Şi tot aşa, cu popasuri dese, cu îndemnuri, ajung pe culme. De aici-i mai uşor. Ajunşi în sat, descarcă piatra astăzi la o gazdă, mîne la alta. La cîte unii duce şi săptămîni de-a rîndul.
Pe muiere-o cheamă Măria, dar oamenii, batjocoritori cum sînt, îi zic Fefeleaga. Tineretul mai mărunt din sat aşa a pomenit-o: cu Bator de căpăstru aducînd piatră la unii şi la alţii. Cît aur vor fi scos unii şi alţii din piatra adusă în spinare de Bator, Măria nu s-a gîndit niciodată să socotească, dar de multe ori, cînd Bator abia urca pe spinarea dealului, îşi zicea aşa în gîndul ei: "Din cîtă piatră a purtat săracul, mai că s-ar putea face un deal ca acesta". Îi plăteau de-o povară zece cruceri. Şi cînd era drumul bun, putea aduce cinci-şase poveri. Tot făcea pe săptămînă vreo trei zloţi. Şi-şi zicea în gînd: "Tot putem trăi".

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ucată de piatră ce dă să cadă, şi cată înainte: Cît mai au pînă-n vîrful dealului?
Şi tot aşa, cu popasuri dese, cu îndemnuri, ajung pe culme. De aici-i mai uşor. Ajunşi în sat,
descarcă piatra astăzi la o gazdă, mîne la alta. La cîte unii duce şi săptămîni de-a rîndul.
Pe muiere-o cheamă Măria, dar oamenii, batjocoritori cum sînt, îi zic Fefeleaga. Tineretul mai
mărunt din sat aşa a pomenit-o: cu Bator de căpăstru aducînd piatră la unii şi la alţii. Cît aur vor fi
scos unii şi alţii din piatra adusă în spinare de Bator, Măria nu s-a gîndit niciodată să socotească, dar de multe ori, cînd Bator abia urca pe spinarea dealului, îşi zicea aşa în gîndul ei: "Din cîtă piatră a purtat săracul, mai că s-ar putea face un deal ca acesta". Îi plăteau de-o povară zece cruceri.
Şi cînd era drumul bun, putea aduce cinci-şase poveri. Tot făcea pe săptămînă vreo trei zloţi. Şi-şi zicea în gînd: "Tot putem trăi".

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii îşi vedeau de lucru, ca şi cînd nimic nu s-ar fi
întîmplat. Şi cînd au văzut-o pe Măria, a doua zi după ce şi-a îngropat bărbatul, c-a şi plecat cu Bator de căpăstru, unul mai pestriţ la maţe a zis:
- Iată şi pe Fefeleaga!
Şi, de-atunci, Fefeleaga i-a rămas numele. Dar ea nu s-a încrezut niciodată în oameni, nici nu le-a cerut ajutorul.

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată trăise şi mai bine. Pe cînd îi trăia bărbatul, Dinu, oamenii îi ziceau Măria Dinului. Şi Măria Dinului, pe vremea aceea, lucra cu Bator alăturea, ca şi acum, iar Dinu lucra în baie, sfredelea stînca şi puşca cu praf ori cu dinamită, ca toţi băieşii. Şi mai cîştiga şi Dinu trei-patru zloţi la săptămînă.

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

- Ho, mă Bator, ho, mă sărace! Stai să mai odihnim, că doar nu dau tătarii.
Şi calul se opreşte bucuros, şi răsuflă ca din foi. Femeia tocmeşte coşărcile, mai pune la loc vreo
bucată de piatră ce dă să cadă, şi cată înainte: Cît mai au pînă-n vîrful dealului?

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bator se zdrobeşte rău pe povîrniş, şi ciolanele aşa de tare-i împung în piele, cînd ici, cînd colo,
de parc-ar căuta un loc să iasă din trupul bătrîn şi ostenit. Corfele, desăgite în spinare, bleoncăne în
toate părţile, dînd să se desprindă de pe şaua mică, de lemn, şi pleoapele se lasă şi se ridică mereu
de pe cele două răni alburii ce-nchipuie ochii, ca şi cînd ar încerca să tragă-n sus o piele neagră ceacopere luminile stinse de mult.

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii şi alţii

Unii poartă-n sân scrisori,
Alţii doruri şi suspine,
Unii s-ar iubi-ntre flori,
Alţii... în mătăsuri fine.

