Mormântul Rakhilei

"A murit şi-a fost înhumată de Iacob
Lângă drum..." Şi niciun nume pe mormânt,
Nimic scris, niciun semn acolo, doar colb.

Noaptea, se vede licărul unei lumini, plăpând,
Şi mai este cupola văruită, alb, cu var,
Şi-o anume paloare purtată de palele de vânt.

La căderea serii mă apropii timid
Şi sărut ţărâna şi varul, uimit, înfiorat şi umil
În faţa acestei pietre funerare, simplă, albă şi rece;
Cel a mai dulce dintre cuvintele lumii! Rakhil!

* Rakhil este echivalentul rusesc al numelui biblic Rahela, soţia patriarhului Iacov ( Facerea, 29).

poezie clasică de Ivan Alexeievici Bunin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

gelozie

Gelozia este lipsa de respect faţă de persoana pe care o iubeşti.

definiţie de Ivan Alexeievici Bunin în Taina sfântă a dragostei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vă spun că nu există niciun Dumnezeu, că facerea lumii este o poveste, că veşnicia lumii nu este mai supărătoare decât veşnicia unui spirit, că este ridicol să recurgem la existenţa ipotetică a unei fiinţe pe care nu o putem concepe.

Denis Diderot în Materialiştii francezi din secolul al XVIII-lea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O, trecător, cât îmi semeni
Cu ochii plecaţi în pământ...
Şi eu mi-i plecam, de asemeni.
Opreşte-te lângă mormânt,

Din orbul găinii - anume
Citeşte - şi maci adunând:
Mă cheamă Marina pe nume
De când m-am născut pe pământ.

Să nu-ţi fie teamă... Din hume
Stafie n-oi creşte subit,
Prea mult mi-a plăcut pe-astă lume
Să râd când e râsul oprit.

Şi flăcări mi-au curs lungi în vine
Şi plete jucat-am în vânt
Am fost doar cândva! O, străine
Opreşte-te lângă mormânt!

Sălbatic un lujer îţi smulge
Şi fructul la buze să-l duci
Căci nu afli fragă mai dulce
Ca fraga crescută-ntre cruci.

Dar nu zăbovi în suspine
Şi nu-ţi pleca fruntea în piept;
Gândeşte-te-n treacăt la mine
Şi uită - e mai înţelept.

Cum cade apusul de soare
Din colb auriu pari ţesut.
O, fie să nu te-nfioare
Cuvintele mele din lut...

poezie celebră de Marina Ţvetaeva din Poezii (1970), traducere de Ion Covaci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie stupidă

acopăr strada privirii
cu copertine de cuvinte
unele fără de margini
altele cu bastonul
celui care nu vede alb
stupizenia unei poezii
constă să pui cuvinte grămadă
de la zdrobite imagini în cuvinte
până la cel ce nu se simte
acel ce nu vrea să înţeleagă
poezia nu mai este întreagă
este stupidă, proastă şi banală
de ce o mai pui pe o pagină goală
de fapt este o pagină albă
care te trimite acolo unde
nu mai eşti decât tu albă
coală simplă de hărtie
este poezia mea
spuneţi: ce aveţi cu ea?

poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi trăi în chip de salcie plângătoare... viaţa, orice ai spune, e un lucru magnific.

citat clasic din Ivan Alexeievici Bunin
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea nu prezintă niciun interes. Nu e decât acordul întâmplător al unei majorităţi cu privire la un anume tip de fizionomie. E mai fecund să o cauţi acolo unde nimeni n-o vede, în singular, în anormal, în vulgar chiar. Imperfecţiunea este mult mai seducătoare decât plicticoasa regularitate. O figură emoţionantă este o asamblare de defecte armonios repartizate!

citat din romanul Hoţii de frumuseţe de Pascal Bruckner
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legile

Adopţi legea, -acceptă-i toate părţile,
În caz contrar, respinge-o, dacă-apuci,
Nu fi măgarul care duce cărţile
Doar pentru că îţi spune să le duci!

epigramă de Ivan Alexeievici Bunin, traducere de Vasile Plăcintă
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carantină

În cel mai cumplit ceas al celui mai cumplit anotimp
al celui mai cumplit an pentru toată lumea
un om a plecat cu soţia lui din atelier.
Mergea – amândoi mergeau – spre nord.

Ea era extenuată de febra foamei, nu putea ţine pasul.
El a ridicat-o şi-a luat-o-n spate.
El a tot mers aşa spre vest, spre vest şi spre nord.
La căderea nopţii, sub stelele-îngheţate, au ajuns.

Dimineaţa au fost găsiţi amândoi morţi.
De frig. De foame. De toxinele unei întregi istorii.
Dar picioarele ei erau ţinute strâns la pieptul lui.
Ultimul puls de căldură a fost ultimul lui dar pentru ea.

