Mioriţa

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Zbuciumat se plânge fluierul de fag.
Inima mi-o strânge şi pătrunde-n sânge
Acest cântec dureros şi drag.

Stelele făclii, păsărele mii,
Jalea îşi descântă-n fluierul de os...
Tainic îşi frământă cadenţarea sfântă
Acest cântec trist şi luminos.

Se îngână lin linişti în arin,
Tremură la stână fluierul de soc.
Măicuţă batrână cu brâul de lână,
Ce mai caţi bătutul de noroc?

Brâul tău din copcii s-a desprins - târzii,
Paşii ţi-i înseamnă pe cărări cu lună...
Pentru ce şi astăzi lăcrămezi şi vii
Când la stână fluierele sună?

El, cu ochi ca mura, tras ca prin inel,
El, cu plete negre-n vânturi scuturate,
N-are să mai poată mândrul ciobănel
Înaintea ta să se arate...

Ochilor tăi tulbui pentru vecii li-i dat
Legănat pe triluri, palid, să îl vadă,
Paşilor să-l cate pentru veci li-i dat
În pădurea lungă de baladă...

Osteneşti... O clipă numai să te-opreşti.
Odihneşte-ţi ochii în afund de zare...
Vai, pe zare-s nouri - turmele cereşti -
Şi-auzi glasul tragicei mioare...

De ce fugi pe câmpuri, după ce chemări?
Despletit ţi-i părul - albă vâlvătaie...
Vezi, de vânturi dusă, s-a topit sub zări
Mioriţa laie, bucălaie...
(...)

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai,
Stau câteodată împietrit şi mut
Să-nţeleg o clipă neînţelesul grai
Plin de jalea unui veac trecut...

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măicuţă cu brâul de lână

Măicuţă umblând
Şi tot întrebând
- N-aţi văzut cumva
Mândru ciobănel
Tras ca prin inel?

Un glas de mormânt
Răspunde plângând:
- Prin amurgul cel
Fără dor şi cânt,
Mndrul ciobănel
S-a dus să-şi adune
Alţi miei, în alt vânt.

Şi el ce-mi zicea?
- Maică, maica mea,
Vino, nu mai plânge,
Sub mormânt la mine!
Frunzele să pice,
Oiţa să-mi pască
Flori căzute-n sânge.

Sau du-te de-i spune
La a mea mândruţă
Că mi-a fost drăguţă,
Dar n-avui noroc
În hore s-o joc!
Fluierul de os
S-a frânt dureros,
Şi lătrat de câni
Nu aud la stâni...

Măicuţă bătrână,
Cu brâul de lână,
Degeaba-l mai caţi,
Degeaba-l mai strigi!
Mândrul ciobănel,
Tras ca prin inel,
Nicicând logodit,
Nicicând rătăcit,
Ci l-am îngropat
La locul ferit,
Unde fluier cântă
Şi pe cer se zvântă
Dragostea cea sfântă...

poezie de Nicu Petria (2008)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţa

Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrâncean.
Iar cel ungurean
Şi cu cel vrâncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute
Şi cai învăţaţi
Şi câni mai bărbaţi.
Dar cea mioriţă,
Cu lână plăviţă,
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
- Mioriţă laie,
Laie, bucălaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Drăguţă mioară?
- Drăguţule bace,
Dă-ţi oile-ncoace,
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Şi umbră de voi.
Stăpâne, stăpâne,
Îţi cheamă ş-un câne,
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,
Că l-apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul ungurean
Şi cu cel vrâncean!
- Oiţă bârsană,
De eşti năzdrăvană
Şi de-a fi să mor
În câmp de mohor,
Să spui lui vrâncean
Şi lui ungurean
Ca să mă îngroape
Aice, pe-aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
În dosul stânii,
Să-mi aud cânii.
Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag;
Fluieraş de os,
Mult zice duios;
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vântul, când a bate,
Prin ele-a răzbate
Ş-oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
C-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa.
Brazi şi păltinaşi
I-am avut nuntaşi,
Preoţi, munţii mari,
Păsări, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!
Iar dacă-i zări,
Dacă-i întâlni
Măicuţă bătrână,
Cu brâul de lână,
Din ochi lăcrimând,
Pe câmp alergând,
De toţi întrebând
Şi la toţi zicând
"Cine-a cunoscut
Cine mi-a văzut
Mândru ciobănel,
Tras printr-un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Mustăcioara lui,
Spicul grâului;
Perişorul lui,
Peana corbului;
Ochişorii lui,
Mura câmpului?"
Tu, mioara mea,
Să te-nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m-am însurat
C-o fată de crai,
Pe-o gură de rai,
Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C-am avut nuntaşi
Brazi şi păltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Păsări, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!

folclor românesc
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă fluierul

Cântă fluierul cu foc
De răsună-n deal şi-n plai
Şi adună-n sat la joc
Fetele cu păr bălai.

