Calafatul îşi are de mult paginile lui de suferinţi şi de glorie în istoria ţării. În zidurile caselor vechi se cunosc şi azi urmelor bombelor, aşa rămân pe trupul ostaşilor bătrâni semnele războaielor în care au dat vitejeşte piept cu moartea. Asupra acestui oraş s-au aruncat cele dintâi obuze turceşti în primăvara anului 1877, când războiul nu era încă deschis (...)

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, La Calafat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce urme de urieşi au lăsat legionarii lui Traian pe unde au trecut! Paşii lor se cunosc prin desfundăturile munţilor. Toate li s-au supus. Stâncile s-au dat la o parte şi le-au făcut loc, apele s-au plecat speriate de umbra şi zgomotul celor dintâi poduri ce le-au încălecat. Dunărea, însăşi măreaţa şi năpraznica Dunăre, s-a îmblânzit şi s-a dat învinsă în mâinile lor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mijlocul acestui oraş, statuia ta de bronz priveşte visătoare peste câmpia acoperită de ruinile cetăţilor şi lagărelor romane, sub zidurile cărora zac oasele compatrioţilor tăi.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa (Împăcarea lui Ovidiu)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De jos, din marginea satului, ruinele unei cetăţi romane le spuneau din ce viţă îşi trag neamul; iar în faţa lor, peste zăvoaiele de plopi şi sălcii de pe malul Dunării, se întindea câmpia, pe care, cu trei sute de ani înainte, Mihai Viteazul, spărgând duiumul oştilor turceşti şi, ca o vijelie năprasnică, spulberând steagurile verzi de pe pământul ţării lui, gonea dâra de sânge şi de turbane risipite până-n văgăunele Balcanilor.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Desa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici, pe pământul acesta, sfinţit de jertfe mari şi de preţioase amintiri, se ridică azi Turnu Severin, unul din cele mai însemnate porturi ale României, oraş apusean, cu clădiri frumoase...

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, poete, nu te-ai mai simţi aşa de străin în locurile acestea! N-ai mai vedea chipuri fioroase de barbari îmbrăcaţi în cojoace, nici marea prefăcută în pod sunător de gheaţă. Sciţii s-au dus şi Tomi s-a dărăpănat şi toate s-au schimbat de atunci.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa (Împăcarea lui Ovidiu)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţa de azi, chemată să devie peste câţiva ani unul din cele mai măreţe şi mai însemnate porturi din lume stă pe mormântul vechiului oraş Tomi, a cărui întemeiere e învăluită în negura unei triste şi crude poveşti (...)

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramă lui Alexandru Vlahuţă

Deşi la faţă e maimuţă,
Deşi la nume e Vlahuţă,
El dă dovezi că e biped,
Căci umblă pe velociped.

epigramă de Alexandru Macedonski din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăvoaie de sălcii prind iarăşi să îmbrace malurile, pân' aci dezvălite. În stânga, pe-o terasă verde, se văd liniile drumului de fier. Mai departe, o biserică îşi ridică peste copaci turlele-i nalte şi strălucitoare. Iată-ne-n dreptul orăşelului Corabia, sentinelă dunăreană aşezată-ntre măguri, port însemnat, legat de inima ţării printr-o linie ferată. Ceva mai la vale e satul Siliştioara, în faţa căruia s-a aşternut peste Dunăre podul de vase, pe care-a trecut armata română în câmpiile Bulgariei în ziua de 20 august 1877.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Şiliştioara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, aşa cum Eva s-a născut din coasta lui Adam, o femeie se năştea, în timp ce dormeam, dintr-o poziţie greşită a coapsei mele. Alcătuită din plăcerea pe care eram pe punctul să o gust, îmi închipuiam că ea era cea care mi-o oferea. Trupul meu, ce simţea în al ei propria-mi căldură, voia să se unească cu el, şi mă trezeam. Ceilalţi oameni îmi apăreau ca foarte îndepărtaţi, pe lângă această femeie pe care o părăsisem abia cu câteva clipe în urmă; obrazul îmi era cald încă de sărutarea-i, trupul meu simţea încă greutatea trupului ei. Dacă, aşa cum se întâmpla uneori, avea trăsăturile unei femei pe care o cunoscusem în viaţă, trebuia să mă dăruiesc pe de-a-ntregul acestui scop: să o regăsesc, ca aceia care pleacă în călătorie pentru a vedea cu ochii lor o cetate dorită şi îşi închipuie că poţi gusta într-o realitate farmecul visului.

Marcel Proust în În căutarea timpului pierdut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosalba nu ştia decât să râdă şi să bată din palme în tactul flaşnetei... Dar tata bea prea mult vin, ş'atunci era urât şi rău: da, era foarte rău tata atuncea. Si seara când n'avea nici un gologan ei nu trebuiau să plângă, dacă le era foame, pentrucă asta supăra foarte mult pe tata. Şl-i bătea mult, deaceea a murit.

Alexandru Vlahuţă în De-a baba orarba. Ed. Tineretului -1955
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De astă dată, on-po se înşelase: mai mult decât fugarii care s-au stabilit aiurea, rTe-hu fusese teribil de important în istoria ţării sale, în aşa măsură chiar încât unii sunt înclinaţi să facă din el un Buddha Tăcut, un Pratyeka Buddha. Prin moartea alergătorului, ultim depozitar al mesajului, Tibetul săvârşise un ciclu care se încheia acum în scrâşnetul roţilor, în indiferenţa oamenilor, în munţii înzăpeziţi ai Elveţiei, în librăriile de ştiinţe oculte, în magazinele de tămâie şi relicve, în locul din Boston, Massachusetts, unde Ochiul Imperturbabil al Zeiţei Tara veghea asupra lumii de smarald a reţelei bancare Bay Banks.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare de-a pururea vrednic de aducere aminte va rămânea momentul acela în vieaţa neamului nostru. Solemne şi pline de bărbătească hotărâre erau chipurile pârlite de soare ale ostaşilor înşiraţi drept, umăr la umăr, pe şesul Siliştioarei. Ei simţeau că asupra lor, în clipa aceea, stau aţintite privirile duioase şi încrezătoare ale unui popor. Ei ştiau că în cutele drapelului lor duc mândria, şi grijile, şi speranţele unei ţări...
Cântând se duc în câmpiile morţii, se duc s-arate încă o dată lumii nepieritoarele virtuţi ale României şi sfintele ei drepturi la vieaţă şi la neatârnare.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Şiliştioara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare de-a pururea vrednic de aducere aminte va rămânea momentul acela în vieaţa neamului nostru. Solemne şi pline de bărbătească hotărâre erau chipurile pârlite de soare ale ostaşilor înşiraţi drept, umăr la umăr, pe şesul Siliştioarei. Ei simţeau că asupra lor, în clipa aceea, stau aţintite privirile duioase şi încrezătoare ale unui popor. Ei ştiau că în cutele drapelului lor duc mândria, şi grijile, şi speranţele unei ţări...
Cântând se duc în câmpiile morţii, se duc s-arate încă o dată lumii nepieritoarele virtuţi ale României şi sfintele ei drepturi la vieaţă şi la neatârnare.

Alexandru Vlahuţă în Şiliştioara
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bum bum

hei el locuia departe foarte departe
în moartea unui pescăruş
eu eram cea care îi plimba moartea
îi dădeam senin şi stânci şi scântei

apoi am greşit şi-am băut
cu moartea lui un cocktail
cu gust de mango şi belle-arte
vă zic bărbatul acesta a murit
într-un ritm de tango

bărbatul acesta nu era
un bărbat propriu-zis
era ca un spic era copt şi nebun
şi galben şi zemos
era şi nu era frumos

era un bărbat mort care avea
farmec şi sex era un bărbat
construit de lingvişti
din cele mai noi cuvinte din dex

era sindromul meu convulsiv
şi moartea lui mă lua în mâini
mă-mpărţea la toţi ca pe nişte peşti
ca pe nişte pâini

deveneam
o linie un punct în urma lui
arătam şi n-arătam rău eram nişte lapte
vărsat pe jos dintr-o cană
eram propria lui
capcană

nu
nu eram
decât o cameră
cu un singur
geam

o epicleză

moartea lui se urca pe o scară
inima lui se-auzea de-afară
bărbatul ăsta începea să trăiască
bărbatul ăsta urca la mine
la moartea mea

bărbatul acesta începea să iubească
lumina lui denatura trupul meu
trupul meu iluziona lumina lui
iluzia lui tocmai ieşea din duş şi duşul
din ea

toate astea se întâmplau în engleză

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia eroică pune uşor stăpânire asupra celor care nu se duc la război şi încă şi mai mult asupra celor pe care războiul e pe cale să-i îmbogăţească fabulos.

Louis-Ferdinand Celine în Călătorie la capătul nopţii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două inimi

Două inimi într-un singur piept, îşi împărţeau bătăile.
Una se satură şi decide să urce sus, în cap.
Îşi construieşte un întreg oraş, pe care îl înconjoară cu ziduri groase, din cea mai rezistentă pânză de aer.

Timpul trece...

Inima ce a decis să plece, măcinată fiind de singurătate, începe să îşi dea întâlnire cu prieteni invizibili; să îşi aducă singură ofrande; să cânte despre fericire, pentru a şi-o aminti.
În fiecare dimineaţă, de cum se deschid pleoapele, îşi repetă că "ştie ce face", minţindu-se fără să vrea.

Timpul trece...

Precum două păsări pe acelaşi cer, cele doua inimi nu se pot ignora la nesfârşit.
Prima ar vrea să vorbească, dar nu ştie limba.
A doua ar vrea să tacă, dar nu cunoaşte liniştea.

Timpul trece...

Până-ntro zi, când se opreşte-n loc.
Şi pentru câteva secunde, cele două inimi se privesc.
Una uitându-se în sus, cu modestie, cealaltă privind în jos, cu trufie.

De la această întâmplare, mult timp a trecut...
Şi adevărul e, că nimeni nu ştie să descrie exact ce s-a întâmplat, deşi mulţi au încercat.

Unii spun că cele doua inimi s-au privit, până când cea de sus a adormit.
Şi aşa de la înălţime a căzut, că s-a ciocnit de cea de jos... şi din doua inimi, Una s-a făcut.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Alexandru Vanea, la Etna, când încă mai era student la stomatologie

Scoţi măsele şi pui dinţi,
Însă cea mai tare bombă
E, ca printre roci fierbinţi,
Chiar şi Etnei să-i pui plombă.

epigramă de Constantin Voinescu (august 2008)
Adăugat de Constantin Voinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce depărtări scoboară şi cât a luptat Dunărea, ca să străbată-ncoace! A trebuit să spintece munţii, să-şi sape albia în piatră de-a curmezişul Carpaţilor. A bătut şi «Porţile de Fier» s-au deschis în faţa puterii eterne a valurilor ei.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Porţile De Fier
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vijelii cumplite au trecut peste noi, la toate am ţinut piept, şi nu ne-am dat, ş-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Ţara. Poporul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi plătim din groapă

Vei găsi pace in groapă
De afară nu dau şpagă
Imediat vei fii răscolit
Şi intr-un sac, sec azvârlit..

Corbii ţării au inrobit
Trupul nostru, mort,.. putrezit.
Când te termină de sfâsiat
Să nu crezi că ai scăpat

Plată mult mai ai de dat..
Moartea mi sa politizat
In intuneric democrat
Cadaveric aprobat.

Doamne, ce este pe pământ..
Se aud morţii-mi murmurând
Jelind soarta la urmaşi
Să slujească moartea rămaşi..

Moarte e o prostituată?
Ca şi democraţia noastră
A intrat în politică
Să plătim şi in groapă...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!