Din spital,la Tropice

Sala gemea de boală prelungită
Izolată acasă de sărăcie şi frică;
După birouri, feţe aspre, cu ecusoane întoarse
Consultă trupuri amorfe şi stoarse.

Eram chiar eu acolo, pe fotolii de plastic,
Numărând banii ce ies din elastic.
Din urmă, internarea reiese din hârtii
Parafate cu bancnote de mult-iubiţii doctori.

Am vene subtile, buzele albite,
Iar în braţ, instrumente fanteziste.
Pielea emană doctorîi. Leşin.
Noi sperăm în taină că o să mai ieşim.

În gând pătrunde ceaţă de lămâi şi portocale,
Visând că suntem la tropice.
La opt ore, serul mă adoarme,
Uitând că la mine, nimeni nu vine...

2021,05 august

poezie de Maria Neski (5 august 2021)
Adăugat de Maria Neski
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi suntem păcătoşi...

dacă ar fi după scriptură,
drumul nostru duce-n iad,
suntem păcătoşi din fire
şi păcate din noi cad

cad ca frunzele în toamnă
şi căzând cum ne împing,
spre regretele din iarnă
şi de frig cum ne încing

dacă ar fi după scriptură,
ce-am iubit a fost păcat,
am călcat darul de nuntă,
jurământul l-am călcat

cred că nimeni nu încearcă,
să mă contazică-n gând,
vine-un timp să se plătească,
vine iadul în curând

poate avem o scapre,
ştie Domnul de-o avem,
poate marea-i îndurare,
nu ne lasă în infern

suntem păcătoşi din fire,
de nu crezi, îţi dovedesc,
cum prin multele biserici,
păcătoşii se strivesc

te-am văzut, erai acolo,
mai aproape de altar,
eu eram cu-n rând în spate,
te rugai la Domnul, iar

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea din tei

Nu ştiu pe ce pun mâna mai întâi,
Nesiguranţa vrea să mă domine,
Zadarnic iau din whisky vitamine,
Dacă nu pun în el nişte lămâi.

Cum n-am, în jur, pe nimeni să-mi lumine,
Rămas pe lume fără căpătâi,
Mă-ntorc mereu la dragostea dintâi:
M-am regăsit, ce dor mi-era de mine!

Acum sunt calm şi nu mai am probleme,
Iar dacă-mi vine, rar, câte un gând
S-aprind în suflet, poeziei, gustul,

Staţi liniştiţi, n-aveţi de ce vă teme!
Ies în oraş, aşa, din când în când
Şi-i şterg, pios, lui Eminescu, bustul.

sonet de Grig Dobreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul din mine noaptea între gesturi

ochii infectaţi de priviri bănuitoare dormitează
în jurul depoului din mine
nu sunt fericit
paşii obosiţi de noroiul care îmi adoarme
pe tălpi vibrează mut

vaporii eliberaţi din stomac mârâie printre dinţi
ca animalul din gând în care am dat cu piciorul
fără să ţin seama de bubele şi abcesele de sub piele

din vene chipuri ascunse mă privesc
ca pe un simplu provincial un împinge tava
ori ca pe unul care-l interesează dacă Nichita
sau Cărtărescu or fi fost doi oameni la fel
numărând de la unu la doi sau de la doi la unu

nu ştiu

următorul sunt eu privesc
din spatele întrebărilor ridate
doar chipurile din vene cunosc povestea
pentru că rostul meu e să nu urăsc

daţi-mi cu bocancii în cap scuipaţi-mă sub limbă
şi imaginaţi-vă că sunt animalul care există
în fiecare din voi

nu vă urăsc

mă afund în trupul năpădit de igrasie tot mai mult

până trec

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul din mine noaptea, între gesturi

ochii infectaţi de priviri bănuitoare dormitează
în jurul depoului din mine
nu sunt fericit
paşii obosiţi de noroiul care îmi adoarme
pe tălpi vibrează mut

vaporii eliberaţi din stomac mârâie printre dinţi
ca animalul din gând în care am dat cu piciorul
fără să ţin seama de bubele şi abcesele de sub piele

din vene chipuri ascunse mă privesc
ca pe un simplu provincial un împinge tava
ori ca pe unul care-l interesează dacă Nichita
sau Cărtărescu or fi fost doi oameni la fel
numărând de la unu la doi sau de la doi la unu

nu ştiu

următorul sunt eu privesc
din spatele întrebărilor ridate
doar chipurile din vene cunosc povestea
pentru că rostul meu e să nu urăsc

daţi-mi cu bocancii în cap scuipaţi-mă sub limbă
şi imaginaţi-vă că sunt animalul care există
în fiecare din voi

nu vă urăsc

mă afund în trupul năpădit de igrasie tot mai mult

până trec

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem bancnote pe suport de material plastic

