Contemplaţie

Era o podgorie, poate un han,
Era şi o hrubă acolo cu vin.
Scobită-n adânc, cu trepte-n declin,
Era o podgorie, poate un han.

Şi poate visam, dar cred că priveam
Două glezne-n adânc, două albe chemări;
Şi-un cântec de fată-n adânc auzeam
Şi plânsetul vinului curs în căldări.

Afară era o căldură de iad
Şi-o muzic-a iadului - scripci şi pocale.
Acolo-n răcorile beznei
Luminile gleznelor albe şi pale.

Plânsetul vinului, cântecul fetei,
Unde venite de jos,
Şi gleznele-i albe şi gleznele,
Sâmburi de vid luminos.

Oh, lunecoase miragii,
Tandre ocoluri în timp,
Miezul atâtor ravagii,
Subteranul Olimp!

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balet

Lunecau baletistele albe...
Degajari de puternice forme –
Albe, in fata lumii enorme,
Lunecau baletistele albe...

Lunecau baletistele albe
Si lumea sufla impatimita –
Albe, razand spre lumea prostita,
Lunecau baletistele albe.

Lunecau baletistele albe...
Tainic trezind complexul organic –
Albe, starnind instinctul satanic,
Lunecau baletistele albe.
|

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gloria verii

Am o glorie,
Strig: "Victorie!"
Prin podgorie;
Sunt prigorie.

Vara, când nu plouă
Câte-o lună două,
Beau apă din rouă,
Ca să vă cânt vouă;

Că-s prigorie,
Ţip: "Victorie!"
Prin podgorie,
Din istorie.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente

Sentimente pozitive,
sentimente negative
luptă pe câmpul amurgului,
cu raze înăbuşite de nori...
Ţipătul meu rupe
linia ascendentă a lunii prea rotunde,
ca un pântec, ca o femeie,
ce plămădeşte din clipe de frumuseţe,
din ea însăşi, iubirea.
Ţipătul meu,
adânc, ca liniştea din miezul oceanului,
se unduieşte printre pietre,
trezindu-le,
înflorindu-le.
Speriate, clipele îşi potolesc,
cu palmele transpirate,
inimile albe,
rotindu-se deasupra umărului tău,
adânc înfipt în carnea dorului meu...

poezie de Riana Irimie
Adăugat de Alin Liviu Mihai Gradinaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca la Oltina (podgorie dobrogeană)

Culesul viei este-n toi.
Muncesc sătenii mei cu spor;
Au pus la fiert mustu-n butoi
Şi-o parte chiar... în capul lor.

epigramă de Ion Ruse
Adăugat de Ion Ruse
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Cuvintele, pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte ce coboară,
Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,
Pe treptele tăcerii ca pe-o scară.

Ca-ntr-un cuprins de peşteră boltit,
M-am coborât în lumea nerostirii,
Şi-n cutele de piatră i-am gătit,
Acolo-n fund, un ascunziş Iubirii.

Cuvintele pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte de tăcere:
Adânc în mine, mai adânc m-am dus,
Acolo, unde orice vorbă piere.

De-acolo, din limanul necuprins,
Din lumea fără mal a nerostirii,
Pe treptele tăcerii s-au prelins
Din ascunziş, luminile iubirii.

poezie celebră de Zorica Laţcu
Adăugat de gabriela alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat

Am uitat să fiu deştept
Pentru-o zi ori pentru-o viaţă
Cât înmărmurit aştept,
Albe, braţele-ţi de gheaţă.

Nu mai cuget, cred, mereu:
Strâns în mine ca-ntr-un templu,
Însă demn în miezul meu,
Cu zgârcenie contemplu.

poezie celebră de Nicolae Labiş din volumul: Lupta cu inerţia (1958)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat

Am uitat să fiu deştept
Pentru-o zi ori pentru-o viaţă
Cât înmărmurit aştept,
Albe, braţele-ţi de gheaţă.

Nu mai cuget, cred, mereu:
Strâns în mine ca-ntr-un templu,
Însă demn în miezul meu,
Cu zgârcenie contemplu.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două clipe şi-un sărut

În viteză spre un soare,
călătoresc fără să ştiu
şi sufletul şi inima mă doare,
când te supăr şi îţi fac rău.
Două clipe şi-un sărut;
Şi-un ocean de nimic
şi-o nebunie m-a făcut,
să-ţi scriu ceva urgent.
Pentru inima ta speranţă,
două clipe şi-un sărut
şi a ta aură frumoasă,
trupul gol ţi l-am văzut.
Tu eşti răspunsul, un flaut
şi momentul ce-a urmat
două clipe şi-un sărut
doar atât s-a întâmplat.
Tânjesc încă d-atunci,
sau poate doar mi s-a părut
cred că am mintea terci,
două clipe şi-un sărut.

poezie de Marius-Mihai Golopenta
Adăugat de Marius-Mihai Golopenta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceară

Crâmpeie de idei neterminate,
Şi-un zbor de păsări albe şi un vis
Şi cântecul sunat pe jumătate
Despre-un tărâm ce încă nu-i descris.

