Spirit rătăcit

Îl văd... după morminte se ascunde
Mă priveşte cu frică, curios,
Coronile de plastic aprinde
În faţa crucii, devine furios.

S-a rătăcit între lumi... spirit tâmp
Acum îi ţine nopţii de urât
E ca un mărăcine pe un câmp,
Înconjurat de flori şi omorât.

În piatra funerară de vreme bătută
I se ascunde trecutul bonlav
Va mai rămâne o vreme tăcută
Până-i va rosti, numele de sclav.

Dac-ar putea să povestească luna,
De cate ori s-a speriat de chipul lui
De ochii aceia ce căutau întruna,
Să prindă un suflet, sa fie doar al lui.

Cavoul lui e cufundat ca o ruină
O fi strigoi, o fi vre-un prinţ din iad?
Aşteaptă mereu ca cineva sa vină,
Alături de întuneric, al lui camarad.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

O piatră pe suflet

îşi spăla mâinile prea des
ca şi cum ar vrea să înlăture
o vinovăţie
mătura de trei ori pe zi în faţa uşii
iar foşnetul măturii îi părea cântatul
cocoşilor lui petru
ştergea cu spirt tocurile ferestrelor
sticla lor lăsând-o
cu pete bătrâne de praf şi grăsime
la înălţimea anume
urma unui nas lipit
mereu în acelaşi punct
poarta între lumi neîndeajuns de paralele
în copacul din faţa casei
atârnau o mulţime de prăştii
semn că trecuse pe acolo o copilărie
plină de păsări
motivul pentru care
orice speranţă ştie acum zborul doar static
şi toate astea
până astăzi
când
s-a oprit apa
s-a oprit aerul
s-a oprit muşchiul feţei într-o expresie
ca atunci când se moare de râs
mâinile începu să dea din aripi şi
să zboare de-adevăratelea
ca din praştie ţâşni
piatra de pe suflet
izbi cu putere direct
în geamul lui Dumnezeu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi văd sângele pe flori de trandafir

Îi văd sângele cum pe flori de trandafir se-aşterne,
Văd în stele gloria ochilor lui însufleţind eterul,
Trupul îi străluceşte-n mijlocul ninsorilor eterne,
Lacrimile lui sunt ploile cu care ne binecuvântează cerul.

Îi văd faţa-n fiecare floare;
Cântecul fiecărei păsări şi tunetul, pătrunzător nespus,
Sunt vocea lui – desprinse din magma tare,
Pietrele-s cuvintele pe care el le-a spus.

Toate drumurile-s de paşii lui bătute, mii,
Bătaia inimii lui învălurează marea veac după veac,
Coroana lui de spini e-împletită din toţi spinii lumii,
Iar crucea lui e fiece copac.

* Joseph Plunkett a fost un înfocat naţionalist patriot irlandez, condamnat la moarte în iunie 1916 şi executat prin împuşcare. Cu şapte ore înainte de execuţie s-a căsătorit cu iubita lui, Grace Gifford. După această întâmplare, Grace nu s-a mai recăsătorit. niciodată.

Geraldine Plunkett, sora lui Joseph, i-a publicat după moarte poeziile.
Staţia de cale ferată din Waterford îi poartă numele.

poezie de Joseph Plunkett,1887-1916, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şeriful Will Teasle: Era doar un alt pierde-vară care a încălcat legea!
Col. Samuel Trautman: Vagabondaj, nu-i aşa? O să arate tare bine pe piatra lui funerară din Arlington. Aici se odihneşte John Rambo, câştigătorul Medaliei de Onoare, supravieţuitor în nenumărate incursiuni în spatele liniilor inamice. Omorât pentru vagabondaj în Jerkwater, USA.
Şeriful Will Teasle: Ei, mai lasă-mă cu textele astea, Trautman! Crezi că Rambo e singurul care a avut parte de vremuri grele în Vietnam? A omorât un ofiţer de poliţie pentru numele lui Dumnezeu!
Col. Samuel Trautman: Sunteţi ai naibii de norocoşi că nu v-a omorât pe toţi!

replici din filmul artistic Rambo I, după David Morrell
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din întuneric

Îndură stele frigul
Şi strigoi aşteaptă în întuneric
Ce dacă e o noapte sfântă?
Ce dacă locul e feeric?

