Poveste

Când privesc înapoi parcă mă văd cântând.
În camera aceea lungă şi caldă era întotdeauna linişte.

Impenetrabili, credeam noi, pereţi
Întunecaţi de scuturi străvechi. Lumina
Strălucea pe capul unei fete sau pe membrele tinere
Nepăsător desfăcute. Şi voci scăzute
Se ridicau în tăcere şi se pierdeau parcă într-o apă.

Da, fiindcă totul era călduţ ca o mână,
Dacă unul dintre noi trăgea draperiile,
O ţesătură de apă se desfăşura neglijent afară.
Uneori se strecura vântul, răsucind flăcările,
Şi umbre ghemuite se aşezau pe pereţi,
Sau un lup urla-n noaptea vastă,
Şi, simţind carnea înfiorându-se, ne strângeam unii în alţii.

Dar pentru o vreme dansul a continuat –
Aşa mi se pare mie acum:
Forme mişcându-se cu încetinitorul prin
Plasa ochiurilor de lumină de pe podele.
Ar fi putut continua, ca un vis, la nesfârşit.

Dar între un an şi următorul – a bătut un altfel de vânt?
Ploaia a măcinat în cele din urmă pereţii?
Boturi de lupi au împins grinzile căzute?

A trecut atâta vreme.
Dar uneori îmi amintesc camera cu draperii
Şi aud cântând îndepărtate voci tinere.

poezie de Doris Lessing, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie fără anotimp

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

Îmi amintesc despre iubirea noastră,
rămasă-ntr-un trecut nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd la margini de zenit.

poezie de Corneliu Neagu (17 ianuarie 2024)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-i unei fete sau unei femei tinere că o iubeşti: chiar dacă se supără, supărarea ei trece repede, ca ploaia de vară, iar uneori după supărare apare surâsul, care e o promisiune, aşa cum după ploaia de vară uneori apare curcubeul, care e o promisiune de vreme frumoasă. Spune-i unei fete bătrâne că o iubeşti; supărarea ei va fi ca ploaia de toamnă târzie: ţine mult şi-ţi pătrunde până la oase.

George Budoi în Dicţionarul dragostei (2002)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fanfara

Privesc în tăcere cum plouă afară,
aş vrea să te-aduc din trecut înapoi,
departe se-aude cântând o fanfară,
un plâns de alămuri venit după noi.

Coboară bemolii domol în trompete,
pe triluri prelungi de vrăjit triolet,
seduşi în cădere de tubele-ascete,
dar prinşi între ancii de brav clarinet.

Aud un diez, laminat în fligoarne,
adună din urmă bemolii-n careu,
dar başii întorşi parcă vor să răstoarne
uitări prelungite din sufletul meu.

Dispari deodată, trecutul te-ascunde
în haină de doruri, ce încă mai plâng,
pe note rănite, curgând tremurânde,
când vin după tine şi nu te ajung...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fanfara

Privesc în tăcere cum plouă afară,
aş vrea să te-aduc din trecut înapoi,
departe se-aude cântând o fanfară,
un plâns de alămuri venit după noi.

Coboară bemolii domol în trompete,
pe triluri prelungi de vrăjit triolet,
seduşi în cădere de tubele-ascete,
dar prinşi între ancii de trist clarinet.

Aud un diez, laminat în fligoarne,
adună din urmă bemolii-n careu,
dar başii întorşi parcă vor să răstoarne
uitări prelungite din sufletul meu.

Dispari deodată, trecutul te-ascunde
în haină de doruri, ce încă mai plâng,
pe note prelungi, curgând tremurânde,
când vin după tine şi nu te ajung...!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe literare (5 iunie 2019)
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie autumnală

Se plimbă cărţile pe etajeră,
eu le privesc tăcut dintr-un ungher,
parcă ascult poveşti din altă eră,
învăluite-n falduri de mister.

Alerg cu gândul înapoi, prin vreme,
pe-o margine de visuri te zăresc,
surâsul tău încearcă să mă cheme
dar zâmbetu-ţi îmi pare nefiresc.

Aud şi vântul care bate-afară
cu frunzele desprinse din copaci,
aduse la fereastră către seară
când te aştept să vii, să mă împaci.

Mâhnirea mă cuprinde dintr-odată,
refrenele din umbră contenesc,
mă-ncearcă o senzaţie ciudată,
pe etajeră cărţile vorbesc.

Mi-aduc aminte de iubirea noastră,
dintr-un trecut rămas nedefinit,
privesc uimit afară prin fereastră,
parcă te văd venind dinspre zenit.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă, parcă...

Era-ntr-o vară (parcă joi)
şi toate ne erau permise -
Gara de Nord, peronul, noi
sau era vineri, pare-mi-se.
În ochi ni se citea văpaia
în trenul plin de cetăţeni
la clasa-a doua, spre Sinaia
sau parcă, parcă spre Buşteni.
Timidă nu spuneam nimic
când mi-atingeai câte o dată
cu buzele un deget mic,
sau parcă, parcă mâna toată.
Doar ciripeam: "Ah, sufleţel!"
când mă priveai pe sub sprânceană.
am stat la single la hotel
sau parcă-n duplex la cabană -
Ultramodern... ce draperii!
cu mov în dungi şi picăţele
sub geamurile fumurii
sau parcă, parcă jaluzele.
Când în final pe canapea
uşor, uşor ne-am aşezat
(ce bine te-asortai cu ea)
sau parcă, parcă era pat -
Tu mi-ai şoptit: "Ah, ce noroc
în ochii tăi să văd înaltul!"
şi ne pupam aşa cu foc...
sau parcă mă pupam cu altul.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul a rămas în camera de oaspeţi până la patru, fără să-i ofere inimoasei hangiţe un cât de mic prilej de a mai pătrunde înăuntru. Cea mai mare parte din timp, totul părea cufundat într-o linişte desăvârşită. Străinul fuma la lumina focului – sau poate moţăia. S-ar fi zis că se înfăşura în întunericul care se aduna în odaie din ce în ce mai dens. Dacă însă ar fi tras cineva cu urechea, ar fi putut să-l audă mişcându-se. O dată sau de două ori a scormonit jăraticul şi s-a plimbat prin odaie, vreme de câteva minute. Părea că vorbeşte de unul singur. Apoi fotoliul a scârţâit sub greutatea lui.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna pisicii negre

Pisica neagră trecea prin iarbă. Era noapte şi parcă
Avea o vargă. Pe sub streaşină bătea vântul.
Pâş, pâş se strecura. Îl ascultam cum calcă.
Iarba se înfiora când trecea pisica neagră.

Era o fântână plină până în gură cu apă. Plouase mult.
Apa nu era bună. Se stricase, iar fântâna-şi pierduse
Rostul de a adăpa. Nimeni nu mai vine setea din buza ei
Să şi-o stingă. I-a apus soarele. Nu mai are lumini.

În mintea mea târziul se opintea cu pisica neagră.
Îmi era frică să mă mai duc la fântâna plină cu apă.
Pâş, pâş se strecura apusul peste noi dinspre răsărit.
Fântâna umplută cu apă s-a înecat şi apoi a murit.

poezie de Mircea Lucian Nincu
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci

Îndrăgite, idealizate voci
ale celor care au murit sau ale celor
care pentru noi sunt ca şi morţi...

Uneori ele ne vorbesc în vis;
uneori, adâncită-n gânduri, mintea noastră le aude.

Şi, cu sunetul lor, pentru o clipă, se întorc
ecouri din prima poezie a vieţii noastre –
ca o muzică îndepărtându-se, stingându-se în noapte.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am deschis fereastra vocile lor se ridicau în văzduh

dar ea îşi continua drumul
fără să privească înapoi
şi ei o urmăreau
ca pe o fiară scăpată de la grădina zoologică
atunci
am râs
aşa sunt bărbaţii când văd o femeie frumoasă
o dezbracă uşor
îi caută carnea
gustă

şi chiar era o femeie frumoasă
asta am văzut
când i-au rupt hainele şi au intrat ca măcelarii
dar în carnea ei nu era decât o groapă comună
unde stăteau ascunse atâtea sicrie
ce s-au împrăştiat pe străzi
şi ei continuau să o urmărească

aşa sunt bărbaţii când văd o femeie frumoasă
îi dezgroapă strigătele

dar ea mergea înainte
şi-atunci
am râs
iar ei scoteau la lumină
sicriu după sicriu
să-şi facă loc
în pământul făgăduit

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsuri migdalate

Am uitat de mult cum araţi,
ultima oară-nu-mi mai amintesc când şi de ce-
te-am aşezat pe tine, iubire
în camera amintirilor roz,
mi-ai zâmbit....
peste noapte surâsuri migdalate
ţi-au atârnat o clipă de pleoape.
Credeam c-ai să m-aştepţi să revin,
să te iau de mână şi să renastem departe.
Acum... e târziu... prea târziu,
camera roz e pustie... tu nu eşti.
Am deschis alte uşi, alte fereşti,
tu nu eşti...
În camera albă
ninge cu flori de cais
peste amintirile mele moarte demult...
tu nu eşti.
În camera verde e linişte...
încolteste o noua amintire,
am zăbovit o clipă
să o aud crescând...
Dar nu e a ta,
tu nu mai eşti,
îmi mai amintesc doar în noapte
surâsurile migdalate
ce-ţi atârnau tăcute de pleoape.

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce între singurătate şi ultima haltă

îmi pun capul pe palme şi aştept
ca şi cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii şi-mi
rostogolesc privirea de la un colţ la altul
e mult întuneric şi nicio speranţă
de care
să-mi atârn ultima clipă

nici nu ştiu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
şi muşcă necondiţionat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidenţă sau nu
între cele două spaţii
văd un alb nesfârşit
nu sunt disperat ci doar
am o senzaţie ciudată

ştiu că mi-am depăşit maturitatea şi că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de muşeţel
însă ştiu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă şi
ceaţa care va tăia respiraţia numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pahar sau o fată

Ziua era noapte

Ca la orice sfârşit de scenariu

A duce un pahar sau o fată la gură

De acum încolo nimeni
nu va mai salva pe nimeni

În carnea apei spălăcit albastră
munţilor li se chirciseră genunchii

Debarc limbaj osândit
azvârlind cu o cupă din mână în mână
azvârlind cu lovituri provizorii
din voci în voci de călători

Copii ce plâng în turn.

poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort. Odă luminii

Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Şi caldă erai, mai caldă decât noi...
Lumină topită în noroi!

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis
rece,
şi timpul a trecut mai lent
aşa cum totul trece
prin noi,
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis...
Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Te-am avut, te-am pierdut
şi-n ceruri răsare o umbră –
e noaptea noastră,
a celor pustiiţi.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Sus... departe încă...
Mâna ta se stinge în picături de ceară
şi-mi străpunge grumazul
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Şi din căderi învaţă apa
să urce până la nori
în noaptea nopţilor, adâncă.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

(colegilor mei de liceu)

îmi cade umbra prin vreme,
printre aceiaşi pereţi,
în aceeaşi şcoală
stând în acelaşi loc, doar bănci diferite
cu noi diferiţi.

emoţia umbla desculţă de la unul la altul,
aerul era zgâriat cu amprente noi.
nimic nu avea linişte.
la catedră profesorul alb învia timpul.
catalogul ne striga pe rând,
unii erau doar amintiri dragi.
noi ne căutam cuvintele ce nu le găseam.
pământul părea pieziş.
am înghesuit în secunde
o viaţă din fraze cu greu adunate.
totdeauna surd, timpul a simplificat totul
lăsându-ne cu amintiri ce le-am luat cu noi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căminul

Căminul unde stau aş cere ca să-mi fie
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc.
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie
Şi şuierat de vânt prin brazii ce-mi trosnesc.

Acolo eu aş sta să văd în depărtare
Cum soarele-mi răsare şi-agale se ridică.
Apoi îmi asfinţeşte şi-o luna ce-mi apare
Sau să privesc pe boltă văzând o stea cum pică.

Acolo unde-i urmă de simplu trecător
S-ajungă într-o lume ce-mi aparţine mie.
Acolo să trăiesc cu păsările-n zbor
Să n-am acum eu teamă de ploi sau vijelie.

Eu drumul îl măsor cu pasul pe-o cărare
În tălpi simţind doar iarba şi cât de ud pământul.
Când se îngână-o zi cu noapte şi-i răcoare
Eu simt miros de brad trezit ce-l duce vântul.

