Uitarea

De ce mă rogi mereu să uit trecutul,
Privind impetuos doar înainte,
Uitând înălţătoare jurăminte
În care îmbrăcai, iubind, Cuvântul,

Ce-l dăruiai, ţinându-mă de mână,
Frumoşi îndrăgostiţi în Făurar,
Luna Iubirii, scrisă-n calendar
De inimi ce vibrează împreună?

Oare-ar putea ca Soarele vreodată
Să uite a pădurii strălucire,
Uitând miraculoasa înflorire,
Dacă e ger şi este deprimată?

Sau bănuieşti că răcoroasa ploaie
Nu ştie câte roade-i datorează
Câmpiei, care astăzi lăcrimează
Prin lanuri ce furtuna le îndoaie?

Nu înţelegi că, invocând uitarea,
Mai aprig mă somezi să retrăiesc
Momente ce mă fac să te iubesc
Precum talazul îşi adoră marea?

În lipsa ta, sunt o crenguţă ruptă
Din pomul ce tânjeşte către Cer,
O călătoare-n trenul efemer,
Timid urcând o scară prea abruptă.

Vrei să mă vindec, îmi va fi mai bine,
Eşti fericit, uitarea implorând?
Dar, pentru ce, purtându-mă în gând,
Tot lăcrimezi, dorind să uiţi de mine?

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenţă

Nu mă-ntreba ce fac! Sunt fericită!
Ştiu, n-ai crezut c-aş mai putea vreodată
Să fiu de-altă iubire... zăpăcită
Fără a-mi da sentinţa: Vinovată!

Vezi... Nu mai doare nici indiferenţa
Cu care mă tratai odinioară,
Am învăţat să îţi ignor absenţa
Prin aburii cu iz de scorţişoară.

Nu mai găseşti în mine azi femeia
Pe care-o sărutai zâmbind în prag,
În care aprindeai râzând scânteia
Doar c-un sărut apatic sau dulceag.

Cum de-am crezut în falsa poleială
În care îmbrăcai ades cuvinte
Rostite sec şi fără chibzuială
Să mă convingi cu false jurăminte?

Am înţeles, am fost o jucărie
Pe care n-ai crezut că e păcat
Să o arunci din trista-ţi galerie
Când bateria i s-a terminat.

M-amuză astăzi cruda-ţi laşitate,
Minciuna seacă, fără vreun temei
Cerându-mi să te cred, că ai dreptate
Când spui că mă iubeşti, dar nu mă vrei.

Nu mai suntem un cuplu adorat,
Povestea noastră a murit demult,
Sunt fericită, m-am eliberat,
Nu mai trăiesc al dragostei tumult

Pentru un om ce n-a ştiut vreodată
Cum se conjugă al iubirii verb.
Râzând pot declara: sunt vindecată
De dorul ce mă chinuia acerb!

Icoana ta îmi e acum străină!
Mă-ntreb dacă atunci când te iubeam
Şi-ţi dedicam trăirea mea divină
Înţelegeai vreodată ce-ţi spuneam.

Cât mi-aş dori să ştii că nu-mi mai pasă!
Rebotezată-n apa Blanduziei,
Azi m-am retras în casta preafrumoasă
Cu flori de vis, din lumea Poeziei.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenţă

Nu mă-ntreba ce fac! Sunt fericită!
Ştiu, n-ai crezut c-aş mai putea vreodată
Să fiu de-altă iubire... zăpăcită
Fără a-mi da sentinţa: Vinovată!

Vezi... Nu mai doare nici indiferenţa
Cu care mă tratai odinioară,
Am învăţat să îţi ignor absenţa
Prin aburii cu iz de scorţişoară.

Nu mai găseşti în mine azi femeia
Pe care-o sărutai zâmbind în prag,
În care aprindeai râzând scânteia
Doar c-un sărut apatic sau dulceag.

Cum de-am crezut în falsa poleială
În care îmbrăcai ades cuvinte
Rostite sec şi fără chibzuială
Să mă convingi cu false jurăminte?

Am înţeles, am fost o jucărie
Pe care n-ai crezut că e păcat
Să o arunci din trista-ţi galerie
Când bateria i s-a terminat.