Bani de plastic, daţi pe piaţă,
Au valoare colosală:
Rezistenţi, au altă faţă
Şi ce bine se mai spală!

epigramă de Constantin Iuraşcu-Tataia din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cameră în afara timpului

O cameră atât de goală decupată parcă
din atmosfera unei planete nelocuite
ce şansă,
să fim noi primii ei locuitori
respirând un aer nerespirat de nimeni înaintea noastră,
suntem primii,
suntem Adam şi Eva, suntem Columb şi Amerigo Vespucci
prinzându-se veseli de mână
într-un dans inventat de noi pe o muzică astrală,
aici într-o cameră izolată în afara timpului
în care avem şansa să reinventăm lumea,
după propriile noastre legi neplagiind
pe nimeni din istoria pământului
dar acceptând cu generozitate să fim plagiaţi
de-un Shakespeare de mâine, de-un Dumnezeu
cu chipul din mii de pixeli,
noi retraşi în această cameră în afara timpului
ca pe o insulă plutitoare
în căutarea unei mări care să găzduiască o iubire atât de mare
pentru care încă nu există un termen de comparaţie,
ca pe o planetă de rezervă din care suntem primii şi unicii supravieţuitori...

poezie de Maria Postu din revista "Pro Saeculum" (2014)
Adăugat de grizantema
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga anului 2021

Guvernul iar ne bagă la cutie -
Cuminţi să stăm un an, sau poate - o mie...
Să nu ieşim din casă prea curând
Şi s-alergăm cu toţii... doar în gând!

epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mergem prin ceaţă

E ceaţă în gânduri şi dorul mă-ncearcă
Plutesc pe valuri cu tine-ntr-o barcă
Se aud tumulturi de ape înfundat
Prea multe maluri în urmă am lăsat

Mă uit la ape, la ceaţa care vine
Mi-e teamă să nu pleci de lângă mine
Pe râuri aburinde de vrei să mai plutim
Cu dragostea în inimi putem să... reuşim

Hai să-nnoptăm pe malul ce s-arată-n faţă
Să nu te temi chiar de se lasă ceaţă
Vâslesc din răsputeri să mai trăiesc o viaţă
În noaptea asta, te rog, rămâi la mine-n braţe

În astă lume e şi soare, dar mai şi plouă uneori
Suntem forţaţi să trecem chiar prin nori
Când reuşim să ne întoarcem iar la viaţă
Să nu uităm să ne iubim şi atunci
Când... mergem prin ceaţă

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubesc pe sharon stone

şi-mi doresc s-o strâng în braţe
până se dezgheaţă de tot
să poată intra în vene
cu buzele ei roşu carmin
să mă sărute cu pasiune hollywoodiană
palmele lăcrimează dulce
când o văd nu m-aş mai duce
din braţele tale ies fierbinte

o iubesc pe sharon stone
ne cufundăm în lacrima albastră
în frigul frumos şi gol
topiţi în cuburile de gheaţă
păstrez atingerea ei lângă
celelalte tandreţi aşezate
într-un clasor cu timbre
după picturi celebre de picasso

uneori are un surâs de peşte spadă
luat dintr-un rol de femeie topită
într-un pahar de whisky contrafăcut
sorbit cu buze reci de-mi vine
să fug din povestea scrisă chiar de mine
când eram scenaristul
iubirii noastre de basm
pictând demoni de aburi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea va spune: "Hai, mă, că nu toate minţile iluminate din OMS şi nu tonţi cercetători şi farmaciştii sunt răi intenţionaţi, sau sclavi ai banului - nu, sunt ai ideilor, ai minţii - banii sunt doar o altă idee/concept în minte, dar câţi puteţi vedea asta? Şi eu îţi zic; MINTEA TE PUNE SĂ TE UIŢI DUPĂ ROLURI, IAR MAHARAJ TE INVITĂ SĂ IEŞI DIN HIPNOZA SCLAVIEI LOR, înţelegi diferenţa? A crede în gând, în iluzie este de fapt, cea mai cumplită boală, suferinţa a acestei lumi, Buddha a văzut-o, IIsus a văzut-o. Maharaj o vede şi te invit cu drag să ieşi din ea. Gândul şi iadul sau Scaraoski sunt una. Gândim pentru că ne e frică de Viaţă incomensurabilă, infinită şi fără formă pe care toţi o suntem. NU PENTRU CĂ SUNTEM NOI DEŞTEPŢI! A GÂNDI ÎNSEAMNĂ A SUFERI - fără nici o excepţie!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dimineaţă, mi-am amintit de mare. M-am revăzut la Costineşti, unde am descoperit plăcerea de a mă arunca, ieşind din valuri, pe nisipul cald. Abia depăşisem treizeci de ani. Închiriam două camere într-o casă ţărănească, foarte aproape de mare, de unde ne duceam prin grădină la plajă. Rămâneam acolo până la prânz, iar după-amiaza jucam pinacle. Eram patru. Uneori ne opream, tăiam un pepene în patru şi îl mâncam, mânjindu-ne pielea bronzată cu zeama roşie picurată din feliile pe care le devoram până la coajă, după care ne spălam la fântână pe mâini şi jucam mai departe. Din cei patru, doi au murit. Eu am îmbătrânit. Dar plaja va fi rămas aceeaşi, invadată de alte trupuri bronzate, dimineţile trebuie să fie şi acum, acolo, dimineţi fără cer, iar marea se clatină, cu siguranţă, la ţărm la fel de îmbietoare, când nu o agită valurile. Şi, fireşte, vor rămâne tot aşa când din cei patru nu va mai exista nimeni. Cu minunata şi teribila ei nepăsare, pe care noi nu o vom putea învăţa niciodată, natura uită tot, chiar şi pe cei care au avut naivitatea să creadă că, măcar, la mare nu există decât prezent.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revino

Revino mai des şi îmbrăţişează-mă,
senzaţia că iubesc revine şi mă îmbrăţişează –
când memoria trupului se trezeşte
şi o veche dorinţă-mi pătrunde iarăşi în sânge,
când buzele şi pielea îşi amintesc,
iar mâinile simt din nou vechi atingeri.

Revino mai des, îmbrăţişează-mă noaptea
când buzele şi pielea îşi amintesc...

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de după

Nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

Sau poate că se scrie cu acea licărire fosforescentă
Pe care fiecare femeie o secretă în timpul unei nopţi de dragoste

Din cauza neajunsului văzut ca primejdie sau mai degrabă
Se scrie cu aşchiile sărite, el e aşa... o dâră de fum inevitabilă
Care apare după ce ne ardem la foc mic, înăbuşit, inimile
După care privim în gol ca şi când: noi suntem aceia atât de uşori

Şi trupurile noastre cumva moarte, neputinciose fac semne
Cu mâinile obosite, suntem aici, suntem aici, dar noi ne ducem în sus
Nu recunoaştem nicio voce, descărnaţi ne plângem de milă

Poemul de după e întotdeauna mai lung ca un oftat de la o fereastră anonimă
Un suflu evanescent surd şi tenebros care se pierde undeva în zare
Dacă nu cumva zarea e chiar pielea ta mâncătoare de basme

Geamătul pe care nimeni nu l-a atins, nimeni nu l-a gustat
O pasăre care vine şi bea apă din paharul pus la căpătâiul uşii

Unii spun că seamănă cu un curcubeu după ploaie, dar nu pot jura
Pentru că noi de câte ori am făcut dragoste am orbit amândoi
Ca şi când ne-am fi scos ochii cu buchete de flori

Ar trebui s-avem hambarele pline prin câte locuri am colindat împreună
Dar noi nu strângem nimic pentru iarnă, doar unul pe altul la piept
Poate că din slăbiciunea asta, mai mult o amorţeală, el se naşte

Şi când spun toate astea, imaginaţi-vă că eram pe un vârf de munte
Numai flori de colţ ieşeau din coastele mele după fiecare sărut
Poemul de după este revolta astrelor mele la atingerea ta

Iar răzvrătirea asta nu se scrie niciodată, nimeni nu are litere şi nici putere

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să muncim opt ore, să fim liberi opt ore şi să dormim opt ore. De ce n-ar fi în acelaşi timp?

