Hâtrul bătrân

Floricică, floricea!
Când eram pe vremea mea,
Câte trei mândre aveam,
Cu tustrele mă iubeam,
Una-n deal şi una-n vale,
Una la mijloc de cale,
Iar de când m-am bătrânit
Fetele m-au părăsit,
Sui în deal, cine mă cheamă?
Moartea care-mi cere seamă?
Dau în vale, cine-mi râde?
Moartea care mă cuprinde?
Pomul dacă-mbătrâneşte,
Pune-i paie de-l pârleşte.
Omul dacă a-mbătrânit
Fă-i sicriu de odihnit.
Vai de dânsul! vai de el!
Când e omul tinerel,
Lesne-i vine a gândi
Cât pământul c-a trăi.
Ci zilele omului
Sunt ca floarea câmpului:
Dimineaţa înfloreşte,
Peste zi se veştezeşte
Şi spre seară nu mai este!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde trei smicele

Frunză verde trei smicele,
Am trei mândre, ca trei stele.
Una-n deal şi alta-n vale,
Alta, la şoseaua mare.
Cea de la şoseaua mare,
Îmi cerea mereu parale.
Eu parale nu i-am dat-,
S-a dus şi s-a măritat.
Cea din deal s-a supărat,
Cea din vale m-a uitat.

folclor românesc, din comuna Brăeşti, judeţul Buzău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 7

Cum te uiţi la o eclipsă de soare
printr-un geam afumat,
tot astfel se uită prin mine
ochiul din spatele meu, opal
spre ochiul fix din orizont, oval
coborând din deal spre o vale
urcând o vale spre deal.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (Requiem la moartea tatălui meu) (1982)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am întâlnit

Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceai la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.

Şi soare nu-i poate se stie
Arată luna, nu mai se vie
Pe acelaşi druuuuum
A câta oară
Mă urc la deal, da' nimeni nu coboară
Dar nimeni, nimeni, nimeni nu coboară.

Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceaï la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.

cântec interpretat de Cleopatra Stratan, muzica de Pavel Stratan, versuri de Pavel Stratan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi pomul

Omul se naşte din iubire,
Pomul prin încolţire.
Omul creşte mare,
Pomul să înalţă spre soare.

Pomul frunză verde are
Şi se mândreşte cu ea tare,
Omul munceşte şi adună
Şi are inimă bună.

Iar când iarna vieţii soseşte,
Omului părul îi albeşte,
Pomului ramurile îi trosnesc
Şi amândoi îmbătrânesc.

poezie de Vladimir Potlog (22 iulie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am cu Moartea întâlnire [I have a rendezvous with Death]

Eu am cu Moartea întâlnire
Pe-o baricadă disputată,
Căci primăvara vine îndată,
Miros de meri se înalţă-n sus.
Eu am cu Moartea întâlnire,
Când zilele au cam apus.

Poate de mână mă va lua
Ca să mă ducă-n lumea sa
Suflul să-mi ia şi-a mea privire
Dar s-ar putea să o ignor,
Eu am cu moartea întâlnire
Pe-un deal abrupt, necruţător,
Când primăvara va veni
Şi pe imaş doar flori vor fi.

O, Doamne, dar ar fi mai bine
Să dorm pe-o pânză de velură,
Unde Iubirea strâns mă ţine
Puls lângă puls, gură la gură,
Şi unde ador să mă trezesc.
Dar am cu Moartea întâlnire
La miezul nopţii, e firesc,
Când primăvara-mi dă de ştire.
Mi-am dat cuvântul şi-l cinstesc
Şi la-ntâlnire nu lipsesc.

poezie de Alan Seeger, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă dusăi în deal să ar

Înjugai boii la car,
Mă dusăi în deal să ar.
Bătui drumul pe uliţă
Cu plugul pus în căruţă.

Zorile-mi dădeu ocoale,
Mai trecui un deal ş-o vale.
Pe la răsărit de soare,
Ajunsăi pe dealu-al mare.

Înjugai boii la plug
Şi mă apucai să cânt.
Cum trăgeam brazdă adâncă
Zării pe mândra pe luncă.

Doamne văd, ori mi se pare
Vine mândra cu mâncare!
Vine-ncet şi legănat,
Are părul dezlegat.

Vine-agale şi doineşte
Căci pe mine mă iubeşte.
Când se-apropie de deal
Dejugai boii la car.

