Reflecţii

Viaţa ne demonstrează ades,
Că trăim surprize de neînţeles,
Calculul divin este mai presus
Decât noi avem ceva de spus,
Cred într-o armonie divină,
Care-ntr-o ordine tainică aşează
Pe cei care cu ea rezonează.

Acolo, sus, unde gândurile se nasc,
Planăm ca-ntr-o mişcare browniană
Şi totuşi în acest haos crezut de noi,
O ordine precisă, exactă domneşte
Şi subtil, fiecare dintre noi o hotărăşte,
Prin ceea ce suntem şi ceea ce trăim
Şi la definirea legilor universale, contribuim.

Să fim buni şi drepţi nu este greu,
Inima noastră o vede Dumnezeu,
Citind în ea, EL vede şi actionează
Şi viaţa noastră în bine sau rău o inflenţează.

În viaţă răbdători căutăm, aşteptăm,
Ca un miracol să ni se-ntâmple
Şi din senin, aşa parcă dintr-o dată,
Apare, zicem noi, un semn divin
Şi persoana de care avem mare nevoie,
Să o găsim.

Să fie oare doar o pură întâmplare?,
Să fie un calcul prealabil ce curge-n eter?
Se-ntâmplă atâtea minunăţii în lume,
Fără ca vreodată să se afle acel mister
Şi cine din umbră veghează, supervizează
Orice gând sau faptă a noastră, care urmează.

O mână ascunsă cu fir de aur a ţesut
O vrajă –ntre noi, un mister nedesluşit,
Nevăzutul din unde, cromatici şi lumini împletit,
Trudeşte neîncetat în spaţiu, de-o veşnicie,
Şi-n cele din urmă soluţii găseşte
Ca viaţa, pentru noi, să fie o frumoasă poveste.

Furaţi de a vieţii vâltoare, magie,
Adesea uităm poate să aducem prinos
Lui şi celor care -n astă imensă lume secretă,
Grijă părintească poartă pentru noi toţi.

poezie de Georgeta Ganea (11 septembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul meu

Privesc în jurul meu şi captivată sunt,
De tot ce-n lumea noastră se-ntâmplă,
Mă întreb adesea ce plan are Dumnezeu,
Cu fiecare dintre noi şi cu toţii laolaltă.

Unii pleacă, alţii vin, fără să ştim,
De unde venim şi-ncotro apoi noi ne ducem,
Care ne este menirea pe acest tărâm
Şi ne punem fireasca întrebare,
Viaţa noastră să fie ce noi numim destin?
Cine-l hotărăşte şi cui foloseşte?

Viaţa mea, viaţa ta şi a tutorora,
Marcate sunt încă de la-nceput, când pe lume am venit,
Nu seamnă-ntre ele şi unice sunt pe pământ.
Ce face diferenţa şi cui se datorează,
Cursul ei atât de enigmatic şi neprevăzător,
Să fie ce noi nu ştim şi numim destin?

Curge timpul în clepsidra de cristal,
Dar nedrept se pare a fi, căci măsura lui e drămuită
Şi nu suntem trataţi de la egal la egal,
Şi alunecăm fără să ştim în a lui capcană,
Când poate ne este lumea mai dragă,
Să fie tot oare ceea ce numim destin?

În labirintul vieţii intrăm pierduţi,
Fără să ştim pe ce cărări vom merge,
Ne ghidăm după ale noastre simţuri
Şi –n dese rătăciri găsim a noastră unică cale,
Pe ea alunecăm ca arcuşul pe corzile de vioară,
Ascultăm acea chemare ce în suflet o purtăm
Şi misiunea ce ne-a fost dată o căutăm,
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

În fiecare zi braţ la braţ cu destinul mergem,
Care îşi face apariţia într-un mod tăcut,
Timpul curge în clepsidră şi-n acest răstimp,
Ni se dezvăluie picătură cu picătură
Ceea ce avem de îndeplinit pe pământ.
Şi când cursa se va termina vom şti,
Rostul nostru ticluit de când pe lume am venit
Şi vom primi răspunsuri la ale noastre nevoi,
De a cunoaşte lumea din noi.
Iar noi vom şti doar atât cât trebuie să ştim,
Cât aici pe pământ, ca fiinţe cugetătoare, trăim.

