Cu iubirea pe plai

M-am dus cu iubirea pe plai
Şi îngeri musteau din adânc,
Bunico, doar tu nu erai!
De-aceea, cu cerul, te plâng.

În crâng, risipindu-se lin,
Bunico,-mi trec ochii spre stele.
Poate c-o să ne întâlnim
La marginea lumilor mele.

Te-am pus, o muşcată,-n pridvor,
Bunico, să-mi fii mai aproape,
Venit-a un vânt trecător,
Te-a dus printre lacrimi, departe.

De dor şi de vis, mă anin,
Bunico în cuiul icoanei,
Şi iarăşi în noapte suspin,
Ascultând poveştile mamei.

Ţi-am pus în privire poteci,
Şi lampa din nou am aprins,
Bunico, dar tu nu mai treci
Prin buclele noastre de vis.

Şi flacără-n cer m-am făcut,
Din vatră mustind... şi izvor,
În ceruri, mă văd licărind.
De tine, bunico, mi-e dor.

Oftez, dar tu dă-mi un sărut
Şi mângâie-mi chipul aprins,
Bunico, nu pot să te uit,
Doar tu eşti singurul vis...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Icoană vie-a bunilor mei dragi
La tine îngenunchi... Te-ntreb ce faci
Bunico, pe tărâmurile sfinte,
De mine dacă-ţi mai aduci aminte.

Te văd plângând în vis... Mi-e dor de tine!
De nopţile de iarnă, de câmpii,
De clipe de miraj şi fericire,
De sat şi de alei, de caişi, de vii...

Mi-e dor de anii de copilărie,
De toamna cu miresme de gutui,
Mi-e dor bunico şi de pâinea coaptă
În sânul cald al anilor târzii.

Mi-e dor de focul sobei, de ilicul
Şi ia ta cu flori ţesute-n poale,
De sărbători mi-e dor... Şi de bunicul!
De zilele cu iz de sărbătoare...

Mi-e dor de moş Crăciun şi de zăpadă!
De brazi mi-e dor, de cumpăna fântânii,
Mi-e dor bunico, să mai ies la poartă
Şi să mai stau de vorbă cu românii!

Mirosul de gutui mă-mbie iară
Şi arămie-i pâinea din cuptor,
Mi-e dor de voi în fiecare seară
Şi de românii mei îmi este dor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc, bunico...

Îmi amintesc mereu, bunica mea,
Cum mă ţineai cândva în poala ta
Şi îmi spuneai poveşti cu zmei şi zâne...
Şi-acum le-aş asculta dacă le-ai spune...

Dar altă lume te-a furat, departe,
Tu dormi în ceruri şi te-ascunzi în noapte.
Îmi mângâi păru-n vis şi plângi. Ştiu bine,
Scumpă bunică, îţi e dor de mine.

Te-ntoci pe rumuri tainice, te pierzi,
La geamul meu, cuminte, te aşezi...
Priveşti cu ochii-n lacrimi lumea mea.
Bunico, te iubesc, oh, nu uita!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunico, mi-e dor de tine...

Bunico, din Cer mă priveşti,
Iar casa e goală, pustie.
Mi-e dor frumos să citeşti
Din cărţi... câte-o poezie.

Sufletul îmi arde, mi-e dor
De copilărie, fructe coapte.
Să mă săruţi pe frunte uşor
Şi să-mi dai cozonac cu lapte.

Când vin de afară-n grabă
Pe prispă vreau să te zăresc.
Şi să te ajut la treabă,
Toate astea îmi lipsesc...

Mi-e dor când seara se lasă
La pieptul tău să mă pun.
Iar pe suflet, ce m-apasă
Cu încredere să-ţi spun.

Mi-e dor de zilele-n care
La teme tu mă ajutai.
Cu multă atenţie şi răbdare
Dulce, calm îmi explicai.

Iubeam primăvara, mărţişorul
Atunci când eram mică.
Azi îmi accentuează dorul
Şi-mi amintesc de-a mea bunică.

Mi-e dor în ochi să te privesc,
Să-ţi spun "Noapte bună".
Acum la mormânt sosesc
În fiecare săptămână...

