Porumbei din depărtare

Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

Am inceput să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?"

M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergand spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

Târziu, eu am deschis ochii pentru o clipă
şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mâna-i sfântă,
ţinea în palme porumbeii călători.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei din depărtare

1. Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

2. Am inceput să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

3. N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?"

4. M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergand spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

5. Târziu, eu am deschis ochii pentru o clipă
şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mâna-i sfântă,
ţinea în palme porumbeii călători.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dincolo de moarte

Am creat din moarte poezie,
Iar din delir şi nebunie
Am născocit azi pe hârtie
Un flux mortal de nemurire.

Am suferit în adormire
Şi m-am născut în veşnicie,
Printre miresmele funebre
M-am rătăcit de mine.

Am rezistat prin a muri
Şi m-am născut pentru a fi,
Am născocit din frică
Mormintele de sticlă.

Am plâns cu moartea-n noapte
Şi m-am trezit departe,
Am căutat să mor
În iad să mă cobor.

Am căutat morminte
Punându-le în minte,
Am zăbovit la cruci
Citind cuvinte lungi.

Şi m-am pierdut de tine,
Plecai la cer, copile,
Pierzându-vă pe voi,
M-am rătăcit în nori.

Am întâlnit pe-ai mei
Şi pe străbunii tăi
Şi-o să vă scriu de ei
De-o să găsesc condei.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul ţărm

negrul se cernea peste alb
căutam o rază în bezna totală

m-am oprit din mers
îmi căutam ochii
să desenez istorii în vers
cu sufletul răstignit pe ţărm

timpul era nesfârşit
mă pierdeam în depărtare
de unde vin, mă duc, mă duc
sunt poate un semn de întrebare
uitat pe un pergament în zare

urmăresc cu privirea un gând
e bine sau rupt
de lume, de viaţa asta bolnavă
uneori veghez stelele să nu fugă

e lungă noaptea şi târzie
eu ard în clipa unei căutări
trăiesc sau mor
poate m-am regăsit
păşind prin moarte către nesfârşit

firesc e pasul în nefirescul lumii
mai cer o clipă doar pentru iubire
nu, nu sunt nebun
dar cine cere oare
la ceas târziu
mereu un ţărm de mare...

am săpat tranşee între mine şi cer
un volum erodat de istorii
căutam o planetă pentru zbor ireal

învăţând a fi om, m-am oprit din visat
între o mare de lucruri
rătăceam pe ţărm pentru ultimul zbor

de ce mă chemi mamă, acasă
ce lung este drumul către nicăieri
căsuţa este goală
în poartă dor pustiul bate în toartă

e frig afară şi e rece
pe aripi plouă cu tăceri
şi nu am ce să pun pe rană
clepsidra lumii e crăpată
se şterge timpul în eter

surâsul însă mi-a rămas pe chip
azi sunt ideea ce aici a început
zâmbesc firesc, fiindcă iubesc,
pământul, lacrima şi viaţa

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am învăţat...

Am învăţat s-adun nectar din floare,
Să-mi scald privirea-n ploile de mai,
S-alung tristeţi în cruda nepăsare,
S-ascult zâmbind al păsărilor grai.

N-am vrut ca ura s-o cunosc vreodată,
De am greşit, în taină m-am rugat,
Am suferit de am fost vinovată
Şi-am pătimit pentru al meu păcat.

Am cutezat, cu Dragostea de mână,
Plăcut prin viaţă să călătoresc,
Să nu regret, tăcută şi bătrână,
Că n-am ştiut să simt sau să iubesc.

M-am dăruit pentru orice făptură
Pe care a creat-o Dumnezeu,
M-am închinat la Soare, la natură
Şi nu m-am depărtat de drumul meu.

Nu mi-am zidit făţarnice castele,
Nu am crezut în false bogăţii.
Am cutezat, cu visurile mele,
Să zbor spre luminoase galaxii.

Am înţeles că sunt o muritoare,
Dar n-am ştiut mâhnirile să-nfrâng...
Degeaba m-am visat o luptătoare
Dacă n-am învăţat... să nu mai plâng.

poezie de Marilena Răghinaru din Căutări pe tărâmul unui vis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir aidoma poeziei

m-am cocoţat pe un cuvânt
am urcat mai departe pe un vers
m-am agăţat de o rimă
şi mi-am făcut curaj către o poezie
am cules-o
am potrivit-o în suflet
am aşezat-o bine în minte
şi-am alunecat împreună
pe-un tobogan de speranţe
până s-ajung jos
am ameţit
rotocoale de stihuri mi-au bântuit mintea
m-am răsucit de pe o strofă pe alta
şi m-am trezit pe un pat de cuvinte
pansată cu rime
am aflat că nu mă lovisem eu
ci poezia din mine
îmi alunecase din minte
sfărâmându-se în mii şi mii de poezii
acum mă cocoţ pe mii de cuvinte
urc mai departe pe mii de versuri
mă agăţ de mii de rime
şi simt că respir
aidoma poeziei din mine

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am oprit lângă tine

Am căutat mereu umbra genelor
pe un obraz. Am căutat-o prin geografia răsăritenelor şi apusenelor
basme. Şi n-am găsit-o.

