Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Înalță-te, mamă!

Înalță-te la cer, suflet curat,
Și lasă-n urmă orice întristare,
Privește-ne voios, înflăcărat,
Nu vezi că și eu râd, deși mă doare?

Ridică-te ca un balon desprins
Din mâna mea de băiețel cuminte
Și urcă în văzduhul necuprins
Privind numai în sus și înainte.

Să nu te temi pe drumul ce-l străbați
Și nu lăsa să te cuprindă jalea,
Iisus Hristos, pe cei eliberați,
Îi ia cu El și le arată calea.

Și nu fi tristă dacă ne-ai lăsat,
Ca să te duci acolo-n cer departe,
Căci sufletele noastre, neîncetat,
Se vor iubi și dincolo de moarte.

Iar când o să ajungi în Paradis
S-aștepți în tihnă, că se-nvârte roata,
Și într-o bună zi, cum ți-am promis,
Vom fi din nou toți trei: eu, tu și tata.

poezie de (10 iunie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cumpătarea (Sonet Tarot)

În orice faci, e bună cumpătarea
Nu căuta excesele deșarte
Fii înțelept, nu rătăci cărarea,
Pe drumul drept ajungi cel mai departe.
Și echilibrul ți-l vei pierde iute
Când prea mult într-o parte se adună,
Dar tu să dai dovadă de virtute,
Calea de mijloc este cea mai bună.
De contradicții fugi ca de năpastă
Ca inima să-ți fie liniștită
Pentru că orice ceartă e nefastă,
De-aceea înțeleptul o evită.

Fii cumpătat, iubește armonia,
Căci lăcomia strică omenia.

sonet de (24 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Roata Norocului (Sonet Tarot)

Roata se-nvârte, timpul și destinul
Te prind în hora lor amețitoare
Urci, te fălești, apoi vine declinul,
Iar faima ta va trece în uitare.
Oriunde arunci privirea e o roată,
Căci orice lucru are-un ritm anume
Și nimeni și nimic nu o să poată
împiedice schimbările din lume.
De-aceea, dacă roata e-n urcare
În viață totul îți va merge bine
Dar când o vezi că începe coboare
Nu te lupta, pe loc nu o poți ține.

Cicluri încep și cicluri se termină
Când le înțelegi, trăiești doar în lumină.

poezie de (20 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când iarba-mi va fi cer

Când iarba-mi va fi cer,
Iar eu un praf de-albastru,
Când voi pieri stingher
Plecând pe un alt astru,

Când lumea va huli
Numele meu de-a pururi,
Când toți îmi vor găsi
Mulțime de cusururi,

Când chiar și Dumnezeu
Se va ascunde-n ceață,
Când vei dori mereu
Să mă mai vezi la față,

Tu nu te necăji,
Ci îți urmează calea
Chiar dacă vei tânji
Ca eu să îți curm jalea.

Trăiește cu-al meu dor
Și fii la fel de bună,
Că totu-i trecător,
Vom fi iar împreună.

poezie de (18 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Noi ne-am promis

Eu ți-am promis, tu mi-ai promis,
Că tot ce ni se-ntâmplă, chiar și-n vis,
În clipe ce petrecem împreună,
fie alt motiv de voie bună.

Să nu uităm nimic povestim
Din visurile ce ni le-amintim,
Iar tot ce mai aflăm din astă lume,
presărăm cu ale noastre glume.

Eu ți-am promis, iubita mea, un trai
Așa cum îl visai și ți-l doreai,
Și-mi place cum, pe față, fericirea
Exprimă ce-ai în suflet: doar iubirea.

Tu mi-ai promis mereu a mea să fii,
Să mă iubești, cum numai tu poți ști,
În viața ce-o cânta-vom împreună
Pe drumul drept, ca a chitarei strună.

Eu ți-am promis, tu mi-ai promis, iar noi,
Pe-aceeași cale mergem amândoi,
Cu liniștea din suflete deplină,
Spre Casa încărcată de lumină.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor

Undeva, cândva, într-o lume mai bună
Trăiam fericit și pluteam în Lumină
Nu simțeam că în jur norii negri se-adună
Și voi fi aruncat într-o lume străină.

