Tatăl nostru şi pâine

Aievea sunt, îmi place să le ştiu în vis
ce azi se cheamă înfometare.
Copii abandonaţi, bătranii părasiţi
orfelinate sumbre, cârciumi funerare.

E adevarat şi aş vrea în vis să fie
tot ce blestem căzu ca o ruşine.
E adevarat şi parc-o lungă tragedie
ne otrăveşte traiul, nădejdea de mai bine.

O cârciumă eu vad în miez de noapte,
flăcari verzi danseză ca-n iad,
boabe de fosfor, albe, răscoapte,
picură-n pahare, sfârâie şi ard.

Pierdut în patimi, mut şi-ntunecat,
robul Tău Doamne, soarbe din pahar
otrava vicleană, alcoolul distilat
plătit cu trudnice braţe, chin şi-amar.

Undeva l-aşteaptă în miez de noapte
copiii înfometaţi de tată şi de pâine,
cu mânuţele fragede, curate,
se roagă pentru ziua cea de mâine.

Dar la cârciumă e-n toi azi veselia,
prin fum de ţigară beţivii înjură,
femei pierdute îşi fac meseria
şi diavolul le toarna vorbe de hulă.

În fiecare noapte iadul varsă jar,
şi cârciuma, ca o răsuflare fierbinte,
spulberă scântei ca dintr-un amnar
şi focul s-aprinde in minţi ameţite.

Îmi place în vis să le ştiu:
cârciuma murdară, taverna-mormânt…
Dar aici sunt toate: sticla cu rachiu,
flăcarile verzi, iadul pe pământ.

Doar tu, Iisuse, Te mai răstigneşti,
Golgotele le mai colinzi prin lume,
ai grijă de copiii Tăi şi le mai pune
pe Tatăl Sfânt şi-o pâine-n rugăciune.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am lăcrimat în miez de noapte

E prea târziu
ca-n gândul tău mlădiu
să mai trezesc, cumva, doar şoapte,
dar pun pariu,
pe ce? nici nu mai ştiu
şi lăcrimez în miez de noapte.

La geamul tău
se strâng păreri de rău,
miros de grâu şi gutui coapte,
mă simt ca-n hău,
lipsit de gândul tău,
şi lăcrimez în miez de noapte.

Nu te-nţeleg,
parcă nu-s om întreg
şi vina dau pe vântu-n şoapte,
nu ştiu s-aleg,
misterul să-ţi dezleg
şi lăcrimez în miez de noapte.

Îmi este dor
de-un gând cutezător
când ne-ndulceam cu mure coapte,
eu visător,
tu pasăre în zbor,
să lăcrimez în miez de noapte.

Deja-i târziu,
în gândul meu pustiu
nu mai găsesc nici fapte,
dar pun pariu
pe ce? acuma ştiu
să lăcrimez în miez de noapte!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în noapte...

Pierdut în noapte...
Lumini şi umbre
Pierdut în noapte...
În clipele sumbre

Pierdut în noapte...
În visul ce-l simt
Pierdut în noapte...
Adânc labirint

Pierdut în noapte...
Speranţe deşarte
Pierdut în noapte...
Eşti tot mai departe

Pierdut în noapte...
Un veşnic nebun
Pierdut în noapte...
Nu am ce să-ţi spun

Pierdut în noapte...
Pierdut de tot
Pierdut în noapte...
Aş vrea să mai pot

Pierdut în noapte...
Pierdut în gânduri
Pierdut în noapte...
Pierdut printre rânduri

Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...
Să fie oare, un nou început?
Pierdut în noapte, pierdut, pierdut...

poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ora dimineţii

O zi începe iarăşi şi zorile-şi arată
Mă plec smerit spre Tine, iubitul nostru Tată
O, Tată sfânt, al zilei şi-a nopţii pe pământ
Ce mare eşti Tu Doamne şi ce măreţ, ce sfânt!
În zori de dimineaţă Te chem în viaţa mea
Să-mi dai a Ta putere, ca să mai pot lupta.
Că nu ştiu ziua asta ce va aduce ea
Dar ştiu că biruinţa, Tu, Doamne, vei avea.

Prin milă şi iubire eu ştiu că sunt ţinut
Că mă înveţi Tu Doamne şi ce nu am ştiut.
Din mila Ta cea mare îmi dai de toate mie
Cuvântul scump şi dulce şi marea veşnicie.

În astă zi, Părinte, îmi toarnă sănătate
Să nu produc ruşine, să fac numai dreptate
În astă zi dă-mi pâinea ce corpul să hrănesc
Să prind iarăşi putere să pot să Te slăvesc.