Căminul meu să aibă şi-o glastră la fereastră
Să îmi culeg magie din roşul meu amurg.
Sau să miroas-a pâine dospită doar de casă
Şi apa de izvor ce-i rece vreau s-o strâng.

Şi de e vreme rece şi timpul e ploios
Nu-mi pasă doară focul să îmi trosnească-n vatră
Căminul de pe deal ce-i mic şi călduros
Eu îl asemuiesc cu un castel de piatră.

Să şuierare şi vântul prin brazii ce-mi trosnesc
S-aud în zori de zi cântând o ciocârlie.
Acolo sus pe deal cu cer să mă-nvelesc
Acesta e căminul care aş vrea să îmi fie.

poezie de Florin Cezar Călin (octombrie 2015, Brăila)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul iubirii

Dincolo de tine nu-i nimic,
nici pomii, dragă, nu mai sunt,
oraşul pare pustiit
şi voci aud duse de vânt!

Şi merg prin totul meu pustiu
în care tu domneşti tăcută,
eşti când pictată în granit
şi uneori eşti doar o umbră!

Din când în când braţe întind
şi mă încurc în false-amoruri
şi orice fac şi-n orice gând
doar tu îmi eşti legată-n doruri!

Te caut cu ochii mei doar trişti
şi nu văd drumul care duce,
spre răsuflarea ta vibrând
ce-o simt în ceafă până-n sânge!

Privesc în gol, poate aprinzi
acea lumină pentru mine,
să pot s-o văd, să te aud
şi să ajung cumva la tine!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ellis Boyd "Red" Redding: Aş vrea să vă pot spune că Andy s-a luptat bine şi că Surorile l-au lăsat în pace. Aş vrea să vă pot spune asta – dar închisoarea nu-i o lume de basm. N-a spus niciodată cine a făcut-o, dar ştiam cu toţii. Lucrurile au continuat aşa pentru o vreme – viaţa în închisoare constă în rutină şi iar rutină. Din când în când, Andy apărea cu vânătăi noi. Surorile se ţineau de el – uneori reuşea să le ţină piept, alteori nu. Aşa stăteau lucrurile pentru Andy – asta era rutina lui. Cred că acei primi doi ani au fost cei mai grei pentru el, şi mai cred că dacă lucrurile ar fi continuat, acest loc ar fi luat tot ce era mai bun din el.

replică din filmul artistic Închisoarea îngerilor
Adăugat de Cristiana Ghiţă, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silenţios

Suntem simple note muzicale,
Pe portativul sonatelor magistrale,
"Nocturna" "Silence" parcă ne pătrund,
Când loveşte Beethoven pianul plăpând.

Am ajuns să ne fie dor de gălăgie,
De oameni, buni sau răi, doar să fie,
De tot ce nu vedeam că avem,
Dar şi aşa, observăm doar când pierdem.

Păsările din colivie, parcă altfel le privim
Sau animalele de la zoo, altfel le iubim,
Sau vântul rece şi tăios, altfel îl simţim,
Ori soarele cald şi blând, altfel ni-l dorim.

Brusc parcă şi regii sunt mai interesaţi,
Este normal, un virus nu are preferaţi,
Am început parcă să îmi cunosc şi fraţii,
Nu aveam timp de ei, aveam de alţii.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (31 martie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de reflecţie

nu ştiu dacă o să pot ieşi afară
astăzi plouă şi nici nu am umbrelă
dar voi alege partea cealaltă
sau pur şi simplu
nu voi privi
într-acolo
ceva se mişcă în ritmul unor bătăi de inimă
se întunecă
tremur
aprind focul şi mă uit în oglindă
aş mai putea intra în mine
ca într-o cameră a copilăriei şi
aş iubi indiferent de vreme dar
voi crede că nu-s eu
şi atunci
degeaba voi încerca
să dau ceasul înapoi
prin mine trec anii şi mulţi oameni
sunt un fel de gară cu un singur peron
şi nici nu ştim nimic unul despre celălalt

de ceva vreme o linişte absurdă
picură din pereţi şi
e rece ca un sloi
dar nu-i bai
dau din cap şi aştept

viaţa mea ademeneşte moartea care
va veni ca un oaspete
seara

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!