Trotuarele iadului

"Odată debarcat, la Liverpool, voi încasa leafa
Şi-i voi spune-adio mării;
Voi curta o fată, la nunta mea va răsuna vesel harfa –
Şi-o să m-aciuez colea, pe-o vale verde-a ţării;

N-o să-l mai ispitesc pe Davy Jones* din apele sărate,
Iar rechinii n-or să-mi aibă ciolanele pe lista de bucate,
O să crap pietre sau o să-mi întemeiez o fermă de lactate,
Sau o să fac comerţ cu lichioruri parfumate";
Aşa a zis.

La Liverpool au remorcat vechitura şi-au acostat la dană,
Iar casierul a plătit întregul echipaj;
Billy a-ncasat banii, iar banii-au dispărut într-o noapte de hârjoană
Când el a fost regele tavernei, eroul adulat de anturaj –

A curs rom pentru Poll, rom pentru Nan, gin pentru Jolly Jack;
După o săptămână s-a îmbarcat iarăşi, parpalec;
A cerşit o saltea, a făcut rost de-o bucăţică de sac, un petec
Pe care să-şi întindă oasele când nu era de cart şi... de mult curaj.
Aşa a fost.

* "Davy Jone's Locker" ( "Cufărul lui Davy Jones") este o metaforă pentru fundul mării, ţinutul epavelor şi al celor morţi pe mare, Davy Jones fiind un fel de diavol al mării asociat cu moartea prin înecare.

poezie de John Masefield din Poemele mării & balade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama Carey (După cum mi-a povestit Nostromul)

Mama Carey? E mama relelor şi-a fiecărei vrăjitoare,
Iar toate vrăjitoarele-s nişte dezmăţate;
Ca gacică, arată bine, dar problema care doare
Este că-i plac prea mult navele şi marinarii, frate;

Locuieşte pe-un aisberg din nord, într-adevăr,
Iar de soţ l-a ales dintr-o mulţime de bărbaţi
Pe Davy Jones* – şi-şi piaptănă bâliile din păr
Cu oasele sărmanilor marinari înecaţi.

E mama tuturor naufragiilor şi-o mamă gata
Să dezlănţuie uraganele cele mai îngrozitoare,
Gata-ntotdeauna de-o răutate sau de alta
Când e furtună, lapoviţă sau când ninge pe mare;

Şuier de vânt sunt ţipătetele ei răzbătând prin plaur,
"Eu sunt un tânăr şi falnic marinar, sănătos tun,
Cu nasturi aurii la haină, cu tors de taur,
Şi ca mine-i şi coechipierul meu cel mai bun."

Mama Carey-i o hoaşcă dezmăţată şi foarte crudă
Cu toţi marinarii răspândiţi în cele patru zări,
Le-ndeasă pe gât terciul ei rece-această iudă
Şi-i înveleşte-n somn lung sub cele şapte mări;"

Are pe mâini sângele multor navigatori
Şi-s oasele atâtor naufragii în juru-i, ciorchini,
Şi de piele i-atârnă băloase lipitori,
Şi pe gât poartă-nsemnele dinţilor de rechini.

Eu nu sunt un om cu multă şcoală
Şi nici nu am citit noian de cărţi, vezi bine,
Dar ştiu, zău, că nu-i nicio scofală
Să te-ncaieri cu unii la fel de scorţoşi ca tine;

Eşti tânăr, exuberant şi plin de viaţă, dar, iată, dacă
Vrei să-ţi ajungă oasele bătrâne, un sfat clar, deloc abscons:
Ţine-ţi cât poţi de departe de Mama Carey a ta barcă –
Şi de bărba'su, acel Davy Jones.

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica e pusă pe note doar pentru a putea fi scrisă, dar vibraţiile ei cine le poate pune pe hârtie?

citat din Davy Jones
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legănatul unor şolduri poate scufunda vapoare

Cuprinzând ferm cu buzele
Bărbăţia navei
Ea o scufundă cu tot cu echipajul cel loial
Davy Jones deschide cufărul oceanului
În vreme ce nava fantomă se-alătură Armadei din adâncuri
Ea-i doar una din triada de nave surori
Determinate să facă din toţi oamenii robii lor
Iată vânturile înalţă vârtejurile lor de valuri...
Ele vorbesc pentru a te preveni care este numele ei...
Acest monstru din străfundurile josniciei...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi face pentru sufletul tău...