Bunico, chiar dacă-ai plecat
Mă gândesc la tine zi şi noapte.
Te iubesc, nu te-am uitat
Legătura există şi după moarte!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru bunica mea (celei mai bune bunici)

Oh, nici nu ştiu să-ţi spun ce-mi eşti!
Zâna cea blândă din povesti,
Zână din stele întrupată...
Cu mâna ta catifelată,
În mângâieri unduitoare,
Cu ochii strălucind în soare,
Surâs cu pletele de nea,
Te-ai zămislit, bunica mea.

Oh, nici nu ştiu să-ţi spun ce-mi eşti...
Din ce tărâmuri îngereşti
Te-ai coborât?! Blândă bunică,
Prin tine pruncul se ridică,
Nădejdea braţului tău drept.
M-ai învăţat saă râd, să iert,
Mi-ai arătat cu-nţelepciune
Alaiul lucrurilor bune.

Zâna cea blândă din poveşti,
Din ceruri astăzi mă priveşti.
Ce sfântă zi! Ce lacrimi calde!
Timpul în timpuri se desparte,
Lăsând un gol uitat în zare...
Azi, eu ţi-am pus o lumânare!
Şi-mi plânge sufletul de dor
Bunico! Îngeri cântă-n cor...

Zână din stele întrupată...
Şi toate-au fost, au fost odată!
Când adormeam, bunica mea,
Plângând, cu fruntea-n mana ta.
Din ochii-ţi, curg mărgăritare,
Sunt albii fluturi de ninsoare.
E-un vis în suflet încrustat...
Bunico, vezi, nu te-am uitat!

Cu mâna ta catifelată
Prindeai argintul sub broboadă.
Şi anii-n cute-adânc săpate,
Îţi mai furau câte o noapte.
Ierni aspre ţi-au crescut la tâmplă
Bunica mea, bunică scumpă.
Acum, în muguri de lumină
Te-ntorci şi mă privesti străină.

În mângâieri unduitoare
Îţi simt prezenţa la icoane,
În rugăciuni, în miez de noapte...
Şi parc-aud a tale şoapte.
Suspin... E-o poză... A rămas
Veghind al morţii tale ceas.
Şi lacrimi curg... la crucea ta,
Vin iar cu flori, bunica mea.

Cu ochii strălucind în soare
Te văd... şi-atât de rău îmi pare
Că nu mai sunt copil... Cărunt
Mi-e părul şi încep să uit.
Poate că-i vremea de a fi
Şi eu bunică într-o zi
Şi-mi e din ce în ce mai greu
Şi plâng şi plâng şi plâng mereu!

Surâs cu pletele de nea,
Cât te iubesc, bunica mea!
Şi dac-a nins la tâmple iar
Eu am tot sufletul de jar.
Sunt ca o mare pe furtună,
Cu grijă scoicile-şi adună
Şi în adâncuri de cleştar
Le-ngroapă iar şi iar şi iar.

Te-ai zămislit bunica mea,
Parcă din ierni de catifea
Şi îngeri tâmplele ţi-au nins,
Povestea mea de dor şi vis.
Se scutur' florile de tei
În lacrimă, din ochii mei
Şi sufletu-mi - un clopot, bate.
Bunico, eşti aşa departe!

Te-ai zămislit bunica mea,
Surâs cu pletele de nea,
Cu ochii strălucind în soare
În mângâieri unduitoare,
Cu mâna ta catifelată...
Zână din ceruri întrupată,
Zâna cea blândă din poveşti,
Oh, nici nu ştiu să spun ce-mi eşti!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunico!

Bunico, te văd şi te admir de multe ori,
Stând singură pe-o bancă într-un parc
Sau cea ce-ţi este mai aproape,
Lângă un bloc, unde este casa ta
Sau pe băncuţa umbrită din curtea ta.

Dă-mi voie lângă tine să stau
Şi să aflu care ar fi neliniştea ta,
Bunico, nu-i aşa că ce urmeaz a depana
Este adevărul multora de seama ta?

Că de dor ţi-e sufletul cuprins
Şi pe chipu-ţi brăzdat de timp,
Lacrimi calde şiruiesc,
Alinarea să-ţi astâmpări?

