Consolarea marinarului

Într-o noapte se-apropia un urgan,
Valurile nu erau valuri, erau munţi,
Iar Barney Buntline, dându-şi cu părerea,
I-a spus lui Billy Bowline, "Hei, Bill, m-asculţi!?
Se-abate-un vânt tare din nord-vest,
Ciuleşte urechea! Auzi cum îşi croieşte drum?
Domnul să-i apere! Cât ghinion pe capul
Nefericiţilor de pe uscat acum.

Pentru fraierii care locuiesc în oraş
Viaţa e un continuu handicap,
Tremură-n paturile lor de teamă
C-o să le cadă acoperişu-n cap.
Cât ne invidiază! Ajunşi la aman,
Ar vrea să fie-n locul nostru, marinari,
Pentru c-atunci când e furtună
Noi stăm deasupra apei, pe ocean.

Nu mai vorbesc de cei care pleacă
La muncă-n zori, slujbaşii,
Şi se întorc seara trudiţi acasă
Să-şi distreze nevestele şi copilaşii;
În vremea asta, Bill, eu stau pe punte
Şi lenevesc fumând nepăsător,
O, Doamne! Câte ţigle, câte hornuri
Zboară-acum în jurul lor!

Auzi apoi adesori de fel de indivizi
Doborâţi şi schilodiţi pe la răspântii
De trăsuri căzute-n şanţuri
Sau, la Londra, ucişi de tâlhari şi de incendii.
Ştim prea bine la câte riscuri se expun
Oamenii de pe uscat, de la nobili la zidari;
Aşadar, Bill, să mulţumim lui Dumnezeu
Că suntem marinari."

poezie de Charles Dibdin, 1768 – 1833, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu şi marinari

Pe Dumnezeu şi pe soldaţi, pe marinari, toţi îi adoră
În vremuri de răstrişte, dar apoi sau înainte nici o oră;
Când nenorocirea a trecut şi-s toate iar la locul lor,
Uitat e Domnul, iar soldaţii şi marinarii se evaporă ca apa unui nor.

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gayle: Ştii ce este frumos în legătură cu doctorii?
Dr. Bill Harford: De obicei, sunt mult mai puţine lucruri decât îşi imaginează oamenii.
Gayle: Întotdeauna par foarte bine informaţi.
Dr. Bill Harford: Da, sunt foarte bine informaţi cu privire la multe lucruri.
Gayle: Dar pariez că muncesc prea mult. Gândeşte-te doar la câte lucruri pierd!
Dr. Bill Harford: Probabil că ai dreptate.

replici din filmul artistic Cu ochii larg închişi
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este atât de frumos la bunici? Aş zice că ei sunt darul lui Dumnezeu pentru copii. Iar dacă cei mici ar putea vedea, auzi şi simţi ce anume au aceşti oameni de dăruit, ei s-ar maturiza cât se poate de repede.

citat din Bill Cosby
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărăteasa plecă singură la împăratul. Pe drum, când ajunse la locul de luptă, văzu un băltău de sânge şi alături o groapă mare unde erau îngropaţi oamenii împărăteşti. Închise ochii să nu vază acea groază şi porni înainte, când deodată se pomeneşte cu doi tâlhari că pun mâna pe dânsa. După ce le spune cine este, tâlharii o duse la căpitanul lor. Acesta, cum o auzi cine este, fără judecată, fără nimic, porunci să o bage într-o peşteră părăsită şi să i se dea câte un sfert de pâine şi câte o cană de apă pe zi, până ce s-o prăpădi acolo.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şatra

În şatra lor
fetele se prostituau de mici
pentru a putea auzi
duhul din interiorul ghiocului.
Aşa prinseseră din moşi strămoşi
şi aşa făceau...
Desculţe
erau trimise în pădure
după bureţi, câte patru.
Acolo le aşteptau bulibaşa
cu cei trei fii ai lui.
Le dădeau să bea
parfum amestecat cu apă,
să miroase ca îngerii
şi le dăruiau câte un ghioc
şi câte un galben.
Era primul lor galben
şi se întorceau bucuroase
râzând prosteşte...
-Hai să îţi gâcesc frumosule!
(le auzeai peste câteva zile în târg.)
Şi ele chiar credeau că ritualul acela
despre care îşi aminteau prea puţin
după ce băuseră,, lichiorul de viorele"
le dădea puteri magice
si le transforma în femei...