Voi face din sufletul meu
un sicriu pentru sufletul tău
şi pentru a-mi strânge în mormânt
toate durerile mele,
iar din inima mea o locuinţă
pentru frumuseţea ta.
Te voi iubi de sus ca o zeiţă
şi voi trăi pentru tine în viaţa unei flori
sub razele soarelui.
Voi cânta numele nostru în vale
aşa cum cântă ecoul clopotelor.
Voi asculta inima sufletului tău,
exact cum asculţi valurile mării...

poezie de Eugenia Calancea (31 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fereastra despre mare

În fereastra despre mare
Stă copila cea de crai -
Fundul mării, fundul mării
Fură chipul ei bălai.

Iar pescarul trece-n luntre
Şi în ape vecinic cată -
Fundul mării, fundul mării
Ah! demult un chip i-arată.

"Spre castel vrodată ochii
N-am întors şi totuşi plâng -
Fundul mării, fundul mării
Mă atrage în adânc."

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele mai importante descoperiri pe care le-am făcut, mi-au fost sugerate de eşecurile mele.

citat din Humphry Davy
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jack Sparrow: E ciudat ce poate face un om pentru a-şi amâna judecata finală.
Bill Turner: Şi tu ai făcut o înţelegere cu el, Jack. A ridicat Perla din adâncuri pentru tine. Ai fost căpitanul ei timp de 13 ani.
Jack Sparrow: De fapt...
Bill Turner: Nu vei putea să scapi cu vorba. Condiţiile care mi se aplică mie ţi se aplică şi ţie. Un suflet, silit să trudească o sută de ani pe nava sa.
Jack Sparrow: Da, dar Olandezul Zburător are deja un căpitan, deci chiar nu trebuie...
Bill Turner: Atunci te aşteaptă pieirea! Teribilul leviatan al lui Jones te va găsi, şi va târî Perla înapoi în adâncuri şi pe tine odată cu ea.
Jack Sparrow: Ai idee când va elibera Jones respectiva bestie teribilă?
Bill Turner: Ţi-am spus deja, Jack. Timpul tău s-a teminat. Vine acum.

replici din filmul artistic Piraţii din Caraibe: Cufărul omului mort
Adăugat de Alexe Laura, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom revedea la Liverpool

Băiete, magaziile-s închise, iar marfa stivuită; de-acum
E timpul să ne spunem la revedere, e timpul să pornim la drum.
Prieteni, am fost prieteni, ne-am distrat, am tras la măsea destul –
Într-o bună zi, băiete, ne vom reîntâlni la Liverpool!

Băiete, toate drumurile duc la Roma, lumea cel puţin aşa susţine:
Dar drumul lung, sărat, drumul pe care numai navele-l ştiu bine,
M-atrage spre Farul dinspre Larg, deşi de mare-s uneori sătul;
Într-o bună zi, băiete, noi ne vom revedea la Liverpool!

Sunet de clopote, echipaje chiuind, băiete, fluierături de siflee,
Toţi urmăresc cum ne poartă spre mare curentul de maree,
Înălţăm velele gabier, nu se mai vede portul, magaziile-s full –
Într-o bună zi, băiete, ne vom reîntâlni la Liverpool!

Poate peste-un an, băiete, sau, cine ştie, poate peste doi,
Pentru că drumul sărat este lung pentru bărbaţi ca noi:
Dar fie vreme bună, vreme rea, norocul mult sau ne-ndestul,
Într-o bună zi ne vom revedea, prietene, la Liverpool!

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

MAREA! Marea! Largul apelor sărate!
Albastru peste albastru, tinereţe, libertate!
Fără-nsemne, fără hotare; ea, contur cu contur,
Îmbrăţişează pământul de jur împrejur;
Alintă norii şi tachinează cerul, fratele ei geamăn;
Sau doarme ca un copilaş în leagăn.

Pe mare! Pe mare! Marea e regatul meu!
Sunt acolo unde mi-am dorit să fiu mereu;
Albastru jos şi-albastru sus,
Şi tăcerea, de toate mai presus;
Vine furtuna şi trezeşte-adâncurile mării?
Nu-i nimic, eu voi dormi sub sprânceana zării.

Îmi place, o, cât de mult îmi place să călăresc
Valurile mareei nărăvaşe când se răzvrătesc
Înălţându-se spre cer, sperând s-atingă luna –
Sau fluieră de nebune, acompaniind furtuna,
Făcând ceea ce se întâmplă sub ape manifest –
Împinse de bidivii vânturilor de sud-vest.

Nu mi-a plăcut niciodată ţărmul tern şi mut;
În schimb, marea am iubit-o foarte mult
M-am întors la ea întotdeauna, în bătaia velelor,
Ca păsărelele care se întorc la cuibul lor;
A fost şi este mama mea –
Căci m-am născut pe mare, sub o norocoasă stea!