Că ţi-e dor de casa de la ţară,
De grădina-n primăvară,
De ciripitul din zăvoi,
De liniştea iernii şi serii reci,
Ce-îţi amintesc de-ai tăi iubiţi părinţi
Şi acei oameni simpli şi cuminţi?

Că ţi-e dor de-ai tăi copii,
Departe de tine duşi
Şi-nstrăinaţi prin lume,
Ca-aşa lor le-a fost scris,
Să nu stea aproape de tine?

Că ţi-e dor de-ai tăi nepoţei,
Care nu cresc şi în ochii tăi,
Poveşti de la a lor mamă mai ştii,
Fără să-i poţi îndeaproape iubi şi drăgăli?

În braţe ai vrea tu să îi strângi
Şi un sărut de noapte bună să le dai,
Să îi priveşti în ochii sinceri, vii
Şi să îi vezi cum cresc ei mari.

Şi tristă eşti că nu-s aproape,
Să le-asculţi ale lor şoapte
Spuse noaptea –ntr-un vis,
Când la imagini cu îngeraşi şi zâne,
Pe a lor chip frumos, candid,
Un surâs gingaş apare.

Că ţi-e dor de-o viaţă tihnită,
Cu toţii, de la mic la mare, să fiţi,
Bucuriile să vi le împărtăşiţi
Şi în fericire cu toţii să vă înveseleţi?

Bunico, cu al tău sincer gând
Îi însoţeşti mereu, pe oriunde ei sunt
Şi le doreşti sănătate şi spor în toate
Şi –a lor mulţumire şi împlinire
Îţi umple sufletul de fericire.

Bunico, cu chip blajin şi tâmple cărunte,
Te-aştepţi ca-ntr-o bună zi, ai tăi,
Casa cu a lor prezenţă să ţi-o umple,
Să simţi respectul şi recunoştinţa
Pentru ceea ce eşti tu de fapt pentru ei.

Bunico, icoană sfântă pentru ei tu eşti
Şi întelepiunea ta adunată-ntru-un răstimp,
Te va ajuta să înţelegi că fiecare,
Are-un drum scris sigur de urmat,
Să fii împăcată cu tine şi cu-un suflet curat,
Că-n astă viaţă niciodată nu ai pregetat,
Să te lupţi cu adevărat şi ce-ai avut de dat, ai dat,
Şi cuvântul tău de ei, copii, nepoţi să-ţi fie respectat.

Acum eu plec, dar voi mai reveni
Să-mi povesteşti mai pe îndelete,
De-ale tale reuşite sau poate regrete,
Sufletul să ţi-l descarci şi amărăciunea ta
Să se transforme-ntr-un vis frumos aidoma.

poezie de Georgeta Ganea (30 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept

când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
(fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine)
mai ştii când cu degetele murdare de magiun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...
acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare, bunico!

lasă-mă să-ţi spun ceva despre locul în care
am locuit noi doi apoi tăcând ca o umbră
o să aştept
când plouă îmi aud copilăria
în aburul ei te văd bunico
dimineaţa devreme cum
îmi linişteai somnul
cu un sărut
fiecare atingere o simt în anii scurşi
prin clespidra din mine
mai ştii când cu degetele murdare de majun
desenam pe geam ochii lui tata?
cândva mă tăvăleam prin cenuşa din faţa sobei
şi nu spuneai nimic...

acum mi-e inima strânsă ca un purece
salt din durere în durere
oftez
dar nu spun nimic
fiecare zi mă interoghează
ca pe un condamnat
mă ridic şi privesc în noapte
poate îmi trebuie un sprijin
iubire şi încredere sau
câte puţin din fiecare

e noapte şi plouă

îmi cer iertare, bunico!
în casa în care am iubit prima oară
s-a instalat un păianjen
mirosul greu de mucegai se izbeşte de mine
ca o linişte de lampa ne aprinsă de multă vreme
faţa de masă s-a rupt pe la colţuri
nucul din curte sub care bunicul potcovea caii
s-a maturizat
scrânciobul a îmbătrânit şi el
gardul dintre noi şi unchiul s-a scorojit
în rest sunt toate cum le ştii
din când în când timpul
mă strânge de piept
dar nu-i bai...

e noapte şi plouă
cobor în întunericul din mine şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştergarul

Bunico, spală iară
ştergarul ce-am ascuns,
l-am înroşit de ouă,
de faţa lui Iisus!
Cu zâmbet de dulceaţă
şi mersul legănat
se apuca, sărmana,
să-ndrepte ce-am stricat.
Şi mă-nvăţa iar sfatul
ce zilnic mi-a mai spus:
"Ce greşeşti, nu ascunde,
ne iartă şi Iisus!"
Am înroşit azi ouă,
ştergarul am păstrat.
Iată, bunico dragă!
Şi eu am învăţat!