M-amuză astăzi cruda-ţi laşitate,
Minciuna seacă, fără vreun temei
Cerându-mi să te cred, că ai dreptate
Când spui că mă iubeşti, dar nu mă vrei.

Nu mai suntem un cuplu adorat,
Povestea noastră a murit demult,
Sunt fericită, m-am eliberat,
Nu mai trăiesc al dragostei tumult

Pentru un om ce n-a ştiut vreodată
Cum se conjugă al iubirii verb.
Râzând pot declara: sunt vindecată
De dorul ce mă chinuia acerb!

Icoana ta îmi e acum străină!
Mă-ntreb dacă atunci când te iubeam
Şi-ţi dedicam trăirea mea divină
Înţelegeai vreun vers din ce-ţi scriam.

Cât mi-aş dori să ştii că nu-mi mai pasă!
Rebotezată-n apa Blanduziei,
Azi m-am retras în casta preafrumoasă
Cu flori de vis, din lumea Poeziei.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La despărţire

Mâhnită plâng, dar tu nu ai vreo vină că lacrimile curg fără-ncetare
Nu am ştiut că-atât de tare doare iubirea prefăcută în ruină.
Şi am plecat... priveam nepăsătoare, credeam că nu vei mai putea vreodată
Să mai iubeşti c-o dragoste curată iar eu voi fi doar umbra trecătoare.

Ţi-am fost amantă şi ţi-am fost mireasă, jurând ca nimeni să nu ne despartă
Acum, când ţi-ai ales o altă soartă, fii fericit lângă a ta aleasă!
Dar vei putea, zâmbind, să mai asculţi un cântec ce mi-l fredonai mereu,
A cărui eroină eram eu şi-acum, dansând cu ea, să nu mă uiţi?

Îti mai apar în visuri câteodată, în ale tale braţe mă mai strângi,
De dorul meu îţi vine să mai plângi, ţi-ai mai dori să fiu a ta vreodată?
Sau sunt doar o fantomă rătăcită dintr-un trecut care-i apus acum,
Uitând c-am fost femeia mult dorită, înveşmântată într-un vechi parfum?

Nici nu aştept răspunsul la-ntrebare, eşti împlinit cu noua ta iubire,
Nu mai sunt nici măcar o rătăcire ce-ţi tulbură privirea visătoare.
Ar fi nedrept să nu-ţi doresc acum să-ţi fie bine, chiar de eşti departe,
Nu vei mai fi eroul meu din carte, zâmbind, îmi voi vedea de al meu drum!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti nebuni frumoşi

Îmi plac nespus nebunii care
Urmează regulile lor,
Aleargă dezbrăcaţi sub soare,
De când se nasc şi până mor

Mă uit la ei, poartă o haină
Care îi face transparenţi,
Sunt doar hoinari fără de teamă
Şi par mereu indiferenţi

Nu îi apasă nici o grijă,
Sau dacă au, tu nu o vezi,
Nu îi atinge nici o schijă,
Au capul sus, îmi par mai verzi

Îi caut fără încetare,
Aş vrea să fiu mereu cu ei,
Să râd la tot ceea ce doare
Şi să miros a flori de tei

"Nebunii" ăştia foarte liberi,
Ne fac pe noi mult mai normali,
Ne fac mai buni, ne fac mai sinceri,
Uitând cum să mai fim banali...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă aşa cum sunt

Nu te uita că sunt săracă,
nu mă-ntreba ce m-a durut!
Am stat pe-aici, fără să-mi placă,
să rostuiesc timpul pierdut.

Nu te uita că nu am haine
de firmă sau de museline!
Am doar un garderobe de taine
şi mângâieri ce ştiu s-aline!

Nu te uita că nu-s frumoasă,
podoabe-am anii strânşi la tâmple!
IUBIREA mea-i contagioasă
şi-o să-ţi doreşti să ţi se-ntâmple.

Nu te uita că sunt tăcută,
când mă-ntrebi despre viaţa mea!
Nu prea ştiu să mă fac plăcută,
dar ştiu că nu mă vei uita!

Nu te gândi că vreau, vreodată,
mai multe decât îmi poţi da!
Am o simţire demodată,
vreau doar să-mi dai IUBIREA ta!

Nu te uita că sunt prea bună,
când oamenii cu pietre-aruncă!
Dacă în suflet mi-e furtună,
află că mă preschimb în stâncă!

