De la începutul lumii povestesc norii, şi au să povestescă pînă la sfîrşitul ei. Uneori, o dimineaţă întreagă, sănii trase de reni alunecă pe imaculate cîmpii de zăpadă ; cortegii de nuntă pătrund în biserici ; fete cu părul lung, care de obicei trăiesc în adîncul apelor, ies pe mal şi încep să danseze ; împărătese dau viaţă, într-un fast nemaipomenit, moştenitorului mult aşteptat ; iar punct culminant al vrăjitelor vedenii, o femeie statuară, de o fără seamăn frumuseţe, făcută să scufunde în reverie un continent întreg, se duce spre o zare străină, dar cu capul întors, ca şi cum i-ar părea rău de ceice o privesc din urmă.
Dimineţi întregi, ei pot spune numai poveşti de dragoste, apoi, schimbîndu-şi densitatea, ritmul şi culoarea, se prefac în turme de elefanţi ieşiţi din minţi, care strivesc totul sub picioarele lor de tuci.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe deasupra lor, norii, "candide turme" de miei, cern ploaia mult aşteptată, sursa de materie a Oltului... Intrând în strâmtoarea dintre Făgăraş şi Parâng, Oltul lasă pentru totdeauna în urmă splendorile pământului ardelenesc, mergând de acum hotărât spre sud, unde va aduce cu şuvoaiele lui un dar nepreţuit... respiraţia istorică şi geografică a Ardealului.

Geo Bogza în Cartea Oltului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţă, ai plecat

E cald afară şi cerul luceşte
Natura întreagă, prin grai lumesc
O clipă stă şi iar clipeşte
Şi inimi calde o privesc.

Dimineaţă, când soarele apare
Şi spune dulce despre ziuă
Cum luna gingaşă dispare
Şi cerul scaldă în lumină.

Moment frumos trecut prin viaţă
Moment pe care, tineri şi copii
L-au aşteptat ca pe-o vacanţă
Privind cum vântul suflă-n codrii.

Momente de frumoase convorbiri
În care natura ne vorbeşte
Copacii dau zâmbet în priviri
Şi Pasărea măiastră, ciripeşte.

Din păcate, toate trec în mers
Şi apar momente noi.
Toate puse într-un vers:
"Vacanţă-ntoarce-te-n apoi"

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîţiva munţi, după ce au crenelat cu vineţeala lor ore întregi orizontul, încep să se strîngă unii în alţii, luînd forma unei colosale broaşte ţestoase, ce se transformă la rîndul ei într-o cetate cu multe turnuri, asupra căreia hoarde sălbatice dau năvală. Firul întîmplărilor curgînd în acest moment vertiginos, ea e repede nimicită, iar din mormanul de ruine o mie de cocori ţîşnesc în panică spre miazănoapte

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ochii
aparentele portative pe care stau
precum nişte note muzicale
într-un allegro furios

te-ai fi aşteptat la un vals
undoitrei
undoitrei
undoitrei
dar ritmul e cu totul altul
decît croşetezi tu în faţa televizorului
de unde nu te mai mişti cu anii
e ceva neasamblat de armonii familiare
un soi de concert
cu lumini bruşte şi acute tăioase
de unde nu poţi ieşi nici măcar să te pişi
şi-ţi dai drumul
cald
pe piciorul stîng
sărind cu ceilalţi de lîngă tine
neînţelegînd ce cauţi acolo
unde ochi-ţi ies din orbite
holbîndu-te la ţîţele celei de lîngă tine
elastice
cu sfîrcurile ieşite la aer
roz
la genunchii ei rotunzi
ieşiţi de sub pătura gri
şi la cuvintele ei ce-ţi răstignesc
convingerile
de pînă mai ieri

nici nu ştii cum ai ajuns acolo
dai memoria-napoi
ani
şi tot nu găseşti
printre dragoni şi filomene-nflorite bicisnic
draga ta viaţă
cerşită
cu aventuri mărunte şi continente schimbate
pustiiri şi tone de vodcă
plimbări prin oraşe străine sau camere desenate cu furie
toate acestea
maldăre de amintiri
pe care le-ai arunca în străzile străbătute
precum ochii
care te privesc
aproape ca pe-un întreg

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
ca un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
precum un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e uneori ca un dans pe acoperişul lumii

fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deşi din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu ştiu ce mă împinge spre locul din care
mulţi cred că lumea ar părea mică
nu ştiu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăţ
defectele de creştere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin ori un vultur pleşuv
îşi clădesc cuib cicatrizându-le
pe când eu visez că dansez cu norii
călăresc cometele
apoi mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
poate doar cu puterea gândului
sau dintr-un obicei străvechi
de a căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

de pe urma îndîrjitei lor strădanii, ţăranii de pe această nobilă fîşie de ţară pot privi munţii din zare cu un ochi sigur şi liniştit. Sub veghea protectoarelor cetăţi de piatră, trăiesc în gospodării temeinice, avînd în fiecare zi pe masă o pîine mare şi rotundă, o pîine solară, — senini, fericiţi, mîndri, ca într-un paradis de ei făurit.

