Ador
Iubesc acest pământ de vise și durere
Și nu-l lovesc,
Iubesc această viață de chin și renunțare
Și n-o rănesc.
O flacără e viața,
Tu un flutur
Și flacăra te-ademenește
Și zbori, visând, crezând în ea,
Dar focul ei te mistuiește,
Un fum e viața,
Se ridică spre cer, apoi se pierde-n efemer,
Parfum e viata,
Se naște din floare, cerșește vis și moare,
Un vis e viața,
Se naște- n noapte și piere- n ale zorii șoapte,
Un cer e viața,
Plin de nopți și nori dar și de zori,
Un fulger este viața,
Lucind aprins, pe care auzul îl percepe doar după ce demult s-a stins,
O ploaie-i viața,
Ce-ți mângaie cărările de bucurie
Și nu se hotărăste să îți dea,
Iubire, fericire, pe vecie,
Iubesc această ploaie
Pe care poți s-o stăpânești visând-o,
Trăiesc această viață
Ce poti s-o 'ngenunchezi iubind-o.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre foc
- poezii despre visare
- poezii despre noapte
- poezii despre iubire
- poezii despre zbor
- poezii despre ploaie
- poezii despre nori
- poezii despre naștere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Exist, iubesc!
Iubesc și simt fiece adiere din viața mea
Da, ador și parcă demult nu mai simt că mor..
Azi, iubesc o umbră a gândului meu,
Iubesc o taină ce-mi face sufletul greu,
Iubesc o enigmă și mi-e dorul un zbor întrerupt
Mi-e inima un lanț de-atâtea vremuri rupt...
Ating desculță o parte de cer, mă plimb desculță
Și văd vise, simt șoapte, am iubire și vreau să trăiesc... dar, ce contează?
E doar un vis ce-aș vrea, c-aș vrea să am
Și mă trezesc... deci, nu mai am nimic!
poezie de Ioana Florentina Dobrin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suflet, poezii despre prezent, poezii despre plimbare, poezii despre moarte sau poezii despre inimă
Viață, te trăiesc
Viața te- ntreabă
Ai trăit ai existat
Visezi noaptea albă
Iubire tu ai rezistat
Mereu te gândesc
Suflet ești pereche
Prin vise de găsesc
În șoapte la ureche
Clipa a fost de-ajuns
Iubesc pentr-o vecie
Tristețe te-ai ascuns
Rămâne doar bucurie
Astăzi te-am întâlnit
Și mâine te iubesc
Și ieri am fost fericit
Sigur viață te trăiesc
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viitor, poezii despre urechi, poezii despre tristețe sau poezii despre trecut
Lumina cea mare
Sublimă această bună vestire,
Că viața mai are deplină iubire
De dăruit;
În muguri, câte un infinit
Izbucnește cu-aceeași putere,
Ca răspuns la propria-i durere
Și fiece fir ce răsare
Pe câmpuri de iarbă, nu-i întâmplare,
Sunt fire puternice și fire firave,
Vivace și crude sunt fire bolnave
Pe toate le naște spre vindecare
Puterea luminii din Lumina Cea Mare.
Sublimă această iubire de viață,
Răbdarea aceasta de-ai face față
Menirii...
Miracolul acesta pur al iubirii
Te poate renaște din noapte și ger,
Speră făptură! Cum însămi eu sper,
Că ești la rându-ți o primăvară,
Chiar dacă viața sublimă povară
Îți pare,
Fără-nflorire și fără scăpare.
