Splendoarea rasei

Splendoarea rasei îi înalţă buza, dezvăluind neîntrerupt
În surâsu-i un şirag de perle, dinţii micuţi şi sclipitori;
Anii sunt nisipul cu care se joacă vântul, dedesupt,
Prizonieră, e muzica trandafirilor ei nemuritori.

Ea-i izolată-n stânca muşcată de ger ca într-o sticlă;
Acum bărbatul o poate privi fără niciun fel de teamă.
Dar privirea-i sfidătoare pătrunde-n el cu ascuţită lamă,
Îi tunde mielul gras şi vama pentru insolenţă îşi ridică.

Lilith e moartă şi ferecată-n siguranţă pentru lume,
Iar omu-şi poate planta pomii şi curăţa fără-un folos anume.
El a moştenit totul şi vechile păcate-or să-i îngroape urma,
Iar tăcerea, când lupul este mut, îi va prăpădi turma –

O, Lilith este moartă, însămânţată în întreg ţinutul
Şi el îi rupe viţa, şi-încet îi soarbe fructul.

* Lilith – personaj mitic care, conform legendei cabalistice, a fost prima soţie a lui Adam, creată ca şi acesta din ţărână

poezie clasică de William Faulkner, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În operă, o uvertură este ceea ce este prefaţa la o carte. În prefaţă ideile sunt creionate lejer, la fel şi uvertura oferă doar o sugestie a ceea ce va urma. Materia muzicii e făcută din sunet şi tăcere. Compozitorul este cel ce poate să integreze sunetele şi tăcerea, să le unească. La operă sunt fascinat în primul rând de tăcerea de dinaintea momentului în care dirijorul ridică bagheta. Acel moment de imobilitate, de suspensie, de pauză, e plin de mister. Când repet operă, încerc să-i conving pe dirijori să prelungească pauzele între note, dar unora le e teamă. Se tem că spectatorii devin nervoşi când e prea multă linişte. Dar tăcerea are intensitate, are urgenţă, e activă. Pentru unii e nelinişte, pentru alţii mângâiere. Viaţa cântecului se naşte apoi spontan.

Andrei Şerban în articol (1 februarie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria prin viaţă nu este ca o plimbare liniştită în parc. Nu are niciun sens să te aştepţi la asta şi nici să îţi doreşti asta. Dacă ai o astfel de aşteptare, vei fi frecvent dezamăgit sau frustrat, iar dacă îţi doreşti să fie totul lin şi fără niciun fel de întâmplări neprevăzute nu vei putea să descoperi cât de puternic eşti de fapt. Viaţa este o aventură. Are suişuri şi coborâşuri, momente fericite şi greutăţi care îţi sunt date să te întărească şi să te facă să te descoperi cu toate valenţele tale. Cu siguranţă greutăţile nu apar în viaţa ta ca să te transforme într-o victimă, ci într-un învingător - asta dacă te mobilizezi să le depăşeşti şi nu le permiţi să te definească. Poate ai observat şi tu faptul că atunci când ai trecut prima dată printr-o greutate, te-ai speriat şi ai suprareacţionat. Apoi ai depăşit-o, iar data viitoare când ai întâlnit ceva similar erai deja mult mai bine pregătit să îi faci faţă. Acesta este rolul problemelor din viaţa ta - să te facă mai puternic şi mai bine pregătit pentru tot ceea ce va urma. Să depăşeşti cu succes greutăţile şi să ştii să te bucuri cu adevărat de momentele frumoase - acesta este dezideratul unui învingător.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul turbat

Singurătatea este cea mai gravă boală,
Asta o ştiu toţi, nu de aceea scriu eu aici,
La curtea regelui XYZ, sosi un străin pe nume AAB,
Înfăşurat avea un stilet, cânta din harpă, părea un harap.
Lumea întreabă, ce ştii să faci, străinul răspunde, a povesti,
Despre Lilith şi vârcolaci, morţi călărind pe stafii.
O lumânare ardea într-un colţ, era târziu şi somnul venea,
Când deodată se auzi de sub bolţi ţipătul morţii,
Murise şi ea.
Dar mai există şi mielul turbat, vine un lup fără dinţi, fără păr,
Iată îl scuipă, acest scuipat parcă ar fi doar un strop dinspre mări.
Vine un leu, urinează pe miel, vine măgarul şi ţipă un vers,
Mielul turbează, nu este el, nu mai e loc în Univers.
Mielul mai scrie, nu este miel, ei şi ce dacă scrie, întrebi,
Mielul este Mefistofel, poţi ajunge cu el pe Horeb.
Amestecă el blesteme, nectar, asta şi Domnul o ştie, iertat
Intră mielul în Rai, asta e, intră deşi este mielul turbat.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorcas Gustine

