Esenţă

Ţi-am dăruit toate cărţile pe care le-am publicat,
Trupul şi sufletul, fiecare jupuit şi însângerat.

Şi, totuşi, esenţa pe care ele-o conţin, bunăoară
Chiar într-un singur poem, este deosebit de clară,
Chiar într-un singur poem este evidentă şi-amară:

Pe acest pământ, aici aproape sau departe,
Fără dragoste e numai teama care ne desparte.

poezie clasică de Pearl S. Buck, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un poem

Într-un poem scris mai demult,
Ce seamănă cu o ninsoare,
Tu eşti un cântec oarecare
Şi uneori te mai ascult.

Într-un poem scris pe-nserat
Încerc petale să înşir
Ca într-un prelungit delir
La care-ncet am aderat.

Într-un poem fără accent,
Printr-o fereastră indigo
Ne ducem care încotro
Pentru c-aşa este prudent.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi sunt singur

Şi totuşi sunt singur
Şi gândul mi-i pribeag
La cineva care e departe,
La cineva care îmi este drag.

Şi totuşi sunt singur
Şi pe geam privesc,
Cum plânge cerul,
Şi pe el singur îl găsesc.

Şi totuşi sunt singur
Şi sufletul mă doare,
Că n-am aripi să zbor
Până la divinul soare.

Dar în singurătatea
În care mă găsesc,
Mai am putere şi voinţă
Să-i spun vieţii că o iubesc!

poezie de Vladimir Potlog (21 septembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste câte mii de ani

Peste câte mii de ani natura
Va scoate iarăşi din neant
Alcătuirea de celule
În care sufletu-mi visează
Asemeni unui împărat captiv?

O, frate, tu mai mult decât un frate,
Replica mea-n eternitate!
Nu te cunosc şi nu mă vei cunoaşte.
Vorbele mele scrise-acuma
Vor fi de multă vreme spulberate
În ziua când tu te vei naşte,
Şi limba chiar în care sunt rostite
Va fi pierit atunci şi doar un singur
Crâmpei de manuscript într-un muzeu
Va chinui pe erudiţii vremii,
Şi îngropat în el pe veşnicie
Dormi-va fără nume gândul meu.

Mă-ndeamnă totuşi către tine
O neclintită năzuinţă
Şi scriu acest poem zadarnic
Mânat de strania credinţă
Că gândurile noastre înrudite
Se vor pricepe peste vremi şi oameni,
În limba fără ţară a visului rostite.

Să ştiu că-ntr-adevăr vei exista,
O, n-aş mai fi atunci atât de singur
- Singur chiar lângă vechi prieteni,
Singur chiar lângă dragostea mea
- Dragostea mea cu care stau alături
Aşa cum amândoi ne-am reflecta
În aceeaşi oglindă,
Fără să ne privim unul pe altul în ea...
Dar pentru ce să te mai caut oare,
Vis fără chip al învierii mele,
Prin neştiute vremuri viitoare?

Tu poate de pe-acum alergi prin lume,
Duh care n-ai nici patrie, nici nume,
Şi poate nevăzuta ta aripă
Mi-atinge sufletu-n această clipă...

Amăgitoare nălucire
A unui dor amar de nemurire
Ademeneşte biata omenire.

Dorinţa noastră de neîntrupare
Ne chinuieşte în zadar.
Să ne mândrim că fiecare
Din noi e-un unic exemplar,
Fără putinţă de reeditare!

poezie clasică de Alexandru Philippide din Visuri în vuietul vremii (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un poem fără cuvinte

Nu mă surprinde că încerci să forezi necunoscutul
poate că nu vei zidi fântâni,
dar vei scoate la suprafaţă o parte din adânc,
nu te temi de nereuşită,
eu îmi caut îndeletniciri ciudate.

Liniştea mea plânge după forme de înţelegere,
a ta nu suportă timpul de aşteptare
ce nu trebuie să fie lung.

Fără îndoială ard nerăbdarea ca pe o căpiţă de fân
şi lumina îmi curge prin oase,
mă las purtat de gândul care se scrie singur
într-un poem fără cuvinte.

