Asta este lumea! Luptă și se zbate!
Sufletul și-l uită, undeva, departe,
Timpul nu ne iartă, ne ia din putere,
Pentru ce ne-a dat, el tribut își cere!
Ne-ntrebăm, retoric, când îmbătrănim,
Pentru ce ne naștem, pentru ce trăim?
Oare ce e viața? De ce chinuim
Dacă într-o zi tot o să murim?
Când n-avem putere să ne mai mișcăm
Și privim în urmă, oare ce aflăm?
Ce ne mișcă oare? Oare ce să fie?
Ce motor ascuns ne dă energie?
Pentru ce-am venit, care-a fost menirea?
Banii și averea??? Nu, era iubirea!
Patimă, iubire, lacrimă și zâmbet,
Toate-aceste stări, au un nume: suflet!
Oameni lângă oameni, oare cât petrecem?
Din pământ suntem, în pământ ne ducem!
Când ne transformăm? Nici n-avem de știre!
Ce luăm cu noi?
Suflet și iubire
poezie de Florentina Mitrică (4 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre jocuri, poezii despre înălțime, poezii despre învățătură, poezii despre știri sau poezii despre zâmbet
Zilele pe cai mărunți
zilele pe cai mărunți
bat în târguri cu potcoave
și brăzdează fața lumii
pe când sclavii strigă: Ave!
herghelii nenumărate
vin în zgomot de trăsuri
și convoi după convoi
trec prin noi fără măsuri
șiruri lungi de deținuți
spală zarea pe retină
și se duc să moară unde
nu mai află nici o vină
zilele pe caii mici
trec cu timpul în spinare
și la fiecare poartă
lasă câte-o întrebare
nu mai cercetați oglinda,
trăsăturile din carte
că nu ne mai recunoaștem
în atâtea cioburi sparte!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre sclavie, poezii despre vinovăție, poezii despre cărți sau poezii despre cercetare
Gânduri
Scrutând cerul și pământul
Se întreabă marinarul:
Încotro se duce vântul
Și de unde vine valul?
Filozoful, blând cu firea,
Cugetă privind natura:
Unde zboară fericirea
Și de unde vine ura?
Trec cu griji și trudă anii
Și se-ntreabă și săracii:
Oare unde se duc banii
Și de unde vin gândacii?
poezie de Octavian Cocoș (27 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre natură, poezii despre marină, poezii despre gânduri, poezii despre filozofie, poezii despre fericire sau poezii despre bani
Vin iubirile...
Vin iubirile ca bruma și se lasă peste toate,
Strălucesc pe-a noastră cale, numai noi nu le vedem,
Căutăm sclipiri de aur chiar de știm că nu se poate
Și ne supărăm degeaba când dorim și nu le-avem!
Vin iubirile ca ploaia cea călduță și de vară
Răcorind smaraldul vieții, însă noi mereu fugim,
Ne e teamă, cred, de ploaie, însă ploaia vieți-i rară,
Ea ar vrea să ne cuprindă, însă noi ne-adăpostim!
Vin iubirile ca ziua după nopți de întristare,
Însă noi, fugind de noapte, ziua n-o putem zări,
Ne dorim s-avem de toate, chiar de știm că-s trecătoare
Însă ne dorim prea multe, și n-avem cum le trăi!
Vin iubirile prin iarnă, și prin toamne, și prin veri,
Și prin primăveri cu floare ce se scutură apoi,
Fiecare are-o clipă până-n soare, de prin ieri
Și de n-o primim în suflet nu mai trece pe la noi!
Vin iubirile ca viața, cu un răsărit și-apus
Și ne stau cu drag în cale, poate, poate le-om vedea,
Dar mândria ne orbește, și privim mereu prea sus...
Își iau zborul spre departe... Nu mai vin... nu le chema!
poezie de Lili Șipoteanu (15 noiembrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre noapte, poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre toamnă sau poezii despre supărare
Zbor spre înapoi
Aș vrea să trec în zbor spre înapoi,
Să cat apusul zilei ce-a trecut
Și clipele ce-odată le-am pierdut,
Epave triste printre timpuri noi.
Aș vrea să plec spre un tărâm de vis,
Sunt pelerin etern spre alte zări,
Să calc tăcut virginele cărări
Ce se opresc pe buze de abis.
Purtat din Răsărituri spre Apus,
Am eșuat, sunt dus de-al vieții val,
Închis într-o clepsidră de cristal,
Aș vrea să mă strecor de jos în sus.