De fapt erau aceleasi fete desculţe,
arse de soare,
doar înşelate
şi cu un galben,
(primul lor galben)
prins într-una din cozi...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Na-ş vrea să stau nepăsător

Na-ş vrea să stau nepăsător
Să văd in jurul meu cum mor
Atâţia oameni ce nu vor
Să iasă din păcat.

Ei se complac in acest fel
Şi nu doresc schimbare-n ei
Nu cred că este ceva sfânt
Dincolo de a lor mormânt.

Şi fac în viaţa tot ce vor
Sunt prinşi în păcatele lor
Nu cred c-o şansa li sa dat
Să fie iertaţi de-a lor păcat.

Te rog acum pentru omenire
Trimitele Doamne trezire
Din cerul Tău cel minunat
Şi scapa-i Doamne de păcat.

Îndreapta inimi noi spre Tine
În care Doamne fă trezire
Trezeşte de pe acest pământ
Să nu ajungă aşa-n mormânt.

Să fie Doamne dezbrăcaţi
Cei cu păcate îmbrăcaţi
Să-i poţi ierta prin mila Ta
Să vadă şi ei Slava Ta.

Şi să se poata bucura
Când la cer îi vei lua
Să vadă că după mormânt
Este viaţă-n cerul Sfant.
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Bill Harford: Iubito, mi-ai văzut portofelul?
Alice Harford: Nu este pe noptieră?
Dr. Bill Harford: Ascultă, ştii că suntem în întârziere!
Alice Harford: Ştiu. Cum arăt?
Dr. Bill Harford: Perfect.
Alice Harford: Îmi stă bine părul?
Dr. Bill Harford: Minunat.
Alice Harford: Nici măcar nu te-ai uitat la el!
Dr. Bill Harford: Este frumos. Întotdeauna eşti frumoasă.

replici din filmul artistic Cu ochii larg închişi
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă celelalte trebi grădinăreşti, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiuleţe de flori, şi în fiecare dimineaţă să le dea la cele douăsprezece domniţe, fete ale împăratului, când vor ieşi din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domniţe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor şi să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc şi pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănţuind. Nimeni nu ştia unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de gânduri cu atâta cheltuială pe condurii fetelor sale şi pentru inima lor de gheaţă, de care nu se putea lipi nici un june din cei ce veniseră în peţit. Pentru aceasta el dase sfară în ţara lui şi în ţările streine, precum ca să se ştie că cine se va găsi să-i spuie ce fac fetele lui noaptea de rup fiecare câte o pereche de conduri, poate să-şi aleagă pe care îi va place din ele, şi el i-o va da lui de soţie.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere

Durerea ar fi putut crede că era durere.
Îngrijorarea că era îngrijorare.
Ele erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere,
Perechea dându-şi o importanţă mare.

Nu. A fost nevoie ca toate zăpezile atârnând
De-acoperişul odăii lui să-şi picure-întristarea,
Începând de când era doar un copil plăpând,
Pentru a se-aşterne şi pe capul lui ninsoarea.

Ori de câte ori acoperişul se-albea sub geana bolţii,
Dedesupt capul lui în bezna din cocioabă
Era tot mai puţin negru decât catranul nopţii,
O nuanţă aproape de culoarea zăpezii, gri-albă.