Dacă te uiţi... poate greşeşti...
"Şi-ai să mă uiţi, că şi uitarea
e scrisă-n legile-omeneşti"!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau (de Ziua Mea)

Nu vreau să-mi fac din lacrimi nestemate
Când cearcănele nopţii mă îmbie
Să retrăiesc dorinţe destrămate
Purtându-mă spre oarba agonie.

Prin bezne, de iluzii ucigaşe,
Nu mai vreau azi cu gândul să colind,
Nici stele reci nu le accept vrăjmaşe,
Stingându-mi focul ce îl reaprind.

Nu mai doresc zidită-n mine crucea,
Prinos nedrept pe-altarul suferinţei,
Ci, vindecată, doborând răscrucea,
Vreau să-i ofer un gir făgăduinţei.

Nu mai aspir s-ating neprihănirea
Destinului, dorindu-l ne-ntinat,
Solemnului, voi cere izbăvirea
Clădindu-mi inocenţa din păcat.

Prin mări de nefirească neputinţă
Nu-mi voi mai îneca stupid speranţa.
Dorind să-mbrac mâhnirea în credinţă,
Spre viitor voi înclina balanţa.

Lumina o voi lua drept călăuză,
Tenebrele dorind să le dobor.
Călătorind prin negura obtuză,
Voi face Soare din oricare nor...

Şi Vreau, şi Vreau... şi nu mă mai opresc
Şi îl prefac pe Vreau în A Putea
Să îndrăznesc, să cred, să izbutesc
Sunt visuri ce le am de ziua mea.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ţi-a pierit iubirea

Dacă ţi-a pierit iubirea, de ce vrei ca altă poartă
Să o mai deschizi aiurea, pentru ce te oboseşti
Căutând atâtea scuze fiindcă nu mă mai iubeşti?
Gata! Astăzi nu mai doare, poarta este ferecată!

Dacă ţi-a pierit iubirea, nu mai construieşti castele
Pe terenul care plânge o ruină părăsită,
Nu mai poţi ca pe femeia ce ţi-a fost cândva sortită
S-o convingi că al tău suflet a scăpat dintre zăbrele.

Dacă ţi-a pierit iubirea, nu mai risipi cuvinte
Delicat amăgitoare, precum aburii de fum
Disipaţi dintr-o ţigară cu înţepător parfum,
Nu mă mai îmbăt cu-aceste mincinoase jurăminte.

Dacă ţi-a pierit iubirea, te îmbracă în uitare,
Nu mai răscoli trecutul ci aruncă-l la gunoi,
Nici în poză nu mai este locul pentru amândoi,
Alt destin acum ne este hărăzit la fiecare.

Dacă ţi-a pierit iubirea, lasă ploaia să te spele
Ca, prin ochii ei de rouă, să te limpezeşti cu lacrimi,
Alinându-ţi necredinţa dătătoare de reci patimi
Prin iertarea care poate vindeca păcate grele.

Dacă ţi-a pierit iubirea, nu mai înşela femeia
Care încă te iubeşte şi îţi este devotată!
Pleacă, este prea târziu, chiar de m-ai iubit vreodată
Spune-i cât îţi e de dragă, reaprinde-n ea scânteia!

Dacă ţi-a pierit iubirea, mergi pe drumul ce-ai croit,
Declară-i c-o vrei alături, stâlp în viaţă şi în casă,
Dă-i inelul de logodnă, zi-i că ţi-o doreşti mireasă,
Iar la mine nu te-ntoarce! Timpul nostru a murit!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş preface, de-aş putea

De-aş putea ca dorul aprig să-ţi alin, în prag de seară,
M-aş preface, deodată, într-un sunet de chitară,
Ca, prin strunele-i vrăjite să mă simţi în somn vibrând
Când, cu braţele-adormite mă strângi tare-n al tău gând.

De-aş putea să-ţi vindec dorul, m-aş preface într-un nor
Ce ţi-ar mângâia obrazul cu un strop răcoritor...
M-aş preface, poate-n floare răsărită-al tău drum,
Ca, prin gingaşe petale, să percepi al meu parfum.