Cântă fluierul cu jale,
Pleacă turmele la stână
Da'tu mândro nu vi-n cale,
Cu a florilor cunună.

Cântă fluierul duios,
Dezmierdând apus de soare
Şi al tău chip somnoros,
Jos în lanul de cicoare.

Cântă fluierul de dor
Seara-n răsărit de lună
Eu ascult în foişor,
Despre tine să îmi spună.

Cântă fluier pentru mine
Versul dulce din popor,
Ca-n pădurea cu suspine,
S-o visez lângă izvor!

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţire

Când zici mereu că nu mă mai iubeşti
La mine nici nu vrei să te gândeşti,
Iar gândul tău mă face pesimist
Că-i dureros, adevărat şi trist!
E dureros că nu-mi mai aparţii,
E-adevărat c-un altul vrei să fii,
E trist când spui că nu mă mai menţii.
Nici nu mai vreau să ştiu la ce gândeam
Când pe obrajii plânşi te mângâiam,
Tristeţea ta părea mărgăritar
Amare lacrimi scurse, chihlimbar,
Păstrate în al inimii pahar.
O vară-ntreagă-am depănat poveşti,
Fantasme şi închipuiri lumeşti,
Iar vorbele din gură le sorbeam
Şi de privit tot nu ne săturam,
Două cireşe singure pe ram.
Eram doi tineri izgoniţi din Rai,
Venisem singur pe-un picior de plai,
Să te-ntâlnesc pe tine, dulce grai,
Venită de pe alt picior de plai,
Tărâm de ciocârlie şi de nai.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românii

Toţi trăiesc în colţ de rai,
Fiecare cum apucă:
Unii pe-un picior de plai,
Alţii pe-un picior de ducă.

epigramă de Nicolae Bunduri din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare", Marele premiu "Mircea Trifu" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, pentru acest picior de plai, am evadat din Rai.

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului, Psalmi ţigăneşti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antimioritică

Ciobanii n-o mai duc ca-n Rai
Şi-ncep ca să priceapă
Că nu sunt pe-un picior de plai,
Ci c-un picior în groapă.

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean (2014)
Adăugat de Ştefan-Cornel Rodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerne neaua ca din Rai

Cerne iarna ca din Rai,
Cu argint şi dor pe plai,
Dintr-un cer ce-n buimăceală,
S-a trezit cu sprinteneală.

Pe fântână şi capac,
Gemotoace de bumbac,
Le aşează cu migală,
Şi prin pomi şirag, în fală.

Vântul geme, a prins glas,
Şi fularul mi l-a tras,
Şi l-a dus... acu-i bălai,
Doamne, câmpul e ca-n Rai!

Ici, un guguştiuc tăcut,
Este trist, da prefăcut.
Piţigoiul se îmbracă
În cojoc şi ţup! pe-o creacă.

Ţi! Ţi! Ţi! în micul grai,
Ninge ca din colţ de Rai!

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastorală

La un SRL tip stână,
Pe-un uitat picior de plai,
Se nălbeau, la râu, de mână,
Turme negre de... parai.

epigramă de Sorin Finchelstein din Concursul "Unde nu e cap, e vai de picioare" (februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de vară

Dacă stai privind la vale
De pe dealul unui sat,
Soarele nu-ţi iese-n cale
Toată lumea s-a culcat.

Peste deal apare o stână,
Clopotul a răguşit,
Fluierul încet mai sună,
Turmele au adormit.

Peste tot e întuneric,
Lămpile toate s-au stins,
Un flăcău cântă destoinic
Dorul inimii l-a prins.

Toată lumea doarme dusă,
Totul apare pustiu,
Doar viaţa mea-i compusă
Să stau nopţile să scriu.

Cerul e-nvelit de stele,
Luna e lumina nopţii
Eu petrec zilele grele
Parcă sunt în „Vadul morţii”.