Zorii erau roşii şi albe valurile,-n spume,
În zarva orei care m-a adus pe lume;
Balena şuiera, pescăruşii se roteau în zbor,
Delfinii-şi dezveleau aurul dorsalelor;
Şi toţi martorii marini de la locul întâmplării
Au înălţat urări de bun venit pentru copilul mării!

Şi-am trăit apoi liniştit sau lovit de biciuştile sării
Cincizeci de ani, o viaţă de om al mării,
Cu chef de hârjoană şi cu bani de cheltuit în buzunare,
Şi niciodată n-am tânjit, nici suspinat după o schimbare;
Iar când va veni moartea să-mi ureze noapte bună,
Să poftească-n largul mării, pe vreme de furtună!

poezie de Bryan Waller Procter, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mare

Stăteam lângă gura sobei singură,-ntr-o sură-negurare:
Auzeam cum ţârâie ploaia şi furtuna vântură suspine,
Cineva a deschis uşa şi s-a apropiat de mine –
Băiatul meu, băiatul meu demult dispărut pe mare.

A tras zăvorul, n-a scos nicio vorbă şi nici n-a oftat:
A apăsat clanţa, a intrat şi lângă căminul cald s-a aciuat.
Bălării ude i-atârnau din călcâie până pe fruntea-naltă,
Iar pe duşumea picurau stropi de apă sărată.

A spus: "Deşi nu-i voi mai revedea niciodată acestui foc vâlvătaia,
Nu plânge mamă, mă dor lacrimile tale curgând ca toamna ploaia.
Undeva deasupra oaselor mele vârtejul valurilor e înalt nespus,
Pentru că trupul meu îi aparţine mării, iar sufletul lui Isus.

Isus care le-a cerut celor din breasla pescărească să-L urmeze,
Care-a ogoit furtuna când luna şi stelele-ncetaseră să lumineze,
Isus care-a mers pe valurile-nalte ale Galileii senin şi liniştit
Mi-a salvat sufletul pierdut din abisul mării îngheţat cumplit.

O, la mii de metri jos sub ape oasele mele-s albe ca zăpada:
Dar sufletul meu, de El salvat, e tânăr şi verde cum e zada:
Nu plânge că valurile şi vânturile bat deasupra mea, acolo sus,
Pentru că trupul meu îi aparţine mării, iar sufletul lui Isus".

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Denigratorilor lui Eminescu

Din ce lumi voi aţi venit
Şi aici v-aţi pripăşit?
Pentru ce-aţi venit la noi
Şi-aruncaţi tot cu noroi?
Unde vreţi voi să ajungeţi?
Naţia vreţi să o distrugeţi?
Vă numiţi voi literaţi
Şi pe toţi îi criticaţi;
Filozofi vă mai ziceţi,
Cine credeţi că sunteţi?
Eminescu pentru voi
E de lada cu gunoi.
Din cultură-l aruncaţi.
Locul lui vreţi să-i luaţi?
V-a avântaţi la fruntea sa,
Laurii pentru a-i lua.
Voi degeaba încercaţi
Locul lui n-o să-l luaţi!
El făcu odinioară
Limba noastră o comoară.
Cu el doctorat v-aţi dat,
L-aţi luat, v-aţi lăudat.
Puneţi mâna şi munciţi,
Nu la locul lui râvniţi!
Pe aici ca voi au fost
Ce-ncercata fără rost.
Locul lui ei l-au râvnit.
Rând pe rând s-au prăpădit.
Nume noi ei şi-au luat.
Dar cultura i-a uitat.

El e nufăr în cultură,
Iară voi doar un pelin!
Voi vărsaţi venin pe gură
Şi vreţi locul lui divin?!
Icoană este pentru noi,
Iar voi, doar un gunoi.
Cu sau fără de folos,
Creierii el şi i-a stors.
A lăsat drept moştenire
Opera-i spre-a sa cinstire.
De la voi ce-o să rămână?
Doar o mână de ţărână!
La români i-o vorbă mare:
Fiecare dă ce are!

Trădători de neam şi ţară,
Pentr-un ban primit de-afară.
Sunteţi pata pe vecie
În cultura României!
Va veni timpul odată,
Că istoria nu iartă!
De plătit voi veţi plăti,
Chiar şi morţi dacă veţi fi.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2015)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de vagabond

Un vânt îmi bate-n inimă, un foc mă arde în călcâie,
Sunt sătul de pietre, de beton şi de tramvaie care hârâie;
Mi-e dor de depărtări, de ce se află dincolo de orizontul mării,
De ţărmuri bătute de furtuni sălbatice, ajunse la capătul răbdării.

O, eu o să dispar de-aici, voi părăsi larma-acestor străzi gregare,
Evadând acolo unde, la catarg, pe vergă se-întinde vela-n soare;
Acolo unde, ancorate, dansează iolele pe val cu prova-n vânt,
O, voi pleca, voi pleca curând, am cu mareea care pleacă legământ.

La început voi auzi cum sună briza mării, cum cântă albatroşii,
Sunetul făcut de brizanţii care de navă se izbesc, voioşii –
Cântecele venind dinspre cabestan şi curgând peste covertă, ape....
Apoi, sufletul meu va şti că sunt unde-am dorit sau foarte-aproape.

Sunt bolnav de-atâtea pietre şi beton, sufletu-mi bolnav, vă zic,
Râvneşte la mările vântoase, verzi, la ţinuturile lui Moby Dick.
Şi voi fugi, voi fugi de zgomotul făcut de roţi, de-a zidurilor râie,
Pentru că un vânt îmi bate-n inimă, un foc mă arde în călcâie.

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curăţenie

Este bine câteodată să faci curat în casă,
periodic, să mai scuturi din praf,
după care, cu un nou paragraf,
să-ţi scrii cartea, aşa, cum îţi pasă!
Eu voi începe chiar de astăzi lucrarea
şi voi îndepărta mai întâi supărarea.
Voi şterge praful de pe perete
unde se-ascund nostalgii şi regrete,
apoi, cu un pămătuf auriu,
voi şterge cuvântul "tarziu"
căci e prea tomnatic şi arămiu!
Voi scutura, pe rând, toate cărţile despre viaţă,
pentru că sunt vechi şi legate cu aţă,
iar dintre cele noi, voi scutura câteva,
doar pe acelea ce sunt aproape de inima mea!
Pe jos voi şterge profund, apăsat,
pentru că prea des au călcat
paşi străini venind din afară,
ce s-au lipit de parchetu-mi, de ceară...
Vreau ceva mai personal, mai curat,
să nu mai intre nimeni în casa mea încălţat,
şi-mi promit că n-o să rămână niciunul pe tuşă,
pentru că pe toţi o să-i pun să se descalţe la uşă.
Aşa n-o să-mi fie toată munca-n zadar,
şi peste o zi, să fac curăţenie, iar...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zodiacul

Era un fel de zodiac şi el,
cu zodii multe, multe şi hazlii,
de te-nchinai şi nu puteai să ştii
în care te-ai născut, de unde vii
şi unde eşti în vastul carusel,

Căci nu puteai să-l înţelegi defel:
avea un soi de spiţe pentru ani,
cu umflături ca bâta la ciobani
sau ca turbanele la musulmani,
de îţi părea că anii-s toţi la fel,

Iar pentru luni... cu sutele erau,
aşa că aia de-o ştiai a ta,
chiar de-o fi fost pe-acolo, nu era
sau – cine ştie! – o fi fost şi ea,
dar pusă printre anii ce-o-mpărţeau.

De zile nu mai spun. Ce-oţi crede voi,
că mai ştiai, de-acolo, ziua ta?
N-o mai ştiai şi-oricum nu mai conta
când orice-ai fi ales te bucura
şi te făcea să crezi că eşti de soi.

Ce zodii, Doamne, vesele, pe plac,
cu veşti de parcă-i Raiul pe Pământ,
cu bucurii în fiece cuvânt,
doar zile fără grijă ori spăimânt,
iar eu în toate. Ăsta zodiac!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jeduthan Hawley

Va fi fost un ciocănit în uşă
Şi eu mă voi fi sculat în miez de noapte pentru a merge la atelier,
Unde trecători întârziaţi vor fi auzit ciocăniturile
Din timpul fixării scândurilor funerare şi prinderii satinului.
Adesea m-am întrebat cine mă va însoţi plecând cu mine
Către ţinutul îndepărtat, numele nostru devenind tema
Discuţiilor din acea săptămână – pentru că am constatat
Că întotdeauna se pleacă în pereche.
Chase Henry a fost însoţit de Edith Conant;
Şi Jonathan Somers de Willie Metcalf;
Şi Editor Hamblin de Francis Turner,
Pe când tocmai se ruga să trăiască mai mult decât Editor Whedon,
Şi Thomas Rhodes de vaduva McFarlane;
Şi Emily Sparks de Barry Holden;
Şi Oscar Hummel de Davis Matlock;
Şi Editor Whedon de Fiddler Jones;
Şi Faith Matheny de Dorcas Gustine.
Iar eu, cel mai sobru om din oraş,
Am trecut dincolo împreună cu Daisy Fraser.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vae soli

Te voi astepta, intr-o zi, sau intr-o noapte oarecare
Pentru ca sa vad daca mai pot sa am o preocupare,
Voi trece iar pe langa ape, si-n unda lor voi aparea,
Voi sta pe langa vreo ruina, va plange iar o cucuvea;
Pe urma, nu va mai fi timp voi fi uitatul muncitor;
Va fi si pentru mine lumea un fenomen intamplator
Despre iubire, cateodata, poate intr-o carte voi gasi,
Poate-n oglinda vreo albina compatimind se va lovi-
Plangand in zori cu fata in soare ma voi simti fara de rost,
Ma voi gandi la toata jalea poetilor care au fost
Un corb va trece peste casa si iarba ma va ingheta,
Orasul, prin ninsoare, noaptea, din pianole va canta,
Sau toamna goala va dansa cu plete de grau si de vin
Astfel ca nu vor mai putea sa ne-ntreaca acei care vin...

poezie celebră de George Bacovia din volumul: Revista critică, Bucureşti, iunie 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată, de mult, de mult, pe vremea când lupii păşteau iarbă verde laolaltă cu mioarele, pe când iepurii se potcoveau cu potcoave de argint şi măgăruşii ciripeau ca privighetorile, a fost atunci o împărăţie mare. Spun cei care şi-au istorisit basmul unul altuia, de s-a păstrat până în zilele noastre, că trăia în acea vreme, undeva la ţărmul mării, un pescar bătrân şi sărac, sărac lipit pământului. Tot avutul lui erau luntrea, uneltele de pescuit şi o colibă din trestie pe care şi-o înălţase, anevoie, cu puţinele-i puteri, aproape de marginea mării.

începutul de la Cătălin cu pletele de aur de Virgil Chiriac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj

Timpul s-a izbit de-o stâncă
Şi-a-mprăştiat în zare
Secundele-i de argint,
Când eu şezut sub un stejar,
Beat de griji şi de amar,
Priveam spre munte.

Ameţitoare înălţime
Cu stânci capcane pentru zei,
Creşti urlete de lup în mine!
Când scaperi pietre jos la poale,
Naşti foc ce mistuie pelin,
Iar timpul plânge cu venin.

Dar Cronos nimbul îşi adună
Şi pleacă într-o goană mare,
Nervos a şuierat prin vale:
A fost miraj!
Şi-atunci şi eu îmi fac curaj
Şi plec spre munte.

Pe creasta cea înaltă sui
Să-mi împlinesc al meu destin,
Deasupra-i cerul cel senin
Şi-n faţă mi-este viaţa,
Eu din picioare mă înclin
Şi-adulmec iar speranţa!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu voi muri definitiv, odată

Eu voi muri definitiv, odată
nu-mi fac iluzii, ştiu că voi muri,
făptură mea va fi decapitată
de ghilotina clipei într-o zi

Iar trupul meu ca o statuie greacă
turnat în bronz şi stele din înalt
prin pietre mari de moară o să treacă
strivit între un veac şi celălalt

Şi peste locul meu de-ngropăciune
vor răsări civilizaţii noi
zvon de ospeţe dulci o să răsune

Şi când le-o fi orgia mai în toi
le voi striga de dincolo de lume:
veţi fi ca mine, eu am fost ca voi!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Febra mării

Trebuie să plec pe mare iar – sub mine marea, deasupra-albastrul cer –
O corabie zveltă şi o stea să-mi lumineze calea-i tot ce cer,
Clicul cârmei, cântecul valului şi vela albă vibrând în vântul mării,
Şi ceaţa gri pe-obrazul apei, şi zorii gri pe geana zării.

Trebuie să plec pe mare iar, mă cheamă refluxul cu glasul lui sonor,
E-un chiot sălbatic, un strigăt clar pe care nu-l pot să-l ignor;
Şi tot ce cer e-o zi cu vânt şi cu nori albi plutind pufoşi pe cer,
Şi spuma mării-împrăştiind albi fluturi, şi, chemând, un pescăruş stingher.

Trebuie să plec pe mare iar, spre-o viaţă de ţigan nomad sau de-albatros,
Pe drumul pescăruşilor şi-al balenei – unde vântul e-un cuţit tăios;
Şi tot ce cer e gluma bună-a unui camarad voios şi fericit –
Somn împăcat şi vise dulci când lunga farsă se va fi sfârşit.

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!