Ne regăsim adeseori într-o dilemă,
Şi-a nostră liberă voinţă nu-i de-ajuns
Pentru a vedea drumul ce-l avem de parcurs,
A noastră voinţă bunăoară este greu încercată
Pentru a ajunge de la gând la faptă.
Cine ne secondează şi ghidează şi de ce?
Să fie Puterea Divină ce guvernează
Tot ce –n Universul ăsta mare se crează?
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

Ne-armonizăm fluid în a noastră existenţă,
Cu ceea ce este sus, la cer, după planuri celeste,
Concepute cu stăruinţă poate de cei ce nu mai sunt,
De entităţi ce gravitează-n spectre de culori
Creaţia să fie cu a ei culoare ce aurul o poartă,
În astă lume plină de mister şi de miracol?

Una cu cerul suntem şi interacţionăm,
Poate şi cu al nostru trecut, petrecut
În alte timpuri, spaţii şi străine universuri.
Primim câteodată fărâme, crâmpeie,
Semne ce sub semnul întrebării stau
Sau ne lăsăm duşi de fantasme efemere,
Din ceea ce –a fost poate odată cu noi,
Dar nu ne ajută să-nţelegem pe deplin
Acele mesaje criptate pe care le primim,
De la familii cereşti care judecă şi decid
Pentru noi, ce ne ducem viaţa pe pământ.

Alunec pe-o pantă şi aveturos mă lansez,
Să-mi exprim în cuvinte doar al meu crez,
Avem şi noi, oamenii, un cod ce poate fi citit,
De acei stăpâni eterici ce lumea o conduc?
Identitatea noastră este doar una şi securizată,
Prin algoritmi şi programe foarte sofisticate
Şi când vom descifra aceste secrete, acest mister,
Vom fi şi noi totuna cu cei din câmpul pararel.

Să acceptăm în viaţă orice schimbare,
Care-ne aduce dragoste şi alinare
Şi-o împlinire de mult visată şi sperată
Care astăzi se transformă în faptă.
În noi descoperim mereu valenţe noi
Şi-a lor valoare o împărtăşim cu voi.

Spectatori adeseori în viaţa noastră, suntem
Şi asistăm neputiincioşi la propriul joc,
Poate fi o dramă, tragedie sau comedie,
O operă de artă care în al ei tainic cuprins,
Împletit din unde, energii, culori, lumini
Descoperim clipă de clipă subiectul
Şi vom vedea de ne place ori ba.
Să fie asta oare ceea ce numim destin?
.
Sub oblăduri necunoscute nouă, suntem
Şi norocul, şansa uneori ne însoţeşte
Sau ghinionul sau tristeţea vin
Pe neaşteptate şi ne întrebăm firesc,
Cine asta a dictat, de ce s-a întâmplat?

Să ne lăsăm în voia lui, a destinului
Şi să-l acceptăm ca pe un dat de al nostru Împărat,
Ce tronează undeva acolo sus de tot
Şi cu al Lui sceptru sau magică baghetă
Dirijează viaţa oamenilor de pe planetă
Şi de-om afla vreodată a lui socoteală,
Recunoscători vom fi pe veşnicie
De a Lui destoinicie de a conduce-n tăcere
Al lui regat de noi toţi aplaudat şi lăudat.

poezie de Georgeta Ganea (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să trăim pe pământ în uniune,
Multe lucruri în bine s-ar schimba în lume
Şi-om duce o viaţă liniştită şi tihnită
Fără să ştim de suferinţă, durere şi de frică.

De-ar fi să înţelegem odată cu toţii, că a fi,
Este mai presus cu mult decât de a avea,
Am descoperi că pe Dumnezeu l-am sluji
Şi-a nostră fiinţă de lumină s-ar înălţa
Şi-n porumbelul păcii s-ar transforma.

De-ar fi să ne iubim şi să nu ne-nvrăjbim,
Fiecare dintre noi ar da acel ceva divin,
Pe care îl avem decând pe lume venim
Şi ţara şi planeta ar prospera şi înfrumuseţa.

De-ar fi să dăm din ce avem şi celui sărac,
Lui Dumnezeu sigur îi va fi pe plac,
De-ar fi să dăm şi din ceea ce suntem noi,
Vom fi pe veşnicie ca cei mai bravi eroi.

De-ar fi ca ai lumii aleşi conducători,
Să fie pătrunşi de jurământul dat pentru mandat
Şi-ar respecta cu sfinţenie acest legământ,
În lume nu s-ar mai întâmpla ca faptea rea
Să stâpânească şi să supună omenirea.