N-am fost iubită de concetăţeni,
Iar asta pentru că vorbeam deschis
Şi-i întâmpinam pe toţi cei care greşeau faţă de mine
Cu toată fervoarea – fără ascunzişuri sau menajamente,
Fără ascunse păreri de rău sau remuşcări.
Eşti de lăudat dacă urmezi pilda copilului spartan
Care a ascuns lupul sub veşmânt,
Lăsându-se devorat de acesta fără a se lamenta.
Dar mai curajos este, cred eu, să loveşti lupul de-a dreptul
Şi să lupţi cu el deschis, chiar pe stradă,
În mijlocul prafului şi a urletelor de durere.
Poate că limba este un organ cu comportament insolent –
Dar tăcerea otrăveşte sufletul.
Să mă acuze cine vrea.
Sunt împăcată.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

E de preferat să fii puternic decât frumos şi inutil.

citat din Lilith Saintcrow
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mongan se gândeşte la trecuta lui măreţie

Eu am băut mied din Ţara Celor Tineri
Şi plâng – fiindcă acum ştiu deja tot:
Am fost copac, un alun*, iar ei fără niciun fel de reţineri
Mi-au atârnat pe ramuri Carul Mare şi Steaua Pilot.

Asta s-a întâmplat demult – n-avea memorie pământul:
Am devenit o urgenţă prin care trec roibii amurgului,
Am devenit un om, un om care urăşte vântul,
Un om care ştie un singur lucru, acela că fruntea lui

Nu va atinge sânii şi nici buzele părul
Femeii iubite vreodată, în niciuna din zilele rămase.
O, fiară a pustietăţii, pasăre a aerului, spune-adevărul,
Trebuie oare să vă-îndur toate strigătele amoroase?

* Mongan – rege irlandez mitic, fiul jumătate om al zeului mării, Manannán mac Lir; după unii
cercetători este vorba despre regele irlandez Mongan, mort în anul 625, un personaj real.
* Alunul, conform notelor lui Yeats, este simbolul biblic al Copacului Vieţii şi al Copacului Cunoaşterii,
asociat totodată cu constelaţiile Ursa Major(Carul Mare) şi Ursa Minor (Carul Mic) din care face parte
Steaua Polară, numită de celţi Steaua Pilot.

poezie clasică de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabla de Smarald

Este adevărat, de la sine înţeles şi fără nicio îndoială.
Ce e deasupra este la fel cu ceea ce este dedesupt; iar ce este dedesupt e la fel cu ce este deasupra, pentru a împlini, astfel, miracolul întregului.
Şi după cum toate provin din Unul, toate lucrurile au fost create de acest Unic, prin reflectare.
Soarele îi este tată, luna îi este mamă, vântul l-a purtat în pântec, pământul îi este doică.
Este părintele întregii minuni a lumii.
Puterea sa este desăvârşită dacă preschimbat în pământ.
Separă pământul de foc, subtilul de grosier, cu băgare de seamă şi cu judecată.
Urcă de la pământ la cer şi apoi coboară din nou pe pământ şi strânge laolaltă puterile lucrurilor superioare şi ale celor inferioare. Astfel dobândi-vei slavă întregii lumi, iar întunericul se va depărta de la tine.
Este puterea puterilor, căci biruie asupra tuturor lucrurilor subtile şi le pătrunde pe cele solide.
Astfel a fost creată mica lume, după modelul celei mari. Din aceasta şi în acest fel se fac minunate realizări.
Iată pentru ce sunt numit Hermes Tri-smegistus, având cele trei părţi ale esenţei lumii întregi.
Ceea ce am avut a spune despre lucrarea Soarelui este complet.

poezie de Hermes Trismegistul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

"Tu eşti stânca mea", mi-ai spus.
Stânca de care te agăţai
Când îţi era teamă de înec.
Dar unde eşti acum?
Navighezi liber,
Iar stânca a fost uitată.