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iată octombrie vine

Şi iată... octombrie vine,
Se-aprind felinare pe cer,
Nimic nu-l mai poate reţine
Pe veşnicul iubit... efemer.

Şi-ţi curge octombrie-n poală,
Cu frunze de-aramă şi nuci,
Pătrunde uşor ca o boală,
Tu unde, tu unde te duci?

Şi-aleargă octombrie, parcă,
La braţ cu iubirea de ieri,
Când clipa începe să toarcă
Atâtea nebune... plăceri.

Te-aşteaptă octombrie, seara,
Când plâng trandafirii de dor
Şi-ncet... se aude vioara,
Atinsă de un tainic... amor.

Şi iată... octombrie vine,
Parfum de speranţă şi must,
Se agaţă şi trage de mine
Nectarul... în taină să-i gust.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai un strigăt

eram acolo, în mine,
trebuia să mă trezeşti cumva
dimineaţa,
înainte de plecarea nebunilor prin lume,
trebuia să mă trezeşti aşa cum mă ştiai tu,
în închipuirea ta,
trebuia să mă cauţi lângă tine,
eram demult în mine,
în sinea ta,
în trupul de lângă tine,
în smintitul de alături,
din capul tău,
trebuia să mă opreşti doar din
plecarea din mine,
să întinzi mâna ca să mă
transformi în bezmeticul pe care îl vroiai,

mai stai un gând,
o poveste,
mai stai vreme de-un dor,
de o minune,
mai stai un strigăt,
mai stai o părere,
de-o părere de rău,
mai stai de-o cetate,

mai stai tu,
în tine,

nici nu ştii cât de repede
putem pleca din noi,
când felinarele din oameni se sting
în trupurile nopţii,
când nu are cine să ne oprească
a ne alunga
pe noi
din noi înşine
şi din
ceilalţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu iarnă

M-am întâlnit cu Iarna la Predeal…
Era-mbrăcată ca şi-acum un an,
Cu aceeaşi albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman…

Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi…
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Şi canapeaua roşie de pluş,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuş,
Un vag susur de samovar rusesc…

Şi-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte…
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm -
Din patria lui Ibsen şi Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Şi căldură,
Înfriguraţii cer… Literatură…
Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în ţara unde cresc smochine,
Curmale, portocale şi lămâi,
Şi din compartimentul meu de clasa I
M-am coborât ca un copil cuminte
Şi m-am întors cu Iarna-n Bucureşti…

O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare eşti,
Ce bună eşti,
Ce caldă eşti!…

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chimioterapie

numărătoare inversă

rugineşte uşor
un gând molatec la încheietura somnului

în artere literele morţii armează cuvântul

pe corzi de-ntuneric
nu cuiburile de vultur ale inimii se escaladează

din hrube ies greieri
decojind din elitre vise cancerigene

stelele sucombă în vene

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este păcat că singurul lucru pe care un om îl poate face opt ore este să muncească. Nu poate să mănânce opt ore; nu poate să bea opt ore; nu poate să facă dragoste opt ore.

citat clasic din William Faulkner
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezrădăcinând pământul

Avem o sete ancestrală
De totul nostru pământesc
Când ne pătrunde pân' la boală
El dorul pururi strămoşesc.
De ei părinţii ce ni-s fraţi
De ei bunicii, depărtaţi
Căci nu există-ngăduinţă
Decât cu toţi într-o fiinţă.
Pierduţi suntem făr' de părinţi
Şi rupţi părem fără de sfinţi
Obârşia ne împresoară
Când el destinul stă să moară.
Tăicuţă nu uita, curând
Vom fi o lespede în vânt
Iar tu măicuţă ţine minte
Că te-am iubit, făr' de cuvinte.
Iar de bunici, nu pot uita
Căci port amprenta cea mai grea
A ce-i el sângele din vine
Mă rog acum şi chiar îmi vine,
Să vă trudesc un gând etern
Ca firea mea ce o aştern
Să se absoarbă în zenit
Să fim alături, întru infinit.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!