Unii-s prinşi cu groase funii,
Alţii doar cu-n fir de iarbă,
Unii-ţi dăruiesc petunii,
Alţii... fug spre clipa oarbă.

Unii spun că eşti prea mică,
Alţii că iubeşti nebun,
Unii ar vrea... dar le e frică,
Alţii... gustă tot ce-i bun.

Unii vin pe înserate,
Alţii abia-nspre zori plecară,
Unii ştiu că se mai poate,
Alţii... tremură pe afară.

Unii vor a face valuri,
Alţii-n şoaptă se-mplinesc,
Unii doar surupă maluri,
Alţii... iar întineresc.

Unii fulgeră şi tună,
Alţii strălucesc în soare,
Unii... s-au urcat pe lună,
Alţii... se aruncă-n mare.

Unii poate vor prea multe,
Alţii nici nu îndrăznesc,
Unii, încă, ştiu s-asculte,
Alţii... trist îmbătrânesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fefeleaga: Ho, mă Bator, ho, mă sărace! Stai să mai hodinim, că doar nu dau tătarii.

replică celebră din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu (1908)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La modă

Am vrut să-mi schimb stilul...
Am zmuls cravata,
Am dezbrăcat cămaşa cu mînici lungi
Şi îndrăgind culorile aprinse
Mă credeam european.
Am schimbat o steluţă roşie
Pe unele albe,
O lume zicea că aşa e la modă,
Dar cînd m-am deşteptat
Era noaptea. Nu mă vedea nimeni...
Era tîrziu...
Şi-atunci mi-am adus aminte
De cîte ori îmi zicea mama,
"Fii aşa precum eşti..."

poezie de Mihai Ghidora (13 decembrie 2016)
Adăugat de Mihai Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe prispa casei, copilaşul numai în cămăşuţă, cu capul gol, urmăreşte de mult jocul stolului de paseri, printre care se află şi cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de sub streaşină. Îi căpătase dar de la mămuca lui. De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea: "Fii cuminte, dacă vrei să-ţi dau puii când or creşte mari!" Şi el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urmă au zburat! El îi văzuse cum au ieşit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parcă niciodată nu zburaseră mai mult ca astăzi. Şi-şi cunoaşte el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul şurii din dreapta, trei, unul lângă altul, sau cei de lângă aceştia, dacă n-or fi chiar cei de la capăt. Toţi parcă seamănă unii cu alţii, şi-s aşa de sus, aşa de sus!...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dis-de-dimineaţă o vezi pe drum, tîrîndu-şi calul de căpăstru. Femeia e înaltă, uscată, cu obrajii
stricaţi de vărsat, arşi de soare şi de vînt. Păşeşte larg, tropotind cu cizmele tari, pline de umflături
uscate. Calul o urmează cu gîtul întins, scobîlţind din picioarele ciolănoase. Poartă pe spinarea
adînc deşălată două coşărci desăgite. Sub coşărci, la fiecare legănare, se văd două petece mari,
pămîntii. Calul e alb, dar, sub coşărci, i s-a ros părul tot, şi pielea, de-atîta frecătură, e-o rană
tăbăcită, tare ca potîngul. Merge în urma muierii, adormit parcă de tropotul cunoscut al cizmelor ei.
Capul, mare cît o solniţă, nu şi-l mişcă nici la dreapta, nici la stînga. Nici femeia nu-i are grija, ci
păşeşte mereu înainte; doar în răstimpuri zice aşa, ca pentru sine:
- Ghii, mă Bator!

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vede lucru că aşa e făcut omul, să nu fie singur. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar când îşi aducea aminte uneori de câte i-au spus că au pătimit unii şi alţii de la femeile lor, se lua pe gânduri şi amâna, din zi în zi şi de joi până mai de-apoi, această poznaşă trebuşoară şi gingaşă în multe privinţe, după cum o numea el, gândindu-se mereu la multe de toate... Unii zic aşa, că femeia-i sac fără fund. Ce-a mai fi şi asta? Alţii, că să te ferească Dumnezeu de femeia leneşă, mârşavă şi risipitoare; alţii alte năstruşnicii, încât nu ştii ce să crezi şi ce să nu crezi? Numai nu-i vorbă că am văzut eu şi destui bărbaţi mult mai ticăiţi şi mai chitcăiţi decât cea mai bicisnică femeie. Şi aşa, trezindu-se el în multe rânduri vorbind singur, ca nebunii, sta în cumpene: să se însoare... să nu se însoare?!... Şi, ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară, ba la vară, ba iar la toamnă, ba vremea trece, flăcăul începe şi el a se trece, mergând tot înainte cu burlăcia, şi însurătoarea rămâne baltă. Şi apoi este o vorbă: că până la 20 de ani se însoară cineva singur; de la 20-25 îl însoară alţii; de la 25-30 îl însoară o babă, iară de la 30 de ani înainte numai dracu-i vine de hac.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Of, viata!