poezie de Laura Lambden, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştişorul Betta

Dintr-un univers creeat de o minte visătoare
"soarele răsărea, mult mai frumos din mare"
Dar peştişorul Betta citea în continuare
Având şi multe întrebări pentru marea desfăşurare,
Despre acel roman scris de străinul caracatiţă
Ce niciodată în viaţa lui nu a facut alianţă,
Cu captivitatea, în care se nascuse peştisorul
Ce studia la şcoală poveştile de-a zborul.
Notele lui scădeau pe zi ce trece tot mai mult
Din pricina întrebărilor ce-l lăsau pe profesor mut.
Exmatricularea era pedeapsa finala
Pentru a învăţa cum să se poarte la şcoala!
Şi într-o seară pe neaşteptate se vede luat pe la spate
Şi băgat cu mare grijă, în punguţa cu apă şi apoi într-o valiză.
Pe semne că avea mulţi colegi exmatriculaţi
Ce-l priveau din alte pungi, nevinovaţi
- Dar voi ce faceti? cum ati ajuns aici?
Întrebă peştişorul fără a primi replici,
Căci răspunsul era mut, nu se vedea decat mima,
El săracul nu a priceput de ce se schimba clima
Şi o izbitură stranie brusc il trece
Aruncat tot cu pungă pe nisipul rece
Punga spartă de un val este luată
Şi alungată în nestirea din marea moartă.
Intră în adâncuri din reflexul fricii
Dar nu înainte de a vedea pe cer licuricii
Ce doar în basmele lui caracatiţă le citea
Iar acum devenise un personaj din cartea sa.

fabulă de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştişorul Betta

Dintr-un univers creeat de o minte visătoare
"soarele răsărea, mult mai frumos din mare"
Dar peştişorul Betta citea în continuare
Având şi multe întrebări pentru marea desfăşurare,
Despre acel roman scris de străinul caracatiţă
Ce niciodată în viaţa lui nu a facut alianţă,
Cu captivitatea, în care se nascuse peştisorul
Ce studia la şcoală poveştile de-a zborul.
Notele lui scădeau pe zi ce trece tot mai mult
Din pricina întrebărilor ce-l lăsau pe profesor mut.
Exmatricularea era pedeapsa finala
Pentru a învăţa cum să se poarte la şcoala!
Şi într-o seară pe neaşteptate se vede luat pe la spate
Şi băgat cu mare grijă, în punguţa cu apă şi apoi într-o valiză.
Pe semne că avea mulţi colegi exmatriculaţi
Ce-l priveau din alte pungi, nevinovaţi
- Dar voi ce faceti? cum ati ajuns aici?
Întrebă peştişorul fără a primi replici,
Căci răspunsul era mut, nu se vedea decat mima,
El săracul nu a priceput de ce se schimba clima
Şi o izbitură stranie brusc il trece
Aruncat tot cu pungă pe nisipul rece
Punga spartă de un val este luată
Şi alungată în nestirea din marea moartă.
Intră în adâncuri din reflexul fricii
Dar nu înainte de a vedea pe cer licuricii
Ce doar în basmele lui caracatiţă le citea
Iar acum devenise un personaj din cartea sa.

fabulă de Cristian Harhătă
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terapie

muzica asta a haosului mintal
care îţi poate scoate totul din cap
sau îţi poate pune totul la loc
la fel de ca şi fantezia –
acel software al necunoscutului
prin care captez publicul ţintă

şi care în timp record a devenit
singura manevră de atragere
înăuntrul meu a zborului tuturor
păsărilor colibri

care este în mine de la început
fără predictibilitate
sau condiţii
migrînd la distanţe infime
de sufletul tău aflat într-o mare
dilemă care mă cere ca pe un trofeu
pentru toate durerile pe care
nu le-a putut evita

cînd totul în jur devine tăcere
şi am nevoie de un brainstorm
să mă scoată
din lumea asta dificilă
şi implacabilă

schimb registrul
mă întind îmbrăcată în cadă
aşteptînd apa să mă acopere
de tot

(ca şi muzica)

apoi să îngheţe pentru că tata
are un aparat de spart gheaţa
care pînă acum nu a mai fost bun
la ceva

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul din adâncuri

Bărbatul copil mă priveşte calm
simt în ochii lui gheaţa
mă iubeşte şi vrea să protejeze

el spune rostind rar cuvintele:
"Ceva rău se ridică şi poate va cădea."
repetă la nesfârşit
îi spun să tacă să citim o poveste
să ascultăm muzica

greşesc

acum câteva minute am înţeles

el ştie ce va urma
o zbatere de niciunde
ochii lui se întunecă
şi da, răul se ridică
câteva minute luptăm cu el, cu răul
liniştea se aşterne

bărbatul copil adoarme
când se va trezi se va întoarce
el,
bărbatul copil,
care mă iubeşte

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coaste rupte...