Răbdare, bucurie şi pace să îmi dai
Căci ştiu, iubite Tată, căci numai Tu le ai
Din ceas de dimineaţă Te chem să mă însoţeşti
Şi orice cale a vieţii Tu Doamne să sfârşeşti.

Te chem să porţi de grijă pe unde voi umbla
Te chem, iubite Tată, în tot a m-ajuta
Te chem ca paza-n noapte Tu Doamne să o porţi
Să-mi fi Tu moştenire, al soartei mele sorţ.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne pleacă copiii

Ne pleacă copiii departe în lume
Ne pleacă copiii să câştige o pâine
Ne pleacă copiii departe, departe
Ne pleacă copiii uneori către moarte

Ne pleacă copiii departe in lume
Ne pleacă copiii sperand ca‐i mai bine
Să aibă ce pune pe masă la prunci
Dar suferind mult de dorul de‐aici

Rămân măicuţele plângand la poartă
Rugându‐se Domnului să le dea o soartă
Prin care să le fie bine în lume
Dar să se întoarcă în anul ce vine

Ne pleacă şi mamele pruncilor mici
Răman întristaţi doar cu ai lor bunici
Sau cu vreo mătuşa bătrână, bolnavă
Se roagă poporul strigând Domnului "Slavă "

Se roagă măicuţele la Dumnezeu
Şi Măicuţei Sale pentru traiul cel greu
Ele nu cer mai mult decat sănatate
Pentru cei de aici şi cei de departe

Ajută‐i, o, Doamne, sa fie‐ împreună
Să‐şi ţină măicuţele pruncii de mână
Să‐şi câştige pâinea aici în ţara lor
Să nu‐i mai chinuie sentimentul de dor

O, Doamne, Doamne Sfinte, dă‐ne pace în lume
Şi locuri de muncă... noi nu putem spune
Nimanui decat Tie, O, Bun Dumnezeu
Cât de greu ne este şi‐i plângem mereu

O, Doamne Iisuse, pe Cruce Răstignit
La mine la uşă atât ai bătut!
Eu n‐am ştiut Doamne ce mult mă iubeai
Şi doar o bineţe, atât aşteptai

Am multe păcate dar trăiesc în lume
N‐am unde mă plânge, doar numai la tine
Că nimeni nu m‐ajută şi‐mi‐e tot mai greu
Nu ştie ce‐i cu mine, nici fratele meu

Unii au de toate şi‐s date de Tine
Ei cred că‐împaraţesc vesnic o lume
N‐au milă de mine sau de pruncul flămând
Dar goi pleacă, Doamne, când intră‐n mormânt

Iţi cer acum iertare, Doamne, ştii bine,
Pentru copii mei, părinţi, pentru lume
Să avem mulţumire şi‐un mic ajutor
Cerem doar mântuire, pentru‐ntregul popor

O, roagă‐te Măicuţă, Bunului Dumnezeu
Să ne dea minte bună prin Duhul Sfânt al Său
Să ne întoarcem ochii mai mult la credinţă
Să trăim în iubire, nu în suferinţă

poezie de Ligya Diaconescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om plânge odată-n noapte

Dacă nopţile-ţi sunt albe zile
Şi te zbuciumi, trăind de azi pe mâine,
Şi dacă ţi-e de-ajuns cât ai trăit,
Ai vrea să mori, dar nu poţi nici atât,

Strigă în noapte singur,
Pansează-ţi rănile,
Purifică-ţi sufletul,
Iluminează-ţi gândul.

Da, câteodată mergi pe-un drum greşit,
Nu merită nimic din ce-ai trăit,
Si daca plingi singur, inabusit
Şi-o şansă de-a trăi, n-ai nici atât,
Nu-i nici atunci târziu pentr-un alt drum
Spre o stea cu noroc, prin scrum şi fum.

Dacă prietenii te-au părăsit
Şi nu mai ai nimic din ce-ai avut,
Nici atunci nu-i târziu pentru-început,
Chiar dacă nu calci drept, râzând-plângând,

Chiar dacă nopţile-s fără sfârşit
Şi plângi cu capu-n pernă-năbuşit,
Şi-ai vrea să te izbăveşti de păcate,
Să-ţi pui ştreangul de gât în miez de noapte,

Mai bine ţipă, plângi până adormi
Cu capul pe o pernă udă de nori,
Dar mâine, sigur, va fi mult mai bine,
Vei fi mai tare, mai sigur pe tine.

