Mai cred copiii noştri într-o minune?

Veacul disperării perfid si mişel
renaşte dumnezei cu pântec de-oţel,
eresuri străine poleite-n cuvinte
coboară-n suflet şi-n minte.

Vopsiţi in roşu, mânjiti pe braţe si dinţi
pe stadioane hipioţii dau concerte
in stranii ritualuri. Se numesc chiar sfinţi,
cu aura lor strâmbă prelinsă peste plete.

Un bărbos guru de-apartament
şi-a convins ciracii – extaz si încântare –,
învaţându-i că ar fi un instrument
divin, Mesia în chip de reincarnare.

Doamne, ispitele ne zguduie tăria,
căci veacul e-ntors spre alta menire!
E hipiotul un sfânt? E guru, Mesia?
Sunt ale lor fraze... mesaj de mântuire?

Privirea mi-o întorc către Răstignit
şi sufletul o clipa se ridică.
Văd patru cuie şi-un Hristos smerit
ce patima o-ndură din dragoste de oameni.

Văd spinii Lui si-o înviere care
va fi a noastră şi Raiul în mine creşte,
cum creşte Liturghia in Altare,
când preotul solemn împărtaşeşte.

Văd o mână mică, sfioasă si albă,
bătând mătănii la icoana poleită
a Sfintei Fecioare. O rugaciune caldă
se murmură cuvioasă şi smerită.

Mai cred copiii Tăi in Altare şi minuni,
în Maica Sfantă şi Pruncu-i de la sân,
în holdele sfinţite, în datini şi-n goruni,
în naşterea Ta, Doamne, din staulul cu fân?

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de rugă dulce

În rugi târzii, la ceas de seară,
Icoana Sfintei Maici Marii
Aşteaptă pruncii să-ngenunche...
Tu, pruncul meu cel mare, ştii?!

Mai ţii tu minte-ntâia seară
Cu Crezu-n gând, când ne-am rugat
De îngerească mântuire?!
Mai ţii tu minte?! Ai uitat?!

Când ai păşit cu sfiiciune
Către icoană, oare, ştii?!
Nu cunoşteai această lume,
Erai copil printre copii...

Ai sărutat atunci icoana,
Creştin cu sete ne-mplinită...
Ştiai c-alături îţi e mama,
Iisus şi Maica Prea Cinstită.

Ardea o candelă în suflet...
Esenţa pură de copil
Şi ai sorbit cu luare-aminte
Din râul sângelui divin.

O sfântă, dulce-mpărtăşire...
Mai ţii tu minte, pruncul meu?!
Acum, la fel îţi e unirea
Şi dragostea de Dumnezeu?!

Umil, în sfinte spovedanii
Să învăţăm să ne căim!
Cu multă suferinţă-n suflet
Şi-n cârdăşie să trăim?!

Vino! Căci sfintele altare
Mătănii de mărinimie
Revarsă peste viaţa noastră...
Să ne rugăm! Aşa să fie!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina lumânării

Când mă prinde dorul, de fata care-a plecat,
Nu pot trece norul. Nu am aripi de zburat.
Aprind o lumânare şi-n flacără privesc.
O văd strălucitoare şi-n lacrimi izbucnesc.
Din mirajul înălţării, din raiul vieţii sfânt,
Din lumina lumânării, coboară pe pământ.
Coboară-n vis la mine şi cu blândeţe-mi spune:
"Nu vreau să te văd plângând.
Îmi place să te văd râzând".
Mă mângâie pe faţă, pe frunte mă sărută,
Spre cer apoi se-înalţă, de unde-i coborâtă.
Din raiul vieţii sfânt, ea veşnic mă priveşte,
Eu muritor de rând, o văd cum străluceşte.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de rugă dulce

În rugi târzii, la ceas de seară,
Icoana Sfintei Maici Marii
Aşteaptă pruncii să-ngenunche...
Tu, pruncul meu cel mare, ştii?!

Mai ţii tu minte-ntâia seară
Cu Crezu-n gând, când ne-am rugat
De îngerească mântuire?!
Mai ţii tu minte?! Ai uitat?!

Când ai păşit cu sfiiciune
Către icoană, oare, ştii?!
Nu cunoşteai această lume,
Erai copil printre copii...

Ai sărutat atunci icoana,
Creştin cu sete ne-mplinită...
Ştiai c-alături îţi e mama,
Iisus şi Maica Prea Cinstită.

Ardea o candelă în suflet...
Esenţa pură de copil
Şi ai sorbit cu luare-aminte
Din râul sângelui divin.

O sfântă, dulce-mpărtăşire...
Mai ţii tu minte, pruncul meu?!
Acum, la fel îţi e unirea
Şi dragostea de Dumnezeu?!

Umil, în sfinte spovedanii
Să învăţăm să ne căim!
Cu multă suferinţă-n suflet
Şi-n cârdăşie să trăim?!

Vino! Căci sfintele altare
Mătănii de mărinimie
Revarsă peste viaţa noastră...
Să ne rugăm! Aşa să fie!
AMIN!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţarea Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci

În anotimpuri la răscruci,
Prin Înălţarea Sfintei Cruci,
Cu har cinsteşte soborul,
Pe Iisus Mântuitorul.

Patimile-s amintite
De duhovnic sau părinte,
Cum Hristos a fost chinuit,
Şi între tâlhari răstignit.

În recviemuri cântă sfinţi,
Când slujitori fără arginţi,
Spre cer înalţă cântare
Cu a Crucii Înălţare.

Spre a morţilor cinstire,
Crucile din cimitire
Cu busuioc se-mpodobesc
Şi cu vin proaspăt se stropesc.

Măturisind în Sfânt Botez
Şi-n al Dumnezeirii Crez,
Se înalţă rugăciune
De slavă şi-nchinăciune.

Pe cărarea tinereţii
Pune temelie vieţii,
Când se reunesc destine
În ritualuri creştine.

Spre a vieţii veşnicie,
Revine în tradiţie
Şi minuni înfăptuieşte,
Când credinţa-n om rodeşte.

Sărbători sunt venerate
De la naştere la moarte,
Prin semnul creştinătăţii
Pe Calea Divinităţii.

Iar prin timp ce-n grabă trece,
Crucea-n momânt îl petrece,
Pe om cu sufletul curat,
De viaţă dezrădăcinat.

Cruce pe mormânt veghează
Şi datini perpetuează
La cei ce cred în Dumnezeu
Şi în Treimea Sa mereu.

*14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci
Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Şi se făcea că Dumnezeu
mă luase-n sfânta mână
şi-n raiul cel din visul meu
îmi aşternu grădină.

Eram acolo ca la sân
şi m-alăptam cu miere,
viaţa mea avea stăpân
şi timpul înviere,

dar niciun dor sfâşietor
să-mi urle-n piept şi creier
şi-n gama sferelor lipsea
cântecul de greier.

N-aveam o lacrimă de-alean,
cu ea să-mi stâmpăr visul
şi nici oglinzi ca de cristal
să-mi văd în ele scrisul

I-am cerut lui Dumnezeu:

Doamne, mai lasă-mă puţin
în lutul vieţii mele
să-i împlinesc acel destin
scăpărător de stele,
să-mi simt curgând la nesfârşit
sângele-n poeme
şi carnea lor să-mbrace-n alb
arcane mari de vreme,
şi-n schimbul raiului ceresc,
ce mi l-ai pus grădină,
dă-mi numai suflet omenesc
pe-o filă de lumină,
căci sunt un pumn de oseminte
şi pân* la cer iubire
şi doar o viaţă nu-i de -ajuns
s-o-mpart la omenire.
Dă-mi, Doamne, locul cel mai sfânt
al Iubirii celei sfinte
din care sufletu-mi să-mi ardă
o flamură fierbinte!

Şi-atunci, Cel Bun m-a coborât
aici, între cuvinte.

poezie de Adriana Dandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul meu pentru veşnicie

Cred într-Unul Dumnezeu
Ziditor de pâine
şi mai cred în darul Său,
în ziua cea de mâine.

Cred în Iisus Mântuitorul
şi în mierea-I din cuvinte.
Cred în stihuri şi în dorul
din colinde nesfârşite.

Cred în Duh de prorocie,
mângâiere pentru viaţă
şi într-o dulce veşnicie
cu Hristos loc de verdeaţă.

Cred în sfinţi şi în cununa
mucenicilor răsplată
din Biserica străbună,
binecuvântată.

Cred în pâine şi în vin
şi-n Sfânta Predanie,
în puternicul Amin
şi în spovedanie.

Cred în patima şi moartea
Dumnezeului durerii
şi-n cuvintele înalte
din troparele-nvierii.

Cred într-unul drum prea drept
Al Sfintei Dreptmăritoare,
că Iisus din Nazaret
va veni cu slavă mare.

În botezul din cuvinte
îmi mărturisesc prihana,
aştept morţii din mormânt
iarăşi să deschidă geana.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta Raiului

Motto:
Nu aurul, ci moaştele sfinte sunt avuţia unei ţări.

Poate că am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de-amar,
Pe Samsoni şi Caini, pe ingerii ce cad,
străine locuri, chipuri de coşmar.

Mă vreau acum la mine-acasă
loc de verdeaţă, loc minunat,
unde Biserica e încă mireasă
şi Iisus Hristos e cel înviat.

Căci eu sunt din ţara de brazi şi de har,
eu sunt din turma Tatălui,
drumul meu nu fu-n zadar,
căci am bătut la Poarta Raiului.

Eu sunt din ţara cu mucenici,
cu voievozi mărturisind credinţa,
de-a pururi paşii mei rămân aici,
căci am gustat din miere-n suferinţă.

Eu sunt din ţara de neuitate datini,
cu sfinţi sihaştri în posturi priveghind,
cu icoane biruind balauri
şi Brâncoveni în moarte aţipind.

Eu sunt din ţara fără de hotare,
fără oprelişti către infinit,
sunt pravoslavnic, căci la altare,
cu foc pe buze m-am spovedit.

Eu sunt din ţara de holde şi minuni,
cu ploi sfinţite şi rouă miruind,
eu i-am văzut pe Îngeri în furtuni,
pe Dumnezeu pe nori de aur odihnind.

Poate am ostenit să plâng un iad,
Sodome şi Gomore de amar,
eu ştiu un loc mai verde ca un jad…
Eu sunt din ţara de brazi şi de har.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesia mi-e călăuză

Mesia e Domnul meu
El Isus Hristos Mesia
Îmi e Domn şi Dumnezeu
Şi-i cânt slava azi mereu
El îmi este bucuria

Mesia Isus Hristos
E Lumina mântuirii
Cuvântul venit dar jos
Prinţul slavei glorios
Domnul Păcii şi-al iubirii

Mesia e stânca mea
Un sprijin din veşnicie
Eu însumi să pot vedea
Căci Isus este iubirea
Slăvit Numele îi fie

Doar Isus mi-e călăuză
El prin Duhul Lui cel Sfânt
Adevărul să-mi pătrunză
În dragoste să m-ascunză
Să trăiesc al lui Cuvânt

În Hristos nădăjduiesc
Şi în mila Lui cea sfântă
De aceea-i proslăvesc
Numele şi i-l iubesc
Până-n ceruri sus la nuntă

În Isus mi-am ancorat
Şi privirea şi fiinţa
Căci prin El duhul curat
Îmi e acum neâncetat
Înflorindu-mi dar credinţa

Fie-i slavă şi mărire
Lui Isus că-i Dumnezeu
El îmi dăruie iubire
Să ajung la mântuire
Căci El e — Mirele meu

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 noiembrie 2022, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă fură, uneori, trecutul

Mă fură, uneori, trecutul
Cu chemătoarea sa lumină
Şi mintea, biruindu-şi lutul,
Spre-a-nlătura necunoscutul,
Suspină-n dorul ei, suspină...
Şi sufletul, prin ani, aleargă
La ieslea unui prunc, în paie, —
Şi nu pot anii ca să şteargă
Făclia stelei, ce-o să meargă
Cu magii, în bogate straie.

Şi lacrima, din ochi, nu poate
Să micşoreze bucuria
Acelei nopţi, cum nu sunt toate,
Acelei nopţi înmiresmate
În care S-a născut Mesia...

Mă văd alături de părinţii
Plecaţi de-asupra ieslei sfinte,
Şi cânt în noaptea umilinţii
Cu îngerii din cer şi sfinţii,
Cânt jertfa Cerului, fierbinte;

Şi cânt, grămadă cu păstorii
Ce turmele îşi pasc în şoapte,
Cânt biruinţa Aurorii,
Cum la fereşti, colindătorii
Se-aud, cântând, în prag de noapte...

Cânt veacul nou al împăcării,
Cânt Betleemul şi Iubirea!
Salvat din mlaştina pierzării,
Cânt darul sfânt al Îndurării,
Cânt Naşterea şi Mântuirea!

Căci simt şi-n inima-mi cuprinsă
De vraja-aducerii aminte,
O, simt cum licăre, aprinsă,
Aceiaşi stea, mereu nestinsă,
Ca ieri, de-asupra ieslei sfinte...

Şi simt şi văd cum azi, în mine,
Te naşti pe-aceleaşi ude paie —
Şi-aştept, Isuse, în suspine,
Să-mbraci în slăvi de har, depline,
Un suflet cald ca o văpaie!

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vrem Isus ai Tăi

NE VREM ISUS AI TĂI

Cât de scump este Cuvântul
Tău Isus ce ni-l mai dai
Noi să moştenim pământul
Când va fi întreg un rai

Cât de scumpă ţi-e Fiinţa
Ta Isus iubit Hristos
Când trăim deplin credinţa
Şi-ţi simţim prezenţa jos

Şi ce adânc se împlineşte
Tot ce-ai spus al meu Isus
Inima-mi când te slăveşte
Şi îţi sunt Doamne supus

În Cuvântul Tău Divin
Toate Tu le-ai aşezat
Să trăim toţi mai deplin
Şi cum Tu ne-ai învăţat

Doamne Tu ne eşti menirea
Când pe palma Ta ne ţii
Şi ne scalzi doar în iubirea
De-aţi sluji în veşnicii

În adâncul voii Tale
Când Isuse ne zideşti
Tu ne eşti izvor şi cale
Căci pe braţe ne primeşti

Tu ne eşti de aici destinul
Lege Viaţă călăuză
Căci noi îţi iubim Cuvântul
Dragostea-ţi să ne pătrunză

Ai Tăi ochi Isus de foc
Îi vrem azi în cercetare
Să n-avem în lume loc
Ci în har şi-n îndurare

Căci ne vrem Isus ai Tăi
Slava Ta să o vedem
Despărţiţi de toţi cei răi
Pe Tine să te urmăm

Din lume dar dinafară
Viaţa nouă s-o trăim
Adevărul — piatră rară
Să-l trăim să te cinstim

O Isus Hristos Mesia
Tu eşti soarele iubirii
Ce ne oferi azi veşnicia
Hainele neprihănirii

Fie-ţi glorie mărire
Oamenii să te cinstească
Sfinţi şi în neprihănire
Fiinţa lor să-ţi dăruiască

Tu un soare să ne fii
Şi aici şi-n veşnicie
Să-ţi cântăm în simfonii
A Ta omenirea fie
27 martie 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrem Isus să te slujim

Mesia — Isus Hristos
Eu te laud şi îţi cânt
Ce-ai făcut Doamne frumos
Viaţa — pe pământ aicea jos
Şi chiar Noul Legământ

Îţi aduc Isus onoare
Şi te laud te slăvesc
Căci Doamne de la pierzare
Ne-ai adus Isus salvare
Şi-n veci vreau să te iubesc

Mă închin Isuse Ţie
Fii în veci glorificat
Căci mi-ai dat Lumina vie
Să îţi cânt în veşnicie
Să am sufletul curat

Mâna Ta Isus întinsă
Lasă-o azi peste noi
Dă-ne dragostea aprinsă
Şi Lumina Ta nestinsă
Să trăim ca oameni noi

Cu privirea Ta de foc
Schimbă-ne chiar astăzi mersul
În lume să n-avem loc
Ci pe drumu-ţi la mijloc
Să ne-ntindem Doamne pasul

Vrem Isus să te slujim
Evanghelia Ta vie
Cu sete s-o împlinim
Fraţii Tăi Isus să fim
Doamne pentru veşnicie

Fă-ne dar noi să-ţi cântăm
Şi-ndurarea şi iubirea
În veci Mire să te avem
Pe Tine să te urmăm
Căci Doamne eşti fericirea
17 -01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ncred în Tine

Mă-ncred în Tine, Domnul meu divin,
Smerit mă plec şi-n faţa Ta mă-nchin,
Din cerul Tău măreţ mă cercetează,
Şi calea către Tine-mi luminează.

Condu-mă Tu pe calea Ta mereu,
Cu Tine vreau, căci singur 'mi-este greu,
Singur nu pot înainta, ştii bine,
Tăria mea eşti Tu, puterea ce mă ţine.

Mă-ncred în Tine, Doamne Dumnezeu,
Sprijin mi-ai fost în ceasul cel mai greu,
Când am crezut că nu mai am scăpare,
Mi-ai arătat să văd puterea-Ţi mare.

M-ai ridicat din pulbere, de jos,
Mi-ai spus: Cu Mine eşti victorios.
M-ai luat la pieptul Tău, m-ai mângâiat,
Iertare, mântuire, Tu mi-ai dat.

Mă-ncred în Tine azi şi-n veci de veci,
Din viaţa mea Te rog să nu mai pleci,
Nu mă lăsa să rătăcesc pribeag,
Cu Tine vreau să merg Isuse drag.
Amin!

poezie de Ica Drăgoi (26 septembrie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucuri

De câte ori ai să te faci simţită
În carnea mea şi-n Cerul meu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să stau
Cu- ai-mei ochi deschişi spre tine.

... Albă am să fiu mereu! Curată!... am de grijă
să fiu o floare mândră-n adăpostul Dumnezeului
ce-mi ştie gândul şi puterea, să-ţi zâmbesc!

De câte ori ai să te faci simţită
În oxigenul meu şi-n ungerea Lui Dumnezeu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să cresc
Cu -ai -mei ochi smeriţi spre tine.

... Albă am să cresc! Curată!... am de grijă
să nu mă strâng de frică-n dinţii tăi de fiară
din care o să-mi fac o scară, spre Hristos!

De câte ori ai să te faci simţită
În orice clipă şi-n orice gând de-al meu,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să nu te simt
Să nu te văd ce formă prinzi muşcând.

... Albă am să fiu mereu! Curată!... în gura ta
ce se despică să mă-nece în negrul hău,
din care am să fiu smulsă, pentru înviere.

De câte ori ai să te simţi victorioasă
În osul meu, şi-n coasta ruptă din Adam,
Eu am să pot, tot de-atâtea ori să te întorc
Cu slava Lui Isus ce trece peste tine.

.. Albă am să fiu botezată! Curată!.... în tine
o să am frumoasă nuntă de înviere în Hristos
cu care am să mă bucur de viaţa veşnică!

Vino, mă bucuri Moarte! Doar prin Tine ajung
la Mirele meu.

poezie de Adelina Cojocaru (22 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?

Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?
Dacă mă sfarm? (îţi sunt urcior).
Dacă mă stric? (şi băutură-ţi sunt).
Sunt meşteşugul tău şi-al tău veşmânt,
cu mine rostul tău dispare.

În urma mea nu mai ai casă-n care
să te întâmpine cuvinte calde.
Cad eu, din ostenitele-ţi picioare cade
sandala de velur, mângâietoare.

Mantaua ta cea mare se desprinde.
Privirea ta spre care se ridică
obrazu-mi cald precum o pernă mică,
va rătăci-ndelungă vreme după mine –
şi-n asfinţit de soare se va-ntinde în poala rece-a pietrelor străine.

Ce-ai să te faci, Doamne? Mi-e frică.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, iartă-i şi ne iartă...

Doamne, tu mă vezi pe mine,
eu te simt în gândul meu,
eşti o linişte de bine,
eşti în jurul meu mereu

nu sunt snob şi nu sunt jalnic,
nu sunt orb să nu te văd,
văd cu ochiul minţii magic,
ce-ai creat dintr-un prăpăd

îmi spun unii despre tine,
doar nimicuri, nu le-ascult,
eu văd totul şi în mine,
ce complex Tu m-ai făcut

văd nimicul ce e negru,
dar mă-ntreb, oare-i nimic,
cine-a pus culoarea-n cedru,
din nimic de unde mic

spre sfârşitul care vine,
chiar şi cei nedumeriţi,
se îndreaptă către Tine,
îşi dau seama, sau minţit

Doamne iartă-i şi ne iartă,
noi nu vrem să îţi greşim,
doar ai noştri nu ne lasă,
s-avem timp să te slăvim

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum mă văd azi ochii Tăi

Ce aş face eu Isuse
La mine dac-ai veni
Floarea lacrimilor scurse
Eu o Doamne te-aş primi

Te-aş primi Isus în casă
Însumi să te găzduiesc
Şi te-aş aşeza la masă
Cu drag eu — să te servesc

Cum o Doamne m-aş purta
O Isuse dar cu Tine
Din ce am — oare ţi-aş da
Privind spre ziua ce vine

Sunt modest la teorie
Dar la practică — cum sânt
Eu trăiesc viaţa vie
Împlinind al Tău Cuvânt

Fă-mă Isus să-ţi slujesc
Ascultând Doamne de Tine
Şi cum vrei — eu să trăiesc
Să fac numai ce e bine

Căci mă vreau să-ţi fiu plăcut
Să te bucuri azi de mine
Prunc în iesle — ce te-ai născut
Să-mi dai viaţa care vine

Cum sunt azi "naintea Ta
Doamne scump Mântuitor
Pot viaţ-a căpăta
Căci mă vreau ascultător

Mă mai prinzi Isus de mână
La izvoare să mă duci
Să-mi dai dragostea stăpână
Şi-n lumină să mă urci

Cum mă văd azi ochii Tăi
Sunt aşa cum Tu voieşti
Azi din lumea celor răi
O Isuse — mă primeşti

Fă-mă dar ca voia Ta
S-o trăiesc Doamne oriunde
Cununa spre-a căpăta
Prin a vieţii sfinte unde

Glorie Isuse Ţie
Slavă Tatălui Cel Sfânt
Căci ne vrem în veşnicie
Luaţi de pe acest pământ

Alt pământ să folosim
Pentru mers şi închinare
Numele să ţi-l cinstim
Fie-ţi Doamne-n veci onoare
20-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunilor

Nebunii au avut izbândă
Proscrişi în ochi scânteietori
Din bănci de lemn şi din altare
În cercul lor de cuci închişi
Şi dup’a stelelor schimbare
Pe toţi ai lumii i-au proscris.
Cusute laolaltă cu fire verzi de iarbă
Câmpiile întinse iar se smeresc sub paşi
Grăbite continente înoată prin oceane
Cu mine în spinare,
Ca mersurile-n pas.
În raza dimineţii văd linia de pornire
Şi-n gardul închisorii văd găuri disperând;
Nebunii de pe stânga se chinuie să intre
În logica absurdă
A plânsului râzând...
Se uită unii-n’tralţii
Şi văd doar găuri negre
Ce devorează sorii din cuibul minţii lor
Când prima linie fi-va ca ultima
În spate,
Dreptatea se va-mparte nebunilor,
Doar lor.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima bătălie

Evenghelia astăzi ne spune
despre viaţa ce va fi în noua lume
şi Cuvântul ne arată că oamenii vor trăi
ani cu sutele-n viaţă şi că fericiţi vor fi
când domni-va chiar Hristos aici jos pe acest pământ
El iubirea sfântă şi al Tatălui Cuvânt
omenirea-n fericire întreagă se va scălda
căci Isus Hristos Mesia va schimba toată planeta
şi va fi belşug de pâine şi va fi belşug de lapte
şi pe munţii cei înalţi vor creşte atunci bucate
iar Domnul Isus Hristos de săraci se va-ngriji
şi El Însuşi pe pământ iată îi va ocroti
şi va fi belşug de pace luna pân" va asfinţi
nici un rău ne se va face nicăieri pe acest pământ
căci stăpân aici va fi al vieţii sfânt Cuvânt
şi-mpletiţi în fericire oamenii s-or bucura
sub domnia Celui care se numeşte azi Mesia
şi lumina fericrii omenirea va gusta
căci Hristos chiar din belşug aici iat-o va turna

însă aproape spre sfârşit Satan va fi dezlegat
şi va-ncepe o nouă rundă pe pământ în lung şi-n lat
va începe ispitirea şi păcatu va-nflori
până acolo c-omenirea iată se va răzvlăti
împotriva Lui Hristos ce iată i-a dăruit
omului în astă lume să trăiască fericit
nu-nţeleg şi nu pricep cum atâţi din omenire
vor călca-Adevăru Sfânt furaţi doar de răzvlătire
când atâta vreme iată toţi au fost doar fericiţi
cum se vor lăsa o Doamne atâţia ademeniţi
căci Satan iată va strânge oştire nenumărată
ca cetatea preaiubită să fie asediată

