Clădirea

se poate compara cu un palat
baroc roman de patru etaje
e impunător imobilul îmbrăcat
în faianţă şi-l face să pară turtit
ca să te ducă-n eroare
dar interiorul o dezminte
tavanele erau înalte şi camerele spaţioase
fără nici o legătură cu odăile moderne
în care locuim astăzi

dedesubtul acestei cetăţi
se află subsolul, arhiva istorică
te ridici de la birou
într-un moment solemn
ca să cobori în măruntaiele istoriei
poţi alege scările înguste
rotunjite de atâta călcat
sau liftul vechi de un secol şi ceva
lângă o structură mare care căra pe verticală

la ieşirea din lift, jos
se simte mirosul de hârtie veche
te surprind apoi şirurile de coloane
unite de arcade semicirculare
care susţin enorma greutate a clădirii

printr-o uşă cu geamuri bucşite
de praful zecilor de ani
se vedeau trei lucrători
erau responsabilii cu arhiva
şeful şi doi subalterni slabi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

întâi dosarele

scoase din dulapul deschis
în spatele femeii cu părul
strong and long
roşu cât trebuie
apoi duse în clădirea veche
de o sută şi ceva de ani bătuţi
pe muchie cu dosul palmei
procedeu din karate
le aşezi pe jos alături de alte
dosare de tot felul
lângă statele de plată
din şaptezeci şi şase ridici
un vraf de fişe cu elevii care au abandonat
şcoala în două mii trei
dulapul de lemn e aglomerat
cu fişele de protecţie a muncii
unde vezi un prospect la sanohepatic
colesterol sau urinal pe mese
scaune şi birou se înalţă
teancuri de fişe medicale
poţi afla ce boli au avut
angajaţii din optzeci ori douămiiştii

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimele dorinţe

"Nu-mi prea aduc aminte... Erau cinci, atâta ştiu,
Căzuţi lângă mine-n tranşee – şi trei, cu mare greutate,
Mi-au şoptit ultimele lor dorinţe, înainte de moarte..."

El, scos din tranşee mai mult mort decât viu,
Surd, ameţit şi şchiop, c-un picior rupt de la jumătate,
Murmura absent aceleaşi propoziţii dezlânate:

"Nu-mi prea aduc aminte... Erau cinci, atâta ştiu,
Căzuţi lângă mine-n tranşee – şi trei, cu mare greutate,
Mi-au şoptit ultimele lor dorinţe, înainte de moarte...

Părinţii aşteaptă-ncrezători în viitorul fiilor, rozaliu –
Aşteaptă-un cuvânt într-o tăcere răbdătoare, zi şi noapte,
Dar ce mi-au spus ei sau cine-s părinţii lor, din păcate,

Nu-mi prea aduc aminte... Erau cinci, atâta ştiu,
Căzuţi lângă mine-n tranşee – şi trei, cu mare greutate,
Mi-au şoptit ultimele lor dorinţe, înainte de moarte..."

poezie de Wilfrid Wilson Gibson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiectele tratate în cadrul şedinţelor erau diverse şi libere, dar toate urmăreau o utilitate educativă. Ele erau tratate cu seriozitate şi competenţă şi aveau la bază o bogată documentare. Aceste lucrări erau păstrate în arhiva bibliotecii Frăţiei, iar, dacă posedau un nivel suficient de înalt, erau publicate chiar în revistele sau în ziarele legionare. Se dezbătea apoi şi câte un punct doctrinar legionar şi se scotea în evidenţă necesitatea aplicării lui totale, pentru dezvoltarea armonioasă a omului român.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte actorii nu erau celebrităţi. Cu sute de ani în urmă, teatrele erau aşezate lângă bordeluri. Actorii erau săraci. Regii şi reginele erau celebrităţile. Statele Unite au abolit monarhia şi acum avem toată experienţa asta cu show business-ul. Nu cred că e sănătos. Nu vreau să pară că-mi dau prea mare importanţă, dar toate aceste celebrităţi vin de la noi, de la Hollywood. Noi suntem cei care am creat totul. Şi cred că asta merge mână în mână cu o grămadă de alte lucruri negative care se întâmplă în lume. Promovează lăcomia, egoismul şi promovează această scară socială în care se presupune că eşti o persoană mai bună doar pentru că ai mai mulţi bani. Nu este deloc vorba de meseria însăşi. Nu mă înţelege greşit. Iubesc filmele. Dar acest mit al celebrităţii nu are nimic de-a face cu filmele.

