Scrisoare între două senioare
Draga mea, așa o fi,
Cum spui tu care îmi scrii
Că putem să mai răbdăm
Și să nu ne-ncrâncenăm.
Dar, pe bune, surioară,
Tu nu vezi ce e în țară?
E amară, viața-i grea,
Neagră e ca o cafea...
Îi pusei nițică frișcă
Însă-acuma, parcă pișcă.
Și mă doare, draga mea,
Unde au târât țara.
Cu atâția politruci
Nici n-ai unde să te duci,
Că au dus țara-n gunoi,
Vai de ei!... dar vai de noi!
Ne arată câte-o poză
Să simțim că viața-i roză.
Și atunci, mă rog mereu,
Numai bunul Dumnezeu
Să aibă milă de noi,
Să ne scoată din noroi.
Mă gândesc cu drag la tine
Să îți fie cât mai bine.
Nu-i ușor pe astă vreme
Vârsta, anii, să ne cheme
Mai curând ca să plecăm...
Domnului să ne-nchinăm,
Stăm cu capete plecate
Să ne ierte de păcate.
Doar așa poate vom trece
Zile aspre cu vânt rece
Încărcate doar de ură;
Parc-ar fi o prăjitură
Ce înghite fiecare,
Mic copil sau omul mare...
Eu mă mir că mai trăim
Și că nu ne prăbușim
De mulțimea de păcate
Care sunt nenumărate.
O zi faină cu mult bine
Pentru-ai tăi și pentru tine.
Cu drag, surioara ta
Care nu te va uita.
poezie de Gabriela Gențiana Groza (14 octombrie 2021)
Adăugat de GabrielaGențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Unica femeie
Draga mea regină,
Numai ție mă închin
Inima, fără tine suspină
Și-acasă cu drag revin.
Poate n-ai idee
Ce mult te iubesc,
Ești unica femeie
Pentru care trăiesc.
Tu m-ai fermecat,
În viața ta, primit.
Sunt cel mai cel bărbat,
De când te-am întâlnit.
Să rămâi mereu,
Alături de mine
Mai ales la greu,
Nu doar la bine!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (5 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața-i frumoasă și la 66 de ani
A mai trecut un an dar nici nu-mi pasă!
Să treacă cât mai mulți! Mie mi-e bine.
Că nu mai sunt nurlie și frumoasă,
Nu sunt tot eu? Și nici nu mi-e rușine.
Sunt anii mei și-i țin cu drag în brațe
Și sunt frumoși, așa cum sunt. Să treacă!
Și nu cumva vreun hoț să mi-i înhațe,
Că, fără ei, aș fi mult mai săracă.
Botine fine nu mai port de-o vreme
Și mijlocelul nu mai e subțire,
Mă scol în zori, mă culc mult mai devreme
Și nu mai țin nici cure de slăbire.
Mă doare un genunchi, un junghi m-apasă
În spate, drept pe șiră... și ce dacă?
Pe zi ce trece, viața-i mai frumoasă
Și nicio lacrimă nu mă apleacă.
Mai plouă-n suflet... e firesc să plouă-
Nici cerul nu zâmbește-ntotdeauna.
Mi se mai frânge inima în două,
Da'-mi trece, numai de răsare luna.
Mai scriu și-un vers și pot să uit de toate-
În poezie sunt cum vreau. Hai, viață,
Trăiește-mă, atât cât se mai poate
Și cât a mai rămas, pe mosor, ață!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
RONDELUL MIRELUI BĂTRÂN
Contez pe tine, draga mea,
La fel de mult ca pe toiag,
Dar ai o--nsărcinare grea-
S-ajuți mereu să trec de prag.
Că te-am ales mai tinerea,
Dar și c-am prins de tine drag,
Contez pe tine, draga mea,
La fel de mult ca pe toiag.
Eu cred că tu nu ești nici rea-
Cum alții spun, dar nu mă bag,
C-ai vrut vila de la șosea
Și că ponoase am să trag...
Contez pe tine, draga mea!
rondel de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne pleacă copiii
Ne pleacă copiii departe în lume
Ne pleacă copiii să câștige o pâine
Ne pleacă copiii departe, departe
Ne pleacă copiii uneori către moarte
Ne pleacă copiii departe in lume
Ne pleacă copiii sperand ca‐i mai bine
Să aibă ce pune pe masă la prunci
Dar suferind mult de dorul de‐aici
Rămân măicuțele plângand la poartă
Rugându‐se Domnului să le dea o soartă
Prin care să le fie bine în lume
Dar să se întoarcă în anul ce vine
Ne pleacă și mamele pruncilor mici
Răman întristați doar cu ai lor bunici
Sau cu vreo mătușa bătrână, bolnavă
Se roagă poporul strigând Domnului "Slavă "
Se roagă măicuțele la Dumnezeu
Și Măicuței Sale pentru traiul cel greu
Ele nu cer mai mult decat sănatate
Pentru cei de aici și cei de departe
Ajută‐i, o, Doamne, sa fie‐ împreună
Să‐și țină măicuțele pruncii de mână
Să‐și câștige pâinea aici în țara lor
Să nu‐i mai chinuie sentimentul de dor
O, Doamne, Doamne Sfinte, dă‐ne pace în lume
Și locuri de muncă... noi nu putem spune
Nimanui decat Tie, O, Bun Dumnezeu
Cât de greu ne este și‐i plângem mereu
O, Doamne Iisuse, pe Cruce Răstignit
La mine la ușă atât ai bătut!
Eu n‐am știut Doamne ce mult mă iubeai
Și doar o binețe, atât așteptai
Am multe păcate dar trăiesc în lume
N‐am unde mă plânge, doar numai la tine
Că nimeni nu m‐ajută și‐mi‐e tot mai greu
Nu știe ce‐i cu mine, nici fratele meu
Unii au de toate și‐s date de Tine
Ei cred că‐împarațesc vesnic o lume
N‐au milă de mine sau de pruncul flămând
Dar goi pleacă, Doamne, când intră‐n mormânt
Iți cer acum iertare, Doamne, știi bine,
Pentru copii mei, părinți, pentru lume
Să avem mulțumire și‐un mic ajutor
Cerem doar mântuire, pentru‐ntregul popor
O, roagă‐te Măicuță, Bunului Dumnezeu
Să ne dea minte bună prin Duhul Sfânt al Său
Să ne întoarcem ochii mai mult la credință
Să trăim în iubire, nu în suferință
poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi m-am gândit, cu drag, la tine
Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
Aș vrea să știu doar că ești bine
Și ai în preajmă mii de flori.
Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
Aș vrea să știu doar că ești bine
Și ești departe de ninsori.
Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
Aș vrea să știu doar că ești bine
Și-ți cresc aripile, și zbori.
Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
Aș vrea să știu doar că ești bine,
Și că plutești pe-o mare de valori.
Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
Aș vrea să știu doar că ești bine
Și, că te bucuri de scrisori.
Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
Aș vrea să știu doar că ești bine
Și, către visul meu cobori.
Azi m-am gândit cu drag la tine,
Așa cum fac de multe ori.
Aș vrea să știu cât ești bine
Și, doar de cine-ți este dor.
poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul celui lipsit de orice urmă de talent
Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De ce să scrii mereu, au n-ai nici minte?
De ce să-nșiri pe foi, ecran, cuvinte,
Ca într-un nesfârșit bombardament?
Mai bine să mă doară orice dinte
Decât să dau de tine permanent!
Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De să scrii mereu, au n-ai nici minte?
De ce să nu te duci în Parlament,
Că merg destui acolo, la plăcinte,
Și nici acolo nu-i vreun competent?
Ți se deschid mașini, așezăminte
Și-ți iei, lunar, salariul aferent;
Sau, și mai bine, fă-te președinte,
Când vezi că n-ai nici urmă de talent...
(De-acu niște ani...)
rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața ca un pahar de sticlă
Omul prețuiește viața
Fiindcă e prea scurtă.
Viața curge precum gheața,
Când este căldură multă.
Viața-i ca un fir de ață
Care prea ușor se rupe.
Ori, ca un vânt în față
Care-ți aduce gunoaie multe.
Viața-i un pahar de sticlă,
Când îți cade jos din mână.
De jos nu se mai ridică,
Se transformă în țărână.
E o pânză de păianjăn,
O suflă vântul și-o strică.
Ori este ca un leagăn
Care-n valuri te ridică.
Sunt valurile vieții noastre
Cu fapte bune și rele.
Cele bune-s flori în glastre,
Cele rele ne-aduc jele.
E bine, viața când o ai
Tu din plin s-o prețuiești.
Pe moarte să nu o dai.
Alta nu mai dobândești.
Viața-i ca o frunză-n vânt
Măturată pe cărare,
Când a căzut la pământ
Se veștejește și moare.
Și totuși, viața e perpetuă,
Dar nu pentru tine
Fiul o continuă
Și asta e foarte bine.
De sfârșit nu se sfârșește.
Deci are perenitate.
Ia aminte și gândește!
S-o trăiește cu demnitate!
Tu gândind la viitor
Copiii cu drag să-i crești!
Să le dai aripi de zbor
Că prin ei, și tu trăiești.
poezie de Dumitru Delcă (28 iulie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crăciun de vis!
În geana zării se arată
Și se îndreaptă către noi
O stea albastră, minunată,
Vestind în lume vremuri noi.
În staul, în vârtejul ceții,
Îl încălzesc pe cel mai drag
Chiar lighioanele vieții,
Pe nou născut sub falnic steag.
Este Hristos adus de Domnul
Ca să ne ierte de păcate,
Să ne arate care-i pomul
Purtând în rod semne trucate,
Să ne arate cum e bine
De a ajunge-n Raiul Rai,
Cum să avem zile senine
Cât ne-nchinăm pe falnic plai.
Deși trăim și românim
Chiar în Grădina Maicii Lui,
Eu vă doresc și ne dorim
Crăciun de vis ce-n lume nu-i!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde ești, Doamne?
În aste zile de restriște,
Ajunsa țara noastră dragă
Să fie a vulturilor pradă.
Sunt tot mai răi tot mai flămânzi,
Tot mai avizi după putere,
Nimic și nimeni nu-i oprește
În lupta lor după mărire.
Făcut-au țara un tribunal
Unde poporu-i acuzat
Fără să aibă avocat;
Ei judecă ei dau sentințe.
Se bat pe legi și ordonanțe,
Pe constituție, parlament
Și nu contează dacă noi,
Îi vrem sau nu...
Ei ne fac legea.
Și este țara noastră toată
Un mare câmp de bătălie,
În care noi suntem doar ținte
Iar ei ochesc fără clipire.
Suntem răniți, unii-s uciși
Și ne mirăm de-a noastră soartă;
Unde ești Doamne de nu-i vezi
Să le arăți că în curând,
I-așteaptă Dreapta Judecată?
Și nu mai au nevoie acolo,
Nici de putere nici mărire;
La cât de mari se simt aici
Pe atât de mici vor fi la Tine!
poezie de Angelina Nădejde (11 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Viața-i un cântec
Când viața-i o luptă
între bine și rău,
când timpul nu-ți lasă
nimic al tău,
când totul pare-o glumă
în viața ta,
ascultă mereu
de inima ta.
Dacă nu știi
să te ridici când ți-e greu,
în jocul vieții
ai să suferi mereu;
dacă-nainte
nu știi să privești,
încearcă acum
și-ai să reușești.
Destinul te lovește
când nu te-aștepți,
dar nu sta închis
între patru pereți;
luptă înainte,
știu că nu e ușor,
ai încredere-n tine,
din asta nu o să mori.
Nu da-napoi
orice s-ar întâmpla,
nu-ncerca să fugi,
viața-i numai a ta;
învață să câștigi,
învață să pierzi,
și-ntotdeauna
în tine să crezi.
Viața-i frumoasă
pentru fiecare,
cu-atâtea necazuri,
toți pot să zboare;
învață să profiți
de fiecare zi,
viața-i un cântec,
n-o irosi.
poezie de Mihail Simionescu
Adăugat de Mihail Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste în versuri
Mi-a trimis mama scrisoare pe la miezul nopții-n vis... îmi cerea un cal de mare să se mute-n paradis...
-Dar, nu ești în rai, Anică, că păcate n-ai avut? Nici măcar n-ai plâns vreodată, cât de mult te-ar fi durut...
-Ba am plâns pe-ascuns, măi, mamă și-am și suduit, să știi... de unde să știți voi asta, erați doar niște copii...
Și mai am păcate multe, mi le știu eu, nu se spun.. doar la vreme de spovadă, de prin minte mi le-adun...
-Nu cred, mamă,-n astă lume, toți păcătuim cumva... dintre toți, mai vinovată nu ești tocmai dumneata...
-Atunci, de ce m-a luat moartea, când doream să stau cu voi? De-aș avea bilet de voie să vă văd și plec 'napoi!
-Știi că asta nu se poate, însă vom veni curând, să ne-aștepți la miez de noapte, nu-mpreună, ci pe rând...
-Pe acasă ce mai este, toate sunt la locul lor? Că mi-e tare dor de casă și de voi îmi este dor...
Flori mai sunt pe la morminte, sau uscatu-s-au de vânt? Pe cine întreb mă minte, sau nu spune un cuvânt...
Sunt pe lista de-așteptare, să mă ierte Dumnezeu, să-mi dea drumu-n Raiul Mare, că-n cel mic e mult mai greu... Și trimte-mi înc-o carte, ''Dincolo de cer'' e gata, poate ai mai scris poeme... dă-mi și una pentru tata!
-Toate-s bune și frumoase, mamă, cum ni le-ai lăsat, doar de dorul dumitale-n chinuri mai mereu mă zbat...
Am mai scris, scriu ca nebuna, dorul să mi-l ostoiesc, când privesc în noapte luna și în ea nu te găsesc...
Cum să-ți spun că nu e bine și că iadul e aici? Mi-e necaz și mi-e rușine că te mint... suntem furnici...
Nu avem nicio putere, n-avem pâine și bolnavi ne târâm printre ruine cu pași zdrobiți ca de sclavi...
A venit vremea aceea când spuneai că ne-om ruga să ieșiți voi din morminte și noi viii vom striga
Să intrăm în locul vostru, schimb să facem de iatac... cum să-ți spun eu toate astea? Mai bine mă-nchin și tac...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încă mai ești frumoasă!
- De când el a plecat și singură-am rămas,
Am plâns atâta Adriana, că nu mai am nici glas.
Mi-e inima zdrobită și azi, mă simt înfrântă;
Nu vezi că mintea asta, nu mă mai ascultă?
- Chiar dacă ziua trece și soarele apune
Și toate-acestea, tu nu le mai vezi,
Te rog, surioară, haide, nu mai spune,
Că în nimic, tu, astăzi nu mai crezi;
Știu, că nu te mai simți, cea care ai fost,
Iar, drumul tău îți pare pustiit.
Chiar dacă ai pierdut, pe cel ce te-a iubit,
Pe lumea asta, încă mai ai rost.
Se-ntâmplă... poate, fără să-ți dai seama,
Să te-arunci plângând, în amăgire...
Te știu puternică, vreau să-nvingi teama,
Pentru că te cunosc. Îți stă în fire!
- Aș vrea, dar fiecare sunet, e-un țipăt de durere,
Ascuns atât de-adânc, în propria-mi tăcere...
-Hai, nu exagera, stai de vorbă cu tine
Și, mai târziu, vei realiza că va fii bine.
Încă mai ești frumoasă! Mai poți să fii iubită;
Da, surioara mea, hai, nu te da bătută!
Te porți ca o copilă, de ce să-ți plîngi de milă?
Trezește-te la viață, râzi mereu și cântă,
Viața-i frumoasă, dar... e foarte scurtă!
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet! (19 ianuarie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericiți în aparență
Mă simt tot mai fragil de la o vreme
De parcă-aș fi victima unor anateme,
De parcă lumea asta în care trăim
Ar ține din tot dinadinsul să ne prăbușim!
Tineri, bătrâni... parcă toți ar fi luat-o
În aceeași direcție și viața-ar fi uitat-o!
De parcă numai moarte-ar exista...
Și nicidecum sufletul nu-l putem salva!
E tot mai evident că ne tragem în jos,
Unul pe celălalt în cel mai nemilos
Mod ce ar fi putut să ne termine!
Nu-i de mirare că ne-au devenit străine
Acele zile când nu se simțea în aer,
Ceea ce astăzi ne aduce-n suflet ger
Și ne face să ne simțim de parcă
N-ar mai fi loc și pentru noi în arcă!?
Parcă numai clipa de acum ar conta,
Cu tot ceea ce poa' să ne ofere ea!
Deși, în realitate, oferă doar șanse
Una din ele fiind șansa de a descoase
Tainele ăste-i vieți cu tot ce reprezintă:
Să știm care-i de fapt adevărata țintă!
Înspre care ar trebui să ne-ndreptăm,
Să nu mai rătăcim și nici să amânăm!
