Letargie

Aceste buze-au uitat demult să-şi pună acolada
Sărutului pe ochii orbi, mult mai reci decât zăpada,
Absorbiţi de-acum de magnificul vis al timpului stelar.
Somnolenţi, precum copoii ascunşi-n în iarbă par,

Privind cum trec stoluri gri spre orizont, tăcute, fără grabă,
Cercetând lumina lunii scuturată-n iarbă,
Dezmierdaţi de ceruri la fel de vagi ca existenţa lor.
Privesc, netulburaţi de oboseală sau de-al pizmei clor,

Cum trandafirul înfloreşte,-n fiecare palmă rege,
O pace verde şi continuă ei nu pot înţelege.

poezie clasică de Maeterlinck, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

Vara a-mbrăcat vualul verde,
Atingându-mi coapsă şi genunchi,
Cântul greeraşului se pierde,
De-al meu decolte în unghi.

În melodia, amurgului de seară,
Dansez cu frunza de pe ram,
Scutur amintirea cea bizară,
Din colbul anilor, ce-o mai păstram.

Mă ating de fluturi călători,
La ureche îmi susură vântul,
Umbra îmi vibrează printre flori,
Nouri se topesc, uşor e gândul.

Şi privind câmpiile de iarbă,
Colorate-n barhăt de smarald,
Sufletul se lecueşte-n grabă,
Privirea în adânc mi-o scald.

Liniştea, în orizont se-ntinde.
Flori galbene cu cerul sau iubit,
Şi s-a născut culoarea verde,
Ierbile cu glas mi-au povestit.

Mi s-a colorat rochia de verde,
Gândurile s-au schimbat în ton,
Fantastică-i şi Muza verde,
Ce-mi clatină, verdele-n creion.
20.07.2019

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Ludmila Maciuga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte neagră, noapte cruntă

Neagră noapte, noapte cruntă
Cine sufletul ascultă
Să fie resuscitat
Vis din vis adevărat?

Să-şi revină-n melodii
Din sirinx de ciocârlii,
Să nu fie estompat,
În văzduh de zori uitat.

Suflet blând şi trup de foc
Mă tot rog să ai noroc,
Să scapi din negre năluci,
În lacrimi să nu te culci,

În iarbă, în roua ei;
Doar în zbor de porumbei
Unde noaptea-şi pierde firul
Să creşti precum trandafirul

Soarele-ţi pună petale
Toate visurile tale.
Suflete, trup ostoit,
Sunt al tău, m-am dăruit!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraş minier

De fiecare dată când trec,
Pe aleile de piatră seacă,
Privirea mereu mi-o aplec,
Spre firul minuscul de iarbă.

Blocuri simetrice în rând,
Privesc prin alternante ferestre,
Care în fond n-au nici un gând,
Despre toate privirile inceste.

Oraşul pare destul de bizar,
Mişcarea din el e monotonă,
Paşii anemici pe trotuar,
Sunt o muzică destul de afonă.

Porţi tăcute, altfel nesăţioase,
Înghit mereu fiinţe umane,
Aceste cuburi numite case,
Ce stau gata să sfarme.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi

voi fi în firul de nisip
pe care-l calci.
voi fi în stropii reci de ploaie,
în firele de iarbă,
în frunze care cad
în adierea unui vânt.

voi fi o şoaptă
de demult
în salcia plângând la mal,
în ape tumultoase,
sau în izvoare cristaline.

voi fi
în cerul plin de stele
în marea verde de smarald
şi în zăpada ce se-aşterne...

voi fi o toamnă-n primăveri
voi fi ce nu am fost vreodată,
un răsărit sau tristul asfinţit
voi fi o floare, o culoare,
Un vis, un gand,
In carte asternut.

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni,
cum te mângâie cald şi drag pe pântec,
o, verde pur, ţâşnit de pretutindeni,
din ziduri şi din brazde şi din cântec...

La noapte poate, în ultimul răsuflet,
cu luna coborâtă lin pe muguri,
cu pumn de-arginţi ţi-oi arunca în suflet.
Dar cel de-acum, te voi iubi de-a pururi.

Ascultă-mi mâna, iarbă de armindeni.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tresărirea

iau prânzul şi plec
numai cu el
la o iarbă mai verde
decât zăpada de azi
tresărită
în salata de ghiocei

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebui...

trebui să mai trec înc-un cerc de infern
printre-atâtea trecute pe drumul intern
ca să pot înţelege mai clar ca oricând
cât de singur mai sunt între cer şi pământ

trebui să mai smulg înc-o floare din vis
şi s-o-ntorc înapoi într-o glastră -abis
ca să pot înţelege -n ce mlaştină zac
cât de singur mai sunt fără iarbă de leac

trebui să mai calc şi pe propriu amor
şi pe vagi amintiri, presărate cu dor
ca să pot înţelege-ntr-o pripă de eu
cât de singur mai sunt în târziu şi mereu...

poezie de Iurie Osoianu (19 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La iarbă verde

Cu purcel şi cu căţel,
Au ieşit iar în natură.
Iarba-i doar un firicel:
Restul e... maculatură!

epigramă de Viorica Găinariu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La iarbă verde

Vine iarăşi primăvara,
Se aştern şi îşi fac halta,
Tot aici i-apucă seara.
El: acelaşi, ea: e alta!

epigramă de Viorica Găinariu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ochii mei

Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei păşesc desculţ în iarbă
şi nu se mai cunosc
şi nu mai privesc
şi au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de braţele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei
fără picioare.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toc

ochii din perete
ochii din tavan
ochii din iarbă
ochii

ochii din hârtie
ochii din cuvânt
ochii din poezie
ochii

ochii din sticlă
ochii din roşu
ochii din pahar
ochii

mă dezbrac şi alerg
în mijlocul mării unde
nimeni nu dă doi bani pe singurătate

poezia nu mai e
doar apă
linişte
tu

pe suprafaţa apei
ochii
o mare de globi oculari
înot prin ochi de orbi
se face întuneric
apa moale ca o basma de englezoaică sofisticată
singurătatea nu dă doi bani pe tine

faţa mea
un desen cu ochii albi

cerul aruncă ochi de înger peste ochi de orb
vezi?
sunt doar abstractul acestei foi
pe care scriu un vis de noapte
ochii din perete, din tavan, din iarbă, din hârtie, din cuvânt, din poezie, din sticlă, din roşu, din pahar, ochii
mă privesc şi... nu dau doi bani pe singurătate

viaţă strânsă în cămaşa de forţă a pielii

orbitor e doar soarele
ce ne încălzeşte nebunia în ibricul lui dumnezeu

o
c
h
i
i

m e i

e
ş
tu
i

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă iarbă

Doamna mea dinspre câmpii
Bate vânt de reci securi
Plâng amiezile în fructe
Şi lumina în păduri.

Doamnă iarbă, eu mai sunt
Cântecul de sub pământ
Murmurat în lacrimi line
Peste hohotul din tine.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu mă lasă în pace nişte imagini
dintr-un vis avut nu demult

erai într-o barcă
destul de aproape de ţărm
nu-mi dau seama ce mare era
cert e că oarecum furioase
valurile se izbeau de copastie
iar tu vîsleai
încercînd să te-apropii
cu părul ud lipit de piele

eu stăteam turceşte
despicînd un fir de iarbă
pe nisip
fără să-ţi fac cu mîna măcar
la cîţiva paşi de umezeala celui mai neliniştit val
într-un soi de sferă din care nu puteam să ies
iar privirile mele limpezi
te cuprindeau
fără să te-atingă

imaginile îmi despicau carnea
iar interiorul meu era la fel de violent precum marea
deşi
aparent
rămîneam liniştit
pe ţărm
aşteptînd
despicînd la nesfîrşit
firul de iarbă

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul la iarbă verde

- Tu de paşti ai stat pe-acasă
Şi-ai avut belşug la masă?
- Am cârpit-o în final,
Că m-a invitat un cal.

epigramă de Ioan Fărcaş din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a scuturat magnolia pe iarbă

S-a scuturat magnolia pe iarbă,
Petale sângerii pe verde crud,
Ca moş, albit, mă scarpin iar în barbă
Şi-mi mângâi, blând, obrazu-n lacrimi ud.

Mirosul ei îmi stăruie-n descântec,
Te văd, te simt, dar unde eşti, te chem,
Pluteşte vraja-n mine ca un cântec
Mi-erai cândva destin, folos, îndemn!

S-a risipit misterul dintr-odată,
Iar şoaptele s-au dus pe fir de vânt,
Tandreţi şi sărutări, flăcău şi fată,
Îmi stăruie ca gândul prin cuvânt.

Privind în ochi îţi urmăream tăcerea
care strivea tot ce era ca-n vis,
parc-a fost ieri când am trăit plăcerea
de a afla cum este-n Paradis.

Şi viaţa s-a tot scurs ca apa lină,
Eu trist privesc paşii-ţi pierduţi de-acum,
S-a scuturat magnolia-n grădină,
Împrăştii spre zenit al ei parfum.