citat din Joseph Gordon-Levitt
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mai bine de patru decenii, Ţările de Jos protestante erau în război cu Spania catolică, luptând să doboare detestatul jug spaniol. Olanda, numită uneori Provinciile Unite sau Ţările de Jos, încă mai era, juridic, parte a Imperiului Spaniol. Anglia, singura ei aliată, prima ţară din lumea creştină care, în urmă cu vreo şaptezeci şi ceva de ani, se rupsese de Curtea Papală de la Roma şi devenise protestantă, se afla şi ea de douăzeci de ani în război cu Spania, iar de zece era aliată deschis cu Ţările de Jos.

James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut zeci

de ani fără rost într-un cotidian
din ce în ce mai ciudat
îi caut într-un univers paralel
care ar trebui să aibă
mirosul tragediei
caut cu deznădejde o iubire
împins de aceeaşi teamă
de a rămâne holtei
pentru încă un secol
şi
şi simt dezamăgirea cum curge-n
venele îngroşate prematur
dar
dar tăiate la timp într-un timp
pierdut pentru totdeauna

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tipul de la patru

bea şliboviţă cu mustaţa
- n pahar o trage
o suge
apoi o a
fumă o ţigară
merge ca un cyborg din prima
generaţie de ra
taţi iresponsabili
care dorm pe banca
cu miros de ţuică de prune din faţa
intrării
sau ieşirii din bloc
l-ar urca nevasta fără lift
dacă ar reu
şi
să-l ridice pe tipul de la patru

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristete

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Oameni reci, inchisi in case,
Stau plangand acest greu an,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sub gigantii de otel,
Cate-un trecator stingher,
Insotit de-un biet catel,
Dardaie cuprins de ger,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Feţe-ntunecoase, oameni
parca scosi dintr-un roman,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Sunt lipsiti de-mbratisari,
Si de-o strangere de mana,
Nu se mai aud cantari,
Iar tristetea e stapana,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Norii gri domnesc pe boltă,
Parca totul e in van,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an,
Inimile-s inghetate,
Sufletele gem de dor,
Lacrimi mari cad cadentate,
Cand pe rand oamenii mor,
In orasu-n care ninge trei sau patru luni pe an.

poezie de Marius Alexandru (6 februarie 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintau, fără a se grăbi, sperând că vor găsi un alt drum, o altă cale spre ieşirea din această peşteră; de abia acum luau seama la aspectul ei interior... Avea galeriile foarte largi şi înalte, deci, nu erau deloc nevoiţi să se aplece în timp ce mergeau, ceea ce era în favoarea lor, altfel înaintarea le-ar fi fost cu mult îngreunată. Ca aspect, semăna mult cu peşterile din munţii de pe Terra; lipseau, evident, orice urmă de vegetaţie, fie ea reprezentată doar de muşchi şi licheni, cât şi animalele sau umezeala specifică peşterilor, altfel era destul de frumos, de plăcut. Însă aspectul peşterii nu era prioritar în acel moment; nici nu-i atrăgea, nici nu-i impresiona, altceva interesându-i pe ei, anume cum să ajungă mai repede afară de acolo. Ce bine că totuşi nu se aflau într-un loc strâmtorat, galeriile fiind înalte şi largi, foarte spaţioase.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne numărăm

iubito ştii că unul nu se numără
niciodată nu a existat în ecuaţia noastră
şi
că unul l-a făcut pe doi în taoism
la noi unul nu l-a născut pe doi
ci doi l-a născut pe trei
în taoism doi a făcut toate celelalte
este echivalent cu unul plus unul
dar unul simplu unul nu se numără
este un fel de zero peste care suflă vântul
şi
ne numărăm de la doi
doi face pe trei, trei s-a născut după nouă luni
şi
doi face pe patru
deja e kafka, lumea se ascunde de lume

ce trece de patru, iubito
e familie numeroa
să mai numărăm odată
până la doi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dau coroană de regină

Sunt regină într-un palat
Fără uşă fără pat,
Fără sentimente fine
Fără rege lângă mine.
.........................................
Sunt regină într-un timp
Unde nu există un zid,
Să mă adăpostească bine
De tot răul care vine.
Vreau să dau coroana mea
Oricui vrea ca să o ia,
Şi să fiu sclavă aş vrea
Unui negustor sărac
Fără uşă fără pat.
Dar să aibă atâta iubire
Cât să o împartă cu mine.

poezie de Georgescu Elena (9 februarie 2020)
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea putea

să confirme că era un ozn
dar nimeni nu ştia de unde
apăruse în toată splendoarea lui
şi nu era om să nu recunoască
frumuseţea lui metalică în întregime
mulţi şi-au spus că trebuie
să fie făcut de neeuropenii
cei răi care se uită urât
la europeni cei buni
era atât de încăpător
încât intrau şase sau şapte
prichindeii de până-n clasa a şasea sau
a opta dacă erau mai mici
dar ei nu erau impresionaţi
de ozn aterizat în parcul
de joacă şi de mici nebunii copilăreşti
au urcat scările fără teamă
ştiau totul despre vehicul
păreau stăpânii lui
şi adulţii priveau hipnotizaţi
cum ozn pleca fulgerător
sau ateriza ca o nălucă din vis
apoi ne-am întrebat dacă nu era făcut
de copilaşii din oraşul
intrat în cartea recordurilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu las pe nimeni să mă atingă. De ce nu? Pentru că eram sătulă de bărbaţi. De bărbaţi care zăboveau în pragul uşii, care stăteau prea aproape, de mirosul lor de bere sau de whisky vechi de 15 ani. Bărbaţi care nu veneau la urgenţă cu tine, bărbaţi care plecau în Ajunul Crăciunului. Bărbaţi care trânteau uşile de securitate, care te făceau să-i iubeşti şi apoi se răzgândeau. Păduri de băieţi, ale căror tufe zdrenţuite erau pline de ochi care te urmăreau, prinzându-te de sâni, fluturându-şi banii, cu o privire dominatoare, luând ce li se părea că le aparţine.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi din ceapă se poate face dulceaţă, dar mirosul îl bagă pe degustător în ceaţă; şi un tanc poate fi umplut cu bomboane de ciocolată şi flori, dar sunetul şenilelor lui tot dau fiori când se află în mişcare şi praful de tun se simte chiar de la depărtare.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci picioare

Toate animalele cu cinci picioare
erau aduse la eşafodul
patrupedelor.
Şchiopătau. Pe steaguri fluturau
patru picioare
cu patru mersuri diferite
cu patru călcâie bătătorite.
Toate animalele cu cinci picioare
somnolente şi aburind
erau aduse la eşafod. Patru grauri păzeau
la intrare în scorbura
din cei patru
paltini cu patru intrări diferite
în scorbură. Atunci au leşinat
aracii...
*
Toate animalele cu cinci picioare
treceau printr-o despicătură de umăr
trasată orizontal pe verticală
în sensul
acelor de cusut oase.
În rest nu mai ştiu
fiindcă a venit leşinul
din unghiul scuturat de patrulaterul
patrupedelor.
**
În noaptea următoare am dormit în patru poduri
supraetajate
de frică inundaţiei
cu dinţi.
Se zvonea în patru megafoane
pe patru voci pe patru limbi
acelaşi sâsâit
în patru feluri. Luna era în pătrar
iar animalele cu cinci picioare
împleteau
din oasele lor un fular
de teracotă.
***
A doua noapte!
Un înger cu patru aripi
a căzut la patru cincimi
de sursa noastră de lumină.
Patru ore am rămas într-o beznă anonimă
în care ne imaginam
fără unul dintre cele cinci picioare.
Ne amorţeau picioarele.
Doamne! Să fi avut patru
sau trei sau două sau unul
sau cinci minus unul
sau cinci şi ceva cu patru la mijloc...
Am adormit pe patru paturi
de armă
cu patru perne sub picioare.
****
A treia noapte am plâns
patru lacrimi
*****
A patra noapte am desenat cu patru pensoane
pe gamba piciorului stâng
gamba piciorului drept.
Celelalte picioare construiau
o cangrenă.
******
În a cincea noapte
ne-am trezit amputaţi.
Pe steaguri fluturau patru picioare.
Ne-am ridicat şi am alergat
antrenaţi.
Ne-am înmormântat picioarele.
Nimeni nu a mers la înmormântare.
Patrupedele ne îmbrăţişau
şi ne ziceau de cinci ori
că le suntem confraţi.

Eşafodul se prelingea în duhoare.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

iubirea mea care trece
prin poezie nu renunţ
la nicio figură la niciun să
rut
vechi de împerechere a doi îndrăgostiţi
trec totul pe hârtie
o
coală a4 albă drogată
de atâta alb care aşteaptă
versul cuvântul sentimentul
să fie aşternut aşteaptă
peniţa trece peste hârtie
lasă
poezia de iubire un sărut
dulce amărui rămâne acolo

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică erau odată o babă şi un moşneag: moşneagul de-o sută de ani, şi baba de nouăzeci; şi amândoi bătrânii aceştia erau albi ca iarna şi posomorâţi ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Şi, Doamne! tare mai erau doriţi să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica şi noaptea de mare, şedeau singurei ca cucul şi le ţiuiau urechile, de urât ce le era. Şi apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânşii: un bordei ca vai de el, nişte ţoale rupte, aşternute pe laiţe, şi atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca şi mai tare, căci ţipenie de om nu le deschidea uşa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre speranţă

(dacă sufletul tău ar putea să cânte,
dar el nu poate decât să spere!)

Speranţa pe care în suflet o porţi
Chiar şi numai de la uşă până la liftul blocului,
Acea speranţă îţi pune pe faţă mâinile
Construite din nisip
Ca să nu vezi valul oceanului ce niciodată
Nu se poate sparge
Cuţitul care se uită la tine
Atunci când, răsucindu-se pe călcâie,
Se înnoadă în jurul durerii
Şi sângele tău de culoarea cântecului
Pe care îl beau rănile-
Eu, pe lângă toate acestea, nu exist!
Aş putea fi confundat cu o cărămidă,
Cu o scânteie sau cu unghia ce uşor
Se rupe în uşă,
Aş putea fi confundat cu ceva care există,
Dar, pe lângă toate acestea, eu nu exist.
Şi tot aşa cum se lasă anotimpul,
Ca o înserare, încet, pe coapsele vremii,
Pe gâtul firav al vieţii din tine
Se prelinge lacrima transparentă,
Lacrima ce fără dorinţă se naşte,
Lacrima ce nici nu ştie când piere,
Lacrima prin care se vede undeva, aproape,
În aerul de lângă tine,
O inimă îmbrăcată în ghimpi
( Ca să poată sta un trup în jurul ei )
E trupul meu, dar eu nu exist!

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste două

cuburi de gheaţă torni în paharul
mare whisky de două degete
roşu din secară şi malţ
cu trabucul aprins poţi fi calm
când ceilalţi erau stresaţi
încerci să calculezi traiectoria
paharului la gură de poţi gândi
te laşi mulţumit într-un fotoliu
care îndeamnă la visare
fumul de trabuc cubanez
urcă deasupra capului şi ascunde
zâmbetul discret sau dispreţuitor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Combinaţie între doi

Ea stă în baie şi aşteaptă trenul
El urcă scările, crezând că e cu altul
Astfel cei doi se întâlniră-n grabă
Uitând să se salute şi să se aibă.
Erau mai tineri şi frumoşi
Erau răutăcioşi şi adesea puturoşi
Erau geloşi din calea afară
Aveau şi rime între piciore
Şi nu ştiau că au valoare.

pamflet de Ileana Nana Filip din Sub ochelarii unui papuc umoristic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!