La un centru

de reciclare completă
simt un curent intern
mă înfioară electrolitic
nu eram a
dus pentru o reciclare totală
era defectă placa de bază
din cauza umezelii captată
prin jgheaburi şi burlane
sângele era aproape fluid
şi circula o jumătate de zi
reacţiile nervoase erau de
reglate după o deshidratare
controlată de un microprocesor
amintirile au fost recuperate
pe un dispozitiv special
inima era roşie
umană în proporţie de zece la sută
puteam să plâng şi
şi
să râd şi
şi
să iubesc
nu meritam să fiu reciclat complet
circuitele erau funcţionale
se îmbinau cu ţesutul muscular
ajutând la circulaţia sângelui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reciclare

Popii sunt puşi pe reciclare...
Şi eu am auzit aşa,
Cu fiecare lumânare
Creşte profitul... în chisea.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unităţile F. D. C. erau create pe bază de ordine, ierarhie şi disciplină. Acestea erau acceptate de către "fraţii de cruce" ca mijloace indispensabile pentru a uni voinţele individuale într-un puternic curent, cu o strategie unică şi bine definită.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instruire

La un curs de reciclare
Zece zile la Olimp,
Toţi s-au instruit în mare,
În detaliu n-a fost timp!

epigramă de Nicu Gheorghiu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinion

La un pas de fericire
M-a oprit o şovăire:
Cizmele-mi erau reglate
La un pas... şi jumătate.

epigramă de Gheorghe Buliga din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei

erau lipiţi de ea şi treceau
prin rochia albă semitransparentă
în încercarea lor îndrăzneaţă
să vadă ce era dedesubt
curios eram şi eu nu aveam nevoie
de cuvinte strigate să salveze
intimitatea de care mă ating
căutam perfecţiunea femeii

puteam să mă agăţ pentru a scăpa
de liniştea unde se stinge încet
singurătatea mea de muritor
cu ochii mei doream să fac versuri
şi să folosesc degetele pentru plâns

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corzile inimii

le-am întins până nu le mai simt
acum le visez
de aceea scriu liber
de propriile mele coşmaruri
după ce am scăpat de confuziile
care mă ţineau prizonier
erau hidre evoluate
modificate de gândurile mele
erau cuplate la sistemul nervos

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmi amintesc

în fiecare anotimp circulau
pe bulevarde şi străzi
camioane care adunau cadavrele săracilor
sau a vagabonzilor
noapte de noapte
femeile tinere sau bătrâne
cu broboade pe cap
veneau la morgă să-şi caute
soţii sau fii plecaţi de câteva zile
şi când un bărbat lipseşte de acasă
e plecat la curve
ori e mort pe undeva
şi e adus la morgă

cadavrele zăceau pe mesele
de tablă galvanizată
cum erau tejghelele de la baruri
unde curgea băutura şi sângele
la capătul fiecărei mese era
fixată o conductă care mergea
până aproape de duşumea
la fiecare masă erau jgheaburi
care le înconjurau
jgheaburile colectau apa care venea dintr-o ţeavă
cu robinet
spălând cadavrele
care stăteau pe spate cu faţa în sus
parcă aşteptând şuvoiul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost o vreme...

A fost o vreme in vietile noastre,
Cand inimile ne erau astre,
Si vietile ne erau nori de margean,
Iar acum, atat de banal, ne desparte-un ocean.

A fost o vreme si pentru noi,
Cand ne-aratam unul altuia goi,
Ne sarutam pe gura cu foc,
Si luam viata ca pe un joc.

A fost o vreme cand in ger si viscol taios,
Eram langa foc, ofrandele Zeului Eros,
A fost o vreme cand sub lună plina de Mai,
Eu te iubeam, tu ma iubeai.

A fost o vreme ce nu va mai fi,
Si va fi o vreme cand noi vom muri,
Iar sub astre vor mai ramane,
Doar poemele noastre.

Dar va fi o vreme si pentru noi,
Cand amintirile vor deveni strigoi,
Iar prezentul, iubirea mea, ni se va parea firesc.
Atat timp cat nu vei uita, ca eu
TE IUBESC!

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

Ma-ntreaba inima de ce te iubesc...
eu n-am stiut ce sa ii spun
Si-am inceput sa plang, e nefiresc
Spune iubito cei cu mine-acum?

Te iubesc din cauza ochilor tai luminosi?
Te iubesc din cauza sanilor tai frumosi?
Te iubesc din cauza zambetului minunat?
Sau te iubesc fiindca ai plecat?

spune-mi iubito ce-mi place la tine...
Sa-mi placa oare chipul de copil inocent?
Sau ceea ce ai facut din mine?
spune iubito, orice-ar fi eu nu regret...

poezie de Alexandru Cristian
Adăugat de Alexandru Cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este clar pentru cei care lucrează în cadrul funcţiei de Audit Intern că acesta are un rol vital de jucat, ajutând conducerea să ia în mână hăţurile controlului intern.

Jacques Renard în Teoria şi practica auditului intern
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldaţii

se împuşcau între ei
de graşi ce erau a
proape erau decorporalizaţi
se uitau fără să vadă
erau suflete în uni
formă neclară
semănau între ei
ar
mată de suflete

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia aia

îşi alăpta pruncul în parc
avea în fiecare sân lapte
în proporţie de 90
la sută hrănitor
şi
şi
de restul curgea fiere
făcând din copil un răzvrătit
pentru tot restul zilelor
şi-ar fi tăiat sfârcurile sânilor
dar
dar
copilul ar muşca din sâni
şi sângele i-ar hrăni simţurile
prefăcându-l în prădător
femeia aia îşi hrăneşte progenitura

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biblioteca

era un oraş-bibliotecă nedeschis publicului
amator de carte. conţinea lucrări aduse
de cele douăsprezece corăbii care au dus
biblioteca pe o insulă neştiută de nimeni.
au străbătut mediterana printre coloanele
lui hercule şi au ieşit, în drum spre atlantic,
prin strâmtoarea gibraltar. corăbiile cu cărţi
au refăcut aproape jumătate de drum făcut
de un navigator celebrul. au recuperat cărţile
din bibliotecile din alexandria şi cea din pergam.

era asemănător cu oraşul-bibliotecă comandat
de ducele sforza. în sfârşit s-a construit
oraşul-bibliotecă dorit de ducele de milano.

cărţile vechi erau scrise şi transcrise, de călugări
analfabeţi. copiau semnele fără să le înţeleagă.
nu puteau împărtăşi conţinutul textelor celorlalţi.
aceste cărţi erau în cel mult zece exemplare
în toată lumea. biblioteca-oraş avea cel puţin
exemplar din cele mai rare şi mai vechi cărţi.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot

nu mai rezist, vino balsam pentru inimă
te iubesc, te iubesc, te iubesc
seara s-a transformat într-un plânset
fără de culoare e luna şi stelele
şoptesc într-un pahar din care ai băut
te iubesc, te iubesc, te iubesc
plâng, nu vreau nimic, nimic nu cer
ochii au făcut miting cu gaze lacrimogene
te iubesc, te iubesc, te iubesc
o spun de dimineaţă fără să trag aer
într-un accelerat de puls stingher
suspin pe stradă şi-n tramvai
te iubesc, te iubesc, te iubesc
sunt mâhnit şi simt că totul e aprins
inima-mi arde, gura strigă
te iubesc, te iubesc, te iubesc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţe în genele ei

Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moşului, erau...
erau steluţe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustaţa mea şi pe gagica în roşu de alături
tramvaiele aveau ştergătoare de parbriz şi erau... hai, toţi în cor:
erau steluţe în genele ei.

Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
şi erau steluţe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înfiinţate
mergeau toate pe patru roate
şi erau steluţe în genele ei.
...

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul trei

În ziua-n care cuvintele mele
erau ţărână...
eram prietenul tulpinilor de grâu.

În ziua-n care cuvintele mele
erau mânie
eram prietenul lanţurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau pietre
eram prietenul râurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau răzvrătire
eram prietenul cutremurelor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau mere amare
eram prietenul omului optimist.
Dar în ziua-n care cuvintele mele
au devenit miere...
muştele mi-au acoperit
gura...!

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

îmbrăţişaţi ne strecurăm
în patul voluptos
te sărut pe gât
sub urechea stângă
cum îţi place
împletim o idilă, încă o idilă
e o lucrare extrasenzorială
buzele mele aud sângele
curge cu viteză supersonică
prin venele tale
urechea ta dreaptă cântă marea neagră
care e albastră
pătura ne încorsetează pentru totdeauna
eşti atât de fierbinte
încât încep să fierb
devin aproape fluid

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea sa a fost în aşa hal măcelărită de critici, încât a fost respinsă şi la centrul de reciclare a deşeurilor de hârtie.

aforism de Mihail Mataringa (24 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânjeam după femei în mod constant, cu cât erau de calitate mai proastă, cu atât mai bine. Şi totuşi, femeile – femeile adevărate – mă speriau, pentru că ele, în cele din urmă, îţi doreau sufletul, iar eu voiam să păstrez ce mai rămăsese din al meu. Tânjeam, mai ales, după prostituate, femei de joasă speţă, pentru că erau ucigătoare şi din topor, nu aveau nici o pretenţie. Nu pierdeai nimic după ce plecau. Totuşi, în acelaşi timp, tânjeam după o femeie tandră, adevărată, în ciuda preţului exorbitant. Oricum ar fi fost, eram pierdut.

Charles Bukowski în Femei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingerea

ţi s-a umezit uşor mâna
într-a mea
mângâiam cu grijă
o albă catifea
te-mbujorasei
ca o fată mare
inocenţa ta
era mirare
coborai pleoapa
leneş, şovăitor,
simţeai iubirea
îngăduitor
firavele degete
făceau dragoste
se împreunau sublim
în dulcea pacoste
erau albe, imaculate,
erau zece
numai împreună
şi-un mic poem de toamnă
ar fi vrut să spună
dar nu-l spuneau
pentru că nu era cuvântul
nu erau spusele
erau numai o atingere
de catifea
erau visele!

poezie de Valeriu Marius Ciungan din Haina de molton
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!