Afluxul vorbelor

Cuvintele par tot mai goale de-nţeles
sau poate-ascund mai multe deodată? –
ne adaptăm cu greu la miticul progres
redefinit într-o semantică ciudată.
Afluxul vorbelor, adesea prea abrupt,
cu vechi cârpeli ar vrea să ne convingă
că ce vedem deasupra este dedesubt,
iar aţa de cusut e bună pentru chingă.

Şi dacă vorba spusă pare prea puţin,
redefinim cuvinte oarbe pe lozincă
să-i lămurim pe neîncrezători deplin
că-n lupta vorbelor e-o cauză adâncă.
Venit cutezător din veacul ce-a apus,
speram că vorba poate fi utilizată
ca să rostim cinstit ce am avea de spus
cu sufletul deschis şi inima curată.

Dar în cuvintele strâmbate nefiresc,
cu vorbele-ncâlcite, fără învoială,
oricât aş căuta, nu pot să regăsesc
pur adevăr în ţesătura lor vocală.
Rămas fără răspuns în umbra de tăceri,
care-mi aduc în suflet dulce alinare,
de mai aud cumva ce-am auzit şi ieri
cu ciudă vă desfid, cuprins de indignare!

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti, 2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul

Mă tulbură şi-acum privirea ta
venind din amintirile pierdute
pe marginile unui ciob de stea
din haosul cu forme nevăzute.

Mă-ndepărtez, cu sufletul mai greu,
de umbrele din karma ta bizară
ce-ajung pe căile de vis mereu
să-mi tulbure tăcerea către seară.

Dar încă sper că pot să regăsesc
mirajul clipelor de altădată
când amândoi, iubindu-ne firesc,
ne întâlneam cu inima curată.

Acum chiar timpul pare încărcat
de mitice poveri necunoscute,
ce mi se-aştern în cuget ne-ncetat,
cu vorbe fără duh, întreţinute.

Iar vorbele-ţi strâmbate nefiresc
ajung arzând în mine ca o tramă,
când fără voie stau să te privesc
din vraja umbrei care se destramă

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dincolo de suflet... mai e loc

Nu judeca... o lume, după tine,
Când eşti cuprins de griji şi de dureri,
În noapte, te-au târât atâtea seri,
Şi peste rău... nu mai încape bine.

Când pe altarul vieţii arde foc
Şi te-a cuprins, puţin câte puţin,
Iar sufletul îţi pare că e plin...
Şi dincolo de suflet... mai e loc.

Şi dincolo de suflet cresc iubiri,
Sămânţa lor... răsare fără ploi,
Ajunge hrana inimii din noi...
Şi zâmbetul, tăcut, de trandafiri.

Şi dincolo de suflet umblă dor
Ascuns între iubire şi tăceri.
Lumină vie,-a gândului de ieri,
Prin soarele de dincolo de nori.

Şi dincolo de suflet... multe flori,
Mai pun culori pe umbrele din noi,
Oricât am fi de rătăciţi... şi goi.
Şi după nopţi... se mai ivesc şi zori.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi pentru că trebuia să-i dea un nume, Dumnezeu i-a spus FEMEIE. Despre ea este vorba... în ea trăieşti şi tot în ea mori. N-o poţi avea doar pentru tine, plaja fiindu-ţi doar ţie în prea puţine cazuri. Nu ştii dacă s-o iubeşti ori s-o alungi, oricum ar fi tot prizonierul sufletului ei eşti! Şi-atunci, iei cuvintele şi le arunci în apa ce pare că nu mai conteneşte să te provoace - a fi sau a nu fi exploratorul ei! Asta-i povocarea...

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştim de ce

Nu şti de ce ne treci adesea
prin fier şi oţet şi fier,
dar ştim că tot ce nu ştim astăzi
vom şti odat-acolo-n cer.
Nu ştim de ce suntem adesea
prea slabi, prea reci şi prea săraci,
dar ştim că Tu vrei mai datornici
şi mai puternici să ne faci.

Nu ştim de ce ne dai adesea
dureri şi lacrimi şi amar,
dar ştim că-n toate de-orice dată
se-ascunde-un nou şi dulce har.

Nu ştim de ce ne ceri adesea
slujiri şi jertfe şi poveri,
dar ştim c-o binecuvîntare
ne dai prin tot ce Tu ne ceri.

Nu ştim de ce ne duci adesea
în loc de chin ori de noroi,
dar ştim că-n orice loc e-o slujbă
pe care Tu o ceri de la noi.

Nu ştim de ce ne-opreşti adesea
să nu ne ducem unde vrem,
dar ştim că drumul fără Tine
ajunge cel mai greu blestem.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pune semnul minus...

