Vreo zgâtie de fată

Vreo zgâtie de fată

Cărei gura nu-i mai tace,

Ca stigleţii-ntoarce capul

Când încolo, când încoace.

Sau o alta visătoare

Care lină şi măreaţă

Are-n ochii-i întuneric

Şi mândrie are-n faţă;

Sau mai mici şi mai plinuţe,

Sau mai zvelte şi mai slabe,

Toate peste-un sfert de secol,

Vai! vor fi aproape babe.

Şi zâmbesc atât de dulce

Ca şi când ar fi de-a pururi!

Toate graţiile de astăzi

Or să fie atunci cusururi.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarăşi glasul

Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii -
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace,
Ca să te văd venind - ca-n vis, aşa vii!

Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,

Cu geana ta m-atinge pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în braţe -
Pe veci pierduto, vecinic adorato!

sonet de Mihai Eminescu (1 octombrie 1879)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarba-mi va fi cer

Când iarba-mi va fi cer,
Iar eu un praf de-albastru,
Când voi pieri stingher
Plecând pe un alt astru,

Când lumea va huli
Numele meu de-a pururi,
Când toţi îmi vor găsi
Mulţime de cusururi,

Când chiar şi Dumnezeu
Se va ascunde-n ceaţă,
Când vei dori mereu
Să mă mai vezi la faţă,

Tu nu te necăji,
Ci îţi urmează calea
Chiar dacă vei tânji
Ca eu să îţi curm jalea.

Trăieşte cu-al meu dor
Şi fii la fel de bună,
Că totu-i trecător,
Vom fi iar împreună.

poezie de Octavian Cocoş (18 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubită Milena, atât de nestăpânit, atât de azvârlit încolo şi încoace pe o mare, care doar din răutate nu mă înghite! În ultima vreme te-am rugat să nu-mi mai scrii zilnic, eram sincer, mi-era frică de scrisori; când odată nu sosea nici una, eram mai liniştit; când vedeam una pe masă, trebuia să-mi adun toate puterile şi nu-mi mai ajungeau nici de departe – şi astăzi aş fi fost nefericit dacă n-ar fi sosit ilustratele astea. Mulţumesc.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâine zilele-ţi adaogi...

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.

Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.

Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1883)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Eminescu

Despre Eminescu vine vorbă de departe
Cum că n-a trecut hotarul de la Cernăuţi spre moarte
Despre Eminescu cel din lume tras pe roată
Mai găsiţi bucăţi şi astăzi prin ţărâna îngheţată

Despre ce-ar fi vrut acestei vremi să-i fie
Că trecându-vă printr-însa poate-un strop de bucurie
I-aţi aduce dinspre caii ce gonesc intrând în soare
Să-ncercaţi ca Eminescu să vă treceţi fiecare

Despre Eminescu din adâncă simplitate
Nu-i mai căutaţi cusururi e iubire peste toate
Două ţări şi două umbre într-un gest rănit de toamnă
Peste El şi peste Ceilalţi roi de flori să se aştearnă

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei bârfitoare

Spui, când gura nu-i mai tace
Şi o vezi pe stradă solo,
Are-un chip de vino-ncoace,
Iar în rest de... fugi încolo!

epigramă de Ioan V. Maftei-Buhăieşti din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A frumseţii tale forme...