Dumnezeu mi-a rupt a şaptea coastă
Şi n-a reuşit s-o facă pe Lilith,
Apoi mi-a rupt a opta coastă
Şi n-a reuşit s-o facă pe Eva.

Din întâmplare a descoperit
Că nici eu nu sunt prima
Şi nici ultima Lui, creaţie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume obosită este o lume care nu se odihneşte - iar o lume care nu se odihneşte este o lume zgomotoasă, condusă de tendinţa de mişcare a sunetului. Liniştea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe şi nu se fragmentează. Liniştea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu ştie asta. Liniştea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniştea rămâne în spatele sunetului şi Liniştea va fi acolo şi când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Linişte. Aşadar, nicicând Liniştea nu poate fi absentă din existenţă - este singura prezenţă care nu are formă şi care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poţi vorbi Liniştea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezenţă Absolută. Însă, deşi nu poţi vorbi Liniştea, poţi arăta către Linişte, chiar şi prin intermediul cuvintelor. Şi nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniştea nu este acolo, într-o direcţie, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt şi orice gând.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mauna este starea care transcende vorbirea şi gândirea. Este meditaţia în care nu există activitate mentală. Ea constă în supunerea minţii. Meditaţia profundă este o vorbire fără de sfârşit. Tăcerea vorbeşte neîncetat, este un torent de "limbaj". Acesta se opreşte atunci când începem să vorbim, căci vorbele pun stavilă acestui "limbaj" mut. Discursuri şi conferinţe pot să-i captiveze pe oameni ore întregi, fără să le fie de vreun folos. Tăcerea însă este permanentă şi face ca întreaga umanitate să evolueze. Tăcerea este însăşi elocvenţă. Îndrumările verbale nu sunt niciodată atât de elocvente ca tăcerea. Ea însăşi este o continuă elocvenţă. Este cel mai bun limbaj. Există o stare în care cuvintele încetează, făcându-i loc tăcerii.

citat din Ramana Maharshi
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să curgă vinul!

În cupa opacă, de sticlă,
Un lichid vâscos cu miros de ambră.
Dintr-un ciubăraş picură vinul,
Perle limpezi, roşii.
Din dragoni fierţi şi rumenite păsări phoenix
Lăcrimează grăsimi de jad;
Paravane transparente, perdele brodate
Încadrează aceste adieri parfumate.

Sunaţi, trompete-ale dragonilor!
Răpăiţi tobe-ale aligatorilor!
Dinţi strălucind în cântec,
Talii zvelte dansând.
Mai ales acum,
Când zilele verzi de primăvară,
Se adâncesc în amurg,
Iar petalele florilor cad din piersici,
În rafale-învolburate roz.
Te rog acum din suflet, rămâi beat
Până la sfârşitul zilelor tale,
Pentru că pe ţărâna de pe mormântul lui Liu Ling
Nimeni nu toarnă vin.

NB.
Liu Ling (221- 300) a fost unul din cei Şapte Înţelepţi din Dumbrava de Bambus, erudit rebel şi excentric care a trăit într-o perioadă de violenţă şi colaps social. Este faimos pentru faptul că-i plăcea foarte mult alcoolul, pe care îl folosea ca vehicul pentru "emigrare interioară". Se spune ca era întotdeauna însoţit de un servitor care purta cu el o sticlă de vin şi un hârleţ, fiind deopotrivă pregătit să-i ofere vin în orice moment sau să-l îngroape, dacă-ar fi murit.
Liu Ling obişnuia să umble prin casă în pielea goală, explicând vizitatorilor surprinşi că el consideră întregul univers casa lui, iar camerele casei drept hainele lui. Apoi, abrupt, îi interpela: "Pământul şi cerul sunt casa mea, iar aceasta cameră, pantalonii mei. Domnilor, ce căutaţi în pantalonii mei?"

poezie de Li He, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofrandă poeziei

Ciudat, cum poezia nu-i doar sunet,
Cum muzica, ce-i şi fără cuvinte...
La fel ca fulgerul de mut, iar tunet,
Ea-i, spus luminii... sau poate la fierbinte.