Nu pune semnul minus
stării mele!
Poţi să o numeşti cum vrei,
poţi să o pipăi,
poţi să o cântăreşti,
să o pui sub lupă,
poţi să o şi guşti, dacă vrei!
Poate că vei spune că e prea dulce,
că prea mult zahăr
face diabet.
Sau vei spune că lucrurile nu sunt
aşa dulci cum par,
că ar trebui să mai scormonesc puţin
în inima lor,
în plămânii lor,
în ficatul lor,
pentru că undeva,
sigur,
voi descoperi amărăciunea,
fierea lucrurilor şi a sentimentelor.
Poate vei face grimase de dezgust
pentru că am pus prea mult întuneric,
şi-mi vei scoate ochii cu lumina
pe care o vezi pretutindeni,
că aşa ar trebui să fac şi eu...
Poţi să faci ce vrei cu starea mea!
Ţi-o ofer pe tavă.
Ia-o!
Disec-o!
Poţi să fii unilateral,
multilateral,
univalent,
plurivalent,
dar să nu pui semnul minus
stării mele,
pe care o recompun
din greu,
mereu,
mereu,
din ochii tăi,
din ochii mei,
din vorba ta,
din vorba mea,
din inima ta,
din inima mea!...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcală Cel Veşnic

Prea multe întrebări s-au adunat,
nici nu găsim răspunsuri pe măsură,
căci tot prezentul parcă-i răsturnat
într-un cazan alimentat cu ură.
Ne răsucim pe strâmte amăgiri,
purtăm în suflet false jurăminte,
dintr-un trecut cu multe amintiri
pe care le-am trădat mai înainte.

Ne îmbătăm cu-acelaşi nefiresc,
pe care-l cultivăm, fără-nvoială,
prin vorbele ce zilnic se-nvârtesc
în mintea noastră, ca într-o spirală.
Cuvintele de-valma, fără rost,
care ne ies, fără răgaz, din gură,
ne prelungesc trecutul prea anost
rămas străin în falsa-i conjectură.

Ne învârtim tot timpul într-un loc,
în ipoteze fără rezonanţă,
parcă-am descins din tristul iarmaroc
unde-am vândut şi ultima speranţă.
Tot aspirăm la falsele minuni
servite-n ambalaje colorate
de cei care se cred deja stăpâni
peste norod şi vieţile furate.

Avem în inimi doar un trist ecou,
măsură grea a vieţii-n impostură...
Păcală-al nostru, veşnicul erou,
ne ţine strict cu sufletul la gură!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorba spusă

Vorba ta odată spusă,
nu mai este vorba ta.
Purtată-i de vânt. E dusă.
La tine nu se va-înturna.
Ţie nu-ţi mai aparţine.
În zadar o vei chema.
Chiar de-i spusă rău, sau bine,
plecată-i din gura ta.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcală Cel Veşnic

Prea multe întrebări s-au adunat,
nici nu găsim răspunsuri pe măsură,
căci tot prezentul parcă-i răsturnat
într-un cazan alimentat cu ură.
Ne răsucim pe strâmte amăgiri,
purtăm în suflet false jurăminte,
dintr-un trecut cu multe amintiri
pe care le-am trădat mai înainte.

Ne îmbătăm cu-acelaşi nefiresc,
pe care-l cultivăm, fără-nvoială,
prin vorbele ce zilnic se-nvârtesc
în mintea noastră, ca într-o spirală.
Cuvintele de-valma, fără rost,
care ne ies, fără răgaz, din gură,
ne prelungesc trecutul prea anost
rămas străin în falsa-i conjectură.

Ne învârtim tot timpul într-un loc,
în ipoteze fără rezonanţă,
parcă-am descins din tristul iarmaroc
unde-am vândut şi ultima speranţă.
Tot aspirăm la falsele minuni
servite-n ambalaje colorate
de cei care se cred deja stăpâni
peste norod şi vieţile furate.

Avem în inimi doar un trist ecou,
măsură grea a vieţii-n impostură...
Păcală-al nostru, veşnicul erou,
ne ţine-n loc cu sufletul la gură!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori cerul e prea luminos

Uneori cerul e prea luminos
Sau are prea mulţi nori sau păsări,
Iar în depărtare-i un soare prea strălucitor
Care te face să te gândeşti la el.
De ce-i mâna mea prea tocită
Pentru a tăia propriile-mi imagini,
Mie însumi oribile,
Cu zâmbetele lor prea rodnice,
Aş vrea să cunosc
Imponderabila atingere-a buzelor
Pe care nu le pot ridica, dar pot;
Creatura cu chip de înger
Care-mi spune că doare
Şi care vede cum trupul meu
Se pierde-n nemernicie?
Nu există nicio pauză. Pune surâsul
Acolo unde s-au uscat lacrimile.
A rămas durerea îngerului;
Cuvintele lui ard.