Îngrijorarea-ar fi putut crede că era îngrijorare,
Durerea că era durere.
Dar niciuna dintre ele n-a fost tâlharul care
I-a furat părul negru, singura avere.

poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceanul

Oceanul îşi are peşterile lui sub ape,
Singuratice şi-adânci, unde se tace.
Deşi pot zburda furii şi zgomote pe valuri cât încape,
Dedesubt e linişte şi pace.

Acolo îşi au casa spirite crâncene, duhuri,
Acolo, vii, ţin sfat cei cei care pentru noi par ireali,
Şi-acolo-s cei pe care-i plângem, în adâncuri.
Cei tineri, cei frumoşi, cei buni şi cei leali.

Marinari trudiţi se odihnesc la umbră şi răcoare
În apa vie-a împărăţiei lor albastre,
Singurătatea oceanului li-i binecuvântare
Şi-s vegheaţi de raza blândă-a miilor de astre.

Pământul are griji, pământul poartă vini,
Neliniştite sunt mormintele din cimitire,
Dar somnul marinarilor e lin şi patul fără spini,
Sub valuri de velur, îmbrăţişaţi de prima lor iubire.

poezie de Michael Ryan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul ştia că le ţine pe toate închise la un loc, într-o cămară din palatul său, încuiate şi zăvorâte cu nouă uşi de fier şi cu nouă lacăte mari. Dară nimeni nu ştia ce fac ele noaptea de li se rup încălţămintele, căci nimeni nu le văzuseră până atunci ieşind din casă, căci nu puteau. Pasămite, lor le era făcut ca aşa să-şi petreacă vremea în toată viaţa lor. Aşa le era orânda. Cum se auzi de această hotărâre a împăratului, începu a curge la peţitori; ba feciori de domni şi de împăraţi, ba feciori de boieri mari, până şi feciori de boieri mai mici. Şi care cum venea se punea de pândă la uşa domniţelor câte o noapte. Împăratul aştepta cu mare nerăbdare în fiecare dimineaţă ca să-i aducă câte vreo veste bună; dară în loc de aceasta, i se spunea că junii ce se puneau de pândă seara nu se mai găsesc dimineaţa. Nu se ştia ce se fac. Nici de urmă măcar nu li se mai dedea. Unsprezece flăcăi o păţise până acum. Ceilalţi cari mai erau, începuseră a se codi; nu mai voiră să stea de pândă. Se lipseau de a lua de neveste nişte fete pentru care se răpune atâţi tineri.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hod Putt

Zac aici aproape de cripta
Bătrânului Bill Piersol,
Care a devenit bogat făcând negoţ cu Indienii şi care
Mai târziu a profitat de Legea Falimentului
Şi datorită ei a devenit mai bogat ca niciodată.
Eu, săturându-mă de trudă şi de sărăcie
Şi văzând în ce fel a crescut averea Bătrânului Bill şi a altora,
Am tâlhărit un călător într-o Noapte lângă Lăstarişul lui Proctor,
Ucigându-l din greşeală în cursul întâmplării.
Pentru fapta mea am fost judecat şi spânzurat,
Ăsta a fost felul meu de a da faliment.
Acum, noi cei care am abordat cu viziuni diferite legea falimentului,
Dormim alături în pace.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nero i-a acuzat pe nedrept şi i-a executat în cele mai grele chinuri pe acei oameni numiţi creştini, care erau răi pentru lucrurile abominabile pe care le făceau... întâi au fost prinşi cei care îşi recunoşteau credinţa, iar apoi, folosind informaţiile culese, marea lor majoritate au fost condamnaţi, nu atât pentru crima de a fi ars oraşul, ci pentru ura pe care o nutreau faţă de rasa umană. Iar moartea lor era transformată, în plus, şi într-un sport: ei au fost omorâţi de câini, fiind îmbrăcaţi în piei de animale, sau au fost răstigniţi ori arşi, iar când lumina zilei se stingea erau folosiţi drept lămpi pentru noapte.

citat celebru din Tacit
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingere de mătase