Sunt fiu-ţi Doamne şi nu ştiu
în viaţă să petrec.
Merg strâmb şi tot privesc şaşiu
la alţii cum mă-ntrec.

Aş vrea s-ating şi să tot mut,
să spun, să strig şi să răzbat,
dar glasu-mi este prea limbut
şi faţa mi-e brăzdată de vărsat.

Acelaşi eu, şi ieri şi azi.
Ochii îmi ard tăciune,
măcar să fie altfel mâine.
Cum poţi să mă mai rabzi?

Of, Doamne, ştiu că nu e drept
să simt aşa durere-n piept.
Că viaţa nedreaptă si rece
cu mine deasupra ea trece.
Şi eu tot îngân şi mă-mbăt,
mă-npletec şi cad în omăt.
Oftez şi cânt şi iar plâng,
omătu-i în cizme pământ.
Şi-n pumni el se înmoaie şi lasă,
rănile din toamnă de la coasă.

Lucrez, eu nu zic ba
dar pe nimic aşa,
o sticlă iaca - na
Măria Ta!

Sunt fiu-ţi Doamne şi nu ştiu
ce-i viaţa, şi când văd
că alţii tot mă râd,
m-apucă jalea şi repet:
s-a terminat Mitică!

Dar mâine-n zori, promit,
o vilă-n sat o să-mi ridic.
Vor trece ei şi vor vorbi,
eu din balcon le voi zâmbi
şaşiu.

Of, Doamne, pâna mâine
aş mai mânca o pâine
dar nu-i.
Îmi pun căciula-n cui,
scot sticla şi-o golesc,
cu ea pot să vorbesc
limbut.

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra şi soarele

cum aruncă un copil piatra în apă
tot aşa lumina aruncă soarele după deal
copilul să ţipe şi să sară de bucurie
lumina să lege umbrele cu şalul unei
adăpătoari
cu ce-a fost din ce-o să fie
să tot bea
şi se lasă-n minţi răcoare
cel ce-n piatră vede stea
şi în apa curgătoare îşi tot vede
viaţa sa!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facultativii

La facultatea în Stat, a minţilor pierdute,
Nu poţi intra, sunt foarte mulţi pe-un loc,
Nefiind vreun studiu necesar, e ad-hoc...
Cel mai pierdut, e pus pe neînvăţat... pe rupte.

Şi dă-i şi dă-i, că-i greu să stai degeaba,
Gura s-o caşti pân' la refuz, cu mâna-n nas
Doar te holbând la ce fac alţii, că-i pe ras
De oricine-i c-o idee... cum s-ar face treaba.

Şi profesorii îs fruntea, cei mai goi,
Se întrecând unii pe alţii în nulitate,
Că-i cea mai tare, azi, "in"facultate...
Ce nu pe individ îl face... grupuri, minim doi.

Cursuri sunt râuri de scăldat mizerii,
Iar ore sunt Guiness de cleveteală,
Cu premieri în banderole de beteală
Pe umeri, de umflaţi făloşi... Să te tot sperii!

Sfârşesc în hoarde nesfârşite, anuale,
C-aşa se asigură şi pentru mâine "schimbe",
De alţii şi alţii noi, tot dornici să se plimbe...
Nul să cultive, în flecărerile lor... goale.

Într-un final, însă, cu toţi vor trece bacul,
Că nu ştiu pod, să treacă apa, un pârleaz,
Dar cum sunt mulţi, ei dorm pe rând şi stau de treaz,
C-altfel s-ar duce parlament, guvern... Săracul!

E grabă-n sat şi oraşu-i dornic să-i aleagă,
Că Goii, aşa chiar mulţi, sunt raritate
Şi ţara vrea să fie întreagă, o nulitate...
Că poate aşa ia locu-ntâi... De cea mai bleagă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maimuţa a coborât din copaci, dar omul s-a urcat singur înapoi, aşa se vorbeşte. Unii zic că din frica de lume, alţii că din frica de viaţă. Eu cred că din frica de a fi oameni, şi le-a fost mai uşor să fie maimuţe.