Stropiţi vor fi cu agheasmă
Ameninţaţi cu fier şi usturoi
Apar mai mulţi din întuneric
Armată de strigoi

Citiţi din cărţi scrise de voi
Minţind spunând că-s din cer
Din întuneric către stele privim
Şi toate pier.

poezie satirică de Alin Ojog (3 august 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mitropolitului

Din viaţa pământeană a plecat, acolo printre stele.
În cer locul şi-a aflat şi locuieşte cu ele.
Acuma, de sus ne priveşte cu ochii cerului, senin.
De multe rele ne păzeşte, la chipul lui eu mă închin.
Cum luna are nevoie de soare, ca să poată lumina,
Tot la fel Dumnezeu are, nevoie de Sfinţia Sa.
Să-i stea alături l-a luat.
L-a aşezat printre cei drepţi.
Cu îngeri l-a înconjurat
şi cu Sfinţii Înţelepţi.
Astfel, Mitropolitul Anania, o altă viaţă a început.
Pe pământ a fost făclia, celor ce-n Dumnezeu au crezut.
S-a stins Duhovnicul Carpaţilor.
Spiritul lui a rămas.
În eternitatea munţilor
şi-acum ne cheamă al său glas.
De sus, din ceruri, el veghează, cum credincioşii pe pământ,
continuă şi mai păstrează, al credinţei lui cuvânt.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre frică

despre păcatele îngerilor nu a vorbit nimeni până acum
dar cred că şi îngerii mai păcătuiesc, altfel de ce le-ar mai fi frică uneori
scuturându-şi aripile de zăpadă?

copil fiind îmi era frică de întuneric, de greutatea lui
mă gândeam că dacă se rupe aţa care-l ţine în tăria nopţii
o să cadă şi-o să mă strivească

dar întunericul s-a strecurat în suflet şi nu l-am mai simţit apăsător
mai apăsător mi se părea un sărut strivit
şi de teamă, mai mult îl furam decât să-l dospesc

şi din sărut în sărut am suit dealul Golgotei
şi viaţa se strâmba la mine arătându-şi feţele ascunse
dar cine să se mai sperie de viaţă când moartea cerşeşte din uşă în uşă?

acum mi-e frică să-mi mai fie frică
de câte ori apare frica mi se întâmplă câte ceva. aşa că
mai bine n-o bag în seamă. mai bine trăiesc. moartea oricum o să mă găsească.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

File de poveste

Din vălul nesfârşit de neguri se naşte-n taină dimineaţa.
Acelaşi soare cerne, palid, lumini pe chipul lui april,
Cerându-şi dreptul său la joaca de-a v-aţi-ascunselea cu viaţa,
Bătrânul cel cu plete dalbe ascunde -n suflet un copil...

Acelaşi soare cerne, palid, lumini pe chipul lui april.
Cireşii sunt pătrunşi în ramuri de-a florilor înfiorare...
Bătrânul cel cu plete dalbe ascunde-n suflet un copil...
O pasăre ce-a stat din cântec, îl cercetează cu mirare.

Cireşii sunt pătrunşi în ramuri de-a florilor înfiorare.
Doar ochii săi apoşi înoată pe-un chip de vreme împietrit,
O pasăre ce-a stat din cântec, îl cercetează cu mirare:
În frumuseţea-i statuară, bătrânul pare fericit.

Doar ochii săi apoşi înoată pe-un chip de vreme împietrit.
Un gând pios spre cer înalţă, cerând la Domnul mare milă,
În frumuseţea-i statuară, bătrânul pare fericit,
Privind la firava-i soţie ce-ascunde-n suflet o copilă.

Un gând pios spre cer înalţă, cerând la Domnul mare milă.
Mulţumitor în vremuri tulburi şi-n vremuri binecuvântate,
Privind la firava-i soţie ce-ascunde-n suflet o copilă,
Privirea lui, de lacrimi plină, i s-a umplut de bunătate.

Mulţumitor în vremuri tulburi şi-n vremuri binecuvântate,
Cu mult curaj, în astă lume, s-a tot luptat din plin cu viaţa.
Privirea lui, de lacrimi plină, i s-a umplut de bunătate...
Din vălul nesfârşit de neguri se naşte-n taină dimineaţa.

poezie de Valeria Moroşan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o floare roşie în mâinile lui...