ţi-ai imaginat câţi viermi are mătasea în ea
câte frunze de dud culese în nu ştiu câte poale de fecioare
câte cântece de iubire s-or fi auzit până în măduva zilelor
pentru câţi bărbaţi pe câte câmpuri pentru câţi ani de trai
şi câte ofuri din cine ştie câte piepturi nu se vor fi stins în ecou
câte mâini înverzite de clorofilă câte râuri de borangic n-or fi spălat
culorile mătăsii câte pagini nu vor fi scris

şi câte rafturi nu vor fi bătut în cuie cine mai ştie câţi tâmplari
câte încăperi întunecoase în care să mişune doar ei în treaba lor mătăsoasă

şi câte bătrâne n-or fi povestit fetelor lor cât de delicate să fie cu viermii aceştia

ca de pe mine să cadă aceste mătăsuri la prima ta atingere

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mikey, DJ-ul de la radio: Uau. Mulţumim pentru asta, Bill.
Billy Mack: Pentru ce?
Mikey, DJ-ul de la radio: Pentru că ai răspuns sincer la o întrebare. Nu prea se întâmplă des aici la "Radio Watford", crede-mă.
Billy Mack: Întreabă-mă orice, o să-ţi spun adevărul.
Mickey, DJ-ul de la radio: Cea mai bună partidă de sex pe care ai avut-o vreaodată?
Billy Mack: Cu Britney Spears.
Mikey, DJ-ul de la radio: Uau!
Billy Mack: Nu, am glumit. A fost un dezastru.

replici din filmul artistic Pur şi simplu dragoste, scenariu de Richard Curtis
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolan pe navă

Cum ţ'ar plăcea să fii şobolan în acea mohorâtă ocnă,
Făr'-un locşor numai al tău de care să îţi spânzuri fesul?
Cu picioarele desculţe, umede şi îngheţate bocnă,
Pe-un cliper cu velele fâlfâind în vânt, în valuri cu bompresul?

Cum ţ'ar plăcea să navighezi pe-o mare vânătă, unde-otrava
Apei saline te-năbuşă, iar uraganul te izbeşte cu tâmplele de cer?
Unde-n omăt vrăjmaş corabia brăzdează troiene albe cu etrava,
Unde-ţi înlemneşte mâna pe cavila timonei înnegrite de-atât ger?

Cum ţ'ar plăcea ca, după luni de zile,-ajuns la ţărm, să vezi cum
În taverne oamenii se feresc de tine, ţinându-se cât mai departe:
"Pericol, marinari, feriţi-vă, nu le staţi prin preajmă nicidecum!"
Cum ţ'ar plăcea s-auzi cântecele lor marinăreşti, triste de moarte,

Undeva pe marea translucid-febrilă, tropicală,
Cu coasa de argint a lunii secerând lanuri pe cerul înstelat,
C-un camarad alături ciupind lăuta-n noaptea de cerneală,
Alinând în sufletele-nsingurate un dor de ne-alinat?

Cum ţ'ar plăcea să-ţi vezi cochipierul, căzut în valuri, înecat,
În tip ce nava zburdă cu vânt din pupa către Extremul Orient?
S-auzi, "Salvaţi-mă! Ajutor, Doamne!", ştiind că nu poate fi salvat?
Cum ţ'ar plăcea s-auzi "Om la apă!",-n acel cumplit eveniment?!

Mi-accept soarta! Voi fi şobolan la bordul unui velier, pe mare!
Iată, înalţ velele şi-mi iau adio de la cei dragi, fluturând bereta!
La bord! Niciun marinar nu ştie când îi va veni şi lui ora-aceea mare,
Acolo unde-n vântul nopţii poate moartea-şi ascute-acum raşcheta.