Numai târziu am găsit-o aci. Aci,
în patria mea, la seminţia mea.
M-am oprit lângă tine, când tăcerea ta
mi-a spus: "Nu mă atinge!"

M-am oprit lângă tine,
descoperind că părul tău e o flacără
pe care vântul n-o stinge.
Şi lângă minunea cea mai simplă
am stat cum se cuvine.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poezii (1963)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Iubirea

Cândva, într-un demult al demultelor mele
când zorii-mi seduceau primăveri
Ursa Mare s-atingă,
aici, în milimetrul universului meu,
m-am temut...
m-am temut de luceferi... de nori...
sau poate de brumele toamnei...!
M-am temut şi vroisem să fug...
să ies din propriul meu vis...
şi apoi... să m-ascund...!
Ci Tu (?) m-ai oprit...
m-ai tras înapoi şi mi-ai spus:
"Nu! Aceea e uşa din dos...
departe de Astru...
de înalt... de adânc...
departe de Calea Lactee...
aceea-i o poartă-n abis...!"
Şi-atunci, am rămas...!
Am rămas dar apoi, ne-mpăcată de însămi,
de rostiri nechemate...
de chemări nerostite...
vinovată de dor inutil risipit,
din nou am pălit...
am pălit precum floarea ce tulpina i-o rupi...
şi, cu suflet înfrânt,
am vrut să cobor de pe propriu-mi altar...
să alerg în neant...
ci Tu (?) m-ai certat:
"te-aşteptă un semen -mi-ai spus-
nu vrei să-i alini un durut?"
şi-am rămas...
Am rămas dar, în urmă, din nou m-am oprit...
m-am întors în confuz...
am fugit spre-ntuneric...
m-am dus către Stix...!
Rânduism steluţe-n cununi pentru talerul toamnei,
dar, nimic n-am mai vrut!
Ardeam de dorinţă să-mi smulg din fiinţă averea-mi
şi apoi să mă-mprăştii pe lespezi îngropate-n prihană,
jertfă să m-aduc inerţiei...
dar Tu (?) mi-ai surâs: "nu, mai rămâi, am nevoie de tine!"
Iar eu, am rămas!
Am rămas şi acum sunt aici, din nou către nimb de lumină,
din nou în zenit, din nou ocrotită de vis!
Sunt aici! Sunt Prezent şi, în zâmbet şoptit, te întreb:
cine eşti? nu eşti înger? nu eşti propriul meu cuget?
atunci ştiu, eşti mai mult de atât:
Eşti Iubirea!

poezie de Iulia Mirancea (6 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai visat...

Când m-am trezit în mine era toamnă,
Se ofileau şi crini şi trandafiri,
Dar mi-a rămas în minte-un chip de doamnă
Ce îmi zâmbeşte-n zilele pustii.

Poate-ai plecat, poate-ţi încerci norocul,
Sau poate ai găsit o nouă zi,
Şi umbra îţi mai tine acum locul,
Pe acea bancă-n serile târzii.

Poate din când în când priveşti spre stele,
Cu-n zâmbet trist renunti la orice vis,
Şi par aşa departe, când pe ele,
Cu mâna-ntinsă nu le mai atingi.

Când m-am trezit era târziu şi noapte,
Te-am căutat până în ierni târzii
Şi mi-au rămas în inimă păcate
Să le ador în fiecare zi.

Am mai rămas, zâmbind, în chip de ceară
Şi-am mai visat puţin, la răsărit,
M-am modelat în chipul tău, de vară
Şi m-am topit, pe bancă, liniştit...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săptămâna Luminată

Săptămâna Luminată a trecut prin mine
mi-a deschis ferestre către infinit
fluturi mi-au băut parfum din stamine
izvoare de linişte duios m-au primenit.

de Iisus Hristos m-am simţit aproape
învierea Lui am slăvit-o mereu
cântecul inimii răsună-n stetoscoape
sursa iluminării o primesc şi eu.

porumbeii păcii îmi zboară prin privire
aripi fermecate vreau să îmi crească
acum fiecare zbor este o izbăvire
trecere prin lumină spre pronia cerească.

