Revedere

De la fereastră, din vagon,
Văd satul alb sclipind în zare,
Un şuier lung... Tresar mişcat...
Simt inima bătându-mi tare.
Văd poarta ţărnii... Turnul vechi...
O casă... două... toate ninse!
Şi gara... lume... Uite-ai mei!
M-aşteaptă toţi cu braţe-ntinse...
E mult de când nu ne-am văzut,
E-atâta haz şi bucurie!
Doar numai frăţiorul mic
Se uită lung: nu mai mă ştie...
În ochii lui naivi şi mari
Citesc un gând, o dulce teamă...
Şi parc-ar vrea să-ntrebe-ncet:
"Cine-i urâtul ăsta, mamă?...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ai plecat, mamă

De când ai plecat mamă, multă vreme a trecut
şi tare-mi este teamă, că în lume te-ai pierdut.
O veşnicie-i timpul, de când nu te-am văzut,
îţi caut chipul mamă şi noaptea-n aşternut.
Te vreau alături mamă, să simt căldura ta,
să nu-mi mai fie teamă, de lumea asta rea.
Cu o îmbrăţişare, să-mi dai iubirea ta,
să nu mai simt în palmă, strivită lacrima.
Târziu, pe prispa casei, stau noaptea şi te-aştept,
inima-mi te cheamă, gata să sară din piept.
Eu încă mai cred mamă, că mâine vei veni
şi ştiu prea scumpă mamă, că mult mă vei iubi.

poezie de Dumitru Delcă (2 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

E o distanţă mult prea mare
Ce ne desparte de un an
Şi lung e drumul pân' la cer
Şi hartă către tine n-am.

E drumul lung până la cer
Şi deşi vreau să te găsesc
Ştiu că nu-ţi este cu putinţă
La pieptul tău să mă primeşti.

Mi-ai fost model de când mă ştiu
Şi chiar de viaţă nu mi-ai dat
Eu te-am văzut ca pe o mamă
Ş-azi lipsa ta m-a săgetat...

Când strig răspunzi doar cu tăcerea
Iar sufletul mă doare tare
Şi de-ar fi să mă întrebi ce am
Ţi-aş spune"Lipsa ta mă doare..."

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pod peste Mureş

La vad, un pod de lemn, cu coperişul de şindrilă,
lung cât o uliţă de sat,
se-ntinde peste MUREŞ. Mal vrea la mal în veci să lege.
Astfel ţara moştenitu-l-a din leat.

Îşi au măreţele-mpliniri şi lucruri cântăreţii lor,
dar podului îi cântă numai apa, ce subt el se-ndeasă,
despre toţi şi toate-i cântă, câte au trecut
pe el ca printr-o casă, lungă dreaptă casă,

ca printr-o casă la al cărei prag
sfârşeşte drumul, ca să iasă
la celalalt capăt iarăşi drum, drum vechi - în lume
precum pravila îl vrea - lăsat în voie să pornească.

Oşti trecură-n veac pe-aci, şi Radu cel Frumos,
roţi ferecate, robi domneşti, comori şi lacrimi,
moţi cu ciubăre, turme, vânturi,
răpuşi şi-nvingători, stindarde, patimi.

Pe toţi şi toate-n nopti, când vâlvele se bat,
îi poţi vedea-n lumini de-o clipă încă,
aşa cum ceasul, de pe un ţărm mutându-i,
i-a mântuit spre celălalt peste vâltoarea-adâncă.

Dar ce linişte-i acum la vad! Ce trează-amiaza!
Prin istorie adie doar miros de otavă.
Subt pod un şarpe se soreşte, lung şi nemişcat,
ca-ntr-o emblemă rară, de străveche slavă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule...

într-o bună zi vei coborî
de pe linia orizontului
şi vei trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale tale
tu ştii asta
bătăile de clopot
vor deschide poarta
drumul va fi lung dar
nu atât de lung încât
să nu poţi evada din tine
din când în când
vor creşte linişti

în rest totul e nisip...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu satul strămoşesc

Întâlnirea mea cu satul strămoşesc
I-a fiului cu mama sa cea bună,
O parte dintr-o patrie străbună,
Pe care ne-ntrerupt o regăsesc.