De-aş putea să-ţi alung dorul, m-aş preface-n curcubeu,
Şi te-aş invita frenetic să plecăm spre Elizeu.
Apoi, lepădaţi de patimi, de păcate izbăviţi,
Să ne cerem cu fervoare dreptul de-a fi fericiţi.

De-aş putea să-ţi alin dorul, m-aş preface-n poezie
Scrisă-n stihuri infinite, cu superbă frenezie...
Sau, cu magica-mi putere, m-aş preface într-un cânt,
Prin sublime incantaţii, de-al meu dor să te descânt.

Dar, din tot ce-aş vrea să fiu, sunt un pic, sunt o idee.
Căutându-ţi alinarea, cu-al meu suflet de femeie,
Recunosc: n-am găsit leacul dorul să-ţi tămăduiesc
Ba, mai tare-l voi aprinde dacă-ţi spun că... Te iubesc!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graham: Mai am un scenariu pentru tine.
Amanda: Ce bine.
Graham: Te iubesc. Îmi cer scuze pentru dezvăluirea foarte directă, dar oricât de complicat ar fi acest lucru, sunt îndrăgostit. De tine. Şi nu simt asta doar pentru că pleci, şi nici pentru că e un sentiment plăcut – care, că veni vorba, chiar este, sau era înainte să te înfurii aşa. Nu-mi pot da seama de logica acestui lucru, ştiu doar că te iubesc. Nu-mi vine să cred de câte ori spun asta. N-am crezut că voi mai simţi asta vreodată, aşa că e aproape incredibil. Dar îmi dau seama că vin cu o ofertă – 3 la preţ de 1. Şi poate că la lumina zilei ambalajul meu nu este chiar aşa de minunat, dar, în final, ştiu ce îmi doresc, iar asta e un miracol în sine. Şi tu eşti ceea ce îmi doresc.
Amanda: Nu mă aşteptam la "te iubesc". Poţi să nu mă mai priveşti aşa? Încerc să găsesc cuvintele potrivite.
Graham: Cred că dacă răspunsul evident nu îţi vine imediat în minte, atunci am putea vorbi despre altceva. Cum ar fi despre cât sunt eu de ridicol. Îmi aduc aminte faptul că mi-ai promis că nu te vei îndrăgosti de mine. Ar fi trebuit să fiu mai atent.
Amanda: Nu am mai întâlnit până acum un tip care să vorbească la fel de mult ca mine. Dar pentru moment, nu mai vorbi.

replici din filmul artistic Vacanţa, scenariu de Nancy Meyers
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Februarie

În ianuarie să ne dorim,
Să ne-apropiem, să ne-ncălzim,
Să mă topesc când îmi zâmbeşti,
Să şti de ce mă-nebuneşti,
Să ai habar de tot ce simt
Şi să şti că nu te mint.
Dar nu-i ianuarie să te-ncălzesc,
E februarie... te iubesc.

În martie să înflorim,
Să admirăm şi să vorbim,
Să te ating, să-mi dai fiori,
Să mă simt cu capu-n nori,
Să te sărut, să mă adori,
Să te-mpodobesc cu flori.
Dar nu-i martie să-mi doresc,
E februarie... te iubesc.

În aprilie să glumim,
Cuvinte dulci să ne şoptim,
Să-ţi fac pe plac, să te sarut,
Să ai mereu tot ce-i plăcut,
Să spunem tot, să povestim,
Să fim cum vrem doar noi să fim.
Dar nu-i aprilie să glumesc,
E februarie... te iubesc.

În luna mai ne relaxăm,
Ne plimbăm, ne alintăm,
Ne remarcăm când lumea-i verde
Ca fiind cei doi ce nu ştiu pierde.
Strălucim spre-a lor uimire,
Ne remarcăm doar prin iubire.
Dar nu e mai să strălucesc,
E februarie... te iubesc.

În iunie să plănuim,
Ne hotărâm, atent gândim,
Doar doi... doar noi, în orice zi,
Să fim mereu doar doi copii,
Lăsăm in urmă ce-i la liceu,
Să fim doar noi, din nou, mereu.
Dar nu-i iunie să plănuiesc,
E februarie... te iubesc.

În iulie să călătorim,
Să vizităm, sărbătorim,
Să fim şi-atunci noi împreună
În cea mai călduroasă lună,
Atunci când este ziua mea
Să fiu încă-n viaţa ta.
Dar nu-i iulie să-mplinesc,
E februarie... te iubesc.