Se făcuse prânzu-al mare,
Dădui şi la boi mâncare.
Boii mâncau din căruţă,
Iar mândra-mi dădea guriţă.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am cu Moartea rendezvous

Eu am cu Moartea întâlnire
Acolo unde se dispută-o baricadă,
Când vine Primăvara şi cântă în livadă,
Iar merii pretutindeni izbucnesc în floare –
Eu am cu Moartea întâlnire
Când vine Primăvara şi râde iarba-n soare.

Poate-o să mă ia de mână şi-o să constat
Că mă conduce, calmă,-n regatul ei îndoliat,
Că-mi închide ochii şi-mi a stinge-a răsuflării unduire –
Sau voi trece eu pe lângă ea,-n drumu-mi spre câmpiile-elizee.
Eu am cu Moartea întâlnire
Pe panta unui deal plin de tranşee,
Când vine Primăvara şi grâul îşi mlădie boiul,
Când prinde-a-înflori pe pajişti caprifoiul.

Domnul ştie, dar n-ar fi fost mai bine oare
Să fi stat pe perne parfumate de mătase acum,
Unde iubirea, binecuvântată,-n somn tresare,
Puls lângă puls, alături de-un trup de fată suplu, tânăr mire,
Unde trezirile sunt dulci, un muzical acord?
Dar eu am cu Moartea întâlnire
La miezul nopţii-într-un oraş în flăcări, plin de fum,
Când Primăvara călătoreşte iar spre nord,
Căci eu îmi ţin cuvântul dat şi nu, nu,
Nu voi lipsi de la acel rendezvous.

NB.

* Alan Seeger (1888–1916) a fost un poet american care a luptat în Franţa – primul război mondial – unde a şi a murit, în Bătălia de pe Somme, 1916.
** Acest poem se citeşte îndeobşte la funeralii, multe persoane găsindu-l înduioşător.

poezie de Alan Seeger, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi pomul

Un stăpân avea un pom,
Stăpânul se numea om!
Pomul roadele-şi arată,
Dar stăpânul niciodată:
"Proprietate privată"!

Preţuind a sa avere,
Pomul ţine la vedere,
Dezvelind fructele lui
Ca rod al pământului
Şi dăruieşte oricui!

Vede un om necăjit,
De putere părăsit,
Îşi apleacă poalele
Să-i culeagă roadele
Potolindu-i poftele!

Omul, când are necazul,
La vecin sare pârleazul
Să i-l lase în grădină,
Chiar de n-are nicio vină,
Din mocirlă-l bagă-n tină!

Cine-i omul, ce e pomul?
Omul se încrede-n Domnul,
Pomul ştie stăpân omul,
Amândoi trăiesc sub soare,
Fiecare singur moare!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea soţiei

Spre cimitir când o duceam
Aşa de mult am regretat
Şi nopţile când ne iubeam
Şi zilele ce mi-a mâncat.

epigramă de Sanda Alecu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste vreme - lui Mihai Eminescu

Pe lângă plopii fără soţ,
Când trec seară de seară,
Îmi pun în buzunarul stâng
O floare - albastră, rară,

Iar blânda lună, peste deal
Aşterne umbre fine
Tot repetând iubirii-n şoaptă:
"Rămâi, rămâi la mine!"

Şi dacă stele bat în lac,
Lumina lor mă arde.
Pe lespezi triste de pământ,
Un suflet întins şade...

Adânc, în codrii de aramă
Aud glasu-ţi divin.
Eşti tu oare? Nu eşti tu.
E umbra lui Călin...

Cutreier prin pădurea toată.
Aştept, dar nu mai vine!
Luceafăr blând, nemuritor,
Coboară tu la mine!

Şi umple-mi de lumină viaţa,
Pe deal, seara când lasă
Iubirea să îmbrace-ncet,
A lunii grea mătasă!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leandri

e vremea când leandri
nevroze bizantine
m-au dezmierdat şi tac
legat cum sunt de tine ca scoarţa de copac

e vremea când leandri
angoase delicate
m-au legănat şi dor
cu tainice idile în limpezimea lor

e vremea când leandri
brocarturi clorofile
m-au învelit şi cad
în rotunjimi de ape cu intarsii de jad

e vremea când leandri
lascive solitudini
m-au tulburat şi strâng
vechi darnice iluzii pe care să le frâng

e vremea când leandri...

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

E vremea când se-adună rodul,
Când curge vinul în budane.
E vremea când se umple podul
Şi-s albe crestele montane.

E vremea frunzelor căzute.
E vremea când se-întorc în vale
Bacii, cu oile cornute,
Şi stâni rămân pustii şi goale.

