4 februarie 1663. Astăzi fiind zi de colocviu la şcoala de pe lângă catedrala Sf. Paul, am ascultat câteva disertaţii la cele şapte ştiinţe liberale; deşi erau exact ca disertaţiile şcolarilor de altădată, parcă totuşi nu erau aşa de bune ca ale noastre, de pe vremuri. M-am dus să asist la examenele claselor mari la latină, la greacă şi la ebraică; găsesc că n-au răspuns nici pe departe cum răspundeam noi; doar la geografie s-au prezentat bine. Apoi am coborât în şcoală;

Samuel Pepys în Jurnal, Anul al patrulea (1663) (1965)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plecat şi ea mai departe cât putea de repede şi deodată au întâmpinat-o o mulţime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin şi luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ şi cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen şi-a adus aminte ce mari şi meşteşugiţi fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau şi mai mari, şi mai fioroşi, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau nişte arici mari şi urâţi, alţii păreau nişte mănunchiuri de şerpi încolăciţi, care îşi întindeau capetele în toate părţile, iar alţii erau ca nişte ursuleţi bondoci şi zbârliţi; toţi erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremuri analfabeţii erau cei care nu mergeau la şcoală. Astăzi sunt cei care merg.

citat din Paul Guth
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai erau apoi şi cele şapte găleţi de galbeni, pe care erau legaţi să le dea, şi zmeii nu sunt doar oameni, ca să nu se ţină de vorbă şi să lingă unde au scuipat, ci trebuiau să le dea.

Ioan Slavici în Spaima zmeilor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deşi erau fiinţe raţionale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiţi de sistemul osos, de cel muscular, ca şi de inimă, vene, sânge şi tot ceea ce noi cunoaştem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau nişte organe interne foarte ciudate şi simple, care erau şi ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenţi, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Als: Parcă tu ai studiat paleontologia.
Rena: De fapt, am început doar s-o studiez. Nu mi-am terminat niciodată studiile astea de specialitate.
Als: Acum ai ocazia să ţi le termini, în direct... În orice caz, câte perioade erau în era Mezozoică?
Rena: Atâta lucru ar trebui să şti şi tu.
Als: Eu n-am studiat deloc paleontologia, dar parcă erau trei.
Rena: Exact. Atâtea erau; trei: Triasic, Jurasic şi Cretacic. Iar Pangeea s-a despărţit în cele două continente, Laurasia şi Gondwana, înaintea Cretacicului. Iar aşa, atât de bine conturat, în Cretacicul Superior.
Als: Cretacic? Ce bine că n-am nimerit în Jurasic! Parcă atunci trăiau Stegosaurus, Brontosaurus, Ty Rex, Triceratops...
Rena: Greşit! Poate că primii doi, Stego şi Bronto, au trăit în Jurasic, dar ceilalţi doi, Ty Rex şi Tricer, cu siguranţă în Cretacic, ba chiar în Cretacicul Superior.
Als: Vrei să spui că... Ty Rex şi Tricer?
Rena: Exact! Asta ne aşteaptă acolo, jos...

replici din romanul "Speranţa"... dinozaurilor! de Cornelia Georgescu (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai îşi conduse colegul până în locul în care se aflau roboţii; aceştia erau într-adevăr, finisaţi. Lucian îi mai văzuse cu doar câteva zile în urmă, dar atunci nu erau gata. Acum păreau altfel, de parcă erau alţii, nu aceiaşi. Lucian nu-şi putu reţine o scurtă exclamaţie admirativă; acum roboţii arătau foarte bine. Îi privi îngândurat şi-i păru bine că decisese ca aceştia doi să fie roboţii pe care-i vor lua cu ei, în misiune, dacă vor mai pleca vreodată în această misiune. Amintindu-şi de reclamaţie, de Comisia Disciplinară, de neplăcerile care-l aşteptau luni, se încruntă a nemulţumire. Totuşi, îşi eliberă mintea de aceste gânduri, făcând astfel loc întrebărilor pe care să le adreseze celor doi roboţi, însă întrebările parcă fugeau de el în acel moment. Privi din nou spre cele două creaturi metalice...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ceaiul a fost gata, am vrut să mă apropii de masă, dar Bessie îmi spuse să stau liniştită, cu acel ton poruncitor pe care-l cunoşteam atât de bine. Voia să stau lângă foc; pusese în faţa mea o măsuţă pe care se aflau o ceaşcă şi o farfurie cu pâine prăjită; apoi mă aşeză întocmai ca altădată pe un scaun şi-mi dădu dulciuri exact aşa cum făcea pe vremuri cu cele pe care le şterpelea pentru mine. Am zâmbit şi la fel ca odinioară, m-am supus.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egalitate

(celor născuţi în jurul anilor '50)

Îmi amintesc anii de şcoală,
Când profesoara ne spunea
Că toţi eram ca într-o oală,
Egali, adică-aşijderea,

Dar exista chiar la intrare,
Cu poze-n ramă, atârnat,
Frumos, "panoul de onoare",
Pe un perete, luminat,

În partea stângă, cei fruntaşi,
Cu litere mari de tipar,
În partea dreaptă, cei poznaşi,
Înconjuraţi cu un chenar;

Copil fiind, înţelegeam
Cam ce era "egalitate",
Dar stând în banca de la geam,
Priveam mereu în altă parte,

Aşa că, nota cea mai mare,
Cum mi-a fost mie soarta,
Era de, şapte, la... purtare,
Deci, eu eram de dreapta,

Încât, fiind pus la "panou",
Cu cei mai răi din şcoală,
Eu mă simţeam ca un erou,
Băgând pe toţi în boală,

Căci n-arătam egal, parol,
Şi nici un orişicare,
Mai mult, pe-acel "panou" din hol,
Eram o valoare!

Că... cei fruntaşi se comparau
Cu cei mai răi ştiuţi,
Iar cei "egali", ce mulţi erau...
Erau... necunoscuţi!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul de geografie

Nu mă iubea profesorul de geografie,
ştia el de ce,
eu coloram cu albastru câmpiile, munţii,
iar mările, fluviile erau purpurii.
Se enerva rău dascălul,
Îmi punea numai note mici,
Dar am câştigat iubirea Krimhildei,
ştia ea de ce.
Simţea că e sânge bun în artere,
Am avut cu ea şapte copii,
Apoi am murit fericiţi, împreună,
Albastrul cobora în câmpii.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Luci, te rog, reia-ţi locul!
Lucian: Bine. Ce-ai de gând să-mi faci?
Stela: Nimic rău. Sper că nu ţi-e teamă, doar tu singur te-ai oferit voluntar, curajosule!
Lucian: Mda, evident. Nu e pentru prima oară când fac nişte analize... Ne-ai făcut chiar şi tu, de vreo câteva ori. Ca să nu mai amintesc de cele dinaintea plecării în misiune, când ni s-au făcut o grămadă de analize, de tot felul, de parcă erau interminabile; numai creierul nu ni l-au scos, să vadă dacă-i întreg sau nu.
Stela: Mie-mi spui? Ştiu foarte bine, doar am trecut şi eu prin asta. Deşi sunt medic, am fost supusă la toate analizele acelea, am trecut şi eu prin acele încercări.
Lucian: Aşa-i, fiecare dintre noi a fost supus acelor analize riguroase; cei de pe Terra doreau să fie foarte siguri că nici unul dintre noi nu ar avea probleme cu sănătatea, de nici un fel.
Stela: Exact de acelaşi lucru vreau să mă asigur şi eu acum, aşa cum chiar tu însuţi mi-ai cerut, comandante. Şi nu te teme, nici eu nu intenţionez să-ţi scot creierul, să văd dacă-i întreg sau nu...
Lucian: Mă bucur.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Şi, Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica şi noaptea de mare, şedeau singurei ca cucul şi le ţiuiau urechile, de urât ce le era. Şi apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânşii: un bordei ca vai de el, nişte ţoale rupte, aşternute pe laiţe, şi atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca şi mai tare, căci ţipenie de om nu le deschidea uşa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comandantul începu să scrie, cu mâna dreaptă. Încet; i se păru dificil. Acum i se părea mult mai uşor cu stânga, de parcă aşa ar fi normal, să scrie cu mâna stângă. Enervant! El nu dorea să rămână stângaci! Se strădui; trebuia să reuşească! Altfel cum?! Dură câtva până să aştearnă vreo câteva cuvinte; altădată s-ar fi mişcat mult mai repede, doar era un lucru absolut normal să scrie cu dreapta. Acum însă... Privi nemulţumit foiţa. Nici nu scrisese frumos, cum era el obişnuit. Nu erau ca mâzgălelile geografului, dar nici departe de acestea; hmm... Deloc convenabil!