De-ar fi ca noi, toţi, să folosim puterea şi ştiinţa,
Pentru a întări credinţa în a făuri, clădi
Un viitor curat şi luminat pentru copii,
Mândri de noi vom fi, împăcaţi şi mulţumiţi,
Că cei dragi în urma noastră vor fi fericiţi.

De-ar fi să înţelegem cu adevărat darul vieţii
Şi l-am sluji pentru desăvârşirea noastră, a lumii, comunităţii,
Ne-am înălţa ca albatroşii, pe cer, deasupra mării
Şi acolo, sus, unde mugurii spiritualităţii cresc,
Cu Universul ne vom contopi şi cu El vom rezona,
Iar pe pământ vom semăna pacea şi dragostea.

De-ar fi ca noi balanţa înspre bine s-o înclinăm
Şi în mod voit de ne-am detaşa de tot cei rău şi detestabil,
Mintea noastră altfel ar lucra, multe bune lucruri ar crea,
Spre împlinirea şi izbânda vieţii ce va urma
Şi împreună ne-om bucura şi respecta.

De-ar fi ca lumina libertăţii ce ne călăuzeşte,
Ne va conduce pe calea lui, a binelui,
Învingători ne vom declara în lupta cu viaţa,
Stăpânii adevărului suprem din noi vom fi
Şi-n curăţenie sufletească vom trăi.

De-ar fi să trăim vreodată acel ceva sublim
Şi misiunea cerească să o descoperim,
Imnul bucuriei şi –implinirii vieţii vom cânta,
De-ar răsuna şi s-ar revărsa pe toată planeta.

Din basme ştim că binele cu răul în luptă strânsă sunt,
Dar niciodată binele nu se lasă înfrânt,
Să sperăm că aşa va fi şi-n a noastră viaţă,
Să nu ne lăsăm conduşi doar de paiaţe
Şi-atunci va fi ordine între noi şi naţiuni
Şi spre alte culmi împreună vom păşi

poezie de Georgeta Ganea (19 ianuarie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

O linişte adâncă s-a lăsat
Peste planetă, oraş şi sat
Şi- acel necontenit tumult
Al vieţii noastre trepidante
A rămas o amintire, în trecut.

Acum în linişte deplină
De dor nebun tânjim,
Doar afară să ieşim,
După zilele de-odinioară,
Când râdeam în plină stradă,
De joaca-n grabă cu copiii,
De stat la coadă –n farmacii,
De munca noastră cea stresantă,
De-o vorbă-n treacăt aruncată
Vecinului de peste poarta.

De teamă sufletul-îi cuprins
Să nu avem Coronavirus
Şi-n spital să îl tratăm
Pe cei dragi să nu-i infectăm.
Grea povară-n acest an,
Pentru fiecare cetăţean,
De e putred de bogat
Sau un biet om sărac,
Nu alege după stare,
Vine-n grabă la fiecare
Pe criterii aleatoare.
Mama Natură –n disperare
Pecetea-a pe a noastra viaţă pune,
Ea alege, ea dispune.

Fiecare –n sinea noastră ne gândim,
Ca-n astă lume ne dorim să mai trăim,
Că ne place şi-i frumos
Când prin parcuri
Facem plimbări pe jos,
Când primavară prin ale ei frumuseţi
Trezeşte-n noi bucurii şi nu tristeţi.

Doamne, ce-am făcut noi oare
De ne pui la grea încercare
Ce rămâne de făcut
Să trăim cum am fi vrut?
Un semn divin noi aşteptăm,
Şi pe Tine noi te urmăm,
Că-n a noastră conştiintă,
S-a produs o pocăinţă
Şi cu gând şi suflet curat
Sper ca de Tine să fiu iertat
Să-mi laşi anii mei să treacă,
Până voi ajunge la judecată,
Judecată Ta cea dreaptă
Singura-n care am crezut vreodată.

poezie de Georgeta Ganea (2 aprilie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântu-îi cărămida ce zideşte
O admirabilă, romantică poveste
De dragoste, o dramă sau o tragedie,
Spusă-n versuri într-o poezie
Sau în alte opere de artă care fac
Din astă lume, una cultă şi deşteaptă.

