Crepuscul de seară

Dar cea mai amară particularitate a acestei amare perioade
a fost aceea că până şi speranţa şi predispoziţia la efort
lipseau patrioţilor cu percepţie limpede. Soarele libertăţii
cu pleiada lui nesfârşită de binecuvântări se apropia continuu
de asfinţit, iar crepusculul de seară urma să se aşternă
peste lumea aceea încă atât de strălucitoare.

Nu era vorba de-o catastrofă accidentală pe care patriotismul
şi geniul ar fi putut s-o evite; erau vechile racile ale societăţii –
ultima fiind cea mai rea dintre toate,
ruinarea clasei mijlocii de către proletariatul sclav –
asta a dus la distrugerea republicii romane.

Theodor Mommsen în Istoria Romei, vol IV - traducere Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea în care pictorul s-a întors în pânzele albe

văd frica în ochiul tău nins
de parcă mâna îngheţată într-un atac hibernal
a tras cerul de zăpadă peste clipa asta caldă
încleştată între dinţi ca şi cum ar fi
ultima muşcătură din frigul ieşit din minţi
ultimul os din liniştea înfăşată în memoria de vată prin care răzbate primul cuvânt
doar groparul îl mai ştie şi-l îngână când face încă o incizie în pământ

în noaptea aceea toţi oamenii mergeau în sens opus şi foarte grăbit
în noaptea aceea toate culorile erau albe
în noaptea aceea fără sfârşit

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beau să te uit

în comă ajung seară de seară
vreau să mor repede
îmi vine să-mi trag un glonţ
drept în inima care încă te iubeşte

mă rog să vii şi să mă salvezi
cu iubirea ta medicament
dacă întârzii mă rătăcesc
simt asta şi de aceea te chem

beau până-mi pierd minţile
nici nu mai ştiu cine sunt
în memorie rămâi numai tu

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu veni, încă, primăvară

NU VENI, ÎNCĂ, PRIMĂVARĂ
Daniel Voica

Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăboveşte până trece,
Jalea din lume şi ţară,
Moartea cu fioru-i rece.

Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăboveşte până când,
Vom putea ieşi afară,
Firul ierbii căutând.

Să simţim parfum de tei,
De liliac abia-nflorit,
Îmbrăţisând-ui pe acei,
Ce, cu ardoare, i-am dorit.

Nu veni, încă, Primăvară,
Ţine doliu ca şi noi,
Şi plângi şi tu seară de seară,
Când ne listăm morţii, pe foi.

Nu veni, încă, Primăvară,
Cât te privim doar din balcon,
Cât viaţa ne este amară,
Şi respirăm printr-un tifon.

Nu veni, încă, Primăvară,
Cât parcurile sunt închise,
Şi drepturile noastre, toate,
În Ordonanţe sunt cuprinse!

poezie de Daniel Voica
Adăugat de Voica Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că nu putem trăi numai în prezent. Mai ales noi femeile, avem dorinţa aceea de a ne complica viaţa într-un mod inedit, visăm totdeauna ce nu putem avea, şi cred că asta se întâmplă până târziu. Nu cred că există o vârstă a renunţărilor, eu cred că o femeie, fericită sau nu..., visează până în ultima sa clipă la fericirea aceea totală, deplină, care nu există cu adevărat, şi care nu va fi să fie trăită niciodată de nici un muritor. Trebuie să fie cald, ca apoi să fie rece, să poţi simţi aşadar, să fie rău, ca apoi să fie bine şi asta să zdruncine fiinţa ta din toate temeliile, trebuie să fie ură ca apoi să fie iubirea de după..., ea, amară, dulce, dar prezentă. Ce am fi noi fără contrastele astea, fără antagonisme?

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cu cât se apropia de steaua sa, drumul parcă era mai lung, făcuse ea cale destulă, dar părea ceva fără de capăt. Înainte îi ieşeau tot alte stele, una mai frumoasă decât alta, dar cu toate că s-ar fi putut opri la una din ele, pe Luna o atrăgea numai şi numai steaua aceea, care o făcuse să plece de lângă ai ei şi care, deşi micuţă, i se părea cea mai frumoasă şi strălucitoare din toate.

Virginia Carianopol în Împărăteasa norilor (1986)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Şi deci, de atunci, din seara aceea, ai plecat de acasă, la Institut şi ai rămas acolo un timp.
Lucian: Da, am rămas acolo; dom' director m-a găzduit, până în seara oficializării misiunii, când s-a aflat că aş fi comandantul. Bine, dom' director mă avertizase deja, cu o seară înainte, ca să nu fiu luat prin surprindere în momentul oficializării misiunii, dar m-a asigurat că dânsul n-a intervenit în favoarea mea, cu nimic! Doar din cauza asta am acceptat să fiu comandantul, tocmai pentru că nu era un aranjament făcut de dânsul; doar se interesase la Comisia pentru Zboruri spaţiale despre mine, apoi mi-a comunicat această decizie a dumnealor, atâta tot! Dar încă nici acum nu sunt sigur de chestia asta...
Lia: Ah, Luci, te rog! Nu redeschide acel subiect! Ştiu, la fel ca şi tine, vezi, am greşit şi eu, reproşându-ţi acest lucru, fără a mă fi gândit dinainte la implicaţiile cuvintelor mele, dar nu credeam că te vor deranja atât de mult.
Lucian: Lia, nu m-ai înţeles încă?! Nu-i vorba de ceea ce ai spus tu! Aşa credeam eu, încă de la bun început şi chiar i-am reproşat asta lui dom' director, direct, în faţă, încă de atunci, în seara aceea, cu o zi înainte de oficializarea misiunii, când dânsul mi-a spus că de reverul acestei haine albastre pe care o purtam se vor prinde şase bulinuţe aurii... Mi-am dat imediat seama că era vorba despre însemnele comandantului misiunii. Şi încă am îndoieli în privinţa neamestecului lui dom' director în toată chestia asta.
Lia: Ah, Luci, n-ar trebui!
Lucian: Ar trebui sau nu, nu mi-e deloc clar! La fel şi-n cazul vorbelor pe care i le-am adresat mamei; ar trebui sau nu să par indiferent, dar nu pot. Şi totul e atât de greu... Şi-n plus, mi-ai mai zis, de curând, că nu l-aş iubi pe tatăl meu, blondul ăla enervant... Dar nu-i adevărat! Cum să-l urăsc?! Off...
Lia: Luci, te rog, calmează-te!
Lucian: Sunt calm, Lia! Foarte calm...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiind latini, opresiunea era mai mare la noi faţă de ţările slave, mai apropiate de ruşi. Noi eram mai rebeli, mai indisciplinaţi. De aceea opresiunea a fost mai puternică la noi. Iar asta a făcut ca schimbarea din '89 să se facă cu o baie de sânge, lucru care nu s-a petrecut în alte ţări. Asta pentru că ceilalţi au putut să o rezolve altfel. Iar aici nu s-a putut. Şi a explodat totul.

citat clasic din Mihai I al României
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentan, Lucian o oprise pe Lia din povestirile ei mitologice, dar nu pentru foarte mult timp. Deocamdată, restabiliseră legătura cu Terra şi se bucurau să-şi revadă părinţii, cât şi pe director sau pe profesorul-instructor Manea; se îndepărtau de Terra, din ce în ce mai mult, dar legătura "acasă" era încă posibilă, tocmai de aceea nu întâmpinaseră greutăţi în această nouă încercare de contactare a celor de "acasă": imaginea era foarte clară, iar de auzit, se auzea perfect, fără interferenţe sau intermitenţe. La întrebarea directorului "Unde vă aflaţi acum?", cei şapte tineri, ca răspuns, încadrară în imagine planeta de un albastru-verzui, ca ai ochilor geografului; toţi cei prezenţi în cabinetul directorului înţeleseră rapid că era vorba despre planeta Uranus, deci, nu mai era mult până ce "Pacifis" va părăsi sistemul solar şi implicit, până la ultima legătură cu Terra... De abia după aceea urma cu adevărat despărţirea, pentru următorii ani, cel puţin 13... Deocamdată însă, vorbeau cu părinţii lor, aceasta fiind una dintre ultimele convorbiri cu Terra; discuţia era cam dificilă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate marile evenimente ale omenirii au fost declanşate de către nebuni, majoritatea lor fiind mediocri ca intelect, în mod sigur, sfârşitul acestei lumi, adică al acestei civilizaţii, va fi opera unui bolnav mintal care va avea ambiţia să nu moară singur, ci cu încă câteva miliarde de semeni împreună.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dat fiind că statul a luat fiinţă din nevoia de a ţine în frâu antagonismul dintre clase, de asemenea, dat fiind că a luat fiinţă chiar în conflictul dintre clase, el este, de regulă, statul clasei celei mai puternice, al clasei dominante din punct de vedere economic, care, cu ajutorul lui, devine dominantă şi din punct de vedere politic, dobândind astfel noi mijloace pentru oprimarea şi exploatarea clasei asuprite. Astfel, statul antic era înainte de toate statul proprietarilor de sclavi pentru oprimarea sclavilor, statul feudal era organul nobilimii pentru oprimarea ţăranilor iobagi, iar statul reprezentativ modern este instrumentul de exploatare a muncii salariate de către capital.

Friedrich Engels în Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului (26 mai 1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai el, dintre toate animalele, omul are predispoziţia de a râde; numai el, dintre toţi oamenii, animalul are predispoziţia de a rânji.

aforism de George Geafir din Capul piramidal şi efectul de piramidă (2001)
Adăugat de Cristina Paula Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vreme de seară...

La vreme de seară
Când berzele zboară
Primăvara e amară
Între incert şi îndoială...

La vreme de seară
Când candela e goală
Pe uşa vieţii se strecoară
Stropi invizibili de boală...

La vreme de seară
Când orbii încep să vadă
Nu mai ieşim noi afară,
Credinţa vor alţii să dispară...

La vreme de seară
Când lumea-i bolnavă
Niciunde nu se mai simte
Dor de copii, dor de părinte...

La vreme de seară
Când sirenele ţipă mereu
O lumânare stinsă-n ceară
E ruga ultimă spre Dumnezeu!...

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

William: Ce ciudat, nu te-am mai văzut de o lună. Am văzut până şi luna nouă, dar nu şi pe tine. Am văzut răsărituri de soare şi apusuri, dar nu şi chipul tău frumos. Sufletul meu este frânt în crâmpeie atât de mici încât ar putea fi trecute prin urechile unui ac. Mi-e dor de tine aşa cum soarelui îi este dor de flori; aşa cum soarelui îi este dor de flori în toiul iernii. În loc să-şi îndrepte căldura spre frumuseţea ta, inima îmi împietreşte precum lumea îngheţată în care m-a aruncat absenţa ta. Mai departe voi concura la Paris, dar, fără tine acolo, oraşul îmi va părea pustiu şi iernatic. Speranţa este cea care mă călăuzeşte şi mă ajută să trec peste zile şi peste nopţi. Speranţa că după ce privirea mea nu te va mai putea găsi, aceea nu va fi ultima oară când te voi vedea.

replică din filmul artistic Povestea unui cavaler, scenariu de Brian Helgeland
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am aşteptat

Te-am aşteptat în asta seară
Să ne iubim cu mult amor,
Dar tu n-ai venit...
Şi iară mi-ai rânit sufletul visător!

Te-am aşteptat în astă seară
Să-ţi sărut obrazul fin,
Şi să-ţi spun că eşti dulce ca mierea
Şi amară ca un pelin.