În august vom continua,
Eu al tău şi tu a mea,
Să te ascult, să îmi vorbeşti,
Să mă topesc când mă priveşti,
Să ştiu când tu eşti mulţumită,
Să ştiu când tu eşti fericită.
Dar nu-i august să mă-ncalzesc,
E februarie... te iubesc.

În septembrie admirăm,
Se răceşte, ne-mbrăcăm,
Atunci au loc multe schimbări,
Dar doar în jur, cu aşteptări,
Căci chiar de e un alt decor
Noi ne iubim neschimbător.
Dar nu-i septembrie să ruginesc,
E februarie... te iubesc.

În octombrie ne-mpărţim,
S-avem şi-atunci când n-o să fim,
Facem schimb de-o jumătate
Şi ascultăm, în piept, cum bate,
Să te simt, să ştiu ce zici
Chiar şi când nu eşti aici.
Dar nu-i octombrie să -ţi lipsesc,
E februarie... te iubesc.

În noiembrie aşteptăm,
Ne pregătim, ne bucurăm,
Aşteptăm să treacă luna,
Să fie ziua noastră-ntr-una,
Ne sărutăm, mai şi vorbim,
De prima zi să ne-amintim.
Dar nu-i noiembrie să retrăiesc,
E februarie... te iubesc.

În decembrie să cântăm,
Să te alint, să colindăm,
Să îţi fac un dar frumos
Să şti că sunt şi inimos,
Să aşteptăm doar împreună
Anul nou, privind spre lună.
Dar nu-i decembrie să răcesc,
E februarie... te iubesc.
În februarie vreau să fim
Îndrăgostiţi, să ne iubim,
Să fiu de ziua ta cu tine,
Să simt că vrei să fi cu mine,
Să fie veşnic pentru noi
Iubirea asta... doar noi doi.
E februarie şi mă opresc,
E februarie... te iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

Sunt ecoul ideii emise cândva...
În armonie precede cuvântul creaţiei,
Taina ei învinge orice formă de înţelegere a mea.
Din ţărână fost-am crescut, modelat
Pe calapodul ideii divine - sunt cântec unic!
Azi încă simt urmele degetelor pe trup,
Simt mâna arhitectului cum a modelat lutul
În care a fost însămânţat sufletul meu;
Şi cât de frumoasă a fost melodia naşterii mele!
Încă se aude ecoul ei...

Azi am simţit uitarea.
Uitarea mă împinge mereu înainte...
Chiar ea să fie marea trădare din mine?
Acum am înţeles, e mult mai clar:
Uităm că suntem muritori şi pierdem prezentul.
Şi iară simt acea mână peste trupul meu mereu grăbit
În traversarea-i către ceva necunoscut.
Dar dacă azi mâna a venit să culeagă recolta?
Vai ce păcat că învăţ să cânt ca o lebădă,
Tocmai acum când văd curcubeul peste lacul plin de nuferi!

Şi încă simt degetele pe trupul meu cum cântă,
Cântă melodia vieţii mele-n spre amurg.
Şi se aude ecoul ideii emise cândva,
Cum se pierde-n uitare,
Cu o mână întinsă spre scara timpului...
Scară prinsă la capete în vârtejuri halucinante:
Primul o consumă, celălt o naşte din nou,
Alergându-se în neştire prin spaţiu.
În timp ce lutul meu se preface-n ţărână,
Încerc să mă agăţ de scară, dar nu e palpabilă.

Fost-am oare o idee, sau am fost cândva?

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai plecat un om...

A mai plecat un om şi-afară plouă,
Un om frumos, cum ne mai place, nouă,
Să tot numim un om care se duce,
Uitând că asta-i viaţa, o răscruce!

Şi toţi suntem frumoşi pe astă lume,
Venim, dar şi plecăm când viaţa spune,
Acum sau mai târziu, este totuna,
Dacă iubim şi soarele şi luna!

A mai plecat un om şi-afară plouă,
Pe fruntea noastra se aşterne rouă,
Doar picături de apă, limpezi, moi,
Cu care-ntoarcem timpul înapoi!

Sunt picături de lacrimi trecătoare,
Astazi vor curge, mâine va fi soare,
Sunt amintiri ce răbufnesc pe-afară,
Chiar dacă-n lume este primăvară!

Oh, cât aş vrea să rup eu acest lanţ,
Să mă ridic de jos, să mă înalţ,
Să nu mă mai gândesc la ieri şi mâine
Şi să trăiesc un azi cum se cuvine!

E bine că ne-ntoarcem când şi când,
Într-un trecut de vise, fremătând,
Dar, bine e să-l părăsim, cuminte,
Căci viaţa noastră merge înainte!

Să ne-amintim de tot ce-a fost frumos,
Să ne trăim momentul dureros
Şi amintiri ce-apar în vis de noapte,
Să le lăsăm să meargă mai departe!

A mai plecat un om şi-afară plouă,
De ieri după amiază, de la două,
Astăzi tristeţea ne omoară clipa,
Mâine, cu dor, ne-om vindeca aripa!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Nu vreau să-mi iau rămas bun. Vreau doar să mă uit la tine... Aş vrea să am nişte cuvinte mai bune de rămas bun pentru tine, dar... dar asta e tot ce am găsit. Mulţumesc! Mulţumesc pentru tot ce mi-ai oferit. Mulţumesc că m-ai forţat să fiu bărbatul pe care îl vroiai. Mulţumesc! Îţi sunt atât de recunoscător, Andie!
Andie: Of, nu vreau să-ţi dau drumul, Pacey.
Pacey: Să nu uiţi de promisiunea ta, da? Tu şi cu mine, împreună din nou, fericiţi, sănătoşi şi mai îndrăgostiţi ca niciodată.
Andie: Nu o să uit.
Pacey: Fă-te bine, McPhee şi apoi întoarce-te la mine cât mai repede.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn de laudă

Laudă inimă a mea pe Domnul,
Căci astăzi baţi doar pentru El.
Să-L laude prin imnuri, tot omul,
Ca să primim coroană sus în cer.

Lăudaţi ochi ai mei pe Domnul,
Căci astăzi priviţi a lui mărire
Precum frunzele adoră pomul,
Şi filosoful stă-n gândire.

Lăudaţi urechi pe Domnul Dumnezeu
Căci auziţi glas de păsărele
Precum se-nalţă sus mereu,
Aşa să fie imnul vieţii mele.

Căci cum inima, privirea şi auzul
Nu au fost de om create
Nici Soarele, luna sau amurgul.
Toate pentru-n scop au fost lăsate.

Laudă omenire pe Domnul Sabaot
Căci tot ce vezi îi aparţine,
Nu îţi asuma tu tot,
Laudă-L şi dă-i iubire.

rugăciune de Cosmin-Emanuel Petraşc (9 mai 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Te iubesc, în fiecare cuvânt pe care n-am apucat să ţi-l spun...
Pentru fiecare lacrimă născută de dorul tău,
Nu pot decât să te iubesc în gând, de departe,
Cu sufletul pe jumătate fericit, pe jumătate pierdut...
Te iubesc pentru că am uitat ce am fost înainte de a te iubi pe tine.
Te iubesc, chiar şi când nu ar trebui să te iubesc.
Te -am iubit şi nu voi înceta să te iubesc, dacă -mi vei şi permite.
Te iubesc şi mă bucur ca un copil de acadeaua lui primită în dar,
Ştiu, sunt naivul ce încă mai crede că există cineva pentru fiecare în lume...
Acel cineva de care doar moartea te va despărţi.
Dacă te iubesc nu înseamnă ca eu sunt acel romantic, cu suflet bun şi mare,
Ci pentru ca eşti tu cel mai bun lucru ce există şi a prins rădăcini ţn mine, femeie fără chip!
Te iubesc şi-mi este teamă că atunci când te voi găsi,
Voi fi prea... bătrân să te mai pot iubi...
Dar m-aş mulţumi decât cu şansa oferită,
Doar să te iau de mână şi să te plimb prin parcul sufletului meu
Să-ţi citesc toate poemele scrise în cinstea şi de dorul tău,
femeie minunată!

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În genunchi în faţa iubirii

În genunchi în faţa iubirii
Autor: Teodor Dume

Cândva eram foarte fericit
te iubeam pretutindeni
în orice spaţiu
în orice gând
făceam dragoste sub duş
în parcuri şi gări
ţin minte
ultimul vagon în care
omorâsem uitarea
am tăiat-o în felii spunând
te iubesc nu te iubesc te iubesc
nu te iubesc
te iubesc
am închis fereastra
am tras perdeaua şi
mi-am proptit buzele de
pieptul tău dezvelit ca o nucă toamna
coborâsem unul în celălalt
ca doi amanţi
doar gândul
târât peste orgasm
îmi încetinea privirea
nu exista nimic dincolo de noi
ci doar un timp ce
ne asculta povestea
într-un oraş fără bariere

sunt sigur că Dumnezeu
a asistat la păcatul săvârşit
ca o împăcare
acum
mă plimb şi las păsările
să ciugulească din mine până la răni

dar cu fiecare atingere
să ştii că voi fi
tot mai aproape de tine

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet-oglindă

Eu cred în magica poveste
scrisă în stele, undeva
că-n lumea asta sigur este
(dar îl voi întâlni cândva?)
un suflet ce îmi e pereche,
identic, tocmai cu al meu...
Povestea asta e străveche,
dar mă încred în ea mereu...

Tot ce gândesc şi El gândeşte
şi ştie când îmi este greu,
iubesc atunci când El iubeşte,
chiar dacă nu-i iubitul meu...
Noi nu avem aceeaşi soartă
ci fiecare-n lumea sa
iubeşte, suferă şi iartă
altfel sau pe altcineva.

Aceasta e doar o poveste?
Orice mi-ar spune cineva,
uneori simt că îmi vorbeşte
şi că există undeva...
Discut cu El câteodată,
privind în gol, spre curcubeu...
Te voi cunoaşte vreodată,
Oglinda sufletului meu?

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În genunchi în faţa iubirii

Cândva eram foarte fericit
te iubeam pretutindeni
în orice spaţiu
în orice gând
făceam dragoste sub duş
în parcuri şi gări
ţin minte
ultimul vagon în care
omorâsem uitarea
am tăiat-o în felii spunând
te iubesc nu te iubesc te iubesc
nu te iubesc
te iubesc
am închis fereastra
am tras perdeaua şi
mi-am proptit buzele de
pieptul tău dezvelit ca o nucă toamna
coborâsem unul în celălalt
ca doi amanţi
doar gândul
târât peste orgasm
îmi încetinea privirea
nu exista nimic dincolo de noi
ci doar un timp ce
ne asculta povestea
într-un oraş fără bariere

sunt sigur că Dumnezeu
a asistat la păcatul săvârşit
ca o împăcare
acum
mă plimb şi las păsările
să ciugulească din mine până la răni

dar cu fiecare atingere
să ştii că voi fi
tot mai aproape de tine

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă ceartă toamna...

Se mistuie în mine zeci de toamne
Ca un ecou din vremuri ancestrale
Venind, intransigent, să mă condamne
Că scutur ale anilor petale,

Apoi le-ngrop, zâmbind copilăreşte
Într-un album cu foi de catifea
Din care, inocentă, îmi zâmbeşte
Fetiţa cu ochi mari de peruzea.

Mai scotocesc, un pic înfrigurată,
Fotografii... iar un surâs fugar,
Privind adolescenta de-altădată,
Tresare într-un colţ de calendar.

Şi lacrimi reci în ochii mei se-adună,
Mă năpădesc duioase amintiri
Privind pe Mama, ce-o ţineam de mână
În curtea cu nostalgici trandafiri.

Citesc, din altă poză, bucuria
Femeii, cu visarea logodită,
Ce-a regăsit, în ea, copilăria
Prin pruncul ce o face fericită.

Plângând, resimt durerea nesfârşită
Din clipa când Părinţii au plecat
Către imensitatea infinită
Iar, pe pământ, doar crucea au lăsat.

Se contopesc tristeţea, bucuria,
Momente grele, clipe de magie,
Extaz şi chin găsindu-şi armonia
Într-un destin scriind o elegie.

Dar nu-nţeleg de ce mă ceartă toamna
Când anii mei doar ei îi aparţin
Până atunci când voi valsa cu iarna
Şi voi pleca... puţin câte puţin...

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!