Cuvăntu-i temelia unei naţii,
Păzit cu străşnicie de multe generaţii,
Ca el să nu fie vitregit şi alterat
De ce-i temuţi, de care din istorie ştim
Că au încercat ca noi să nu mai fim.

Cuvântu-i demn şi sacru legământ,
Între oameni şi pământul în care ei s-au născut,
Şi-au dus viaţa, au trăit bine sau chinuit,
Pune un umăr la greu când neamul este încercat
Şi dovada oricând şi pentru oricine devine
Că-a a lui sorginte de la Decebal vine.

Cuvântul românesc, se dovedeşte a fi,
Prin vocea lor, a celor învăţaţi de mult şi cei de-acu,
Ce au de spus cuvânt adevărat şi cercetat,
Ca ar fi primul ce a fost rostit pe pământ,
Şi s-a răspândit în lume ca vântul
Priveligiat a fost, de-a fi ales de Dumnezeu
Şi va pieri numai dacă vrea EL.

Cuvântul are cutezanţa de-aşi proteja
Rădăcina şi originea lui de milenii poate,
Că vine de la daci, greci, slavi sau romani
De-i scris în limba noastră, este al nostru
Şi doar noi îi pricepem şi-nţegem cu adevărat rostul.

Cuvântu-i şi-o armă de luptă-n viaţă,
Şi-înţelegându-i sensul şi porunca,
Te-aruncă într-o clipire până la cer,
Dar şi- o vorbă spusă-ntr-o doară,
Te doboră şi pân la pământ te coboară.

Cuvântul sincer întăreşte ale noastre fapte,
Care rămân pe veci, pentru eternitate
Şi a noastră fiinţă din temelii o consolidează,
Pentru tot ce în viaţa noastră urmează.

Atenţi cu noi doar trebuie să fim
Şi vorbe fără acoperire să nu rostim,
Că ele ca-n orice jurământ se vor răzbuna odată,
Când cel ce le-a rostit nici nu se aşteaptă.

poezie de Georgeta Ganea (6 octombrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de uşa interzisă clocoteşte viaţa morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră şi a cărei uşă rămâne pentru ceilalţi cel mai adesea închisă, se desfăşoara drama fiecărei vieţi. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo îşi au sălaşul duplicităţile noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare şi creşte dezgustul de noi, acolo cad măştile pe care îndeobşte le purtam, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră şi, în sfârşit, tot de acolo obţinem un nou termen de graţie pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în faţă.

Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o zi în vieţile majorităţii dintre noi când pierdem şi uităm aproape tot. Pierdem încrederea în noi, în cuvântul iubire, în oamenii din jurul nostru. Ne simţim rupţi, deconectaţi şi singuri. Uităm că odată am ştiut să fim foarte fericiţi, entuziaşti, plini de viaţă şi energie fără să avem neapărat nevoie de ceva sau de cineva. Suntem ca într-un deşert, înghesuiţi şi totuşi atât de departe unii de ceilalţi. În această "noapte neagră a sufletului", suntem gata să acuzăm cu furie şi să găsim vinovaţi pentru starea noastră actuală şi ştim că nimic bun nu ne aşteaptă. Şi fiecare om care ajunge în acest punct al vieţii sale este binecuvântat pentru că a ajuns la fundul prăpastiei şi ştie că de acum încolo, orice s-ar întâmpla, nu poate urma decât urcarea.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-aţi pus vreodată această întrebare: cine este aproapele nostru? Probabil că nu, pentru că nu se pare că avem răspuns în orice moment. Însă nu cred că este aşa. Am fi tentaţi să spunem că aproapele nostru sunt cei de lângă noi, familia, rudele. Hristos însă ne spune că nu acesta este răspunsul pe care-l aşteaptă de la noi. Când rostim cuvântul "aproapele", suntem tentaţi a ne gândi la distanţă, la ceva de lângă noi. Dar Hristos trece peste această distanţă şi vrea ca între noi şi "aproapele" să nu fie nici o distanţă, ci "aproapele" să fie în noi, în inima noastră, să-l primim în inima noastră cu toate problemele, cu necazurile lui, aşa cum a făcut samarineanul din parabola spusă de Iisus Domnul învăţătorului de lege şi nouă, celor de astăzi, în duminica rânduită a se citi în toate bisericile şi mănăstirile noastre.