Proza, e epicul de viaţă şi nescrisă...
Scurs! Nu se compune, este!
Poate de aceea film e fraza zilnic zisă;
A fiecăruia... Eroul de poveste.

Poem, este mai mult, pictură,
Tabloul de-un ceva, alt, fel,
Nu poza moartă de la o natură...
E pana zborului, sau colorat penel!

Povestea, poate-i scrisă, o proză,
Doar derulată ca pe un covor.
Poetul, face el din sufletu-i o roză,
Chiar dacă spin îl taie... toate-l dor.

E diferenţa între a retrăi creat,
Documentarul, sau un filmat, regie.
Poetul nu-i doar vieţii plagiat...
Cum tril, nu-i îndeajuns o melodie!

Ce-i drept, sunt toate văz, în spus... e
Pe note, litere, culori, argilă, piatră.
Doar că pot fi de un real impuse...
Sau o surpriză neştiută, un... "Iată!".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitatea este relativă (poem postmodernist)

Văd cum paşii mei de zăpadă dispar în
zăpadă. Frigul îi înghite. Umezeala tresare
pe nea, mai umedă decât orice tresărire.

Sunt cu mult mai mult implicată într-o întindere
ascuţită dată de absenţa zăpezii decât am fost
vreodată. Am uitat că exist. Încerc să-mi amintesc.

Un nor îşi clatină albul a ploaie. Nimic nu plouă
exteriorul, universul, sensul ploii este întotdeauna
spre interior. Trebuie să se claine mai întâi,

ca să devină ploaie. Copacii simt, cu exactitate,
acest lucru, pentru că ei, cu siguranţă, sunt existenţi.
Mai mult decât atât, copacii înţeleg de ce sunt existenţi.

Ei aşteaptă ploaia, chiar dacă grindina le poate rupe
crengile. Când îi bate frigul după ploaie, ramurile lor
lucioase îngheaţă. Vreau paşii mei înapoi, aşa precum

vreau să aud, din nou, cântecul care se cânta odinioară
în aceeaşi cafenea, chiar dacă mai am şi acum o pată
de cafea pe pantof. Iau acel taxi, care nu mă poate duce

niciunde, dar şoferul ştie să conducă în prima ploaie,
care cade peste stratul de zăpadă. De fapt, această
zăpadă este existentă, până când este dizolvată de

ploaie. Eu pot fi existentă atâta timp cât nu mi-e frig
şi această ploaie nu este nicidecum una tropicală,
iar eu n-am fost niciodată mai indiferentă ca acum.

Cineva sau ceva merge nestingherit drept înainte.
E corpul meu. E ceva, care nu are nici început şi nici
sfârşit. Este mişcarea, care pierde caracteristica timpului.

Ploaia şi zăpada au nevoie de timp pentru a dovedi că
au personalitaţi similare şi aparenţe diferite. Timpul este
existent. Eu nu pot fi existentă într-un timp diferit. Eu nu pot
deveni existentă a doua oară.

poezie de Marieta Măglaş din Antologie de poezii
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta este marea diferenţă din anii 80 până în anii 90 şi cea a femeii de acum: are la îndemână acum tot ce îşi doreşte, dar nu are posibilitatea să aibă. Asta este dur pentru o femeie, că nu îşi poate permite. Româncele sunt deosebit de cochete, de frumoase, sunt atente la ţinută.

citat din Angela Similea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume a lui Kafka, o lume de coşmar, în care ilogicul se suprapune cu absurdul, în care personalitatea este strivită. Trăim într-o lume în care totul e pe dos, în care nefirescul devine firesc, iar firescul este blamat şi condamnat, în care nonvaloarea este ridicată în rang, iar valoarea e pusă la stâlpul infamiei, în care şmecheria dâmboviţeană este considerată inteligenţă, în care păcatul a ajuns virtute, iar virtutea a ajuns păcat.

aforism de George Budoi din Dicţionarul corupţiei (18 mai 2006)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!