Dar totuși atâta frumos
Cade toamna tandru pe jos,
Ca un dar, ca zălog
Că și cel care-i falnic și acela olog
Merinde-or avea pentru gerul cumplit,
Care revine la infinit.
poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre ger, poezii despre toamnă, poezii despre primăvară sau poezii despre muguri
Viața este oportunitate, folosește-o. Viața este frumusețe, admir-o. Viața este un vis, realizează-l. Viața este o provocare, înfrunt-o. Viața este un joc, joacă-l. Viața este o promisiune, realizeaz-o. Viața este tristețe, depășește-o. Viața este un cântec, cântă-l. Viața este o luptă, accept-o. Viața este o tragedie, înfrunt-o. Viața este o aventură, îndrăznește. Viața este noroc, fă-ți-l. Viața este viață, luptă-te pentru ea.
citat celebru din Maica Tereza
Adăugat de Dana Tureac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Audioteca Citatepedia
Voce: Michelle Rosenberg
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre visare
- citate despre tristețe
- citate despre tragedie
- citate despre promisiuni
- citate despre noroc
- citate despre muzică
- citate despre jocuri
- citate despre frumusețe
Trăieșteți viața
Nu uita...
Caci cine nu știe
Că viața nu-i o veșnicie.
Trăieștiți-o din plin
Căci clipele fericite nu ușor vin
Nu uita,
Viața este un vis
Ca intr-un paradis.
Un vis ce-n depărtare,
Spre zori dispare
O inimă de tară
În zi de plină vară. Iubește-i pe cei ce te iubesc
Gândește-te la cei ce la tine se gândesc
Mândreștete cu țara ta și nu uita de ea.
poezie de Adriana Gheorghie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre rai, poezii despre fericire sau poezii despre declarații de dragoste
Viața
Viața e un fluture fragil,
cu aripile-i frânte în spinii
timpului care se mișcă agil
pe cărările sinuoase ale inimii.
- Omule, caută să faci ce e bine
chiar de speranțele îți sunt răpuse!
- Crede mereu în ziua de mâine
și nu uita de ale tale vise...!
Viața e curcubeul după ploaie
când în zori ne iubim cu patimă.
Din ochi nu vor mai curge șiroaie,
ale durerii, ascunsă lacrimă...
Viața e floare de primăvară
în neliniștea vântului hoinar.
Dorul ei cheamă un cânt de vioară,
petalele-i ascund dulce și amar.
- Omule, prețuiește clipa cea caducă
care se înalță spre văzduh ca un fum!
- Nu lăsa iubirea prea iute să se ducă
Pe al regretelor, mlăștinos drum!
poezie de Lavinia Niculicea (19 mai 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre vioară sau poezii despre timp
O viață trece, alta vine
.. Viața în ziua de azi, aici și acum,
mi-am creat-o, ca de obicei prost,
când plin de ardoae creatoare,
mi-am așezat pe nas ochelarii de cal,
și-am început s-o experimentez...
Off,... o prostie a prostiilor,
oftez eu, o prostie și totul este deșertăciune,
totul este deșertăciune în creeația mea...
... Ce folos am eu din toată truda,
cu care mi-am trăit toată viața?...
... O viață trece, alta vine,
și pământul este veșnic în mișcare,
viața mi se naște, îmbătrânesc,
și alearg spre locul de unde n-am scăpare...
... Nimic nou, după câte conștientizez,
cică pe la bătrânețe o să fiu cam melancolic.
Nu știu motivul,
dar o să continui să iubesc viața,
din locul unde-am rămas făr de viață...
... Ce a fost nu va mai fi,
și ce s-a facut nu se va mai face,
nu este nimic vechi sub soare,
toul merge spre înainte...
... Pagina din această viață mă informează
despre tratativele mele zadarnice cu moartea,
în legătură cu pretenția ei absurdă
de-a-mi încheia viața... de-a muri,
deși este plină de greșeli nepermise...
... Uitând eu cu bună știință
că fiecare dintre noi suntem datori
c-o moarte... moarte unde-ții boldul!...
... Doamne scapă-mă de ea... ajută-mă!...
... Nimic nou... sub soare...
poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre început, poezii despre știință, poezii despre mișcare sau poezii despre melancolie
Viața
M-am hotărât să plec in lume
Să caut Viața unde s-o ascunde
Poate îmi va raspunde:
De unde vine, unde se duce?
Cu ce vine, cu ce se duce?
De ce vine, de ce se duce?
Cine o trimite, cine o primește?
De ce uneori, mai mult durează
Alteori cineva, de ce o scurtează?
De ce Istoria cu Ea jonglează
Războaie și catastrofe inventează
Viața cu secera o decimeaza?