Ioan Selejan în Pe cărarea Raiului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este şi vis şi fiziologie şi morală, dar şi ceva mai mult decât toate acestea la un loc. Viaţa este chiar viaţa! Singurul nostru bun, şi singurul nostru blestem. Trăim! Fiecare dintre noi avem viaţa noastră, unică, determinată de întregul trecut, asupra căruia nu mai avem nicio putere, şi determinând, la rândul ei, oricât de puţin, întregul viitor. Viaţa noastră...! Nu e decât a noastră, irepetabilă şi de neînţeles pe deplin. Iar ceea ce spun acum despre viaţă ca întreg, aş putea să spun despre fiecare clipă a ei.

citat clasic din Marguerite Yourcenar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume care ne mănâncă din atenţie din ce în ce mai mult şi ne incapacitează din rezultatele pe care le putem obţine, personal. Suntem din ce în ce mai confuzi pentru că avem teorii din ce în ce mai complexe şi răspunsuri din ce în ce mai complicate cu privire la cine suntem, ce facem, ce obţinem. În ultimii ani găsesc îngrijorător faptul că din ce în ce mai mulţi dintre noi găsim motive pentru care nu avem rezultate şi nu ducem viaţa pe care o dorim.

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu trăieşte cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducţie. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi aşază: în anonimatul vieţii (în "bancul de heringi", despre care vorbea un filozof danez), acolo unde se trăieşte după regula tuturor. Acolo ne instalăm cu toţii din clipa în care venim pe lume şi tot acolo rămânem, cei mai mulţi dintre noi, până la sfârşit. Cel mai adesea nimeni nu vine să ne se-ducă, să ne ia de mână, să ne scoată de pe drumul mare al vieţii şi "să ne ducă de o parte", de acea parte în care ni se dă şansa să ne regăsim cu viaţa noastră trăită ca destin, ceea ce înseamnă: trăită pe cont prorpiu. Prima concluzie a acestui studiu este: vai de cei care nu au apucat niciodată să fie seduşi! Iar dacă este aşa, apare imediat întrebarea: Unde ne sunt seducătorii?

Gabriel Liiceanu în Despre seducţie (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sper

Sper ca într-o zi de mai apoi,
Să aflu cine suntem de fapt noi,
Să aflu taina lumii care ne-a creat
Şi -mpăcată cu mine atunci voi fi
Când cu adevărat eu voi şti
Cine sunt de fapt, cu adevărat.

Sper ca acea zi să fie cât mai aproape,
Să nu trăiesc doar iluzii deşarte,
Să-mi îndeplinesc mie o mare dorinţă,
Cât trăiesc pe acest pământ ca o simplă fiinţă.

Sper ca adevărul suprem să se dezvăluie
Şi lumea toată ca o vrajă s-o învăluie
Şi-n libertate divină să trăim o veşnicie,
Fără vreo teamă că ne pierdem în neant,
Prin trecerea pe tărâmul celălalt.

Sper într-o minune nemaiîntâlnită,
Să facă lumea atât de fericită,
Încât să uite de-al ei suspin şi de durere
Şi cu încredere în ziua de mâine să trăiască,
Că în Univers este o ordine firească,
Care curge-n eterul fluid de noi nevăzut
Dar de cei deja treziţi, perceput.

Sper ca o lume nouă să înceapă,
Cu o viaţă trăită-n dragoste şi libertate,
Oamenii să-şi descopere subtila identitate,
Şi s-o accepte ca pe un dat,
Ce Universul în timp a creat.

Sper ca acea lumină divină să pogoare,
Şi bezna din noi, de milenii, să o destrame,
Iar strălucirea ei, planeta să o cuprindă,
Şi, noi oamenii, să descoperim al nostru măreţ vis,
De a trăi nemurirea într-un adevărat paradis.

poezie de Georgeta Ganea (28 iulie 2022)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sine, viaţa nu este nici urâtă, nici frumoasă. Pentru că, spre deosebire de lume, viaţa nu este obiectivă, ci este a noastră. Este viaţa mea pe care aleg să o ratez sau să o împlinesc. Urâţenia sau frumuseţea ei depinde numai de mine. Altfel spus, întrebarea dacă viaţa merită să fie trăită nu are un răspuns prestabilit. Răspunsul la această întrebare despre viaţă este chiar viaţa noastră. Este suma de alegeri, proiecte, ezitări, aspiraţii şi abandonuri prin care noi ne constituim ca persoane.

Daniel Nica în Pastila roşie. Eseu despre moralitate şi fericire
Adăugat de Georgiana Estera
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut şi facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieţii cât mai uşor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii şi-ar dori să întinerească,
Noi, ceilalţi, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să ştie,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtaţi sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunşi în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm că avem duşmani,
Majoritatea vom petrece şi fără mulţi bani,
Mulţi, dar nu toţi vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înţelegere, pace şi fericire,
Să încercăm să fim mai buni în fiecare an,
Şi fiecare dintre noi să ajute, chiar şi pe duşman.

Viaţa este calea spre eternitate,
Şi fiecare an este un pas,
Câţi oare dintre noi, în realitate,
Ştim cât timp sau paşi, ne-a mai rămas?

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toţii vrem o ţară mai bună, mai frumoasă şi mai curată. Cu toate astea, tot ceea ce facem noi este... aproape egal cu 0 (şi care facem ceva suntem puţini în comparaţie cu majoritatea pasivă). Vrem ca ceilalţi să fie mai buni cu noi, dar noi nu oferim nici măcar un zâmbet. Vrem să fie curat, dar dacă vedem pe cineva aruncând ceva pe jos nu zicem nimic că nah... de ce să ne complicăm? Vrem ca noile generaţii să fie mai bune, dar noi ce exemplu le dăm? Vrem altă mentalitate, dar totuşi parcă o acceptăm şi pe cea care ne trage în jos. Nu vi se pare că toate se leagă? Şi totuşi, după cine aşteptăm să facă şi de ce? De ce nu noi? De ce tot timpul alţii în locul nostru? De la cine să înceapă schimbarea?!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră curge într-o direcţie aşa cum o apă curgătoare îşi face loc săpând adânc până ajunge la destinaţie, dar niciodată nu moare. Noi asemenea apei curgătoare acumulăm, mai dăm uneori şi pe afară, dar într-un final apele tulburi se limpezesc, iar noi alunecăm lin pe firul destinului. Aşa cum firul apei născut din pântecul pământului nu încetează să curgă aşa cred că şi viaţa noastră odată ce ne-a fost dată curge-n eter pentru eternitate.

Georgeta Ganea (26 ianuarie 2023)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi înţelept ca noi, cei care trăim în acest veac agitat, să medităm îndelung şi adesea la viaţa noastră şi la zilele noastre înainte de a da ochii cu Dumnezeu în pragul veşniciei. Căci noi suntem făcuţi pentru veşnicie la fel de sigur cum suntem făcuţi pentru timp şi, ca fiinţe morale responsabile, trebuie să ne preocupăm de amândouă.

citat clasic din A.W. Tozer
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

Pe malul mării în tăcere zăbovesc
Şi în jurul meu atent privesc,
Văd bucuria, încântarea, veselia,
Celor mulţi ce iubesc libertatea, marea.

Visez şi aş vrea să ies din starea mea,
Să mă desprind, să fiu pentru o clipă,
Acolo unde pasărea-şi croieşte V-ul,
Pregătindu-şi în detaliu zborul,
Spre o altă destinaţie, de ea ştiută,
Unde viaţa pe mai departe să-şi ducă.

Un neastâmpăr mă cuprinde
Şi-o legitimă-ntrebare-mi pun,
Avem noi oare libertatea ei vreodată?
Să ieşim din ale noastre colivii,
Să ne înălţăm până la margine de zare
Şi să ştim că acolo poate ne chemarea
Ca misiunea ce ne-a fost dată
Să ne-mplinească în a noastră viată?

Da, de libertate omu-i întotdeauna-i doritor
Şi-asemenea păsărilor şi altor vietăţi,
Zboară-n căutarea dulcei libertăţi,
Acolo unde destinul îl poartă
Pentru împlinirea acelui vis
Care în stele i-a fost scris.

Tentaţi adeseori suntem să spunem,
Că nicăieri nu este mai bine
De a trăi, decât acolo, unde muma-i bună,
Muma cea ce ne-a zămislit, născut,
Ţara-n care noi pe lume am venit
Dar să nu uităm nicicum
Că Mama noastră mai este,
Şi Planeta Pământ cu ale ei
Albastre şi deschise ferestre
Şi Mamă bună se dovedeşte a fi,
Pentru oricine care caută visul a-l împlini.

