Acuma soarele suia pe scara cerului în zodia întâia şi se auzea, din prăpăstiile de jos, tunetul zăporului. Pe plaiuri, era încă iarnă dulce, cu ostroave de omăt subt brazi. Cucoşii cei mari sălbatici începeau să-şi cheme găinile în marginea poienelor. Dela peşteră se auzea mugetul bourilor, în hăţaşurile văii. Cintezii şi stigleţii care ceruseră sălaş în peşteră cât ţinuse puterea iernii se mutaseră pe crenguţele mestecenilor de deasupra celor trei izvoare şi se închinau primăverii cântând subţirel şi sticlindu-şi în lumină àcele ochişorilor. După ce se arătă pe cerul nopţilor luna plină a luminii lui Martie, cei doi ucenici aşezaseră la altar făcliile de ceară poruncite, căci la sfârşitul acelei săptămâni postul lor se sfârşea, şi, după trei zile de mâhnire, tăcere şi taină, urma o nouă înviere a Dumnezeului tuturor veacurilor.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa vie a celor trei izvoare era călăuzită printr'o alvie îngustă în hrubă, într'un găvan de stâncă. Ca să-l pregătească pentru rugăciune, ucenicii ajutară bătrânului să se coboare pe trepte şi să se scufunde de trei ori. Îl înfăşurară apoi în poclăzi şi sarici. Îi pieptănară barba şi îi împletiră coama. Îi puseră straiu alb şi comanac. Îngenuncheară ca să primească binecuvântare şi se retraseră fără de niciun cuvânt, după datină. Ieşind în lumina după-amiezii, adunară vreascuri şi cetini în mijlocul poienii, le clădiră cu meşteşug şi aduseră jar dela vatra din lăuntru, unde se păstra foc fără moarte, dela începutul ciclurilor.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monahii cei tineri suiau cătră peşteră cu obrazurile întristate, aşa cum cerea rânduiala tagmei lor pentru acea zi de jale, când Dumnezeul luminii se află coborât în mormânt, dar în ochii lor lucea bucuria învierii apropiate.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morfina celor nenăscuţi

De trei săptămâni, farmacia de la colţ
are în beci trei lingouri de aur.
De trei săptămâni,
De cand scriem.
Trei săptămâni de când,
O dată la trei zile,
Lăsăm fără morfină
Pruncii nenăscuţi.
Procesul creaţiei este unul dureros.

poezie de Viktor Johan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Prelunci, nu departe de două izvoare ale apelor celor mari, şi acolo, pe un tăpşan, deasupra unei cline domoale unde se aduna omenire de pretutindeni, bătrânul din muntele ascuns se arăta şi înălţa braţele, binecuvântând pe pământeni şi jertfele lor depuse la altar.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când îşi întorceau spre oaspeţi ochii în care se desfătau lacrimi de prietinie.
Se strecurară în peşteră, caşicum ar fi vrut să dea de veste. Dar Bătrânul, fără îndoială, ştia că au sosit monahii săi. Amândoi tinerii se opriră cu sfială văzându-l cufundat în gânduri şi aşteptând în jilţul lui să bată un ornic din văzduh, al cărui sunet numai urechea lui putea să-l simtă. Pe altarul luciu de piatră stăteau semnele tainice ale vieţii şi ale morţii. Cele trei făclii de ceară ardeau lin.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Inspiraţia venea în urmă, pe jos,
Poetul mergea în frunte, călare,
Şi primea onorurile.

La mijloc mulţimea, descoperită.
Se făcea că era o proocesiune, până la urmă.
Unii acuzau dureri mari,
Se făceau că erau încă la doctor,
Căci se văitau cu speranţă,
Alţii plângeau de-a binelea,
Se făcea că era o procesiune totuşi,
Da, o procesiune, într-adevăr.
«Dar mortul?» «Unde e mortul?» – se auzea –
«Noi pe cine jelim, de trei zile?»
«Oare a fost spălat bine răposatul?»
«Spălarea mortului cere o îndemănare
Pe care foarte puţini doctori o mai au» – se auzea.