E vremea când pe cer cocorii,
Şiruri de mărgele argintii,
Descriu mai bine decât norii,
Unghiuri mişcătoare, unghiuri vii.

E vremea zilelor cernite
Când verdele pe câmp păleşte,
Şi când în toamnele-aurite
Averea în hambar sporeşte.

E toamnă-n lanul de porumb,
E toamnă-n suflet şi în gând.
E toamnă-n toate câte sunt,
E toamnă-n cer şi pe pământ.

poezie de Dumitru Delcă (15 septembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea este, pentru mulţi dintre noi, trecerea în nefiinţă. Inima nu mai bate, corpul nu mai e viu. Ce este timpul irosit? Ce este timpul înecat sub glia neroditoare? Ce este viaţa fără libertate? Ce este omul fără caracter şi fără personalitate? Ce este omul hrănit de disperare? Ce este setea de perfecţiune? Ce este arşiţa agonisirii materiale nesfârşite? Ce este omul pansat în minciunile celor care conduc o ţară? Ce este părintele care vede cum fiul şi fiica lui nu au nici un viitor într-un sistem stropit de promisiuni deşarte şi udat de impotenţă? Mintea mă poate ajuta să înşir sute de pagini, un şir nesfârşit de întrebări. Aceasta este moartea pentru mine. Aceasta este moartea, faptul că viu fiind trebuie să lupt cu moartea când scopul vieţii este acela de a trăi viaţa.

Claudiu-Ovidiu Tofeni în Chip printre monologuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare, dintre cele omeneşti, este ceva statornic? Nu urmează toate calea cursului râurilor? Adică, de-abia apare şi ne părăseşte mai repede şi decât umbra. Prin urmare, de ce trufeşti, omule, tu, care eşti fum, deşertăciune? Pentru că omul este asemenea deşertăciunii. Zilele lui sunt ca floarea câmpului. Iarba se usucă şi floarea ei cade. Acestea le spun nu ca să umilesc firea, ci ca să pun frâu trufiei. Pentru că, într-adevăr, omul este o făptură măreaţă, îndeosebi omul milostiv.

citat clasic din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La paşti

Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi salciile-n albă floare
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.

Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic: Hristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Şi-un vânt de-abia clătinitor
Şopteşte din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburării lor!
Şi pomii frunţile-şi scoboară
Că Duhul Sfânt prin aer zboară.

E linişte. Şi din altar
Cântarea-n stihuri repetate
Departe până-n văi străbate
Şi clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
Cum râd a drag şi plâng a jale!

Biserica, pe deal mai sus,
E plină astăzi de lumină,
Că-ntreaga lume este plină
De-acelaşi gând, din cer adus:
În fapta noastră ni e soartea
Şi viaţa este tot, nu moartea.

Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete;
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.

Ah, iar în minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
Tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă
Sunt Paştile! Nu plânge, mamă!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea (Sonet Tarot)

Trecutul este mort, lasă-l în urmă,
Fiindcă o floare când se ofileşte,
Moartea pe dată suferinţa-i curmă
Şi-n locul ei o alta înfloreşte.
Chiar dacă simţi că inima se frânge,
Iar noaptea-i neagră şi eşti plin de jale,
Să nu fii trist, că soarele o înfrânge
Şi lucruri noi îţi vor ieşi în cale.
Dar dacă de trecut te-agăţi cu dinţii
Lăsând rutina să te stăpânească
Te va cuprinde o tulburare a minţii
Şi suferinţa ta o să sporească.

Dar pe ruine de clădiri uitate
Se construiesc palate minunate.

sonet de Octavian Cocoş (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui palavragiu

Ai fost la deal
Cât şi la vale
Un Ţichindeal,
Dar fără cale.

epigramă de Nicu Petria (17 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arghezi (2)

am întrebat o capră de ce este capră
iar ea de mirare
era cât pe ce să moară
şi a început să scoată fum din ea,
când încă mai era caldă
şi ca s-o liniştesc
a trebuit să mă întreb pe mine
de ce sunt, şi cine sunt, dar a început să iasă fum, fum din mine
şi se lăsase frig
şi n-am mai zărit răspunsul,
când deodată
nu ştiu cine
deodată s-a întrebat că de ce este cine,
de m-am scuturat
şi mi-am luat capra de funie
şi şchiopătând pe piscul Araratului,
care-mi rănise talpa dreaptă
am coborât cu capra la vale.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!