A mea să fie marea! Din inimă-i mulţumesc lui Dumnezeu
Pentru fiecare val care se-nalţă şi se sparge înspumând teuga,
Fericit că respir şi că am două mâini care trudesc din greu;
Voi fi, în numele Domnului, omul mării! Ăsta mi-i crezul şi asta ruga!

poezie de Bill Adams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtare

Câte versuri stau să cadă
De pe tâmpla-mbătrânită,
Şi din inima bolnavă
Nenţeleasă, neiubită?

Câte stele s-au stins oare
Lângă ochii-ţi plini de dor,
Şi în câtă supărare
Te-ai scăldat de dorul lor?

Câţi ai întrebat pe stradă
De copiii tăi iubiţi,
Şi te-ntrebi, când or să vadă
Ce-i iubirea în părinţi?

Câte nopţi mai ai, bătrâne,
Câte zile şi cât dor?
Cât mai poţi s-aştepţi un mâine
Cu gândul la-ltău fecior?

Câte griji mai ţi sub piele
Şi dorinţe-n palmă-ţi mică,
Câte nopţi ai să faci zile
Cu gândul la a ta fiică?

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceanul

Oceanul îşi are peşterile lui sub ape,
Singuratice şi-adânci, unde se tace.
Deşi pe val zburdă zgomote şi furii cât încape,
Dedesubt e linişte şi pace.

Acolo-şi au lăcaşul spirite crâncene, duhuri,
Acolo, vii, ţin sfat cei care pentru noi par ireali,
Şi-acolo-s cei pe care-i plângem, în adâncuri.
Cei tineri, cei frumoşi, cei buni şi cei leali.

Marinari trudiţi se odihnesc la umbră şi răcoare
În apa vie-a împărăţiei lor albastre,
Singurătatea oceanului li-i binecuvântare
Şi-s vegheaţi de raza blândă-a miilor de astre.

Pământul are griji, pământul poartă vini,
Neliniştite sunt mormintele din cimitire,
Dar somnul marinarilor e lin şi patul fără spini,
Sub valuri de velur, îmbrăţişaţi de prima lor iubire.

poezie de Nathaniel Hawthorne, 1837–1842, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu are chipul meu

într-o noapte
în cel mai profund vis
dintre toate visele mele
am văzut Începutul:

Dumnezeu are chipul meu
şi eu am chipul Lui Dumnezeu –
suntem una şi aceeaşi Fiinţă:
iubim împreună şi
urâm împreună
într-o dualitate revoltătoare
laică şi religioasă deopotrivă

oricând eu mă pot duce în locul Lui
şi El poate veni în locul meu
pentru că locuim în aceleaşi trupuri
şi în aceleaşi iluzii despre ce ar putea fi

eu sting lumina acum în cameră
pentru că e târziu şi trebuie să dorm
şi odată cu mine se duce şi El la culcare –

nu e adevărat că Dumnezeu nu doarme!

la câte are pe cap
mă şi mir că nu a înnebunit până acum
şi nu a intrat în concediu medical
acolo
în lumea Dumnezeilor
din care facem parte şi noi

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţi

Cât... cât să-mi dezgolesc sufletul
Ca să ajung la Cer, sau la tine?
Unde... unde am greşit sau cine...
Cine-a sortit soarta, numele nostru?

Cât... cât putem trăi... doar pentru...
A nu muri, doar pentru câteva clipe
În care cerul ne era şi martor şi...
Adăpost într-o margine de galaxie?

Câte, câte-am pierdut, câte cuvinte
Am prefăcut în tăceri şi în lacrimi,
Câte păcate ale altora putem plăti
Într-o singură viaţă, singură clipă?

Unde, pe unde să ne mai căutam
În care unghere... suntem rătăciţi,
Cine ne-a dăruit dăruirea din Noi,
Cine ne-a scris scrierea-n grabă?

Unde... unde ne aşteaptă sfârşitul,
Când va bate ultimul gong de final,
Vom reuşi să fim prezenţi sau...
Sau ne va trece soarta... absenţi?

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!