Și cucul cântă parcă tot mai rar,
Tic-tac-ul se aude mai încet,
Se-nvârte timpul într-un trist balet
Și agățat atârn de secundar.
Din ceas se varsă-al clipelor șuvoi
Și-aș vrea sa le întorc din praf de drum,
Iar printre norii albi, cu vârf de fum,
Aș vrea să trec în zbor spre înapoi.
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre tăcere, poezii despre prăpăstii sau poezii despre pelerinaj
Timpul tiranic
Timpule, tiran scârbavnic
Ce ne ții pe toți în gheare
Și ne-ndurerezi amarnic
Cu-a ta cruntă nepăsare.
De ce treci și lași în urmă
Chipuri triste și ridate?
Anii tăi sunt doar o turmă
De-amăgiri reci și deșarte.
Și de ce ucizi destine
Și speranțe și visarea
Când te duci și iei cu tine
Tinerețea și vigoarea?
Rătăcești ca o nălucă,
Un elan cumplit te mână,
Ce e verde se usucă,
Ce e viu cade-n țărână.
Stăpânești tot ce-i părelnic
Și te umpli de trufie,
Însă și tu ești vremelnic,
Căci dispari în veșnicie.
poezie de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde sau poezii despre tinerețe
Trec anii peste vreme...
Trec anii peste vreme și vremea peste ani
nici gândul nu mai poate din urmă să-i ajungă,
la poarta neuitării doar lava din vulcani
cu amintiri aprinse încearcă să mai plângă.
Nici timpul nu mai vine în ritmul său banal,
secunde dilatate duc ziua mai departe,
trecând-o peste noapte pe coama unui val
din marea zbuciumată a vorbelor deșarte.
Se clatină lumina din falnicul văzduh
de-atâta grea prostie de-a valma aruncată
prin poezii orfane și fără pic de duh
ce și-au găsit cuvântul în coada de lopată.
Mă-ascund fără zăbavă în golfu-adiacent
să regăsesc uitarea sub umbrele opace
aduse peste noapte de vântul ascendent
din margini de iubire, venită să mă-mpace.
Îndată și tăcerea se-așterne, ca un scut,
o liniște cerească pe gânduri se întinde,
vin amintiri senine pe aripi de sărut
iar dorul tău, iubito, în brațe mă cuprinde.
poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre vulcani, poezii despre uitare sau poezii despre sărut
Trec anii peste vreme...
Trec anii peste vreme si vremea peste ani
nici gândul nu mai poate din urmă să-i ajungă,
la poarta neuitării doar lava din vulcani
cu amintiri aprinse încearcă să mai plângă.
Nici timpul nu mai vine în ritmul său banal,
secunde dilatate duc ziua mai departe,
trecând-o peste noapte pe coama unui val
din marea zbuciumată a vorbelor deșarte.
Se clatină lumina din falnicul văzduh
de-atâta grea prostie de-a valma aruncată
din guri neostenite, dar fără pic de duh,
ce-și caută cuvântul în coada de lopată.
Mă-ascund fără zăbavă în golfu-adiacent
să regăsesc tăcerea în umbrele opace
aduse peste noapte de visul ascendent
din margini de iubire, venită să mă-mpace.
Îndată și tăcerea se-așterne..., ca un scut,
o liniște cerească pe gânduri se întinde,
vin amintiri senine pe aripi de sărut
iar dorul tău, iubito, în brațe mă cuprinde.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 11.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde
Transhumanță
Caut o poartă plină spre lumile din mine,
O separație clară între urât și bine,
Duc timpul în trecut, să-l simt în siguranță,
El, gentilom ucis de propria-i elegantă,
Duc timpul în trecut, îl trec eu pragul clipei,
Căci nu mai pot a duce blestemele risipei,
Când amintirea însăși nu are adăpost,
Când lucrurile strâmbe înving fără de rost,
Duc timp în agonie, pe brațele-mi firave,
Sperând că-l pot salva de mințile bolnave
Care-i privesc sclipirea fiind cea de pe urmă,
Cât el într-o clepsidră, stors de durere, scurmă,
Refuz să mă opresc, refuz să-l dau pieirii,
În fond doar el cunoaște drumeagul nemuririi,
În fond doar el cunoaște ce cale se afundă
Și unde e vârtejul, iubirii ce inundă,
Duc timpul în trecut, să-l vindec pentru-a fi
Iar el pentru aceasta adaugă o zi
După o alta stinsă, într-un jurnal secret,
În limba cunoscuta de orișice poet
Ce scrie despre-atingeri ce nu sunt trecătoare,
În lumea noastră moartă de-atâta tulburare...