Uneori inima unei femei este sărată
Sau are prea mult sânge;
Îi sfâşii sânul –
Şi văd că-i sângele meu,
Curgând din ea, dar al meu,
Şi-atunci mă gândesc
Că poate cerul e prea luminos;
Şi-mi privesc mâna,
Dar n-o urmez,
Şi-i simt suferinţa,
Dar nu mă doare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din adâncuri

Adaug speranţe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul şi fapta, dar vorbe puţine,
pot încă să fac mai mult decât ieri.

Privesc înainte, privesc în trecut,
aşez peste astăzi şi ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.

Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-aşez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.

Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfinţite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.

Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris şi liturgic mister.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din adâncuri

Adaug speranţe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul şi fapta, dar vorbe puţine,
pot încă să fac mai mult decât ieri.

Privesc înainte, privesc în trecut,
aşez peste astăzi şi ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.

Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-aşez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.

Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfinţite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.

Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris şi liturgic mister.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plus

Deodată m-am trezit cumva în plus,
Într-un castel pustiu şi fără nume
Cu porţile închise înspre lume
Şi zâmbetul speranţelor s-a dus.

Deodată mi se pare că trişezi,
Cuvinte goale iarăşi se complică,
Peceţi peste iluzii se aplică
Şi presupun că nici nu mă mai vezi.

Din lungile coloane s-au dedus
Doar nopţile ce nu aveau pereche,
Par insomnii într-o cetate veche,
Deodată m-am trezit cumva în plus.

poezie de Angelica Ioanovici din Cu tine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Da, Lia, e adevărat; aici, cel puţin, Nis are dreptate. Luci e un om minunat, nici n-am cuvinte cu care să-l caracterizez; nu trebuia să-i fi spus ceea ce i-ai spus. E clar că suferă enorm, îl doare în adâncul sufletului său minunat, l-ai atins tare, nemilos, într-un punct slab, sensibil... Poate ţi se pare incredibil, dar el chiar este sensibil, sentimental; are unele slăbiciuni, pe care însă nu doreşte să şi le arate faţă de ceilalţi.
Lia: Îmi pare rău, n-am vrut, de abia acum îmi dau seama că am greşit. De abia acum realizez cât de mult am greşit... Uff... De fapt, nici nu credeam aşa ceva despre el, nu ştiu de ce am spus, ce mi-o fi venit... Dar n-am vorbit serios. Vă rog să mă credeţi!
Alex: Acum e prea târziu să-ţi mai pară rău. Ceea ce ai spus, rămâne spus, nu mai poţi schimba nimic, oricât ai vrea, chiar dacă ai vorbit serios sau nu. Acum nu ne mai rămâne decât să sperăm că perioada de timp în care el vrea să rămână singur nu va fi prea îndelungată, ci mai scurtă. Altfel, nu ştiu cum ne vom descurca fără el.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 123

Nu, Timp, nu te făli că îmbătrânesc,
Că piramide noi ce s-au făcut
Nu-mi par a fi altfel, nu mă uimesc;
Ele imită lucruri din trecut.
Trăim puţin, de-aceea admirăm
Lucruri mai vechi, dar tu ne-ai amăgit;
Şi credem azi că noi le ridicăm
Uitând că de-al lor nume-am auzit.
Eu te desfid cu tot ce-ai consemnat,
Nu venerez prezent şi nici trecut,
Căci ce vedem şi tot ce ai păstrat
Sunt doar minciuni ce-n grabă le-ai ţesut.

Eu jur că-n veci voi fi adevărat;
Cu coasa ta nu pot să fiu tăiat.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurile Înţelepciunii

Pentru ori de câte ori am pierdut,
Pentru ori de câte ori am dat-o-n bară,
Pentru ori de câte ori am spus "Îmi pare rău",
Pentru ori de câte ori n-am spus –

Pentru fiecare inimă care a suferit din pricina mea,
Pentru ori de câte ori n-am întors şi celălalt obraz,
Pentru fiecare om căruia i-am provocat pagube
Datorită faptelor sau vorbelor mele:

Nu, nu sunt un ratat.
Ştiu că nu sunt o cauză pierdută.
Unele lecţii se învaţă mai greu.
Acum am toate lucrurile puse-n ordine.

Regrete? Am multe.
Dacă mi-a fost uneori silă de mine? Mi s-a-întâmplat.
Am plecat de multe ori departe,
Încercând să mă apropii de ceva inedit.

