Sfinx de ceară

mi-e frică de lumină
ca lemnului de
cari
ca frunzei de omidă
ca focului de
apă
o brazdă-mi sapă ziua
prin globii
oculari
la ceasul când fotonii
din irişi se
adapă

străin devine trupul
privirea tot mai
nudă
cum amintirea nopţii
începe să mă
doară
dar e târziu şi ziua
mă-nvăluie
zăludă
săpând adânc şi iute
în chipul meu
de ceară

e linişte de piatră
în mine şi-n
cuvinte
doar dorul de-ntuneric
e-acelaşi n-a
murit
la margine de lume
îngenunchez
cuminte
şi-ncremenesc
vecie cu chip
de zeu
cioplit

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lira de foc

Din fiecare coardă deasă
cu un picior mai lung de-un drum
se-ntorc şi pleacă de acasă
flăcări înot spre un alt scrum

Plutesc vâslind adânc din liră
ca nişte bărci cu braţ de pin
şi în privirea mea se miră
acelaşi chip de om străin

Nu doar îmi cântă în grimasă
şi-o face-apoi tulpină-n flori
îmi ia şi chipul de pe faţă
cu tot cu ploaie şi cu nori

Un singur zeu şi-o-ntreagă oaste
îşi strâmbă către mine zborul
iar metronomul care bate
îşi urlă-n pieptul meu tot corul

Fiică de harpă eşti şi-n strofă
întâiul meu din urmă cânt
şi-n litera din vechea slovă
tu-mi eşti şi ultimul cuvânt

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreabă dorul meu de tine

Întreabă dorul meu de tine.
Sărutul meu e istovit,
Că din visare nu-şi revine,
Din clipa când m-ai părăsit.

În mintea mea, idei ciudate
Din amintiri te zămislesc.
Prin lacrimile-mi tremurate,
Abia de chipu-ţi desluşesc.

Cum parcă m-a-ngrozit tăcerea
Aş vrea pe nume să te strig,
Dar depărtarea de-ţi e vrerea,
Mă-nvăluie năpraznic frig.

Când gându-mi bate-n uşi închise,
Zdrelindu-mi zilele în timp,
Pe-altarul sufletelor ninse
Am mai jertfit un anotimp.

Întreabă dorul meu de tine.
Speranţa încă n-a murit.
Mai arde-o primăvară-n mine.
Iubirea mi-a înmugurit.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din văi urcă ziua

Din văi urcă ziua mai sus, tot mai sus,
cu paşii-n lumina, zglobie -
"Ci unde te duci? Spune-mi unde?" -
"Doar vezi că vârful de munte mă-mbie."

Deodată se-ntunecă muntele tot,
şi culmea de aur dispare -
"Ci unde eşti? Unde?" şi dibui în jur -
pământul e mut până-n zare.

Şi iată-ntr-o clipă mă simt părăsit -
pierită e ziua mea oare?
În friguri, privirea-mi zdrobită de dor
spre vale-a-nceput să coboare.

Trecutul meu tot e acolo, în nori -
şi simt cum mă-ncearcă mâhnirea -
mi-e frică şi-s trist de parcă-ar veni,
ca-n ceasul suprem, ispăşirea.

poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua aceea din an

Se-apropie ziua aceea din an
Când sufletul meu se transformă-n catran,
Când stau si mă-ntreb lăcrimând:
Există mai mulţi Dumnezei pe pământ?

Se-apropie ziua aceea din an
Când marele Zeu suveran
A vrut ca din mine TĂCÂND
Să iasă un suflet plăpând.

Se-apropie ziua aceea din an!
Nu pot să mai dau nici un ban.
Nu poţi mitui Dumnezei,
Poţi doar să te rogi pentru ei.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

In Memoriam - September Eleven

se năruie lumina ca un
castel de gheaţă
când dinspre zări răsare
un zbor cu chip cioplit
străin ne este visul în prag
de dimineaţă
iar eu sărmanul lumii
mă zbat
înlănţuit
pe străzi e-un timp de moarte
de ură şi venin
ce muşcă-adânc şi hulpav
din tot ce mai rămas-a
privesc smerit în urmă m-aplec
şi mă închin
la inocenţa celor
ce-au săturat vântoasa

sunt mut şi surd de-acuma, ca un ceasornic spart
politica prea oarbă ucis-a poezia
la toţi duşmanii lumii
aş vrea să mă împart
cum împărţise-odată
cămaşa sa
Mesia

***

o lacrimă subţire din ochiul meu se naşte
purtând în ea durerea
a mii şi mii de vieţi
dar glasul frânt îmi spune că
visul va renaşte
din ciobul de lumină
al altei dimineţi

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poza veche

Sunt eu, fetiţa asta serioasă
Ce stă pe-un scăuieş, cuminte,
Strângând la piept, cu mâinile-amândouă
Păpuşa nouă,
De care încă-mi mai aduc aminte?
(Avea rochiţă albă, de mătasă.)

Mi-e milă de mânuţa ei,
De trupul mic, şi firav, şi puţin:
Mi-e milă ca de-un copilaş străin
Ce-ar fi murit, demult, sub ochii mei...

Pe vremea ceea nu mă cunoşteam, -
Oglinzile erau aşa de nalte!
O dată doar, în luciul unui geam
Am bănuit o clipă chipul meu,
Am prins în ochi surâsul celeilalte
Şi n-am ştiu că-s eu.

Dar într-o zi am coborât din cui
O cadră-n care nu era nimic –
Decât o fată cu priviri căprui.
Ca un pisoi prostuţ şi mic,
Am cercetat pieziş, cu frică,
Vedenia stângace.
Am râs: - Săraca, tare-i mititică!
A râs şi ea. – Ai şi mata cercei?
De ce nu vrei să vii oleacă-ncoace?...
Dar mâna care-o căuta pe-a ei
A pipăit zadarnic sticla, rama,
Şi-nspăimântată am fugit la mama...

Azi, din fetiţa aceea nu mai este
Decât o poză ştearsă şi-o poveste.
Cu ochii mari, cu cerceluşii din ureche,
Mi-a adormit – păpuşa veche
Pe scauieşul din grădină –
În suflet, printre cioburi de lumină.

Dar de Crăciun, când fulgi subţiri de fum
Coboară linişte pe suflet şi pe drum,
Când bate-n geamuri cea dintâi colindă, -
Din întunericul uitat în mine
Eu simt, încetişor, cum vine
Fetiţa din oglindă,
Cum îşi deschide ochii calzi şi vii
Şi-mi cere iarăşi râs şi jucării.

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică, mamă...

Mi-frică, mamă... Mi-au plecat feciorii
Spre-ndepărtate lumi mai călduroase,
Prin mine zboară infernal cocorii
Şi mi-au rămas doar amintiri în oase.

Mi-e frică, mamă... Nu mai ştiu de mine
Pierdut-am doina, lacrima şi dorul,
În ochii mei în van se trag cortine,
Firul din of îşi schimbă-ades fuiorul.

Mi-e frică, mamă... Iar primesc păcate
Ca nişte frunze-nlănţuite-n clipe
Pavând cu negru străzi de nedreptate
Pe gândul meu ce nu poate să ţipe.

Mi-e frică, mamă... Parcă-i întuneric
În mintea mea cea stoarsă de substanţă,
Văd numai titluri pe gigant generic,
Eu sunt o umbră fără importanţă.

Mi-e frică, mamă... Clopotele urlă
De-atâta spaimă strânsă în capele
Şi-atât noroi pe care mi-l azvârlă
Fiare-ascunse în pubele.

Mi-e frică, mamă... Lupii dau năvală...
Îmi sfâşie şi graiul copt în vatră,
Degeaba sufletul mi se răscoală
Mi-e frică mamă, c-am ajuns doar piatră.

poezie de Ştefan Doroftei (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

E frig la mine

e frig la mine în odaie
şi-n sobă focul n-a mai ars de mult
pe trupul meu
călduri se scurg şiroaie
din liniştea tăcută
mă înfrupt

vântul scutură perdeaua
şi prin crăpături aduce
miros proaspăt de zăpadă
şuierând apoi se duce

din razele de lună se adapă
flori de gheaţă la ferestre
chipul tău incremenind
în vitralii de poveste

eu mâna tremurândă-ntind
ochii tăi să îţi atingă
dar fiebinteala ei topeşte
şi lacrimi reci încep să-ţi curgă

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În înălţimi sunt păsări cu ochi atât de viu

În înălţimi sunt păsări cu ochi atât de viu,
Încât fără de teamă privesc oricând la soare;
Dar altele nu-ndură lumina-i sclipitoare
Şi ies, la ceasul nopţii, din cuibul lor, târziu.

Şi sunt şi fluturi care se-apropie cu dor
De focul ce sclipeşte, crezând c-o să-i aline;
Dar focul le aprinde aripile lor fine...
Vai! locu-n lume nu mi-e decât în rândul lor!

Căci nu-s atât de tare să-ndur lumina vie
A mult iubitei mele, nici să m-ascund nu ştiu
Prin colţuri de-ntuneric adânc, la ceas târziu.

De-aceea simt destinul mereu cum mă îmbie,
Cu ochii slabi şi umezi, la Ea să mă tot uit,
Deşi c-am să mă mistui în focul ei, nu uit.

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul meu de ape

Împotrivit cu somnul în subţiori de crin,
Mă-ntunecă de-o vreme galopul prin oglindă;
Visez mărunt pe pleoape ninsoarea şi mă-nchin,
În clocot alb de suflet, orbirea să-mi cuprindă.