oştile atunci vor curge şi întreg Ierusalimul
va fi iată asediat însă-n el va fi chiar Domnul
Cel ce marea a creat chiar şi paşii şi umblarea
şi chiar El atunci Mesia le va făuri salvarea
celor ce vor fi-năuntru şi atât de asediaţi
căci oştenii fără număr până-n dinţi vor fi-narmaţi
şi vor curge atunci şiroaie cetatea să o atace
nu va mai fi atunci lumină cum a fost odată pace
din cer Domnu Dumnezeu un foc iată a trimis
şi oştirile vrăşmaşe pe de-ntregul le-a cuprins
mistuind pe toţi oştenii la atac ce au pornit
şi toată oştirea mare chiar în flăcări a pierit
n-au mai trebuit soldaţi ca să apere cetatea
Domnul Cel din veşnicie şi-a făcut deplină partea
glorie dar Lui Hristos slavă cinste şi onoare
căci doar El este Viaţa şi a celui sfânt salvare
Tată drag din cerul sfânt noi o iată-ţi mulţumim
căci ne-au dat iarăşi viaţa prin Fiu-Ţi ce îl iubim

poezie de Ioan Daniel Bălan (1 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii şi ritualuri de Florii

TRADIŢII CREŞTINE ŞI RITUALURI DE FLORII

După datină străbună,
într-o sacră rânduială,
Floriile sunt cunună
la Sărbătoarea Pascală.

În Templul din Ierusalim,
Iisus ca Mare Împărat
a fost cu ramuri de măslin,
de credincioşi întâmpinat.

Crengi din sălcii înverzite,
dar şi flori de primăvară,
în biserici sunt sfinţite
prin credinţă milenară.

La icoană se păstrează,
în casa credinciosului,
că Dumnezeu o veghează
pe tot parcursul anului.

În cimitire, morminte
se îngrijesc, se-mpodobesc
de rămurele sfinţite,
cinstind pe cei ce se-odihnesc.

Când ploaia se dezlănţuie
şi o furtună stârneşte,
se ard frunze de salcie,
până când se domoleşte.

Pe secetă sau furtună,
salcia înclină ramuri,
lăcrimând la rădăcină,
ca-n legenda unor vremuri.

Cu a credinţei menire,
ramuri de sălcii sfinţite,
au harul de lecuire
pentru suflet, trup şi minte.

Despre salcie se spune
că pod din crengi arcuite
s-a făcut, ca prin minune,
Fecioarei Neprihănite.

Sau că lacrimile-i ştergea
cu crengile mlădioase,
Maicii Domnului ce-şi plângea
Fiul, când Iuda-l trădase.

Intrarea în Ierusalim
deschide porţi de rugăciuni,
mereu încrezători să fim
în ale Domnului minuni.

Minunea de a-l învia
pe Lazăr din Bretania,
credinţei a fost făclia,
de a-L cinsti pe Mesia.

Postul se mai îndulceşte
la această sărbătoare,
prin dezlegare la peşte,
ultima din postul mare.

De Florii e sărbătoarea
ce precede pătimire
în datini nepieritoare,
spre pace şi mântuire.

Celebrată-i renaştere,
cu viaţă nouă-n muguri noi,
iar credinţa-n Înviere
e Calea-n viaţa de apoi.

Creştini cu nume de floare,
reînnoind tradiţie,
fac cinste de sărbătoare,
bine prin an să le fie.

În ceremonial ludic,
merg fete cu Lăzărică.
Fiecare vrea logodnic,
să o facă miresică.

Între mit şi raţiune
e neclintită credinţă
cu a Domnului minune,
ce dă har şi iscusinţă.

Din vol. "Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti"
Autor: Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii şi ritualuri româneşti / Editura Paideia - 2008) (2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VINDECAREA ORBULUI DIN NAŞTERE

Eu frumuseţea lumii-o sorb
Din ochi, uitând că sunt un orb,
Şi-admir sculptura într-o coastă
Făcută de o mână castă,

Cum ochii mei nu au văzut
Născutu-a tot ce-a fost născut,
Ştiu doar că a născut Cuvântul
Din El şi Cerul şi Pământul

Ca mulţi sunt orb şi mult aş vrea,
Să vii Tu, Doamne,-n calea mea
Şi ochii să-mi mânjeşti cu tină,
Să văd ce taină-a fost la Cină,

Dar cum nu vii, Cuvântul Sfânt
L-aud, chemându-mă-n Cuvânt
Şi-n Biblie găsesc Lumină
Şi Te văd, Doamne,-acum din tină!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!