Aci, simt echilibrul strămoşesc
Cu anii ce-n imagini se adună,
Cu oamenii şi locuri împreună,
Din nou copilăria o trăiesc.

În poarta casei văd copilăria,
Cu farmecul nespus din acei ani,
În ochii mamei mele, bucuria.

Văd şirul lung de plopi şi de castani,
Simt permanenţa vieşii, trăinicia,
În strămoşeasca vatră de ţărani...

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, mamă

Eu, mamă, voi pleca
În ceruri când se va deschide
Poarta
Împăcat mi-i gândul
Se cutremură pământul
Te las cu dor
Şi-n pace
Plec, mamă
Mai departe.

Măicuţă, este greu
Să nu mai văd
Lumina chipului tău
Dar ingerii aşteaptă
Cu toţi
Lângă poartă
Pragul să-l păşeşti
E drum lung,
O sa-mi lipseşti!

poezie de Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, mamă

Eu, mamă, voi pleca
În ceruri când se va deschide
Poarta
Împăcat mi-i gândul
Se cutremură pământul
Te las cu dor
Şi-n pace
Plec, mamă,
Mai departe.

Măicuţă, este greu
Să nu mai văd
Lumina chipului tău,
Dar îngerii aşteaptă
Cu toţi
Lângă poartă,
Pragul să-l păşeşti,
E drum lung,
O să-mi lipseşti!

poezie de Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigarea colindătorilor

Hai! Crăciun în casă,
În casă curată
Şi mult luminată,
De venirea lui,
Ziua Domnului,
A mântuitorului,
Bucuria omului.

Hai! Crăciun în casă,
Intră pe fereastră,
Cu colindă aleasă,
La cei ce te-aşteaptă,
Cu brad şi beteală,
În prag cu aburi şi zăpadă.
Cu stele de gheaţă,
În geamuri cu ceaţă.

Hai! Crăciun în casă,
Cu colaci pe masă,
Şi sarmale-n oală,
Din lut de la ţară,
Cu tort auriu de mămăliguţă,
Şi friptură grasă,
În vârf de furculiţă.

Hai! Crăciun în casă,
La bucurie aleasă,
Cu vin rubiniu,
Cu tare rachiu,
Apă de prună şi foc,
Toţi colindătorii,
S-aducă noroc,
Când bat la fereastră
Şi ne intră în casă,
Domnului Iisus
Să îi mulţumească

poezie de Valeria Mahok (27 decembrie 2005)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, cum îi mai bătea Gretei inima! Parcă ar fi vrut să facă un lucru rău şi ea doar atâta voia, să vadă dacă Karl e acolo. Şi acolo era, fără îndoială! Şi ea se gândea la ochii lui limpezi şi la părul lung: parcă îl vedea cum zâmbeşte ca atunci când şedeau amândoi la umbra trandafirilor. Desigur că are să se bucure când are s-o vadă, şi ea are să-i spună ce drum lung a făcut până să dea de dânsul, şi ce necăjiţi au fost cei de-acasă când el a plecat şi nu s-a mai întors. Gretei îi era teamă şi totodată se bucura.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a fost gata casa noastră, ne-am mutat în ea. Era o casă nouă, cu un balcon lung, care suna ca metalul, nu ştiu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un deal lung, pe care umblau vitele, ca nişte gângănii pe un perete. În dreapta câmpia, cu o pădure în fundul zării. În faţă satul.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovaţii fără vină

Sunt curat la trup, curat la suflet,
Vreau să înţeleg şi să iubesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât şi cum gândesc.

Simt în trup pletoşii de altădată,
Firea mea e saltul omenesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât şi cum gândesc.

Lume, lume, soro lume,
De ce eşti prea rea de gură?
De ce ne priveşti cu ură?
Vinovaţii fără vină
Cer să se facă lumină.