Săptămâna Luminată a trecut prin mine
mi-a rostuit pe inimă ferestre divine.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toţi credeau că Hrabal a murit în timp ce hrănea porumbeii

fumez prea mult în poeme
şi mai mult în realitate
poate de asta le şi ofeream cu nonşalanţă
muribunzilor de la spitalul nouă
care puteau renunţa la orice
mai puţin la ţigări
ultima ţigară
şi nu le spuneam
că totul va fi bine
pentru că ştiam că de acum
nimic nu va mai fi bine
mă plimbam pe coridoare
şi mă aşezam pe calorifer
la fereastră
de unde priveam porumbeii
şi doctorul meu mă întreba

dacă mă gândesc la sinucidere
nu mă mai gândesc la nimic
sau cel puţin asta încerc
copiii joacă fotbal eu n-o să mai
şi poate că e mai bine
că nu mă vizitează decât mama
care-mi aduce portocale
ştii, am ştiut dintotdeauna
că tu-mi aduceai şi de crăciun i-aş zice
poate de asta din toţi
porumbeii hămesiţi şi diabetici
care se căţărau pe copacii din vată de zahăr

unul singur a venit la mine
şi în timp ce scrumam tacticos pe jos
şi mă uitam după o femeie frumoasă
care nu mai apărea
a început să ciugule cu poftă
din scrumul de ţigară
i-aş fi zis băiete
am fi putut
ca nils şi gâsca lui
să fim prieteni
şi să nu ne pese
de ţigări
şi femei frumoase
de porumbeii diabetici
care se căţărau pe copacii din vată de zahăr
şi ciuguleau, ciuguleau

poezie de Adrian Diniş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuşită

Mi-am propus să escaladez un munte.
Am pornit in viteză,
Dar m-am oprit la poalele lui.
Mi-a pierit curajul!
Am stat si m-am intrebat:
Merită oare?
Răspunsul a venit de la sine.
Am inceput să urc,
Dar am alunecat.
Am căzut!
Durerea a fost mare!
M-am odihnit puţin...
Am luat-o de la capăt.
Am ajuns în vârf!
Şi am rămas fără grai!

poezie de Magdalena Rus din Poezie.ro
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi porumbelul

Pe cumpăna de la fântână
S-a oprit un porumbel.
A vrut o clipă să rămână,
Să mai răsufle niţel.

Când am vrut să-i dau din mână
Mâncare la porumbel,
A poposit la fântână
Şi o cioară lângă el.

Era neagră şi urâtă.
Porumbelul, alb, frumos.
Am zvârlit cu o ciosvârtă
Ca să dărâm cioara jos.

Şi cioara şi porumbelul
De mine s-au speriat.
Şi, după cum le este felul,
În zbor lin s-au avântat.

Cioara s-a dus spre pădure,
Porumbelul către sat.
N-au putut ca să îndure
Legea ce le-am aplicat.

După păsări m-am uitat
Cum flutură aripile.
Aşa de iute au zburat,
Precum zboară clipele.

Porumbelul s-a-ndreptat
Spre un nor mare, pufos.
Eu după el am oftat
Şi m-am tăvălit pe jos.

Aş fi vrut să zbor cu el
În înaltul cerului,
Dar nu sunt un porumbel.
Sunt fiul pivnicerului.

poezie de Dumitru Delcă (29 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, o să ne avem

Cine spunea că dacă atingi soarele
te arzi?
Minciuni!
Eu, astăzi am fost in miezul lui
şi nu m-am ars,
am simţit altceva.
Ea, ea ardea!
Ardeau buzele,
am simtit când atingerea lor
mi-a lăsat răni pe fiecare gând.
Ardeau mâinile,
când buzele mele au atins
fiecare notă din simfonia
de netrăiri din ele,
am rămas cu o rană
ce nu se va vindeca niciodată.
Probabil n-am să mai pot
săruta altceva,
decât pe ea.
De ce?
Fiindcă cicatricile noastre
se potrivesc de acum.
Ardeau ochii când mi-a spus:
-Stop!!!
Îi era teamă sa nu se stingă,
îi plăcea flacăra,
îi plăcea lava ce îi curgea
din fiecare literă a gândului ei,
mă voia şi mâine,
eu, o voiam de acum.
Am simţit cum mă cuprinde.
Ce puteam să fac?
Am întins mâinile
şi am cuprins-o în braţe,
nu voiam ca lava
să se scurgă dincolo de mine.
M-a strâns în braţe,
şi am simţit
că m-a îmbrăţişat
o întreagă lume.
De undeva, un înger m-a lovit
peste ceafă spunându-mi:
Iubeşte-o!... Iubeşte-o!
Am lăsat-o uşor pe pat,
arăta ca o felină,
părul răvăşit îi acoperea faţa,
era o panteră,
pantera mea,
mă chema cu degetul,
cu trupul,
cu ochii,
cu totul ei.
M-am oprit...
Şi ea.
Am visat destul pentru azi,
ştiu, cândva o să ne avem
şi va fi cutremur.
Până atunci, ard!