Ale noastre libertăţi sunt ştirbite,
De societăţi care încă mai sunt troglodite,
Un strigăt lăuntric mă încearcă
Şi-mi doresc ca al lui ecou să sune cam aşa
"Daţi fraţilor şansa fiecăruia dintre noi
Să-avem contribuţia noastră firească
La salvarea omenirii şi a planetei albastre"!!

Nu frângeţi aripi, oameni limitaţi,
Că rana lor doare pe fiecare
Fiinţa umană este divină
Şi-în universul ăsta mare –i stăpână
Pe tot ce mişcă şi tot ce ne-nconjoară
Şi strigătul disperării pe toţi ne omoară.

Planeta noastră-i dulce legământ,
Pentru toţi cei care au de spus cuvânt,
Şi lumii-ntregi îi va servi şi sluji
Atât cât noi pe pământ vom trăi,
După voia cea cerească.

Un plan măreţ, dumnezeiesc este pentru fiecare,
Şi zi de zi, ceas de ceas îl descoperim,
Chiar dacă-n lume mai este şi furtună,
Speranţa de mai mai bine pentru mâine,
Se naşte-n în fiece zi, niciodată nu va muri
Ne călăuzeşte-n drumul ce-l avem de parcurs
De la răsărit până la apus..

Iubim libertarea şi ne-o dorim,
Chiar dacă uneori de iluzii deşarte avem parte,
Noi ştim să ne mulţumim cu atât de puţin,
Fără să ştim că noi poate avem puteri nelimitate
Şi de le descoperim, oameni mari devenim.

Daţi şansă omului să se exprime oriunde în lume,
A lui cuvânt atât de mult contează că şi de foame ţine,
C-a lui libertate divină pare străină
Multor semeni ce-au uitat că suntem egali
În faţa LUI, celui stăpân universal.

poezie de Georgeta Ganea (15 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudini

Ploaie de lumini nenumărate se-aprind,
Pe-n serat pe bolta necuprinsului senin,
Ca opaiţele-n noapte ard mocnit
Şi veghează-n somnul cel din noapte,
Visele triumfale ale sufletului ce pribegeşte
În alte timpuri şi-n străine universuri.

Noaptea-i sfeşnic pentru suflet,
În umblătul răzlet, la întâmplare,
În sferele înalte, ale unor ţinuturi,
Care rămân discrete şi nebănuite,
Iar noi culegem fărâme, vagi idei,
Din puţinele aduceri aminte.
Şti-vom noi vreodată de-ale lui plimbări?

Ghicitori învederaţi se cutează-n aventura
De a citi şi -n astrele nopţii, destinul,
Răspuns profetic din lăcaşuri sacre,
Dau de ştire-n grabă omenirii însetate,
Despre cursul vieţii enigmatic.

Străbunii noştri căutând necunoscutul,
Colindând, umblând pe căi terestre sau navale,
De semnele stelare, de- i Carul mic sau Carul mare,
Orion sau alte constelaţii, ce croiesc pe cer trasee,
Conduşi erau, busole în căutarea azimutului
Şi locuri noi descopereau pentru alte începuturi.
Stelele-s călăuze –n viaţa noastră pământeană.

Precum în cer aşa şi pământ,
În armonie cu cosmosul au apărut,
Din vremuri antice şi mai demult,
Minuni ale lumii, edificii bizare,
Care par a fi căi de comunicare,
Cu o fortă mare, intrinsecă,
Şti-vom noi vreodată sorgintea,
Mesajelor stelare în viaţa pământeană?

Simbolul stelei il regăsim adesea-n,
În inflorescenţe pastelate fel de fel,
Să fie un alt şi nedecriptat mister?

poezie de Georgeta Ganea (11 martie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În care din noi?

În care din noi
S-a sfârşit primăvara
În care din noi,
Frunzele au căzut?

Mă-ntreb ades când văd
Trecătorii pe stradă
Mult prea grăbiţi
Pentr-un rol efemer!

În care din noi,
S-a închis o fereastră
În care din noi
Nu mai râde-un copil?

Unde s-au dus acum
Amintirile noastre
De ce uităm să fim
Fericiţi pe pământ?

În care din noi,
Primii fulgi de zăpadă
În care din noi
Au căzut lăcrimând

Povestea te şi-a mea
E-o poveste banală
Jucăm un rol, şi-atât
Pe o scenă de lut!
În care din noi...

poezie de Stefan Băiatu (19 octombrie 2005)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!