Te-am aşteptat în asta seară
Şi te voi aştepta mereu,
Că tu eşti ca Sfânta Fecioară,
Tu eşti comoara sufletului meu!

poezie de Vladimir Potlog (6 ianuarie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

e ultima zi
când soarele doarme
în raza ucigaşă a Lunii
e ultima seară
când se deşteaptă lumina
şi toate mările cerului
nasc prunci

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamnă se poate observa cum din seară în seară, Pegasul şi Andromeda se ridică tot mai sus dinspre est şi în prelungirea celor trei stele ale Andromedei, găseşti încă o stea luminoasă de mărimea 2, α din Perseu. Odată ce ai găsit această stea, lesne vei găsi şi pe tovarăşele sale, din aceeaşi constelaţie, dintre cari unele destul de luminoase. Privind cu un bicoclu pe steaua α veţi da peste o încântătoare privelişte cerească: steaua aceasta se află pe un câmp plin de stele strălucitoare, cari formează o măreaţă ghirlandă cerească.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ultima seară, iubite

E ultima seară, iubite,
Pleca-vom tăcuţi pe alt drum
Să scriem versetul postum
În cartea cu slove cernite.

E seara în care tăcerea
Se mistuie-n fum de ţigară,
Să urle ar vrea, să o doară,
Cu lacrimi să-şi stingă durerea.

Iubite, e seara în care
Poveşti nu mai ştim să rostim,
Cu vorbe absurde mânjim
Orgolii... sentinţe amare

Prea lesne, prea aprig rănite...
Pleca-voi prin bezne în noapte...
Şi seara o simt prea departe,
Şi nu-ţi mai pot spune,, iubite"...

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evident, rolul lui Montbaillard era ingrat: ca reprezentant al omenirii, trebuia să calmeze masele. De aceea, s-a lansat într-un discurs aerian în care, deşi a avut grijă să amintească şi de existenţa unor neajunsuri în toate societăţile actuale, a subliniat totuşi enormele progrese săvârşite în ultima mie de ani în toate domeniile. Dacă înfăţişarea lui Tozgrec a rămas aceeaşi, glasul său a fost obiectul unor interminabile controverse, cu atât mai mult cu cât emisiunea n-a putut fi înregistrată cu mijloacele tehnice obişnuite. Erau unii care-i atribuiau un ton grav de bas şi alţii care făceau din el o soprană; pentru alţii, în fine, trecea de la un registru la altul. Efectul de ansamblu era uşor neliniştitor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun alt conducător al partidului popular înainte şi după Cinna n-a dispus aproape nestânjenit, timp atât de îndelungat, în Italia, cât şi în cea mai mare parte a provinciilor, de o asemenea putere absolută; şi nu poate fi citat nimeni a cărui stăpânire să fi fost atât de insignifiantă şi atât de lipsită de sens... Acest Cinna nu fusese purtat de propria-i voinţă spre culmi, ci de întâmplare; este oare de mirare că el rămăsese acolo unde-l purtase fluxul furtunos al revoluţiei până în clipa în care talazurile unui nou flux l-au luat cu ele?

Theodor Mommsen în Istoria Romei, Cartea a IV-a "Revoluţia", Capitolul IX "Cinna şi Sulla"
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frodo: Sam, nu pot face asta.
Sam: Ştiu. Nu e bine deloc. De fapt, noi nici nu er fi trebuit să fim aici. Dar totuşi suntem. Domnule Frodo, e ca în marile poveşti. Ca în acelea care chiar s-au păstrat. Acelea care erau înţesate de pericole şi de elemente ale întunericului. Iar câteodată nu-ţi doreai să afli cum se termină. Cum ar fi putut avea un final fericit? Cum s-ar fi putut întoarce lumea la starea sa iniţială când s-au întâmplat atâtea lucruri groaznice? Dar, la urma urmei, întunericul acesta e doar ceva trecător. Până şi întunericul trebuie să ia sfârşit. Va veni o nouă zi. Iar atunci când va răsări soarele, va străluci mai puternic decât până acum. Acelea erau poveştile de care îţi aminteai mereu. Cele care însemnau ceva, chia dacă erai prea mic ca să înţelegi ce anume. Dar mâ gândesc, domnule Frodo, că acum înţeleg. Acum chiar ştiu. Oamenii din acele poveşti aveau multe şanse de a se întoarce, numai că ei nu făceau asta. Dimpotrivă, mergeau mai departe. Pentru că ceva le dădea speranţă.
Frodo: Ce le dădea speranţe, Sam?
Sam: Gândul că mai este o fărâmă de bine în lumea asta, domnule Frodo... şi că merită să lupte pentru asta.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!