E acolo... aşteaptă...
Are o floare roşie în mâinile lui,
şi un zâmbet şters.
Aşteaptă... şi el nu înţelege,
pe cea care nu mai vrea să vină.
El nu ştie, nu înţelege
că asta-i cea mai bună seară
pentru a-i spune
în întunericul nopţii.
S-a terminat ziua,
dar ea n-a venit
pentru că s-a dus...
a devenit mireasă a morţii.
În timp ce el aşteaptă acolo...
- aşteaptă... e trist...
Cu o floare roşie în mâinile sale.
şi un cadou - un angajament
pentru eternitate.

poezie de Eugenia Calancea (11 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mai trece pe drum

Al lui Fleţu,
Ai lui Fleaşcă,
A lui Gârlă,
A lui Tiugă,
Al lui Băşină,
Ionete-al lui Făsui,
Al lui Deşca,
Roncioaica,
Coadă a lui Ceapă,
Sandu lui Ciurel,
Tăgărâlă,
Ai lui Mitrofan,
Ai lui Modârlan,
Al băiatului Măriei lui Didu,
Traşcă,
Ai lui Corniţă,
Brânzanii,
Roască,
Ai lui Ghirea,
Ai lui Birău,
Delieştii,
Fata lui Dincă Gâscă,
Ai lui Patentă,
Miţăle,
Petrică şi Cătălina lui Căşănete,
Ai lui Zgoidea,
Nătărău ăl bătrân...
Şi ăştia sunt.
- Ei,... Dar Nătărău parcă murise.
- Atunci nu fu el. Atunci mi se păru.
- Atunci ţi se păru.
Ori pe-ai lui Zăbic îi ziseşi?
Rău e când te lasă vederea.
Atunci cine-o fi fost?
- Acum n-o să fug după el.
- Şi unde se duc toţi?
- Unde să se ducă? Trec pe drum...
Să ştii tu că ăla o fi fost a lui Gâfotă.
Ori de-ai lui Sfoiag.

poezie celebră de Marin Sorescu din La lilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmează-ţi flacăra din inimă; ea se numeşte suflet. Atâta vreme cât ai una te numeşti fiinţă în faţa lui Dumnezeu. Planul Lui este ca această lumină să o foloseşti omeneşte.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Florina Popescu - Blaju
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a părăsit trupul lui Al-Mawsili, sufletul Stăpânului Sunetului a dorit să ştie tot ce există pe lume în cele trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezent şi viitor, iar întru aceasta a poposit în embrionul lui Al-Kindi, Înţeleptul Islamului, lăudat fie-i numele în veci alături de cel al lui Mahomed, Profetul lui Allah. Căci, în afară de Mahomed zis Rasul, nu e suflet mai mare decât acela al Stăpânului Sunetului, care a fost negrul Sa'id ibn Misjah, apoi persanul Al-Mawsili, apoi Al-Kindi, apoi însuşi Mahdi, cel ce a fost, cel ce este sub numele de Toz-Grec şi cel ce va fi ca să împlânte stindardul verde pentru toată veşnicia pe ruinele acestei lumi. Iar unii spun că acelaşi suflet s-a manifestat în cei paisprezece Imami, cei ascunşi şi cei revelaţi. Iar Mahdi a fost batin şi zahir, a fost ocultat şi s-a dezvăluit în toată măreţia sa, care vine imediat după aceea a lui Dumnezeu însuşi, dacă adevărat este că Mahomed şi el sunt identici.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Denver: De ce-ţi spui Beloved?
Beloved: În întuneric, numele meu Beloved.
Denver: Cum era unde te aflai înainte? Poţi să-mi spui?
Beloved: Întuneric. Eram mică în locul ăla. (Se chirceşte.) Cum e acum aici.
Denver: Îţi era frig?
Beloved: Cald! N-aveam ce aer respira acolo jos. Nu era loc să te mişti.
Denver: Ai văzut pe cineva?
Beloved: Era o grămadă de oameni acolo jos. Unii erau morţi.
Denver: L-ai văzut pe Iisus? Pe Baby Suggs?
Beloved: Nu ştiu... nu le ştiam numele.
Denver: Păi, şi atunci, la ce te-ai mai întors aici?
Beloved: Ca să-i văd faţa.
Denver: Faţa mamei? Faţa lui Sethe?
Beloved (apucând-o pe Denver de mână): A lui Sethe.

replici din filmul artistic Beloved (1998)
Adăugat de Loredana Malic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de iubit...

Oare aţi auzit???
Cineva a povestit
Intr-o limbă pe un grai scâncit
Doar ce m-a privit

Şi am fost cucerit
A lui blană m-a încălzit
A lui privire m-a vrăjit
Şi m-am îndrăgostit

Frigul afara a venit
Eu in casa mea l-am primit
El mai bine s-a simţit
Şi iubire mi-a oferit

Voi să îl ştiu de frig ferit
Vrea o vreme să mă facă fericit
Îl ofer in dar pe el la cine ştie de iubit
Şi mă simt deosebit de nemaipomenit...