Vreau să-înalţ castele de gândire,
Vreau să fiu lăsat să simt cum cresc,
Nu contează cât de lung am părul,
Mai presus e cât şi cum gândesc.

Nu e loc de noi în lumea voastră,
Nu-s din noi acei ce ne muncesc,
Şi ţin cont de cât de lung am părul,
Nu de cum şi cât de mult gândesc.

Hei, voi neatenţi la soarta noastră,
Hei, voi ce ne credeţi pui de drac,
Gândurile voastre sunt şi ale noastre,
Gusturile însă nu ne plac.

Hei, voi care-aţi fost odată tineri,
Hei, voi care ştiţi ce-i omenesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Mai presus e cât şi cum gândesc.

cântec interpretat de Florian Pittiş, versuri de Dorin Liviu Zaharia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rănitul dintre linii

Ce plumb mă leagă de pământ,
Ce greu mi-e trupul şi ce frânt,
Ce linişte e-n jur acum
Mi-e viaţa numai ca un fum.

Îmi cad pe faţă fulgi de nea
Ca pe un bulgăr de mormânt
Şi nu-i nici ploaie, şi nici vânt,
Ce rece e pe faţa mea.

De unde-n gură-atât cobalt,
Ce mult aş vrea să-mi fie cald,
Să nu se-audă nici un tun,
Ce-nalt e cerul şi ce bun.

Toate-s aproape şi departe
Şi parcă-s legănat de ape,
Cu ochii în eternitate,
Ce stranie singurătate.
Iar ninge tare şi mi-e frig,
Aş vrea să mă ridic, să strig.
Cine-i alături şi mă cheamă,
Mamă, mamă.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ferestrelor

I
(Rătăcit)

M-am pierdut!
Hei... unde sunt?
Oare o-i fi murit,
Sau abia m-am nascut?

Ce ciudat mă simt,
E întuneric şi totuşi,
Nu văd stele....
E... probabil sunt ielele,
Acele ce,
Au întarziat cu surcelele.

Oare s-au terminat modelele
Şi-au dispărut mărgelele?
Sau oare sunt primul ce,
S-a rătăcit în linişte?
Habar nu am,
Dar...
Nici nu mă grăbesc
Să revin pe lume,
Că...
Sunt sătul de necazuri,
De minciuni şi de glume.
Sunt sătul să trăiesc
Fără tot ce-mi doresc,
Fără pace şi calm,
Fără tot ce iubesc.

Aici cel puţin
Nu tre` să mă hrănesc,
Cu iubire, mâncare
Şi tot ce-i firesc.
Aici...
E totul calm
Şi în perfectă linişte.
Nu e cine ştie ce,
Dar mă mulţumeşte!

II
(Nemărginit)

În timp ce mă plimbam
Prin negrul spaţiu,
Vast şi calm,
Văd ceva departe.
Ce-o fi aia frate?

Fără să mă agit,
Mă-ndrept spre-acel ceva –
Oare n-o fi ea,
Sau mintea-mi joacă feste
Şi-i doar imaginaţia?
Cu cât mă apropiam mai mult,
Pas cu pas şi fără glas,
Cu-atât mai tare îmi batea
Inima ce-mi dispărea,
În zona cea de noapte.

Într-o secundă, două, trei,
Ajung destul de-aproape,
Încât să vad şi cine-i, ce-i,
Ca o reflexie a apei.

Era un şir nemărginit
Şi plin doar cu ferestre,
Ce luminau independent
Şi-aveau câte-o poveste.
Aveau şi dimensiuni enorme,
Cu multe-aspecte, multe forme,
Ba vechi, ba noi, ba incolore,
Ce doar vroiau să le adore,
Persoana din poveste.

Multe poteci şi luminişuri
Aveau o parte dintre ele,
Încât credeam că-i paradisul
Cu mii de sori şi mii de stele.
Dar multe mai erau
Şi pline doar cu rele,
Cu amăgiri, minciuni şi foc,
Ce provocau durere.

III
(Spre...?)
La un moment dat
Observ într-una din ferestre
Că mă aflam şi eu.
Oare ce Dumnezeu
Mă regăsesc în ele?
Căci nu îmi amintesc
Nimic din toate cele,
Ce-mi arătau ferestrele.

Oare de ce sunt îmbrăcat în negru;
Şi-acolo de ce-s vesel?
Ce-s cu femeile-alea toate,
De ce îmi sunt mirese?

Cred că ceva din spaţiu,
O forţă foarte mare,
Vrea să-mi arate tot
Ce pot găsi în cale
Şi dac-o să mă-ntorc
Prin una din ferestrele,
Ce le privesc în zare.

Doamne, zi...
Ce aş putea să fac,
Să mă îndrept spre o fereastră
Unde e totul ciudat,
Sau spre una în care
Totu-i calm şi curat.

IV
(Sihastră)

Cum stăteam eu pe gânduri
Ca ciobanii pe crânguri,
Am văzut o fereastră
Destul de sihastră.
Şi mi-am zis:
I-a să vad ce poa` să-mi arate,
Ce persoane ciudate,
Cu imense palate,
Cu comori şi de toate,
Pot să văd eu prin geam?
Însă cum mă apropiam,
Tot mai mult o pierdeam
Din rază...
Cu calm.
Ca printr-o minune,
M-am revăzut în spate.
Eram o fereastră,
Eram tot şi toate.

poezie de Dan Dumitraşc (14 ianuarie 2011)
Adăugat de Dan Dumitraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu spus e iubire

pentru cea mai frumoasă femeie am zis nu voi mânca azi acasă
nu-mi voi face ochii nici părul nu va mai fi fratele meu
nimeni nu mă va putea convinge nu-mi pasă
că toate lucrurile se-ntâmplă la fel mai puţin eu

nu mă voi deda la dulce până când dragostea nu va intra în Ierusalim
da pe fiul unei măgăriţe care ştie vorbi omeneşte
din spatele meu diavolul pus la patru ace şi slim
mi-a zis nu-i păcat cât dorinţa pentru bine şi rău înmulţeşte

apoi a început să cânte îl auzeam jos în stradă
poveşti despre dumnezeii vechi şi cei noi
inima mea nu înceta în orice casă pom ori copil să te vadă
mintea mea nu înceta să compună poemul lumii de doi

ca un dans nemaivăzut şi pe care nu oricine poate să-l preţuiască
ah ce păr ai iubito şi ce zâmbet dimineaţa mereu la cafea
moartea bâjbâia printre perne până viaţa iar să o dumirească
pentru toate există cuvinte dar nu şi pentru dragostea mea

ce mă face să plec ca de la o casă pustie
fără să-mi iau rămas bun merinde schimburi sau traista cu pâine
dintre toţi cei care au plătit pentru faimă cine-i mai ştie
singur mă ridic pe cadavrele zilei de mâine

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor o privi nostalgic: Adela era frumoasă! Îmbrăcată cu pantaloni scurţi, un maieu de vară decoltat, fără spate, cu papuci de casă, părul lung, blond, desfăcut, ochii ei mari, albaştri, privirea ei vioaie, visătoare, de copilă... Şi când se gândea că în curând el va pleca departe, pentru mult timp, iar ea va rămâne aici, acasă... Cum să nu se întristeze?! Ce păcat! Tocmai când îşi găsise şi el o prietenă mai înaltă, cât de cât pe măsura lui, era nevoit s-o părăsească, contrar voinţei lui. Ce-i drept, ea era mică, în privinţa vârstei, avea doar 16 ani, el – 22, dar asta nu era o problemă; o îndrăgise tare mult, putea aştepta câţiva ani, ca ea să crească. Acum însă totul se năruia din cauza misiunii acesteia, ivită pe neaşteptate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie neterminată

Va trece vremea şi va fi să mor
Dar, zău, că nu am niciun pic de teamă,
Căci simt în piept un mare, mare dor,
Acela de a fi cu tine, mamă.

Şi-acolo, printre îngeri luminoşi,
Să fim din nou la fel ca înainte,
Eu să mă pierd în ochii tăi frumoşi,
Tu să îmi spui aceleaşi dulci cuvinte...

Aş vrea să scriu mai mult, dar nu mai pot –
Că mi-aş dori, cu inima uşoară,
Să râdem veseli, să uităm de tot –
Şi mă opresc, că ochii mei plâng iară.

poezie de Octavian Cocoş (24 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tare ca fierul

Floarea lui Cazacu
Făcuse copilului o cămaşă.
A luat foarfecele, că sunt de fier,
Şi le-a trecut de trei ori prin cămaşă,
Dar neîncheotorată, până a-mbrăca-o el.
Asta, ca să fie tare ca fierul.
"Să fie tare ca fierul cine te poartă,
Să nu se lege boalele de el,
Ca de fier rugina".

Când făceau femeile câte un flanel,
Vreun mintean ceva mai lung,
Ziceau:"Lasă să fie mai lung,
Să zică curul bogdaproste".
Floarea ştia bine obiceiurile vechi,
Descântece, tot, şi le ţinea,
Că zicea că să aibă şi copiii ei noroc.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, raza mea de soare

Mamă,

Ies afară şi mie frig.
Intru-n casă şi mi-e frică.
Din puteri mamă te strig,
dar speranţa îmi e mică.

Întoarce-te la mine mamă,
la pieptul tău să mă-ncălzeşti.
Fără tine-mi este teamă
când doar din cer mă priveşti.

Pe băncuţa de la poartă
zi de zi, mamă te-aştept.
Spre tine gândul mă poartă,
inima mă doare-n piept.

Sufletul... ce să mai spun;
a plecat din pieptul meu.
Pribegeşte pe alt drum,
să urce la Dumnezeu.

Noaptea privesc mândra lună
şi îmi pare zâmbitoare.
Mie parcă ar vrea să-mi spună
cât eşti de strălucitoare.

Mamă – raza mea de soare!
Mamă – icoană mare şi sfântă,
îngerii să te-nconjoare,
că mi-ai fost o mamă scumpă.

poezie de Dumitru Delcă (8 martie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de vis

Îmi ridic pleoapele domol
Cu o lene grea lăsată de ziua de ieri,
Focul din şemineul ponosit s-a stins demult
E mai rece decât aş vrea să fie,
Îmi caut papucii pufoşi ce zac ascunşi
Sub patul de stejar ticsit de amintiri fierbinţi,
Când ne ascundeam, sâmbetele reci de iarnă sub plapuma caldă,
Acum cearşaful stă întins, şi doru-ţi duce câteodată...
Mă apropii de fereastra îngheţată, cu paşi mărunţi şi repezi
Cu valuri de emoţii trag perdeaua să descopăr
Mai mult decât un vis!
O bucurie de copil se aprinde în mine
Îmi iau fularul galben de bunica croşetat
Şi zburd spre uşă-n grabă
O minunată lume mă aşteaptă afară!
Miroase a iarnă nouă şi ger lung
Magia iernii e în plină culoare,
Ating zăpada cu ardoare şi zâmbesc,
Copacii neclintiţi stau miraţi, se uită la mine
Par a fi de zâne pictaţi, suflaţi în albă iubire
Natura e calmă, nu se aude nimic
Doar inima din pieptul meu bate obraznic de tare,
Mă rostogolesc prin zăpada pufoasă
Şi las săruturi reci să mă dezmierde,
Un stol de gânduri cenusii aduc nostalgia acelor vreumuri
Când ne bulgăream desculţi în pijamale,
Ecoul râsetelor noastre izbea muntii-n depărtări
Si scutura ramurile brazilor cu zăpadă-mpovarate...
Din bolta răcorită, fulgi mari plutesc uşor
Îmi mângâie obrajii cu o dragoste de mamă,
Stau, privesc, respir fericire,
E o dimineaţă de vis, chiar dacă nu eşti cu mine!

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!