Fie ca niciun poem de dragoste să n-atingă vreodată acest prag.
Nu-i loc aici pentru o inexactă
preţuire a graţiei şi a senzualităţii trupului.
Este doar timpul pentru acest inventar necruţător:

Moartea amândurora în iarna anului 1847 *.
De asemenea, tot ce-au suferit. Cum au trăit.
Şi ce există între un bărbat şi o femeie.
Şi-n ce întuneric poate fi cel mai bine dovedit.

* Referire la "Marea Foamete din anii 1845-1850.

Numai în cimitirul din faţa Bisericii Sf. Ana din oraşul Ballyshannon, cunoscut ca Cimitirul Sărmanilor, îşi dorm somnul de veci vreo mie de suflete care au murit în acea perioadă neagră.
Numele lor sunt necunoscute, iar mormintele nemarcate; există doar o placă memorială pusă în anul 1995. Ideea poemului este simplă, în vremuri întunecate a existat şi va exista umanitate.

poezie de Eavan Boland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul mamă este cel mai dulce dintre toate cuvintele unei limbi, iar după cel de Dumnezeu este şi cel mai sacru.

aforism de George Budoi din Părinţii şi copiii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 aprilie 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea primăverii

A mai murit o primăvară
În rochie albă de mireasă,
În voalul ei de domnişoară
Şi giulgiu moale de mătasă.

Hingheri veniţi din altă lume
În inimă-au înfipt pumnalul,
Pe cruce n-au scris niciun nume,
A dispărut în timp cu valul.

Din drum întoarsă, sluta iarnă
A pus otrăvuri, se răzbună,
Dureri a început să cearnă
Iubirile să le răpună.

Dar nu e dusă pe vecie,
Va re-nvia şi mai frumoasă,
O aşteptăm din nou să vie:
-Mireasă-ntoarce-te acasă!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce anume este de veacuri Aici? Frumuseţea întrebării: "Cine sunt eu?" este că nu există niciun răspuns. Mintea va încerca să te ajute, dar însăşi cuvintele "eu sunt" apar în ceea ce deja "Eu-Sunt". Liniştea este aceeaşi. Acest "Eu-Sunt" este cel care este la graniţa dintre "cu formă" şi "fără formă", percepţia pură, fără niciun perceptor. Dacă acum, în această clipă, există doar cuvintele şi doar auzul, dacă ele nu caută să se asocieze unui individ - "eu", care încearcă să înţeleagă ceva - ce mai rămâne? Pe Cel ce moare înainte de moarte, moartea nu-l mai poate atinge, pentru că este el însuşi moartea morţii. Îmi place să spun, şi chiar aşa este, că El a îngropat moartea în Inima Vieţii Veşnice. Noi nu realizăm că acest concept de naştere este o farsă la fel de mare ca şi conceptul de moarte, chiar le credem reale. Noi credem că suntem o formă înlănţuită în lumea formelor. Când eu scriam Biblia, tu jucai table cu Dumnezeu. Pe mine mă interesează, ce anume este de veacuri Aici? Sinele nu este un concept, toate conceptele vin şi pleacă din Prezenţă, dar Prezenţa rămâne. Ceea ce suntem noi este atât de evident, încât este inevitabil. Sinele este inevitabil!

Atmaji Maharaj în Când capul "eu-lui" este tăiat, ce mai rămâne?
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoluţiile nu se fac cu mănuşi albe... De ce să ne revoltăm, dacă contra-revoluţiile se fac cu mănuşi de arici?

citat clasic din Ivan Alexeievici Bunin
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cotiga cu var

Trecea cândva cu mica lui cotigă
Sub cerul de zăpezi incendiat
Şi parcă mai aud şi azi cum strigă:
-Ia varul! Varul! Hai la var curat!

Era atât înalt peste cuvinte
Şi-un fel de dor le răzbătea umil,
Născând lumina pură şi cuminte
În ochii mei albaştri, de copil,

Pierea apoi, albit de depărtare,
Pe drumul ce se risipea în zări,
Lăsând în urmă palida ninsoare
Ce văruia odaia mea din nori.

poezie de Dumitru Băescu
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

Din zăpadă, o zambilă
S-a-nălţat înspre lumină,
Timid, din zăpada rece
Aşteptând iarna să plece.

Trei narcise-au înflorit
Şi-o lalea a răsărit,
Lângă ea şi-un ghiocel
Alb, sfios şi mititel.

Lângă gardul de nuiele,
Azi, răsar florile mele
Ce, din vară, le-am sădit
Pentru cineva iubit.