Iar liniştea, în cadenţare fină,
S-a mlădiat smerită peste burg
Şi te topeşti şi curgi fără pricină,
Felină ceară, dragoste-n amurg.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Gleznele
s-au tocit până la genunchi
în loc mi-au crescut
două lebede albe...

poezie de Ovidiu Sinov (august 2012)
Adăugat de Ovidiu Sinov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot mai adânc...

de la o vreme devenisem amanţi
nu era nicio cale să ajung la capăt
nici nu mai am curajul
să vorbesc despre asta

totul e un du-te vino

e aproape iarna şi
ţipătul corbului se afundă în mine
tot mai adânc

tot mai adânc
tot mai adânc...

poezie de Teodor Dume din Timpul, devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi atunci când îţi înfige, adânc, cuţitul în spate, se consideră o victimă a inventării armelor albe.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A...XYZ sau cronica realului desuet

Motto: "- Mai priveşti din când în când în urmă, la vitrinele ce le-am construit împreună?
- Da, în fiecare zi. Dar nu sunt vitrine, sunt diorame..."

A...
Un parc, două alei, o întrebare
O împletire sălbatecă de ierburi
Geneza unui bulevard îmbrăcat în anotimpuri
Unde se sparge curcubeul de curge pe pământ
Unde râd stropi de ploaie-n soare
Agăţaţi de coastele unui prezent bizar
Precursor al iluziei blues-ului de seară
Şi al vinului rose.

Regres...

O despletire dureroasă în două străzi nelocuite
Pietruite colţuros în tonuri de granit
Copaci scorburoşi cu crengile ‘negrite
Adorm pe rand sub umbra putredului muşchi
Corbi nebuni cu umbre albe si
Inele de logodnă-n ciroticele clonţuri
Compun un requiem.
...
Un parc pustiu
Două alei spre-mpărăţia unde nici crucile de piatră nu-s eterne.
În urmă diorame, cristal şi rame plumbuite.
Acolo ruginesc magnolii-n glastra timpului...

... XYZ

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când s-au stins luminile serii

Bat clopotele în urechile nopţii obosite
uneori numai furtunile se sperie
şi oamenii când bat într-un anume fel,
flămânde cu limbi vestitoare de moarte.

De când s-au stins luminile serii
călătoresc prin întunericul brut,
o să-ţi spun despre nălucirile de pe drumuri
când bate miezul nopţii în fiorul din trup
şi aşteptările tale pline de dorinţe ascunse
au rămas în cuvinte răvăşite pe file albe.
În ochii tăi au crescut plantaţii de lumină,
în fiecare rază e o ninsoare de petale
care-şi lasă polenul pe umerii fini.

Pământul la care mă întorc cu faţa,
să ascult izvoarele ce vin din adânc
cu tumultul mineral al bogăţiei seninului,
pun în mine culoarea fructului copt
în conturul mai verde decât verdele.

În numele luminii care cheamă norii,
să ude copacii şi ierburile ţării
cu ploaia îmblânzită de cosmice mâini
mă înalţ înflorind iubirea în cântec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când m-am născut,
lumea părea să nu înţeleagă
de ce eu aveam un spin în frunte.
Cineva îmi dăduse
o coală albă şi un creion
cu mină de sânge.
Am încercat să nu plâng,
dar versurile au curs
pe obrajii mei de lapte,
şi s-au aşezat într-un somn adânc,
pe toate colile albe din univers...
Poemul timpului meu,
despre care nu voi vorbi niciodată...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Au fost odată două lumânări
Noi, albe şi curate.
Credeau în tinereţea lor
Şi viaţă fără moarte.

În una focu-i stins demult,
În cealaltă mai bate,
De parcă n-au trecut ani grei
Şi multe vieţi deşarte.

Se-apropie încet, încet
Şi ce adânc e chinul,
Cu ultimele ei puteri,
Când a-nceput declinul,
S-aprindă viaţă în perechea
Ce i-a ales destinul.

poezie de Felicia Herscovici din Fata din provincie (1998)
Adăugat de Felicia Herscovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta

Soarele a băut râul
Valuri străvezii de căldură aduc
Aminte de valurile unui mort
Au rămas bolovanii
Au rămas rădăcinile
Au rămas scheletele albe ale celor înecaţi
Plouă
Cerul s-a înduioşat.
Mâine albia din nou va fi plină
Vor rămâne la fund bolovanii
Vor rămâne la fund rădăcinile
Vor rămâne la fund scheletele albe
ale celor înecaţi
În ochii mei persistă groaza
Când râd va seca din nou
Vor fi aceiaşi bolovani
Vor fi aceleaşi rădăcini,
Vor fi mai multe schelete.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sete

speriate simţuri pielea vieţii ne încearcă
în cerceafuri albe se chinuiesc mâini flămânde
un strigăt erupe, sânii obosesc cătând lumină
deasupra un tablou şi-o candelă suspină
jos se iubesc cei doi, adânc ca-ntr-o fântână
dă-mi şi mie o cupă, să sorb dacă a mai rămas ceva
din a ta iubire

poezie de Viorel Muha (decembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

în nopţile mele albe

în nopţile mele albe te privesc ore în şir
sau îţi vorbesc
fără ca tu să-mi răspunzi
parc-am fi
doi oameni străni şi confuzi
de prea multe ori mâna mea te caută
să-ţi mângâie chipul
şi ochii şi părul
până când zorii grăbiţi
mistuie vălul
mă simt uneori în extaz
alteori pare aici coborât iadul...

în nopţile mele albe eşti visul meu treaz
sau poate coşmarul...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arme albe

Acestea vor fi cu siguranţă
armele viitorului
dar mult mai albe decât acum,
albe ca merii
în mijlocul verii,
ca o casă de ţară proaspăt văruită
din care se aude
râsetul copiilor

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1920)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!