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

O văd acum... sfioasă, blândă – un dulce vis – bunica mea
Cum scoate banii strânşi cu trudă, toţi, adunaţi într-o basma.
Îmi joacă ochii-n lacrimi, Doamne. Cu mare trudă-i adunase
Şi la nepoţi, ca moştenire, bunica-n urmă îi lăsase.

Azi picură cu frunze de miere şi de ceară.
Se-apropie secunda plecării... Este seară!
Îţi mângâi tâmpla ninsă, bunico. Eşti departe.
Te-ai dus – o mângâiere de aină şi de şoapte.

De-acum îmi eşti icoană, speranţă şi minune.
Tu ai plecat grăbită, dar m-ai strigat pe nume.
Poate-ai lăsat prin mine o sacră măştenire –
Poveste de lumină, de tihnă şi iubire.

Vezi?! Lacrima îmi curge. Mă tot gândesc la tine...
Tu treci, un înger încă, spre sferele divine.
O lacrimă îmi curge şi mă-ncunună stele,
Icoană de lumină,-ngenunchi bunici mele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vin florile, bunico – am întrebat-o deodată, că –mi fac punte şi mă trec dintr-un vis într-altu'!

Le adună îngerii din sufletele oamenilor visători – zise ea – şi Doamne-Doamne ne dăruieşte pâinea şi binecuvântarea cerului, să rămânem stele când n-om mai fi. Apoi se aplecă să-mi vadă sufletul... Respiram într-un fel sau altul rugăciunea ei..

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil)
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carter Webb: Bunico, nu e în regulă să deschizi uşa dacă n-ai nimic pe tine.

replică din filmul artistic Pe tărâmul femeilor, scenariu de Jon Kasdan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Bunico, m-ai învăţat să înfrunt viaţa, să nu îmi fie teamă,
Iar astăzi îmi lipseşti, de dor strâng în braţe o ramă.
Îmi e dor să adorm la pieptul tău, îmi e dor să te ţin de mână,
Printre atâţia oameni răi îmi e dor de o vorbă bună...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (1 februarie 2019)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe eşti, bunico...

Am venit aici la tine,
Tare mult îmi lipseşti
Ceva s-a rupt din mine
La mormânt, azi mă primeşti.

Am sosit cu flori
Plânsă, suparătă tare
N-am uitat de lumânări
Şi vreau o îmbrăţişare...

Dar nu se mai poate
Eşti acum în Rai.
Ai plecat departe,
Nu poţi să îmi dai...

Astăzi, te sărbătoream
Era fericire mare,
Din păcate, nu te am...
Ştii cât îţi duc dorul, oare?

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sărbători

A-mpodobit aseară bradul
Bunica mea printre suspine,
În ochii ei citeai doar iadul,
Privind absent spre ţări străine.

Acolo ai ei copii plecaţi,
Muncind din greu pentru o pâine,
Acolo-s mame... dar şi taţi
Ce nu au dorul cui îl spune.

A-mpodobit aseară buna
Un brad sărac, de prin cătun,
Ai ei nepoţi o-ntreabă întruna,
Bunico... vine moş Crăciun?

Printre străini ai o dorinţă,
Dorinţă-n suflet, să revii,
De sărbători, ce umilinţă
Să stai departe de copii.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepoata: Bunico, ce bine că ai venit!
Bunica: De ce?
Nepoata: Păi, a zis mama că numai tu ne mai lipseai...

replici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iernilor la sate

Visăm şi azi la sărbători,
La postul mare, la Crăciun,
Un foc în sobă, ori ninsori,
Visăm la zarva de pe drum...
Visăm şi noi la Pluguşor,
La Steaua... la urări visăm,
Când prunci la mama în pridvor,
În poală pruncii ni-i culcăm...