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Nu aveau gură?! Păi... Şi cum naiba mâncau atunci?
Dick: Deoarece suprafaţa exterioară a corpului lor gelatinos nu era tare, pur şi simplu, ceea ce constituia pentru ei hrana, se integra parcă în materia lor, hrana lor fiind constituită din ceva cu aspect dubios, aproape la fel de respingător ca şi ei. Şi totuşi, nu s-ar putea spune că erau chiar urâţi, ci doar foarte ciudaţi, diferiţi de ceea ce noi sau voi obişnuim a concepe drept a fi normal. Depinde de cum anume erau priviţi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Ştii ce avea Luci printre bagaje, la obiectele sale personale?
Traian: Nu; n-am văzut decât biluţele de sticlă din colecţia lui Alex, care erau împrăştiate pe jos şi nişte animăluşe de pluş.
Eugen: Animăluşele erau ale domnişoarei biolog Maria; iar Luci avea haine pentru păpuşi, deşi păpuşi n-am observat, dar dacă erau hăinuţe, probabil erau şi păpuşile pe undeva...
Traian: Luci?! Ai văzut tu?!
Eugen: Foarte clar. În plus, domnişoara consilier avea vreo câteva arme din secolele trecute, Nistor o grămadă de pietroaie...
Traian: Pietroaie?! Poate dulciuri.
Eugen: Nu; pietroaie. Dulciurile nu m-ar fi mirat deloc; asta era de aşteptat din partea lui.
Traian: Pietroaie?! Şi arme?!
Eugen: Da; pistoale, din acelea cu gloanţe, dar acelea, ale domnişoarei, fiind de colecţie, n-aveau gloanţe. Erau vechi, însă arătau ca noi; erau foarte bine îngrijite.
Traian: Auzi; pistoale?!
Eugen: Şi pe mine m-a surprins foarte mult. Cât despre ceilalţi doi, nu s-au lăsat nici ei mai prejos: tânărul informatician avea o sumedenie de componente electronice minuscule confecţionate chiar de el, iar domnişoara doctor o foarte stranie colecţie de... încuietori.
Traian: Poftim?!
Eugen: Încuietori; lacăte şi alte chestii de genul ăsta.
Traian: Hmm... Ce pasiuni mai au şi copiii ăştia...
Eugen: Foarte ciudate!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aduc aminte, în 1949 sau 1950, de Paşti eram în Timişoara şi m-am dus, deghizat cum am putut şi eu, la Înviere la Catedrala din Timişoara. Am fost atât de impresionat de ce am văzut atunci încât nu am să o uit niciodată. Catedrala este destul de mare, ori când s-a făcut înconjurul atâta lume a fost la înviere încât nu ştiai unde începe cortegiul şi unde se sfârşeşte. Catedrala era parcă înconjurată de un inel enorm de flăcări aprinse, iar sus în clopotniţă erau alţii cu lumânări aprinse. Era o imagine extrem de frumosă a ceea ce se întâmpla atunci, în plin comunism. N-a fost loc unde să nu se facă slujbă de Înviere.

citat din Nicolae Bordaşiu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că pe fond de oboseală, teatrul poate să fie excepţional. Mi s-a întâmplat să fiu extrem de obosit şi să am unele dintre cele mai bune reprezentaţii cu un spectacol sau altul. Mi s-au întâmplat lucruri bune, făcând lucruri care aparent erau greşite, iar de acolo mi-au venit alte lucruri bune, doar fiindcă nu am judecat prea mult, ci am avut încredere în instinctul meu.

Marius Manole în Ziarul Metropolis (aprilie 2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din vis

M-am furişat
În sufletul tău, odată,
Când ai uitat ochii deschişi...
Am păşit temător,
Cu mare grijă,
Să nu-ţi scutur
Rimelul de pe gene...
Apoi am coborât,
Sau am urcat, nu ştiu,
Căci era pre multă lumină
Şi eu pluteam,
Şi era cald şi bine...
Oriunde priveam
Erau oglinzi infinite,
În care mă reflectam, eu,
Deşi erai tu...
Şi nu ştiu
Dacă eram treaz,
Sau mai degrabă visam,
Aşa că m-am aşezat
Pe prispa casei tale,
Care era aidoma
Cu prispa casei mele,
Şi am adormit în vis,
Şi am visat în vis,
Iar tu erai peste tot,
Învăluind cu tine
Sufletul tău,
În care eu am intrat,
Doar aşa, pentru că ai uitat
Odată
Ochii deschişi...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânjeam după femei în mod constant, cu cât erau de calitate mai proastă, cu atât mai bine. Şi totuşi, femeile – femeile adevărate – mă speriau, pentru că ele, în cele din urmă, îţi doreau sufletul, iar eu voiam să păstrez ce mai rămăsese din al meu. Tânjeam, mai ales, după prostituate, femei de joasă speţă, pentru că erau ucigătoare şi din topor, nu aveau nici o pretenţie. Nu pierdeai nimic după ce plecau. Totuşi, în acelaşi timp, tânjeam după o femeie tandră, adevărată, în ciuda preţului exorbitant. Oricum ar fi fost, eram pierdut.

Charles Bukowski în Femei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş putea să vorbesc de Lucullus, despre Silla, Pompei, Brutus şi mulţi alţi romani şi greci, dar mă voi mulţumi să-l amintesc doar pe Hanibal, strălucit conducător de oşti, care, deşi avea o fire crudă, străină de orice omenie, necredincioasă şi dispreţuitoare faţă de oameni şi zei, ştia totuşi şi dânsul carte şi cunoştea şi limba greacă; ba, dacă nu mă înşel, îmi pare c-am citit pe vremuri că a lăsat şi o carte, tot în limba greacă, scrisă de mâna lui.

citat din Baldassare Castiglione
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era târziu

Era târziu şi erau departe
cu perdea deasă de noapte,
luna prin nori se ascundea
şi ei prin somn se aşteptau.
Era târziu şi erau departe,
cu mâini sfioase se atingeau
şi ochi duioşi ei se visau,
cu luna ce se aprinde
în noaptea de catifea.
Era târziu... şi erau departe.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!