Alexandru-Daniel Cenuşă
Adăugat de Alexandru-Daniel Cenuşă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carmen Meretricis

Se cântă lent, de-o guristă obosită, cu acompaniament de acordeonist chior, într-un mediu tabagic:
"Cânta o cutră beată
În Crucea de Piatră...".

Era o poamă de paişpe bani,
Cu hoit alintat şi cu ochii tirani
Că se cordea cu fanţi caramani
În Crucea de Piatră.

Puţea a tutun, a doftorii şi a spirt.
Artiştii fraieri o-ncorona cu mirt
Când îi făcea trataţii la birt
În Crucea de Piatră.

Şi se purta numa-n liliachiu:
De oful peştelui ăl mai spanchiu
Cu care-n bombe pilea la rachiu
În Crucea de Piatră.

Stătea-n camizol, pe-nserate, la geam:
"Să mă vază toţi craii hoit ce am,
Cum n-a văzutără ei neam de neam
În Crucea de Piatră...".

Venea droaie: grubări, codoşi, venetici,
Mucoşi de gimnaz cu coşuri, că nici
Să mai fi fost dame-aşa de gagici
În Crucea de Piatră.

Venea şi boieri - d-ăi de umblă-n caleşti;
Şi-ambasadori suspina la fereşti...
Şi pentru ea s-a tăiat şapte peşti
În Crucea de Piatră.

Zicea o marghioală-n Vitan, trepăduşa -
- Alege-s-ar prafu' de ea, şi cenuşa! -
Că mă-sii i-a zis Pena, şi Corcoduşa,
În Crucea de Piatră.

Da' nişte mămici de la trei cuplărăi,
Cu nişte coarde de pui de găi
O-nvidia (domnule, oameni răi
În Crucea de Piatră).

Când înnemerea muşterii mai de soi -
Cu clifturi inglişe şi bumăşti purcoi -
Făcea cu aceştia "Romanţa în doi"
În Crucea de Piatră.

Dar dama c-un domn a plecat într-o zi,
Când striga oltenii la prune târzii...
De ea, de atunci nu se mai auzi
În Crucea de Piatră.

Zic unii că are palaturi ca-n vis,
Că cântă-n şantanuri la nemţi, la Paris...
Că ţaţele nu se mai satur' de zis
În Crucea de Piatră.

Căci aşa ţi se-ntâmplă destinul în viaţă:
Păcat c-o să moară-n streini - cântăreaţă.
Putea să se-ajungă, la urmă, şi ţaţă
În Crucea de Piatră.

poezie celebră de Romulus Vulpescu din Arte & Meserie (1979)
Adăugat de Mademoiselle S
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

se-ntîmplă ca unii să aleagă
nu numai moartea
ci şi orele în care funcţionează
sau dacă-ţi ies în întîmpinare
dimineaţa
cu cafeaua cu lapte şi trei pastile de îndulcitor
zîmbind
pentru că aşa ai decis că este viaţa frumoasă

alţii nu pot să aleagă
sau
ca la mine
alegerile lor o iau razna
ca şi cum ar plăti
4ever
o datorie ce nu se mai acoperă
deşi nimeni nu-şi mai aduce aminte de unde vine
şi nicicum unde se duce
ca şi cînd ai fi jucat toată viaţa la loto
şi dintr-o dată cîştigi
iar atunci
cheltuieşti milioanele în toate cîrciumile lumii
făcînd cinste
în aceeaşi zi
tuturor beţivilor

recunosc că eu nu sînt un exemplu

sînt doar o-ntîmplare

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clasa Zero e ceva!

Am aflat că unii zic:
"Clasa Zero e nimic!
E uşor, e multă joacă,
Nu se poate să nu-ţi placă..."

Însă eu vă spun aşa:
Clasa Zero e ceva!
Ori la sat, ori la oraş,
Ca un pui de românaş

Am program adevărat
La dejun, la îmbrăcat,
Şi de-acuma sunt mereu
Mai atent în drumul meu.

Să se spună despre mine
Că sunt harnic, ce minune!
Şi vă spun din nou aşa:
Clasa Zero e ceva!

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza (august 2012)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!