Ca în orice primavară,
Este ziua mamei, iară -
E o mare sărbătoare
Doar cu zâmbete şi soare.

Anotimpul ăsta ştie
Şi-a livrat în florărie
Cele mai frumoase flori
Şi grămezi de mâţişori!

poezie de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria - mai întotdeauna ea trezeşte în sufletul omului un sentiment de melancolie: lumea tihnei în care visează gingaş şi cu sfială mugurul omenesc ce abia se deschide la viaţă e palidă şi săracă. Vârsta de aur? Nu, vârsta neputinţei şi a sensibilităţii aproape bolnave.

citat clasic din Ivan Alexeievici Bunin
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir

Nu sta lângă mormânt, nu plânge ore-n şir:
Eu nu-s acolo, eu nu dorm în cimitir.
Sunt briza serii adiind pe câmp cu nalbă,
Sunt diamantul scânteind în neaua albă,
Sunt soarele-auriu în lanurile coapte,
Sunt ploaia blândă împărţind cu toamna şoapte.
Când te trezeşti în calmul dimineţii clar,
Sunt zborul izbucnit spre mările-de opal
Al stolului de păsări, urcând spre cerul pur.
Sunt înaltul înstelat al nopţii de velur.
Nu sta lângă mormântu-mi, amar plângând,
Eu nu-s acolo; eu n-am murit nicicând.

poezie de Mary Elisabeth Frye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis şi înger

Dezrăstignită din ultimele raze,
ziua coboară în locaşul rece…
Roşul asfinţit scurgându-se pe case.
E noapte. Stelele se golesc de lumini.

Nimeni, nimeni nu le culege nectarul de foc.
În băltoace lăcrimează luna
cu palidul chip trist, supt. Şi varul
fardulului ei se descojeşte întruna.

În sala strâmbă, murdară şi neagră
a tristului leagăn de orfani,
cu ochi miraţi de bolta cea largă,
fetiţa bălaie visează.

Ea-n mii de bucaţi
cerul îl vede frânt şi stelele
se coboară în bucăţi de pâine.

Mai vede în suflet luna rotundă
ca o jimblă imensă, aburind,
şi-o mâna albă, delicată, blândă,
pe creştetul ei rotund odihnind.

Dar luna dispare şi stelele se sting.
Rămâne doar sala jalnică şi rece…
Şi ochii ei de pâine mai plâng,
de stelele calde, de luna cea dulce.

Se face întuneric în tristul adăpost
şi-n ochii ei mari, calzi si curaţi,
visul de pâine se frânge.

Se face intuneric şi visul apune,
doar în sufletul ei nepământesc,
Îngerul, flămând de rugăciune,
veghează, ocroteşte şi plânge.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea în largul mării

Noaptea, când marea mă leagănă
Şi când licărul stelei palide
Se aşează peste valurile ample,
Mă eliberez pe de-a-întregul
De toate lucrurile şi de toată dragostea,
Stau în linişte şi pur şi simplu respir,
Singur-singurel, legănat de marea
De sub mine, rece şi tăcută, cu o mie de luminiţe.

Atunci simt nevoia să mă gândesc la prieteni,
Iar privirea mea se-afundă-n privirea lor
Şi, tăcut, îi întreb, unul câte unul, pe fiecare:
"Suntem încă împreună?"
Este tristeţea mea o tristeţe pentru tine, moartea mea, o moarte?
Simţi oare în iubirea mea, în suferinţa mea,
Doar o adiere, doar un ecou?

Şi marea mă priveşte binevoitoare, tăcută
Şi zâmbeşte: nu.
Şi niciun salut, şi niciun răspuns nu se ivesc de undeva.

poezie de Hermann Hesse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte albă

Cozile de zmeu se aprind
vântul schimbă forma focului
noaptea în care ai albit
a fost o noapte albă
ai vrut să dărâmi peretele cu palmele
însă piatra şi mortarul s-au împotrivit
ai scris pe varul proaspăt
mesaje pentru cei de dincolo
dar nu ai primit nici un răspuns
ai ros fiece literă cu unghiile
spunând rugăciuni
în limba celor ce se rugau dincolo.

Când ţi-ai lipit urechea de perete
ai auzit cum răbufniră una după alta
uşile trântite la plecare
nimeni nu rămăsese dincolo să te aştepte
nimeni nu te-a strigat pe nume
n-avea rost să mai stai aici
cu ochii larg deschişi.
Cât a fost noaptea de lungă
ai privit peretele
apoi ai trecut prin el.

Oglinda de dincolo ţi-a arătat
varul din păr
o mână albă
s-a ridicat şi a cules
fărâmele de tencuială de pe umerii tăi
coşul cu petale de trandafir s-a răsturnat peste un licurici.

poezie de Tamara Zub
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!