De ce Scena pe care se petrece
Abunda de atâtea sentimente?
Și mai reci sau și mai calde,
De iubire și durere,
Bucurie și tristețe,
Dorințe, vise și speranțe
Împlinite sau desarte...
De ce pe toate Viața le are?
După atâta frământare
Un răspuns iată răsare:
Viața se află si în mine și în tine
Si in întreaga Omenire,
Dar si Sus în Cer și printre stele
Si printre nori, zăpezi și ploi
Peste tot si pe Planeta
Si pe munți și intre flori
Și în izvoare și pe mare
In toate vietățile de sub Soare
Dar despre VIAȚA, răspunsurile
căutate
Doar Cel Care ne spune
EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL, VIATA
le are....
În călătorie, totuși,
când cu siguranță voi pleca
Viața, mai departe
In Lumina, Iubire și Pace o voi cauta
Și cu Sufletul câte un răspuns,
Dacă voie o să mi se dea
Și vouă în poezii Vă voi da....
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre siguranță, poezii despre război sau poezii despre poezie
Ce este viața
Viața este o suflare,
sau poate ceva mai mult.
Este scurtă-îmbrățișare
a timpului petrecut.
Viața e o alergare,
maraton fără sfârșit,
După fericirea care
ne-a vrăjit, ne-a amăgit.
Viața e o căutare
într-un timp nedefinit,
A miracolului care
doar în vis ne-a ispitit.
Viața este o fereastră
deschisă spre viitor,
Către care viața noastră
nu are aripi de zbor.
În zadar omul se zbate.
Idealul nu-l atinge.
Viața de trup se desparte,
Omul repede se stinge.
Vreme vine, vreme trece,
Fericirea-i doar un vis,
Rămânem statuie rece,
Cu ochii spre Paradis.
poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre sculptură sau poezii despre ochi
Iubesc pădurea. Îmi place să trăiesc în liniștea pădurii, pentru că acolo pot vedea viața. Viața mea, viața plantelor, viața animalelor și a păsărilor care cântă bucuria vieții.
Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre păduri, citate despre zoologie, citate despre păsări, citate despre plante, citate despre iubire, citate despre bucurie sau citate despre botanică
Sunt fericită numai când mă gândesc că Dumnezeu există și mă ascultă; dar asta nu e de ajuns ca să continui să trăiesc, și nimic nu mai pare să aibă vreun sens. încerc să arăt o bucurie pe care n-o simt, îmi ascund tristețea ca să nu-i îngrijorez pe cei care mă iubesc și au grijă de mine. Mai nou, am început să mă gândesc la sinucidere. Noaptea, înainte de a adormi, am lungi discuții cu mine însămi, încerc să alung această idee - ar fi o ingratitudine față de toți, o fugă, un mod de a răspândi tragedia și mizeria pe pământ. Dimineața vin să stau de vorbă cu Sfânta Fecioară și-i cer să mă scape de demonii cu care vorbesc noaptea. Până acum a dat rezultate, dar devin din ce în ce mai slabă. Stiu că am o misiune pe care am refuzat-o multă vreme, iar acum trebuie s-o accept. Această misiune este aceea de a fi mamă. Trebuie s-o îndeplinesc, altfel îmi pierd mințile. Dacă nu reușesc să văd o viață crescând în mine, nu voi reuși să accept nici viața din afara mea.
Paulo Coelho în Vrăjitoarea din Portobello
Adăugat de Cecilia Casiana Ivanov
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate despre vorbire, citate despre somn, citate despre sfinți, citate despre religie sau citate despre noapte
Sub un cer apostolic
o puzderie de stele s-a aprins pe cer
lumini de visare înfășoară gândul
să nu rătăcească pribeag prin eter
ore nedormite, nopți de-a rândul.
motiv de bucurie e și Luna duioasă
sub lumina ei naturi se odihnesc
în regii lumești trena ei grandioasă
mângâie pamântul cu hramul regesc.