Poetul mergea înainte, călare,
Fiindcă depăşise toate minunile astea, băbeşti.
Inspiraţia venea în urmă, desculţă.
Rămânea mereu în urmă,
Nu ştiu de ce o îmbia mai mult rămânerea în urmă
Decât necunoscutul din faţă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive şi când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podeţe
Moleşite de blândeţe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,
Nopţile n-au nicio vină!
Se aruncă peste mine
Cu tot cerul în buline...

Smulge-mă pană cu pană
Şi întinde-mi o capcană,
Care să mă-mbrace viu
Cu un sânge auriu,
După care poţi să mori
Şi să mă iveşti din zori.

Lună plină, lună nouă,
Să mă plângă toţi în rouă!
De la ultimul pătrar,
Să mă-ntindă pe altar
Noaptea care ţi-e stăpână,
Noaptea care mi-e bătrână.

Luna tace,
Luna vrea
Să mă tulbure ca ea.

Luna curge,
Luna-i sus
Şi eu tocmai la Apus.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentan, Lucian o oprise pe Lia din povestirile ei mitologice, dar nu pentru foarte mult timp. Deocamdată, restabiliseră legătura cu Terra şi se bucurau să-şi revadă părinţii, cât şi pe director sau pe profesorul-instructor Manea; se îndepărtau de Terra, din ce în ce mai mult, dar legătura "acasă" era încă posibilă, tocmai de aceea nu întâmpinaseră greutăţi în această nouă încercare de contactare a celor de "acasă": imaginea era foarte clară, iar de auzit, se auzea perfect, fără interferenţe sau intermitenţe. La întrebarea directorului "Unde vă aflaţi acum?", cei şapte tineri, ca răspuns, încadrară în imagine planeta de un albastru-verzui, ca ai ochilor geografului; toţi cei prezenţi în cabinetul directorului înţeleseră rapid că era vorba despre planeta Uranus, deci, nu mai era mult până ce "Pacifis" va părăsi sistemul solar şi implicit, până la ultima legătură cu Terra... De abia după aceea urma cu adevărat despărţirea, pentru următorii ani, cel puţin 13... Deocamdată însă, vorbeau cu părinţii lor, aceasta fiind una dintre ultimele convorbiri cu Terra; discuţia era cam dificilă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vedeau în depărtare valuri de codru. Unele erau încă luminate; altele se pitiseră în umbra opcinelor. Cât cuprindeai ochiul împrejur, peste toate acele păduri şi culmi, era pustie, căci locul muntelui sfânt era oprit până la trei zile de umblet. Păstorii din toate zările aveau semne, bouri bătuţi în copaci străvechi, şi nu treceau cu turmele lor de acel hotar.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Sânzienelor

La trei zile după solstiţiul de vară,
Peste colnice,-n rouă-nveşmântate,
Cu coroniţe aurind în luna clară,
Cu păr bălai şi voaluri argintate,

În hore ameţitoare, zânele coboară
Prin porţile cerului desferecate,
La trei zile după solstiţiul de vară,
Peste colnice-n rouă-nveşmântate.