Visăm şi azi la sărbători,
La clopotul vuind a jale,
La zile aspre, cu ninsori,
La ţuică fiartă, la sarmale...
La tâmpla blânzilor bunici
Şi la poveşti, la cozonac.
Ia ţesută cu arnici
Venind din timpul geto-dac.

La postul mare de Crăciun,
Şi-nmiresmatele odăi.
A cozonac, gutui şi fum
Ce se revarsă peste noi.
Nămeţi pe vechiul rezalit
Acopăr tainice istorii
Şi-nsingurat precum un schit,
În ardere, făclii sunt zorii.

Un foc în sobă, ori ninsori –
Frânturi de vis, copilărie,
Ne mai apar în timp, în zori –
O amintire încă vie.
Urciorul într-un loc ciubit,
Postava, strachina din care
Bunicul supa şi-a sorbit...
Masa din lemn, cu trei picioare...

Visăm la zarva de pe drum –
Amnar şi ceas, voal şi făclie
Şi în clepsidră totu-i scrum.
Decât o coală de hârtie
Pe care îngăimam poveşti.
Cuvântul – lacrimă şi clopot.
Copil, aici mă regăseşti,
Sub clipele trecând în ropot.

Visăm şi noi la Pluguşor,
Visăm la "Iarna pe uliţă".
Iar eu, să fiu colindător,
Să-ţi bat, bunico, la portiţă.
Visez să-mi dai colaci şi nuci,
Ori mere, bani şi cozonac...
Acum e satul cuib de cuci
Şi vezi?! Nu îmi mai e pe plac.

La Steaua, la urări visăm...
Suntem la tâmple albi acum,
În sat ne-ntoarcem, aşteptăm...
Şi toţi suntem stingheri... pe drum...
Sub storul sufletului meu
E plâns, dureri, amar şi jale,
Se-aude clopotul vuind...
Bunico,-i glasul dumitale?

Când prunci, la mama în pridvor,
Aleargă s-o sărute,
De tine mamă plâng, mi-e dor
De tâmplele-ţi cărunte...
Mi-e dor de sărutarea ta,
Oh, ce dor mi-e de tine!
Aş vrea să măicuţa mea,
Aici, mereu, cu mine.

În poală pruncii ni-i culcăm –
Un leagăn de iubire
Şi către cer ne înălţăm
Crâmpei de fericire.
Ardentelor dorinţi, copii,
Suntem flamura vieţii,
Ascunşi pe ceruri viorii,
Sub faldurile ceţii.

În poală pruncii ni-i culcăm,
Când prunci, la mama în pridvor,
La Steaua, la urări visăm,
Visăm şi noi la Pluguşor.
Visăm la zarva de pe drum,
Un foc în sobă, ori ninsori,
La postul mare, la Crăciun,
Visăm şi azi la sărbători...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua iei

mă privesc în fântâna timpului
cerul răsturnat îmi desenează nimb în jurul
brazdelor semnând adânc obrajii
bunica
icoană în fereastra inimii
îmi cântăreşte gândul
ce ai ucis de te-ai sfinţit?
am ucis
bunico
toate iile pe care le-ai ţesut cu drag
la războiul acela rumegat acum de vreme
şi nu-ţi pot cinsti azi mâinile
cugetul
nu am niciuna la care să mă rog
ţi-ai brodat zilele in ele
şi le-ai dus cu tine
în odihnă
lăsând doar dorul

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Un diamant ai fost
În sufletul nost',
Ai plecat devreme,
Şi toată lumea geme...

Un înger păzitor
Îmi eşti,
De pe un nor...
Buzele ţi-s reci,
Bunico, de ce pleci?

poezie de Alexandra Salomeea Filimon
Adăugat de Alexandra Salomeea Filimon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aida

- Bunico, o să-ţi punem placă,
I-a spus dentistul la consult.
- Mersi, dar dacă vrei să-mi placă,
Pune-mi "Aida"... Te rog mult.

epigramă de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barza

- Bunico, pasărea-asta mare
E păguboasă într-un hal,
Că, ori de câte ori apare,
O duc pe mama la spital!

epigramă de Petruş Luncaşu din Terapii de şoc (1997)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!