A frumseţii tale forme ca un sculptor când le pipăi
Toată viaţa mea trecută, toată fiinţa mea o clipă-i,
Am uitat de toate, toate, şi nimic nu-mi vine-n minte,
Decât sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte;
Gura ta ca focul arde, arde roşia ta faţă,
Răsuflarea ta e-n stare chiar la morţi să dea viaţă,
Mâna ta, dulcea ta mână, ce o simţi atât de mult,
Inima-ţi, a cărei tremur, a cărei bătăi ascult;
Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor,
Te-alipeşti de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor,
Cu-acea mândră, agăţată şi sălbatecă strânsoare
Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară...
Tu nu vezi? Nu-ţi aflu nume, un cuvânt în lumea-ntreagă
Să-ţi pot spune înc-o dată, suflet! cât îmi eşti de dragă,
Cât de dragă-mi eşti... Nu întreba ce îmi mai bate
Inima ca înainte.
O! viaţa mea trecută parc-a fost o ciuntitură!
Şi ce dulce dezlegare azi mi-a dat frumoasa-ţi gură,
Când te mlădii, când te bucuri şi când râzi ca visul clar
Urmăresc orice mişcare cu un ochi adânc, avar,
Gândul meu să se-ncreţească pe-ncreţirea hainei tale,
Să rămâie-n a mea minte-adânc săpate, ca-n tipar
Şi să împle cu icoane cartea vieţii-mi de amar.
Mult am mai gândit odată şi nimic nu mai gândesc,
Nu gândesc decât la tine, decât că eu te iubesc
Şi nici asta chiar, nici asta nu pot zice că e gând,
Este însăşi a mea viaţă azvârlită pe pământ.
Căci iubirea mea şi viaţa-mi nu sunt lucruri osebite,
Ci ca sângele cu pieptul astfel ele-s înfrăţite:
Fără sânge nu-i viaţă, făr-de-amorul tău nu-s eu ­
Şi o clipă fără tine chiar de mine îmi e greu,
Nu mă vreau pe mine însumi, nu vreau lume - ­toate-s pleavă,
De nu eşti, lumina lunei s-a-nnegrit şi e bolnavă,
Eşti al vieţi-mi, al vederii, al auzului meu nerv,
Şi venin e a ta lipsă, să m-omor de ea mă serv;
De-mi urăsc suflarea-n mine, de doresc ca tot să piară,
De doresc să mor un secol atunci fug de tine-o oară.
Ah! ce e în tine, care-i taina mândri-ţi tinereţi,
Cum de ai în al tău suflet ca o sută de vieţi,
Cum de tu să fii aceea ce-al meu cap în mână-l porţi?
De-aş muri înviu sub ochii-ţi şi dintr-o sută de morţi,
Sărutarea gurii tale e ca fagurul de miere,
Cu cât gura mea se-nfruptă cu atât mai mult o cere,
Trăiesc leneş ca o plantă şi acum mintea mea parcă
De veninoasa beţie a gândirii se înţarcă.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima fiţă

Astăzi, la maternitate,
E de notorietate,
Când se naşte un copil,
Are-n mână... un mobil...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea...

Noaptea potolit şi vânăt arde focul în cămin;
Dintr-un colţ pe-o sofă roşă eu în faţa lui privesc,
Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc;
Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin.

Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă,
Albă ca zăpada iernei, dulce ca o zi de vară;
Pe genunchi îmi şezi, iubito, braţele-ţi îmi înconjoară
Gâtul... iar tu cu iubire priveşti faţa mea pălindă.

Cu-ale tale braţe albe, moi, rătunde, parfumate,
Tu grumazul mi-l înlănţui, pe-al meu piept capul ţi-l culci
Ş-apoi ca din vis trezită, cu mânuţe albe, dulci,
De pe fruntea mea cea tristă tu dai viţele-ntr-o parte.

Netezeşti încet şi leneş fruntea mea cea liniştită
Şi gândind că dorm, şireato, apeşi gura ta de foc
Pe-ai mei ochi închişi ca somnul şi pe frunte-mi în mijloc;
Şi surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită.

O! desmiardă, pân' ce fruntea-mi este netedă şi lină,
O! desmiardă, pân-eşti jună ca lumina cea din soare,
Pân-eşti clară ca o rouă, pân-eşti dulce ca o floare,
Pân' nu-i faţa mea zbârcită; pân' nu-i inima bătrână.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluşeii

Cu-acoperiş şi umbra-i se-nvârteşte
un mic răstimp, uşor, întreaga ceată
de cai pestriţi din ţara cufundată,
ce şovăie-ndelung pân-asfinţeşte.
Da, la trăsură câte unu-i înhămat,
dar toţi privesc în faţă vitejeşte;
un leu cumplit şi roşu-i însoţeşte.
Şi alb, din când în când, un elefant.

Şi-un cerb, ca-n codru-aidoma se-arată,
atât că are şa, iar sus, călare,
o fată vânătă şi mică e-ncopciată.

Şi trece alb, pe leu călare, un băiat,
se ţine strâns, cu pumnul mic, înfierbântat,
În timp ce leul limbă, colţi, arată.

Şi alb, din când in când, un elefant.

Şi trec şi fete, strălucind călare,
prea mari aproape,-acum, în cavalcadă,
din mijlocul vârtejului, deodată,
privesc în sus, în vag, în depărtare.

Şi alb, din când în când, un elefant.

Şi toate trec, grăbite să termine,
se mişcă-n cerc, se-nvârt la întâmplare.
Şi roşu, verde, sur, în treacăt vine,
un mic profil, abia-nceput dispare.
Şi-un zâmbet, uneori, întors încoace,
ce fulgeră-mbătat şi se desface,
în jocu-acesta orb, fără suflare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi (Jardin du Luxembourg), traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiunea, de-a pururi

pe pântece mi-a mai rămas parfumul tău
aduce cu mirosul de pelin
aş vrea spre carnea ta să mai închin
un strop de vin şi vină şi plec cu Dumnezeu

m-ai stors de sevă înger pătimaş
când gura ta de gura mea tu ţi-ai lipit
să facem pauză de o cafea cu sare dulce
mi-ai zis atunci când tot apusul privea spre răsărit

(prin vene-mi trec deşeuri de-amintiri
ruine de altare părăsite
se nasc şi pier în chinuri nesfârşite –

din ochi îmi curg frânturi de busuioc
şi nu mai am de mult nicio batistă
sunt a depresiei violonistă
arcuşul mi-e cioplit din nenoroc)

şi-aşa tu mă alungi spre alte neînţelese lumi
acolo unde norii nu mai stau de veghe
să mă înveţi a preanefericirii lege
să fiu de-a pururi idealul viu şi transparent şi ireal al tău

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O căsuţă cu de toate

Melcul ăsta duce-n spate
O căsuţă cu de toate -
Spiralată, fistichie,
Casa lui e-o cochilie.
Mi se pare foarte grea,
Oare, ce-o căra în ea?

Chiar sunt foarte curioasă,
Vreau să ştiu ce are-n casă!?
Preşuri are şi covoare
Pe parchet, în dormitoare?
Sigur are şi un pat
Unde, chiar de-i ocupat,
Doarme şi se odihneşte
După ce trebăluieşte.

Scaune, poate şi o masă
Şi-o chiuvetă are-n casă.
Când nu doarme la amiază,
Ȋn fotoliu croşetează
Ori toţi nasturii-şi coase,
Apoi melcul spală vase!

Are şi antene, două,
Pentru filmul de la nouă.
Doar apă curentă n-are,
Duşul lui e-o stropitoare,
De-aia iese după ploaie -
Prin băltoace face baie!

poezie pentru copii de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O măsură în toate

E grav atunci când străduinţa
Nu îşi dozează CHIBZUINŢA, Dar scandalos e când tupeul
Nu-i CHIBZUIT pe tot traseul.

epigramă de Mihai Haivas din Seminţe din... dovleacul meu (2015)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta vreu, dragul meu

Iubeşti scumpa mea frumoasă
Ghirlăndioara de-albe flori,
Ce-ncunună graţioasă
Buclele-mi ce-n vânturi zbor?

­Nu, nu! Nu, nu!

­Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate roza cea tăcută
Care dulce se sărută
Cu fluturii râzători?

­Ba nu, nu: cununa-n laur,
Cinsă-n aur, aur, aur,
Atunci este un tezaur:

Asta vreu,
Dragul meu!

­Iubeşti, dulce drăgulină,
Doina mea de tainic dor
Ca pe lira mea suspină
Dulce, blând, încetişor?

Nu, nu! Nu, nu!

­Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate cântul de-armonie
Care Eol îl adie
Printre frunze, printre flori?

­Ah! Când aurul suspină
În punguţa plină, plină,
C-o cântare metalină!

Asta vreu,
Dragul meu!

­Iubeşti poate pe Selene,
Ca o candelă lucind,
Când cu pasu-i lin, alene
Se preumblă surâzând?

­Nu, nu! Nu, nu!

­Ce vrei dară, dragă, tu?
Iubeşti poate alba zare
Ce-o săgeată mândrul soare
Peste câmpul înflorind?

­Ah! Când aurul dulce sună
În punguţa mea nebună
Nu-mi mai trebe alba lună!

Asta vreu,
Dragul meu!

­Iubeşti patria-ţi măreaţă
Ce de glorii duce dor,
Când în palida ei faţă
Se deseamnă-un viitor?

­Nu, nu! Nu, nu!

Ce vrei dară, dragă, tu?
Poate visul mare, mare
De mărire, răzbunare,
Ce-l visează-a ei popor?

Când în loc de glorii, laur,
Mi-ar da aur, aur, aur,
Atunci fi-mi-ar un tezaur!