poezie de Mihail Coandă (16 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvăşit de lipsa,
A ceea ce-mi lipseşte!
M-am trezit cu un dor,
Şi-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorinţă!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu ştiu ce vreau,
Că niciodată nu am ştiut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut şi-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am oprit o clipă

MOTTO:

"Lucrurile cele mai măreţe
se prăbuşesc într-o clipă."

"Brevibus momentis summa
verti." - Tacitus

M-am oprit lângă drum,
Să las clipa să treacă
Ca un fum printre foc,
Ca un fulg printre nori..

Dacă ploaia de vară
Udă câmpul cosit
Printre ierburi înalte
Plâng viorile, plâng.

Trupul gol se-nfierbântă
De durerea ce-o port,
Lasă-mi clipa să zboare
Să m-atingă uşor.

Printre pomi de măslin
Sunt un ram fără rost
Ce-l loveşte furtuna
Risipindu-l pe jos.

Voi pleca printre soare
Răsăritul să-l văd
Nu mă tem de iubirea,
Ca şi clipă, s-a dus..

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fum de ţigară

într-o zi m-am întâlnit cu depărtarea
se depărtase de mine
în fugă, în grabă, grămadă
în palme adunasem gânduri măcinate
de ani trecuţi, petrecuţi
prin cârciumi famate, cu femei de o noapte şi fum de ţigară
timpul sorbea cu nesaţ amintiri
la o masă, undeva, printr-o casă
o coală arsă de timp
spunea o poveste uitată în sertare
despre o viaţă ascunsă sub pleoape
treceau în zbor nori călători, în zbor ireal, visători
uneori cădeau şi stele
tăcute, micuţe şi ele
pe ţărm curgeau vise
despre o mare rătăcită printre valuri
am trecut de mine de multe ori
printre scoici sfărâmate şi cochilii de gânduri
paşii se scurgeau leneşi pe nisip
nu mă recunoşteam
chipul se oglindea alegoric în ape
apoi mi-a fost frică
marea îmi ardea tălpile sfâşiate de întrebări
obosit, m-am aşezat între clipe, să dorm o veşnicie
când m-am trezit
marea plecase undeva, departe...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel încercat vede Trezirea

1. Este hotărât din vreme
ceea ce trebuie să vină,
m-am rugat pentru lumină
să mi-o dăruieşti prin semne.

2. M-am rugat pentru Trezire,
fie-mi ruga ploaie deasă,
mai dă-mi Doamne, mai dă-mi zile
şi mă cheamă apoi acasă.

3. Şi prin crucea de cuvinte
să trec dincolo de fire
şi să-Ţi mulţumesc, Părinte
că mă-ncerci pentru Trezire.

4. Este hotărât din vreme,
Slova dulce din Scriptură
să mă ardă, să mă cheme,
rob la patimi, Tu mă fură.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am îmbătat cu aer
de câte ori clipa mi-a oferit durere
visez şi acum cercurile de apă din jurul fericirii
în care
m-am înecat

am tuşit apoi

m-am bucurat de o falsă eliberare
pentru că
nodul încercărilor se desfăşura în continuare

am văzut cum tălpile răspundeau inimii
ridicând mâinilor cruci care
le întorceau palmele spre cer şi atunci
limba buzele ochii
cereau în rugă îndurare

şi acum cer
au rămas desenatori profesionişti ai unei vieţi
în care
filele nu cad, oamenii rămân în scaunele lor
în jurul unei mese ţinute în taina inimii
în fiecare seară

prin mine
atunci
se plimbă orbii cu toate cârjele pământului
pe care
le aud
ca într-un cântec cu un singur ton
e un tropot de armăsari

mi-a spus tata că sunt gândurile
neliniştirii mele
l-am ascultat cuminte şi-am început
să-i domesticesc vorbindu-le
nu mă ascultă. eu repet întruna
până când
se va îndura Dumnezeu
să mă adune în palma Sa
pentru o veşnicie

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!