Zvâcnesc în mine-ngheţul albastru şi duios
La ceas târziu de sete, cu tâmpla peste tâmplă,
Şi-n cel din urmă cântec ce-mi vine pân’ la os,
Mă răsucesc din lutul ce palid mi se-ntâmplă.

Nu-i moarte să mă piardă prin zboru-i de pământ,
Nici aripă să doară, când frigul mi se stinge;
Atât de plin mă strigă cuvântul din cuvânt,
Şi-atât de nesupusă prin umăr mă voi frânge.

A dezertat amurgul din cheagul lui rotund
De flacără şi piatră, în somnul meu de ape;
Mi-e crud şi aspru mersul în care mă scufund,
Şi-n liniştea-i cuminte mă mint tot mai aproape.

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

Poate sunt doar o stea care cuvântă,
Sub chip de om vremelnic pe pământ,
Poate-s ecou dintr-o iubire sfântă
Ce n-a putut a se-ntrupa-ntr-un sfânt.

Poate c-a vrut, în taină, Creatorul
Să-şi modeleze dragostea-ntr-un chip,
Care să-i poarte doar spre El tot dorul,
Când o clepsidră-l curge din nisip.

Nu ştiu ce sunt, când dragostea mi-e chinul
Dar nu pentru o Evă de la Cer,
Ci pentru Crucea-n care mi-e destinul
Şi de pe care la-nviere sper,

E sigur însă că-ntr-o zi anume,
Eu, lutul dintr-o stea care mai sunt,
Chiar dispărut, cum e firesc, din lume
Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Vedeam în ziua nunţii tale
Cum chipul îţi ardea-n neştire,
Extazul îţi dădea târcoale
Aveai în faţă doar iubire.

Şi-n ochi o flacără anume
(Sau cine ştie ce-a fost oare)
Era tot ce zăream în Lume
Din Frumuseţe, cu-ntristare.

Poate-ai roşit ca o fecioară –
Aşa părea, fără-ndoială –
Dar, vai, ce flăcări se iscară
Şi-n pieptul lui dădeau năvală!

Căci el în ziua nunţii tale
Vedea pe chipul tău roşeaţă,
Chiar de-ţi ieşea extazu-n cale
Şi doar iubire-aveai în faţă.

poezie celebră de Edgar Allan Poe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biografie

Unde şi când m-am ivit în lumină nu ştiu,
din umbră mă ispitesc singur să cred
că lumea e o cântare.
Străin zâmbind, vrăjit suind,
în mijlocul ei mă-mplinesc cu mirare.
Câteodată spun vorbe cari nu mă cuprind,
câteodatâ iubesc lucruri cari nu-mi răspund.
De vânturi şi isprăvi visate îmi sunt ochii plini,
de umblat umblu ca fiecare:
când vinovat pe coperişele iadului,
când fără păcat pe muntele cu crini.
Închis în cercul aceleiaşi vetre
fac schimb de taine cu strămoşii,
norodul spălat de ape subt pietre.
Seara se-ntâmplă mulcom s-ascult
în mine cum se tot revarsă
poveştile sângelui uitat de mult.
Binecuvânt pânea şi luna.
Ziua trăiesc împrăştiat cu furtuna.

Cu cuvinte stinse în gură
am cântat şi mai cânt marea trecere,
somnul lumii, îngerii de ceară.
De pe-un umăr pe altul
tăcând îmi trec steaua ca o povară.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

RESPIR PRIN VERS

mi-alunecă creionul pe hârtie
ca florile de tei in poezie
e poleit tot ceru-n răsărit
cu raze aurii şi albe de argint

mi se opreşte pasul uneori
sub ploaia de lumină şi culori
la margine de sat în câmp deschis
in galbenul de grâu ce s-a aprins

mă dor şi ochii. inima mă doare
încerc în timp să caut alinare
şi să zâmbesc în ziua care vine
mi-e dor de noi şi mult prea dor de tine.

respir prin vers când cerul e senin
şi tot prin vers când noaptea cade lin
mi-e timpul martor, n-am uitat o clipă
nici florile de tei, nici lunca înverzită

din depărtare glasul tău mă cheamă
cu lacrima din ploi şi clopot de aramă
dar intre ieri şi azi un zid s-a ridicat
la margine de lume, la margine de sat.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă vacanƫă

Începe întotdeauna vara,
de ziua ta.
Am vrut să schimb anotimpul,
dar vara începe în continuare,
de ziua ta.

Ai vrut să mutăm vacanta,
anul acesta, de ziua mea,
dar vara n-a ştiut şi-a început
de ziua ta.