Nu-mi plac sentimentele ce se schimbă ca anotimpurile,
eu le conserv şi le rămân dator
şi când le pierd
nu mă vindec uşor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi cercetarea speculativă, sterilă şi veţi fi gradat eliberaţi de toate neliniştile. Deosebirea dintre "desigur" şi "poate că" este destul de mică. Dar între o faptă bună şi una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ţi fie frică de ceea ce se tem oamenii. Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp şi aparent fără de sfârşit; totuşi oamenii se zoresc bucuroşi - ca şi cum s-ar urca primăvara pe culmi! Numai eu sunt sfios. Dorinţele mele n-au încolţit încă. Sunt ca un copilaş care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripăşit care nu ştie încotro s-o apuce. Toţi ceilalţi au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă şi ştiu doar că nu ştiu nimic. Oamenii sunt luminaţi, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toţi isteţi, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toţi ceilalţi oameni prin modul meu de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele şi a Universului.

Lao Tse în Tao Te King, 20
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele

Câine, nu te mai uita la mine!
Ceea ce este departe, pare departe
Şi ceea ce este aproape, aproape;
In oglindă se reflectă prezentul.

Caută singur pe cineva care a flămânzit
Şi are viziuni!
Cel puţin, pe unul care niciodată nu s-a ambarcat
Pe marile nave cu destinaţia Anglia.

Nu? Tu chiar crezi că voi interpreta
Muzică fantastică pentru flaut
De dragul tău – şi voi privi în ochii tăi
Pentru a-mi aminti naşterea ta?

Jumătate din toate acestea chiar aş putea să fac,
Câine cu ochi mari. Dar ceea ce tu eşti
Sau ai fost – muzica –
Este doar sunetul muzicii.

poezie de George Oppen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate cărţile din lume nu conţin mai multă informaţie decât cea transmisă pe undele video într-o singură metropolă americană într-un singur an. Nu toate părţile au o valoare egală.

citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Ziua Ta

De ziua ta
O lume ne desparte
Te simt aici
Chiar dacă eşti departe
La geamul meu
O pasăre îmi bate
Şi vocea parcă-ţi murmura
Un cântec de departe...
Eu o să-ţi pun cadoul meu
În pagini dintr-o carte
O poezie, un poem şi un eseu
În versuri făr' de moarte
Şi-apoi petalele uscate
Le voi lipi
Cu lacrimile picurate
Să nu le pierzi!
Eu ţi-am trimis
Iubirea mea in şoapte

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un alt om nu ştie nimic despre dragostea altuia. Este întotdeauna un alt miracol sau un alt blestem - şi fiecare om este destinat să şi-l poarte singur, fără putinţă de evadare, fără nădejdea unei destăinuiri care să comunice cu adevărat substanţa. Zadarnice sunt toate confesiunile în dragoste; chiar dacă e mărturisită, rămâne neînţeleasă celuilalt, fiecare o traduce prin experienţa lui, şi deci nimeni nu o poate judeca.

Mircea Eliade în Întoarcerea din rai (1934)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt poate singurul care a priceput dimensiunea shakespeare-ană a fiinţei tale, precum îmi place să cred că eşti singurul care ai pătruns incurabilul trecerii mele printre dobitoace. Îţi scriu din oraşul în care toate îndoelile sunt permise, şi care adaugă umbrelor mele un parfum de cangrenă. Sunt fericit că pot să stau aici singur, neînchipuit de singur, şi că sunt departe de Balcanii în care numai tu justifici apariţia soarelui. Cu vechea dragoste, a lui E. Cioran.

Emil Cioran în scrisoare către Petre Ţuţea (25 noiembrie 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dimineaţă

În dimineaţa asta,
Care nu mai priveşte pe nimeni,
Se-ncheie visul copilului arcaş,
Ce-aşteaptă un răspuns de vânt
La strigătul de pasăre-n extaz..
În filmul mut al toamnei,
Pe dinafara uşii,
Mai rătăcesc cărări,
De pădurari orfane..
Dintr-un război de vânturi
De brume şi de ceţuri,
Sunt emigrantul singur
Al tinereţii mele
Menit s-aştept în prag,
O iarnă şi o moarte,
Doi fii risipitori,
Ce-acasă s-or întoarce..
Într-un bilanţ de drumuri,
E-o Galatee totuşi
Şi-ntr-un sfârşit de toamnă,
Un uliu poposit,
Aici... Pe mai departe...

poezie de Ioan Marinescu-Puiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici se aruncă zaruri

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
din zbor, se lasă la picioarele unui om singur.

Poate nu chiar atât de singur,
dacă ţine strâns la piept o vioară
frumos lustruită, dar care nu cântă,

care nu cântă, dar care se-aude
departe, în lunci neştiute de nimeni,
sau poate, într-un soare care nu încălzeşte,

dar care străluceşte în inima lui
şi în inima mea, totuna
şi focul se-aprinde singur, pe dealuri, a viaţă

şi care nu arde, căci frumoase femei
încă adună spice
şi tineri bărbaţi cu iarba în dinţi
le poartă pe braţe până în inima casei.

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
se ridică uşor din vioara omului singur
şi zboară neîntrerupt spre o casă cu inimă.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Douăzeci de ani de aici înainte vei fi mai dezamăgit de lucrurile pe care nu le-ai făcut decât de cele pe care le-ai făcut, aşa că ia masa singur într-un restaurant plin de oameni, navighează singur departe de port, fă comerţ. Explorează. Visează. Descoperă.

citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din gânduri

Femeia din gânduri
se desface pe dinăuntru,
mă uit la ea, o despic cu privirea,
o învălui într-un cearşaf de umbre
nu este femeia mea şi mă culc singur.

Vreau să-i văd acel ceva ascuns
ridică din umeri, nu spune nimic,
trupul ei devine o coloană de aer
prin care se scurge nisipul.

Sunt uluit de atâta nepăsare,
de golul din sufletul ei zâmbitor
şi vreau să o mîngâi pe genunchi
dar alunecă jos pe podele
întinsă ca un vânat jupuit,
la care mă sperie doar ochii umbriţi
de patimi descărnate de întuneric.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (30 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai este viaţă, fără tine...

Se scutură copacii de zăpadă
Şi eu mă scutur de un dor pribeag,
Să las pădurea, cum mai râd, să vadă,
Când neiubirea pleacă în zigzag.

Te-am tot purtat pe aripi de mătase,
Ţi-am arătat de sus ce verde strig,
Tu ai plătit iubirea să mă lase
Orfană sub zăpezi, să mor de frig.

Şi totuşi pe sub piele muguri cântă,
Viorile deszăpezite, în extaz,
Îmi ţin pe corzi o inimă înfrântă
De neiubirea ta şi de necaz.

Baladele îmi gustă din durere
Şi-n simfonii albastre mă alint,
Iau primăvara-n braţe şi-n tăcere,
Încerc să înfloresc şi iar mă mint,

Că mai am timp să mă descopăr vie,
Într-un poem ce-i încă violet-
Cantată sau albastră simfonie.
Să nu mă uiţi, de-o viaţă le repet.

Şi dacă nu simţi sevele din mine,
Cum răscolesc zăpezile, subtil,
Nu te mai chem, singur rămâi cu tine
Căci e târziu şi-aproape inutil.

Am învăţat să nu te am aproape,
În niciun anotimp şi ştiu să zbor;
Chiar dac-o lacrimă mai am sub pleoape,
De tine nu-mi mai este drag şi dor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Probabil că poetului îi este cel mai mult teamă de dogmaticul care vrea să extragă mesajul unui poem, pe care să-l arunce apoi deoparte, decât de sentimentalul care declară "Oh, lăsaţi-mă să mă bucur de acest poem."

citat din Robert Penn Warren
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cărţile totuşi...

Toate se trec sub bolţi şi pe lume:
stea ce se naşte şi codru bătrân,
oştire, şi tron, şi slavă, şi nume....
Şi totuşi cărţile... Ele rămân.

Lângă casa mea păşteau nişte miele,
cu behăit angelic, nedefinit...
Pe câteva le-am pus în poemele mele...
Numai cele de acolo nu au murit.

Ninsorile care cădeau pe colnic,
însoţite de-al iernii fagot,
mă rugau să le-aşez într-un vers cât de mic,
ca să nu se topească de tot...

Pe o femeie iubită-n juneţele mele,
după ani o revăd, ea-mi râde crispată,
frumuseţea i-a rămas toată-n poemele mele –
acolo ea nu va-îmbătrâni niciodată.

Planete se sting şi seacă oceane,
altar creştin şi templu păgân
se trec, cu imperii, munţi, bastioane...
Şi totuşi cărţile... ele rămân.
Iar cărţile totuşi, totuşi rămân

poezie clasică de Nicolae Dabija din revista Flacăra lui Adrian Păunescu (17-23 iulie 2020) (19 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Far - away

Pe la poarta mea
nu mai trece gândul zâmbitor.
L-am strigat de sute de ori,
dar se vede însă
că a îmbătrânit
şi nu mai aude
cum inima mea îl cheamă
să-mi fie el primul surâs.

Pe aripile vântului
am scrijelat numele tău
ca, începând
de azi,
pasul lui domol
să te ducă tot mai departe
de sufletul meu singur.

Plec de sub basmul
în care te-am cunoscut
ca pe cel mai bun vis
şi fără să privesc înapoi,
mă gândesc tot mai pierdută
şi mai fără tine.
Chiar dacă pleci,
în sufletul meu vei rămâne
ca un mugure nou,
nemaivăzut până anul acesta.

Departe de toate,
pasul meu greu
apasă visarea
din care târziu,
mă voi mai ridica iar eu.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indescifrabila iubire

Singur deasupra norilor,
Undeva între cer şi pământ.
Într-un fel de tărâm al zeilor,
Ţi-am făcut un jurământ.

Sâ te recompun din cuvinte,
Într-un fel de cod cu emoţii,
Joc de vise şi semnale tăcute,
Eu şi cu tine chiar împotriva sortie.

Indescifrabilă iubire,
În insuficiente cuvinte,
Cine să te poată descrie,
Doar prin vorbe pe hărtie?

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ultragiant

Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare
Totul a fost pe neaşteptare şi aproape fără voia mea.
Era undeva într-un oraş murdar de provincie
Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.

Într-o seară am rătăcit singur pe străzi şi când m-am întors
Servitoarea făcea patul în camera mea
Era o servitoare tânără şi negricioasă
Mi-a spus că toţi ai casei sunt plecaţi în oraş la plimbare
A zâmbit
Şi a trecut pe lângă mine de nenumărate ori.

Eram destrămat în seara aceea şi n-aveam nicio poftă să fac dragoste
Dar servitoarea era tânără
Nu cred să fi avut mai mult de şaisprezece ani
Şi cum se aşezase aproape pe pat, parcă aşteptând
M-am apropiat zâmbind şi am întrebat-o cum o cheamă.

Mi-a spus un nume oarecare, mi se pare că Maria
I-am spus că e frumos, ea s-a prefăcut că se ruşinează,
Cred să fi fost aproape de miezul nopţii
Prin ferestrele deschise răzbătea zgomotul confuz al oraşului
Acolo, undeva, erau teatre, cinematografe, femei splendide şi automobile
Aici eram numai eu cu servitoarea;
Ea n-a zis nimic, a închis numai ochii.

Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape
Şi mirosea foarte rău a sudoare.
O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraş murdar de provincie
Pe când eram destrămat şi stăpânii tăi lipseau de acasă
Servitoare, pe pulpe cu două dungi roşii de la jaretiere
Servitoare cu pântecul mirosind a ceapă şi a pătrunjel
Servitoare cu sexul ca o mâncare de pătlăgele vinete
Scriu despre tine poemul acesta
Pentru a face să turbeze fetele burgheze
Şi să se scandalizeze părinţii lor onorabili
Fiindcă deşi m-am culcat cu ele de nenumărate ori
Nu vreau să le cânt
Şi mă urinez în cutiile lor cu pudră
În lingeria lor
În pianul lor
Şi în toate celelalte accesorii care le formează frumuseţea.

poezie celebră de Geo Bogza din Poemul invectivă (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!