Pe când voiam să-ţi dăruiesc o floare,
să-ţi prind în păr gingaşe armonii,
Tu te mândreai cu faimă-ţi şi grandoare,
Nu mai veni... că n-ai de ce să vii!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima lacrimă

Ţi-a plâns trandafirul în palmă
o lacrimă-a timpului său,
când viaţa-i senină şi calmă
era mult deasupra de rău.

O lacrimă dulce-amară
ascunsă-n petale, demult,
pe care, s-o ştie afară,
i-a fost, chiar şi astăzi, preamult.

Primeşte-o şi vezi-i durerea
de după sclipirea-i de jad,
adusă odat' cu plăcerea
trimisă de umbre din Iad.

Primeşte-o, arunc-o şi spală
cu rouă scăldată-n parfum
tot ce lui îi este petală!
Nu-i loc de vreo lacrimă-acum.

Şi-a plâns trandafirul durerea
prin lacrima timpului său,
căci simte, de-un timp, adierea
iubirii din sufletul tău.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult...

demult sunt surd la toate şi orb mă ştiu demult
şi ros avar la coate şi încă mai incult

trimis în vremea noastră de altele, mai gri
să bat când la fereastră când toate ponegri

aşa e scris în stele să urc încetişor
când ploile din ele când trepte care dor

şi să ridic o zare cu ochii mei cei orbi
uitându-mă la soare cu stoluri lungi de corbi

să trec din fugă vama cu umbre stacojii
spre ţara mea din rama cu oameni încă vii

şi înmuind pensula în gamă de culori
s-aştern pe pânze nula drapată între nori

s-adaug la ispite nuanţă mai albastră
cu buze strâns lipite de linişte sihastră

şi -apoi să-mi bat în cuie pe albul din perete
esenţa amăruie de foame şi de sete..

poezie de Iurie Osoianu (8 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul

Peste iarbă şi prin oase
Trec numai lumini de coase
Şi prin gene de izvor
Trec numai bărbaţi de zbor...
Peste fum şi nopţi de scrum
Trec numai lumini de fum,
Peste trecere de sapă
Trec numai lumini de apă,
Tremurânde, tremurând
Ca lumina de pa gând,
Tremurânde, tremurat
Ca lumina de bărbat...
Şi la moară şi la plug
Trec numai bărbaţi de rug...
Şi pe zări şi pe sub zări
Trec numai bărbaţi călări,
Şi pe mări şi pe sub mări
Trec bărbsaţi de luminări...
Când se crapă noaptea-n două,
Trec numai bărbaţi de rouă...
Bărbătosul vin e vin
Când bărbatul brea senin
Şi la toamnă de bărbat
Cad femei de sărutat
Peste iarbă şi prin oase
Trec numai bărbaţi de coase
Şi pe Dunăre de fum,
Trec numai bărbaţi de drum...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să cântăm împreună

Am un pian înaripat,
când cânt dragostea mă atinge cu degetele-i firave,
mă mângâie şi-mi spune:
Atât de mult mi-a fost dor de tine...
Vreau să cântăm împreună acest cântec.
Clipele primesc apoi
un sărut de fluture
rănit de capriciile primăverii
şi umbra-mi dansează
printre note de portativ,
iar pe firul de iarbă atârnă
liniştea verde,
că în anotimpul ăsta se poartă tăcerea,
ca să fim la modă cu îngerii din ceruri,
cărora din ochi le cade câte o lacrimă albastră
şi simt că oamenii i-au uitat.
Ar vrea să stea la taclale
cu firul de iarbă şi cu pomii în floare,
că azi sunt surprinşi de gesturile incoerente ale vieţii
şi tac ascultând pianul...

poezie de Eugenia Calancea (19 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firişoare de iarbă

În ceruri,
Câteva tulpiniţe de iarbă
Stăteau în faţa lui Dumnezeu.

" Ce aţi făcut?"

Atunci, toate, mai puţin una,
Au început nerăbdătoare să înşire

Meritele vieţii lor.

Acea una stătea mai în spate
Ruşinată.
Imediat, Dumnezeu a întrebat-o,

" Dar tu, tu ce-ai făcut?"

Firul de iarbă a răspuns, "O, Doamne,
Memoria nu mă prea ajută,
Pentru că, dacă am făcut fapte bune,
Nu mi le mai amintesc."

Atunci Dumnezeu, în toată splendoarea Lui,

S-a ridicat de pe tron.

"O, cel mai bun firişor de iarbă!" a exclamat El.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!