Dar soarta e crudă, nu te-ntreabă ce-ți place
Dacă vrei trăiești în văzduh sau mizerie
Căci ea toate le face și apoi le desface
Și te-mpinge din cer înapoi în materie.

Că așa-i de când lumea, noi suntem văpăi
Fără milă alungate din tărâmul cel sfânt
Ne închidem în trupuri, devenim buni sau răi
Și-amintirea ne-o pierdem când venim pe Pământ.

Însă-n mine, ascuns, mai există un dor
Ce -mpinge merg înainte mereu
Și îl simt neîncetat, de mi-e greu sau ușor
Este dorul de casă și de Dumnezeu.

Iar o voce în suflet îmi șoptește plăcut
deși pe Pământ nimeni nu-i fără vină
Dacă pot iubesc, fiu bun, ajut,
Voi ajunge într-o zi să mă-ntorc în Lumină.

poezie de (31 iulie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sonetul 15

Dacă privești în jur și vezi doar răul
Și sincer crezi că-l vei afla oriunde
Și-n loc de munte tu vezi numai hăul,
E limpede că-n ochii tăi se-ascunde.
Dacă-n pahar te uiți cu îngrijorare,
Căci ce observi e cât din el lipsește,
Iar partea plină neînsemnată-ți pare
știi că-n minte golul se mărește.
Dacă-i privești pe toți cu detașare
Convins suferința-i iminentă
Dacă nu crezi mâine va fi soare
La tine-n suflet moartea e prezentă.

Această lume este tare tristă
Când omul are firea pesimistă.

poezie de (12 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spânzuratul (Sonet Tarot)

Să nu te zbați, te-a priponit destinul
C-ai refuzat mergi pe calea dreaptă,
Așa stai cuminte, rabdă chinul
Nu te-agita degeaba, mai așteaptă.
Fiindcă acum nimic nu e posibil,
Iar lecția cu trudă se învață,
Și chiar dacă îți pare incredibil
Acest răgaz îți va sluji în viață.
Iar criza-n care te găsești de-o vreme
Te va lăsa din gheare, ține minte,
Și mai târziu sau poate mai devreme
Pe drumul tău vei merge înainte.

Căci chiar și apa care stă în iazuri,
Vremelnic e ținută de zăgazuri.

sonet de (22 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu telecabina

Când ești bătrân și vrei urci pe munte,
Să-ți mai oxigenezi hemoglobina
Te-așezi la coadă, până ajungi în frunte
Și iei și tu frumos telecabina.

O, cât de mare este bucuria
Și inima începe-n piept să-ți crească
Emoții n-ai, căci simți euforia,
Iar de drumeți te doare fix în bască.

E minunat stai într-o conservă
Ce merge suspendată de o sârmă
Te uiți doar înainte, plin de vervă
Și ești precum un căpitan la cârmă.

Însă când bate vântul cu putere
De parc-ar vrea rupă toți pilonii
Dacă înainte ai băut o bere
De frică ți se udă pantalonii.

Și când cobori, îți tremură genunchii
Așa că te târăști în patru labe
Și-ți vine a urla din toți rărunchii,
Dar te jenezi un pic de Sfinx și Babe.

poezie de (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sfânta Lumină

Dragi cititori... "S-a întâmplat"
Așa-n... "Mass-media", au relatat;
S-a întâmplat... Sfânta Lumină
Foarte-adevărat... vină.

Așa e omul păcătos
Nu crede în Iisus Hristos;
Te duci... cu ochii tăi să vezi
Apoi, văzând, pe loc crezi?

Lumina Sfântă care vine
Uimește ființa din tine;
Mormântul Domnului e sfânt
Iisus, a fost pe-aceast pământ!

-N-am crezut și am venit
Aici... din Târnăveni - privit
Și-ntradevăr... Sfânta Lumină
A coborât – este Divină!

Privind spre cer, așa a spus
O tânără, despre Iisus
Golgota, este-adevărată
O vizitează: lumea toată.

Ridică-ți ochii om spre cer
Acest Mormânt nu-i un mister;
Te rog din: "Suflet", tu, să vezi
Divinitatea să o crezi.

Iisus Hristos a înviat!
Nume lui Dumnezeu a dat;
Căci, Dumnezeu, este "Cuvânt"
El ne-a Creat pe-acest pământ!

Ridică-ți ochii și-ai să-L crezi
Unde vei merge ai să-L vezi;
Ridică-ți ochii cât mai Sus
Iubindu,-L pe Domnul Iisus.

Hristos a înviat!

poezie de (15 aprilie 2012)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 14 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Trei virtuți

Viața poate fi frumoasă
Și când omul e ateu
Și de Dumnezeu nu-i pasă,
Căci se crede și el zeu.

Însă ca să birui moartea
Trei virtuți sunt de folos
Bunătatea, puritatea
Și credința în Hristos.

Căci ce rost mai are viața
Oricât de frumoasă ar fi
Dacă moartea-ți taie ața
Și în neant te vei topi?

poezie de (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Slavă, slavă, slavă Ție!

Slavă, slavă, slavă Ție
Bun și blând și sfânt Păstor
Care-aduci cu bucurie
Mântuirea tuturor.
Slavă Ție ce din jalea
Morții ne-ai eliberat
Și ne duci la cer pe calea
Unui unic har curat.

Slavă Ție care-o turmă
Nesfârșită-Ți pregătești,
Ca mărirea cea din urmă
Peste ea strălucești.

Slavă Ție-n fericirea
Unui veșnic viitor
Când pe toată nesfârșirea
Va fi-o turmă și-un Păstor!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tatăl și Isus

Singura nădejde vie
Numai Tu Isus ne ești
intrăm în veșnicie
Sus în slăvile cerești

Singura cărare sfântă
Numai Tu ne-ai arătat
ajungem sus la nuntă
Cu un suflet nou—curat

Nimeni Doamne n-a-ndrăznit
susțină ca și Tine
Că ești viața-n Infinit
Și-o poți da la orișicine

Cine ascultă și primește
Sfânta Ta învățătură
Și mereu își curățește
Viața lui și-a lui făptură

Cel ce e nevinovat
De a lumii mari păcate
Și-și vrea sufletul curat
Depărtându-se de moarte

Prin credința ce ne-ai dat
În Ființa Ta Divină
cântăm neîncetat
Trăind numai— în lumină

Tu ești singura Ființă
Ce-ai trăit pe acest pământ
De har plin și de credință
Ne-ai vorbit de Tatăl Sfânt

Și ne-ai spus că ne iubește
Și ne vrea fim ai Lui
Dacă omu-i dăruiește
Inima din pieptul lui
........

Tatăl Sfânt ne-a înțeles
Grava nostră neputință
Și pe Isus l-a trimes
Să ne-mbrace în credință

Astfel dar cine s-ncrede
În Isus Mântuitorul
Viața-n sine nu o pierde
Căci El e Izbăvitorul

Tatăl Sfânt ne dă odihnă
Doar prin jertfa Lui Hristos
Dac-o viață fără vină
Ne luptăm trăim jos

Și spre viața viitoare
Tot mai mult de aici privim
Spre Isus al nostru soare
Din inimă să-l iubim

Tatăl Sfânt ne înțelege
Și ne știe ce sântem
Ne scapă de foc și Lege
Domn pe Isus de-l avem

Astfel dar cu bucurie
El ne dă împărăția
Dacă noi în veșnicie
Trăim sfânt㗠curăția

Cel Prea Înalt ne vrea curați
Fără pat㗠fără vină
De Hristos să fim spălați
S-avem parte de odihnă

Tatăl Sfânt doar l-a trimis
Pe Isus ca să ne ia
Să ne ducă-n Paradis
Viață sfântă să ne dea

Și Hristos i-a dat onoare
Celui Sfânt și Prea Înalt
Nimeni cum aici sub soare
-i dea nu a acceptat

Nimeni n-avea cunoștință
Pe Tatăl să în cinstească
Ca a Lui Hristos Ființă
Până-n patria cerească

Domnul Isus l-a-nălțat
Pe Tatăl mai sus de toate
Și El l-a glorificat
Și în viață și în moarte


Căci Isus este iubirea
Și tot ce s-a dăruit
El este neprihănirea
Celui care l-a primit

Pe pământul plin de ură
De păcat— nelegiuire
Doart a Lui învățătură
Ne cere neprihănire

O viață în lumină
De Tatăl ascultăm
trăim doar fără vină
Pururi cinste îi dăm

Așa Isus ne-a-nvățat
fim sare și lumină
Celui Sfânt și Prea Înalt
-i dăm viața fără vină

La Tatăl nimeni nu poate
vină decât prin Mine
Eu sunt Ușa dinspre moarte
Viață pentru— orișicine

Cine ascultă și păzește
Azi porunca Lui Divină
Pe noi iată ne primește
Căci viața-i o lumină

Eu cu Tatăl vom veni
Și cu el Noi vom cina
Pe veci oaspeți îi vom fi
Și viață îi vom da


Tatăl Sfânt este mai mare
El e singurul stăpân
Ce puterea toată-o are
Veșnic pe orice tărâm

Numai El vremea o știe
Și timpu-i e cunoscut
Din a Lui împărăție
Și din tot ce s-a făcut

El decide— hotărăște
Orice vrea în Univers
Și pe oameni îi primește
După calea ce-au ales

Înaintea Lui se-nchină
Îngerii din ceruri toți
Cel Prea Înalt e o lumină
Ce s-o vezi ca om nu poți

El e punctul principal
Din imensul Infinit
Căci numai dup-a Lui plan
Tot ce este s-a-ntocmit

De la El pornit-au toate
Îngeri stele și pământ
El e dincolo de moarte
Onorat și pururi Sfânt

El a dat miez și viață
Planului de întocmire
A tot ce azi se înalță
Și ne umple de uimire


Oriunde noi ne uităm
Și în cer și pe pământ
O splendoare larg-avem
Din lucrarea Celui Sfânt

Toate sunt doar inovații
Ale Celui Prea Înalt
Și ele-i aduc ovații
Nimănui cum nu s-a dat

Glorie cinste onoare
Tatălui din cerul Sfânt
Pentru apmpla Lui lucrare
Ce-o vedem și pe pământ

Cinste slavă și mărire
Veșnică Celui Prea-Nalt
Îi cântăm cu mulțumire
Fie pururi lăudat

El e singurul ce are
Peste toate stăpânirea
Lumilor nemuritoare
E puterea și iubirea

El pe Isus ni l-a dat
Viață nouă să ne fie
S-avem sufletul curat
intrăm în veșnicie

Tatălui cel Sfânt din cer
Îi aducem toți onoare
Din lumea celor ce pier
Căci e Viață și salvare

poezie de (11 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În trecerea grăbită

În trecerea grăbită prin lume, către veci,
Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să vezi durerea și lacrima arzând,
Fă-ți timp poți, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ți timp pentru-adevăruri și adânciri în vis,
Fă-ți timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lâng-un izvor,
Fă-ți timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ți timp s-aștepți din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ți timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ți timp stai cu mama și tatăl tău bătrâni,
Fă-ți timp de-o vorbă bună și-o coajă pentru câini.

Fă-ți timp stai aproape de cei iubiți, voios,
Fă-ți timp fii și-al casei în slujba lui Hristos,
Fă-ți timp guști frumusețea din tot ce e curat,
Fă-ți timp, căci ești de taine și lumi înconjurat.

Fă-ți timp de rugăciune, de post și meditări,
Fă-ți timp de cercetarea de frați și de-adunări,
Fă-ți timp și-adună-ți zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ți timp, căci viața trece și când nu faci nimic.

Fă-ți timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu stai,
Fă-ți timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ți timp s-asculți la toate, din toate înveți,
Fă-ți timp -i dai vieții și morții tale preț.

Fă-ți timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieții, n-o mai strângi.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Ne doare...

Ne doare când întunericul lumina o străbate
Și plângem de dorul celor ce-au plecat departe,
Ne-au lăsat în urmă dorul și sufletul pârjolit,
Nu i-am putut opri, oricât am luptat și am dorit.

Ne doare când timpul trece în zbor pe lângă noi,
Ne rupe ani din viață și ne desparte pe-amândoi,
În locul strălucirii din vară, ne pune-n plete iarna,
Chiar de ne știe suferința și ne cunoaște taina.

Ne doare când visele dispar, înainte de-mplinire,
Când soarta ne smulge dreptul la tihnă și iubire,
Când trebuie -i dăm pământului comoara noastră
Și s-aștepăm, tot restul vieții, plângând la feresatră.

Ne doare și durerea ne-ngenunchează, e sfâșietoare,
Ai da orice să te destarmi, să fi vânt ori rază de soare,
S-ajungi mai repede la cer, să-l regăsești pe cel pierdut,
formați, din nou, un întreg, fiți la fel ca la-nceput...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dorina Omota

Te voi iubi și dincolo de moarte...

Mi-e tare grea impusa ta tăcere,
Acum când sufletul meu în ruine
Mai are numai lacrimi de durere
Din primăvara viselor cu tine.

Pustiul pătrunde pân' la oase,
Iar fumul despărțirii se întinde,
Când trec prin mine vorbele tăioase
Ce ard deși par flăcări muribunde.

De ce-ți mai caut oare amintirea,
Când de atâta timp m-ai dat uitării?
Și de ce oare încă-mi las iubirea
îți păzească ușa nepăsării?

Unde uit te văd numai pe tine,
Iar vocea ta strigă la tot pasul,
Și vai!... Dacă ai ști ce greu îmi vine,
Când zorii dimineții-ți fură glasul!

Precum pasărea Spin când piere,
Te voi iubi și dincolo de moarte,
Deși de azi, îmi iau 'La revedere'
De la un vis de care viața desparte.

poezie de din Dincolo de tăcere
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Fără cuvinte

Dincolo de cuvinte este iubirea.
Dincolo de cuvinte poate fi
Durerea și fericirea.
Dincolo de cuvinte este ceva sfânt,
Când sunt spuse de cineva
Cu suflet curat și blând.
Dincolo de cuvinte rămâne un gol imens,
Dacă sunt spuse fără rost și sens!
Dincolo de cuvinte sunt și lacrimi de amor
Când vin dintr-o inimă plină de dor.
Căci omul fără cuvinte nu lasă nimic!
Numai o umbră tristă pe acest pământ.

poezie de (24 februarie 2022)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mariana Daniela Bidascu

* * *

Ascultă zborul, ascultă tăcerea...
Ascultă sunetul cuvântului...
și murmură cu el în șoaptă...
E dorul tău sau al meu...
Ecoul a două strigăte, una și aceeași chemare...
împletite undeva înainte de vremuri...
Urmează-i curgerea...
Urmează-ți inima, în ea e singurul adevăr...
Șoaptele ei îți arată calea...
Lumea nu le-aude și chiar dacă le-ar auzi, nu le-nțelege...
Ascultă în tihnă...
Se aude un freamăt arzător...
Visele noastre fac punți între pământ și astre...
Între tine și mine e un fir de lumină,
iar lumina n-are stavile...
își face loc prin orice fisură a zidurilor...
E o punte sprijinită pe nimic altceva, decât pe sufletele noastre...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Floare de lumină

Într-o floare de lumină Doamne Tu ne-ai așezat
trăim neprihănirea avem un duh curat
Pe cărarea mântuirii o Isuse ne-ai zidit
trăim viața sfântă într-un duh neprihănit
Numai Tu o scump Păstor a Ta mână ne-ai întins
trăim o nouă viață pășind Doamne ca în vis
Ne-ai spălat prin al Tău sânge — sângele de pe Calvar
Ca întreaga noastră viață trăim numai prin har

Evanghelia Ta Sfântă ființa să ne lumineze
Și pe palmele-ți Divine o Isus să ne așeze
Vrem iubirea ta curată să ne-mbrace azi pe toți
Căci suntem Isuse Doamne ca și înviați din morți
De când Tu în viața noastră o Isuse ai venit
Suntem o altă făptură cu un duh neprihănit
Dacă ținta noastră era firea când noi nu te cunoșteam
Astăzi tu ne ești dar țintă ca părintelui Avraam

Noi Isus te vrem pe Tine în noi veșnic rămâi
trăim viața sfântă ca în dragostea dintâi
Fii-ne dar Tu măsura veșnic dar să te slăvim
Ca ai Tăi Doamne Isuse cu ai noștrii toți să fim
Și cântarea biruinței pururi Doamne s-o cântăm
O Isus Hristos Mesia Numele să-ți lăudăm
Glorie cinste și slavă fii de-a pururi onorat
Căci Isus prin al Tău sânge viața veșnică ne-ai dat
17-09-2020 mănăștur Cluj-Napoca

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

5 de Cupe (Sonet Tarot)

În ochi ai lacrimi, inima te doare,
Ești copleșit de-atâta suferință,
Căci ai pierdut un lucru de valoare,
L-ai vrea înapoi, dar nu e cu putință.
S-a destrămat acum o căsnicie
Sau o persoană dragă nu mai este
Un vis frumos s-a stins pe veșnicie,
Ce era bun a devenit poveste...
Va trece timpul, vei sorbi veninul
Până la fund din cupa blestemată
Și vei vedea că într-o zi Divinul
Îți va închide rana însângerată.

Ai plătit scump și mare-ți este jalea,
Nu poți schimba nimic, urmează-ți calea.

sonet de (23 februarie 2021)
Adăugat de Octavian CocoșSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

De-a v-ați ascuns

Dragii mei, o să mă joc odată
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu știu când o sa fie asta, tată,
Dar, hotărât, o să ne jucăm odată,
Odată, poate, după scăpătat.

E un joc viclean de bătrâni
Cu copii, ca voi, cu fetițe ca tine,
Joc de slugi și joc de stăpâni,
Joc de păsări, de flori, de câni,
Și fiecare îl joacă bine.

Ne vom iubi, negreșit, mereu
Strânși bucuroși la masă,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Într-o zi piciorul va rămâne greu,
Mâna stângace, ochiul sleit, limba scămoasă.

Jocul începe încet, ca un vânt,
Eu o să râd și o să tac,
O să mă culc la pământ.
O stau fară cuvânt,
De pildă, lângă copac.

E jocul sfintelor Scripturi.
Așa s-a jucat și Domnul nostru Isus Hristos
Și alții, prinși de friguri și de călduri,
Care din câteva sfinte tremurături
Au ispravit jocul, frumos.

Voi să nu vă mâhniți tare
Când mă vor lua și duce departe
Și-mi vor face un fel de înmormântare
În lutul afânat sau tare.
Așa e jocul, începe cu moarte.

Știind că și Lazăr a-nviat
Voi să nu vă mâhniți, s-așteptați,
Ca și cum nu s-a întâmplat
Nimic prea nou și prea ciudat.
Acolo, voi gândi la jocul nostru, printre frați.

Tata s-a îngrijit de voi,
V-a lăsat vite, hambare,
Pășune, bordeie și oi,
Pentru tot soiul de nevoi
Și pentru mâncare.

Toți vor învia, toți se vor întoarce
Într-o zi acasă, la copii,
La nevasta, care plange și toarce,
La văcuțe, la mioare,
Ca oamenii gospodari și vii.

Voi creșteți, dragii mei, sănătoși,
Voinici, zglobii, cu voie bună,
Cum am apucat din moși-strămoși.
Deocamdată, feții mei frumoși,
O lipsească tata vreo lună.

Apoi, o să fie o întârziere,
Și alta, și pe urmă alta.
Tata nu o să mai aibă putere
vie pe jos, în timpul cât se cere,
Din lumea ceealaltă.

Și, voi ați crescut mari,
V-ați căpătuit,
V-ați făcut cărturari,
Mama-mpletește ciorapi și pieptari,
Și tata nu a mai venit...

Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Așa este jocul.
Îl joci în doi, în trei,
Îl joci în câte, câți vrei.
Arde-l-ar focul.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook