Chiar de-i târziu...

Iubite, fă-mă ploaie şi picură-mă-n sus
Acolo, în Castelul, unde, cândva m-ai dus
Şi lasă-mi şi cicoarea, să-mi ţină loc de cer
Albastru, că-i atâta de sus şi efemer...

Ascunde-mă-n ruine, sub ziduri de cetăţi
Eu şi cu poezia, ca două jumătăţi.
Te-aşez în poezie, în versul meu de dor
Ca timpul să îţi treacă, pe lângă ploi, uşor...

Pictează-mă pe turnul ce-atinge-un univers
În care, noi, de mână, cândva,-mpreună-am mers!
Eu, de la ţărmul mării, voi evada curând
Să mă aşezi, iubite, în braţe, nu în gând...

Şi te-oi iubi cum nimeni nu te-a iubit vreodat'
Profund, derezonabil dar şi nevinovat.
Te voi lăsa să-mi intri sub piele pân' la os
Dar, să o faci, iubite, calin şi drăgăstos...

Şi să îmi pui în irişi un violet aprins,
C-am mai rămas cu movul culorii ce s-a stins,
Când ai uitat de mine, atâţia ani la rând.
Am căutat iubirea, dar n-am vrut să o vând...

Am aşteptat cuminte cu tine-n poezie
Să-ţi fiu acum, iubite, chiar de-i târziu, soţie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă, cade frunza...

Iubite, nu fi trist, nu plânge-n urma mea
N-am să mă-ntorc, deşi mi-s paşii grei...
S-a frânt destinul nostru, pe cer s-a stins o stea
E toamnă, cade frunza şi plouă pe alei!

Şi simfonia ploii, când norii se cernesc,
Să îţi aline dorul de-ţi aminteşti de mine,
În cântecul viorii eternul,, te iubesc''
Să-mi fie amintire fierbinte despre tine!

Rămâi acum cu gândul la zilele cu soare
Când culegeam din lanuri toţi macii înfloriţi
Din roşul de petale clădeam iubirea-floare
Şi ne trăiam povestea de miri îndrăgostiţi...

Aripi de fluturi, parcă, ni se zbăteau în piept
Când ne plimbam de mână pe-aleea cu castani
Dar plouă acum, iubite, şi vântul dă concert
Iar noi... cu aripi frânte... trăi-vom peste ani!...

Şi când din nori de spumă zăpezi ne-or troieni
Cu părul nins de doruri ne-om aminti poveşti...
Te-oi aştepta, iubite, în vise să-mi revii,
Voi fi la tine-n gânduri acolo unde eşti!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul chipului cioplit

Mă caută, iubite, de vrei să mă găseşti,
Dar nu pe altă lume-n lumea asta,
De dai de mine nu o să regreţi
De hotărât vei fi să-ţi fiu aleasa.
Voi rătăci atunci cu drag, iubite,
Lăsând doar glasul să mi se audă,
Să nu te sperii şi să te alung
Cu chipul meu de lut sau de nălucă.
Aş vrea, iubite, să mai ştii
Căci te-am iubit 'nainte de-a m-alege,
Nu m-ai iubit, eram un chip cioplit
În mare grabă pentru-a nu te pierde.
Mă aşteptai tăcut la prima întâlnire,
Doreai să vin, credeam că n-am să pot,
Căci chipul meu neterminat şi hâd, iubite,
Zăcea în atelier pe-un calapod.
M-am pregătit atunci în mare grabă,
Iţindu-mă eu nu m-am arătat,
Căci sufletului îi era ruşine
Cu chipul meu cioplit, hidos, neterminat.
M-am ruşinat atunci la chip, iubite,
Şi am lăsat doar sufletul să te-ntâlnească,
Ştiam, dar multumit-am fost c-ai să-ţi doreşti
Doar de departe să îţi fiu miresă.
Nu-s vinovată, eşti nevinovat,
Căci vălul depărtării ne-a ţinut departe
Nici pân-acum, iubite, tu încă n-ai aflat,
Ani nu mai sunt, ci clipe reci şi seci
Spre-a ne vedea sau pentru-a ne desparte.
Pe veci, iubite, eu nu am să te las,
Voi reveni din când în când la tine,
N-am să m-arăt, dar vlăguită-n glas
Am să te-ndemn să vii cu drag spre mine.
Drumul nu-i scurt, e lung şi-anevoios
Şi cumpeni multe-aşteptă să le-ntâmpini,
Te liniştesc, iubite, nu-i un chip frumos,
E ieftin şi e la-ndemână de vrei să îl răscumperi.
De dragul tău, iubite, eu nu o să m-arăt,
Cuminte te voi mângâia în juru-ţi
Să mă strecor uşor în viaţa ta
N-am să doresc aievea doar în gându-ţi.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorim cu ochii-nchişi