Asta vreu,
Dragul meu!

poezie celebră de Mihai Eminescu din Umoristul (11 octombrie 1866)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă dată-n altă viaţă

Ne-om mai întâlni vreodată
Prin vreo lume-n altă viaţă,
Eu, bărbat, iar tu, ca fată,
Ne vom mai privi în faţă?

Şi dacă ne-om întâlni,
Tu o fată, eu bărbat,
Oare ne vom mai iubi
Cum o mai făceam odat'?

Oare mă vei recunoaşte
Când am să te-mbrăţişez,
Dragostea va mai renaşte,
Sau, ca azi, doar eu visez?

Când la piept noi ne vom strânge
Lacrimi vor ţâşni sub pleoape
Nu vom şti de ce vom plânge,
Doar ne vom dori aproape.

Ştiu c-am să te fac să simţi
Alţi fiori în dimineaţă
Fiindc-am fost îndrăgostiţi,
Altă dată-n altă viaţă!

Şi de-am să mă nasc bărbat
Când am să te întâlnesc,
Eu îţi voi fi arătat
Peste veacuri, cum iubesc.

Fiindcă astăzi sunt femeie
Şi pentru c-am fost rănită
Viaţa care va să vie
Măcar tu să fii iubită.

Vreau să fiu bărbatul care
Te-o-nvăţa cum să iubeşti,
Iar atunci vei şti tu oare
Că nu-i bine să răneşti?

N-am să-ţi reproşez nimic
Fiindcă sufletu-ţi va şti
Cât ai fost astăzi de mic
Fiindcă n-ai ştiut iubi.

Doar ai să-mi suspini la piept,
Eu în braţe te voi strânge,
Şi-am să fiu cel înţelept
Şi-am să tac... cât tu vei plânge.

Tu vei plânge vinovată
Pentru că ţi-ai amintit,
Când bărbat erai, eu, fată,
Şi răneai, dar te-am iubit.

Buzele-mi vor săruta
Lacrimile ce-ţi vor curge
Şi ţi-oi spune "Draga mea,
Sunt cu tine, nu mai plânge...

poezie de Florentina Mitrică (19 martie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un împărat puternic avea o fată atât de frumoasă, că, de când era copilă, veneau să o vadă oamenii din apropiere şi din depărtări. Şi cine avea vreo durere era uşurat, cine era bolnav se însănătoşea, privind la fata cea frumoasă.

Mihai Eminescu în Fata din grădina de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti... De mult, de când cu poveştile... Că eu nu-s de atunci, ci-s de mai încoace... Şi într-o bună zi mă duc şi eu la bunica şi cotrobăind încoace, cotrobăind încolo, dau de un sac; da' unul rupt, da' colbăit...

începutul de la Împăratul Alb şi împăratul Roşu de Al Leca Morariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândrei de pe coastă

Sprintenă, deretecată,
Are-n trup vreo câţiva ani.
Dar pe deal, spre Merişani,
Urcă sus prea mulţi Vişani,
Pentr-o vişină de fată.

epigramă de Nicolae Crevedia din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul potirului

Când holda taiata de seceri fu gata
Bunicul si tata
Lasara o chita de spice în picioare
Legand-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau matasos
Să-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

Când painea-n cuptor semana cu arama,
Bunica si mama
Scotand-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parca moaste cinstite si lucii
Ca painea, dand abur cu dulce miros,
Parea ca e barba lui Domnu Cristos.

Si iata potirul la gura te-aduce,
Iisuse Cristoase, tu jertfa pe cruce,
Hraneste-mă mama de sfant Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin tine,
Tu painea de-a pururi a neamului meu.

Din coarda de vita ce-nfasura crama
Bunica si mama
Mi-au rupt un ciorchine, spunandu-mi povestea;
Copile, graira, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mama varsate prinos
La casnele Domnului nostru Cristos.

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul si tata
In joc de calcaie jucand nestemate
Ce lasa ca rana siroaie-nspumate,
Copile, graira, e must sangeros
Din inima Domnului nostru Cristos.

Si iata potirul la gura te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe cruce;
Adapa-mă, seva de sfant Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate şi lanuri manoase,
Pamantul acesta, Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveste-te-n vie si vezi-te-n grane
Şi sangera-n struguri si frange-te-n paine,
Tu, viata de-a pururi a neamului meu.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!