în plină contemplare trăiesc un extaz
ce mă transfigurează într-un chip angelic
suave afecte simt ca să uit de necaz
flacăra speranței glăsuie psihedelic.
iubesc viața, respir și visez în turcoaz
minunile lumii sub un cer apostolic.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre stele, poezii despre ore sau poezii despre odihnă
Prin perdeaua nopții...
Se ridică tăcută perdeaua nopții,
Te simt așa cum ești, plin de iubire,
Răsari cu zorii ce pe cer se ivesc,
Aduci în mine liniște și fericire.
Rază de soare, mă atingi în tăcere,
În fiecare clipă îți pui amprenta pe inima mea,
Ești drogul ce îmi întreține viața,
Sunt pacea și liniștea ta!
Ne completăm, suntem o singură ființă,
Tu soare arzător, eu lună liniștită,
Tu plin de pasiune și dor,
Eu jumătatea ta de viață împlinită!
Îți ador mângâierea din zori,
Mă îmbăt cu sărutul tău din noapte,
Mă învelesc cu atingerea ta blândă,
Mă îmbrac în miile tale de șoapte!
Rămâi lângă mine dimineața mea,
Fii roua ce-mi spală în zori fața,
Fii aroma cafelei ce mă trezește,
Mângâie-mi cu existența ta viața!
poezie de Liliana Andrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre sărut, poezii despre rouă sau poezii despre pace
Ce este viața
Ce este viața? Un fir lung
Cu noduri dese, scămoșat,
Țesut din doruri ce ajung
Pe drumul greu, în lung și lat.
Viata e darul pe pământ,
Cât inima ne bate-n piept,
Divinu-a dat-o-n legământ,
Urmează-i drumul, cât e drept!
Viața-i pământ și cer întins,
Scăldat în râu cuprins de soare,
Dar, mai apare cu cer nins,
Cu nori, furtuni, val de răcoare.
Viața îți dă, dar, îți și ia,
Și, piedici dese-ți poate pune,
N-o poți, nicicum, înapoia,
Domnul, de viața-ți, va dispune.
Un prag apare-n orice clipă,
Cum îl vei trece? Tu dispui.
Iar, zborul chiar cu o aripă,
Nu e problema nimănui.
În ocean de gând, de stai
Și, urci trepte, fel de fel,
În lumea asta, o viață ai,
Ia calea dreaptă, de model!
Viața-i a ta, și-ți aparține,
N-o risipi ca frunza-n vânt,
E dar divin, e o minune,
Cât umbră faci pe-acest pământ!
poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râuri, poezii despre ocean, poezii despre obstacole sau poezii despre ninsoare
"Viața e făcută din gânduri, fericirea din alegeri." Oare cum e făcută "viața" din gânduri pentru un fluture sau o rândunică și ce alegeri face ea? Nu vedem că doar omul poartă din greu această povară atât de iluzorie... Tocmai de aceea omul nefericit trăiește gânduri crezând că trăiește "viața". Tu ești Viața, care nu poate fi făcută de nimeni și de nimic. Dacă părinții tăi ar fi avut doar gânduri despre tine, corpul tău nu ar mai fi acum aici, nu-i așa? Gândul nu poate cunoaște viața, ci doar alte gânduri care pretind că sunt despre "viață"; după cum Adevărata viață nu are deloc gânduri. Gândul=frica=separare, dar Viața ființează ca prea-fericire a fericirii, doar în absența gândirii. Orice alegere e doar un gând ce te trimite în sclavie. De ce, pentru că orice alegere e despre devenire, nu e despre această clipă. A spune că "aleg să fiu aici și acum" e un complet non-sens, pentru că sunt deja aici și acum, Sunt Viața din aceasta clipă și nu gândul care apare în ea și pretinde că o poate alege, dar nu ca gând, ca alegere, ci ca Viață liberă de devenirea gândirii înlănțuitoare. Contemplă asta!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gânduri, citate despre fericire, citate despre devenire, citate despre sclavie, citate despre rândunele, citate despre nefericire, citate despre libertate sau citate despre frică
Viață și moarte
Viața nu moare, se regenerează,
dar lumea o plânge cu durere
și o poartă-n memorie.
Deșertăciunea e o pierdere-n uitare,
o flacără care s-a stins pentru a se naște alta,
un abur de început și sfârșit
ajuns într-o viitoare întrupare,
un fâlfâit de aripă
nevăzută de înger.
Întunericul se risipește, lumina pătrunde,
în conurile vieții zorii încep.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre uitare sau poezii despre plâns
Ce e viața?
De ce când trăiești
Trebuie ca să iubești?!
Iubire să dăruiești
Și sa spui la ce gândești.
Spune-mi câte vieți
Ți-ar trebui ca să ierți?
Și sa nu te-n vinuiești
De câte ori greșești
O viață poate fi și
Dură, dar și gingașă
Porumbei ce duc in urma lor
Amintiri ce deseori nu mor.
Și totuși ce e iubirea?
Nu cred că e gândirea.
Căci și cu gândul urăști
Nu numai când vorbești.
De câte ori nu te-ai gândi
Nu pot să spun că te-ai mândri,
Cu ceea ce gândești
și cu ce vorbești.
Viața e o oarbă
Ce o admiri odată
Cu lacrimi și bucurie
Căci mi-a fost dată mie
Să nu te superi,
Dar nu poți să-mi ceri;
Să nu vorbesc și să nu gândesc,
Căci viața eu iubesc.
Vorba e viața
unită cu ceață
Ce greu dispare
După ce moare.
Viața e natura
Culce și amară ca gura
ca floare frumoasă
Așa cum Dumnezeu ți-o lasă...
poezie de Adriana Gheorghie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre gânduri, poezii despre supărare, poezii despre religie, poezii despre porumbei sau poezii despre natură
Iubește viața
Dacă soarele poate dona cerului
cel mai frumos curcubeu după ploaie,
chiar după o furtună spectaculoasă,
chiar și viața, poate reînvia când ești bolnav,
ne intimidează puțin gândurile,
ca apoi să putem oferi ceva prețios.
Viața ta este ceea ce simți,
ceea ce alegi, ceea ce trăiești.
Te iubesc viață...
poezie de Eugenia Calancea (3 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre frumusețe, poezii despre donații sau poezii despre curcubeu
Viața ne lovește cu obstacole ca să ne întărească și să devenim mai puternici și înțelepți. Viața ne împlinește vise pe care le-am dorit și acum ne sunt date ca cadou atunci când le așteptăm mai puțin. Viața este bună cu noi de fiecare dată, însă avem nevoie de înțelepciunea ca s-o înțelegem. Viața e o metaforă, urmărește s-o înțelegi în felul tău și bucură-te de ea în momentul prezent. Viața nu înseamnă trecut sau viitor, ci viața se întâmplă aici și acum. Viața este frumoasă.
George Aurelian Stochițoiu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înțelepciune, citate despre viitor, citate despre trecut, citate despre prezent, citate despre obstacole sau citate despre metafore
Festina lente
năucitoare clipe, poeme indecente
aceasta este viața, un vis: festina lente
calvarul cu cocoașă, copita de argint
cu fiecare vorbă încerc să nu vă mint
cu fiecare scrâșnet un gând se domolește
în fiecare faptă o moarte mă păzește
aceasta este viața, un vis: memento mori
adu-mi mereu aminte, pleca-vor călătorii
la margine de cale doi oameni se iubesc
privindu-i cu tristețe, și eu îmbătrânesc
nu-mi place vinul ăsta cu gust de scorțișoară
nu-mi place nici izbânda pe calea cea ușoară
aceasta este viața: de gustibus; nu-ți place?
trăiește altă viață sub altă carapace!
și crucea, ce e crucea, și ce poteci arată?
poteca spre vecie și cea spre niciodată?
și care dintre corpuri va arde-n crematoriu?
și lumea, care lume trăiește-n purgatoriu?
aceasta este viața, un veni, vidi, vici
o scurtă nebunie cu dragoste și vicii
tu scrie, lasă joaca, poeme indecente
aceasta este viața, un vis: festina lente
poezie de Ionuț Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre nebunie sau poezii despre minciună