Şi dacă-i numai noapte şi umbre ne doboară,
Eu înfloresc în mine şi-n tine-a doua oară.
Cu ochii-nchişi te caut şi te găsesc oriunde,
Acolo unde luna, de lumea mea, te-ascunde.

Ştiu gustul gurii tale dintr-un sărut cuminte,
De ochii tăi, în ochii-mi eu îmi aduc aminte.
Şi chiar de irişi galbeni au adormit în vină,
Te am întreg, iubite, pictat pe-a mea retină.

Sub piele am lăstunii din primăveri albastre,
Pe coapse cântă vara din zâmbetele noastre.
Şi toamnele se-alintă pe sâni, cu ploi flămânde,
Pe braţe ninge iarna, cu alb, să ne inunde.

Te văd cu ochii minţii şi te citesc ca orbii,
Poemul meu de taină, cum te vânează corbii,
Când află că lumina şi soarele-s străine!
Dar înflorim, iubite, doi orbi, printre ruine.

Şi dac-ar fi ca mâine, să ne deschidem ochii,
Eu te-aş închide-n mine, de mine, să te-apropii!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite, ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripile dragostei!
Iubite, ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite, marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite ne cheamă marea

Iubite ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.

Iubite ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Şi să zburăm pe aripele dragostei!
Iubite ne cheamă marea,
Cu un glas frumos şi blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!

Iubite marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Şi parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e vară-n iulie, iubite...

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul,
Să-mi spele pân' la oase frământarea.
Mi-aş aştepta-ntr-un nor de ploaie rândul
Şi-aş lăcrima albastru peste marea

Ce-şi scutură un val doar pentru mine
La ţărmul însemnat de vara-n care
Se-mbrăţişau săruturi orfeline
Şi înfloreau în noi mărgăritare.

Nu mai e vară-n iulie, iubite.
(De ziua mea, a plâns albastru cerul).
Te-aş fi adus din vise ofilite
Dar, eu nu pot să îţi dezleg misterul

Tăcerilor cu gust de renunţare.
Te caut prin cotloane clandestine
Şi-mi stă pe buze, azi, o întrebare:
De ce-ai ucis grădinile din mine?

M-aş fi zidit o Ană pentru tine-
Poem născut din lacrima durerii
În temelia ta şi peste mine,
Tu, zidul nemilos al ne-nvierii.

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul
Şi să-l trimit la tine să te-adape,
Că ţi-a secat, iubite, iar, cuvântul
Şi ţi-au rămas numai silabe şchioape.

Eu încă te aştept în miezul verii
Să-nsufleţim, din nou, masa tăcerii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-ntoarce roata...

Uita-te-ar relele, iubite, că ai uitat, să-mi dai de veste
În noaptea dintre ani şi cine, te-a monopolizat şi peste
Numărul meu de telefon, trecut-ai ca un vânt pribeag,
Când eu te-mbrăţişam în gând de dor ghebos şi-atâta drag?

Vreo blondă te-a ademenit şi ţi-a turnat în vin uitare
Şi mintea ţi s-a zăpăcit şi vin acum cu o-ntrebare:
Aşa de slab pentru-o cocotă, renunţi la mine, să mă suni
Şi-n inima ta, o ispită dintre atâtea fufe-aduni?

Credeam că-ţi sunt partidă bună, că m-ai chemat să stau la tine,
Să las în urmă ţărmul mării şi să mă mut, să-mi fie bine
Printre olteni, pe la Craiova, aşa mi-ai spus şi te-am crezut.
Vai, mie, de făceam eu pasul, acuma ce aş fi făcut?

Te-ai dat la fund precum ţiparul şi te-ai ascuns de-a mea iubire,
Dai cu piciorul la noroace şi calci pe cord şi fericire.
Şi cu-n surâs parşiv de demon îmi spui că-s aprigă şi rea,
Dar, tu cum eşti, măi, bărbăţele, când fugi de-mbrăţişarea mea?

Ei, lasă, ţi-o veni de hac şi-o să te fac şi de ruşine,
Când, fără voia ta, să ştii, o să-mi fac vânt cândva, spre tine
Şi să te văd atunci, băiete, cât ai să poţi să minţi şi cum,
Mă vei convinge că bat câmpii, când te-oi prinde cu fufa-n drum?

Plâng eu acum pentru-amândoi, dar va veni şi vremea mea,
Când îţi voi da ploaia-napoi, să plângă şi inima ta...

pamflet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Şi-acum mai eşti în mine" de Violetta Petre

M-ai adăpat iubite, ce sete-aveam în mine,
De ploile rebele, de vară şi de tine!
Şi cum mai creşte iarba în pielea de sub palme
Când palma ta-mi rămâne pe tâţe şi m-adoarme!

Acuma am în ochii deschişi, visări nebune,
Căci mă priveai cam galeş şi tandru pe păşune,
Ieşeau gingaş din fluier acorduri minunate
Iar eu oftam din suflet cu genele lăsate.

Sunt aripile ramuri ce înfloresc amurgul,
Cam mustrător la mine, gelos, se uită murgul
Şi buzele îmi tremur de o simtire pură,
Iubesc, dar condamnată-s pe veci să tac din gură.

M-ai adăpat iubite dar setea-mi este vie,
Mă copleşesc frisoane si simt o nebunie,
Că vreau să-mi strig iubirea ce-mi freamătă sub piele,
S-audă toată lumea, să urce pân la stele!

Îmi umflu tare pieptul şi strig s-auzi şi tu,
Sî-ţi fie clar iubite ce-ţi spun acuma: MUUUUUU!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plouă, iubite

Plouă, iubite, ne plouă amar pe file pătate, pe filele rupte, mai avem doar coperţi din întregul jurnal...
Plouă aici şi plouă oriunde... am fugi, am zbura, mă tem că nu ne vom putea ascunde de ploi, de ură, blestem... ne plouă, iubite, în inimi şi-n carte... scrisă ieri dar citită de veacuri, plouată şi ea înainte de moarte, umpluse cu lacrimi o mie de lacuri. Ne plouă, iubite, cu nebuni şi cu regi, inundat mi-e castelul
şi mă rog în zadar, căci tot ce ei leagă, tu cum să dezlegi?...
Ne plouă, iubite... ecou dintr-un nor ne spune-o poveste de seară; îmi plouă pe umeri, pe stele, pe dor,
în ochi îmi suspină o Lună amară...
Ne plouă în suflet şi în calendar, ne plouă cu clipe şi viaţa ne trece, îmi plouă, iubite,

pe vers şi pe NOI...
mi-e toamnă, mi-e negru şi rece...
Ne plouă, iubite, pe ploi...

poezie de Adriana Szabo
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

De m-ai îmbrăca-n iubire, lupii s-ar opri din goană
Şi le-aş îmblânzi nesaţul cu sărutul tău de vineri,
În genunchi, te rog, iubite, pune-mă într-o icoană,
Să miros a iasomie la mirese şi la gineri!

Lasă-mi vântul să-mi adie, peste sâni şi peste pleoape!
Şi să cred că mă mângâie, palma ta de zeu cuminte.
Adu-mi cerul şi pâmântul, lângă mine, mai aproape,
Să-mi aleg, din universuri şi din lutu-ţi, noi veşminte!

Sunt frumoasa din Valhalla, goală sub lumina lunii,
Tu să mă priveşti o clipă, cât să îţi pătrund în sânge,
Pune-mi borangic pe braţe, să culegem toţi alunii,
Să mă-mbraci în frunza toamnei, chiar, pădurile, de-or plânge!

Şi mai vreau să-mi pui coroană de cicoare peste frunte,
Să se oglindească-albastru, ochii mei de inocentă,
Ce n-au învăţat, Infernul, Purgatoriul, să le-nfrunte,
Când mai am pe mine urme, din a Raiului placentă.

Şi să mă botezi, iubite, dimineaţa, pe răcoare,
Când vin zorii să se-mbete cu miresmele femeii!
M-aş îndrăgosti de viaţă, chiar de-i viaţa-nşelătoare,
Doar să gust un pic din tine, când vor înflori toţi teii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am luat un colţ de cer cu împrumut,
Să-mi amintesc, să-ţi aminteşti iubite,
Că din albastru n-am mai fi avut
Nicio-albastră-aducere aminte...

catren de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 16

Mi-eşti lanţul prins de gleznă, ce mă ţine
Să nu mai fug în noaptea nunţii noastre,
Rănindu-mi inocenţa cu ruşine
Când îmi striveşti poemele albastre.

Şi muşti din versul ce îl port ca salbă,
Când goală mă arăt, să guşti din mine.
A mai rămas un pliu din rochia albă
Şi un buchet de roşii balsamine.

De mă atingi eu mă deschid ca cerul,
Tot mai albastră în adânc de floare
Şi te primesc, iubite, în ungherul
Plin de iubirea tămăduitoare.

A germinat în Lilith şi în Eve,
Marame de oceane-nlăcrimate
Le-au fost şi strai şi nesecate seve
În nopţi şi zile reci şi zbuciumate.

Legată voi rămâne pe vecie!
Mă răzvrătesc dar este-n legea firii,
Să-mi fii bărbat şi eu să-ţi fiu soţie,
Chiar dacă-mi plâng, pe umeri, trandafirii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cicoare fără floare

Ascunde-mă în tine, ca pe-o vară,
În care nu mă mai primeşti de-o vreme!
Îmi voi lăsa o gleznă pe afară,
S-auzi cum dorul de sărut îmi geme.

Şi te voi căuta cu-nfrigurare,
Că te-ai pierdut prin tine, fără voie;
Că, nu mai ştiu pe unde eşti, mă doare
Şi doar de un cuvânt mai am nevoie.

Nu-ţi cer să mă îmbraci în straie scumpe,
Doar flori să îmi arunci pe sâni şi braţe!
Nu simţi, iubite, dorul cum irumpe
Tăcerea dintre noi, să o înhaţe?

În tine nu mai este loc de mine,
Am încercat să îţi pătrund prin vene;
Iubirea noastră doarme în ruine
Şi nopţile-s păzite de hiene.

Ţi-ai pus călăi de pază la intrare,
Mă voi zidi sub porţile închise;
Voi răsări cicoare fără floare,
Că cerurile-mi sunt, de azi, ucise.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar versul meu

Şi tu ţi-ai ridicat un zid de ceaţă,
Să nu te mai găsesc, să-ţi cer un munte.
Ştii, mi-ai promis, cândva, o dimineaţă
Cu norii aşezându-se pe frunte.

Nu mai ajung la cer, că cer nu este-
L-ai confiscat cu lună şi cu stele.
Eu cum să mai ajung acum pe creste,
Când aripile-mi plâng între atele?

Şi creşte-n mine un deşert de moarte,
Îmi mor poemele de-atâta sete,
Morgane-şi scriu delirul pe pancarte
Şi mă îmbie-n haine violete.

Şi eu alerg nebună printre dune
Şi strig, ecoul să te regăsească,
Dintre tăceri, în mine, să te-adune
Şi cu iubirea mea să te lovească.

Să te trezeşti şi să alergi prin mine!
Prin vene nu mai curge nicio vară
Şi primăvara geme în ruine
Şi orice anotimp e o povară.

Nu te mai chem, am obosit, iubite
Doar versul meu, o toamnă-o să-ţi recite.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi nelinişti amurgul!

Nu-mi mai scormoni prin toamne, lasă-mi frunzele să cadă,
Nu-mi nelinişti amurgul strâns în pumni, pe la răscruci!
Caii tăi îmi dau târcoale, când cu tine-n cavalcadă
Tropotesc prin pacea nopţii, alergând prin vis, năuci.

Şi mă ispiteşti, iubite, să-mi las anii pe bordură,
Să-i ia selul înspre mare, în şuvoi învolburat,
Când din şaua tinereţii, îmi aluneci înspre gură
Şi cu un sărut mă tulburi şi mă umpli de păcat.

Şi ce dulce-mi e secunda dimineţilor vrăjite,
Când îmi pui oglinda-n faţă, să mă văd, cum nu mai sunt!
Numai tu mă duci în raiuri, să mă nasc din nou, iubite
Şi să mai gustăm o dată legendarul amănunt.

Dacă tot îmi vii prin toamne, să-mi tai lanţuri şi lăcate,
Adu-mi mânzul alb din iarna-n care m-ai lăsat să mor,
Să pot evada din anii pe care îi car în spate,
Şi cu murgii şi cu roibii, să încerc, din nou, să zbor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici iad, nici rai

Am obosit să te mai strig, iubite
Oricine ai fi fost, dar nu mai eşti.
Şi nici n-ai fost, am vrut doar să-mi citeşti,
Pe buze, adormitele cuvinte

Rămase undeva-n eter, ecouri
De aripi adunate într-un zbor,
Când tu, grăbit, plecai în urma lor,
Eu adunam, în urma ta, zerouri.

Şi m-am pierdut, cum toamna-şi pierde straiul,
Printre cuvinte. Să te-opresc, am vrut
Într-un poem cu noi, de început.
Dar n-am găsit nici iadul şi nici raiul.

De-aş şti că braţele-ţi îmbrăţişează
Un trup de Zee care te-a vrăjit,
M-aş risipi în neantul infinit
Şi n-aş mai ţine, noaptea albă, trează.

Şi vine înc-o noapte şi-ncă una;
(L-aş fi rugat, cândva pe Demiurg,
Când clipe goale, peste mine, curg
Să otrăvească stelele şi luna).

Se năpustesc flămândele coşmaruri
Când glasul sugrumat de neputinţi,
Scrâşneşte-atât de-anemic printre dinţi
Pierzându-se, o şoaptă, printre valuri.

Eşti prea departe să m-auzi, iubite
Iar eu sunt prea aproape de înec;
Adio, peste mine, ape trec,
Să nu-ţi faci griji, că mor aşa cuminte!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de nea...

Să nu plângi, poezie, că te-am lăsat orfană,
Să-ţi cauţi o poveste, să-ţi sprijine tăcerea!
Un zâmbet de prieten să îţi aşezi pe rană,
Să-ţi mângâie tristeţea şi lacrimi şi durerea!

Eu am rămas acasă şi te aştept cuminte,
Doar gândul e cu tine şi parcă nu-i prea mult,
Că nu pot, poezie, să te ascund în braţe
Şi scâncetul albastru nu pot să ţi-l ascult.