La chemarea dorului, lângă izvoară,
Folosind benefic puteri predestinate,
Vin să-mplinească vise de fecioară,
În noaptea magică cu vrăji adjurate,
La trei zile după solstiţiul de vară.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 22 Decembrie, moartea Soarelui este deplină, Soarele deplasându-se spre sud, fără întrerupere timp de 6 luni, ajunge în cel mai jos punct de pe bolta cerească. Apoi încetează a se mai deplasa spre sud, cel puţin perceptibil, pentru următoarele trei zile. În acest timp, Soarele rezidă în vecinătatea Crucii Sudice sau Crucii Constelaţiilor. După acest moment, pe 25 Decembrie, Soarele se deplasează cu 1 grad, de această dată spre nord prevestind zile mai lungi, mai călduroase şi venirea primăverii. Şi de aceea se spune: Fiul care a murit pe cruce a făcut-o pentru trei zile numai pentru a renaşte, motiv pentru care Iisus şi ceilalţi zei ai Soarelui au în comun crucificarea; cele trei zile ale morţii şi conceptul de reînviere. În momentul echinocţiului de primăvară, Soarele detronează întunericul. După acest moment, ziua devine mai lungă decât noaptea. Se ivesc condiţiile revitalizante a tot ce înseamnă viaţă.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întorsei cătră lecţiile mele chinuite, la paginile înnegrite şi scrijelate cu unghia. Nu ştiu ce lumină a trecut din soarele primăverii în ochii mei. Nu ştiu ce înţelegere bruscă, izvorâtă din adâncurile măruntei mele fiinţi, a legat deodată, ca un fulger, semnele şi cuvintele. Cu o clipă mai nainte eram ca în faţa unor hieroglife. Acum, cu bătăi de inimă, înţelegeam că am găsit cheia care deschide taina cetirii.
Acest ceas al luminii ş-al înţelegerii celei mari a rămas legat în amintirea mea cu Capra cu trei iezi [...]

Mihail Sadoveanu în Cheia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Cu bunicul stau la poartă,
Privesc cerul plin cu stele.
Constat că de astă dată,
Luna nu e printre ele.

După nopţi de strălucire
Sus, bolta înstelată,
Ia concediu vreo trei zile,
Apoi din nou se arată.

Îşi va relua iar mersul
Pe bolta cerului senină.
Va polei universul,
Cu aura-i de lumină.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa celor trei corăbii

Porniră cele trei corăbii...
Spre care ţărm le-o duce vântul?...
Ce porturi tainice,
Ascunse cercetătoarelor priviri,
Le vor vedea sosind mânate de dorul tristei pribegiri?...
Ce valuri nemiloase,
Mâine,
Le vor deschide-n drum mormântul?...

Porniră cele trei corăbii, purtând în pântecele lor
Grămezi de aur,
Chihlimbare,
Smaralde verzi
Şi-opale blonde,
Iar sus pe bord,
Tristeţea-acelor romanţe veşnic vagabonde,
Cântate,
Azi, în drum spre Poluri,
Iar mâine-n drum spre-Ecuator!...

Porniră cele trei corăbii...
Şi-abia se mai zăresc -
Se-ngroapă
În golul zărilor pătate de violetul înserării
Iar albul pânzelor întinse,
În cenuşiul depărtării,
Zideşte trei mausoleuri în care dorm cei duşi pe apă.

Porniră cele trei corăbii...
Şi-n urma lor rămase portul,
Mai trist ca muntele Golgotei însângerat de-un asfinţit,
Şi-n urma lor,
Pe cheiul umed,
Un singur albatros rănit
Mai stă de pază,
Ca Maria,
Venită să-şi vegheze mortul!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 50 (10 decembrie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era, de la fericitul Zalmoxis, cursul vremii într'al cincilea ciclu, socotind ciclul cât numărul zilelor anului, adică trei sute şaizeci şi cinci de ani. Iar dintr'al cincilea ciclu, credincioşii vechi dela Carpaţi numărau ani o sută douăzeci. În văile depărtate, unde izvoarele şi puhoaiele înălţimilor se prefac în pâraie şi lacuri, iar oamenii îşi clădesc case din bârne în aşezări statornice, lumea îşi întorsese faţa cătră o lege nouă şi număra anul 780 dela izbăvitorul Hristos.

Mihail Sadoveanu în Creanga de aur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce vom fi

Trei felii şi trei copii,
Cât de dulci sunt împreună!
Dulce-i pepenele... ştii,
Dar mai dulce-n a lor mână.

Îi priveşti şi simţi iubire,
Dar şi-o linişte mai simţi.
Chipul lor... o amintire,
De când toţi eram cuminţi.

Nu chiar toţi, eu n-am fost unul,
Alergam o zi lumină,
Fugăream vis ca nebunul,
Fără frică, fără vină.

Stau, mă uit la ei acuma,
Fost-am toţi exact la fel,
Fraţi cu soarele şi luna,
Suflete-n decor pastel.

Ne fugea iarba-n picioare
Şi ne colora-n genunchi,
Eram zâmbet şi candoare,
Dar şi strigăt din rărunchi.

Trei copii... le va fi bine.
Să veghem asupra lor,
Fără ei, nu va fi mâine,
Cer albastru fără nor.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea luă chimiraşul; dară când ridică ochii şi voi s-o întrebe cine era ea, de are milă de dânsul, ia pe zâna de unde nu e! Parcă intrase în pământ. Iară el o dată se deşteptă. Se pomeni cu chimiraşul în mână. Se încinse cu el, se dete de trei ori peste cap, gândind să se facă o pasăre, şi îndată se făcu. Se dete iară de trei ori peste cap şi se făcu om la loc. Cât p-aci să se piarză de bucurie, dară se stăpâni. Încinse chimirul pe piele ca să nu se vază şi se feri d-a spune fraţilor ceva. Pasămite, zâna aceea era ursitoarea lui cea bună. După ce se făcu ziuă, se întoarseră cu fraţii lui la bordeiul lor, şi aduseră mulţime de vânat. Peste câteva zile plecară iară. Dând caii la păşune, fraţii cei mari ziseră lui Ţugulea să păzească el caii, căci dânşii sunt obosiţi. Cum se culcară şi adormiră. Ţugulea priponii caii, apoi, dându-se de trei ori peste cap, se făcu o albină şi pleca înspre miazănoapte încotro şedea Zmeoaica pământului. După ce ajunse acolo, zbârn! în sus, zbârn! în jos, intră în casa zmeoaicei şi ascultă ce vorbea cu zmeii, ginerii săi, şi cu zmeoaicele, fetele sale.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În depărtata antichitate, spun unii erudiţi, nu se ştia să fie decât trei muze: Mneme (Memoria), Melete (Gândirea) şi Aoide (Cântarea). Cum s-au ridicat ele la pătrat de au ajuns nouă? Se zice că odinioară într-un oraş din Pelopones trebuiau, pentru un templu al lui Phoibos, statuele celor trei muze. Ctitorii templului au comandat la trei sculptori cu renume să lucreze cele trei statue până la un termen anume, rezervându-şi dreptul să aleagă pe cele mai reuşite. Ce s-a întâmplat însă? Cei trei artişti celebri au venit la termen cu câte trei muze, dar fiecare dintre ei le reprezentase în deosebite feluri, cu deosebite atribute. Fiindcă toate erau minunat executate, au fost primite toate şi aşezate în templu... De trei ori trei, nouă.

începutul de la A zecea muză de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei şapte tineri porniră într-o incursiune prin nava albastră, pentru a o cunoaşte mai bine, lucru valabil, bineînţeles, doar în cazul celor patru tineri mai noi în echipaj, conduşi de cei trei colegi mai vechi. Cu această ocazie, Lucian stătu, după cum promisese, mai mult în apropierea Liei, oferindu-i cât mai multe explicaţii referitoare la uriaşul vehicul cu care vor întreprinde îndelungata lor misiune, dovedindu-se a fi foarte bine informat şi pregătit, deci, chiar nu era doar Don Juanul Institutului, bun de nimic altceva; dovedea că se pricepea şi la altceva, nu doar la a fi pe placul fetelor, deşi chiar şi-n acel moment, tot pentru a-i face pe plac unei domnişoare, anume ei, se străduia el să fie cât mai explicit. Lia, evident, îl admira, dar în tăcere; era impresionată de persoana lui, dar cu totul altceva reieşea din comportamentul sau cuvintele ei; ea încă nu dorea să-şi exprime sentimentele reale faţă de el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu voi muri întreg, dacă mă simt solidar cu cei care au lăsat să picure în cărţi sânge din sângele lor, lumină din lumina lor, trecându-ne nouă un zâmbet de nădejde şi încredinţarea că răspundem peste veacuri şi milenii unei chemări a unui frate şi lăsăm noi înşine un vis de nădejde altor fraţi care vor veni după noi într-un veac viitor.

citat celebru din Mihail Sadoveanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!