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imitaţie

îmi potrivesc paşii pe urmele lui tata
insistent mă uit îndărăt
aidoma unui copil uitat
în faţa magazinului
cu jucării

înspăimântat de frică văd cum
lucrurile trec prin mine
ca apa dintr-un val pornit
să invadeze malul

alături un câmp deschis
aşteaptă înţelepciunea

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe gânduri

ne stingem în foc
unii pe jeratic încins
alţii pe paie aprinse
şi cei mai mulţi în cuvinte

ne întrebăm ce se va întâmpla
când focul va fi cenuşă?
unul s-a găsit că-i nevinovat
nu-l credea nimeni
eram vinovaţi din naştere

foamea ne paşte pe orice vreme
cu nelinişti şi arţag
nu-ţi mai vine să cânţi
nici din obişnuinţă

când eşti frustrat
îţi fug din cap gândurile
cum se duc copiii la joacă
niciodată nu-ţi aminteşti amănuntele
până nu te loveşti de ele

cel mai des drumurile-s înfundate
numai pe câmp suntem răsfiraţi
fiecare cu iarba lui
pe care o coseşte singur
nimeni nu ştie dar fiecare vrea
ca munca să fie a lui

deseori mă gândesc numai la mine
mă privesc în oglindă
trec peste prag
dispar în spatele zidului
ca unul care-l propteşte
şi se strecoară-n noapte

dacă mă caută cineva
ori mă bucur, ori mi-e frică
cum îi era lui tata când primea o scrisoare
de acasă

şi tot a primit una de moarte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub teiul unui anonim...

sunt un anonim uitat pe o bancă de lemn
sub teiul de la marginea drumului
îmi număr clipele
nimănui nu-i pasă

teiul a înflorit de 66 de ori
în liniştea lui se ascunde o zbatere
una singură dintr-un anotimp în care
mama îmi citea din Tatăl nostru iar
Dumnezeu se juca mereu cu mine

nu mai ştiu unde e mama
a plecat într-o dimineaţă de primăvară
şi nu s-a mai întors
poate a rătăcit drumul sau poate
nu ştie că un băieţel o mai aşteaptă
în locul în care
timpul topise mirosul de tei
ca pe o lumânare...

liniştea începe să urce pe mine ca iedera şi
creşte şi creşte răsucită înspre apus
îmi adâncesc faţa între palme
şi aştept...

poate la celălalt capăt al lumii e primăvară

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oveştene

Plaiurile ardelene
mi-au ţesut copilăria
cu izvoare şi cu flori
cu oiţe şi cu stele
ce te-mbie adeseori
în cuvinte
printre ele
Dealul Blaghii
parcă-l văd

surâzând în depărtare
Valea Târgului alături
cât de scumpă faţă are
înspre sat
mai jos din stânga
Oveştene ne surâde
şi clipind din ochi uşor
ne îndeamnă
ne îmbie
să urcăm pe un răzor
sub a lui
cetăţenie
soarele
doar te îmbracă
cu lumina lui de sus
când te aţii
pe Oveştene
însă vezi
în depărtare
capul satului de jos
ce plăcută faţă are

Dâmbu Crucii
te surprinde
printr-un reazim
de cuvinte
iar mai sus
imaşul ţine
toată zarea
tot întinsul
până înspre Ogrădeasa
ce-i ascunsă de priviri
la Bogata
toate-s ude
şi de ochi
şi de cuvinte
când mireasma-i te pătrunde
şi-ţi aduce
iar aminte

ce tezaur
se ascunde
şi mai sus
de Oveştene

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2009)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi, cu un motiv anume (bun sau rău, nu contează), hotărâm să renunţăm la un vis. O vreme, cât ţine îndârjirea, îi ducem dorul, apoi începem să uităm. Uităm motivul pentru care l-am îndepărtat de noi, dar uităm şi importanţa lui de odinioară. În locul unde-l găzduiam, în inimă, s-a format o coajă tare, pe care o simţim câteodată, fără să ne mai amintim ce se ascunde sub ea. E doar o altă coajă tare, printre atâtea altele, o altă lespede fără nume, printre celelalte, sub care o parte din suflet s-a refugiat, ca o şopârlă cu coada retezată. Ne obişnuim să trăim în acest peisaj sufletesc, pe care înălţăm şi îngropăm continuu pasiuni, iubiri şi visuri.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi. Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi că S-a arătat lui Petru, apoi celor doisprezece. În urmă, S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit. După aceea, S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.

Sfântul Pavel în Epistola întâi către corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 15:4-8
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugea un câine speriat de lătratul lui, care a înconjurat Pământul.

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!