Când venea primăvara şi primele fructe ale anului apăreau în piaţă, n-aş putea spune că nu tresăream o clipă, dar eram departe - foarte departe - de frenezia pe care mi-o trezeau în copilărie.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wagner

Greieri cântă în iarbă.
Privighetori, în pădure.
Ciocârlia, în înaltul cerului.
Dar glasul leului se aude de departe
Şi până departe înfioară pustiul...

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de aceste culmi singuratice, pe toată întinderea Ardealului, şi mai departe încă, Oltul se pregăteşte să ia fiinţă.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogza, Geo

Geo Bogza: un Sisif care şi-a surprins cuvintele când îi delapidau stânca.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Definiţii eretice (20 octombrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din acea nemaivăzută cetate, ce străluce de lumina eternităţii, Oltul coboară asupra cîmpiei şi a oamenilor, ca un călător temerar spre o foarte mare a lui aventură. Limpezi, apele vin vestindu-se printr-un murmur: cîntecul lor şi al drumului pe care au pornit, — şi mereu îl cîntă, în timp ce alunecă la vale, mai departe, o undă pentru fiece clipă a vremii.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos era la Piatra Neamţ; aerul tare ca un poem de Geo Bogza şi munţii deranjaţi de ultima furtună...

Geo Bogza în Eseu (lui Ilarie Voronca)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că în tot răul e şi un bine, datorită gripei asiatice - fără de care n-aş fi avut ce căuta în acel aşezământ înconjurat de o livadă - mâncasem din nou cireşe, după o foarte lungă vreme, direct din copac. Fusese, într-un blând asfinţit, care în mine s-a transformat în auroră, o revelaţie extraordinară. Aveam cincizeci de ani şi mi-a părut rău că momentul acela a întârziat atât, că nu puteam spune despre el că venise pe când cărarea vieţii mele se afla la jumătate.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei şase oameni rămîneau locului, năuci, Iar vaca, fără să se poată opri în zăgazul alcătuit din fiinţa lor lăuntrică, aluneca mai departe spre moarte. În afară de ei, încremeniţii, deznădăjduiţii, totul aluneca atunci, clipă de clipă, în marea curgere a lumii. După nori, se vedea cît de inevitabilă şi neoprită e alunecarea. După întunecimea abisurilor, cît de adîncă şi fără întoarcere, moartea.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Capitolul II Tragedii pe înaltul podiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însingurat în semeţia şi fastul lui, Hăşmaşul Mare pîlpîie sub cer, ca o cetate cuprinsă de flăcări. Dar recea vîlvătaie, departe de a-l mistui, şi mai mult îl cristalizează, ca pe un inimaginabil diamant, trecîndu-l — luminos şi straniu — în veşnicie.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presărat cu cetăţi în ruină şi cu ascuţite turle de biserici, Ardealul trăieşte, clipă de clipă, cu tot ceea ce-i dă un chip deosebit în cuprinsul lumii, sub veghea şi rezonanţa lor solemnă. Mărturii de piatră ale unor vremi intrate în uitare, peceţi ale istoriei pe un nobil pămînt, ziua ele îi certifică măreţia, iar noaptea îl împînzesc de mister şi îi dezvăluie o statornică năzuinţă.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a părăsi această lume, aş vrea să împărtăşesc celor ce vor rămâne mai departe pe pământ, în condiţii tot mai puţin prielnice naturii umane, un adevăr la care am ajuns târziu...

citat clasic din Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai iubit

Tu ai iubit,
şi depărtările au cântat în tine asemeni unor harfe,
toate cântecele pământului şi ale mărilor,
cântece pentru călătoriile fără sfârşit, pentru călătoriile fără urmă
pentru toţi cei ce se desprind de ţărmuri şi se duc departe...

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vara anului 1939, pe când omenirea se afla în pragul celui de-al doilea război mondial, născându-se în mintea mea ideea de a scrie această carte, Bunty mi-a împrumutat bicicleta ei, pentru a călători în lungul Oltului.

Geo Bogza în Cartea Oltului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez o lume - şi nu cred că e o pură utopie - în care fiece om să aibă cireşul său. Să ştie că îl are şi că se poate duce primăvara să intre în comuniune cu el.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cabala ne spune, de asemeni, că Anul Nou este influenţat de stele. Naşterea unui An Nou este la fel ca naşterea unui copil; este începutul unei vieţi care va dura 12 luni. Când se naşte un copil, cineva poate să-i facă un horoscop bazat pe data şi ora naşterii şi să prevadă astfel principalele evenimente din existenţa copilului. Iar noi putem proceda aidoma la naşterea unui An Nou; de fapt, ar trebuie să ştii că prima zi a anului determină cum va fi prima lună, a doua zi - a două luna, a treia zi - a treia lună, şi aşa mai departe. Asdar, trebuie să trăieşti, să gândeşti, să te simţi şi să te comporţi cât poţi mai bine, cel puţin în primele 12 zile ale anului şi, în acest mod, să-l influenţezi, să-l determini să-ţi fie favorabil.

citat din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Voi sta aici până ce va trece o femeie
Îmbrăcată în alb,
Îi voi spune cu jumătate de glas
Că amintirile nu se îmbracă niciodată astfel,
Iar dacă ea va zâmbi, aşa cum foarte puţine
Ştiu să zâmbească, departe de ele,
Atunci îi voi spune că privirile ei
Sunt ca un ecou de pădure tăiată,
Că eu caut pădurea aceea de mult,
Că nu ştiam că nu mai există,
Că aş fi vrut chiar sa n-o găsesc niciodată,
Dar să ştiu că există, că de crengile ei
Se leagănă, toamna, vânturi albastre.
O voi ruga apoi să mă ierte,
Voi schiţa o plecare uşoară,
Ca o desprindere de ţărm, ne vom alătura paşii,
Voi inventa o poveste frumoasă,
Abătând drumul acela în trecut, înspre copilărie,
Îi voi vorbi despre lumile îndepărtate,
Despre vuietul mării, de marile temperaturi ale stelelor,
Şi-ncet, atunci când vom fi departe de lume,
Când, pentru prima dată, ne vom da seama ca suntem singuri,
Când ea însăşi va recunoaşte că nu e nimeni cu noi,
Atunci nu ştiu, nu ştiu ce îi voi spune,
Dar stau aici, voi rămâne aici,
Până va trece...

poezie de Darie Novăceanu
Adăugat de El
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape şi departe

Tu,
tu te uiţi un moment la mine
şi apoi priveşti norii.

Simt,
când te uiţi la mine, că eşti foarte departe,
dar când priveşti norii
cum am putea noi oare fi mai aproape!?

poezie de Gu Cheng, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricît ar fi de aprigi în faţa vieţii, şi munca oricît de grea le-ar fi, cei cărora le-a fost dat să trăiască la poalele Munţilor Făgăraş nu sînt părăsiţi, o singură clipă, de credinţa că nicăieri lumea n-ar putea fi ca aici.

Geo Bogza în Ţara Făgăraşului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti departe de fiinţa iubită, iei hotărârea de a face şi a spune multe lucruri;dar când eşti aproape de ea devii nehotărât. Cum se face asta? Da, pentru că atunci când eşti departe, raţiunea nu este zguduită de nimic;dar ceea ce-i foarte curios, ea este zguduită puternic când eşti aproape. Or, pentru hotărâre trebuie fermitate şi fermitatea se clatină la zguduitură.

Blaise Pascal în Scrieri alese
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima de cristal

Departe în umbra visului tău oval
Fluture pe o petală
Eram o lacrimă de cristal
Dulce amară
Adânc adânc în inima ta
Cu viaţa care muşcă din moarte
Erai vaporul ce mă naviga
Departe departe

Târziu eram un râu de lacrimi
Sparte în cioburi de cristal
Corăbiile tale biruiau furtuna
Ispitelor mele deşarte
Noaptea adorm fără păreri de rău
De dimineaţă o să răsar din pieptul tău
Departe de moarte

poezie de Gabriela Ana Balan din Labirintul de cristal, Fluturele de cristal (2014)
Adăugat de Gabriela Ana Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) din acea genune aeriană se ridică o stîncă greoaie, într-o singurătate acută, ivită parcă din vid şi existînd în vid: Piatra Singuratică. Numele pe care îl poartă, departe de a fi o metaforă, ţîşneşte din ea ca ţipătul dintr-o cumplită durere. Iar ea — halucinaţie a geologiei, bizară apariţie a marilor înălţimi — pare crescută din gingia unei guri de balaur. La ora înserării şi spaimei, s-ar putea crede că pămîntul, pierzîndu-şi minţile, ameninţă cerul.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!