Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Oana Frențescu

Ceva s-a rostogolit

ceva s-a rostogolit cu zgomot umblând amar
prin cuvinte
timpul s-a rupt în bucăți
ochii fără somn au rămas pironiți de stele
zâmbetul crispat se oglindește și în cafea
s-au întețit gândurile făcând muchii în pereți
insomniile se culeg din măruntaiele cerului

e un început de dezlipire de efemerul mister
ascuns printre frunze
coborâtor din stele
de puntea pe care niciodată n-am mers
de golul rece mărșăluind cu picioare de plumb
de asfințitul singuratic pe pământ
de uimirea unui fir de trifoi

genunchii și palmele au sens tămăduitor
ca și vântul ce adie-n plete
totul îngână pieirea timpului
când visam cu o mie de ochi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Viorel Birtu Pîrăianu

Ancora sufletului

apasă gânduri pe umeri
atârnă veghea pe gene
în labirintul gândului nespus
picură ceară din neguri uitate
susură amintiri din amintirile moarte
eu scriu pe coji roase de arțar cuvinte
le așez tăcute pe aripi rupte între coperțile timpului
ochii aprind stele
căutând pietre pe fundul mărilor
ei, un demiurg, tăcut...
un fir de iarbă
a rămas agățat într-un zbor
țipăt ascuns într-un crin
se aprind aripi de humă
urcând către piscuri străine
cu făclii de amurg în privire
nisipul s-a revărsat din clepsidră
în mână a rămas fir de lut astupând sângele pierdut
pulsează timpul în artere
ceasornicul a stat
catargul agătat de nori printre stele
ancora s-a rostogolit în nisip
urlă zadarnic steagul căzut
eu scriu un vers pe matca timpului pierdut
mă ridic pe vârfuri de gânduri
netezind tăcerea din adâncuri
orologiul a încremenit
plouă cu flori în abisul privirii
cuvântul meu, un strigăt în apus

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Timpul s-a terminat

timpul s-a terminat
și dacă n-am fost eu acolo era ceva
un fel de înfrunzire protejată de zei
muzica pulsului era pe cealaltă parte
tăcerea umbla pierdută colorând totul în alb
secretul rămâne în catedrală
cu semne profunde pe răni

noaptea de toamnă umedă
îmi arde ochii atât de aproape
din versuri ies frunze uscate
nu mai contează esența din verdele viu
chemarea de pe cărare
așteptarea lunii pe o casă pictată

contează înserarea fără contur
mâinile parcă din vreascuri
zale-n picioare prematur
neumblarea în hainele toate
pereții albiți amprente pe silabe
dintr-un amurg cuminte pe genunchii mei

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Palmele cu degetele ridicate

N-am încăput în groapa comună,
mi-au rămas gândurile afară
și fiecare a începutse întrupeze la loc,
lumina lor s-a mutat într-un schit la înălțime,
palmele au rămas cu degetele ridicate
și orice zăvor sare prin atingerea lui.

Din câte am văzut doar tu știi să privești cu sufletul
urmele lăsate pe cer
de păsările universului.

Totul s-a întâmplat pe tăcute
cu limba sporită-n cuvinte scrise,
timpul nu ascultă de nimeni
și pleacă cu clipele înșirate pe ață.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Agonia toamnei

Toamna își întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparența trecătorilor
lăsând în aer urme neșterse de viață.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-și leapădă verdele în foșnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulțind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbușit în onduleuri de întuneric.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Noaptea

noaptea s-a aprins iar
emoțiile au coborât din pereți
căldura ridică tavanul și plimbă odăile

se face tot mai strâmt
norii se adăpostesc printre riduri
trupul fumegând de frunze rămâne fără ochi și buze
mâinile tac retrase-n buzunare

gândul nu se împarte la nimeni
doar timpul se sparge în secunde rotunde
fără oprire creând iluzia altei lumi
cu un trup de care n-ai trebuință.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naște un zâmbet neîntrebat
dimineața miroase a metafore agățate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respirație înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistițiu între mine și cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăți de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înflorește
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mers ascuns în cuvinte până poezia-nflorește cu numele tău

Totul
mai altfel e aici
pe muchia aceasta deslipită
de ochi și lumină

cernut
aici timpul
înflorește cu fiecare surâs
scăldat
în roua-nflorită de
cuvintele tale

doar
cuvintele ne sunt la îndemână și
fiecare ne lăsăm colorați
de
zâmbetul timpului ce așa de bine ne prinde într-un mers
ascuns în cuvinte
până
poezia-nflorește cu numele tău
în
ochii cusuți cu ciocolată
alături
de mugurii taină

poezie de (20 aprilie 2017, Cluj-Napoca)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Cuvinte nerostite

percepțiile din unghiurile verzi
revin ca niște flash-uri
rupând o parte din mine.