Geo Bogza în Ţara Făgăraşului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sînt în. stare să reconstituie, în ordinea în care s-au produs, cînd în desfăşurarea lor triumfă rigoarea, sau într-o ameţitoare dezordine, cînd triumfă fantezia, toate evenirnentele istoriei, mai ales deznodămintele ei, oraşe trecute prin foc şi sabie, spectaculoase bătălii navale, imperii prăbuşite, stăruind asupra ruinei ce s-a abătut peste orice a avut, cîndva, strălucire. Scheletele unor regi, de mult făcute pulbere, ca şi coroanele cu care au fost înmormîntaţi, furate şi pierdute fără urmă, ei le recompun, pînă la ultimul os şi pînă la ultimul diamant

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Ascult, privesc şi iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să ştie de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu ştiu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc şi iar ascult
lumea cu ea necruţătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum creşte-o floare

şi văd pământul numai ars
de paşii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu ştiu unde-i zarea.

Şi totuşi merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
ştiu că pot să prind iernări
şi toamnele râzând plecându-mi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ace

Simt capul greu,

o minge de bowling

într-un impact continuu,

apoi

strâng schijele de pe podea,

din pereţi,

din

sângele tău,

le adun, le lipesc

şi mă prefac că sunt toate din nou la locul lor,

că totul e real, real, real,

la fel de real

ca scheletul ăsta pe care-l car după mine şi pe care nimeni altcineva nu-l vede,

ca

soarele de smoală de pe retină, dimineaţa,

pe stomacul gol,

când totul e atât de străin

şi de ce nu ar fi,

simt capul greu,

ace, ace, ace

sunt

o păpuşică vodoo

în mâinile

cuiva

care mă urăşte rău,

iartă-mă,

iartă-mă,

şi

apoi

mai du-te

naibii.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii au înfăţişări nebuloase, alteori — cînd ceea ce au de spus le dă răceala gheţei — cu o crudă precizie.
Nesfîrşite cortegii de fantasme iau fiinţă din nefiinţă, şi se împrietenesc între ele, sau se înfruntă unele cu altele, mereu replăsmuindu-se.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ultragiant

Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neaşteptare – şi aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraş murdar de provincie
Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.
(...)

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce-i cu asta?

E iar potop... alunecă pământul...
oamenii aleargă năuci
să-şi împlininească dorurile,
fiindu-le teamă că nu mai apucă să guste
mult râvnitele
plăceri lumeşti, în haosul ce răsare peste tot,
privesc neputincioşi cum se duce totul de râpă,
cum speranţele lor de trăinicie a fumului
sunt spulberate şi zădărnicite
de Cel Nevăzut, dar simţit şi recunoscut fie şi numai subconştient şi de ultimul necredincios.
Arde lumea, iar dansului focului îi scapă duhul din braţe,
nereuşind să-l mistuie, pentru că a fost gândit să fie indestructibil
şi atunci, se mulţumeşte numai cu trupul atât de fragil, atât de
vulnerabil.
E iar potop... alunecă pământul...
alergăm năuci,
pentr-o gură de aer,
dar nici de data asta
nu catadicsim să pricepem
NIMIC...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar felul în care curg, dă, şi astăzi, temei legendei. Pe cînd Mureşul străbate visător Ardealul, mînîndu-şi tot timpul undele spre apus, Oltul şi le poartă, cînd spre o zare, cînd spre alta, neliniştit de calea pe care a ales-o, chinuit de o mereu trează conştiinţă. Patetic, răzvrătit, căutînd primejdiile, provocînd soarta, veşnic în luptă cu lumea şi cu sine însuşi, iar în cele din urmă împăcat cu sine şi cu lumea, treptele pe care el coboară — şi în acelaşi timp urcă — sînt ale unui destin eroic şi fecund.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici se aruncă zaruri

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
din zbor, se lasă la picioarele unui om singur.

Poate nu chiar atât de singur,
dacă ţine strâns la piept o vioară
frumos lustruită, dar care nu cântă,

care nu cântă, dar care se-aude
departe, în lunci neştiute de nimeni,
sau poate, într-un soare care nu încălzeşte,

dar care străluceşte în inima lui
şi în inima mea, totuna
şi focul se-aprinde singur, pe dealuri, a viaţă

şi care nu arde, căci frumoase femei
încă adună spice
şi tineri bărbaţi cu iarba în dinţi
le poartă pe braţe până în inima casei.