Căci fiecare om plânge cândva
Şi singur are o stea şi-o cale a sa,
Şi toţi ne trecem odată prin noapte
Cu lacrime-n şirag şi-o cruce-n spate,
Căci fiecare plânge nevăzut,
Dar mereu este-o şansă de-nceput.

cântec interpretat de R.E.M., traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de vis

Noapte de vis, timp preasfânt,
Toate dorm pe pământ;
Doar două inimi veghează,
Pruncul dulce visează
Într-un leagăn de cânt.

Noapte de vis, timp preasfânt,
Dumnezeu râde blând;
Pieptu-i varsă iubire,
Lumii dă mântuire
Pace-n ea aducând.

Noapte de vis, timp preasfânt,
Păstoraşi vin cântând;
Îngerii cântă Aleluia,
Nouă vestind bucuria,
Domnul e pe pământ.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Of, viata!

Sunt fiu-ţi Doamne şi nu ştiu
în viaţă să petrec.
Merg strâmb şi tot privesc şaşiu
la alţii cum mă-ntrec.

Aş vrea s-ating şi să tot mut,
să spun, să strig şi să răzbat,
dar glasu-mi este prea limbut
şi faţa mi-e brăzdată de vărsat.

Acelaşi eu, şi ieri şi azi.
Ochii îmi ard tăciune,
măcar să fie altfel mâine.
Cum poţi să mă mai rabzi?

Of, Doamne, ştiu că nu e drept
să simt aşa durere-n piept.
Că viaţa nedreaptă si rece
cu mine deasupra ea trece.
Şi eu tot îngân şi mă-mbăt,
mă-npletec şi cad în omăt.
Oftez şi cânt şi iar plâng,
omătu-i în cizme pământ.
Şi-n pumni el se înmoaie şi lasă,
rănile din toamnă de la coasă.

Lucrez, eu nu zic ba
dar pe nimic aşa,
o sticlă iaca - na
Măria Ta!

Sunt fiu-ţi Doamne şi nu ştiu
ce-i viaţa, şi când văd
că alţii tot mă râd,
m-apucă jalea şi repet:
s-a terminat Mitică!

Dar mâine-n zori, promit,
o vilă-n sat o să-mi ridic.
Vor trece ei şi vor vorbi,
eu din balcon le voi zâmbi
şaşiu.

Of, Doamne, pâna mâine
aş mai mânca o pâine
dar nu-i.
Îmi pun căciula-n cui,
scot sticla şi-o golesc,
cu ea pot să vorbesc
limbut.

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat un vis frumos

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Se făcea că sunt micuţ
Şi mă jucam cu un fir de păpădie.

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Se făcea câ sunt iarăşi un copil voios,
Şi alergam după avioane de hârtie!

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Să făcea că sunt din nou copil
Şi lumea îmi aparţinea doar mie!

Dar acesta a fost doar un vis,
Visat într-un miez de noapte.
Şi eu sunt de acum bătrân,
Un copil cu plete albe.

poezie de Vladimir Potlog (27 ianuarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

păşesc pe drum
prin gunoaie şi scrum
creat de voi, oameni de soi
cum Doamne ai ales doar neghina şi buruieni otrăvite
eu, nu, nu sunt eu
sunt biată umbră a unui vis frumos
cioplit de tineri, tot nebuni
al unui gând, curat şi sfânt
despre umilinţă şi iubire pe ăst pământ
mă impiedic de mine
plecat să-mi caut al meu trup
mi-e teamă de ziua ce vine
sărmane suflet chinuit
mânjit de voi, cu zoaie şi noroi
eu nu's ca voi
ce pot să fac, să dorm sau să visez
aici e drum spre nicăieri...
acolo sus
ha-ha-ha
voi nu ajungeţi niciodată sus
deşi v-aţi căţărat spre cer
iadul vă aşteaptă acolo, jos
voi farisei, ai zilei de azi
mâine va fi, o nouă zi, dar nu pentru voi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beţie

Mă duc la cârciumă... cu-n gând,
Dar n-am să mor în crâşmă bând
Şi nici paharele... spărgând,
Nu-mi fac plăcere.
Să cânte cetera aş vrea,
Cu fete-n noapte să pot bea
Şi vin să pice... dintr-o stea,
Peste tăcere.

Aş vrea... să pot uita de toate,
De vise... doruri îngropate,
Dar ce păcat, nu se mai poate
Şi e durere.
De-aceea... beau în nopţi târzii,
Să uit de-atâtea nebunii,
Fac din pahare simfonii
Şi dulce miere.

E vinul roşu sfânt şi mut,
Doamne"... din ce-o fi fost făcut,
Rebel... ca un necunoscut,
Patul... mă cere.
Ispitele-s pe-aici, prin jur,
Dar a iubi... e prematur,
Ciocneşti cu adevărul pur,
Minciuna piere.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Magia nopţii când coboară,
Satu' se transformă-n hău.
În piept îmi zace-a câta oară
Un dor nebun de chipul tău.