E cu sau fără voia ta,
un fel de simbioză vara
între o fiinƫă cum eşti tu
şi anotimpul cu acest atu.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo-love

La final, ochii îmi rămân doar un subterfugiu
o stânsoare venind pe nepregătite
dezvelind în nuanţe neverosimile
liniştea nopţii de pe chipul tău
până sus, în vârful materiei întunecate
ar fi de ajuns să arunc cu pietre spre stele
depăşind vălul necredinţei
apoi să mângâi luciditatea
ca un pescar care-şi aruncă năvoadele
tot mai adânc până se va prinde de propria-i închipuire,
până când prada şi prădătorul vor deveni o singură fiinţă
una care sângerează
în pântecul nopţii.

Dar tu
- copilă neîmblânzită
iartă-mi munţii de grijă ce-i port în mine, din întunericul casei unde doar
singurătatea a mai rămas să ruginească
o fi poezia umbră peste trupul meu, cuvinte de nelepădat în care mi se scurg
anotimpurile dimineţii,
eu-
un biet corp bătrân care şi-a lăsat dragostea -
ancoră, să nu mai rătăcească în văltoarea apelor.
Tu nu mai spui nimic, tu eşti
ceaţa care vine ca un val păcătuind la întâmplare.
Focul doarme în ochii tăi ca o bestie senină,
şi mi-e aşa frică
să-ţi învelesc sângele
cu nisip.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria

O, patrie, tu curgi prin trupul meu,
când clipa-nstrăinării mă atinge,
şi-n suflet îmi aprinde curcubeu
de gânduri care plâng numai cu sânge.
Pe tine, mamă, nu te mai zăresc,
frumosu-ţi chip a dispărut în ceaţă,
şi tot ce în trecut părea firesc
la margine de amintiri îngheaţă.

Doar mărul de la poartă, înflorit,
revine peste vreme-n amintire,
de-atâtea ori în mine l-am primit
cu crengile-ncărcate în neştire!...
Dar se transformă-n piesă de album,
în crengi nu se zăreşte nici-o floare,
rămas uitat la margine de drum
se zbate-n pânza de beton si moare.

Trec zilele şi parcă nu mai ştiu
ce rosturi m-au adus prin altă ţară,
pe alt tărâm de unde-i prea târziu
norocul să-l desfid a doua oară.
Tu, patrie, la mine te gândeşti,
am consulat într-un oraş mai mare,
când merg acolo, vechile poveşti
le-aud curgând pe tristele culoare.

Compatrioţi cu chipuri de oţel
şi cu trădarea aduntată-n sânge
mă-ntâmpină şi îmi vorbesc la fel,
când inima de doruri mi se frânge.
Sunt tot aşa nătângi, cum îi ştiam,
nepăsători, cu vorba lor lemnoasă,
iar uneori mă-ntreabă de vreun neam
care-ar putea să-i sprijine pe-acasă.

De-acolo plec cu sufletul rănit
gândind că n-o să mă întorc vreodată,
nu este-acela locul potrivit
unde să-ntrebi de mumă sau de tată.
Stau seara-n faţa mesei gânditor,
dar dorul meu rămâne pe afară...!
O, patrie, şi prea iubit popor,
e dorul care zboară către ţară!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul Tău Isus

Când dorul Tău
În mine sapă
Îmi curg lacrimi pe obraz
Şi sorb atunci
O nouă apă
O Mire scump
Fără răgaz

mi-e dor
mi-e dor Isus de Tine
căci inima
demult ţi-am dăruit-o
iar azi
cu lacrimni şi suspine
mă scald Isus în dorul Tău
că Tu-mi eşti Mire
Dumnezeu

a Tale degete le vreau
să cadă lin pe fruntea mea
suflarea mea să ţi o dau
o Mire drag
şi scump Mesia
îmbracă-mă-n privirea
Ta
şi-n
ochii Tăi Isus de foc
să moară firea
mea în mine
altundeva să nu am loc
decât Isus
decât în Tine

ca Domn şi Mire
eu te vreau
domneşte Tu Isus în mine şi fă ce vreai
în viaţa mea
domneşte Tu
şi stăpâneşte Tu în mine
căci sunt
creaţia Ta
şi lucrarea mâinilor Tale

în dorul Tău Isus
mă scald
şi în iubirea Ta
eu vreau să ard

mi-e dor
mi-e dor Isus de Tine
şi-n lacrimi
calde şi suspine
te chem Isus acum să vii
al Tău să fiu în veşnicii
Isuse scump
Mesia al meu
încinge-mă cu Adevărul
ca pentru Tine să trăiesc
şi-n veci Isus
să te iubesc

a Tale degete le vreau
pe fruntea mea
ca mângăierea
Ta
Isuse să o simt
de
Duhul Tău cel Sfânt
Tu să mă umpli
Domnul meu
Mesia al meu
Emanuel 8 sept. 2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!