o încăpățânare se construiește
printre bucăți de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.

ochii părăsiți nu împiedică durerea
și nici umbrele dansând pe pereți.

spațiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio ușă.

cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereții atârnați în cui
și ferestre interzise.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Început de plecare

e un început de plecare
din alintul gândului suspendat pe umeri
poala a rămas rece ferindu-se de vânt
golită de iluzii

trec prin geometria fără culori
înțepându-mi ochii cu unghiurile ei ascuțite
printre umbrele ce nasc monștri

câte un gând desenat pe-o floare
îl răstignesc în fiecare colț gol

lumea adevărată trece absentă pe lângă timpul meu de nisip
lumina mi-a furat verticala
și mă găsesc circular într-un triunghi isoscel
lovindu-mă de cele trei laturi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Cuvinte înghețate

mestec cuvinte înghețate
se scufundă o lume fără urme de înger
speranța anihilată plutea în spațiu
ora vopsită anestezia timpul
golul clipelor se umplea fără rod
eram sub o stea căzătoare
coroana de lumină de pe frunte a devenit umilă
s-a dezumflat starea aceea de legendă frumoasă
erai o Medee
seninul plecării a pornit din albastru
cuvintele au făcut scut suspendând ceața
pe mâna celor meschini a rămas un mâine tulbure
descoperit de umbre

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Rătăciri

am strivit cerul cu mâinile
sub picioare tropăiau anotimpurile
în spate duceam poveri
de azi, de ieri, de nicăieri.
ale unui sfârșit neînceput
pășeseam prin boabele de rouă
prin ceața timpului abia născut
vorbeam limba cerului pentru a înțelege
cuvintele ce țipau în mine
răsucite de un biet cărturar
la o harpă pe un țărm pierdut și niciodată regăsit
nu caut minuni
pe aici, pe undeva, cândva
pe nimeni nu întreb
de aș întreba pe cineva
nu va înțelege întrebarea
de răspuns...
nici eu nu'l știu
privesc tăcut ochii pierduți ai lumii
de teamă mă ascund printre șoapte
în noapte prin pulberi de gânduri
pășesc printre singurătăți atemporale
de nimeni cuprinse
un biet drumeț pe creasta lumii
cântecul s-a stins, s-a dus
m-am retras mâhnit în negura timpului
a mai rămas temătoarea lună
din orașul cenușiu
în care și cuvintele au plecat la plimbare
țopăiau anotimpuri prin goale buzunare
sfios, am ascuns în palme surâsul unui copil
poate, odată voi clădi cu el o lume nouă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Steaua polară

respiră o lacrimă
aprinde dureri
geamul e spart și timpul plecat
o masă, un om și o pană
zgârâi hârtia cu gândurile
printre vise, himere născute
suspină stele, cad și ele în hâul materiei nenăscute
va veni într-o zi tăcerea
când stele se vor stinge
e trist un drum rătăcit printre ele
eu căutam nemurirea
dar visul nu a fost decât un foc
lăsând în galaxie un loc în clipa inocentă a unui zbor
atunci am înțeles ce este murirea
atâtea stele azi și toate reci
mă apasă umbra unui gând
în hăurile unei lumi ce a plecat
vroiam să vin și nu mai vin
tu ieși în zori din faldurile unei clipe de amor
fugind pe ușa unui vis trecut și destrămat
în urmă doar un pat nedesfăcut
atât de rece și de gol
o noapte a trecut, a fost
eu am rămas pribeag și gol în humă și nămol
și te-am iubit femeie pe o plajă
sub stele mii,
de ce nu vii
un val te-a mângâiat ușor
sunt eu sau totul este ireal și trecător
într-un început ce nu s-a mai sfârșit
da, ai fugit
tu stea polară
eu am rămas tăcut și gol
un visător în cer

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Printre stele căzătoare

te-ai așezat timidă în brațele arcașului obosit,
lumea s-a schimbat dintr-o dată în ceva amar, foarte amar.
ochii tăi au cerșit încă de la început o moarte lentă și dureroasă,
mângâierea pumnalului a fost o binecuvântare, aproape o revelație.

și pentru că nimeni nu ar fi înțeles de ce iubirea îmbrăca astfel de bucurii
totul s-a petrecut într-o tăcere de început de lume.
corbul stingher al stăpânului gothic a fost singurul martor,
un martor tăcut și stingher.

după ce ultima țigară a fost stinsă
sărutul a risipit neîncrederea.

poezie de (2 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Papaya

S-a copt alaltăieri papaya la Mizil
În livada unei foste verișoare
Și-am mers la miezul nopții să-i culeg un kil
De pe gât, de pe buric, de pe picioare.