Dar din păcate, nu asta ne e acțiunea!
Altele ni-s prioritățile, negăm minunea!
Tot ce contează fiind numai plăcerea,
Acelor aparente "biruințe", dulci ca mierea,
Dar care, la final, tot gust amar ne lasă,
Căci asta presupune-o fericire falsă:
Să te facă s-o iei p'un drum greșit,
Crezând că este drumul cel mai potrivit!
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (4 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate vei vrea să vii...
Poate vei vrea să vii la mine
Și nu vei ști pe unde sunt
Și o să-ți pară că e mult
Tot dorul adunat în tine.
Atunci să-mi spui ce se cuvine
Și nu doar vorbe goale-n vânt,
Poate vei vrea să vii la mine
Și nu vei ști pe unde sunt.
Visez la clipele sublime
Și peste tot te port în gând,
Aștept o veste de la tine
Și sper că va sosi curând.
Poate vei vrea să vii la mine...
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unii și alții
Unii vor iubire, alții vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare și mașină nouă,
Alții doar o umbră unde să nu-i plouă,
Unii să audă, alții să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moșie mare și bogată,
Unii-ar vrea o mamă, alții-ar vrea un tată,
Unii haine scumpe și pantofi mai mulți,
Alții vor picioare și-ar umbla desculți,
Unii vor un munte, alții vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,
Unii vor avere, faimă, bogății,
Alții sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alții doar să uite ceea ce-au iubit...
Pelerini prin lume între nu și da,
Fiecare suflet are rana sa!
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârșit!
Luptă pentru tine, ușurează-ți chinul,
Iar de nu se poate să-ți accepți destinul;
Fii cu gânduri bune și să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!
poezie de Licuția Pântia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Minunată și frumoasă
Minunată și frumoasă dimineață de Florii,
tu ne-ai răsărit întâii mărțișori de bucurii!
Când atunci treceai, Iisuse, albul inimilor prag,
curăția și lumina Te întâmpinau cu drag.
Și în ochii care limpezi străluceau, puteai să știi
cât de fericiți, Iisuse, suntem toți, văzând că vii.
Astăzi, plini de nerăbdare să Te urce pe-alt calvar,
parcă numai vânzătorii Te așteaptă să vii iar.
Ți se-aștern, Iisuse-n cale chiar și astăzi mărțișori,
dar privirea Ta acuma nu e cea de alte ori.
Cât de bine vezi că astăzi cei ce-Ți cântă nu Te știu,
că n-au ochii strălucire și că-n inimi e pustiu...
Că nu-i milă, nici căință, nici dorința lor măcar,
că iubirea se-ntâlnește tot mai rece și mai rar.
Că-s în suflete păcate și-s în inimi răutăți,
de aceea bucuria nu-i acum ca alte dăți.
Că-n păcate se scufundă omenirea mai afund,
stricăciunea și desfrâul nici măcar nu-și mai ascund.
Și de-aceea, o, Iisuse, când la noi cobori Tu az',
parcă fața Ta e tristă, parc-ai lacrimi pe obraz.
poezie celebră de Traian Dorz din Cântările Dintâi
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!
Baladă de iarnă
- Dragul meu Dalb
Singur, unic și drag
Toate sunt în nevăzut...
Lăsă-mă să te-ating, să te sărut!
- Draga mea Dalbă
Oricât îmi ești dragă
Lasă-mă să fiu un fulg de nea
Să mă prinzi suav în palma ta!
- Dragul meu Dalb
Zbor spre tine cu drag;
Te-ating, te zăresc și plutesc...
Dragule, știi tu ce mult te iubesc?
- Draga mea Dalbă
Să-nțeleagă-o lume întreagă
Când sunt în zbor cu tine
Cerurile sunt limpezi și senine!
- Dragul meu... of, Draga mea
Să ne mângâiem împreună poezie...
Tu, un fulg de nea; eu o stea...
Eu inima ta; tu pururi a mea vecie!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă Mariei,
Draga mea Marie,
Draga mea soție,
Pentru mine
Ești o încântare,
Esti o fericire!
Fără tine
N-aș ști ce-i iubirea,
N-aș ști ce e viața,
N-aș ști bucuria.
Făra tine
N-aș ști ce-i lumina,
N-aș ști ce-i iubirea,
N-aș ști alinarea.
Fără tine
Lumea mea dispare,
Gândul meu se surpă,
Totu-i nemișcare.
Fără tine
Aș umbla bezmetic,
Căutând în van
Sensul vieții mele,
Sens ce-acum îl am.
N-ai fost doar soție,
Ci și mamă bună,
Ai crescut odrasle,
Cu mult chin și râvnă.
Ți-ai iubit copiii,
Des i-ai strâns la piept,
Le-ai dat roua vieții,
I-ai vegheat discret,
Somnul să îl aibă
Dulce și ușor,
Să nu simtă rece,
Și nici musca-n zbor.
Totul să le fie
Ca o desfătare,
Să nu știe lipsă,
Și nici tulburare.
Te-ai rugat în gând
La cer implorând,
Soarta să le fie
De un bun augur,
Și să aibă parte
De ce e mai bun.
Primii pași în lume
Tu i-ai îndrumat.
I-ai ferit de rele
Și povești le-ai dat,
Să-și urmeze drumul
Cu tot ce-au învățat.
Să-și câștige pâinea
Cu cinste și dreptate.
Să fie în viață
O pildă în toate.
N-ai avut odihna
Zilelor ce-au fost,
Până ce copiii
Și-au făcut un rost.
Și acum bunică,
Nu te-nvrednicești
Să mai stai o clipă,
Să te odihnești?
Să-ți bucuri nepoții
Gândul te apasă,
Să le dai din suflet
Iubirea aleasă.
Atunci, mă-ntreb neîncetat,
De unde atâta putere?
Ce izvor nesecat ascunde
Sufletul tău bun și curat?
Ai crescut copii,
Acum crești nepoți,
Dar nu te-ai plâns vreodata
Cum că nu mai poți.
N-ai pus preț pe tine,
Și nici n-ai realizat,
Că anii ce i-ai dus
Te-au încovoiat.
Ființă altruistă,
Fiintă iubitoare,
Te-așez în viața asta
La loc de cinste mare!
Iar pentru a ta cinstire
Meriti și slăvire!
Scumpă trinitate,
Draga mea soție!
poezie de Gheorghe Alionte (15 august 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Iubito
Iubito
Dacă eu aș fi o mare de-ntuneric
În apele nebănuitelor căi
Atunci tu i fi un îngeraș feeric
Și am fi împreună amândoi
Când soarele înspre amurg se-ndreaptă
Tu luminezi cărarea sufletului meu
Iubirea spre mâine e o treaptă
Pe care să pășim doar TU și EU
Atât de mult eu te iubesc pe tine
Chiar de-mpreună noi să fim nu-i greu
și zi și noapte mă gândesc la tine
Pe tine doar... te voi iubi mereu
În clipele când nu ești lângă mine
Îmi pare că lipsești de ani și ani
Iar buna-dispoziție-mi revine
Numai atunci când tu apari.
Să știi că eu trăiesc doar pentru tine
Hrănindu-mă cu dragostea, cu dorul tău
și cred când spui că mă iubești pe mine
așa cum eu te voi iubi mereu!
poezie de Andrei Lupu
Adăugat de Andrei Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Bunica
Bunica draga unde esti?
Mi-e dor sa vad a ta privire,
Lasi toate cele pamantesti,
Ramanem doar c-o amintire.
Mereu acolo pentru noi
Ai fost, esti azi, vei fi si maine,
Cand voi fi singur, vom fi doi,
Si-om imparti apa si paine.
Ai crescut sase copilasi,
Apoi nepoti, chiar stranepoti,
Din paza ta n-ai vrut sa-i lasi,
Si i-ai hranit cumva pe toti.
Ne-ai invatat sa ne rugam,
Apoi ne-ai invatat de munca,
Orice da Domnul s-adunam,
Sa-i ascultam orice porunca.
Pe rand ne luai la magazin,
Desi nu erai nici bogata,
Din ce aveai, cat de putin,
La toti ne luai o inghetata.
Ne luai cu tine peste tot,
Ne-ai invatat ca-n viata-i bine,
S-ai un copil, si un nepot,
La batranete sa te-aline.
Din lada plina cu hainute,
Ne-ai imbracat cu bucurie,
Ai educat doua manute
Sa poata scrie-o poezie.
Ne amintim cu drag de tine,
Bunica noastra, te iubim!
Ne-ai invatat numai de bine,
Si pentru asta te cinstim.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!