Ştiu încotro mă-îndrept, ştiu şi calea.
Poate călătoria durează un pic prea mult,
Dar nu toate regresele sunt eşecuri,
Ci doar ocolişuri prin Pădurile Înţelepciunii.

poezie de Aaron Stone, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înclinăm prea des să dăm sfaturi fără a asculta şi fără a ni se cere! Chiar dacă tu le oferi cu toată bunătatea, obişnuieşte-te cu gândul că prea puţine vor fi luate în seamă. Cel mai adesea oamenii nu au nevoie de cuvintele altora, ci de ascultarea lor.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar timpul se întoarce...

De ne vedem şi astăzi câteodată,
când drumurile noastre se-ntâlnesc,
te regăsesc aproape neschimbată –
priviri de foc şi zâmbet nefiresc.
Te urmăresc cu ochii de departe,
trecând la braţul unui alt bărbat,
de mă priveşti mă uit în altă parte
cu cugetul de gânduri încărcat.

Ce-am hotărât în ziua-aceea, poate,
n-om desluşi cum trebuie nicicând,
dar ştiu că-n mine au rămas săpate
dureri adânci care îmi stau pe gând.
Nici tu nu eşti desigur împăcată
cu tot ce-a fost, cu ce s-a întâmplat
când fiecare-n parte, dintr-odată,
plecând credea că nu e vinovat.

Iar din mândria noastră pedalată
pe fraze reci, venind fără-nţeles,
n-o să-nţelegem, poate, niciodată
ce rost găsim pe calea ce-am ales.
Şi cu regrete lungi, în noi lăsate,
vom încerca s-aducem din trecut
crâmpeie dragi din amintiri păstrate
ca să întoarcem tot ce am pierdut.

Dar mai putem aduce încă-odată
destinele pe drumul cunoscut? –
din tot ce ştiu, din câte am văzut,
chiar timpul se întoarce câteodată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare pentru copiii planetei

Dragii mei, vă iubesc!
Şi atât mi-e de-ajuns...
V-am înălţat temple mai sus, tot mai sus,
Dar a rămas gol în inima mea.
Aşa-i dragostea.
Da-ţi-mi o pastilă de singurătate,
Să nu-mi mai fiţi atât de departe!
Uneori vă întreb cum e vremea pe-afară
Doar aşa, într-o doară.
Să-mi mai aud pruncii mi-e dor,
De copilărie şi de izvor.
Gândul bunicii mă cheamă spre Cer...
Îl simt plutind în eter.
Ce rost ar avea să aud
Cum vuieşte sângele în sufletul nud?!
Tăcerea îmi e de ajus.
Ea are atâtea de spus.
Cuvintele s-au scufundat în sufletul meu.
Mamei i-e greu, tot mai greu...
Pentru ce "a vedea"
Când oglinda e-n inima mea?!
E de ajuns să fiţi lângă mine.
Asta mă ţine
Copac încolţit.
Dragii mei, vă iubesc, v-am iubit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt fapte care nu se spun
Şi vorbe care nu se-aud,
Sunt şoapte tunete de tun,
Un adevăr ce poate-i crud.

Sunt visele ce nu visez,
Sau realitatea ce nu e,
Momentele când mai oftez,
Pot fi sub valuri, pot fi pe.

Adesea mă întorc plecând
Sau plec şi nu mă mai întorc,
Rămân în suflet sau în gând
Unde o lacrimă mai storc.

Sunt tresărire sau un spasm,
Fără să ştiu, fără s-aleg,
Devin o dramă sau un basm
Unde misterul mi-l dezleg.

Sunt aripi largi sau mă târăsc,
Prin ce va fi sau ce-a trecut,
Eu sunt acel ce mă cunosc,
Tot ce-am pierdut şi ce-am avut.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăcarea

Este ziua fermecată
Când cântăm iubire toţi,
Mai retrasă stai tu, fată,
Ca din suflet să îl scoţi.

Nu e leac pentru iubire
Precum pentru multe nu-i,
Însă focul din privire
Orice-ai spune-i doar al lui.

Stai, oftezi... c-un ochi la lună
Te gândeşti la tot ce-a fost,
Multe vise se adună
Ca să vezi că are-un rost.

Supărarea nu va ţine
Nici prea mult nici prea puţin,
Mâine vine să-ţi aline
Inimioara cu venin.

Când ţi-am spus, prietenă dragă,
Că iubirea e de foc,
N-a fost vorba să te-atragă
Să te mai clinteşti din loc.

Însă azi la vorba celui
Care-ţi spune "Te iubesc"
Toate-ţi par frumoase... ceru-i
Un tsunami amoresc.

Ţin să sa fii azi fericită
Pentru dragostea ce-o ţii
Prin puterea moştenită
Până-n orele târzii.

Cu cuvântu' ţi-aduc pace
Şi cu mâna trandafiri,
Vreau să ştii că el te place
Şi curând o să fiţi miri.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!