Din tot ceea ce a existat aievea, sau a fost doar rodul închipuirii omeneşti, şi chiar al altor specii înzestrate cu imaginaţie, nimic nu rămîne nereamintit de memoria delirantă, sau, cînd e nevoie, extrem de riguroasă, a norilor. Norii ştiu tot. Absolut tot. Sînt printre ei, ca şi printre oameni, unii de geniu. Atunci, pe bolta cerului, se ivesc mari capodopere.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din clipa în care s-au pus în mişcare, nimeni nu le mai poate stăvili de la nimic. O singură lege au: trecerea, vertiginoasa trecere a unui chip în altul. Astfel se desfăşoară pe cer, în mai puţin de o zi, chiar în mai puţin de o oră, dacă ritmul povestirii se precipită, evenimente care, pe pămînt, s-au desfăşurat în mii şi sute de mii de ani. Norii pot tot. Absolut tot.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sînt seri cînd turlele bisericilor par, în avîntul lor spre infinit, antenele unui întreg mileniu, cu care nenumărate rînduri de oameni, însetate de absolut, s-au străduit să prindă ecoul secret al universului, foşnetul trezit în eter de nevăzuta corabie a veşniciei.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii au înfăţişări nebuloase, alteori — cînd ceea ce au de spus le dă răceala gheţei — cu o crudă precizie.
Nesfîrşite cortegii de fantasme iau fiinţă din nefiinţă, şi se împrietenesc între ele, sau se înfruntă unele cu altele, mereu replăsmuindu-se.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai sînt însă noptile cu lună. Rareori, privirile se pot încărca de atîta vrajă, ca în nopţile în care norii se întalnesc cu luna. Toate cîte au fost, în timpul zilei, prilej de spaimă sau uimire, apar încă o dată, sub o lumină de vis (...)

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre marile lucruri aflătoare printre noi, Nimicul este cel mai mare. Acesta domneşte în timp şi îşi trimite braţele în trecut şi în viitor şi cu ele distruge tot ceea ce a fost şi tot ceea ce va veni, atât în natură, cât şi în lumea animală, şi nu posedă nimic din indivizibilul prezent.

citat celebru din Leonardo da Vinci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O necurmată bătălie s-a dat între oameni şi ogoare, în umbra grandiosului lanţ de piscuri. Ieşind din zorii zilei cu plugul, ei le-au arat o dată, şi încă o dată, şi ori de cîte ori a fost nevoie, doar se vor trezi la viaţă, doar vor deveni roditoare. Pentru ca boii să poată trage brazde atît de adînci şi înverşunate, i-au ales mari şi puternici, dintre cei ce sînt fala Ardealului.

Geo Bogza în Ţara Făgăraşului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, oameni fluvii

Noi, oameni fluvii
noi, care străbatem lumea, plini de orgoliu,
ascunzînd în apele noastre adînci
atîtea contradicţii, atîta viaţă şi atîta moarte,
rămînînd puternici şi atunci cînd ne sfărîmăm în cataracte,
şi atunci cînd ne prefacem în mlaştini.

Mlaştini sau torente, purtăm în noi viaţa
tulbure de nămoluri, sau limpede, iar uneori
zdrobită de stînci,
atît de zdrobită, încît pare pierdută pentru totdeauna,
dar noi, oamenii fluvii,
ne adumăm iarăşi din noi înşine, din abisurile noastre,
şi pornim mai departe
rostogolind între maluri de lut
(...)

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba boului

În cele din urmă s-a pus problema
Să se măsoare limba boului.

Întâi s-a încercat cu metrul
Apoi cu kilometrul
Dar nu a fost deajuns.

Atunci s-a folosit tot felul de măsurători:
Distanţa dintre alfa şi omega
Cea dintre vid şi materie
Şi chiar cea dintre sens şi nonsens,
Dar tot nu a fost deajuns.

Nimic nu a fost deajuns.

Nimic n-o să măsoare niciodată
Cât e de lungă limba boului.

poezie clasică de Geo Bogza din Statui în lună (1977)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar felul în care curg, dă, şi astăzi, temei legendei. Pe cînd Mureşul străbate visător Ardealul, mînîndu-şi tot timpul undele spre apus, Oltul şi le poartă, cînd spre o zare, cînd spre alta, neliniştit de calea pe care a ales-o, chinuit de o mereu trează conştiinţă. Patetic, răzvrătit, căutînd primejdiile, provocînd soarta, veşnic în luptă cu lumea şi cu sine însuşi, iar în cele din urmă împăcat cu sine şi cu lumea, treptele pe care el coboară — şi în acelaşi timp urcă — sînt ale unui destin eroic şi fecund.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetele nicicînd nu sînt atît de frumoase, ca atunci cînd se întorc de la cîmp. Simple ţărănci, trec prin unduirea lanurilor sub largi pălării de pai, cu o şi mai mlădioasă unduire. Mijlocul, strîns în cingătoarea care adună, în acelaşi cerc, cutele cămăşii şi ale fustei, este izvorul din care graţia li se răspîndeşte în întreaga făptură, pînă la glezne şi pînă la umeri, în inele tot mai largi, într-o ameţitoare euritmie.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Ţara Făgăraşului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)îmi spuneam cu îngăduinţă faţă de mine însumi, că tot ceea ce trăiam atunci - delirul ce mă cuprindea când, într-o dimineaţă, le zăream roşii în frunzişul copacului - ţinea, ca şi săniuşul, de bucuriile unei anumite vârste. Şi mă îndreptam spre casă, în mână cu punga de cireşe, doar cu puţin mai vioi decât dacă aş fi dus o pungă de zahăr sau de orez

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sînt unii oameni care îl întrebuinţează la scopuri cu totul mârşave. Scrie cu el. Adică fiecare sunet ieşit din gura omenească - în ultimul timp s-a ajuns a se prinde chiar gândurile nerostite - este pus în vârful creionului şi fixat pe hârtie ca o muscă. Ceea ce eu nu aş face niciodată.
A dormi cu ţigara în gură şi creionul după ureche este o perfecţiune la care nu au ajuns decât oamenii de pe celelalte planete.

Geo Bogza în Creionul - Revista URMUZ, an. I, nr. 3, martie 1928
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbându-şi de câteva ori înfăţişarea, după cum negurile îi învăluie sau se destramă, Carpaţii sunt când matahale umede şi mohorâte, când bijuterii uriaşe, umplând cu forma şi strălucirea lor bolta cerului...

Geo Bogza în Cartea Oltului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul cenuşii

Nu ştiu a cui sînt, toţi s-au preschimat
în mine. Nu ştiu cine sînt, sînt însă.
Uşoară sînt şi grea ca un blestem,
sînt piatră şi sînt viaţă neajunsă.

Nu vă jucaţi cu mine, ucigaşi,
v-alunec printre degete, sînt vie,
zvârliţi-mă-n ocean; e-n van:
în cupa voastră sînt, şi sînt leşie.

Fugiţi! Căci sînt cenuşă, pot intra
ca umbra lunecândă pe sub uşă
şi să mă cern pe chipul vostru-n somn,
şi să vă dau sărutu-mi de cenuşă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul cenuşii

Nu ştiu a cui sînt, toţi s-au preschimat
în mine. Nu ştiu cine sînt, sînt însă.
Uşoară sînt şi grea ca un blestem,
sînt piatră şi sînt viaţă neajunsă.

Nu vă jucaţi cu mine, ucigaşi,
v-alunec printre degete, sînt vie,
zvârliţi-mă-n ocean; e-n van:
în cupa voastră sînt, şi sînt leşie.

Fugiţi! Căci sînt cenuşă, pot intra
ca umbra lunecândă pe sub uşă
şi să mă cern pe chipul vostru-n somn,
şi să vă dau sărutu-mi de cenuşă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul: Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa are grijă de Viaţă. Chiar dacă ceilalţi o să zică: "Vai, amărâtul, săracul, uite, mă, noroc cu ăla că i-a dat mâna, nu avea de unde, nu avea de nimica, nu e capabil să producă nimic." Ignorantul nici măcar nu realizează că acel care nu e capabil să producă nimic, produce tot. Cel care nu e capabil cu adevărat să producă nimic, produce Viaţa Eternă. Exact ca soarele. Nu face nimic şi totuşi căldura şi lumina lui face tot. Simpla prezenţă. Dumnezeu Cel Viu. Tot ceea ce ştii, tot ceea ce vezi, tot ceea ce auzi e doar ignoranţă sau separare, nimic altceva.

Atmaji Maharaj în Întreaga separare e doar imaginaţie, acceptată ca şi realitate "perceptivă" - Satsang cu Atmaji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemeni unor suflete ce-ar rătăci în aşteptarea întrupării, stropii care — într-o zi — vor fi Olt rătăcesc în neant, alăturîndu-se unii altora şi luînd forma mereu schimbătoare a norilor. Adunaţi de pe cîte ape sînt sub soare, înainte de a reveni pe pămînt, spre a fi un rîu cu nume şi destin propriu, ei îşi amintesc de toate locurile de unde au pornit. Şi chiar de existenţe anterioare, în fluvii şi mări dispărute.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar atunci când nimeni nu gândeşte te invit să-mi spui cine mai vorbeşte. Vorbeşte-mi din Absenţa gândului şi prezenţa inimii, pentru că atunci când îmi vorbeşti din prezenţa gândului şi absenţa inimii, tot ceea ce îmi spui pare foarte uman, extrem de însufleţit, de siropos şi totuşi absolut tot ceea ce afirmi e cea mai jalnică minciună.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sînt în. stare să reconstituie, în ordinea în care s-au produs, cînd în desfăşurarea lor triumfă rigoarea, sau într-o ameţitoare dezordine, cînd triumfă fantezia, toate evenirnentele istoriei, mai ales deznodămintele ei, oraşe trecute prin foc şi sabie, spectaculoase bătălii navale, imperii prăbuşite, stăruind asupra ruinei ce s-a abătut peste orice a avut, cîndva, strălucire. Scheletele unor regi, de mult făcute pulbere, ca şi coroanele cu care au fost înmormîntaţi, furate şi pierdute fără urmă, ei le recompun, pînă la ultimul os şi pînă la ultimul diamant

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)roata unei mori de pe Someş vîntură atît de repede apa, încît, în pulberea ei, se ivesc culorile curcubeului. De aici, puzderii de stropi prind să alunece, pe o lungă şi imprevizibilă traiectorie. Alţii, supunîndu-se aceleiaşi legi, pornesc — în clipa cînd caii îşi moaie botul în unde, în clipa cînd înotătorii îşi scot braţul din valuri, sau peştii, vrînd să vadă dacă va fi o noapte cu lună, fac un salt zvelt în aer — de pe celelalte rîuri care îşi au izvorul in Carpaţi. Şi mai de departe de pe Dunăre, în toată lungimea ei.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!