Visuri sincere şi drepte,
Foarte multe am visat,
„Xeny” nu vrea să aştepte
Ea de mult s-a măritat.

Multe gânduri volburate,
Prin mintea mea au trecut,
Târziu, adormind pe spate
Sub stejarul ce-a crescut.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din revista "Pentru Patrie" (9 octombrie 1953)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mioriţul

aştept un voucher de vacanţă
să mă cazez lângă o stână
să mulg berbeci de anduranţă

cu o mână pentru lapte
cu o mână pentru lână
cu piciorul pentru stână

şi ce o mai scrie-n carte
fără să moară vreun om bun
despre (n)oi şi transhumanţă

fără să-nvie vreun nebun
scriind poeme pe-o chitanţă
lângă o stână de vacanţă

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de-o clipă

S-a întunecat şi plouă.
Dus pe gânduri, în tăcere,
Migălesc o formă nouă
Pentru vechea mea durere.

Tu tiptil vii pe la spate,
Nici te simt, de lin ce-aluneci,
Cu mâini moi şi parfumate
Dulce ochii mi-i întuneci.

A ţinut o clipă doară
Şi în veci n-o să mai vie...
Unde eşti, sfântă comoară
De noroc şi poezie?

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de-o clipă

S-a întunecat şi plouă.
Dus pe gânduri, în tăcere,
Migălesc o formă nouă
Pentru vechea mea durere.

Tu tiptil vii pe la spate,
Nici te simt, de lin ce-aluneci,
Cu mâini moi şi parfumate
Dulce ochii mi-i întuneci.

A ţinut o clipă doară
Şi în veci n-o să mai vie...
Unde eşti, sfântă comoară
De noroc şi poezie?

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veac

Umblă maşinile subpământeşti. În nevăzut peste turnuri
intercontinentale zvonuri electrice.
De pe case antenele pipăie spaţii
cu alte graiuri şi alte veşti.

Semnale se-ncrucişează albastre prin străzi.
În teatre strigă luminile, se exaltă libertăţile insului.
Se profeţesc prăbuşirile, sfârşesc în sânge cuvintele.
Undeva se trage la sorţi cămaşa învinsului.

Arhanghelii sosiţi să pedepsească oraşul
s-au rătăcit prin baruri cu penele arse.
Danţatoarea albă le trece prin sânge, râzând s-a oprit
pe-un vârf de picior ca pe-o sticlă întoarsă.

Dar sus, la o mie de metri-nălţime, spre răsărit
stelele îşi spun poveşti prin cetini de brazi
şi-n miez de noapte râtul mistreţilor
deschide izvoarele.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin a ramurilor mreajă

Prin a ramurilor mreajă
Sună cântec ca de vrajă
Şi mângâie în urechi,
De sub teiul nalt şi vechi..

Printre ramuri, printre frunză,
Cearcă luna să pătrunză,
Ce frumoasă şi senină,
Vars-o dungă de lumină.

Numai buciumele sună,
Pe când discul blândei lune
Trece rariştea de fag,
Sună buciumul cu drag.

Şi-i răspunde codrul verde,
Iară sufletu-mi se pierde,
Fermecat şi dureros,
După chipul tău frumos.

Şi cum cântă păsărele
De amoru-ne ‘ntre ele,
Ciripind în verde crâng,
Ne mai râd... şi ne mai plâng.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mă!

Aş vrea acum să jur pe-un colţ de cer,
Pe-un mugur ce renaşte-n primăvară,
Pe-o lacrimă din norul efemer,
Pe o tulpină fină de secară

Să mă-nţelegi că nu sunt vinovată
De-a fi ucis al ciocârliei tril
Şi nu mai poate-n suflet să răzbată
Un cântec de iubire în april.

Nu m-acuza de zborul mult prea devreme frânt
Când visătoare aripi spre Rai se deschideau,
Croind gingaşă punte-ntre stele şi pământ,
Iar magice cuvinte prin galaxii pluteau.

Aş vrea, cu inocenţă, în ochi să te privesc,
Nu îmi soma tăcerea cu zâmbetu-ţi posac!
Te rog, numai o clipă dă-mi voie să-ţi vorbesc,
Apoi, o veşnicie, ascultă-mă cum tac!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oaia cea pierdută

Pe-un hău fără vad,
pe-o gură de Iad,
ce umbră fugară
urcă şi coboară
în faptul de seară?
E oaia din urmă
fugită din turmă,
e oaia pierdută,
una dintr-o sută,
e oaia ce plânge
cu lacrimi de sânge...