Să ningi frumos acolo, în luna vieţii mele,
Aşa cum ningi în mine, în fiecare vară,
Când te adun din ceruri, pierdută printre stele!
Eu am rămas acasă cu vara mea amară,

Să mă mai nasc o dată-n clepsidra nemiloasă,
Un fir de sare gemă, topindu-se de teamă.
Să nu fii, poezie, pe noaptea mea, geloasă!
E noaptea-n care versul în lacrimă-o să geamă.

Voi da noroc cu cerul, voi aştepta lumina,
Să îmi deschidă ochii, ca se te pot vedea.
Ninsoarea mea albastră, sărutu-ţi rădăcina
Din care urcă-n mine poemele de nea!

poezie de Violetta Petre din Ninsori albastre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino să te ascund, iubite

Vino să te ascund, iubite,
În amurgul umbrei tale
Unde cerul din fereastră
Prinde iar să se prăvale.
Vino să te ascund, iubite,
În furtuna dintre noi,
Unde anii trec în goană
Printre viscole şi ploi.
Vino să te ascund, iubite,
În iubirea cea rămas,
Într-o ordine divină
Printre valuri de lumină.
Vei rămâne-atunci cu mine
Peste lumea mea de vise,
Fericirea o vei dărui
Gândului cu porţi deschise.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plânsul primăverii...

Să nu-mi topeşti zăpada, iubite, încă-i iarnă,
Sătulă nu-s de albe şi tainice tăceri.
Eu mai aştept din ceruri, pe frunte să îmi cearnă
O lacrimă de îngeri. Tu lacrimi, să nu-mi ceri!

Le mai păstrez la rece, să le ţin minte gustul,
Chiar dacă sângerează sub pătura de nea;
Mai picură din streşini, chiar dacă-i iarnă, mustul
Strivirilor de vise, rămase-n colţ de stea.

Te chem să bei cu mine, să ne-mbătăm deodată
Şi chiar de-i amăruie licoarea din pahar,
Ţi-oi îndulci amarul cu versul de-altădată
Pe care în poeme, de dulce, eu îl car.

Şi voi purta păcatul pentru-amândoi, în spate,
Chiar de mă-ngenunchează, rănită sub zăpezi.
Mă vei iubi vulcanic şi chiar demonic, poate,
Doar să-mi aduni zăpada, sub trupu-mi, s-o aşezi!

Şi nu-mi topi zăpada, iubite, că mă doare,
Când pielea va atinge un fir de iarbă crud!
Şi florile vor plânge, călcate în picioare
Şi plânsul primăverii nu pot să îl aud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrabia, mălai, visează...

Vara asta-n travesti, m-a cam zăpăcit şi parcă,
N-am picioare şi nu merg, ci mă legăn ca-ntr-o barcă.
Şi m-aş dezbrăca de ani şi i-aş arunca în valuri-
Hai, iubite să mă iei, că m-aş mai iubi pe maluri!

În nisip când mă îngropi, gura-mi las-o la vedere,
Să îmi curgă vreo doi stropi de pe buzele cu miere.
Eu să scot câte-un picior şi pe glezna-n aşteptare,
Să îmi dai cu împrumut, câte-o dulce sărutare.

Şi în braţe să te strâng, tu să gâfâi de plăcere,
Când în fire de nisip, plămădim o mângâiere
Mai zgrunţoasă şi mai şic, nu aşa ca orişicine.
Eu, uşor, să mă ridic, tu să te cobori spre mine.

Şi sub cerul violet, unde marea stă să strige,
Să te simt cum te-nfierbânţi, eu să ţip că mă cam frige
Un chiştoc ce l-ai scăpat între sâni, cu nepăsare.
Of, ce vrajă-ai risipit, prea cuprins de nerăbdare!

M-ai trezit din vis, iubite, vară nu-i şi sunt bătrână
Dar am liber la iluzii şi-am să plec un pic pe lună...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!