Dacă n-am o altă voce

Dacă n-am o altă voce care să mă dezvăluie,
Această tăcere a ecoului altor sunete
Trebuie să vorbească, să vorbească până jupoi
Cuvintele care ascund ceea ce gândesc.

Ea este vorbirea frântă între devierile
Săgeţii care s-a otrăvit pe ea însăşi
Sau marea coagulată cu nave
Unde un braţ înecat ne îndrumă.

E vorba de-a împinge o rădăcină-n patria ei
Când piatra blochează un drum,
De-a arunca tot ce spune altcineva,
Copacul care-i mai mult trunchi, e mai singur.

Ea va spune, cu cuvintele descoperite,
Poveşti despre obişnuinţa de a trăi:
Această oră care leagă şi dezleagă,
Nevăzutul, neavutul, aproape a fi.

poezie de Jose Saramago, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată recunoscută această Conştiinţă în mod complet - şi ea este o secundă, nu mai mult - vezi că Tu dintotdeauna Eşti Aici. Indiferent de ce ar spune mintea, vine mintea şi spune: "Uite, vezi, l-ai pierdut pe "Eu-Sunt"! Dar tu nu eşti când îţi spune mintea asta? Nu ce spune mintea aştepţi tu! Nu confirmarea de la minte - că o să aştepţi până la Sfântu' Aşteaptă - ci ca ce anume exişti Acum, în această secundă? Ştiţi când, în special, apare această senzaţie că l-ai pierdut pe "Eu-Sunt"? Când apare o emoţie puternică şi pleci cu emoţia aceea şi începi să faci un construct. Dacă toate constructele pe care mintea le face despre Prezenţă sunt văzute ca nefiind Prezenţa, atunci ceea ce rămâne, este însăşi Prezenţa. Lui "Eu-Sunt" i se întâmplă vorbirea, trăirea, experienţele şi aşa mai departe. Iar Acela în care inclusiv "Eu-Sunt" se întâmplă să apară este Supremul, este Transcendentul, Dumnezeu Tatăl Nemanifestat, pe care noi o să-L fim, după ce acest simţ de A-Fi se va reîntoarce Acasă.

Atmaji Maharaj în "Eu-Sunt" poate fi pierdut?, Partea 3
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu trebuie să ne entuziasmăm

Şi nu trebuie să ne entuziasmăm. Pentru că unui translator
Nu-i este permis entuziasmul. Calmi, trebuie să trecem
Cuvintele de la bărbat la fiu, de la o limbă
Pe buzele altora, ne-
Ştiutori, ca un tată care trece
Trăsăturile părintelui mort către fiul său,
El nesemănând cu niciunul dintre ei. Doar un mediator.

Noi trebuie să ne-amintim lucrurile pe care le-am avut în mâini
Şi care ne-au scăpat.
Ceea ce am şi ceea ce n-am în posesia mea.

Nu trebuie să ne entuziasmăm.
Chemările şi cei care chemau s-au înecat. Sau, iubita
Mi-a lăsat câteva cuvinte înainte de plecare –
Ca să le păstrez pentru ea.

Şi nu mai trebuie să povestim ceea ce ni s-a spus
Altor povestitori. Tăcerea ca mărturisire. Nu trebuie
Să ne entuziasmăm.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere ( extrase)

Păstrează tăcerea,
Numai Mâinile Domnului
Îţi pot ridica
Greutăţile de pe inimă.

Am făcut un jurământ al tăcerii
Şi limba mea este legată,
Şi, totuşi, eu sunt cel care,
Fără cuvinte, vorbeşte
În seara asta.

Cuvintele trebuie eliminate.
Numai atunci poţi fi tăcere.
Inima Mea îşi duce degetul
La buze pentru a spune:
Păstrează tăcerea,
Acesta nu este un timp pentru a vorbi,
Acesta nu este un timp pentru a plânge.

Tăcerea este un ocean.
Vorbirea este un râu.
Când oceanul te caută,
Nu folosi limbajul râului.
Ascultă oceanul,
Pune capăt discursurilor încărcate de larmă.

În tăcere există elocvenţă.
Încetează să împleteşti vorbe
Şi vei vedea cum lumea
Devine alta, mai bună.

Există o cale între voce şi prezenţă
Pe unde curg informaţiile.
În disciplina tăcerii aceasta se deschide,
Când apare vorbăria fără rost ea se închide.

În această prezenţă cuvintele obişnuite
Sunt doar bolboroseală;
Iar bolboroseala, un substitut al vederii.

Păstrează tăcerea, fii mut;
Dacă nu ai devenit încă
Vocea Domnului
Fii o ureche.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

e atâta tăcere, atâta singurătate aici,
încât te întrebi:
cum de se mai leagă cuvintele?
ce le mai ţine împreună? sensul?
el a dispărut demult.
el a dispărut odată cu oamenii care
l-ar fi putut înţelege.
am mai rămas numai eu,
vorbitorul din peşteră,
aş putea să vorbesc toată viaţa,
preţuind cuvintele, căutând sensul
în această singurătate de neînvins.

dar mi-e teamă, mi-e teamă de cuvintele mele
şi de ceea ce ar putea deveni!
e de ajuns să le rostesc ca ele
să prindă consistenţă
şi carnea lor, ce e carne din carnea ecourilor,
să se întărească.

cuvintele mele devin lilieci,
au pieliţă şi braţe întinse să mă ucidă,
sunt fără astâmpăr, sunt apăsătoare cuvintele mele,
de aceea mă ascund de ele tot mai mult
în inima peşterii.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor care merg pe calea spirituală, le este interzis să vorbească despre nivelul la care au ajuns, pentru că, unde încep sentimentele, cuvintele se termină.

Michael Laitman în Calea Kabbalah
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus din Milo

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenând cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
care nu se umple de sânge când ţipă o pasăre sau
ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mâini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surâd,
uitând ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decât că "a spera înseamnă aproape a trăi"?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine?
"Le péché c'est le Grec", ziceaţi dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră este aceea
de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat
şi admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt
spre concluzia că după atâtea secole şi atâtea greşeli,
după atâtea speranţe şi atâtea amânări, nu mai trebuie
să căutăm fericirea decât lângă mâinile noastre.
Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor
şi dacă într-o dimineaţă păsările vor trece pe ţărm
ameţite de soare şi nimeni nu va mai spune despre ele
decât că sunt nişte păsări ameţite de soare
şi dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip nişte urme
ciudate şi nimeni nu va mai spune altceva despre ele
decât că valurile au lăsat pe nisip nişte urme ciudate,
atunci uitaţi-vă bine la trupul Tehurei,
poate veţi descoperi în flacăra arămie o zeiţă de marmură
recăpătându-şi din cele două braţe pierdute un braţ
pentru a desena, imitându-i pe oameni,
conturul umbrei iubitului ei,
chiar fără să ştie ce-i arta.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape în toate cazurile în care cineva spune contrariul a ceea ce intenţiona să spună, intenţia perturbatoare exprimă o opoziţie faţă de intenţia tulburată, iar actul ratat reprezintă conflictul între aceste două tendinţe inconciliabile. "Declar deschisă şedinţa, dar aş prefera s-o închid", acesta este lapsusul comis de un preşedinte. Un ziar politic, acuzat de corupţie, se apără într-un articol care trebuia să culmineze în cuvintele: "Cititorii noştri ne sunt martori că întotdeauna am apărat binele general în modul cel mai dezinteresat." Dar redactorul însărcinat să redacteze această apărare scrie "în modul cel mai interesat". După părerea mea, expresia exprimă gândul său intim: "Sunt obligat să scriu că e albă, dar eu ştiu sigur că e neagră." Un deputat care îşi propune să declare că trebuie spus împăratului adevărul fără menajamente ("rückhaltlos") percepe deodată o voce interioară care îl pune în gardă în pofida îndrăznelii sale şi îl face să comită un lapsus în care cuvintele "fără menajamente" ("rückhaltlos") sunt înlocuite prin cuvintele "îndoindu-ne spinarea" ("rückgratlos").

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul singur e mut

În zilele în care n-am ce fa,
Sufletul meu, părând că se răsfa,
Mă dă pe mâna minţii şi mă la
Să mă gândesc de-a lungul şi de-a la

Celor la care omul se gândeş
Când, provizoriu, sufletu-i lipseş;
Că, sufletul, dacă n-are pere,
Stă-ntors mai mult cu faţa la pere,

În timp ce ochii, fără să clipeas,
Din pur instinct, mă duc lângă fereas,
Ţinându-mă cu spatele spre min,
Să nu gândesc, să nu-mi aduc amin

De sufletul care se relaxea
De dimineaţă până către sea,
Când, fără niciun fel de explica,
Se-ntoarce, mut, în mine, ca aca.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu spune unde sfârşeşte ziua.
Unde începe noaptea.
Nu rosti vorbe goale.
Cuvinte frivole.
Nu spune unde începe Pământul,
Unde se săvârşeşte cerul
Nu spune până unde eşti tu.
Nu spune de unde e Dumnezeu.
Nu rosti vorbe goale.
Eliberează-te de vanitatea tristă de-a vorbi.
Meditează, netulburat de sunete,
Până ajungi la gloria de a rămâne tăcut,
Fără să mai gândeşti.

poezie clasică de Cecilia Meireles, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă...

Chiar dacă îţi apune "soarele " bucuriei,
să ştii că există " luna " înţelepciuni.
Chiar dacă două mâini te lovesc,
ai şi tu tot două cu care să te aperi.
Chiar dacă îţi pierzi o speranţă,
sădeşte alta în locul ei,
nu se ştie când se va adăuga
buchetului de împliniri şi te vei bucura mult.
Chiar dacă alţii te îndrumă spre drumuri greşite
care să te ducă la răscruci de rătăcire,
tu mergi mână în mână cu încrederea în tine
şi cu înţelepciunea având mult curaj.
Chiar dacă tu ţi-ai greşit drumul,
să nu crezi asta,
trebuie să înţelegi lecţia lui de viaţă.
Chiar dacă pierzi,
să ştii că pierzi mai mult
dacă te opreşti la această pierdere tot regretând,
nu ai timp să pierzi şi timpul continuă,
ca să câştigi altă rundă.
Chiar dacă unii îşi bat joc de tine,
nu îi lua în seamă.
Ia în seamă calităţile şi capacităţile tale!
Nu te cunosc ei mai bine decât te ştii tu!
Chiar dacă bate " vântul " dezamăgirilor,
nu te bate tu singur cu bolovanii pesimismului,
mângâie-ţi sufletul cu optimism, zâmbeşte!
Plângând faci pe alţii să se bucure
şi tu vei deveni mai slab în increderea în tine!
Chiar dacă unii îţi arată sabia,
tu arată-le teaca!
Chiar dacă vor să te orbească,
tu ai ochi gândirii dar şi ochii sufletului.
Ia uită-te mai bine!!
Chiar dacă vor să vorbească în locul tău,
pot să vorbească,
nu pot vorbi ei în locul tău şi prin fapte!!
Chiar dacă nu vezi cât de adâncă
este "marea " sufletului celor din jur,
cel puţin poţi fi sceptic(ă) şi precaut(ă).
Poţi vedea cât de "limpede " este caracterul.
Chiar dacă ai căzut,
fii propriul scripete şi ridică-te,
să nu cumva să îţi pună
şi mai mult cineva piedici!!
Tu, trebuie să mergi,
să mergi spre victorie şi bucurie.
Chiar dacă nu este "dacă " tu poţi reuşi!
Nu depinzi de un " dacă ", este "chiar " o greşeală!!

poezie de Elena Bogdana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nici un fel de calendar

Această viaţă nu-mi aparţine –
Renunţă la dorinţa de-a avea ceea ce au alţii.
În acest fel vei în siguranţă.
"Unde, unde pot fi la adăpost?" întrebi tu.
Aceasta nu-i o zi pentru a pune întrebări,
În nici un fel de calendar.

Această zi este conştientă de ea însăşi.
Această zi este o iubită, pâine, duioşie,
Mai manifestă decât o pot spune vorbele.
Gândurile iau formă din cuvinte,
Dar lumina zilei este dincolo şi înainte
De gândire şi de imaginaţie.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nebun şi poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înţeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbeşte ca mine, dacă nu se ţine cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porţile iadului nu o vor învinge". Şi totuşi nu pe ea stau, sau cel puţin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv şi în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanţă dacă pământul se scufundă şi lumea piere - "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta". Aşa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu aşa înţeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Ştiu că nu există altă Piatră, şi cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai ştiu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere

Când treci, ştii bine,
Prin absenţa mea, care-i făcută doar din tine,
Norii nu mai pot fi cerul meu, nici acest soare,
Al meu e doar cerul care se desface-n particule infime –
Şi minciuna atotcuprinzătoare
De-a fi această voce, această privire, aceşti centimetri-înălţime.

Elementele care m-au făcut
Din întâlnirea noastră nespus de avut
Nu mai pot fi necreate; nu există haos
A cărui cauzalitate
Să poată anula-n vreun fel, să readucă-n repaos
Ceremonialul prezenţei tale, chiar şi-atunci când eşti departe.

Tu, atunci, şi eu – împreună,
Vom pretinde că totul e-o minciună,
Diminuându-ne pentru-a crea impresia amăgitoare
Că putem exista separaţi, în vreme ce, dincolo de-artificii şi de-al lor fâs,
Un om mult, mult mai mare,
Se ascunde în această privire, în acest surâs.

El e cel care dincolo de marea adâncă
Dincolo de ocenele triste te va întâmpina – încă,
Trezindu-te din nepăsare cu ceea ce a fost.
Din acestă oră trecută vocea lui va vorbi,
Legile Timpului vor trebui să-şi caute alt rost:
În faţa-întregii lumi mâna lui îţi va atinge obrazul, te va iubi.

Străin poate fi
Doar sunetul căruia-i lipseşte darul de-a privi.
Nu există gând care, murind, să treacă, mărunt sau înalt,
Prin spaţii-n care noi n-am putea să fim,
Să ne realcătuim
Unul altuia sinele, fiecare-n gândul celuilalt.

Laşi în urmă – nimic nu se pierde –
Mai mult decât am fost eu vreodată, şi cu-un fel de
Cochetărie-amară iei cu tine mai mult
Decât voi fi până-n acea zi, din toate mai aleasă,
Când nu va mai fi nimic de făcut,
Doar să rostim " În sfârşit", şi să fim din nou acasă.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai de pasiuni depinde tot binele şi tot răul în această viaţă. Căci sufletul este imediat prevenit despre lucrurile care-i sunt dăunătoare corpului numai de senzaţia de durere pe care o încearcă şi care produce în el mai întâi pasiunea tristeţii, apoi ura pentru ceea ce a pricinuit această durere şi în al treilea rând dorinţa de a se elibera de ea. În acelaşi fel, sufletul este imediat prevenit despre lucrurile folositoare corpului numai printr-o anume desfătare, care stârneşte în el bucuria şi dă naştere apoi iubirii pentru ceea ce se presupune a fi cauza ei şi, în sfârşit dorinţei de a dobândi ceea ce ne poate face să persistăm în această bucurie sau să mai gustăm apoi una asemănătoare.

citat din Robert Boyle
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este acelaşi lucru să ştii ceva tu însuţi sau să ţi se spună de altcineva, medicul preluând rolul eficient al acestui altcineva; el face uz de influenţa pe care un om o exercită asupra altuia sau, dacă ne amintim că psihanaliza înlocuieşte ceea ce este derivat şi atenuat prin ceea ce este originar şi radical, atunci vom spune că medicul apelează în această operă de educare la anumite componente ale iubirii.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc, în vers, cuvintele nescrise...

Iubesc, în vers, cuvântul de acasă...
Fără miros de aulă şi dex-uri,
Mai simplu şi mai plin de inţelesuri,
Şi românesc... e limba mea frumoasâ.

Iubesc, în vers, cuvântul fără pată,
Mai plin de cuminţenia din gânduri.
Sărac, dar mândru, aşezat în rânduri
Şi demn de-a fi citit... şi de răsplată.

Iubesc, în vers, şi rima şi măsura
Ca singur sens... prin care poezia
Se leagă, precum floarea şi câmpia
Sau opera-n tandem cu uvertura.

Iubesc, în vers, cuvintele nescrise,
Ce rătăcesc adesea printre rânduri.
Iubesc, în vers, tăcerile din gânduri
Şi lumea lor... de patimă şi vise.

În vers, e harul care ne dezbracă
De tot ce gândul nu mai poate ţine,
De tot ce-n suflet, fie rău sau bine,
S-a săturat, de-atâta dor, să tacă.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea seninătăţii

Dă-mi, Doamne, harul de-a accepta cu seninătate
Lucrurile pe care nu le pot schimba;
Curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba
Şi înţelepciunea de a le deosebi pe unele de celelalte;
Dă-mi harul de a trăi din plin fiecare zi în parte,
Şi de-a mă bucura de darurile-aduse de fiecare oră,
De-a accepta greutăţile ca pe o cale către pace şi împăcare,
De-a accepta, cum făcut Isus,
Această lume aşa cum este, imperfectă,
Şi nu aşa cum aş fi dorit-o eu să fie.
Cu convingerea că vei îndrepta toate lucrurile pe făgaşul bun,
Mă încredinţez Ţie,
Astfel încât să trăiesc cu rezonabilă fericire în această viaţă
Şi cu infinită fericire alături de Tine în cea care va să vină.
Amin.

rugăciune de Reinhold Niebuhr, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranţă teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu ştiu ce e corpul meu, ce sunt simţurile mele, ce este sufletul meu şi însăşi această parte a mea care gândeşte ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru şi asupra ei însăşi, fără a se cunoaşte mai mult decât restul. Eu văd aceste spaţii înspăimântătoare ale universului care mă închid şi mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a şti de ce sunt aşezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puţinul timp ce mi-e dat să trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat şi din cea care mă urmează... Tot ceea ce cunosc e că trebuie să mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăşi această moarte pe care n-o pot evita.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazurile limită, deosebirile dintre concepţia psihanalitică despre lapsus şi concepţia fiziologică obişnuită se şterg. În aceste cazuri există o tendinţă care tulbură intenţia care are a se exprima în discurs; dar această tendinţă anunţă doar existenţa sa şi nu scopul pe care îl urmăreşte ea însăşi. Tulburarea pe care ea o provoacă însoţeşte anumite raporturi sau afinităţi asociative şi poate fi înţeleasă ca servind la deturnarea atenţiei de la ceea ce intenţiona să se spună. Dar nici această tulburare de atenţie, nici aceste afinităţi asociative nu sunt suficiente spre a caracteriza însăşi natura procesului. Luate la un loc însă, ele dezvăluie destule fapte despre existenţa unei intenţii perturbatoare, fără ca auditoriul să-şi poată forma o idee despre natura sa, potrivit cu efectele sale, aşa cum este cu putinţă în cazurile mai accentuate.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul de-a trăi o viaţă

Visul de-a trăi o viaţă
la care mulţi am visat,
nu-i decât un văl de ceaţă.
Repede s-a disipat.

Visul de-a trăi o viaţă
despre care mulţi au scris,
e doar idee-îndrăzneaţă.
Nu devine paradis.

Viaţa nu vrea să petreacă
mai mult timp decât îi scris.
Nu îndrăzneşte să treacă
graniţa ce a promis.

Viaţa,
o speranţă neîmplinită,
ca o câmpie aridă.
Sfârşeşte acoperită
de nisipul din clepsidră.

poezie de Dumitru Delcă (18 mai 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!