Caut salvarea clipei, ca într-o transhumanță
Duc timpul în trecut, să-l simt în siguranță.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre siguranță, poezii despre secrete, poezii despre salvare, poezii despre poezie sau poezii despre oi
A venit toamna
Cad frunze ruginii și se aștern covor
Sub pașii mei foșnesc ca șoaptele de-amor
Pe cer, deasupra mea, plutește un cocor
Ce pare rătăcit de stolul călător.
E toamnă și pustiu, și parcul este trist
Pe strâmtele alei e doar un polițist,
Iar eu mă plimb tăcut, de parcă-s un turist
Intrat într-un tablou în stil renascentist.
Un nor mare și gros se-apropie grăbit
Și ploaia va cădea din ceruri negreșit
Iar soarele s-a dus ușor spre asfințit,
Căci ziua s-a scurtat, iar noaptea s-a lungit.
Pe-o creangă, în copac, un corb de abanos
Se uită cu nesaț la un covrig de jos
În timp ce lacul mic, care zâmbea frumos
Acum îmi pare-a fi un pic morocănos.
Spre casă mă îndrept, că s-a întunecat
Și parcă din senin răcoarea s-a lăsat
Un câine vagabond a pagubă-a urlat
Că toamna e aici, iar vara a plecat.
poezie de Octavian Cocoș (4 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre vagabondaj, poezii despre turism sau poezii despre polițiști
PÂN' LA CER...
Pân' la Cer, gândul îmi zboară
Ducând pietrele-mi de moară,
Pân' la Cer inima-mi duce
Și durerea de pe Cruce,
Pân' la Cer și mai departe,
Zboară verb din Sfânta Carte,
Cu o aripă ușoară
Dintr-o țară-n altă țară;
Pân' la Cer zboară cu dorul,
Înviat, Mântuitorul,
Care zilele își poartă
Spre a veșniciei poartă
Și vrea oile din turmă
Să urmeze a Lui urmă
Ca a Cerului iubire
Să le-mbrace-n nemurire!
poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verb, poezii despre sfinți sau poezii despre mântuire
Timpul
după poezia cu același titlu, de Irina Rambu
Timpul nebun aleargă în neștire,
Timpul consumă povești de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de ești în Baleare.
Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poți să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.
Timpul e viață și timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos și timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!
poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre povești de dragoste sau poezii despre picioare
La un popas aniversar
Cum zboară anii, cine îi zorește?
O clipă-mi pare doar c-am ațipit;
Cu perii albi migdalul înflorește
Și ne trezește-n zori un ciripit.
Mai ieri copii, de-acum îmbătrânim,
Numai privirea ne-a rămas vioaie,
Prea multe anotimpuri cumpănim,
Prea multe-nvăluiri de nori și ploaie.
În valuri anii se zdrobesc de coastă,
Mai des se strică roata la fântână,
Ne sperie orice urcuș spre creastă,
Ziua cu noaptea molcom se îngână.
Vin anii-n care nu găsim plăcere,
Se subțiază "funia de-argint",
Se-nchid spre uliți ușile-n tăcere,
Nu mai simțim parfumul de iacint.
Cum zboară anii, cine îi zorește?
O clipă-mi pare doar c-am ațipit,
Dar setea de lumină-n suflet crește
Și știu de ce mi-e pasul mai grăbit.
Visăm mai des la lumile celeste
Unde lumina n-are stăvilar,
Însă, pe drum, toți scriem o poveste
Mânați de vraja unui cânt stelar.
poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Înțelesuri (23 aprilie 2019)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele sau poezii despre sperieturi
Timpul
Bătrânul timp umblă hoinar,
Un veșnic erou legendar;
Zboară filele din calendar,
Suflate de-un vânt secular.
Și nu se oprește niciodată
Din goana lui spre nicăieri
Și te trezești așa, deodată
Că veșnic azi devine... ieri!
Astfel trec anii în neștire,
Să îi mai numeri n-are rost,
Ci doar să constați cu uimire
Că-n loc de este spui "a fost"...
Dar timpul în loc nu se oprește,
El de nimic n-are habar;
Fuge mereu, se tot grăbește,
De vrei să-l întorci, e-n zadar.
Nu-i pasă de flori ofilite
Și nici de vise neîmplinite,
Merge mereu tot înainte,
De parcă n-ar avea nici minte.
Nu are mâini și nici picioare,
Nu are cap, nici viață n-are,
Nimeni nicicând nu-l va înțelege,
El este timpul n-are lege!
poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre prezent
Aș vrea
Aș vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută:
Înțelegînd al vieții rost,
Aș vrea să fiu străjer în post,
Și chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămîn în luptă.
Aș vrea să fiu ce n-am fost ieri
Și nicicînd înainte:
Prin lumea plină de plăceri,
Să fiu așa cum Tu îmi ceri:
Să nu m-abat spre nicăieri
Din drumul vieții sfinte.
Aș vrea să fiu ce alții nu-s
Și nici nu vor să fie:
Mergînd prin viață spre apus,
Să nu mă las de valuri dus,
Și să mă 'nalț mereu mai sus,
Din timp spre veșnicie.
Aproape-aș vrea să fiu oricînd
De cei ce trec prin lume
Sub greul crucii suspinînd,
Dar și de cei căzuți din rînd,
Rămași în urmă, sîngerînd,
Răniți fără de nume.
Aș vrea să fiu un simplu glas
Care să strige-ntruna,
Că din al mîntuirii ceas
Secunde doar au mai rămas.
Iar cei de azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.
Aș vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Cînd Se va-ntoarce ca-Mpărat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanți ce mi-i i-a dat:
"O, bine, slugă bună!"
Și aș mai vrea să fiu ceva:
O rază lucitoare!
Și strălucind în lumea rea,
Să duc lumină undeva,
Să încălzesc pe cineva,
Și să mă-ntorc în soare.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ziua de naștere, poezii despre sfințenie sau poezii despre plăcere
Despre noi
Scânteia iubirii din ochi ți s-a stins,
Acum ești o simplă femeie
Cu lacrima ștearsă și sufletul nins,
Pierdută în Calea Lactee.
Tristețea răsună-n timpane de sfinți
Ce sorb din lumina divină,
Iar eu ți-s complice și plângem cuminți
Un dor ce-a murit fără vină.
În preajmă nimic nu mai este ca ieri,
Nimic nu mai are culoare,
Nu-mi dai mângâiere, alinturi nu-mi ceri,
Nici gânduri nu stau în picioare.
N-ai zice că viața-i zidită în noi,
Nici moartea nu vine pe cale ;
Tu pari o nălucă, iar eu un strigoi
Ce poartă cămașă de zale.
Doar timpul nu iartă, luându-și tribut
De clipe ce ard inumane,
Ești suflet ce zace în trup de-mprumut
Ce-mi presură sare pe rane.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (16 octombrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre strigoi
Trec anii mei...
Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedeslușit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârșit.
Și-atâtea vechi speranțe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.
Nu am crezut că timpul le adună
să le aștearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să știu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care își jură
credință falsă pe un vechi altar.
Privirea ta, rămasă peste vreme
pe umbra unui gând întârziat,
revine din trecut să mă recheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? - falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor...!
Îți voi păstra doar amintirea vie
în insomnii cernute peste dor!...
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre păsările călătoare, poezii despre păsări sau poezii despre promisiuni
Iubiri apuse
Se face iar târziu în templul din noi
Răsare cenusiul din depărtari nefaste
Nimic din ceea ce-am fost doi
Nu mai păstrează rugul atingerilor caste.
Spre noi pornim din nou mai neatenți
Nu mai avem corăbii să ne poarte
Suntem tot mai săraci, mai imprudent
Iar fluierele lui Pan ne duc departe...
Pe menuete stranii ne oprim
Cu același ritm de zodii infidele
Spre marea destrămare poposim-
Îngeri ai sortii, despartiti în stele.
Fii ai eterului, c-ofrande deșteptam
Luminile ce-au fost cândva zeiesti-
Plenara noastră clipă o păstrăm
Sfidând retorica iubirilor lumești.
Si rătăciți între melancolii severe
Crucificati pe puntea iubirilor apuse
Trufași ne întoarcem piosi în amintire
Cum melcii zac cuminți în propriile vise.
poezie de Veronica Stănilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre sărăcie, poezii despre oratorie sau poezii despre melancolie