Ce lună plină văzut-am în livadă
Când hainele pe noi nu au mai stat!
Ne începuseră și palmele să vadă
Ce sol fierbinte are luna! Ce transpirat!

Și am văzut și stele după aceea,
Mai toate verzi, ca ochii verișoarei,
Eu îi șopteam pe la ureche "ah, Andreea"
Iar ea uita, gemând, preceptele onoarei.

A fost o noapte lungă de cules papaya
Cu simțurile-ntinse hăt, prin galaxii...
Noroc că am o altă fostă verișoară la Strehaia
Ce merge goală la cules de struguri, printre vii.

Dar pân' la toamnă vai, ce cale lungă,
Și câte stele verzi ratez până atunci!
Sper doar ca din livada din Mizil să îmi ajungă
O vară-ntreagă fructele ei dulci...

poezie satirică de
Adăugat de Sorin StoicaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii noptii

in ochii noptii
picura stele
lucesc stele
plutesc stele
in ochii tai negrii
noaptea si-a ascuns
stelele
si-a aruncat intunericul
si-a scuturat lumina lunii
in ochii tai negrii
ma arunc ca in
vagauna noptii
sa culeg stele
sa culeg luna
sa culeg universul
sa-l impachetez si
sa-l ascund in inima.

poezie de
Adăugat de Stela CiobanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Existăm

strada doarme.
forme de gând se preling neterminate,
într-un spectru de culori.
o scânteie a explodat tristă
într-o tensiune a simțurilor răstignită-n adânc.
din rest culeg somnul, din gânduri unde nu ești
într-o liniște străvezie.

zilele tinere rămase în curba de timp
ne caută în vorbele frunzelor, în fuga vântului
în spațiul cuvintelor locuit de stele.
printre umbre zâmbetul tăcut e o replică
la picătura de ploaie de pe obraz.

existăm într-o derivă din albastru crud
agățați de cuvinte cu umerii noștri grei.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Nimic nu mai tăcea

nimic nu mai tăcea,
din biserici psalmii urcau în cer,
pridvoarele coborau, pereții se surpau,
se tulbura spațiul cu toate turlele și pietrele adormite.
până și torsul pisicii făcute ghem era un sonor auzit.

neobosite, cuvintele sunau în urechi
scoțându-și inima afară, strigând,
copacii dădeau alarma prin frunze.
adevărul începea să capete contur,
timpul îmi coborâse în palmă
ca o pregătire pentru rațiune.

totul a început cu harul silabelor
intrând în golul acela ca o rană,
până ai devenit chip din care a răsărit ultima silabă.
tăcerea a început să vorbească
scurtând distanța până la pământ.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Și mă grăbesc

Sângele aleargă
într-un dus întors, fără somn.
Eliberate dintr-o ploaie
lucrurile îmi intră toate în ochi,
fiecare luptându-se pentru sine
în spațiul statornic pentru un timp.

Tu intri peste ele până-n cer
umblând printre stele
și timpul ce îmi ceri să îl nasc
e sugrumat în pieire.

O lumină albastră rămâne udă
curgând vertical peste mine și timp.
Iluzia ruptă dintr-o perdea de fluturi
începe nepriceput să te contemple,
distingându-te în destrămare.

Lumea simultană mușcă din mine
devenind o pradă a zilei de azi.
Și praful din palme ucide urâtul,
canoane ung pe pâine cu sare
și mă grăbesc s-ajung spre nicăieri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Am mers împreună

am mers împreună prin nori
ne-am reciclat pașii din singurătate
am trecut peste eroziunea reală
scanată vizibil în accesorii
am ars epuizați pân" la detalii
devenind fantome de fum
scrumul rămas a sărutat
copacul cu frunze vorbitoare
amiaza e tot albă
dar fără umbra verde plecată cu noi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naște fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori și pace și lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Și un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăși m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Și mărșăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăși zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naște fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori și fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-și măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-și cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori și pace și lumină,
Ning la tâmple veșnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Și prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ți sufletul ofrandă,
Celor care-ți sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să unești munții cu ape.

Și un dulce dor de tihnă
Pieptul să ți-l împresoare!
Trăind veșnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche și te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieții rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu ești diavol de lumină,
Prima carte de povești,
Tu răzbați din întuneric...
Numai tu mă mai iubești!

Mă aduce printre ele
Și un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori și pace și lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naște fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook