Estul extrem, Vestul extrem ( poem-vis istoric )

La o altitudine de 12 000 de metri
la 870 de mile pe oră
cu vânt din faţă de 40 km/h
în patru ore depăşesc podul de gheaţă,
lacurile albe, pădurile,
tundra
acolo
unde şi ei au traversat
de-a lungul miilor de ani
acum cam douăzeci şi şase de mii ani
( în era glaciaţiei Würm )
bărbaţi
femei
copii mici
femei bătrâne, bărbaţi
care au descoperit lumea nouă
Primăvara
când piciorul cocoşului înflorea
şi când tufişurile erau pline cu afine
ei reluau expediţiile lor în direcţia
răsăritului de soare
În fiecare dimineaţă
legând snopi de sorg
punând provizii de carne afumată în coşuri de frunze uscate
cărând eternul jeratic în pahare din coajă de salcie
şi cremenea pe umerii bătrânilor
Bebeluşii scânceau în leagănele lor din piele de ren
Ceaţa îşi întindea pânzele de bumbac prin văi
Vântul bătea rece peste păşuni
Apa se scurgea pe pietrele acoperite de muşchi
Câinii scheunau aşteptând nerăbdători zorii
sau jeleau pe unul de-al lor sfârtecat în timpul nopţii de lupi
Femei, femei
Înarmate cu suliţe, cu prăştii, cu topoare,
alergau prin pădurile de plop tremurător
până ajungeau la căprioara culcată pe malul apei aşteptându-şi
moartea
Bărbaţii înarmaţi cu ţepe urmărind ursul
şi cerbul Elaphus cu coarne în formă de evantai
Seara, ar fi găsit un luminiş, un deal
unde s-ar fi culcat îngrămădiţi unul în altul în corturile cusute cu vine de animale
Poate uneori ar fi cântat
O bunica ar fi spus copiilor poveşti ca să-i adoarmă
O femeie ar fi dansat, rotindu-se-n mantia ei în formă de colibă,
cu scoici împletite-n părul revărsându-se pe umeri
Vocea ei pătrunzătoare ar fi invocat spiritele celor morţi
sau deschis calea pruncilor pentru a veni pe lumea asta
Femeile ar fi născut pe bancurile râului,
strângând mâinile moaşelor
pentru ca apoi să se ridice şi să meargă iarăşi
Cărau cu ei trecutul
Yong dragonul care şi-a schimbat numele
care se numea Mixcoatl, şarpele norilor,
Kukulcan, pasărea şarpe
Cu ei, cele patru culori, albul nordului, galbenul sudului,
negrul vestului, roşul estului, iar în centru,
OK, culoarea jadului
Astăzi, podul este uitat
Avionul zboară deasupra căii exilului la 12 000 de metri
America este un alt continent
Inventatorii care-au venit cu est şi vest
habar n-au că ei nu mai cunosc direcţia călătoriei
Poate că nu ştiu cum să citească liniştea unor chipuri
Acolo, în New Mexico,
înainte de plecare, cu o zi înainte de ambarcare,
în parcarea de la K-Mart
am văzut maşina unui indian Navaho
şi deasupra plăcuţei de înmatriculare
era scris
" Îmi amintesc Korea"

poezie de J.M.G. Le Clezio, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechea şi bine ştiuta poveste, repetată de sute de ori, care afirmă că fabricile angajau femei şi copii şi că aceste femei şi aceşti copii ar fi trăit în condiţii satisfăcătoare înainte de a lucra în fabrici este unul dintre marile falsuri ale istoriei. Mamele care lucrau în fabrici nu aveau cu ce să gătească; ele nu îşi părăseau căminele sau bucătăriile pentru a merge să lucreze în fabrici, ele mergeau în fabrici deoarece nu aveau bucătării, sau, dacă aveau bucătării, nu aveau cu se gătească în ele. Iar fiii lor nu soseau din aşezăminte de copii confortabile. Ei erau înfometaţi şi aproape morţi de inaniţie. Toată vorbăria desper aşa-numitele orori de nedescris ale capitalismului timpuriu poate fi respinsă cu ajutorul unei singure statistici: tocmai în anii în care s-a dezvoltat capitalismul britanic, tocmai în perioada numită în Anglia «Revoluţia Industrială», în anii 1760-1830, tocmai în acei ani, populaţia Angliei s-a dublat, ceea ce înseamnă că sute sau mii de copii, care înainte ar fi murit, au supravieţuit şi au crescut, pentru a deveni bărbaţi şi femei.

citat din Ludwig von Mises
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroii de pe Titanic

Onoare bravilor care dorm acolo unde zace
Epava navei Titanic sub sloiuri de gheaţă,
Bărbaţi care-au ştiut ce trebuie să fac-un bărbat
Atunci când priveşte-n moartea faţă-n faţă.

"Mai întâi, femeile şi copiii," –
Puternic şi duios strigăt s-a auzit în acea primăvară!
Fiii pe care femeile i-au născut şi alăptat
Şi-au amintit – şi-au avut curajul să moară.

Bărcile s-au strecurat prin întuneric:
Uriaşa nava a gemut: şi apoi, vă imaginaţi...

O, stele ale nopţii, care-aţi văzut acea privelişte,
Depuneţi mărturie, ACEI OAMENI AU FOST BĂRBAŢI!

poezie clasică de Henry Van Dyke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu se pierde, pentru că nicio formă nu există cu adevărat (absolut). Fiecare creaţie este un avatar pentru Oceanul Esenţei, prin care Viaţa se manifestă sub diverse forme. Când forma se raportează la formă, apare egoul - sinele fals - care ţine forma departe de ceea ce nu este formă, pentru că forma este o expresie a Lipsei de Formă. Liniştea din care provine sunetul, este lipsită de formă, lipsită de orice crede omul despre Ea, pentru că o idee care pleacă în direcţia Liniştii joacă rolul unui ghid către Linişte, însă o idee nu poate cuprinde niciodată Liniştea, pentru că Liniştea nu este gând, o idee, un concept. Liniştea nu este o formă, ci sursa fiecărei forme, întrucât fiecare formă este un sunet, iar sunetul provine din Linişte. Nimic nu desparte sunetul de Linişte, în afară de identificarea sunetului cu sunetul, aşa cum nimic nu desparte valul de Ocean, în afară de identificarea valului cu valul. Prin conştientizarea Liniştii ce precede sunetul, sinele fals al sunetului este slăbit, iar dacă sunetul se eliberează de sinele fals, se eliberează de ceea ce îl desparte de Ceea Ce Este El Cu Adevărat. Acolo unde nu este identificarea cu "eu", nu este iluzie, iar acolo unde iluzia nu penetrează, suferinţa nu îşi poate susţine existenţa, pentru că suferinţa însăşi este o reflexie a iluziei.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume obosită este o lume care nu se odihneşte - iar o lume care nu se odihneşte este o lume zgomotoasă, condusă de tendinţa de mişcare a sunetului. Liniştea nu este niciodată absentă, pentru că Ea nu se întrerupe şi nu se fragmentează. Liniştea care precede sunetul, rămâne în spatele sunetului - chiar dacă sunetul nu ştie asta. Liniştea a fost acolo, când sunetul s-a născut, Liniştea rămâne în spatele sunetului şi Liniştea va fi acolo şi când sunetul se va întoarce acolo de unde a plecat: din Linişte. Aşadar, nicicând Liniştea nu poate fi absentă din existenţă - este singura prezenţă care nu are formă şi care nu poate fi caracterizată sau explicată. Nu poţi vorbi Liniştea, pentru că orice ai spune despre Ea, nu este complet adevărat, deoarece cuvintele sunt sunete, iar o formă relativă nu poate cuprinde o Prezenţă Absolută. Însă, deşi nu poţi vorbi Liniştea, poţi arăta către Linişte, chiar şi prin intermediul cuvintelor. Şi nici măcar asta nu e complet adevărat, pentru că Liniştea nu este acolo, într-o direcţie, ci este chiar Aici, Acum, precedând orice formă, orice faptă, orice cuvânt şi orice gând.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Theodore, poetul

Copil fiind, Theodore, stăteai ore în şir
Pe malurile râului Spoon, cel cu cu ape tulburi,
Cu ochii aţintiţi la ieşirea găurilor în care locuiau crabi,
Aşteptând răbdător ivirea unuia dintre ei, strecurând afară
Mai întâi antenele, asemeni unor fire de fân,
Şi apoi tot corpul, de culoarea granitului,
Cu ochii mici, de cărbune.
Iar tu te întrebai înfiorat, în transă de gânduri,
Ce ştia el, ce dorea şi, la urma urmei, de ce trebuia să existe?
Mai târziu, perspectiva s-a schimbat şi-ai început să veghezi bărbaţi şi femei
Ascunşi prin găurile sorţii, în mijlocul marilor oraşe,
Şi aşteptai ca sufletele lor să iasă la lumină,
Ca tu să poţi afla
Cum trăiau, şi pentru ce trăiau,
Şi de ce mişunau atât de grăbiţi
De-a lungul drumului nisipos unde nu era apă –
În vreme ce zilele verii se apropiau inexorabil de sfârşit.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nouă din zece femei se îndrăgostesc de bărbaţi înainte de a ajunge în patul lor. Nouă din zece bărbaţi nu se îndrăgostesc de femei până nu le testează sexual.

Simona Catrina în Sex în (per)versiune clasică
Adăugat de elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia este făcută

Intră femeia
se naşte
plânge
îşi începe călătoria prin lume
devine copilă
dulce şi afectivă
certată
are menstruaţie
suferă
se atinge
ei îi cântă imnul
o penetrează
ea merge pe străzi căutându-se
se poate converti în soţia cuiva
se va îndrăgosti
împlineşte un an în plus şi se plânge
altele merg împotriva sistemului
îşi alege forma în care se va ascunde
sânii ei strălucesc
vaginul ei cântă
merge încet
unele devin mame
se schimbă complet
unui bărbat îi zic soţ
sau poate nu
sunt divorţate
bolnave
altele sunt sănătoase
există femei care îşi iau sexul
îl elimină, îl schimbă
există bărbaţi care devin bărbaţi
Pot ei să dobândească feminitatea?
Cum este construită feminitatea
Este exclusivă pentru femei?
Cum rămâne cu bărbaţii care sunt femei?

poezie de Jose Miguel Navas din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia

Şi Dumnezeu a apărut în spaţiu,
A privit în jur şi a spus:
Sunt singur –
Îmi voi face o lume.

Şi până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopţi
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Şi, de nicăieri, a apărut lumina,
Şi bezna s-a rostogolit într-o parte,
Şi lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Şi-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălţuind noaptea cu luna şi cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric şi lumină,
A potrivit lumea;
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu s-a retras –
Şi soarele era în mâna lui dreapă,
Şi luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Şi Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Şi se înălţau de nicăieri munţi.

Apoi s-a oprit şi a privit, şi a văzut
Că pământul era fierbinte şi sterp.
Aşa că Dumnezeu a ieşit la marginea lumii
Şi a scuipat cele şapte mări –
A clipit şi-au licărit fulgerele –
A bătut din palme şi s-au rostogolit tunetele,
Şi-au început să curgă apele de deasupra pământului –
Şi apele răcoreau arşiţa.

Apoi s-a ivit, verde, iarba
Şi-au îmbobocit, roşii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii şi-au întins braţele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Şi râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăşi,
Şi-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.

Atunci Dumnezeu a ridicat braţul şi şi-a fluturat mâna
Deasupra mării şi a uscatului,
Şi-a spus: Veniţi! Veniţi!
Şi mai repede decât a putut Domnul să-şi coboare mâna,
Peşti şi pescăruşi,
Animale şi păsări
Înotau pe râuri şi pe mări,
Mişunau prin păduri şi prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Şi a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Şi s-a uitat la steluţele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate vieţuitoarele ei...
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.

Şi-atunci Dumnezeu s-a aşezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în linişte,
Lângă un râu adânc şi larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit şi s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!

Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Şi acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele şi l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colţuri ale nopţii,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale –
Acest măreţ Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boţ de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.

Apoi i-a dat suflarea vieţii,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.

poezie de James Weldon Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos descălică şi intră în palat. Acolo găsi încă două femei, una ca alta de tinere; erau surorile cele mai mari. El începu să mulţumească zânei pentru că l-a scăpat de primejdie; iară ele, de bucurie, gătiră o cină plăcută şi numai în vase de aur. Calului îi dete drumul să pască pe unde va voi dânsul; pe urmă îi făcură cunoscuţi tuturor lighioanelor, de puteau îmbla în tihnă prin pădure. Femeile îl rugară să locuiască de aci înainte cu dânsele, căci ziceau că li se urâse, şezând tot singurele; iară el nu aşteptă să-i mai zică o dată, ci priimi cu toată mulţumirea, ca unul ce aceea şi căuta. Încet, încet, se deprinseră unii cu alţii, îşi spuse istoria şi ce păţi până să ajungă la dânsele, şi nu după multă vreme se şi însoţi cu fata cea mai mică. La însoţirea lor, stăpânele casei îi deteră voie să meargă prin toate locurile de primprejur, pe unde va voi; numai pe o vale, pe care i-o şi arătară, îi ziseră să nu meargă, căci nu va vi bine de el; şi-i şi spuseră că acea vale se numea Valea Plângerii.

Petre Ispirescu în Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charles Grey: Oameni destoinici ai Westminster-ului! Lumea este pe marginea prăpastiei: poate cădea sau se poate salva. Din Franţa până în America, femei şi bărbaţi luptă pentru libertate, pentru a-şi găsi menirea în această viaţă. E vremea schimbării!

replici din filmul artistic Ducesa
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ucis

astăzi am adunat de pe caldarâm al nu ştiu câtelea animal strivit sfârtecat însângerat aplatizat risipit sub roţile feroce care se grăbesc să ajungă mai devreme cu zece secunde la destinaţia lor anonimă insignifiantă şi blestemată
ochii lui adică ce mai rămăsese din ochi mă priveau acoperiţi de pâcla albă a morţii aşteptând să îl vindec să îl fac din nou întreg sprinten şi cald cum era înainte
am aşezat trupul adică ce mai rămăsese din trup în pământul la fel de rece ca şi el sub o tufă de lămâiţă unde am mai îngropat atâtea necuvântătoare lăsate în urmă pe şosele de asasinii lor
o pătură de frunze roşiatice îl va încălzi de acum iar mai apoi o plapumă de zăpadă albăstrie
la primăvară oasele mici vor înmuguri după care se vor deschide sub forma unor flori de culoarea fildeşului al căror parfum dumnezeiesc se va înălţa în serile de vară
deasupra străzii pe care a agonizat părăsit şi înfricoşat
deasupra ferestrei de unde călăul lui va privi asfinţitul bându-şi berea
deasupra parcurilor prin care fiinţe bipede se vor plimba agale decretând că viaţa e frumoasă şi trebuie trăită.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii călătoresc prin toate haltele

bărbaţii vor să bea apa feminităţii
(la toate vârstele înfloririi
şi coacerii pământului)
până la marea plecare
prin haltele văzduhului.
şi în peşteri din stâncă
şi în borta peşterii
(unde se agită o fiară),
şi în momente de graţie
sau de răsucire a sufletului.
pentru ei femeile
sunt nişte cetăţi
(ce se vor cucerite şi împodobite
cu crengi de măslin).
când au gustul gutuielor coapte
bărbaţii călătoresc
pe firul altor ape
ale inimii sau ale morţii
şi au viziuni cu femei
-adevărate roţi-
care să le mişte altfel universul.
doar când întâlnesc Ane
(încep să ridice mânăstiri
şi nu mai fug în lume cu niciuna)
devin miri lunatici
şi-şi pun pe umeri luna
alunecând pe fereastră cu una
cu coasa care le leagănă somnul
până ce devin păsări cuc
şi nu mai ştiu în ce parte se duc.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consider că nu există parfumuri pentru femei şi pentru bărbaţi. Aceasta este o idee tipic occidentală care ţine de un anumit mod de abordare a femininului şi masculinului în societatea vestică. De exemplu, în lumea arabă, bărbaţii sunt cei care folosesc cel mai mult parfumurile, care sunt aşa de dulci şi de tari încât fac să pălească oricare parfum de femei din societatea noastră.

citat din Octavian Coifan (24 iunie 2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pescuit, iarna...

Privind lacul, un om îşi vede
Tatăl aruncând firul uşor de nailon
Pe lângă sălcii. El a uitat că-acesta
Este mort de mai bine de doi ani,
Iar lacul se află acolo unde se rostogoleşte
O ceaţă albăstruie şi unde cerul ar putea fi
Negru, albastru sau alb –
Un fundal pentru toate preocupările.

Calcă prin apă să-şi întâlnească părintele,
Urmându-l acolo unde peştele
Muşcă cel mai bine. E frig. Într-o zi rece
Forma pe care o ia respiraţia poate
Închipui orice – o coamă pe suprafaţa lacului,
Dealurile Oklahomei, tufe cu porumbele albastre –
O formă închisă deja într-o altă formă,
Două cântece, două respiraţii deasupra apei.

poezie de Ralph Burns, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sfârşit a sosit clipa supremă, unică. Întâi unul, apoi altul, ne ridicăm către ea, cu mâinile întinse deasupra capului, bărbaţi bărboşi, cu feţe schimonosite şi ciudat de arhaice, femei slabe, uscăţive, într-o linişte roşiatică. Nu este un zbor. Este mai degrabă o realizare a unor vise, o atingere a idealului, binemeritată încheiere a unei lungi perioade de adoraţie. Este un final măreţ. Mulţimi tăcute părăsesc ruine impunătoare. Deasupra oraşului vânat, oamenii se dizolvă în colosul roşietic.

Gheorghe Dobrovolschi în Turnul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Şi curge timpul şcolii-ndelungate,
cu-atâtea spaime vagi, cu aşteptare.
Singurătate, vreme-apăsătoare...
Şi-apoi afară: străzi sclipesc şi sună,
şi-n piaţă zvârle apă o fântână,
şi în grădină, ce lumi nemăsurate.
Şi în hăinuţa ta să treci prin toate,
cum nimeni altul n-a trecut şi n-o să treacă
O, straniu timp, o, vreme ce se-neacă,
o, tu, singurătate.

Şi să priveşti departe, afară, către ei:
bărbaţi, femei; bărbaţi, bărbaţi, femei,
copii în vii culori, şi nu ca tine;
şi-aici o casă, uneori un câine,
şi-ncredere şi groază ce mute, oscilează –:
O, jale fără sens, o, vis, o, groază,
o, neagră adâncime.

Şi să te joci aşa, inel şi cerc şi mingi,
în parcul ce păleşte blând în soare,
şi pe cei mari din goană să-i atingi,
sălbăticit şi orb de alergare,
dar cu paşi ţepeni, mici, tăcut, pe seară,
să mergi acasă, strâns de mână, tare –:
O, înţeles ce tot mai mult dispare,
o, frică, o, povară.

Şi ore-ntregi, la iazu-ntins şi sur
să-ngenunchezi cu o corabie mică;
să uiţi de ea, căci altele-mprejur
şi pânze mai frumoase trec pe unde,
şi să gândeşti la chipul mic, obscur,
lucind din iaz ca iar să se cufunde-:
Copilărie, o, imagini lunecânde,
unde? unde?

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aaron Hatfield

Mai trainică decât granitul, Spoon River,
Este amintirea care ţi-a rămas în memorie,
Imaginea mea stând în faţa pionerilor, bărbaţi şi femei,
Acolo în Biserica Unită de ziua Împărtăşaniei.
Eu, vorbindu-vă cu voce înnecată despre lemnarul cel tânăr
Din Galilea care a mers în marele oraş
Pentru a fi ucis de bancheri şi de jurişti;
Vocea mea se împletea cu vântul de Iunie
Care bătea peste lanurile de grâu de la Atterbury,
În timp ce pietrele albe ale cimitirului
Din jurul Bisericii luceau sub soarele verii.
Şi acolo, în propriile rememorări largi cât viaţa,
Sunteţi voi, o, pioneri,
Cu capetele plecate respirând în lume regretele voastre
Pentru fiii ucişi în bătălii şi pentru fetele voastre,
Şi copii pierduţi în dimineaţa vieţii
Sau în intolerabila arşiţa a amiezii.
Dar în acele momente de tăcere amară,
Când vinul şi pâinea erau împărtăşite,
Sosea între noi împăcarea şi pacea.
Noi, plugarii şi tăietorii de lemne,
Noi, ţăranii, fraţii tâmplarului din Galilea –
Venise la noi Mângâietorul
Şi consolarea adusă de lumina predicilor!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pe ulita

În satul în care nu am copilărit
duminica este linişte
după ce se încheie slujba
pe uliţe se împrăştie femei
îmbrăcate cu ii
şi purtând coşuri împletite pe braţe
când le spui Sărut-mâna
îţi dau cozonac şi colivă

În satul în care nu am crescut
seara vine cu cântece
după ce se întorc de la muncă
bărbaţii se strâng la mese
acoperite cu ştergare
şi sorb cu nesaţ licori revigorante
când te salută
îţi zâmbesc sincer

Din satul în care abia acum am ajuns
mai sunt încă multe poveşti de spus.

poezie de Ioana Coman
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femei în Parlament

Plimbându-şi nurii afroditici,
Ele se-ntreabă şi socot:
Să meargă cu bărbaţi politici
Sau cu bărbaţi care… mai pot.

epigramă de Ion Diviza din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost cam patru bărbaţi în viaţa mea pe care pot spune că i-am iubit. Aţi putea să mă consideraţi homosexual, dar nu am aceleaşi sentimente faţă de femei. O femeie se poate înlocui cu o alta în câteva zile.

citat din Aleister Crowley
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!