Şi azi mai simt plăcere fină...
Din lumea ta doar pot s-o am.
Îmi umpli viaţa cu lumină
Prin fulgii moi ce-mi bat în geam.

Şi prin dorul cel enorm
Născut din pieptu' tău, de-aproape,
Te simt prin vis atunci când dorm,
Luceafăr tăinuit în noapte.

Vreun vis urât vrând să te zboare
Tristeţea-şi cată cărărui.
Un zâmbet vrea să mă-nfioare
Născut din ochii tăi negrui.

Tot ce-i trist e mai departe...
Tristeţea-şi caută cărări,
Pentru vis se naşte-o moarte
Ce-l elimină în zări,

Şi-i pustiu, şi-i fără urmă,
Deja triumfă nalţii nori...
Din tot ce-a fost rămâne-o umbră
Ce se-ngroapă în ninsori.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel miez de noapte

Un tren întârziat în miez de noapte
Mă poartă tot mai rar prin locuri unde-am fost
Iluzii tranzitează gări deşarte,
Pe străzi o umbră mai visează fără rost,

O ploaie ancestrală mai străpunge
Cenuşa arsă de-amintiri, de plumb şi foc,
Nu-i nimeni prin oraş să mai alunge
Un câine vagabond, ce poartă nenoroc,

Mai vin încă odată de departe
Ca să găsesc nişte răspunsuri la-ntrebări,
Mai moare o iubire-n miez de noapte,
Şi-o umbră beată mai coboară nişte scări.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne, te rog să ai grijă de poporul meu,
Să nu îl abandonezi când îi este cel mai greu
Ştiu că în multe momente am fost tare răi,
Dar eşti bun, ne ierţi, suntem toţi copiii Tăi.
Tată, iartă-ne pentru greşeli, sutele de păcate
Oferă-ne Tu acum putere şi multă sănătate
Am realizat târziu că fiecare om în faţa Ta e egal
Abia când am văzut bolnavii pe un pat de spital.
Ne-am crezut cu toţii invincibili şi nemuritori
Te-am ignorat în ultimul timp şi ne trec sute de fiori.
Pentru că ce ne-ai dăruit mai frumos noi am distrus
Şi acum aşteptăm o minune tot de la Tine, de Sus.
Am realizat că indiferent de bani acum fiecare e mic
Şi că Tată... noi fără tine chiar suntem nimic.
Te rugăm să ne ierţi am adus iadul pe pământ
Am greşit şi am încălcat al Tău sfânt cuvânt.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (23 martie 2020)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare târzie

Târziu în noapte
Îmi ascund uimirea
Când umbra serii
Prinde să se-ntindă.
Priviri înrourate mă cuprind
Şi mii de stele
În ochii mei s-aprind.
Am crezut că e visare
Să treci ca umbra prin mulţime,
Tu, călător în miez de noapte
Şi să iei visele cu tine.
De-ar fi să mi te închipui
În vis ce zorii îl destramă
Aş mai păstra o clipă
Iubirea ce mă cheamă.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resemnare

La margine de mine, la margine de dor,
pe margine de vise din margine de nor,
îmi mărginesc voinţa, îmi mărginesc puterea,
îmi mărginesc răbdarea ce mi-a mărginit vremea.

Din miez de amăgire din mijlocul furtunii,
din miez de viaţă fadă din crezul stins al lumii,
îmi rămân părticele, îmi rămân picături,
îmi rămân zile scurte şi câteva frânturi
de soartă împărţite-ciuntite amintiri-
ce-mi sapă, zi şi noapte, obosite priviri.
Nimic nu îmi mai place, nimic nu-mi mai doresc,
doar liniştea-mbrăca-voi, cât mai am să trăiesc.

Mă-ntorc plângând la mine, mă caut, în sfârşit,
m-am tot strigat o viaţă, dar nu m-am auzit...
Într-un târziu mă aflu, dar nu mai sunt tumult
şi-acum, când pot s-aud, nu mai am ce s-ascult...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândire pozitivă

El vine acasă repede, tu îl aştepţi, el te iubeşte.
Îşi ia copiii aproape şi le spune lucruri inedite.
Desigur, el te iubeşte.
Te strânge la pieptul lui puternic
Şi te ţine în braţe cu drag.
Ah, ce fericire!

-Dar, stai puţin, gândire pozitivă!
Te intreb, despre ce lume îmi vorbeşti?
Căci în realitatea mea se întâmplă altfel:
El face un pas înainte şi doi înapoi.
Înţeleg, de ce ajunge greu la mine:
Copiii, odraslele noastre gălăgioase îl deranjează, cu energia lor nestăpânită,
Iar eu, primesc declaraţii:
- Dacă m-aş întoarce în timp, cu douăzeci de ani,
Când te-am cunoscut pe tine, soţia mea,
Aş alege altă şansă:
Nu m-aş lega la cap cu nimic,
Aş trăi liber,
Fără niciun legământ, fără nicio dăruire,
Aş trăi aşa, cum sunt eu cu adevarat,
Căci în lumea ta, eu nu pot pătrunde.
-Da, ştiu că am uitat multe,
Pentru că m-am ridicat,
Dar, mi-am schimbat doar haina.
Sunt curat, parfumat, plecat de acasă zi lumină,
Însă, nu eu sunt devină că timpul s-a comprimat.
Am uitat să întorc privirea după tine.
Ştiu, este adevarat, sunt uituc, dar aşa îmi place.

-Vezi, gândire pozitivă!
Vino, în lumea mea şi arată-mi altă fericire,
Să nu mai critic,
Să-mi fie lege, aşa ca tine,
Gândire pozitivă.

poezie de Apostol T.Victoria (11 iulie 2020)
Adăugat de Apostol T. Victoria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de-o noapte

M-a surprins în noapte, luna
lunecând spre poarta ta.
Îmi făcea cu-n ochi, nebuna
şi spre tine mă-ndemna!

Îmi spunea, dintr-o privire
(şi-nclinată sunt s-o cred,)
că m-aşteaptă-a ta iubire.
Timp nu este, să mai pierd!

Şi ascunsă-n pelerină,
de priviri mai indiscrete,
spre iubirea ta divină
vin, purtând luna în plete!

Mă ascund la pieptul tău,
viu popas şi dor aprins
să mă legeni dragul meu,
vis de-o noapte, tandru vis!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea iubirii

te caut în gânduri răvăşite
printre ceaceafuri frământate
pierdut în plecări temerare
rătăcit în cuvinte nerostite
scriu ieri şi azi
un vers doar ţie
te aştept în amurg
pierdut în clipa cea dintâi
pe buze aduc aroma pură a unui vis
ce lungă e cărarea către tine
nu-ţi cer decât să fiu al tău
o noapte sau o veşnicie
apoi, fie ce o să fie
dau de pereţi cu toate
iubindu-te cu patimă în noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipire...

M-am risipit precum un ţărm în valul sidefiu,
Tu treci în umbra mea de jar, dar vai, e prea târziu.
Furtuni îmi ţes cărări de jad şi-n leagăn de argint
Mă pierd, alerg tăcut şi cad... şi braţele-mi întind...

Nimic nu-mi este cunoscut, în ceţuri rătăcesc,
Mă soarbe-n el un gol rotund... Aripi de vis îmi cresc!
Mă strigi, dar nu mai pot privi... privirile mă dor!
Pe alte căi îmi este dat să trec rătăcitor...

Acum sunt înger în apus... Demon n-a fost să fiu!
Tu m-ai gonit din iadul tău, acum e prea târziu...
Frenetic eu te-aş fi iubit, necuvincios de cast,
Dar sărutarea-ţi cu venin în suflet mi-a rămas.

Acum luminilor din jur, eu îngenunchi şi plâng,
Căci au ales din calea ta, să vreau, să pot să fug...
Din iadul tău nepieritor, să ştiu să evadez,
În alte lume să mă nasc, să am alt vis, alt crez.

Oh, demon, eu eram un mit, tu noapte de granit,
Dacă cu-adevărat ştiam, eu nu te-aş fi iubit...
Dar am crezut cuvinte dulci, atât de-nşelătoare
Şi prea târziu am înţeles că sufletul mă doare.

Himeră cu aripi de foc, te-ademenea tacit,
Eu poate n-am ştiut ca ea, iubite, să te mint...
Eu m-am pierdut în adevăr, iar tu în depărtare,
Sunt val îndepărtat de ţărm, lotcă pierind pe mare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de iarnă

E frig, e ceaţă,
păşesc timid
prin zăpada fierbinte,
o lume murdară şi tristă
mă aşteaptă,
privind înainte...
De ce să mai merg,
şi, unde?
frigul cu colţi ascuţiţi,
prin trupul livid
îmi pătrunde...
Rămân,
paşii-mi sunt tot mai grei,
zăpada devine culcuş,
ca în vis,
sătul de lumea amară,
îmi clădesc, aici, paradis...

poezie de Ion Ţoanţă din "Templul Devenirii Noastre",
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!