"Drăguţule bace,
vino de mă-ntoarce,
de mă-ntoarce-acasă
din negura deasă.
Iată-ţi cer iertare
c-am rămas pe vale,
crezând că-n genune
sunt ierburi mai bune,
crezând că-n rovine
sunt ape mai line,
crezând că-n spelunci
sunt umbre mai dulci.
Nu ştiam că-n lume
apele-s spume,
bulgării sunt sterpi
şi umbra-i cu şerpi."

Plânge-amar oiţa,
plânge mioriţa.
Dorm viroage-afunde.
Nimeni nu răspunde.

Iar pe-un deal de stâncă,
din bezna adâncă,
iese lup flămând
lung adulmecând,
prin ceaţă urlând...

"Au-auuu... oare cine
plânge cu suspine
prin gropi cu jivine?
Au-auuu... soră dulce
ce alean te-aduce
de sus, din răscruce?"

"Drăguţule bace,
vino de mă-ntoarce-acasă,
unde iarba-i deasă,
mă-ntoarce la stână,
unde apa-i bună,
unde-s garduri ´nalte
şi lupii deoparte.
Lasă-le-adormite
oile smerite,
lasă-le-ntre mirţi
oile cuminţi,
în iarbă cu rouă,
nouăzeci şi nouă,
şi vino prin ceaţă
la oaia răzleaţă,
la oaia-nşelată,
cea mai vinovată,
de lup căutată!"

"Au-auuu... soră bună,
haidem împreună
să-mpletim cunună!
Au-auuu... stea frumoasă
vin´ la mine-acasă,
ca mândră mireasă!..."

"Drăguţule bace,
vino de mă-ntoarce,
de mă-ntoarce-n pace!
Că numai tu doară
plângi pentru-o mioară.
Că numai cu tine
apele sunt line,
iarba-i cu sulfine
şi ieslele pline;
iar lupii nu urlă
ca viforu-n turlă!"

Plânge oaia, plânge
cu lacrimi de sânge.
Unde-i baciul, unde?
Nimeni nu răspunde.

Şi prin spini deodată
chip de lup se-arată,
gură încolţată,
limbă spumegată,
frunte-ncrâncenată.
Iar oaia pribeagă,
sleită de vlagă,
geme şi se-ngaimă
tremurând de spaimă
şi drept peste-un trunchi
cade în genunchi.

Dar ce glas, ce tunet
vine cu răsunet?
Iată... vine baciul
trosnind cu gârbaciul,
cu vântul în plete,
cu fluieru-n bete,
repezind cu sete
cârja de stejar
în lupul flămând.
Dar, vai, şerpi plevuşcă
pe păstor îl muşcă.
Spinii de pe munte
îl împung în frunte.
Pietrele din bezne
îl crestează-n glezne.
Iar lupul de-a drept
îi sare în piept.
Rânjind oţărât,
îl muşcă de gât.
Trăgând cu nesaţ,
îl rupe de braţ.
ca un val involt
se zvârle de şold.
Dar baciul viteaz
prinzând cu necaz
fiara de grumaz,
de sus, de pe stânci,
îi dă iute brânci
în râpele-adânci.
Apoi plin de sânge,
puterile-şi strânge,
pe frunte-şi sărută
oaia cea pierdută
şi, cu ea pe umăr,
prin şerpi fără număr,
îşi croieşte vad
prin gura de Iad
prin cioate de brad.

Sună văgăuna:
"N-am pierdut nici una!
N-am pierdut nici una!..."

*

Iar colo la stână
stau acum pe-o rână,
stau acum în tihnă
oile-n odihnă.
Somnul le alină,
luna le-nsenină,
norii li se-nclină.
Doar tu, baci viteaz,
doar tu stai tot treaz,
priveghind cu drag,
cu aspru toiag,
din noapte în noapte,
cu oile toate,
din zori până-n zori,
cu turma-ntre flori.
Dar la nunta ta,
munţii vor cânta,
brazii voi juca,
îngerii din Rai
vor sta fără grai,
văzând lângă tine
oile senine
prefăcute toate
în albe surate,
în albe domniţe
cu crini la cosiţe.

O, dar ce crăiasă,
ce împărăteasă
îţi va fi mireasă
îmbrăcată-n soare,
cu văl de ninsoare,
cu stele-n cunună,
călcând peste lună?

Nu va fi o zee,
zână marmoree,
nici os de regină
din zare străină.
Ci-ţi va fi menită
oaia cea fugită...
oaia rătăcită...
oaia cea pierdută,
una dintr-o sută,
cea mai vinovată
şi cea mai pătată,
dar decât oricare
prin dulce iertare
cea mai iubitoare!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofelia

I

Pe unda neagră, lină, în care stele dorm,
Ofelia cea albă pluteşte-ncet, culcată
În lungile ei văluri. Şi pare-un crin enorm.
Chemări de corn răsună-n pădurea depărtată.

De ani o mie trece pe lungul, negrul râu,
Ofelia cea tristă, ca o nălucă pală.
De ani o mie, dulcea-i sminteală, fără frâu
Romanţa şi-o îngână în briza vesperală.

Ca pe-o corolă vântul îi desfăşoară, lin,
Gingaşul văl pe apă, şi sânul i-l sărută,
Plâng sălcii pe-al ei umăr, iar trestiile vin
Asupra frunţii sale, în vise-adânci pierdută.

Mototoliţii nuferi suspină-n juru-i, blând;
În vreun arin ce doarme, ea sperie ca un crainic
Vreun cuib din care – o clipă – se-aud aripi bătând.
Din stelele de aur, pogoară-un cântec tainic.

II

Ofelie frumoasă ca neaua, ai murit
Copilă; tu, de apă ai fost târâtă, poate
Fiindcă-un vânt din munţii Norvegiei stârnit,
În şoaptă îţi vorbise de aspra libertate.

O boare neştiută, ce păru-ţi răvăşea,
Spre mintea-ţi visătoare ducea un straniu freamăt.
Iar inima ta, glasul Naturii-l desluşea
În bocetul pădurii şi în al nopţii geamăt.

Imensa horcăială a mărilor sub cer
Zdrobea prea omenescul tău sân, plin de dulceaţă.
Şi, într-o dimineaţă de-april, un cavaler
Frumos, nebun şi palid, ţi-a-ngenuncheat în faţă.

Iubire, Libertate şi Cer! Ce vis trăiai!
Şi te topeai într-însul ca neaua pe jăratec.
Te gâtuiau vedenii şi, fără glas, purtai
În ochii-albaştri spaima de-un Infinit sălbatec.

III

- Poetul ne mai spune că, nopţile, tu vii
Şi cauţi pe sub stele, cândva culeasa floare, -
Şi c-a văzut-o, strânsă în văluri străvezii,
Pe-Ofelia cea albă plutind, ca un crin mare.

poezie celebră de Arthur Rimbaud (1870)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârtejul şi-a făcut gustul, şi-n mijlocul unui drum de ţară, lângă o curte, s-a înţepenit o clipă ca un sfredel, apoi s-a topit deodată, lăsând tot ce luase, baltă, la pământ. Iar cărăbuşul căzu pe-o bucăţică de hârtie albă şi rămase acolo, ameţit. Când s-a trezit, privi împrejur: un drum prăfuit. Şi din capătul drumului, ţanţoş, cu pieptul în platoşă, cu pintenii arcuiţi, venea un cocoş. "Ia! scap de unul şi dau peste altul, îşi zise cărăbuşul; ăsta mă-nghite!" Cucoşul s-a apropiat, s-a uitat cu un ochi la cărăbuş şi a trecut mândru înainte.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Sărăcuţul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă şi jună

Frumoasă şi jună, oh, dragă-mi mai eşti!
Eu caut şi caut în- ochi-ţi cereşti
Şi-n veci nu mă satur şi-n veci aş căta,
Iubită, dorită, o gură - aşa!

Tu tremuri, tu cauţi, tu murmuri, tu râzi,
Cu glasul tău dulce tu raiu-mi deschizi,
Cu părul tău moale tu viaţa mi-o legi
­O ştii şi te faci că nu o înţelegi!

Şireată şi dulce - copil vinovat ­
De ce nu mă-mbii cu al tău sărutat,
De ce-aştepţi să-l fur de pe ochii-ţi profunzi,
Şi-n blondele plete tu capul ţi-ascunzi

Cu mâna ţi-acoperi tu ochii tăi dragi,
Prin degete cauţi, nu râde ci taci;
Pedeapsa ce meriţi, columbă a mea,
O gură-i - oh, dă-mi-o - mi-ai dat-o - aşa!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!