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
se ridică uşor din vioara omului singur
şi zboară neîntrerupt spre o casă cu inimă.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginile în care mă caut...

mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le aşeze în mănunchi
sub grindă
să poarte de belşug şi de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
şi-mi va sprijini somnul
până dimineaţă
când liniştea spartă
de întâiul cântat al cocoşului
îi va reconstitui chipul
o lumină va ţâşni din
răsăritul târziu
separându-i chipul de umbră

şi va pleca cu Dumnezeu

tata
s-a dus şi el
într-o dimineaţă pe la patru
cu merindea sub braţ şi
o fotografie învelită într-un ziar
şi nu s-a mai întors
o fi vrând să se întâlnească
cu mama
la capăt de drum
unde se odihnesc sufletele

aş fi vrut să ştie şi mama
că am mai crescut
şi că-i seamăn mult
că o duc bine şi că
mi-am cumpărat un cal
ar fi bine să vadă cum îl mângâi
şi mă joc lângă lăstarul ieşit din scorbura
nucului sub care
bunicul trăgea cu sete dintr-o pipă cumpărată
de la târgul din Dobreşti
şi cum o aştept
seara
la capătul uliţei
şi privesc spre sat
până când văd cerul aplecându-se
să sărute pământul de
noapte bună...

sunt singur acum

ştergarul alb
în care
mi-am uitat copilăria -
singurul suvenir de la mama
îl port la piept
şi mă prefac uneori
că o văd
ţinându-mi capul pe genunchi...
cu firul tors din lacrimi
coase cerul de marginile pământului
ca să nu-mi fie frig...

ca un fluture agăţat de noapte
o să colorez cu privirea
cele două imagini
între care mă caut

tată - mamă
noapte bună!

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

În părculeţul de lângă apă
Care curge încet la vale
Stau gânditor pe bancă
Fiind şi zi de sărbătoare.

Pe alei e forfotă mare
Bătrâni, tineri şi părinţi
Veniţi pentru plimbare
Cu odraslele lor cuminţi.

Unii mereu spun la glume
De care îmi aduc aminte
Lumea noastră este lume
Şi priveşte tot înainte.

Bucurii au şi ai mici
Pe lângă părinţii lor,
Mamele şi ai lor tătici
Le fac voile cum vor.

Dau şi eu ceasul în urmă,
Cu amintirile toate,
Au fost ani grei, nu glumă
Ducându-i mai departe.

Privesc îngândurat în zare
Şi copilaşii din jur
Care îmi dau târcoale,
Voind ceva să le spun.

N-am stat mult şi am început
C-o voce înceată şi moale
Aşa cum m-am priceput
Pentru o bună desfătare.

Să trăiţi, dragi copii,
Să ajungeţi oameni mari,
Să aveţi numai bucurii
Împlinind suta de ani.

Strânşi cu toţii în jurul meu
Să asculte ce le vorbesc,
Le-am spus despre viaţă mereu,
Să fie harnici cât

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştergarul în care mi-am uitat copilaria

mama
s-a dus să adune câteva ierburi
să le aşeze în mănunchi
sub grindă
să poarte de belşug şi de noroc...
nu mai are cum să ajungă la cină
de va veni târziu
pe întuneric
îmi va pune mâna în poală
şi-mi va sprijini somnul
până dimineaţă
când liniştea spartă
de întâiul cântat al cocoşului
îi va reconstitui chipul
o lumină va ţâşni din
răsăritul târziu
separându-i chipul de umbră

şi va pleca cu Dumnezeu

tata
s-a dus şi el
într-o dimineaţă pe la patru
cu merindea sub braţ şi
o fotografie învelită într-un ziar
şi nu s-a mai întors
o fi vrând să se întâlnească
cu mama
la capăt de drum
unde se odihnesc sufletele

aş fi vrut să ştie şi mama
că am mai crescut
şi că-i seamăn mult
că o duc bine şi că
mi-am cumpărat un cal
ar fi bine să vadă cum îl mângâi
şi mă joc lângă lăstarul ieşit din scorbura
nucului sub care
bunicul trăgea cu sete dintr-o pipă cumpărată
de la târgul din Dobreşti
şi cum o aştept
seara
la capătul uliţei
şi privesc spre sat
până când văd cerul aplecându-se
să sărute pământul de
noapte bună...

sunt singur acum

ştergarul alb
în care
mi-am uitat copilăria -
singurul suvenir de la mama
îl port la piept
şi mă prefac uneori
că o văd
ţinându-mi capul pe genunchi...
cu firul tors din lacrimi
coase cerul de marginile pământului
ca să nu-mi fie frig...

ca un fluture agăţat de noapte
o să colorez cu privirea
cele două imagini
între care mă caut

tată - mamă
noapte bună!

poezie de Teodor Dume din Carte: Exil într-o lacrimă. Editura: Minela
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori pete...

Uneori mă-ntreb cum e să visezi
Alteori mă trezesc în visul de ieri.
Să fi fost o pată pe un perete
Sau o viaţă pictată fără defecte?
Camera-i goală, lumina se stinge,
Aştept să se-ntoarcă
Cel care o aprinde.
Doar un contur şi o poveste pe un perete
Unde e omul din spatele ei
Care să o regrete?
Nu cred în minciuni şi nici în poveşti
Care încep cu "A fost odată"
Şi se termină când nu mai eşti
Nu este uşor să visezi,
Mai greu este să te trezeşti
Într-o cameră goală,
Cu un perete care nu spune poveşti.

poezie de Maria Medeanu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Maria Medeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!